Mitropolitul Serafim de Pireu: Zece constatări dureroase despre sinodul panortodox

“Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul Sfântului si Marelui Sinod, pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica  și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari “, mentioneaza, printre altele, Biroul privind studiul ereziilor și ecumenismului al manastirii Piraeus.

Va transmitem mai jos detaliat:

Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul sinodului panortodox pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica  și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează, poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari.
1. Prima constatare dureroasa o reprezinta prezența și rugăciunea in comun in cadrul Utreniei și Sfintei Liturghii a aceastei mari sărbători Domnesti la Biserica Sf. Mina a Papistasilor, protestanților și monofiziților eretici, fapt care, după cum este cunoscut tuturor, este interzis de Sfintele Canoane. Intaistatatorii ortodocși și ceilalți ierarhi participanți au călcat Sfintele Canoane  Apostolice și Sinodale, dorind astfel sa transmita de la inceput un mesaj intregii lumi, cât de mult respecta deciziile luate in Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, instituția sinodala fata de care  dau declarații răsunătoare.

2. A doua constatare tristă a fost data de prezența la deschiderea lucrarilor Sfântului si Mare Sinod în calitate de invitați oficiali ai delegațiilor trimise de comunitățile eretice ale papistasilor, protestanților și monofiziților, ceea ce  este o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale. Într-adevăr, acesti delegati au fost numiti ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic. Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod sa decida asupra recunoasterii caracterului eclesial sau nu a acestor comunități eretice. Asadar, Kir dl Bartholomeu punandu-ne in fata unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului, si anume că el nu are nicio intenție de a numi pe eterodocsi eretici, ci biserici surori. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină nu a existat conceptul de “observatori”. Adică sa participe la acestea ca invitati de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați in calitate de vinovati, ca sa ceara ierare si nu  ca invitati de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”. Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.

3. O altă constatare tristă este inceperea în sine a sinodului panortodox. Sinodul si-a început activitatea în contradicție cu Regulamentul de organizare și funcționare, semnat în timpul Sinaxei Intaistatatorilor din ianuarie 2016. Prezentul regulament prevede, printre altele, că Sinodul „se convoaca de catre Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, de comun acord cu Preafericitii Intaistatatori ai Bisericilor Autocefale Ortodoxe.“(art.1). Astfel că, deoarece patru biserici autocefale (Rusia, Bulgaria, Georgia și Antiohia), nu au fost de acord in mod justificat cu privire la convocarea sesiunii Sinodului și au facut apel ca acesta sa se amâne, nu s-a indeplinit conditia de „comun acord a Preafericitilor Intaistatatori”. Prin urmare, nu sunt in masura, în temeiul acestui regulament, nici Patriarhul și nici celelalte biserici locale sa organizeze un Sinod, în cazul în care, desigur, doresc să respecte regulamentul pe care l-au semnat. In rest, Intaistatatorii si membrii Sinodului se lauda ca respecte cu acrivie regulamentul.

4. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început activitatea fără sa ratifice in prealabil toti termenii si Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât si acest Sinod sa aiba o continuitate organică cu cele precedente. Este de retinut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fos o practica respectata în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin aceasta practica Părinții au vrut să proclame că acceptă ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca si dogme și ca doresc să continue aceasta lucrare. Un exemplu tipic o reprezinta recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic in cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.

[Nu stim de ce Biroul afirma asa ceva, devreme ce in Encliclica Sinodului Panortodox aceste Sinoade chiar au fost evocate si recunoscute ca avand autoritate universala – N.N.]

5. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început lucrarile pe baza unui Regulament de organizare și funcționare, care nu a fost unanim acceptat de către toți Intaistatatorii in cadrul Sinaxei acestora din ianuarie 2016, dat fiind faptul ca Biserica din Antiohia nu a semnat. Principiul unanimității a fost, asadar, o condiție necesară și prealabilă pentru convocarea Sinodului,  prevăzuta în prezentul regulament.

6. De asemenea, si-a început activitatea pe baza textelor unanim acceptate in cadrul Conferinței Presinodale. Dar aceasta baza nu s-a dovedit sigura, solidă și fermă așa cum s-a vazut ulterior. Acest lucru se datorează faptului că cele șase texte pre-sinodale, cu toate ca au fost acceptate unanim de către reprezentanții care au participat la intalnirile presinodale prin Sinaxa Intaistatatorilor (în ianuarie 2016), dar nu si de ierarhiile Bisericilor locale autocefale. Aceste biserici, atunci când au primit textele de la Intaistatatorii lor, asa cum au fost ele compuse in cadrul intalnirilor pre-sinodale, le-au studiat in sinoadele locale. Multe dintre acestea, cum ar fi Biserica din Bulgaria, Grecia, Georgia si altele, in timpul cercetarii textelor conciliare au constatat lacune, ambiguități, cacodoxii etc., prin urmare au facut modificări și corecturi dupa cum se impunea.

Pentru aceste biserici care au adus corecturi și modificări în urma discutiilor sinodale, este evident că nu mai erau valabile textele pre-sinodale în forma pe care o aveau atunci, ci in noua forma modificata. Faptul că Intâistătătorii au semnat textele pre-siodale în unanimitate, (la fel ca în Regulamentul Siodului), aceasta nu înseamnă că ierarhiile bisericilor locale erau obligate de semnăturile Intaistatatorilor ca să accepte aceste texte . Opinia personală a unui Intaistatator în orice caz nu  poate angaja și obliga Sinodul local sau orice Ierarh, altfel Intaistatatorii s-ar transforma in Papa care ar decide si si-ar impune suveranitatea. Cel mai înalt organ de conducere al Bisericilor Ortodoxe locale, conform tradiției ortodoxe, nu este reprezentat de  Întâistătător ci de Sinodul Ierarhiei.

