Noi argumente teologice care arată că întreruperea pomenirii mitr. Teofan este CANONICĂ și nu înseamnă schismă

1. Art. 11, alin. 1 din Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române defineşte schisma ca “o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii”. Neavând niciun fel de interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult, nu se poate vorbi, în cazul meu, de abaterea de schismă, de care sunt acuzat. Întreruperea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie, în speţă, la erezia ecumenistă adoptată de către Sinodul din Creta, nu poate fi considerată o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală sau cult, deoarece este permisă de către canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, care afirmă că preotul care se îngrădeşte prin nepomenirea ierarhului de erezia la care se face părtaş acesta nu face schismă, ci apără Biserica de schismă şi dezbinare, neputând fi supus pentru aceasta sancţiunilor disciplinare.
2. Conform art. 15 al Regulamentului de procedură al instanţelor de judecată BOR, neascultarea de autoritatea bisericească înseamnă că un cleric “refuză executarea ordinelor primite sau refuză supunerea şi ascultarea faţă de autorităţile bisericeşti superioare, sau, prin cuvinte şi scrieri, sau în alt mod ar batjocori pe Chiriarh sau actele de autoritate şi cele îndeplinite de autorităţile bisericeşti”. În toată activitatea mea am fost ascultător în toate autorităţilor bisericeşti, în corespondenţa cu Înaltpreasfinţia Voastră am avut întotdeauna o atitudine cuviincioasă, iar încetarea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie nu poate fi considerată un act de neascultare faţă de arhiereu, deoarece, aşa cum se ştie, în învăţătura şi tradiţia Bisericii, ascultarea se face până la păcat, în speţă, până la erezie. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.
3. Toate temeiurile canonice invocate în avertismentul pe care mi l-aţi trimis se referă la abateri ale clerului pentru orice alte motive decât părtăşia la erezie a episcopului. Canonul 31 apostolic, invocat de Exarhat, cere caterisirea preotului care s-a despărţit prin nepomenire de episcopul său, “nicio vină ştiind asupra episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate”, adică dacă întrerupe pomenirea pentru alt motiv decât părtăşia la erezie sau nedreptatea episcopului. Tâlcuirea canonului spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor”¹. Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca tâlcuieşte canonul 31 apostolic astfel: “Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că,în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie”². Din interpretarea corectă a acestui canon se degajă ideea că măsura luată de Exarhat în cazul meu nu are niciun fundament canonic. La rândul său, canonul 39 apostolic nu are nicio legătură cu motivul pentru care eu am întrerupt pomenirea ierarhului, pentru că tâlcuirea sa arată ce fel de fapte nu poate săvârşi preotul fără încuviinţarea episcopului locului (a nu spovedi, nici ierta pe cei ce se pocăiesc…, a afierosi lui Dumnezeu pe fecioare…, a nu hirotonisi anagnost, sau monahi şi altele asemenea)³. Canonul 31 apostolic nu prevede o joncţiune cu prevederea canonului 39, în sensul că preotul ar trebui să ceară permisiunea episcopului său pentru… a nu-l mai pomeni. Canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic prevede ca atunci când asupra episcopului se aduce o “bisericească pâră”, să se caute la faţa pârâtorului, iar dacă acesta nu este eretic, sau schismatic, sau oprit de la cele sfinte pentru vreo pricină, atunci pâra să se judece de instanţele de judecată, iar dacă pârâşul îl nedreptăţeşte pe pârât, adică pe episcop, să primească pedeapsa pe care o cerea pentru episcopul respectiv. Tâlcuirea ne vorbeşte despre natura plângerilor la care se referă canonul: “furarea celor sfinte, sfinţita lucrare în afara hotarelor şi altele”⁴, de unde rezultă că nici una nu are legătură cu părtăşia la erezie a episcopului respectiv. Canonul 13 I-II are o prevedere foarte clară, anume despărţirea de episcop “pentru oarecare vinovăţii”. Expresia “pentru oarecare vinovăţii” este explicată în tâlcuirea canonului 15 I-II, unde se spune: “pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (furare de cele sfinte) şi altele ca acestea”⁵. Spre deosebire de aceste învinuiri pentru fapte ordinare, partea a doua a canonului 15 I-IIintroduce o excepţie, “excepţia de erezie”, pe care tâlcuirea din Pidalion a canonului o exprimă astfel: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora”⁶. Din această argumentare a Pidalionului rezultă că acuzaţia de schismă pe care mi-o aduceţi nu are niciun fel de temei canonic. De aceeaşi opinie este şi profesorul Ioan N. Floca, în cartea sa despre canoanele Bisericii Ortodoxe, în care canonul 15 I-II este prezentat în maniera următoare: “Canonul 15 (Osânda schismei). Schisma faţă de patriarh. Care despărţire nu este schismă?” (s.n.). Vorbind despre partea a doua a canonului, cunoscutul profesor de Drept afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii [clericii – n.n.] au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)⁷. Potrivit profesorului Floca, în momentul în care am constatat că Înaltpreasfinţia Voastră v-aţi făcut părtaş ereziei ecumenismului, adoptată oficial de către sinodul din Creta, aveam dreptul şi datoria de a mă despărţi imediat prin nepomenire de erezia la care V-aţi făcut părtaş. Dacă aveam datoria, cel puţin morală, dacă nu şi canonică, de a mă despărţi imediat de erezie, iar prin acest lucru nu m-am răsculat contra Înaltpreasfinţiei Voastre, ci am procedat legal, pentru ce motiv mi se acordă un avertisment scris şi sunt ameninţat şi cu caterisirea?
