Arhiepiscopul Greciei Ieronim, președintele Greciei Prokopis Pavlopoulos și prim-ministrul Alexis Tsipras au stat departe de portul Pireu astăzi, cu toții încercând să se distanțeze de controversatul Mitropolit de Pireu, Serafim.
Toți cei trei lideri au sărbătorit Epifania (Boboteaza) în alte locații din Atena.
Aceasta a fost pentru prima dată când ERT (postul național de televiziune) nu a difuzat evenimentul în direct, arătând sărbătorirea evenimentului din alte orașe de pe cuprinsul Greciei.
În mod normal sfinţirea apelor avea loc „oficial” în port, acolo unde membrii din marina greacă intrau în apă pentru a recupera crucea. Aceasta este pentru prima dată în istoria recentă când Arhiepiscopul, președintele și prim-ministrul au fost absenţi de la festivitățile din Pireu.
Serafim a fost cap de afiş pe prima pagină a ziarelor internaționale ca urmare a criticiloraduse în timpul dezbaterilor din parlament privind eventuala trecere a legilor care permit uniunile civile pentru cuplurile de același sex. Acesta pretinde că Statele Unite, evreii, Rockefeller, George Soros și alte „forțe oculte” sunt responsabile, încearcând să submineze moștenirea creștin ortodoxă a Greciei.
Mai multe pe site-ul revistei Atitudini.
Hrisostom, Mitropolitul de Messinia, a cărui eparhie acoperă sudul Greciei, a declarat într-un interviu, că homosexualii, la fel ca toți oamenii, sunt creația lui Dumnezeu și merita acelasi respect si nu violenta și respingere.
Hrisostom a mers în profunzime, folosind chiar referință biblică:
“Noi nu trebuie să uităm modul Hristos a răspuns femeii păcătoase, în conformitate cu Evangheliile, care au devenit Cuvântul Său. “Cine este fără păcat dintre voi, să arunce primul cu piatra în ea.”
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Un Mare erarh demn de toata isprava. Se vede ca sistemul nu poate sasi faca linistit mendrele si mitropolitul e ca un obstacol in calea lor
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sfantul Nichifor Marturisitorul, patriarhul Constantinopolului (+828)
“Si chiar daca foarte putini ramin inlauntrul Ortodoxiei si a bunei credinte, acestia sunt Biserica si in miinile lor se gaseste autoritatea si apararea asezamintelor Bisericii. Si daca acestia ar trebui sa sufere pentru buna credinta, aceasta va fi vesnica lauda pentru ei si li se va darui mintuirea sufletului.”
'' Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să faci rău; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te abaţi de la dreptate;'' (Iesire 23, 2)
Sf. Ioan Damaschinul spunea ca „Cine nu marturiseste dreapta credinta a celor 7 Sfinte Sinoade Ecumenice si a Bisericii este NECREDINCIOS, chiar daca pare ca merge la Biserica si se roaga, el defapt e necredincios.”
''Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec". (Isaia 6, 10)
Sinodul de la Constantinopol din anul 1724
“Cei care vor dezerta de la Ortodoxie si vor parasi parintestile si dreptele dogme ale credintei si Predaniile obstesti ale Bisericii si vor decadea si se vor indeparta cu inovatii si cu credinte absurde si cu obiceiuri eterodoxe si vor falsifica si vor maslui adevarul Ortodoxiei, acestia nici nu mai sint, nici nu se mai numesc crestini cu adevarat, ci se taie si se despart de totalitatea madularelor Bisericii si a crestinilor, ca niste eterodocsi si inovatori si se izgonesc afara din sfintul staul ca niste oi riioase si madulare putrede.”
