Mitropolitul Serafim de Pireu – 5 predici în Dobrogea

1. «Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului
2. Panerezia ecumenismului inter-creştin sincretist
3. Despre masonerie
4. Panerezia ecumenismului inter-religios sincretist
5. Infiltrarea «Noii Ere» a antihristului în învăţământ

«Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului

Predica Înaltpreasfinţitului Serafim al Pireului la Vecernia de sâmbătă seara, 6 septembrie 2014, în Mangalia

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Excelenţa Voastră, domnule primar,
Iubiţi fraţi în Hristos,

Noua Eră a lui Hristos, noua creaţie şi oamenii cei noi. Lucrarea înnoitoare a Bisericii

Cu câteva zile în urmă, pe 1 septembrie, a început noul an bisericesc. În pericopa evanghelică a acestei sărbători este cuprinsă şi profeţia mesianică a proorocului Isaia, supranumit şi „al cincilea evanghelist.”1. La sfârşitul profeţiei este înfăţişat Mesia Iisus Hristos, care spune că printre multele aspecte ale lucrării Lui mântuitoare a fost şi aceea de „a binevesti anul bineprimit al Domnului”, de a predica începutul noului an al Domnului, care este bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.

Această referire la noul an, la „anul bineprimit al Domnului” este motivul pentru care Sfinţii Părinţi ai Bisericii au stabilit să se citească această pericopă evanghelică pe 1 septembrie, când începe noul an bisericesc. Însă, în afară de acest sens restrâns, care limitează temporal expresia „anul bineprimit al Domnului” la un an, majoritatea exegeţilor biblici, vechi şi noi, dau un sens mai larg acestei expresii, un sens cu caracter hristologic: „anul bineprimit al Domnului”, pe care l-a predicat Hristos, înseamnă era sau perioada cea nouă pe care o inaugurează Hristos, adică epoca mântuirii, ce durează de la Întruparea Lui şi până la cea de-a doua Sa Venire.

Aşadar, având ca bază această interpretare mai bună şi mai potrivită, învăţându-i Hristos pe oamenii din Nazaret că această profeţie a lui Isaia se referă la El Însuşi („Astăzi s-a împlinit această scriptură în urechile voastre”), a predicat începutul noii ere, al noii perioade din istoria umanităţii, al epocii mântuirii şi a izbăvirii oamenilor de păcat şi din moarte. Această nouă eră, care a început prin învăţătura şi prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos, este continuată de-a lungul secolelor de către Biserica Ortodoxă, care, conform unei formulări foarte frumoase, este „Hristos extins peste veacuri.”

Biserica Ortodoxă este însufleţită, ţinută unită, luminată şi sfinţită de Sfântul Duh, Care e prezent permanent în ea şi Care transmite credincioşilor harul Lui cel necreat şi de viaţă făcător. Acest har al lui Dumnezeu, care se transmite prin lucrarea şi prin învăţătura lui Hristos şi prin acţiunea şi lucrarea Sfântului Duh, nu este creat, ci necreat, e energie dumnezeiască, aşa cum au învăţat toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, în special Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului. Harul nu se învecheşte, nici nu îmbătrâneşte, aşa cum se uzează învăţăturile şi lucrările oamenilor creaţi.

Câte teorii şi învăţături au fost dezvoltate de filosofii antichităţii, de sociologi, moralişti, jurişti, politicieni reformatori şi care, ca lucrări şi produse ale oamenilor, au fost apoi depăşite şi s-au stins? Toate cele create se distrug şi se descompun. Însă harul, energia necreată a lui Dumnezeu, care lucrează în Biserică, e nestricăcios şi veşnic tânăr, nu are nevoie de reînnoire, cu atât mai puţin de înlocuire de invenţii omeneşti, care se învechesc şi îmbătrânesc repede, fiind înlocuite cu altele.

Iar această veşnicie şi permanenţă a lui dumnezeiască, caracterul lui mereu nou şi înnoitor îl face să răspundă la nevoile oamenilor tuturor epocilor, care au nevoie mereu de energia şi ajutorul dumnezeiesc, ca să se izbăvească de rău şi de moarte, care sunt legate de firea căzută a omului. Hristos Însuşi a declarat că cerul şi pământul vor avea un sfârşit, însă cuvintele Lui vor avea valoare veşnic2. Nici o literă, nici o virgulă, adică nici cel mai mic element din învăţătura Lui nu urmează să se schimbe3.

Şi Sfântul Apostol Pavel – cel numit şi gura lui Hristos, vasul cel ales – atrăgând atenţia asupra pericolele datorate posibilei încercări umane de schimbare sau de falsificare a Evangheliei lui Hristos, spune în Epistola către Galateni că chiar şi dacă un înger însuşi din cer vă va învăţa ceva diferit de cele pe care eu v-am învăţat, să fie anatematizat: „dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar propovădui altceva decât ce v-am binevestit noi, să fie anatema!”4

Hristos anunţă şi faptul că le va reînnoi pe toate. „Iată, Eu le fac pe toate noi.” Face să dispară toate cele vechi, lacrimile, durerea, moartea, stăpânirea răului, „căci cele dintâi lucruri au trecut.”5

Prin Hristos, potrivit învăţăturii Sfântului Apostol Pavel, „dacă este cineva întru Hristos, el este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată că toate au devenit noi.”6 Oamenii trebuie să se lepede de omul cel vechi, care este distrus de patimile şi de dorinţele lui şi să se îmbrace în omul cel nou, care a fost creat după voia lui Dumnezeu, din materie nouă: „Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi al fostului vostru fel de viaţă, care se strică prin poftele înşelăciunii, să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu, în dreptatea şi în sfinţenia adevărului.”7

Din epoca când a predicat Hristos şi când a inaugurat această eră nouă, această nouă perioadă a mântuirii, potrivit profeţiei lui Isaia pe care Hristos Însuşi a citit-o în sinagoga din Nazaret, „a binevesti anul bineprimit al Domnului” până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor lumea s-a umplut şi se va umple de „oameni noi”, de oameni sfinţi, zidiţi din materia cea nouă a harului cel necreat al lui Dumnezeu, materie care nu se distruge, nu se învecheşte, ci îi păstrează pe oameni într-o permanentă tinereţe duhovnicească, chiar dacă trupeşte îmbătrânesc şi mor: „chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi.”8

Omenirea cea stearpă, neroditoare şi nefertilă dinainte de întruparea lui Hristos, a început să rodească, să producă sfinţi. Biserica Ortodoxă ne prezintă în calendarul ei mii de sfinţi, iar alături de ei Biserica cea cerească numără alte milioane de oameni virtuoşi care s-au mântuit. Noi toţi, mult sau puţin, mai tineri sau mai bătrâni am avut şi avem binecuvântarea să îi vedem des pe astfel de oameni, să cunoaştem astfel de oameni cuvioşi în zilele noastre, bărbaţi şi femei, care dovedesc prezenţa permanentă a harului celui înnoitor al lui Dumnezeu.

„Noua Eră” (New Age) a masonilor, a sioniştilor, a ocultiştilor şi a altora se opune lucrării lui Hristos şi a Bisericii

Diavolul cel invidios a făcut şi face orice ca să împiedice această lucrare a lui Hristos şi a Bisericii, cu toate că Hristos Însuşi l-a biruit şi l-a umilit prin viaţa Lui sfântă, prin pătimirea Sa, prin răstignirea pe Cruce şi prin Învierea Lui. Toate puterile satanice ale întunericului, ale sistemului religios evreiesc şi roman s-au aliat împotriva Lui ca să Îl zdrobească. Era, însă, posibil, să Îl învingă pe Dumnezeu? Hristos, Dumnezeu-Omul, le-a arătat oamenilor pentru prima dată drumul libertăţii, al ieşirii din captivitatea şi robia răului şi îi distruge”ca pe vasele olarului”9 pe cei tari şi înverşunaţi.

De 2000 de ani, prin prigoane externe groaznice şi prin martirizarea creştinilor, prigoane care sunt continuate până astăzi de islamul cel iubitor de sânge şi antihristic, pe care îl apreciază şi îl laudă unii dintre „ai noştri”, şi prin erodarea interioară a credinţei prin erezii, puterile întunericului încearcă să anuleze, să împiedice lucrarea înnoitoare a lui Hristos şi a Bisericii.

Se părea că au reuşit acest lucru în secolul al XX-lea, când regimurile atee marxiste comuniste şi luptătoare împotriva Bisericii s-au impus în majoritatea ţărilor ortodoxe din Europa de Răsărit şi mai ales în Sfânta şi Marea Rusie şi în România şi au repetat prigonirile înfricoşătoare ale primelor secole creştine şi au dat Bisericii o mulţime de noi mucenici, al căror sânge hrăneşte şi însufleţeşte Biserica cea biruitoare şi renăscută din aceste ţări. Ca un turn de hârtie au căzut într-o singură noapte conducătorii comunismului cei luptători împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii şi au fost sfărâmaţi din nou de puterea Crucii, „precum vasele olarului.”

Însă fiara cu multe capete a răului, ca şi hidra din Lerna, continuă să acţioneze cu alte capete şi mai periculoase, căci, transformată în înger de lumină, îi învaţă pe cei nebănuitori lipsiţi de experienţă că noua eră pe care a propovăduit-o Hristos şi o pune în practică Biserica a eşuat în a-i ajuta pe oameni. Ei spun că s-a încheiat epoca peştelui, a lui Hristos şi începe epoca vărsătorului, a noului hristos, care e însă antihristul.

Şi pentru că ei ştiu că tot ceea ce este nou, inedit îi impresionează şi îi atrage pe oameni, şi-au numit „New Age (Era Nouă)” mişcarea lor antihristică, atee şi eclesiomahă, care va instala mult lăudatul „Sistem Nou” al lucrurilor, care îndreptăţeşte şi legiferează toate păcatele şi patimile oamenilor, spre care îi conduce şi pe tineri: desfrânări, adultere, homosexualitate, chiar şi zoofilie, prin aşa-numita eliberare şi educaţie sexuală, dizolvarea familiei prin înlesnirea divorţurilor şi prin contractele de liberă convieţuire şi căsătoriile homosexualilor, muzică şi distracţie (divertisment) satanică, scăderea patriotismului, defăimarea ţărilor şi revizuirea istoriei şi a credinţei tradiţionale şi multe altele, care nu pot fi numărate toate.

Promotorii „Noii Ere”. Ecumenism şi ecologie. Scopurile lor fundamentale

Vom pomeni cu numele câteva dintre aceste capete ale Hidrei din Lerna, ale antihristului şi vom semnala numai două caracteristici ale aşa-zisei „Ere Noi”, care vrea să întoarcă omenirea la lumea învechită şi imorală a epocii dinainte de Hristos, la robia şi tirania lui Lucifer, să excludă, dacă poate, „noua creaţie” şi pe „omul cel nou” al lui Hristos şi al Bisericii, să înceteze Biserica Ortodoxă să mai facă sfinţi, care îl deranjează şi îl alungă pe diavolul şi pe slujitorii lui. Aşadar, împreună-formatori ai acestei vechi „Epoci Noi” sunt: sionismul, masoneria, ocultismul, teosofia, neoidolatria, iar odrasle ale tuturor acestora sunt ecumenismul şi ecologia, care are legătură cu sărbătoarea de astăzi a noului an bisericesc, aşa cum vedea în continuare.

Panerezia ecumenismului, care a chinuit şi a stricat interior Biserica de-a lungul întregului secol XX, şi puterea ei distrugătoare a atins punctul ei culminant în zilele noastre, devreme ce a reuşit să convertească un mare număr de clerici şi de teologi, propovăduieşte prin legăturile sale intercreştine şi interreligioase că nici Hristos, nici Biserica nu sunt singurele căi de mântuire, susţine şi dezvoltă, ajutată de centrele întunecate pe care le-am menţionat, că oamenii se mântuiesc şi în alte religii, în iudaism, islam, budism, chiar şi prin idolatrie, dar şi în ereziile creştine ale papismului, protestantismului şi monofizitismului.

Adică această panerezie pune semn de egalitate din punct de vedere soteriologic între creştinism şi Biserică pe de o parte şi alte religii şi erezii pe de alta şi combate cu vehemenţă ideea că numai Hristos mântuieşte, El este Lumina, Adevărul şi Viaţa, combate faptul că mântuirea nu există nicăieri altundeva şi că numai Biserica Ortodoxă, care a păstrat autentică şi nedenaturată învăţătura Mântuitorului Hristos şi a Sfinţilor Apostoli, se identifică cu Una, Sfânta, Soborniceasca (Catolica) şi Apostolica Biserică cea mântuitoare şi păstrătoare a harului.