4. Art. 11, alin. 1 din Regulamentul invocat, mai consideră ca motive de schismă a preotului: legarea cu jurământ a preoţilor pentru a conspira contra episcopului (canonul 18 al sinodului al IV-lea ecumenic; can. 34 trulan); adunările organizate în afara Bisericii şi slujbele în afara Bisericii (can. 6 al sinodului din Gangra); defăimarea episcopului pentru motivele indicate de canonul 31 apostolic, altele decât erezia (can. 5 al sinodului din Antiohia); răzvrătirea preotului care a fost nedreptăţit de episcop (can. 10, 11 ale sinodului Cartagina), cu precizarea extrem de importantă a tâlcuirii canonului 11 că“trebuie să se facă cu amănuntul cercetare, nu cumva pentru drepte prihăniri şi vinovăţii ale Episcopului fuge prezbiterul de împărtăşirea lui (şi atunci rămâne nevinovat)” (s.n.)⁸; modul de judecare şi reprimire în Biserică a schismaticilor sau ereticilor (can. 1 al sfântului Vasile cel Mare). Din toate aceste canoane rezultă că între motivele de schismă pentru care se pot aplica pedepsele prevăzute de art. 11, alin. 1, al Regulamentului nu se află situaţia în care clericul se desparte de episcopul care se face părtăş la erezie, o astfel de situaţie nefiind reglementată în niciun fel de către Regulament, deoarece ea nu reprezintă o abatere de la comportamentul discipliniar, moral şi cultic al Bisericii Ortodoxe, ci o măsură legitimă de apărare contra ereziei.
5. Întregul document arată că această sancţiune disciplinară porneşte de la premisa că ierarhul locului nu s-ar fi făcut părtaş la nicio erezie şi că sinodul din Creta ar fi fost complet ortodox. Caracterul eretic al deciziilor sinodului din Creta a fost demonstrat în nenumărate ori în aceste luni, de teologi, de către episcopii care nu au semnat documentele, de către Biserici locale care nu au recunoscut sinodul, l-am demonstrat şi noi, în corespondenţa cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, şi a fost recunoscut indirect şi de către Înaltpreasfinţia Voastră şi de către membrii Sfântului Sinod, când au admis, discret, că este posibilă “explicitarea, nuanţarea şi dezvoltarea” deciziilor din Creta, iar în traducerea greacă a textului au afirmat chiar că este posibilă “explicitarea, corectarea şi înlocuirea” deciziilor din Creta. De asemenea, ecumenismul pe care sinodul din Creta l-a acceptat ca mod oficial de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, sau, în formularea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini”⁹, a fost condamnat atât de către Sfinţii Părinţi ai secolului XX (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, Sfântul Ioan Maximovici şi alţii), cât şi avant la lettre de către Sfintele Sinoade Ecumenice (care interzic colaborarea teologică cu ereticii şi condamnă şi ereziile confesiunilor protestante şi ale romano-catolicismului, partenerii de ecumenism ai Bisericii Ortodoxe), împlinindu-se astfel condiţia expusă în canonul 15 I-II, care prevede ca preotul să se îngrădească prin nepomenire de ierarh, dacă îl va auzi propovăduind “un eres condamnat de Sfintele Sinoade Ecumenice sau de Sfinţii Părinţi”. La toate argumentele aduse, pe care nu le vom repeta acum, Vă rog să admiteţi un argument oferit de către “fraţii creştini” parteneri de “ecumenism lucid” ai Patriarhiei Române, cu ocazia anunţării săptămânii de “rugăciune comună pentru unitatea creştinilor” din 2017. Reprezentantul în România al romano-catolicismului a vorbit despre faptul că anul acesta stă sub semnul reconcilierii dintre romano-catolici şi protestanţii luterani, la împlinirea a cinci secole de la reforma protestantă. Mai mult, el a reamintit că Hristos vrea biserica Sa “una, sfântă, catolică şi apostolică”, conform Crezului de la Niceea. Oare a vrut să spună că Hristos doreşte ca Biserica Sa să redevină ortodoxă, în lumina documentelor sinodului din Creta, despre care se spune că “au mărturisit că Biserica ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, sau că refacerea unităţii creştine se face în jurul “Scaunului lui Petru”?Vorbind despre istoria zbuciumată a creştinismului în mileniul al II-lea, reprezentantul evanghelicilor luterani din România a explicat că în 1054 şi 1530 “au avut loc dezbinări mari în creştinătate, care au dus la despărţirea de«una, sfânta, soborniceasca biserică» şi la înfiinţarea bisericilor, astăzi numite istorice”¹⁰. Nu se pare că reprezentantul luteran ar fi