După toate cele mentionate anterior este devine evident  că este total greșit ca Patriarhul Ecumenic să revendice în discursul său de deschidere:. “Putem, prin urmare, sa ne incepem lucrarile noastre pe baza textelor aprobate în unanimitate de catre  Biserici”.  Aici Patriarhul Ecumenic vrea sa spuna prin “texte aprobate în unanimitate” evident, textele presinodale, semnate de Sinaxa Întâistătătorilor (ianuarie 2016), care nu se aplică insa anumitor biserici, după corecțiile și modificările care s-au facut in mod sinodal. Desigur, ar trebui mentionat că nu există cu adevarat unanimitatea despre care vorbește Patriarhul Ecumenic, deoarece unele biserici s-au diferentiat. Inutil să mai spunem, de asemenea, că, în ciuda falselor pretentii de unanimitate, Patriarhul a mai avut si alte greseli in discursul sau introductiv. Mai există și alte locuri în acest discurs, care necesita sa fie analizate in mod critic, pe care cu siguranta le vor  evidenția alți frați în Hristos.

7. O altă constatare tristă este faptul că cele patru biserici care nu au participat la Sinod, au fost ocărâte pe plan internațional. Absența lor a fost prezentata atat de catre Patriarhul Ecumenic cat și de alti Intâistătători, în discursurile introductive, ca fiind complet nejustificată și condamnabila. Și nici mai mult, nici  mai puțin aceste biserici care au absentat au aparut ca vinovate și responsabile de crearea de  schisme și diviziuni. Cu toate acestea, aceste biserici în cele din urmă nu au participat, nu pentru că asa li s-a nazarit lor, ci pentru că, așa cum am explicat mai sus, au constatat in timpul cercetarii sinodale ca textele au probleme. Și, așa cum era foarte firesc, au cerut amânarea Sinodului, pentru a le aprofunda, pentru a face corecțiile necesare, și pentru a produce astfel noi texte care sa poata fi acceptate unanim de către toate Bisericile locale. Dar, pentru că nu a fost acceptat propunerea lor de a amâna Sindoul, acestea au ales sa nu participe.

8. O altă concluzie tristă, probabil, cea mai trista dintre toate celelalte o reprezinta o nouă formulare întunecată și nociva introdusa in text: “Legaturile dintre Biserica Ortodoxă cu restul lumii creștine” este o recunoaștere in termeni reali a eclesialitatii ereticilor eterodocsi. Iată care este versiunea acceptată în unanimitate de Sinod: “Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorica a altor biserici creștine eterodoxe și confesiuni”, în loc de formula: “Biserica Ortodoxă recunoaște existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine”. Adica cuvântul “existența” se înlocuiește cu cuvântul “numele” și sintagmei “Bisericilor și confesiuni creștine” i se adauga “heterodoxe”. Această modificare este o formulare propusă de Preafericitul Arhiepiscop al Greciei, Ieronim, după îndelungi discuții și consultări în timpul cărora au fost exprimate mai multe puncte de vedere contradictorii.Cu noua exprimare spune Preafericitul Arhiepiscop al Greciei că “reusim sa ajungem la o decizie sinodala pentru prima dată în istorie care sa delimiteze contextul istoric al relațiilor cu eterodocșii, nu în existență, ci numai în denumirea istorică a acestor Biserici creștine eterodoxe si confesiuni.”

Aici ar trebui sa ne punem urmatoarea intrebare logică: Cum este posibil să numeasca cineva ceva, în timp ce, in acelasi timp, respinge existența acelui fapt, pe care il numește? Inacceptabil si contradictoriu din punct de vedere doctrinar este si acceptarea denumirii de “Biserici crestine eterodoxe si confesiuni”. Confesiunile eterodoxe  nu pot fi numite „Biserici” deoarece exact de aceea le denumim  „etero” (terțe, altele), dogme eretice și prin urmare ca eretice nu pot fi numite „Biserici”.

9. De asemenea, foarte trist este si faptul că delegația Bisericii din Grecia nu a rămas credincioasa și ferma fata de deciziile Sinodului Ierarhiei din 24 și 25 mai așa cum ar fi trebuit sa facă. Sinodul decisese să înlocuiască cuvintele “existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine” cu expresia “existenta istorica a altor Confesiuni si comunități creștine”.

10. În cele din urmă o altă concluzie tristă este legata de ceea ce a declarat caustic Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la sfârșitul lucrarilor. Printre altele, el a proclamat că “Patriarhia Ecumenică a facut pionierat in cadrul mișcărilor ecumenice.” De asemenea, el s-a referit la Enciclica pan-eretica din 1920, „care este caracterizată de mulți ca fondatoarea statutului pentru CMB” și că “Patriarhia Ecumenică a fost unul dintre membrii fondatori ai CMB la Amsterdam … “.

Ne-am oprit doar asupra acestor aspecte pentru moment, fără ca acest lucru să însemne că se termina aici lista constatărilor dureroase. Este normal că, după cele menționate mai sus, se naște întrebarea: De la un Sinod care a început și s-a finalizat în acest fel, ce se poate aștepta? Așa cum a spus și Domnul: “Nu este niciun pom bun, care să facă roadă rea, și niciun pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaște după roada lui.” ( Luca 6,43-44) Fiecare să traga singur concluziile.

| sinodultalharesc