Cei care continuăm să arătăm şi să propovăduim, potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, unicitatea mântuitoare şi exclusivitatea Evangheliei şi a Bisericii suntem caracterizaţi drept fanatici, intoleranţi, lipsiţi de iubire. Mulţi dintre noi adesea suntem defăimaţi şi ocărâţi şi suntem prigoniţi în multe feluri. Iar dacă s-ar vota şi în Grecia legea celebră a antirasismului, care este în vigoare în America şi care îţi interzice să foloseşti anumiţi termeni înjositori precum erezie, rătăcire etc., am ajunge şi la închisoare.

Şi desigur că toată această harababură interreligioasă continuă, tot acest sincretism nu este ceva nou, ci foarte vechi, care şi-a pierdut puterea datorită învăţăturii lui Hristos şi care are ca şi scop nu să îi ajute pe oameni să se mântuiască, ci să îi lipsească de mântuire, amăgindu-i că şi acolo, în religia unde sunt ei se mântuiesc şi nu este nevoie să păşească pe singura cale care conduce la mântuire, calea lui Hristos şi a Bisericii, ci să rămână în întunericul altor religii şi al ereziilor, ca o nouă Galilee a neamurilor păgâne, care nu vede, însă, lumina cea mare, lumina lui Hristos care a strălucit în întuneric: „Galileea neamurilor, poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.”10

Vom încheia cu al doilea, după ecumenism, element distinctiv al „Noii Ere” a antihristului, cu mişcarea ecologiei. Din punct de vedere teologic şi duhovnicesc ne pândeşte pericolul ca şi Biserica Ortodoxă să fie atrasă de religia şi de adorarea creaturii, adică de o nouă idolatrie, care este cultivată în mod metodic de această mişcare ca să fie adorată creatura în locul Creatorului. Nu este întâmplător faptul că asociaţiile ecologiste de pretutindeni de pe pământ şi organizaţiile politice ecologiste sunt conduse de atei şi de luptători contra Bisericii.

Amestecul Patriarhiei Ecumenice în problemele legate de apărarea mediului înconjurător îmbunătăţeşte mult profilul acestor organizaţii şi îi potoleşte pe creştini. Ne-am mâhnit şi mulţi am fost surprinşi când am văzut în fotografii de pe internet că la un congres de ecologie patriarhul ecumenic s-a rugat cu reprezentanţii altor religii, cu mâinile împreunate pe piept în poziţie de rugăciune, în faţa unei sfere care reprezenta Pământul, cu siguranţă pentru a se mântui pământul sau, din punctul de vedere al unora, rugându-se către zeiţa pământ.

Pentru că, pentru majoritatea reprezentanţilor „Noii Ere”, universul întreg este Dumnezeu, iar pământul este însufleţit şi viu şi rugăciunile lor îl vor trezi, devreme ce puterea sa cea dumnezeiască este aşa de mare încât nu înţelege că este în pericol şi nu poate să se opună primejdiei distrugerii lui. Este îmbucurător faptul că ziua de 1 septembrie, începutul anului bisericesc, stabilită de Patriarhia Ecumenică drept zi a mediului înconjurător, fapt nemărturisit, necunoscut şi de neînţeles pentru Sfinţii Părinţi ai Bisericii, nu a avut vreun ecou bisericesc, nici vreo formă de manifestare liturgică.

Cultivarea fricii de o catastrofă ecologică este de la diavolul. Ea ofensează mai întâi de orice credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru conducerea şi conservarea lumii. Dumnezeu e Creatorul şi Păstrătorul lumii şi toate se află sub puterea şi îndrumarea Lui cea atotputernică. Şi dacă am vrea să distrugem pământul printr-o irosire şi exploatare iraţională a resurselor lui, nu am putea. Nu stă în puterile noastre să facem aceasta, ci ne este exterior acest lucru. Cu siguranţă, creaţia „suspină şi suferă”11   datorită omului păcătos, adaptată fiind în mod pedagogic de Dumnezeu la comportamentul omului.

Natura se revoltă împotriva răului aflat în creştere şi contra păcatului prin diversele manifestări ale răului natural, prin cutremure, inundaţii, furtuni, boli; natura însă se linişteşte şi se supune oamenilor sfinţi. Prin urmare, cauza catastrofelor ecologice se află în comportamentul duhovnicesc şi moral al oamenilor. Dacă oamenii ar fi fost învăţaţi să trăiască în simplitate şi modestie şi nu ar fi irosit resursele naturale în lux, în desfrâu şi în destrăbălări, nu ar fi existat probleme ecologice.

De aceea, oricâte programe de protecţie a mediului înconjurător ar elabora şi oricâte congrese ecologiste ar organiza, realitatea ecologică nu este posibil să se schimbe dacă nu va fi precedată de schimbarea modului de gândire şi a comportamentului oamenilor, dacă nu va fi ocrotit şi purificat mai întâi mediul duhovnicesc de care, însă, nu sunt interesate organizaţiile „Noii Ere” a antihristului, ci dimpotrivă ele au ca scop să distrugă principiile teologice şi duhovniceşti ale creştinismului, adică credinţa în Dumnezeu ca şi Creator şi Proniator al universului, dar şi viaţa ascetică şi modestă.12

Epilog

În cadrul imnelor sărbătorii Indictului (noului an bisericesc) nu îşi găseşte loc nici o nelinişte ecologistă, ci sunt cereri ca să ne asigure Sfânta Treime Dumnezeu pâinea cea de toate zilele, să ne dea, din punct de vedere al condiţiilor climatice, vremuri line şi paşnice, pământului să îi dea roade bune şi din cer să cadă ploi line, să dea conducătorilor biruinţe împotriva păgânilor celor fără de Dumnezeu, să învingă ereziile, să ne umple de dumnezeiasca Sa învăţătură, cum a făcut în sinagoga din Nazaret, să ne încheiem calea pe noul an bineplăcând lui Dumnezeu, schimbându-ne în bine, cu fapte duhovniceşti şi să nu înceteze a ne acoperi cu mila şi cu iubirea Lui de oameni.

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, Prea Cucernici părinţi,
Excelenţa Voastră, domnule primar, Iubiţi fraţi în Hristos,

Să adăugăm şi noi la acestea, pe baza celor ce le-am expus aici, cererile noastre. Să ne izbăvească Sfânta Treime Dumnezeu, cu rugăciunile dumneavoastră, Înaltpreasfinţite, de aşa-zisa „Nouă Eră” a antihristului şi de ramurile ei, ce au intrat în interiorul Bisericii şi îl profanează prin ecumenism şi să ne ajute în apărarea mediului duhovnicesc, care va izbăvi) şi pe cel natural sau fizic. Amin.

Cu părinteşti binecuvântări,
Mitropolitul SERAFIM al Pireului

Panerezia ecumenismului intercreştin sincretist

Predica Înalpreasfinţitului Serafim, Mitropolitul de Pireu, la Dumnezeiasca Liturghie din 7 septembrie 2014 în Mangalia

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Iubiţi fraţi în Hristos,

Când apare o erezie nouă, care creează confuzie în cele ale credinţei, păstorii fiecărei epoci, confirmând ceea ce au promis în cadrul hirotoniei lor, trec la înfruntarea acestei erezii, pentru a fortifica şi delimita credinţa ortodoxă, astfel încât ea să se deosebească de rătăcirea ereticilor şi în acest fel să îi apere pe credincioşi de infectarea de întinarea kakodoxiei. În zilele noastre a apărut ca unul dintre semnele vremurilor din urmă şi ca „un lup înverşunat, care nu va cruţa turma”13, panerezia ecumenismului sincretist intercreştin şi interreligios.

Ecumenismul, aşa precum se ştie, a fost condamnat ca panerezie de Sfântul Părinte contemporan al Bisericii Ortodoxe Sârbe surori a Sfântului Sava, de profesorul de dogmatică şi învăţător a toată lumea, Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Iustin Popovici, care în lucrarea sa excepţională „Biserica Ortodoxă şi ecumenismul” notează: „Ecumenismul este un nume comun pentru falşii creştini, pentru falsele biserici ale Europei Occidentale. În el se află inima tuturor umanismelor europene, în frunte cu papismul. Toţi aceşti creştini falşi, toate aceste false biserici nu sunt altceva decât o erezie alături de altă erezie. Numele evanghelic comun al lor este panerezie”.14

Sursă şi izvorâtoare a ecumenismului este masoneria, care promovează prin acesta religia mondială a luciferismului, iar sursa şi izvorul masoneriei este groaznicul sionism internaţional15, care a transformat religia dumnezeiască a Vechiului Testament şi a profeţilor în cel mai infam luciferism prin Kabala cea demonică şi prin hidosul Talmud, lucrări ale rabinilor rămaşi ai iudaismului rătăcit şi ale obsesiei lor despre conducerea şi guvernarea lor mondială prin cel aşteptat, adică prin falsul mesia (antihristul).

Ecumenismul acţionează la două niveluri: intercreştin şi interreligios. Astfel se formează ecumenismul intercreştin şi ecumenismul interreligios, care constituie două dintre direcţiile fundamentale ale ecumenismului. Ecumenismul intercreştin promovează unirea diferitelor erezii creştine (a papistaşilor, a protestanţilor, a anglicanilor, a monofiziţilor etc.) cu Biserica Ortodoxă Universală, pe criteriul minimalismului dogmatic.

Conform principiului ecumenist al „sincretismului dogmatic intercreştin”, diferenţele dogmatice dintre eretici şi Biserica Ortodoxă sunt doar tradiţii locale şi trebuie să fie evitate pentru binele unităţii „Bisericii”, care poate să se exprime printr-o varietate de forme şi poziţii diferite.

Ecumenismul intercreştin, considerând că în toate religiile există elemente pozitive, promovează unirea dintre acestea şi mai ales cea între aşa-numitele trei religii monoteiste ale lumii: creştinismul, mahomedanismul şi iudaismul, adică promovează aşa-numita „religie universală.”

Conform principiului ecumenist al „sincretismului interreligios” trebuie să fie scoase în evidenţă aşa-zisele „elemente teologice comune” care există în toate „religiile monoteiste” astfel încât să fie clădită unitatea religioasă a întregii lumi.

Ecumenismul, pentru punerea în practică a ţelurilor lui, inventează diferite teorii, precum învăţăturile eretice despre „Biserica extinsă, Bisericile surori, teologia baptismală, Biserica universală nevăzută, teoria ramurilor, a celor doi plămâni, a minimalismului sau  maximalismului dogmatic, a ereziei postpatristice, neopatristice sau conexe, a ereziei postcanonice, a teologiei euharistice, a teologiei postsinodale, a Bisericilor incomplete şi a celor eliptice, a misteriologiei (referitoare la Taine) cuprinzătoare, defectuoase şi nedepline, a transformării iconomiei (pogorământului) în acrivie şi dogmă, teoria că Patriarhul Constantinopolului este primul fără egal (primus sine paribus)”, care, desigur, sunt străine şi nespecifice învăţăturii şi teologiei dogmatice ortodoxe16.

Ecumenismul scoate în evidenţă dialogurile teologice ecumeniste contemporane interminabile, aranjate cu abilitate, la care domneşte lipsa mărturisirii ortodoxe, lipsa de sinceritate a eterodocşilor, supraaccentuarea iubirii, neaccentuarea adevărului, ascunderea sau contrafacerea textelor biblice, mai ales cel din Evanghelia după Ioan: „ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi”17 şi „Duhul suflă unde vrea”18, practica de a nu fi discutate cele care ne despart, ci cele care ne unesc, tocirea criteriilor ortodoxe, recunoaşterea reciprocă a eclezialităţii, a succesiunii apostolice, a preoţiei, a harului, a Tainelor, dialogul pe poziţii de egalitate, amnistierea, disculparea şi recompensarea calului troian al papismului, al blestematei şi demonicei Uniaţii, participarea la atotprotestantul aşa-numitul „Consiliu Ecumenic al Bisericilor” sau mai degrabă al ereziilor, semnarea de declaraţii şi texte comune antiortodoxe, fără aprobare şi hotărâre sinodală (de exemplu cele de la: Lima (Peru, în America de Sud, în anul 1982), Liban (1993), Chambessy, Elveţia (1994), Porto Alegre, Brazilia (2006), Ravenna (2007), Pusan, în Koreea de Nord (2013) ş.a.) şi împreună-rugăciunile cele fărădelege şi anticanonice cu ereticii19.