recepţionat mesajul sinodului din Creta, că Biserica Ortodoxă este Biserica“una, sfântă, sobornicească şi apostolică”, pentru că, dacă ar fi fost aşa, discuţiile de reconciliere şi unire ar fi avut loc cu Biserica Ortodoxă, nu cu Roma. Despre sinodul din Creta reprezentantul luteran spune: “Conciliul panortodox din Creta cu întâistătătorii a zece biserici ortodoxe din iunie şi întâlnirea cu slujba ecumenică lutherană-romano-catolică, cu întâistătătorii celor două biserici din 31 octombrie la Lund/Suedia, sunt numai două exemple pe scară largă care arată necesitatea şi importanţa adunării rândurilor între creştini, care trebuie completate cu iertare si reconciliere din partea bisericilor si fraţilor şi surorilor întru credinţa creştină şi la nivel naţional, regional şi local”¹¹ (s.n.). Având în vedere că slujba ecumenică din Lund a avut ca scop pregătirea revenirii luteranilor în comuniune cu romano-catolicismul, oare ce va fi avut în vedere când a pus-o pe acelaşi loc cu“conciliul panortodox din Creta”? În ce fel crede oare reprezentantul luteran că a contribuit “conciliul de la Creta” la „adunarea rândurilor între creştini”? Iată cum înţelege partenerul luteran al Bisericii Ortodoxe Române realizarea reconcilierii dintre creştini: “În România Biserica evanghelică de Confesiune Augustană cheamă celelalte biserici şi creştini să lăsăm în urmă «lucrurile vechi» omeneşti care ne separă, să fim evanghelici, deci fideli Evangheliei lui Hristos, să ne reformăm, deci să ne reînnoim credinţa în unul Mântuitor Hristos, să ne ortodoxim, deci să fim creştini cu credinţa şi fapta dreaptă,să ne catolicizăm, deci să conştientizăm, credinţa este universală şi o împărţim cu mulţi alţii şi să fim protestanţi, unde adevărul este călcat în picioare” (s.n.). Aceasta este o aplicare a teoriei unităţii în diversitate dogmatică, propovăduite de către Consiliul Mondial al Bisericilor, însuşită şi de către Bisericile Ortodoxe prin aprobarea Declaraţiei de la Toronto în cadrul sinodului din Creta, şi aplicată la nivel naţional de către ecumeniştii români de diferite confesiuni. Despre modul în care vede cultul greco-catolic din România realizarea „unităţii creştinilor” vorbeşte reprezentantul acestuia în acest dialog ecumenist: “În acest sens, noi, creştinii greco-catolici, credem cu tărie că unitatea este posibilă. Prin jertfa şi dăruirea lor, făuritorii Unirii de la 1700, revenind la deplina comuniune de credinţă cu Scaunul lui Petru, nu au făcut decât să revină la casa părintească”¹²(s.n.). Nu pare aceasta o invitaţie discretă adresată celorlalţi, inclusiv Bisericii Ortodoxe, de a se reîntoarce la “casa părintească” a “Scaunului lui Petru”? În locul unui protest oficial faţă de această interpretare a unei istorii bisericeşti comune, care a cauzat suferinţe uriaşe ortodocşilor din Ardeal, Patriarhia Română adresează binecuvântări partenerilor săi de “rugăciune comună”. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei poate argumenta, desigur, că în Moldova nu se mai petrec astfel de rugăciuni comune, dar ele se petrec la Patriarhia Română, din care Mitropolia Moldovei face parte, iar Înaltpreasfinţia Voastră nu aţi protestat oficial faţă de asemenea practici, aflate sub osânda canoanelor 45 şi 46 apostolice, care impun caterisirea clericilor participanţi la slujbe cu ereticii. Aceste rugăciuni comune cu ereticii sunt o aplicare practică a deciziilor din Creta, pe care Înaltpreasfinţia Voastră le apăraţi şi le susţineţi cu fiecare ocazie, inclusiv prin acest avertisment pe care mi-l daţi mie, pregătindu-Vă să mă caterisiţi pentru că refuz să încalc canoanele 45 şi 46 apostolice şi alte canoane ale Sfintelor Sinoade şi Sfinţilor Părinţi, sau să particip la elogierea “Unirii de la 1700”, sau să dau curs invitaţiei de a mă“reforma, catoliciza, ortodoxiza sau protestantiza” după model ecumenist.

Pentru toate motivele indicate mai sus, respectuos Vă aduc la cunoştinţă că, din punctul meu de vedere, avertismentul scris pe care mi l-aţi adresat este total lipsit de fundament canonic şi că voi continua nepomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre la toate slujbele, până când Vă veţi dezice de hotărârile sinodului din Creta sau un alt sinod va anula toate deciziile ecumeniste ale acestuia.

6.01.2017
Cu deosebit respect,
Ieromonah Pamvo Jugănaru
Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei