Dacă ar fi trăit azi, am fi avut un ierarh care să respingă sinodul panortodox- IPS Bartolomeu Anania : Iuda de azi umblă printre noi, e un ecumenist convins şi un excelent teolog

ips-bartolomeu-anania

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă trădarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul.

Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de sănătate anti SIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.

Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate.

Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr-o singură Biserică, a făcut mai multe [nu că ar fi în mod real mai multe, ci că asta vrea să dea impresia, că nu ar fi o singură Biserică, ci mai multe – vezi şi mai departe, n.n.]. Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s-o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu.
Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herţiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucrează pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăţie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.

A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, aşa cum este şi patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptură.

Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai întâi sedus, dominat şi numai după aceea nimicit. Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte “.

Extras din Pastorala de Paşti din 2005 a Î.P.S Bartolomeu Anania

14 Comments

    1. a fost o inselare a sa, ca de fapt a multora care au stat in inchisorile comuniste alaturi de catolici, plus ca nu au avut acces la traducerile marilor teologi ce au combatut papismul.. Se pare totusi ca spre sfarsitul vietii s-a dumirit si chiar a combatut ecumenismul, deci implicit si papismul, si asta conteaza pana la urma in fata lui Hristos.

    2. Anania NU A fost ecumenist niciodata, pentru ca nu avea cum sa fie ecumenist. Nici macar Calciu Dumitreasa nu a fost ecumenist in ciuda faptului ca a fost salvat si eliberat din comunism in America de catre acesti ecumenisti si masoni, insa ei au vrut doar sa-l foloseasca ca sa loveasca in Ceausescu ca apoi sa-l arunce la gunoi ca si pe Paul Goma, ca pe o masea stricata care nu mai e utila ….acesti perversi ecumenisti sunt mai rai decat satanistii comunisti, atei, deoarece ei sunt lupi imbracati in oi si ii face pe oameni sa se supuna PACATULUI ,perversiunii si crimei, avortului,contraceptiei, vaccinurilor, homosexualitatii, pedofiliei si altora

  1. Iata cu ce tiribombe vine bartolomeu, citez: antiecumenisti fac voia celui rau

    Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a avertizat că cei care doresc să fie întrerupt dialogul cu alți creștini ii fac “o deosebita placere diavolului”.

    “Biserica Ortodoxă, la rândul său, are credință în Dumnezeu și, cu optimism, va continua dialogurile teologice, mai ales cu Biserica-sora Romano-Catolica”, a mai spus Patriarhul Bartolomeu.

    “Noi credem că, în anii următori, vor exista progrese semnificative” – a mai precizat Patriarhul Bartolomeu

    Totodata, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a mai precizat ca problema nereusitei vindecarii diviziunii care persista intre Biserica Rasariteana si Biserica Vestului – in pofida Sinoadelor din Lyon (1274) și Ferrara și Florența (1438-9) – “este o rușine pentru noi creștinii, și niciodată nu vom inceta sa restabilim unitatea”.

  2. ECUMENIST= HOMOSEXUAL, avort, contraceptie, genocid, crima de prunci, pedofil(adopta copii ca si ,,gay,,) VANZARE DE ARME ( ca si Banca vaticanului ) , rapirea copiilor de catre stat acceptata daca sunt crestini, vaccinuri criminale, mentalitate bolnava, om supus si spalat pe creier

  3. Anania a fost un luptator pentru libertate, prisonier in lagarele regimului diabolic comunist, a fost un pacifist infocat si sustinator al studentiilor la teologie.

  4. va spun eu de ce a fost ASASINAT Parintele Patriarh Teoctist, care a fost un martir, si a avut viata de sfintenie( nu cum abera cu spume la gura radio europa libera ca ar fi fost homosexual si ,,legionar criminal,, la rebeliune, numai minciuni, Patriarhul fost nefiind nici legionar in tinerete si nici homosexual).

    Patriarhul Teoctist a fost pur si simplu UCIS de mafia homosexualilor ecumenisti, deoarece a creat special MITROPOLIA CLUJULUI ca sa poata candida dupa moartea sa parintele ANANIA pentru functia suprema de Patriarh al Romaniei.

    Acest fapt i-a ,,grabit,, pe multii masoni care dau tarcoale Patriarhiei, nu le dau numele, si care misuna in zona sferelor ,,umanitare,, si ale donatiilor, banilor, sa-i ,,grabeasca,, moartea Patriarhului Teoctist in spitale adica sa-l ucida mai pe scurt refuzandu-i tratamentul. Parintele Patriarh suferea de un inceput de TBC pulmonar luat din anii foametei comuniste si anii razboiului mondial cand a activat ca misionar medical ,voluntar( fara plata) pe frontul anti-fascist alaturi de MS Regele pentru eliberarea Ardealului de sub jugul fascist al lui Horty si Hitler.

    Aceasta cloaca si mafie din pacate paraziteaza si azi Patriarhia si REFUZA cu mult tact sa il ajute pe Parintele Nicolae Tanase sa isi creasca copiii salvati de la prunc-ucidere (avort), sau sa ajute orfelinatul creat de sfintia sa Parintele Justin Parvu. Am eu informatiile mele de la Patriarhie, nu am nevoie de confirmare. Pe de alta parte serviciile secrete aservite homosexualilor americani si-au instalat la Patriarhie agenti in sutana( in numar mare) care sa opreasca orice legatura cu Republica Moldova si ortodoxia de acolo, in ciuda faptului ca parintele Justin Parvu niciodata nu s-a opus unei colaborari sau dialog cu fratii romani din Republica Moldova sau cu rusii direct, a si spus-o clar intr-un interviu: ,, daca rusii vor sa-l canonizeze pe mucenicul Valeriu Gafencu, atunci este foarte bine,,

    Asta arata ca parintele Justin Parvu a avut viziune si a fost un om intelept, nu ca si acesti agenti in sutana care lucreaza pentru diavol, il asasineaza pe Patriarhul Teoctist, pun gard de sarma ghimpata intre Romania si Republica Moldova pentru ca ortodocsii sa nu se cunoasca intre ei, agenti precum acel ,,constantin necula,, sau cum il chiama, si multi altii care ii acuza pe preotii rusi de crimele savarsite de evreii din NKVD in anii 40 50,cand de fapt acesti evrei din NKVD au ucis doar pe Volga 80.000 de preoti ortodocsi rusi.

  5. Da, exact, asa cum spunea Vlad, daca rusii il vor canoniza pe mucenicul Valeriu Gafencu pentru ca a fugit de rusi si s-a refugiat in Romania unde a sustinut drepturile Romaniei asupra Basarabiei, Bucovinei si Transnistriei este foarte bine .

    1. nu are nici o relevanta ceea ce spui, Gafencu nu a fugit ,,de rusi,, precum spui ci a fugit de evrei si de NKVD-ul sovietic, ceea ce este cu totul altceva. Basarabia nu ne-au furat-o ,,rusii,, ci toti cei 400.000 evrei ocupanti din NKVD-ul sovietic care in 1940 au ocupat Basarabia si Bucovina si au trimis in Siberia sa moara de foame, frig , tortura sau mancati de ursi peste 300.000 de romani din neamul nostru, originari din Basarabia si BUcovina. Aparatul de represiune si in Romania, Securitatea era in totalitate evreeasca, tot ei l-au si ucis pe Valeriu Gafencu, asaincat din nou ceea ce spui este total scos din peisajul real. Evreii au ucis 80.000 preoti ortodocsi rusi pe Volga in anii stalinismului si lui beria NKVD.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

14 Comments