Ecumenismul adoptă şi legitimează toate ereziile ca „Biserici” şi atacă dogma Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. Expune, învaţă şi impune o nouă dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie, conform căreia nici o Biserică nu are dreptul să îşi revendice în exclusivitate pentru sine caracterul de Biserică Universală şi adevărată. Fiecare biserică e o parte, un fragment, nu Biserica întreagă. Toate împreună alcătuiesc Biserica. În felul acesta, însă, se surpă graniţele dintre adevăr şi rătăcire, dintre ortodoxie şi erezie şi se reuşeşte perfect lupta de dărâmare a Ortodoxiei.

Ecumenismul pune la egalitate toate religiile cu credinţa cea unică, de Dumnezeu descoperită prin Hristos Cel Înviat şi cu viaţa cea în Hristos. În acest fel este contestată dogma revelaţiei şi iconomiei mântuitoare unice în lume a Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu Cel întrupat, precum şi realizarea în continuare a lucrării Lui mântuitoare de către Biserica cea Una şi Unică, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, prin Sfântul Duh Cel lucrător în ea. Ca urmare a acestui fapt rezultă fără îndoială că ecumenismul reprezintă în zilele noastre cea mai mare erezie eclesiologică a tuturor veacurilor, pentru că ea pune la egalitate toate religiile şi credinţele.20

Cu durere şi cu părere de rău se constată că ecumenismul a înrobit cu lanţuri şi legături aproape toate Bisericile Ortodoxe şi ierarhiile lor, care gândesc papistăşeşte şi ecumenist (cu excepţii luminoase venerabilele Patriarhii ale Georgiei şi Bulgariei), aşa cum în mod practic o dovedesc faptele şi acţiunile lor, lucrările şi declaraţiile lor ecumeniste nemaiauzite şi nemaiîntâlnite21.

Ceea ce este ciudat însă pentru ecumeniştii ortodocşi este faptul că, deşi atribuie titluri de eclezialitate ereticilor kakodocşi vădiţi, nu îndrăznesc, consecvenţi cu declaraţiile lor, să treacă la împărtăşirea comună cu Sfintele Taine, deoarece ştiu că din acea clipă în mod direct îşi vor pierde calitatea lor ecleziastică (vor fi caterisiţi, conform Sfintelor Canoane ale Ortodoxiei, pentru împreună- rugăciunea cu ereticii – n.tr.).

Aceasta nu constituie deja cea mai izbitoare dovadă a ereziei ecumenismului? Dacă într-adevăr ei cred în declaraţiile lor inacceptabile şi provocatoare, să îndrăznească deci şi a se împărtăşi cu eterodocşii, deoarece altfel ei dovedesc prin poziţia lor inexistenţa titlurilor de eclezialitate pe care le atribuie falşilor episcopi ai ereticilor.

Din păcate, ecumenismul a reuşit în ultima vreme schimbarea căii patristice şi canonice multiseculare şi bimilenare atât a Bisericii noastre mame, a centrului venerabil al Ortodoxiei, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol22 (din anul 1964), cât şi a altor Biserici autocefale, într-o atitudine ecumenistă de viaţă. Dar nici Sfântul Munte Athos, Chivotul Ortodoxiei, Grădina Maicii Domnului nu a rămas neatins şi neinfluenţat.

Ecumenismul a erodat şi Facultăţile de Teologie, în care nu se mai predă teologia ortodoxă patristică, ci este întemeiată deja în mod deschis, în cel mai sărbătoresc şi oficial mod teologia ecumenistă.

Subordonarea faţă de ecumenism continuă să crească, pentru că există:

1. a) lipsa de cateheză a credincioşilor în probleme de credinţă;
2. b) lipsa teribilă de mijloace autentice şi obiective de informare a poporului lui Dumnezeu;
3. c) secularizarea clerului şi a poporului23.

Ecumenismul pune la îndoială de fapt credinţa şi tradiţia noastră ortodoxă patristică, împrăştie îndoiala şi confuzia în inimile turmei credincioşilor ortodocşi şi îi face să şovăie pe mulţi fraţi iubitori de Dumnezeu, conducându-i pe aceştia spre dezbinări şi schisme (de exemplu: stilism (n.tr. – cei care ţin calendarul vechi), cădere în ateism) şi atrage o parte a turmei în rătăcire şi, prin aceasta, spre distrugere duhovnicească24.

Ecumenismul în ansamblu constituie o problemă pastorală şi soteriologică foarte mare, pentru că el zguduie din temelii, infirmă mântuirea şi îndumnezeirea după har a omului. Desigur, pericolul nu se referă la Biserică, care nu poate să fie distrusă, pentru că este Trupul lui Hristos, are drept Cap pe Hristos, este Hristos prelungit peste veacuri „şi porţile iadului nu o vor birui”25, ci la membrii Bisericii, la credincioşi, care sunt în pericol de a pieri dacă se va pierde dreapta credinţă, Ortodoxia, şi vor domni erezia şi înşelarea26.

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,

Prea Cucernici părinţi,

Iubiţi fraţi în Hristos,

După prezentarea de mai sus a fenomenului panereziei ecumenismului, a pericolelor şi a tragicelor lui consecinţe, atât în dogmatică cât şi în învăţătura mântuitoare a Bisericii Ortodoxe Universale, constatăm că într-adevăr acum Ortodoxia se află într-un grav pericol.

Credem cu smerenie că se impune convocarea cât mai curând cu putinţă a unui Sinod Ortodox, care să cerceteze aceste probleme arzătoare şi fierbinţi de mai sus, permanent sub lumina învăţăturii şi tradiţiei biblice, patristice şi canonice a Bisericii Ortodoxe Universale şi să se ia o hotărâre de condamnare atât împotriva ecumenismului, cât şi a celor care urmează, învaţă şi transmit altora această panerezie, astfel încât să înceteze scandalurile şi confuzia din rândul clerului şi al poporului credincios.

Să îndrăznim să rupem lanţurile ecumeniste, să ieşim din închisoarea ecumenistă şi să ne eliberăm din robia panereziei ecumenismului, cu puterea cea dumnezeiască şi cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, rămânând „următori ai Sfinţilor Părinţi.” Cu rugăciunile dumneavoastră, Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Teodosie.

Cu părinteşti binecuvântări, Mitropolitul
SERAFIM al Pireului

Despre masonerie

Predica Înaltpreasfinţitului Serafim de Pireu la Vecernia de duminică, 7 septembrie 2014, în Mangalia

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Iubiţi fraţi în Hristos,

Una dintre înşelările pe care le-a creat diavolul pentru combaterea şi distrugerea lucrării Domnului nostru Iisus Hristos şi pentru împiedicarea şi zădărnicirea mântuirii în Hristos a omului şi a lumii este Masoneria sau Francmasoneria, ce acţionează în societatea noastră, desigur sub acoperirea şi ocrotirea legilor şi a statelor. Căci masoneria funcţionează, cel puţin în Grecia, ca „Fundaţie”, recunoscută de stat prin decretul prezidenţial din 21 ianuarie 1927, prin decretul regesc din 19 iulie 1948 şi cel din data de 23 decembrie 1955. Astfel acţionează nederanjată în societatea noastră, pentru promovarea şi împlinirea scopurilor ei.

S-a dovedit în mod repetat şi de către mulţi că masoneria este o organizaţie care funcţionează în mod secret şi conspirativ, în colaborare cu toate celelalte ramuri ale ei (Rotary, Lyons, HAN, HEN, Cercetaşii, Rositers)27, având ca scop principal distrugerea societăţii şi dărâmarea politică şi culturală a popoarelor din întreaga lume.

Distrugerea pe care masoneria vrea să o aducă societăţii greceşti a început odată cu transplantarea din Anglia a primei Loji în „Răsăritul nostru”, în Smirna, în anul 1745 şi extinderea apoi a Lojilor în Constantinopol (1748), în capitala şi conducătoarea Ortodoxiei greceşti (Patriarhia Ecumenică)28.

Pătrunderea masoneriei în Răsăritul ortodox, favorizată de climatul cultural european din Asia Mică şi de alcătuirea cosmopolită a populaţiei ei, a mers în paralel cu pierderea puterii credinţei creştine şi a tradiţiei ortodoxe de aici. La sfârşitul secolului al XVIII-lea s-a reuşit şi înfiinţarea de loji masonice în spaţiul grec mitropolitan (în oraşele Greciei continentale – n.tr.). Sprijinită mai ales de elementul urban, masoneria a acţionat şi acţionează în rândul intelectualilor, al comercianţilor, al celor care au o influenţă socială asupra populaţiei şi al politicienilor.

Aşadar, se înţelege faptul că masoneria este un mare parazit al societăţii ortodoxe şi trăieşte astfel pe trupul ei, cu consecinţe cumplite pentru coeziunea şi identitatea ei29, pentru că masoneria este o creaţie a unor străini, care s-a transplantat în ţara noastră şi rămâne cu totul străină faţă de identitatea şi cultura noastră şi în esenţa ei este incompatibilă cu aceasta. De aceea, prezenţa şi activitatea ei în societate are ca rezultat dezmembrarea ideologică a societăţii, devreme ce se dezvoltă ca o tumoare mortală pe trupul ei. Acest lucru e conştientizat la nivelul nostru popular mai larg, aşa cum se vede din caracterizarea imoralităţii cuiva atunci când se comportă „ca un mason”!

În ultimii ani activitatea masoneriei s-a consolidat şi s-a intensificat, din cauza îmbolnăvirii şi instabilităţii situaţiei politico-sociale a ţărilor lumii. Masoneria îşi tăinuieşte şi tăgăduieşte caracterul ei religios, care, însă stă în fiinţa ei. Această tăgăduire a masonilor, însă, se loveşte de divergenţa cu propriile lor texte, precum Carta Statutului şi Regulamentul General al Lojii, dar şi de declaraţiile, de- a lungul timpului, ale unor masoni cunoscuţi. Important este însă faptul că acest caracter de religie al masoneriei este cunoscut şi de către poporul ortodox şi de conducerea lui duhovnicească şi este declarată mereu, cu fiecare ocazie, pentru demascarea masoneriei şi pentru apărarea turmei ortodoxe.

Deja de la prima combatere pe larg a masoneriei în ţara noastră (Grecia), de către monahul aghiorit Agapie Kollivas Papadonatos30, este abordată masoneria ca o religie care combate Ortodoxia şi creştinismul în general. „Credinţa francmasonică – citim în lucrarea acestuia – este cea mai nelegiuită şi mai vătămătoare pentru neamul omenesc din câte credinţe greşite au existat de la începutul lumii şi până azi.” Iar monahul Agapie trage concluzia că masoneria este anticreştinism şi respingerea totală a creştinismului.

Caracterul religios al masoneriei a fost arătat de Comisia Interortodoxă (întrunită în Sfântul Munte Athos, în anul 1930), dar şi de profesori ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Atena, în anul 1933, a căror opinie a fost adoptată de Sfântul Sinod al Bisericii Greciei31 în acelaşi an, care apoi a fost reînnoită prin hotărârile sinodale din anii 1968, 1972 şi 1996, tipărite în broşuri speciale „Către popor” în anii 1982 şi 1996 şi prin Enciclica Sfântului Sinod din martie 2014.

Din textele însele ale masoneriei se dovedeşte că aceasta acceptă şi crede într-o zeitate, care este numită Mare Arhitect al Universului (M.A.U.). Masoneria are slujbe echivalente cu cele ale Bisericii („taine”, de exemplu: cununie, botez, cult, simboluri, sfinţire de templu, înmormântare) cu o rânduială ceremonială specială. În textele masonice M.A.U. e făcut cunoscut prin numele: Lucifer, Diavol, Satana, Beelzebul, Veliar, Bafomet, Demon ş.a.

Aşadar, mărturisirea masoneriei însăşi despre caracterul ei religios este clară.32 În Constituţia Marii Loje a Greciei (20 decembrie 1949) se declară categoric: „Masoneria liberă crede în existenţa lui Dumnezeu, numit Marele Arhitect al Universului.” Iar în Enciclopedia Masonică a lui N. H. Laskaris, tipărită cu aprobarea Marii Loje a Greciei şi în articolul: „Religie şi Francmasonerie” citim: „religia masonică nu face diferenţieri. Acceptă în sânul ei primitor bărbaţi ai oricărei învăţături şi nu favorizează sau dezaprobă în mod absolut nici o dogmă religioasă… Religia masoneriei este religia generală a naturii şi a revelaţiei primordiale – a celei moştenite de noi de la clerul ei antic şi patriarhal – întru care toţi oamenii pot să coexiste.”

