Cel mai activ STUDENT ROMÂN îndeamnă tinerii să lupte împotriva totalitarismului din Universităţi

Între reacţiile post electorale şi scenariile post-electorale, puţini au fost aceia care au remarcat că se întâmplă şi lucruri concrete în această ţară. Printre cei care nu se mulţumesc să dea doar like and share se numără studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Ei sunt moştenitorii direcţi ai primei organizaţii studenţeşti independente din România şi a studenţilor care au opus rezistenţă comunismului la finalul anilor 40, dar şi liderilor studenţimii din anii 90 care au obtinut toate beneficiile de care se bucură azi studenţii români.

Săptămâna trecută, aceştia au reuşit să ţină primul protest studenţesc din ultimii 11 ani. Chiar dacă mulţi se îndoiau de acţiunea lor, tinerii din Iaşi nu s-au dat bătuţi şi din lista lor de revendicări au reuşit să obţină, totuşi ceva. Nu au lipsit intimidările, dar şi momentele de lumină. Despre toate acestea şi multe altele, am stat de vorbă cu charismaticul lider al Ligii Studenţilor din Universitatea AI. I. Cuza, Silvian-Emanuel Man.

Silvian, cum a fost la protest?

Având în vedere că este primul protest faţă de conducerea instituţiei din ultimii 11 ani, pentru unii a fost un element de noutate, dacă nu de şoc. Unii profesori au susţinut tacit iniţiativa, iar alţii au îndemnat studenţii, încă de la începutul săptămânii, să nu se ducă la protest. Au fost intimidări. Sala unde s-a desfăşurat protestul a fost blocată la o intrare, iar pe partea cealaltă, pe la rectorat, s-au baricadat şi au au chemat poliţia de proximitate.

Ce penibil…

Ei (cei din conducerea universităţii – n.n.) nu înţeleg că noi nu am face scandal, dar am avut nişte cereri de bun simţ şi nu le-au primit. Am făcut toţi paşii necesari pentru a nu se ajunge aici: de la discuţii, până la memorii, petiţii şi grevă japoneză. Conducerea se prevalează de autonomia universitară şi de faptul că au acceptul studenţilor din Senat ca să încalce legea. Aşa şi-a menţinut rectoratul poziţia la negocieri. Or acceptul unei părţi dintr-un for decisional nu poate constitui temei pentru derogare de la lege.

Şi ei ce-au răspuns?

Că nimic nu este ilegal atâta vreme cât nu se sesizează o instanţă. De necrezut! Adică poţi face absolut orice şi este perfect legal dacă nu eşti prins. Asta e viziunea lor! Dar de ce mă mir? Când m-am trezit lovit în cap de şeful de la pază, nu-mi venea să cred.

Asta se întâmpla în timp ce voi eraţi în interiorul universităţii?

Da, da, eram în interiorul universităţii. Filmarea momentului respectiv a ajuns pe internet.

Stai puţin să spunem încet şi clar: în spaţiul universitar, în timpul unui protest, ei au pus paznicii să vă bată?

I-au pus să-i ţină departe de studenţi. În anii ’90 grevele şi protestele studenţeşti nu erau văzute ca ceva anormal. Astăzi se promovează ideea că studenţii ar trebui să se ocupe numai de dezvoltarea lor profesională sau de diverse acţiuni precum balurile, petrecerile… Necesitatea unei componente civice active în mişcarea studenţească este negată de conducerea universităţii. Trăim ca într-un fel de 1984 al lui George Orwell, în care rectoratul ştie ce-i mai bine pentru noi, deşi noi spunem opusul.  Rectorul consideră hărţuire faptul că i-am pus demisia în alb în faţă, s-o semneze.

A trecut ceva de când am terminat eu facultatea, dar un student nu mai are voie să-i ceară demisia rectorului? Sau cum?

În viziunea lor, nu. Ai voie să ceri demisia cui vrei, dar ei nu înţeleg asta.

