Vinerea Mare – zi liberă din 2018. Propunere legislativă a unui deputat UDMR. Va fi vinerea din postul ortodox sau…?

Related image

Românii ar putea avea, începând cu 2018, încă o zi liberă de la stat. La fel ca în alte 16 ţări europene, un deputat de la UDMR propune ca Vinerea Mare, ziua răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos, să fie adăugată celor de Paşte.

Proiectul urmează să fie votat în Parlament. Deocamdată, vom primi, pe hârtie, 14 zile libere legale. Practic, vor fi doar 11, pentru că unele cad în weekend.

Propunerea legislativă prin care Vinerea Mare ar urma să devină zi liberă a fost semnată de 42 de senatori şi deputaţi şi de la putere, şi din opoziţie. Iniţiator este Szabo Odon.

Szabo Odon: ″În majoritatea ţărilor UE, țări care conform datelor statistice sunt mai puţin declarate a fi creştine, Vinerea Mare fiind una dintre cele mai mari sărbători ale creştinismului, practic este declarată ca fiind zi liberă în 16 ţări în UE. Chiar mai mult, instituţiile Uniunii Europene, Comisia Europeană acordă an de an Vinerea Mare zi liberă.”

În 2018, Paştele ortodox va fi duminică 8 aprilie. Altfel spus, ziua liberă de la stat va fi doar teoretică, pentru că oamenii vor sta oricum acasă. Se adăugă însă a doua zi de Paşte, luni, 9 aprilie, iar dacă proiectul va fi aprobat în Parlament, romanii vor avea liber şi vineri, 6 aprilie. Aşadar, sunt 4 zile legate.

Vinerea Mare, Vinerea Neagră sau Vinerea Patimilor este ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. În această zi, credincioşii ţin post negru, iar seara participă la Denia Prohodului Domnului, adică la slujba de înmormântare a Mântuitorului.

Deocamdată, proiectul urmează să intre în dezbatere la Senat, apoi să fie votat în Camera Deputaţilor.

NOTĂ OrtodoxINFO

Ciudat că această inițiativă vine din partea unui catolic, pe deasupra și maghiar. Nu prea credem că s-a gândit la ortodocși. Se va da liber în funcție de religie sau vor sugera că ar trebui să fie un „Paște” comun?

Tweet Print Friendly and PDF | OrtodoxINFO

One comment

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    din ce ani intre in vigoare vinerea mare ca zi libere si nelucratoare

Leave a Reply to malinioucosmin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*