Adică acest caracter sincretist şi idololatru al masoneriei este făţiş, precum şi caracterul ei anticreştin, lucru care se vede din conducerea ei mondială, care se opune catolicităţii şi ecumenicităţii Bisericii şi credinţei creştine. Acest lucru este subliniat în hotărârea istorică a Bisericii Greciei din anul 1933, conform căreia masoneria „nu este doar o organizaţie filantropică sau o şcoală filosofică, ci constituie un sistem de iniţiere în religiile de mistere care ne aduce aminte religiile şi cultele de misterii vechi naţionale (greceşti) … În mod deja dovedit este vorba de o religie de mistere, întru totul diferită … şi străină de religia creştină … care caută să cuprindă… la sânul ei întreaga omenire… înălţându-se pe sine ca pe un fel de superreligie.”

Şi vrednicul de pomenire arhimandrit Epifanie Theodoropoulos, luminat duhovniceşte şi teolog vestit, remarcă faptul că masoneria „are ambiţia de a ajunge religia întregii omeniri… să devină o superreligie”33. Masoneria este „un cult păgân secret, ostil credinţei imaculate a Bisericii Universale Ortodoxe.” Adică ea este în mod clar o religie şi o credinţă anticreştină şi idolatră. Masonii sunt „adoratori ai diavolului şi satanişti, adepţi ai religiei antihristului.”34

Se constată, de asemenea, faptul că masonii, cel puţin cei din cele mai înalte grade ale lor, sunt adoratori ai diavolului, se roagă lui Lucifer ca Bafomet, aşa cum îl numesc pe dumnezeul lor cu chip de ţap. De altfel sunt indiscutabile şi legăturile lor cu vrăjitoria. Bunul cunoscător al masoneriei, P.Naudon, ne informează că anumite ceremonii… şi-au stabilit ca şi scop ”practicarea magiei, care este folosită de om pentru ca el să aibă înrâurire asupra lumii (să poată manipula lumea – n.tr.)”35.

Argumentul masoneriei că ea nu se ocupă cu politica şi nu se amestecă în desfăşurarea evenimentelor politice nu este adevărat. Caracterul religios al masoneriei, care funcţionează în mod expansionist şi mondial, merge alături de participarea sa directă la procesele politice internaţionale. Activitatea ei politică urmăreşte exercitarea influenţei asupra persoanelor politice, pentru manipularea desfăşurării politicilor internaţionale.

Aşadar, masoneria nu este deloc o organizaţie filantropică, aşa cum pretinde ea, având ca scop păstrarea moralei în întreaga lume. Scandalul Lojii italiene Ρ 2 din anul 1981 a fost una dintre cele mai mari dovezi despre legătura masoneriei cu intrigile politice36.

Prin activitatea ei politică, masoneria se dovedeşte antidemocratică, devreme ce subminează funcţionalitatea societăţii democratice şi siguranţa statală mai ales în perioade de criză. „Clubul Bildenberg este o superlojă… un comitet de conducere infam mondial, care acţionează pentru dizolvarea neamului şi a statului şi pentru promovarea în rândul maselor a ideii necesităţii unei supraconduceri mondiale.”37 Aşadar, ea promovează ţelurile globalizării, care sunt dărâmarea şi zdrobirea tuturor popoarelor de pe pământ.

Scopurile politice ale masoneriei se remarcă într-o perspectivă universală. Asociaţia masonică Illuminati arată pe faţă şi susţine forma de „guvernare mondială”, ca şi conducătorii politici care au o legătură specială cu Clubul Bildenberg. În paralel, masoneria îşi instruieşte membrii „spre a dobândi o lipsă de scrupule faţă de problemele naţionale importante.”38

De altfel, jurămintele înfricoşătoare pe care le dau masonii în timpul iniţierii lor batjocoresc persoana umană şi împart societatea, pentru că se face deosebire între masonii „cei curaţi” şi oameni cei „nelegiuiţi”, adică toţi ceilalţi oameni, având drept consecinţă eliminarea celor săraci din punct de vedere economic, a ţăranilor, a muncitorilor şi a tuturor negrilor de pe faţa pământului. Dar şi masonii de grade inferioare nu cunosc cele uneltite de masonii de cele mai înalte grade. „Cei neiniţiaţi în gradele superioare masonice sunt victime tragice ale unei înşelăciuni nemaiîntâlnite.”39

Aşadar, este lesne de înţeles că argumentul masonilor că rămân creştini ortodocşi fideli dovedeşte ori că ei nu cunosc creştinismul în ansamblul lui, ori că vor să ne înşele. Iar acest lucru se întâmplă deoarece ei nu îşi arată identitatea lor adevărată. De aceea este valabil întru totul şi mereu caracterul ireconciliabil şi incompatibil al calităţii de mason cu cea de creştin ortodox. Aceasta este constatarea tuturor ortodocşilor care s-au ocupat în mod sistematic de problema masoneriei.

Masoneria, socotind şi pe Hristos printre „misticii” ei, urmăreşte de fapt prinderea în capcană a creştinilor, încercând să creeze impresia, desigur celor care nu au o temelie solidă în credinţa creştină că în cadrul ei este păstrat Hristos cel propovăduit de sfinţii noştri. Ceea ce se reuşeşte, însă, este blasfemierea Conducătorului credinţei noastre prin negarea unicităţii şi exclusivităţii Lui în mântuirea omului şi a lumii.40

Potrivit vrednicului de pomenire Mitropolit Ambrozie de Elefteroupolis, „iniţierea în masonerie a oricărui creştin ortodox constituie… lepădare de credinţa ortodoxă şi aderarea la o altă religie.”dar şi Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a declarat în anul 1933 că „se cuvine ca fiii credincioşi ai Biserici să se ţină departe de masonerie.”

În acest punct, însă, se comit greşeli foarte grave de către acei ierarhi care, primind pentru Mitropoliile lor daruri şi donaţii băneşti din partea lojilor masonice, promovează şi sprijină activitatea acestora. Scrisorile de mulţumire ale acestor mitropoliţi sunt publicate apoi în revistele masonice şi ele devin astfel cea mai bună publicitate în favoarea masoneriei, cât şi prilej de ademenire a celor membrilor slabi şi neinformaţi ai pliromei (poporului ortodox) care poartă numele lui Hristos.

De altfel, patriarhi şi patriarhii acordă adesea decoraţii şi alte distincţii unor masoni oficiali cunoscuţi. Acest lucru se întâmplă pentru asigurarea, potrivit părerii lor, a sprijinului din partea masoneriei. În esenţă, însă, este vorba de trădarea credinţei noastre celei imaculate şi renegarea lui Hristos şi a Ortodoxiei şi, în acelaşi timp, căderea din vrednicia de cleric şi păstor al trupului eclezial.

Există, însă, şi ceva mai rău. Nu au loc acţiunile cuvenite pentru dezminţirea celor publicate în revistele masonice despre unii clerici ortodocşi care ar fi masoni. Ce alt lucru reuşeşte, însă, această tăcere decât să confirme argumentele masonilor? Şi iată că masoneria, pentru provocarea de impresii, menţionează ierarhi ai Bisericii Ortodoxe ca fiind membrii ei, dar doar după moartea lor, când nu mai este posibil să mai primească de la cei calomniaţi răspunsul cuvenit.

Este, însă, posibil – şi necesar – ca Bisericile, clericii care sunt prezentaţi de loji ca masoni să dezmintă public şi cu tărie publicaţiile masonice şi pentru reabilitarea memoriei aşa-zişilor clerici masoni, dar şi pentru liniştirea sufletelor credincioşilor şi pentru accentuarea din nou a incompatibilităţii calităţii de mason cu aceea de credincios ortodox.

Vizavi de argumentul masoneriei că un cleric grec celebru a fost iniţiat de curând în gradul al 18- lea şi că au fost înrolaţi în rândurile masoneriei încă alţi trei clerici, cu curaj am declarat că vom depune plângere ca să se dovedească dacă „în afară de satanişti, masonii sunt şi calomniatori ai Bisericii Ortodoxe” şi că vom aduce problema în discuţia Sfântului Sinod al ierarhiei Greciei. Rezultatul a fost acela că masonii au răspuns că „au făcut o greşeală” (când au publicat cele menţionate mai sus – n.tr.)! 41

Este, de asemenea, important faptul că Biserica Ortodoxă a luat de mult timp poziţie împotriva masoneriei, subliniind rolul ei întunecat şi caracterul ei anticreştin. Prima condamnare teoretică a masoneriei în cadrul Patriarhiei Ecumenice a avut loc aproape în acelaşi timp cu înfiinţarea lojilor din „Răsăritul nostru (ortodox).” Mărturia unui document aghiorit menţionează publicarea unei scrisori sinodale de condamnare a masoneriei în anul 1745. 42

De asemenea, anatema (excomunicarea) patriarhală din anul 1793 (patriarhul Neofit al II-lea) îi includea şi pe „adepţi lui Voltaire, pe francmasoni, pe adepţii lui Rossos şi ai lui Spinoza”, adică pe promotorii Revoluţiei franceze. Elogiem de asemenea ierarhia cea venerabilă a Bisericii din Grecia pentru condamnarea oficială în mod repetat a masoneriei (1933, 1968, 1972, 1996, 2014), cât şi pentru broşurile cu textele ei „Către popor” editate de-a lungul timpului (în 1984 şi în 1996) pentru apărarea turmei de boala masonică.

De asemenea, ierarhi din trecut, precum fostul mitropolit Augustin al Florinei şi Ambrozie de Elefteroupolis, au condamnat în mod repetat în cuvintele şi în scrierile lor rătăcirea masonică, apărând turma ortodoxă de pericolul masonic. Exemplul lor îl urmează şi astăzi mulţi Înaltpreasfinţiţi mitropoliţi de-ai noştri, care nu încetează ca prin declaraţii, articole în ziar şi prin cărţile lor să lumineze turma şi întreaga lume ortodoxă.

Dincolo, însă, de informarea continuă a turmei în parohiile noastre este nevoie să fie alcătuită tactica pastorală necesară pentru înfruntarea masoneriei, dar şi pentru acei ortodocşi care au fost atraşi în rândul masoneriei. Nu trebuie să uităm cu rugăciunea este cea mai mare armă a noastră şi în acest caz. 43.

Este nevoie, însă, să se interzică şi participarea celor dovediţi ca fiind masoni activi la Sfintele Taine ale Bisericii, nu numai la Dumnezeiasca Împărtăşanie, dar şi ca naşi la botezuri. De asemenea, o grijă permanentă a preoţilor parohi trebuie să fie informarea catehetică şi sprijinirea acelor familii în care unul din membri aparţine unei loji masonice, pentru abordarea lor creştină.

Însă mult mai energică trebuie să fie atitudinea ierarhiei care păstoreşte Biserica faţă de acei credincioşi care cred că pot să rămână creştini ortodocşi, în pofida înrolării lor în masonerie. Este nevoie ca toţi aceştia să fie informaţi şi catehizaţi, dar mult mai mult aceia care îşi exprimă dorinţa de a părăsi masoneria şi a se întoarce la Biserica Mamă.

Este nevoie ca şi aceştia să fie catehizaţi, pentru că părăsirea trupului eclezial este rod al indiferenţei faţă de adevărul ortodox. Cei ce nu au gustul experienţei ortodoxe cad uşor victime propovăduitorilor tuturor ereziilor şi ai masoneriei. Întoarcerea în Biserică trebuie să se facă prin semnarea unei declaraţii de lepădare de masonerie, aşa cum se întâmplă cu toţi cei care se întorc de la erezii la Ortodoxie.

Cu atât mai mult cu cât masoneria nu este o erezie „creştină”, ci este o panerezie şi o religie satanică, după semnarea scrisorii de lepădare de masonerie este nevoie neapărat să se facă din nou Mirungerea celui întors, dacă fusese iniţiat în oricare dintre gradele masonice. Pe de altă parte, când se dovedeşte clar intrarea unui cleric ortodox în masonerie, caterisirea lui este un imperativ al tradiţiei noastre sinodale, „pentru ca şi ceilalţi să aibă teamă.”44

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,

Prea Cucernici părinţi,

Iubiţi fraţi în Hristos,

Revocarea decretelor în favoarea masonerieI şi desfiinţarea lojelor masonice este datoria fiecărui stat. De asemenea, este nevoie să fie desfiinţată Fundaţia Masonică din Grecia, pentru că apare ca şi fundaţie, în vreme ce din punct de vedere legal s-a abătut de la scopurile înfiinţării sale. Masoneria nu este o „religie cunoscută” (vezi articolul 13, paragraful 2 din Constituţia grecească), iar înfiinţarea Fundaţiei Masonice în Grecia este rodul minciunii şi al înşelării statului, a justiţiei şi a societăţii45.