Astea sunt reflexe totalitare…

Da, au încercat să blocheze şi accesul presei la negocieri, pe motiv că nu aveau acordul conducerii pentru a filma. Noi chemasem şi presa. Am început să ţip că libertatea presei este garantată de Constituţie şi că vrem transparenţă! Cu paza, ne-au obligat să venim doar doi la negocieri, deşi ei au fost patru. Am discutat peste două ore. Au început prin a spune la bluff că revendicările noastre ar aparţine studenţilor din Senat. Ar fi culmea ca studenţii din Senat să aibă revendicări care le-ar periclita statutul actual, nu? (râde) Pe tot parcursul discuţiei, au insistat că până nu renunţăm la nume şi la siglă, nu vor să mai discute cu noi.

Poftim? Cum să vă cheme, atunci?

Liga Studenţilor certăreţi (râde) sau orice altceva. Ei au început acum să trimită comunicate în presa locală cum că nu ne recunosc. Dar trebuie să ne recunoască? Un profesor la un curs a spus că Liga Studenţilor nu este forma de reprezentare studenţească agreată de conducerea universităţii. Ca şi cum Guvernul ar alege să discute cu numai o parte a societăţii civile, dar o ignoră totalmente pe cealaltă.

Dar cum pot emite o astfel de cerere?

Ei se bazează pe două memorii semnate de celelalte asociaţii studenţeşti din Universitate. Pentru a înţelege trebuie să ne întoarcem un pic în trecut. Pe la începutul anului a fost un scandal în presa ieşeană, în care mai multe organizaţii studenţeşti au fost acuzate de politizare. La fix o săptămână după aceasta, preşedinţii asociaţiilor s-au întâlnit şi au scris un memoriu împotriva noastră, în care s-au plâns conducerii Universităţii că ne-am înfiinţat fără acordul lor (de când este dreptul la asociere condiţionat?), că îl folosim pe Sfântul Gheorghe ca simbol şi că îi învăţăm pe tineri să se comporte împotriva moralei creştine (ca şi cum creştinul ar trebui să tacă mereu şi să fie cu capul plecat). Cel mai grav, au creat un precedent şi au cerut conducerii universităţii să nu ne recunoască ca organizaţie legal constituită şi să nu ne răspundă la cereri. La fel au făcut şi reprezentanţii studenţilor din Senat şi atunci conducerea s-a folosit de memoriile acestea astea ca să nu discute cu noi. Vă daţi seama…. să ceri conducerii unei instituţii să renunţe la un partener de dialog… Ca şi cum, pentru a câştiga o dezbatere, negi existenţa adversarului. Astfel de măsuri s-au mai întâlnit la finalul anilor ’40, când comuniştii căutau orice mijloace pentru a prinde rădăcini în mediul universitar. Sunt, într-adevăr, reflexe totalitare şi antidemocratice.

Ştiu că aveţi peste 1.000 de semnături ale studenţilor care vă susţin…

Nu contează pentru ei, mi-au zis că semnăturile nu sunt valide. Am depus semnăturile la registratură, iar răspunsul lor a fost că nu ne pot răspunde pentru că nu voi ceilalţi (celelalte organizaţii studenţeşti şi studenţii din senat – n.n.). Eşti nimeni pentru că nu te recunosc alte ligi. Nu contează câţi studenţi te recunosc. În 2014, la Iaşi, poţi bloca libertăţile legale ale unei perosane juridice şi ale unor indivizi printr-o cerere adresată unei instituţii. Este semnul clar că, cel puţin în învăţământul superior, după 25 de ani, suntem încă în perioada de tranziţie.

Apropo de studenţi: colegii voştri cum au reacţionat?

Parcă nu ştii… Unii, că n-am făcut mare brânză, alţii că a fost un eşec lamentabil. Dar eu întreb pe româneşte: dar tu de ce n-ai venit?( înflăcărat) Atâţi câţi am fost am obţinut ceva, dacă eram mai mulţi, aveam altă putere de negociere. Din păcate, mulţi n-au venit pentru că s-au gândit că nu se va obţine nimic. Şi când au văzut că am obţinut ceva, li s-au luminat feţele (râde).

Crezi că e posibil să se ia măsuri contra celor care au participat la protest?