” Daca episcopul sau preotul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi.” (Sfantul Ioan Gura de Aur)
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sa nu va amagiti! Sfanta si Dumnezeiasca Biserica Apostoleasca si Soborniceasca este alcatuita doar din :
- Capul si Stapanul Hristos-Dumnezeu
- toti arhiereii ortodocsi neeretici
- toti preotii ortodocsi neeretici
- toti diaconii ortodocsi neeretici
- toti monahii ortodocsi neeretici
- toti credinciosii mireni neeretici!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Arhp Ieronim, se pare ca a invatat bine lectia de la Vatican, ca urmare a raspuns in aceeasi maniera ca si Papa Benedict: " Cine suntem noi sa-i judecam pe gay", dar IPS-a Sa nu-si da seama ca prin aceaste cuvinte incuviinteaza acest pacat, si uita ca el ca si cap al bisericii trebuie, intr-adevar sa nu judece pacatosul, dar in nici un caz sa nu incuviinteze pacatul. Din contra rolul Bisericii este acela de a atrage atentia asupra pacatului si sa-l condamne.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Asa este!
Iezechiel 44, 23. Ei trebuie să înveţe pe poporul Meu a deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt şi să le lămurească ce este curat şi ce este necurat.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
off topic
Am si eu o nelamurire. Daca Parintele Justin Parvu si alti au zis sa nu luam acte biometrice sau cu cip.
Da sant total deacord.
Dar care este cauza pentru care Parintele Adrian Fagateanu a zis sa nu luam permisul de coducere ? Daca nu are cip in el care este problema ? Da are un cod e bare pe spate dar acel cod de bare de tip CODE_128 si ca in codul de inceput de 3 tipuri si codul de sfarsit adica guard barurile nu au 666 in ele si nici FNC-urile si Verificarea simbolului caracter ( Check Digit Calculation ) nu au 666 in ele sau separat ca sa creeze un tipar reptabil la toate codurile de bare de tip CODE_128, pai daca in ele nu este 666 repetabil de ce a zis Parintele Adrian Fagateanu sa nu le luam ? Care este motivul ?
Te rog uitete la toate comentarile de la acest subiect aici si zi mi si mie parerea ta ?
VIDEO: Pana la urma PERMISELE AUTO au sau nu au CIP?
https://saccsiv.wordpress.com/2016/01/06/video-pana-la-urma-permisele-auto-au-sau-nu-au-cip/#comments
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Parintele Justin a zis despre noile permise ca "si atunci cand nu au, tot au."
Traiasca Legiunea si Capitanul!
off topic
Va rog puteti sa ii ajutati pe acesti parinti sa isi recupereze copii ?
9 fraţi au fost luaţi cu forţa de lângă părinţi
https://www.youtube.com/watch?v=e1ZXR4okjio
http://observator.tv/social/9-frati-au-fost-luati-cu-forta-de-langa-parinti-171447.html
Doi părinţi dintr-un sat din Vaslui îi acuză pe reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială că le-au luat copiii, în mod abuziv. Nouă suflete, dintre care cel mic a fost smuls chiar de la sânul mamei. O decizie luată în urma plângerii unui vecin, care a spus că micuţii sunt neglijaţi de părinţi
O cheamă Lenuţa şi e mamă pentru nouă copii. Chiar dacă sunt săraci, spune că îi îngrijeşte aşa cum doar o mamă poate să o facă.
Ei sunt copiii familiei Munteanu. Şapte fete şi doi băieţi. Mezinul are un an şi câteva luni, iar cel mai mare, 12 ani. Toţi au fost luaţi din familie de executorul judecătoresc, însoţit de jandarmi şi poliţişti. Mezinul Alexandru era la sânul mamei când au venit autorităţile. Tatăl copiilor face coşuri de nuiele, pentru a-şi întreţine familia.
De câteva luni, familia stă într-o casă nouă, cu două camere. Nu au curent electric, dar în interior e curat. Cel puţin acum. Copiii au mai fost luaţi o dată de stat, în urmă cu şase ani.
Acum au ajuns din nou în atenţia Protecţiei Copilului, în urma reclamaţiei unui vecin. Primarul din comună spune că separarea copiilor de părinţi este o greşeală.
Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui sunt de neînduplecat. La ultima vizită, ar fi găsit mizerie în casă, iar copiii erau neîngrijiţi.
Părinţii mai au o şansă să-şi recupereze copiii peste 10 zile. Au contestat decizia instanţei, iar procesul se va judeca la Curtea de Apel Iaşi.