Cu părinteşti binecuvântări,
Mitropolitul SERAFIM al Pireului

Panerezia ecumenismului inter-religios sincretist

Predica Înaltpreasfinţitului Serafim al Pireului la Dumnezeiasca Liturghie de luni, 8 septembrie 2014, în Mangalia

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Iubiţi fraţi în Hristos,

Noi, creştinii ortodocşi, nu avem nimic mai de valoare în viaţa aceasta decât identitatea noastră, a fi al nostru, ontologia noastră, care nu este alta decât credinţa ortodoxă. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, pentru că Sfânta Treime Dumnezeu a revărsat harul Său din belşug peste noi şi ne-a dăruit cea mai mare binecuvântare şi cinste, ne-a încredinţat cea mai mare asigurare, cel mai mare privilegiu şi avantaj de a fi ortodocşi, de a crede în mod ortodox şi de a aparţine unicei corăbii a mântuirii, care este Biserica Ortodoxă cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică! De aceea suntem datori să îi aducem zi şi noapte mulţumiri neîncetate lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime pentru acest dar suprem al Lui faţă de noi, nevrednicii şi netrebnicii robii Lui.

Biserica Ortodoxă, care este Biserica cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică, este Biserica cea unică, irepetabilă şi istorică, este curată, neprihănită şi fără pată şi se roagă pentru unitatea întregii lumi, vrând ca întreaga creaţie să ajungă (unită prin omul îndumnezeit – n.tr.) la Sfânta Treime.

Biserica Ortodoxă nu este, mai înainte de orice, o religie, ci este revelaţie. Ea nu este o erezie creştină. religia este o încercare antropocentrică de înduplecare a lui Dumnezeu sau a oricăror altor zeităţi pentru ca fiecare om să simtă siguranţă şi pace psihologică şi pentru a da în final un sens morţii.

Religia, de asemenea, este din punct de vedere al suferinţei umane, satisfacerea dreptăţii dumnezeieşti, a egoismului ofensat al lui Dumnezeu. Religia este fenomenul mişcării omului spre Dumnezeu. Omul Îl caută pe Dumnezeu. „Biserica, însă, nu propune mişcarea omului spre Dumnezeu, ci a lui Dumnezeu spre om. Ea nu se clădeşte pe căutarea religioasă a omului, ci pe descoperirea de Sine lui Dumnezeu, Care îl invită pe om la o raportare cuvenită faţă de El. Din acest punct de vedere, creştinismul ortodox este revelaţie şi nu religie. Însă, deja prin raportarea omului faţă de revelaţia lui Dumnezeu apare fenomenul religiei. Specific, însă, în acest caz este faptul că religia apare ca fenomen secund. Deja nu mai este mişcarea pentru găsirea lui Dumnezeu, ci strădania de trăire a descoperirii Lui.”46

Aşadar, Ortodoxia, în primul rând şi cu exactitate spus este revelaţie, nu este religie. Ortodoxia este revelaţia adevărului unic, personalizat, desăvârşit, mântuitor şi dumnezeiesc în persoana divino-umană a Dumnezeului-Om întrupat, Domnul şi Dumnezeul şi  Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfânta Treime Dumnezeu se descoperă prin Întruparea celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, a Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu.

Sfântul Nicodim Aghioritul, clarificând sensul termenului „religie”, remarcă faptul că numele de religie şi-a luat originea de la traci, care, pentru că aveau o un respect profund şi multă superstiţie faţă de demonii şi de idolii lor, au dat prilejul altor greci (idolatrii) să numească religie cinstea acordată demonilor, cum mărturiseşte Sfântul Grigorie Teologul în cuvântul lui la Botezul Domnului, când spune: „nu ale tracilor sunt aceste destrăbălări, ci ale celor care au făcut o religie din acest cuvânt.”

Sfântul Grigorie Teologul defineşte religia astfel: „religia este cinstea faţă de demoni, în vreme ce credinţa este cinstirea Treimii.” Din aceste cuvinte, continuă Sfântul Nicodim Aghioritul, concluzionăm că nu vorbesc ad literam cei care folosesc numele de religie pentru preasfânta noastră evlavie şi credinţă, pentru că acest nume a fost dat de greci (idolatrii) în primul rând pentru credinţa în demonii cei ticăloşi şi nu trebuie să se refere acest termen la Biserica lui Hristos. În fine, Cuviosul Nicodim recomandă şi sfătuieşte ca în locul numelui de religie să fie folosit cel de credinţă sau evlavie sau cel de Ortodoxie sau cucernicie. 47

Erezia creştină este contestarea sau degradarea în parte sau în întregime a adevărului şi a iubirii adevăratului Dumnezeu Treimic. Ortodoxia nu este o organizaţie, nici o asociaţie, nici un partid politic, nici filosofie, ci este Trupul lui Hristos Cel Viu, este un organism divino-uman. Biserica Ortodoxă este Hristos cel mântuitor, este mama lui Hristos-Mântuitorul şi prietenii lui Hristos- Izbăvitorul. Biserica Ortodoxă nu are nici o legătură cu religiile şi cu ereziile. Ea e Împărăţia cerurilor, e Paradisul pământesc şi ceresc. 48  În ultimă instanţă, Ortodoxia este Împărăţia, fapt pe care îl mărturisim toţi ortodocşii prin fraza de început a Dumnezeieştii Liturghii, adică prin cuvintele:  „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.”49

Aşadar, pe baza celor de mai sus nu ar trebui să fie declasată Ortodoxia la nivelul de religie, pentru că atunci ea este târâtă fără voie, ceea ce nu ar trebui făcut, în amestecătura interminabilă a întâlnirilor şi conferinţelor interreligioase. Devreme ce Ortodoxia nu este religie, nu ar trebui să aibă nici un loc în harababura paneretică a adunăturii interreligioase.

Ecumenismul este o mişcare mondială a sionismului internaţional, care are ca scop unic cucerirea politică şi religioasă a întregii lumi! Ecumenismul religios este mişcarea de unire, în prima etapă, a ereziilor Occidentului cu Ortodoxia, fără a avea drept credinţă comună pe cea ortodoxă, ci rămânând între Ortodoxie şi erezii diferenţele dogmatice foarte mari, iar în a doua etapă este unirea tuturor religiilor într-o creaţie monstruoasă, o panreligie.

Scopul lui final, însă, este să nimicească, în acest cuptor, creştinismul şi mai ales Ortodoxia, care deţine Adevărul. Și urmăreşte în faza finală a acestui plan întunecat să înlocuiască cultul lui Dumnezeu cel Unul cu cultul lui satana!

Panreligia se exprimă prin trei litere „MRA”. Acest MRA este un cuvânt de origine egipteană veche şi a început să fie folosit în secolul al XIII-lea î.Hr., în epoca faraonului Amenhotep, care a încercat să înlăture pe toţi falşii zei egipteni şi micile erezii existente atunci şi să le contopească într-o religie unitară, cu un singur Dumnezeu. 50

Panerezia ecumenismului interreligios crede că toate religiile sunt la fel. Creştinismul nu este singura cale de mântuire. Mântuirea poate fi găsită şi în musulmanism şi în iudaism şi în hinduism şi în budism, chiar şi în idolatrie. Toate religiile sunt diferite căi de mântuire. În acest fel se urmăreşte falsa unire a tuturor religiilor într-o singură panreligie. Tendinţa principală este aceea de a arăta că nu există diferenţe dogmatice între religii, în esenţă ele sunt la fel.

Ideile panreligioase greşite de mai sus sunt îmbrăţişate şi de mişcarea „Noua Eră a Vărsătorului”, adică a antihristului, care promovează panreligia, conform căreia nu există un adevăr unic. Adepţii „Noii Ere” spun: „Crede orice vrei, însă să nu fi cu un sens unic, adică să nu crezi că numai tu ai  adevărul şi că numai credinţa ta proprie este adevărată. Toate religiile sunt căi la fel de bune şi conduc la acelaşi scop, la acelaşi final. Religiile sunt forme, Dumnezeu este esenţa.”

Acesta, însă, este pluralism dogmatic. Adepţii New Age de fapt cred şi propovăduiesc faptul că noi creştinii, devreme ce monopolizăm adevărul, suntem fiinţe mai puţin evoluate. În fond, ei cred că se află la un nivel evolutiv superior, pentru că sunt oameni ai „Noii Ere”, în timp ce noi, creştinii, ne aflăm la un nivel inferior. Aşadar nu suntem egali. Noi, ortodocşii, suntem consideraţi „blocaţi în vechea epocă a lui Hristos”, iar ca rezultat ne calomniază drept fanatici, intoleranţi, rasişti şi fundamentalişti. 51

În timp ce Sfinţii slăviţii Apostoli şi Ucenici ai Domnului Iisus Hristos şi toţi sfinţii noştri propovăduiesc că Hristos este singura cale de mântuire – „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”52 – că Hristos este unica Lumină a lumii, precum cântăm în Dumnezeiasca Liturghie: „am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc”, că Hristos este revelaţia deplină a adevărului, e Adevărul Însuşi, este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, că nu există dincolo de Hristos un alt adevăr, acum în epoca de astăzi care este tendinţa care domneşte?

Ce spune această nouă înşelăciune a diavolului? La întâlnirile interreligioase foloseşte aceeaşi minciună pe care a folosit-o diavolul cu protopărinţii noştri Adam şi Eva. El a tăgăduit atunci tot ce le- a spus Dumnezeu şi le-a dat cuvântul lui, care nu este cuvânt de mântuire, ci de cădere şi de distrugere. Atunci diavolul le-a spus: „Nu ascultaţi ce vă spune Dumnezeu, căci Acesta nu vă spune adevărul. Nu veţi păţi   nimic dacă veţi mânca din fructul interzis.” Acum, prin întâlnirile interreligioase ni se spune: „Nu ascultaţi ce vă spune Biserica, cum că Hristos este unicul drum spre mântuire. Toate religiile mântuiesc, pentru că şi ele cred în acelaşi Dumnezeu şi învaţă aceleaşi principii şi valori morale.”

Dacă toţi Sfinţii slăviţii Mucenici aveau comportamentul şi modul de gândire al ecumeniştilor de astăzi, cu siguranţă ar fi acceptat şi alte religii şi ar fi fost în acelaşi timp şi creştini şi de altă religie, devreme ce ambele ar fi diferite una de alta, însă moduri legitime şi valabile de apropiere de mântuire. Creştinismul şi eterodoxia, însă, sunt lucruri incompatibile. Dacă ar fi avut acest mod de gândire ecumenist, Sfinţii slăviţii Mucenici nu mai erau Mucenici ai lui Hristos, nu ar mai fi fost încununaţi de Hristos, nici nu i-am mai fi sărbătorit, nici nu i-am mai fi avut drept exemple de urmat.

Toţi Sfinţii Slăviţii Mucenici şi Neomartiri şi-au dat sângele pentru credinţa noastră, pentru Sfânta Ortodoxie. Tot acest mod de gândire new-age-ist care urmăreşte să prezinte faptul că cică toate religiile, ereziile şi credinţele sunt la fel reprezintă o jignire adusă Evangheliei, dar şi o blasfemie la adresa Sfinţilor slăviţilor Mucenici. Dacă toate religiile sunt la fel, de ce sfinţii au mărturisit şi şi-au dat sângele? Nu pentru Sfânta Ortodoxie, pentru sfânta noastră credinţă au mărturisit? Și de ce nu au căutat scăpare în a cinsti oricare altă religie?

Aşadar, se înţelege faptul că ecumenismul interreligios atacă dogma fundamentală a unicităţii în lume a revelaţiei şi mântuirii oamenilor prin Iisus Hristos în raport cu celelalte religii ale lumii 53, iar ca rezultat acest ecumenism constituie o reînviere a arianismului. În fond, ecumenismul interreligios este un neoarianism.