Iniţial, domnul rector a afirmat că nu se vor lua măsuri. Spre finalul minutelor acordate presei, a declarat că forurile decizionale vor decide sancţiunile care se impun. Mişcarea studenţească din universitate abia renaşte, iar ei se gândesc la sancţionarea studenţilor cu spirit critic. Nu este cam ciudat să cauţi să-i sancţionezi şi să-i reduci la tăcere pe cei care îţi spun ţie că încalci legea? Ştiu că asemenea scenarii există în politica dâmboviţeană dar, nu credeam, vreodată, să le văd în cea mai veche instituţie de învăţământ superior din ţară.

Până la urmă, până unde veţi merge?

Noi avem o plângere pe contencios administrativ în problema modificării ilegale, în timpul anului universiat, a regulemntului pentru studii universitare de licenţă şi aşteptăm următorul termen. La cererile pe legea 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, au refuzat să răspundă, deşi erau obligaţi. Unde-i lege, nu-i tocmeală şi nimeni nu este mai presus de lege. Numai că problema, la nivel general, este cu alta…

Adică?

În mişcarea studenţească există aşa-numita teorie a „celor două studenţimi”. Avem pe de o parte acel segment de studenţi care sunt proactivi în mediul universitar, preocupându-se deopotrivă de formarea lor academică, dar şi de chestiuni de ordin civic, cum este reprezentarea studenţilor şi apărarea drepturilor lor legale. Pe de cealaltă parte, regăsim majoritatea studenţimii, care este victima sistemului actual şi al oamenilor care-l perpetuează. Tinerii sunt descurajaţi să viseze chiar pentru o Românie mai bună şi li se inoculează constant teoria capului plecat pe care sabia nu-l taie… Studenţii sunt corpul social cel mai puternic din societate. Dacă am fi cu toţii uniţi în cuget şi simţiri, am putea întoarce România pe făgaşul ei normal. Gândiţi-vă: suntem peste 450.000 de studenţi în ţară! De aceea nu se doreşte o mişcare studenţească unită, ci una fragmentată şi dezagregată social. Din păcate, aici contribuie decisiv cei care promovează ideea că studenţia este o perioadă în care, în principal, trebuie să te distrezi, să mergi la baluri şi să-ţi vezi de propriul interes. Dacă generaţiile anterioare de studenţi ar fi gândit aşa, astăzi nu mai aveam nici cămine, nici cantine, nici reducere la transport, nici drepturi şi libertăţi academice de care să ne bucurăm.

Şi atunci, de ce continuaţi demersurile?

Pentru că asta trebuie făcut. Nu putem lăsa lucrurile aşa! Nu-i putem lăsa pe alţii să decidă lucrurile care ne privesc în mod direct. Mişcarea studenţească trebuie resuscitată. În 1995, studenţii au ocupat parlamentul şi i-au determinat pe senatori şi deputaţi să voteze legea educaţiei de atunci. Noi unde suntem astăzi? Protestul nostru din Sala Paşilor Pierduţi este doar vârful icebergului care va scufunda indeferenţa şi lipsa de respect faţă de lege din mediul universitar. Pe această cale, facem un apel deschis către studenţii din universitate să ni se alăture! Legea este de partea noastră. A venit timpul să ne unim! Vocea fiecăruia dintre noi contează! Suntem o forţă şi nu putem fi ignoraţi!

Silvian-Emanuel Man (n. 1992, Braşov) este unul dintre actualii lideri autentici ai mişcării studenţeşti. Absolvent al Facultăţii de Istorie a universităţii ieşene, cu o licenţă în domeniul istoriei moderne. În prezent, este masterand în cadrul aceleiaşi instituţii. Pasionat de antropologie, teologie şi  ştiinţe sociale, adept al teoriei formelor fără fond, militează pentru regăsirea în cheie autohtonă a istoriei, filosofiei şi identităţii mişcării studenţeşti. În primăvara anului 2013 reînfiinţează vechea Ligă a Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a cărei preşedinte este. În doar un an şi câteva luni de activitate, a devenit una dintre cele mai puternice organizaţii studenţeşti din ţară. Consideră că tinerii sunt singurii în măsură să determine schimbarea profundă de conştiinţă civică şi naţională a societăţii româneşti.