Prin urmare, părerea că toate religiile au acelaşi Dumnezeu şi sunt la fel este nu numai greşită, ci şi periculoasă, terifiantă, trădătoare, e o capcană de moarte. Religiile nu au acelaşi Dumnezeu. Sau, mai degrabă, toate religiile au dumnezei falşi, devreme ce ele nu cred în singurul adevăratul Dumnezeu, în Dumnezeul-Treime cel revelat oamenilor, în Sfânta Treime, în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh. Câteva principii generale religioase (pe care le au religiile lumii – n.tr.) nu neutralizează diferenţele teologice şi dogmatice uriaşe (dintre religii şi Ortodoxie – n.tr.). Care religie deţine teologia Simbolului de Credinţă ortodox?

Care religie învaţă triadologia, hristologia, pnevmatologia, eclesiologia, Sfintele Taine, Învierea din morţi şi Înălţarea la cer? Care religie are drept Întemeietor şi Fondator pe Dumnezeu-Omul Izbăvitorul şi Mântuitorul lumii, Cel fără de păcat, pe Cel răstignit şi înviat şi Care va veni din nou, ca să judece pe cei vii şi pe cei morţi? Care religie are învăţătura incomparabilă, unică şi irepetabilă a creştinismului ortodox şi tradiţia lui liturgică?

Ecumenismul interreligios crede, de asemenea, că toate religiile învaţă dreptatea şi pacea. Acest lucru, însă, nu este valabil. Pentru că islamul învaţă violenţa, războiul sfânt împotriva necredincioşilor care nu sunt musulmani, jihadul pentru superioritatea lui, iar religia iudaică are drept dogmă legea talionului („ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”). Numai Biserica Ortodoxă învaţă iubirea, împăcarea, iertarea, dreptatea, pacea, smerenia. Aceasta o fac să se deosebească nu numai de aceste două religii menţionate înainte, dar şi de erezia papismului.

Papismul a alcătuit sfintele inchiziţii, a ars cărţi, a participat la torturi, a chinuit mulţimi de oameni, a avut rol de protagonist în războaie şi a procedat la genociduri în Croaţia şi în Serbia. Numai Biserica Ortodoxă creştină nu a folosit astfel de uneltiri.

Participarea la întâlnirile interreligioase provoacă poporul ortodox credincios, pentru că îl prezintă ca pe un vinovat, iar învăţătura creştină ca pe un complice la faptele criminale care sunt făcute în numele islamului sau mai apoi ale altor centre de comandă, care au transformat şi pe poporul lui Israel în victimele lor.

De ce să discute Ortodoxia cu ei şi să publice anunţuri comune despre o falsă pace sau să participe la manifestări despre perspectivele islamului, când acesta este protagonist în fapte ilegale şi unelteşte distrugerea statelor creştine?

În paralel, ecumenismul interreligios propune teoria despre coexistenţa paşnică a religiilor. Teoria aceasta, însă, este greşită. Coexistenţa paşnică a religiilor înseamnă încetarea propovăduirii Evangheliei şi desfiinţarea creştinismului ca singura adevărată Biserică. Coexistenţa paşnică a religiilor înseamnă colaborarea Bisericii Ortodoxe creştine pentru evitarea dezacordurilor ideologice.

Coexistenţa paşnică a religiilor înseamnă coexistenţa armonioasă a adevărului cu eroarea, cu înşelăciunea şi cu minciuna, a luminii cu întunericului, cu bezna şi cu obscuritatea, a lui Hristos, care e Lumina cea adevărată, cu diavolul, care este protectorul întunericului. Însă o asemenea coexistenţă nu poate fi înţeleasă, ci este o propunere demonică.

Hristos a poruncit să fie propovăduită în lume Biserica Lui ca singura Biserică adevărată şi desăvârşită. De asemenea, El a spus: „Să nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.”54 Prin acest cuvânt desigur că Hristos nu se declară împotriva păcii şi în favoarea războiului, ci se referă la faptul că Biserica Lui îi va împărţi în două pe oameni, căci unii vor crede şi alţii nu vor crede, iar cei necredincioşi vor lupta împotriva celor credincioşi.

Propovăduirea Evangheliei aduce în mod indispensabil dezacord între religii, între revelaţia lui Dumnezeu pe de o parte şi între toate minciunile, pe de alta. Sfântul Apostol Pavel spune: „Dacă este cu putinţă, pe cât ţine de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.”55 De ce spune „dacă este cu putinţă”? Pentru că există situaţii în care este imposibil să nu spui nimic. O astfel de situaţie este cea a predicării Evangheliei şi a Bisericii Ortodoxe.

În astfel de cazuri este valabil ceea ce a spus Sfântul Grigorie Teologul, că este de preferat războiul păcii. Pentru că o astfel de pace ne desparte de Dumnezeu. Ceea ce trebuie menţionat şi preferat mai ales în epoca noastră nu este păstrarea păcii lumeşti, ci pocăinţa şi întoarcerea universală a ereticilor şi a eterodocşilor la Biserica Ortodoxă, lucru care va avea drept rezultat păstrarea păcii celei duhovniceşti, adevărate şi inspirate de Dumnezeu, care nu este alta decât Hristos Însuşi.

În plus, ecumenismul interreligios susţine ideea că islamul şi iudaismul sunt religii monoteiste şi inspirate. Şi această poziţie este greşită, pentru că ele nici nu cred în singurul adevăratul Dumnezeu Treimic, nici nu au primit vreodată o revelaţie de la Acesta. Dimpotrivă, ele primesc o revelaţie de la altcineva, de la diavolul, aşa cum se demonstrează din Koran, care ocărăşte pe Dumnezeu-Cuvântul cel întrupat ca fiind o creatură, repetând erezia lui Arie, şi de către Talmud şi Kabala, care jignesc pe Mântuitorul Iisus Hristos şi îl elogiază pe satana.

În fine, ecumenismul interreligios urmăreşte aşa-numita curăţare a textelor noastre liturgice, adică ştergerea oricărei aşa-zise referiri jignitoare la alte religii (de exemplu: cântecele Prohodului din Vinerea Mare, anatemele, teoriile despre reabilitarea numelui lui Iuda şi a poporului evreu). Însă scoaterea oricărui element din Sfânta Scriptură cea inspirată de Dumnezeu şi din textele noastre sfinte liturgice, în numele unei convergenţe interreligioase, este inacceptabilă şi constituie o erezie.

Poziţiile ecumenismului interreligios au început să fie cultivate şi învăţate de falsul sinod II Vatican al comunităţii religioase eretice a Papismului (1962-1965)56, să fie promovate şi exprimate de papa Ioan Paul al II-lea, care a îndrăznit la primul sinod interreligios de la Asissi (1986) să convoace prima întâlnire panreligioasă, unde s-au rugat împreună aceluiaşi fals dumnezeu toţi cei prezenţi, eterodocşi şi de alte religii.

Lucrarea Vaticanului şi a papei a continuat-o Consiliul Mondial al aşa-numitelor „Biserici”57. Din păcate, aceste teorii inacceptabile le-au mărturisit chiar şi ortodocşii ecumenişti58, care în mod cu totul anticanonic se roagă cu gloata de altă religie şi cu cea eterodoxă, punând în practică hotărârile sioniste, masonice şi papistaşe.

Oare cum pot să participe la întâlniri interreligioase de tipul Asissi (2002, 2013) şi cărui Dumnezeu se roagă ecumeniştii ortodocşi împreună cu reprezentanţi ai iudaismului şi ai islamului, când nici unii, nici alţii nu cred în Sfânta Treime, în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh? Pentru că, pe de o parte clerul şi poporul iudaismului, care L-a răstignit pe Hristos şi de la care a fost retras harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, prin groaznicul sionism internaţional59 a transformat credinţa în Dumnezeul Vechiului Testament şi al profeţilor în luciferism extrem, prin Kabala cea demonică şi prin neruşinatul Talmud, lucrări ale rabinilor demonizaţi ai iudaismului căzut (din har) şi ale obsesiei lor în legătură cu stăpânirea şi guvernarea mondială a celui aşteptat, adică a falsului mesia (antihristul).

Iar pe de altă parte, religia islamului cea amăgitoare de popor, înaintemergătoare a antihristului, conform Sfântului Ioan Damaschin60, care ademeneşte poporul cu falsul dumnezeu Allah, cu falsul lui profet Mahomed şi cu falsa lui carte Koranul, care învaţă jihadul, adică războiul sfânt împotriva necredincioşilor nemusulmani, în esenţă este o erezie secretă iudaică61, care refuză dumnezeirea lui Hristos, moartea Lui pe cruce, neagă Sfânta Cruce şi Învierea lui Hristos şi este supravieţuirea istorică a ereziei arianismului.

Este tragică şi constatarea că, în zilele noastre, ecumenismul interreligios se află într-un galop nemaivăzut şi nemaiîntâlnit. Fapte nemaiauzite, necuviincioase şi groaznice sunt cele precum:

1. a) oferirea unui Koran, în locul Sfintei Scripturi şi a Evangheliei unor musulmani şi caracterizareaKoranului drept „sfânt”;
2. b) aprinderea luminii evreieşti din sfeşnicul cu şapte braţe;
3. c) anunţul despre construirea unei biserici interreligioase pentru creştini, musulmani şi evrei la Berlin 62.

Aşadar, în faţa panereziei ecumenismului sincretist interreligios propunem învăţătura Bisericii noastre Ortodoxe, conform căreia singura cale de mântuire a oamenilor este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi în învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care continuă în Trupul Lui, în Biserica Ortodoxă cea Una, Sfântă, Universală (Catolică) şi Apostolică.

Hristos este singura Lumină adevărată63; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume, care pot să ne mântuiască. „Întru nimeni altul nu este mântuirea, căci sub cer nu este dat între oameni nici un alt nume întru care noi trebuie să ne mântuim.”64 Toate celelalte credinţe, toate religiile care neagă şi nu Îl mărturisesc pe Hristos „ca venit în trup”65, sunt creaţii omeneşti şi lucrări ale diavolului66, nu conduc la adevărata cunoaştere de Dumnezeu şi la renaşterea prin botezul cel dumnezeiesc, ci îi înşeală pe oameni şi îi conduc la pieire.

Creştinii ortodocşi, crezând în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste, cu iudaismul şi cu musulmanismul, care nu cred în Sfânta Treime, nici cu idolatria.

Toate cele de mai sus motivează pe deplin şi cu claritate din ce cauză ar trebui omul să fie numai şi numai creştin ortodox şi să aparţină de Biserica Ortodoxă, în care are nădejdea mântuirii, căci, conform Sfântului Ciprian al Cartaginei, în afara Bisericii Ortodoxe nu există mântuire.

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Iubiţi fraţi în Hristos,

Aşadar, să ne rugăm astăzi ca Sfânta Treime Dumnezeu, pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor slăviţi Mucenici şi Neomartiri şi pentru rugăciunile dumneavoastră, Înaltpreasfinţite Teodosie, să ne învrednicească să mărturisim „în toată vremea şi în tot ceasul” pe Domnul nostru Iisus Hristos ca pe unicul şi absolutul Mântuitor al lumii şi al omenirii, în această epocă a ecumenismului inter-religios paneretic pe care o trăim, îmboldiţi de îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos: „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui Meu care este în ceruri”67 şi să strigăm, împreună cu Cuviosul Iosif Vriennios, imnul Ortodoxiei: „Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie, nu te vom tăgădui pe tine, credinţă moştenită de la Sfinţii Părinţi. În tine ne-am născut, în tine trăim şi în tine vom muri. Şi, dacă vremea ne-o va cere, de mii de ori vom muri pentru tine.” Amin!

Infiltrarea «Noii Ere» a antihristului în învăţământ

Predica Înaltpreasfinţitului Serafim al Pireului, în 9 septembrie 2014 la Școala Brancoveneasca

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Stimate domnule Marcel Bouroş
Preacinstite domnule director Ioan Vlăducă,
Preacinstiţi domni şi doamne profesoare,
Iubiţi fraţi în Hristos,
Dragi copii,

„Noua Eră”: apariţia acestei mişcări şi principiile ei fundamentale; problemele provocate de ea

„Noua Eră”, „New Age”, „Era Vărsătorului.” Este vorba despre terminologii care caracterizează epoca noastră. De multe ori, când vorbim despre „Noua Eră”, există impresia că aceasta este de fapt o organizaţie concretă, cu un conducător al ei, cu membrii şi cu o învăţătură clară. Acest lucru nu este adevărat. Este vorba de o mişcare, de o tendinţă, de un curent. Acest fenomen l-am putea caracteriza chiar şi drept „modă”, care ca un tsunami a inundat societăţile occidentale şi ameninţă edificiul european al valorilor. Este un edificiu care se sprijină pe idealul antic grec şi pe valorile şi învăţăturile creştinismului.

Principiile fundamentale ale „Noii Ere” sunt întru totul străine de creştinism în general şi de credinţa ortodoxă în special. Avem de-a face cu o nouă cosmologie, o nouă antropologie, o nouă teologie şi o nouă percepţie a moralei.

Ca şi teorie a apariţie cosmosului, ea se bazează pe religii necreştine. Conform acestei teorii, omenirea trece printr-o continuă alternanţă de epoci şi nu urmează o traiectorie dreaptă.

Termenul modern „New Age” este preluat din astrologie. Astrologii susţin că soarele şi grupul lui de planete „se rotesc în jurul unei soare central, care se află la milioane de mile distanţă şi că este nevoie de o perioadă de aproximativ 26.000 de ani ca să facă o rotaţie completă. Această orbită este numită ciclu zodiacal şi este împărţit în 12 zodii.” Ca sistemul solar să treacă printr-o zodie are nevoie de mai mult de 2.100 de ani. Acest timp este considerat o „epocă cosmică” sau o „diviziune.”

Adepţii „Noii Ere” susţin că, în timpul epocii Imperiului roman, soarele a intrat în zodia peştilor şi a început „Epoca peştilor.” A fost epoca în care a trăit Hristos, epoca creştinismului. De aceea şi simbolul lui Hristos a fost peştele.

„Epoca peştilor” este considerată de adepţii New Age drept epoca restricţiei şi a îngustimii. În aceasta ei spun că au domnit poruncile, controlul din partea preoţilor, prigonirea oamenilor liber cugetători, a fost epoca războaielor, a colonialismului, a distrugerii naturii. Aşadar, această epocă, potrivit new age-iştilor, se încheie şi începe „Noua Eră”: „Era Vărsătorului”!

Unul dintre principiule fundamentale ale învăţăturii „Noii Ere” e abordarea „holistică” a lumii. Adică faptul că toate creaturile constituie „scurgeri” şi manifestări ale unei esenţe divine impersonale, a unei „conştiinţe suprauniversale.” Noi, oamenii, constituim părţi ale acestei esenţe divine, în vreme ce strădania fundamentală a creaturilor trebuie să se orienteze spre întoarcerea în oceanul acestei esenţe „divine.” Rezultatul acestei învăţături e teoria „karmei” şi a reîncarnării, a succedării epocilor şi a sosirii diferitelor „fiinţe luminate”, care să ne conducă în evoluţia noastră.

În centrul acestei teorii se află învăţătura despre sosirea noului Mesia. Fiecare epocă are un Mesia al ei. Epoca peştilor l-a avut ca Mesia pe Iisus Hristos. Epoca Vărsătorului? Aici lucrurile se complică, deoarece „Noua Eră” are o percepţie diferită despre cine este Mesia faţă de cea pe care o are creştinismul.

Pentru „Noua Eră”, Iisus Hristos nu constituie Persoana unică şi irepetabilă a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a întrupat şi a trăit într-un loc şi timp concret, având ca scop mântuirea neamului omenesc şi dăruirea posibilităţii îndumnezeirii omului. Aceasta este învăţătura Bisericii despre Hristos.

Mesia „Noii Ere” sau „Avatarul”, cum se obişnuieşte să se spună, este o persoană care „întrupează” o „stare de hristos”, aşa-numita „stare hristică.” Mişcarea „teosofiei” subliniază de fiecare dată că timpurile se apropie şi chemarea mulţimii devine tot mai puternică, vine un Avatar-Hristos. Venirea hristosului epocii Vărsătorului constituie, conform acestei mişcări, „un eveniment spiritual”, care va aduce „mari schimbări sau reabilitări” şi va inaugura o „nouă civilizaţie.”

De multe ori Hristos este pus la acelaşi nivel cu: Socrate, Budha, Confucius, Krişna, dar şi cu alţii mai noi precum: Satya Sai Baba, Moun, Satiananta, dar şi greci, precum Dionisis Dorizas, care credea că este hristosul „Noii Ere.” Toţi aceştia, împreună cu Hristos, potrivit mişcării „Noii Ere”, sunt

„Mari Iniţiatori” ai omenirii. Adică sunt „oameni luminaţi”, care „şi-au jertfit” absorbirea lor de către „oceanul divin infinit”, ca să rămână pe pământ şi să îi călăuzească pe oameni.

Pe aceste principii fundamentale s-a sprijinit edificiul „Noii Ere”, aşa cum s-a dezvoltat această mişcare în deceniul al nouălea al secolului trecut. Este o creaţie teoretică budistă, de origine orientală şi „teosofică”, adaptată la modul de gândire al omului occidental. Astfel s-a dezvoltat un val de grupări guruiste, ocultiste şi neognostice, care au umplut lumea occidentală, încercând să supună omul contemporan cel lipsit de experienţă duhovnicească.

Invazia lor a fost impresionantă şi victimele foarte multe, încât câteva guverne, dar şi Uniunea Europeană, s-au tulburat, au studiat fenomenul şi au luat măsuri. Astfel, astăzi avem expuneri care numesc în mod oficial aceste grupări drept „culte distructive” sau „religii ale tineretului”, pentru că majoritatea victimelor lor sunt tinere ca vârstă.

Situaţia este astăzi, însă, destul de diferită şi foarte îngrijorătoare. „Noua Eră”, ca o umbrelă gigantică, acoperă o mulţime imensă de tendinţe, de grupări, teorii, practici, religii. Este o reţea imensă, care se întinde de la „terapiile alternative” până la satanism. Situaţia poate fi descrisă ca un adevărat turn Babel contemporan. Confuzia este adesea atât de mare şi tehnicile de denaturare a etosului creştin sunt atât de bine acoperite încât nu rar este fenomenul când chiar şi oameni ai Bisericii sunt atraşi pe cărări periculoase.

„Noua Eră”, tineretul şi sistemul de învăţământ

Două dintre manifestările actuale ale „Noii Ere” sunt guruismul şi ocultismul. Expresiile principale ale ocultismului sunt teosofia, spiritismul, magia, astrologia, şamanismul, kaballa, satanismul, meditaţia transcedentală, yoga şi în general orice preocupare paranormală, care din păcate au ajuns şi în jocurile pentru copii, în revistele şi cărţile pentru copii, la televizor şi la emisiunile de televiziune, pe internet şi în muzică (Heavy metal, Black metal, Death metal), având ca rezultat familiarizarea copiilor cu răul, cu magia, cu ocultismul, cu demonologia, se cultivă frica şi sentimentele negative ale copiilor, pentru că toate aceste mijloace conţin mesaje nepedagogice, formând o conştiinţă rasistă.

Lucrarea „Noii Ere”, în special în sistemul de învăţământ, o constituie deformarea şi denaturarea modului de a fi din punct de vedere lingvistic, istoric şi religios şi denaturarea conştiinţei de sine.

Această strădanie deja e pusă în aplicare în Grecia, iar roadele ei sunt anularea sistemului de scriere politonic (cu mai multe accente) şi impunerea celui monotonic, anularea săvârşirii rugăciunii de dimineaţă la şcoală şi participarea la Liturghia de duminică, interzicerea prezenţei preoţilor duhovnici în şcoli, îndepărtarea sfintelor icoane, a Crucii şi a lui Hristos Cel răstignit din sălile de clasă, micşorarea materialului didactic despre Sfântul Mucenic şi întocmai cu Apostolii Cosma Etolianul, mare învăţător al neamului nostru (grec), dar şi a materialului despre Sfinţii Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului şi ai culturii, învăţarea teoriei evoluţiei lui Darwin, programul pilot de studii care se predă în 150 de şcoli din ţara noastră, Noul Liceu, schimbarea caracterului catehetic şi mărturisitor al orei de religie într-unul de ştiinţă a religiilor, înfiinţarea secţiei de Studii Islamice în Facultăţile de Teologie Ortodoxe ş.a.

Problematica homeopatiei

Referire specială vom face şi la una dintre ramurile „Noi Ere”: homeopatia.

Când este vorba de subiecte sensibile, precum cele referitoare la sănătate, e posibil ca diavolul să provoace multe ispite oamenilor. Din acest motiv creştinii ortodocşi ar trebui întotdeauna să cerceteze atent fiecare sistem care se prezintă drept „medical.” Prin această tactică ar putea să anuleze orice posibilitate ca sănătatea şi viaţa lor, chiar şi mântuirea sufletului lor, să fie pusă în pericol.

Aceste pericole sunt întotdeauna considerabile, mai ales în zilele noastre. Oamenii de azi sunt influenţaţi puternic de materialism, prin supraaccentuarea valorii sănătăţii trupeşti. În acest context, sub controlul mişcării „Noii Ere” a fost adoptată o serie de sisteme terapeutice de provenienţă spirituală, care aparţin unor tradiţii din lumea întreagă şi au fost definite ca „medicină alternativă (complementară).” Cu siguranţă, astfel de convingeri necreştine nu provin de la Dumnezeu cel adevărat, ci de la „dumnezei străini.”

Unele metode „originale” de terapie, care de asemenea se bazează pe convingeri şi aplicări practice care nu sunt ştiinţifice, ci de natură spirituală (din nou necreştină) de asemenea au fost caracterizate ca fiind „medicină alternativă/complementară”, iar una dintre acestea este homeopatia, care a fost înfiinţată de doctorul german Samuel Hanemann (1755-1843), însă de la început ea a fost respinsă de doctori; această atitudine se păstrează până astăzi în rândul multor specialişti în sănătate, datorită lipsei unei argumentaţii ştiinţifice convingătoare.

Cu toate acestea, în ultimele decenii homeopatia a înflorit, a fost recunoscută şi chiar inclusă în sistemul naţional de sănătate al multor ţări, împreună cu alte abordări ale „medicinii complementare/alternative.”

În lumea ortodoxă de curând au fost exprimate nelinişti în legătură cu faptul că homeopatia recomandă un sistem de abordări şi practici necreştine68. După o cercetare atentă a opiniilor ştiinţifice şi teologice care au legătură cu homeopatia, ne pronunţăm în mod negativ în legătură cu sistemul homeopatiei din următoarele motive:

1. Argumentele homeopaţilor care se referă la acţiunea „medicamentelor” homeopate constituie o neglijare gravă a legilor fundamentale ale ştiinţei, se contrazic pe ele însele şi în general sunt absurde.
2. Nu este posibil a se oferi explicaţii ştiinţifice despre modul de acţiune al medicamentelorhomeopate.
3. Principiile şi practicile homeopatiei nu sunt de natură ştiinţifică, ci spirituală.
4. Principiile homeopatiei sunt păgâne şi cu totul incompatibile cu credinţa ortodoxă şi cu mântuireaîn Hristos.
5. Practicile homeopatiei sunt magice (aparţin magiei inspirate, simpatice, aşa cum este ea definită şi cercetată de antropologia culturii).

Astfel, ne exprimăm convingerea neclintită că Biserica ar trebui să clasifice în mod oficial homeopatia printre practicile care au legătură cu păgânismul şi cu magia şi să îşi exercite datoria părintească de apărare a credincioşilor de implicaţiile şi practicile homeopate, care pun în pericol relaţia lor cu Singurul Adevăratul Dumnezeu şi, prin urmare, îşi primejduiesc mântuirea lor.

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, Prea Cucernici părinţi,
Stimate domnule Marcel Bouroş
Preacinstite domnule director Ioan Vlăducă,
Preacinstiţi domni şi doamne profesoare,
Iubiţi fraţi în Hristos,
Dragi copii,

Aşa-zisa „Noua Eră” nu este deloc nouă. Este vechea minciună demonică potrivit căreia omul este din firea lui dumnezeu. Este vechea dorinţă de domnie universală a puterilor întunecate, a „puterilor oculte.” „Noua Eră” nu constituie o căutare autentică şi interioară a omului şi a societăţilor. Ea e pusă la cale şi impusă din afară.

În faţa tuturor acestor planuri întunecate şi periculoase, pentru impunerea unei „Noi ordini a lucrurilor” şi a unei globalizări fără Hristos şi împotriva lui Hristos, noi, creştinii ortodocşi, trebuie să opunem Lumina şi Adevărul lui Iisus Hristos. La promisiunea mincinoasă şi luciferică a îndumnezeirii noi să contrapropunem îndumnezeirea cea adevărată după har, la care suntem chemaţi de Domnul nostru Iisus Hristos, la comuniunea de iubire cu El şi la ascultare de preasfântă voia Lui.

Toate aceste schimbări cosmogonice care în mod sistematic şi nu întâmplător au loc în jurul nostru trebuie să le vedem cu „neliniştea cea bună”, cum accentua Fericitul Avva Paisie Aghioritul. Şi „să nu dormim în opinci” în momentul în care chiar şi oamenii lumeşti încep deja să se trezească şi să conştientizeze realitatea globalizării.

Neliniştea cea bună trebuie să se exprime ca trezvie duhovnicească, ca intensificare a luptei duhovniceşti, a rugăciunii şi a pocăinţei. Dar şi ca intervenţie, unde şi când va fi nevoie. Astfel vom putea să îi ajutăm şi pe acei oamenii care din neştiinţă au fost prinşi în cursa marii minciuni a „Noii Ere.”

Trebuie să găsim moduri de supravieţuire a omului şi a civilizaţiei. Cei care ne vom opunem nimicirii identităţilor şi a limbilor naţionale, ne vom opune nu imperialismului american, ci suzeranităţii criminalităţii internaţionale. Şi să nu uităm că cei care pun la cale globalizări fără Hristos şi împotriva lui Hristos, dar şi a oamenilor, „fac calcule fără sens”, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos este singurul şi adevăratul Domn al istoriei şi al lumii.

Cu părinteşti binecuvântări,
Mitropolitul SERAFIM al Pireului

traducere din neogreacă de
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu 

Note:

1  Luca 4, 7-22.
2 Matei 24, 35: ”Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”
3 Matei 5, 18: ”Înainte de a trece cerul şi pământul, nici o iotă sau o cirtă (= mic semn grafic din alfabetul limbilor biblice) din Lege nu va trece până ce toate se vor împlini.”
4 Galateni 1, 8.
5 Apocalipsă 21, 4-5.
6 II Corinteni 5, 17.
7 Efeseni 4, 22-24.
8 II Corinteni 4, 16.
9 Vezi Slava Laudelor slujbei Sfintelor Patimi din Sfânta şi Marea Joi, după Evanghelia a IX-a: ”Dezbrăcatu-M-au pe Mine de hainele Mele şi M-au îmbrăcat cu haină roşie; pus-au pe capul Meu cunună de spini şi Mi-au dat trestie în mâna cea dreaptă, ca să-i sfărâm pe ei ca pe vasele olarului.”
10 Matei 4, 16.
11 Romani 8, 22: ”Căci ştim că până acum toată făptura suspină laolaltă şi suferă în durerile naşterii.”

12 Legat de aceasta vezi Protopresbiter Theodoros Zisis, Ortodoxie şi ecologie, Tesalonic, 1994.

13 Faptele Apostolilor 20, 29.

14 Sfântul Justin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Tesalonic, 1974, p. 224.

15 Enciclica noastră pastorală la Duminica Ortodoxiei 2013; Arhimandritul Haralambos Vasilopoulos, Ecumenismul fără mască, Editura Orthodoxos Typos (Presa Ortodoxă), Atena, 1988, pp. 43-45, 107-108, Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi, Declaraţie despre masonerie, pe pagina de internet https://www.impantokratoros.gr/67D9F5DF.el.aspx.

16 Enciclica noastră pastorală la Duminica Ortodoxiei 2013.

17 Ioan 17, 11

18 Ioan 3, 8

19 Ecumenismul, Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitou (a Sfântului Duh, a Mângâietorului) Oropos, Atica, 2004, pp. 11-18.

20 Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi, Mărturisirea de credinţă împotriva ecumenismului, iulie 2009, pp. 23-24.

21 Protopresbiter Theodoros Zisis, Ortodoxia este acum în mare pericol, în revista Theodromia (ianuarie-martie 2007), pp. 94-98.

22 Protopresbiter Gheorghios Metalinos, Patriarhia ecumenică şi ecumenismul, în lucrarea Ecumenismul: naştere – aşteptări – dezamăgiri, Actele şi referatele congresului ştiinţific interortodox, Aula Universităţii Aristotel din Tesalonic, volumul I, Editura Theodromia, pp. 233-250.

23 Idem, pp. 124-126.

24 Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi, Mărturisirea de credinţă împotriva ecumenismului, iulie 2009, pp. 25-26.

25 Matei 16, 18.

26 Protopresbiter Theodoros Zisis, Ortodoxia este acum în mare pericol, în revista Theodromia (ianuarie-martie 2007), pp. 89-94.

27 În legătură cu aceasta vezi cartea noastră (a Î.P.S. Serafim de Pireu), Masoneria, religia antihristului, Editura Elefteri Ora (Ora liberă), Atena, 2012, p. 56.

28 Pentru stabilirea şi dezvoltarea masoneriei în Răsăritul ortodox vezi Agapios Kolivas Papadonatos, Combatere a credinţei francmasonice (1782), editată de pr. Prof. Dr. Gheorghios D. Metallinos şi Haralambos A. Minaoglou, Editura Protipes Thessalikes, Trikala-Atena, 2007, p. 9 ş.u. Potrivit bunului cunoscător al lucrurilor legate de masoneriei, Steven Ranciman, ”ideile masoneriei secolului al XIX-lea erau duşmănoase faţă de bisericile vechi.” Desigur, prin intrarea unor clerici greci în masonerie s-a reuşit ”slăbirea influenţei Bisericii Ortodoxe” (vezi Steven Ranciman, Marea Biserică în captivitate, traducere de Ν. Κ. Paparodos, Atena, 1979, p. 688).

29 Vezi Protopresbiter Gheorghios D. Metallinos, ”Masoneria în Răsăritul nostru”, în cartea aceluiaşi autor Mărturii despre probleme duhovniceşti şi sociale, Editura Stupul Ortodox, Tesalonic, 2010, p. 53 ş.u.

35 Paul Naudon, Francmasoneria, traducere de Gheorghios Zografakis, Atena, 1996, pp. 109-110.

36 Loja, în colaborare cu Mafia, cu CIA şi cu Banca Vaticanului a participat la răsturnarea democraţiei italiene şi la aşezarea ei în stare de subordonare faţă de SUA; vezi N. Psaroudakis, Masoneria. Vipera …, pp. 90-98; K. Tsarouhas, Masoneria în Grecia, editura Ellinika Grammata (Scrisori greceşti), Atena, 2004.

37 În legătură cu aceasta vezi articolul lui în ziarul Orthodoxos Typos, 1 mai 2009. În revista masonică Ilissos, iulie 1956, p. 66 citim că ”guvernarea mondială este o necesitate.”

38 În legătură cu aceasta vezi Vasilios Lambropoulos, Dicţionarul negru al masoneriei, Atena, 2001, p. 13.

39 Ibidem, p. 7 ş.u.

40 Faptele Apostolilor 4, 12.

41 În legătură cu aceasta vezi ziarul Orthodoxos Typos, numărul 139 pe 2012, p. 7.

42 În legătură cu aceasta vezi Agapios Kollivas, op. cit., p. 12.

43 Vezi rugăciunea din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: ”pe cei rătăciţi îi întoarce şi îi uneşte cu Sfânta Ta Biserică

Universală şi Apostolică.”

44 I Timotei 5, 20.

45 Completul de judecată al Judecătoriei din Atena, prin hotărârea sa nr. 2060 din 6 decembrie 1969 consideră că masoneria este ”o organizaţie secretă, necunoscută în conţinutul ei, nu numai celor mulţi, dar chiar şi masonilor înşişi”, de aceea a şi condamnat masoneria. În anul 1984 şi după scrierea multor articole de ziar şi multe problematizări s-a votat de către ministrul de atunci al Justiţiei, domnul G. A. Mangakis, o lege prin care se interzice judecătorilor să fie şi masoni. Ministrul a declarat (conform ziarului Elefterotipia din 29 februarie 1984) că ”participarea judecătorilor la o organizaţie care îşi impune caracterul secret constituie o problemă gravă de indisciplină” (vezi Legea 1796 din 1968, articolul 40, alineatul 7), referindu-se în mod clar la masonerie.

46 Ghe. Mantzaridis, Sociologia creştinismului, Editura P. Pournaras, Thesalonic, 1999, p. 165.

47 Sfântul Nicodim Aghioritul, Comentariu la cele şapte epistole soborniceşti ale Apostolilor: Iacob, Petru, Ioan şi Iuda,

Editura Stupul Ortodox, Thesalonic, 1986, pp. 72-75.

48 Protopresbiter Gheorghe Florovsky, Trupul lui Hristos Cel Viu: o interpretare ortodoxă a Bisericii, traducere de I.K. Papadopoulos, ediţia a II-a, Fundaţia Patriarhală de Studii Patristice, Thesalonic, 1981.

49 Sfântul Ioan Gură de Aur, Rânduiala Dumnezeieştii Liturghii, în P.G. 63, 907.

50 Arhimandrit Haralambos Vasilopoulos, Ecumenismul fără mască, Editura Presa Ortodoxă, Atena, 1988, pp. 23-24, 94.

51 Monahul Arsenie Vliangoftis, Ereziile contemporane, o ameninţare reală, Edit. Parakatathiki, Thesalonic, 2004, pp. 76, 87,

257-258.

52 Ioan 14, 6.

53 Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi, Mărturisirea de credinţă împotriva ecumenismului, iulie 2009, p. 24.

54 Matei 10, 34.

55 Romani 12, 18.

56 Bula Nostra Aetate, Hotărârile Sinodului II Vatican, volumul 7, Editura Grafio Kalos Typos, Atena, pp. 43-44.

57 G. Lemonopoulos, ”Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi dialogul interreligios. Notă informativă cu referire specială la relaţiile cu islamul”, în revista Kathodon 3 (septembrie-decembrie 1992), pp. 43-57.

58 Protopresbiterul Theodoros Zisis, ”Întâlnirile interreligioase: jignire a Evangheliei şi insultă la adresa Sfinţilor

Mucenici”, Editura Vriennios, Thesalonic, 2003, pp. 26-27, 35.

59 Enciclica noastră pastorală la Duminica Ortodoxiei 2013; Arhimandrit Haralambos Vasilopoulos, Ecumenismul fără mască, Editura Presa Ortodoxă, Atena, 1988, pp. 43-45, 107-108; Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi, Declaraţie despre masonerie, vezi pe pagina de internet https://www.impantokratoros.gr/67D9F5DF.el.aspx.

60 Sfântul Ioan Damaschin, Desprer erezii, 91, 1-2, în P.G. 94, 678-780 şi în EPE (colecţia Părinţi Greci ai Bisericii) 2, Editura Grigorie Palamas, Thesalonic, 1991, pp. 306-321.

61 Protopresbiterul Theodoros Zisis, ”Întâlnirile interreligioase: jignire a Evangheliei şi insultă la adresa Sfinţilor

Mucenici”, Editura Vriennios, Thesalonic, 2003, pp. 39-51.

62 Ziarele Ta Nea (Știrile) din 28 decembrie 2012, p. 36, To Vima din 22 octombrie 2012), adresele de internet:

a) https://aktines.blogspot.gr/2012/10/blog-posthtml

b) https://aktines.blogspot.gr/2012/12/blog-posthtml c) https://aktines.blogspot.gr/2011/10/blog-post_5254.html.

63 Ioan 8, 12.

64 Faptele Apostolilor 4, 12.

65 I Ioan 4, 2-3.

66 Sfântul Cosma Etolianul, Învăţături, în lucrarea lui I. Menounos, Cosma Etolianul. Învăţături (şi biografie), Editura

Tynos, Atena, Învăţătura Α1, 37, p. 142.

67 Matei 10, 32.

68 Asociaţia Iniţiativa Părinţilor din Grecia de Nord, Homeopatia – incompatibilă cu credinţa ortodoxă, 1998; Iftime Alexandru şi Oana, Homeopatia, o abordare ştiinţifică şi spirituală, Editura Lucman, Bucureşti, 2012; K. G. Karakatzanis, Despre homeopatie, în revista Theodromia, anul XIV, volumul 3, iulie-septembrie 2012, Thesalonic, pp. 381-400; Lucrările celei de-a XXV-a Conferinţe panortodoxe, Comisia Sinodală de luptă împotriva ereziilor, A XXV-a Conferinţă Panortodoxă a Bisericilor Ortodoxe autocefale şi a Sfintelor Mitropolii despre problema ereziilor şi a altor religii, Volos, 4-6 noiembrie 2013.