Parintele Constantin Voicescu: Pe Tabor, Domnul a luat pe intaiul intru credinta, pe intaiul intru iubire si pe intaiul intru rabdare

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Iubiti frati si surori de credinta in Domnul nostru Iisus Hristos,

La praznicul de azi, praznicul Schimbarii la Fata, indemnul Bisericii, indemnul Domnului nostru Iisus Hristos a fost cuprins intr-o cantare pe care fratiile voastre ati ascultat-o aseara la Vecernie, la Privegherea mare care s-a facut in cinstea acestui Praznic. Una din cantari, una din stihuirile de la Vecernie spune asa: “Veniti acum sa ne schimbam ca sa ne suim in muntele lui Dumnezeu si sa vedem Slava lui Hristos”.

Iubitii mei, Biserica voieste sa fim nu numai ascultatori a celor ce se spun despre Schimbarea la Fata, ci ne cere ca, iata, acum sa ne suim pe Tabor, acum sa vedem Slava lui Hristos! De altfel fratiile voastre, care participati la Sfintele Slujbe, sunteti constienti ca noi crestinii drept maritori traim aceste slujbe religioase. Praznuind, noi punem un suflet aparte in aceasta praznuire si anume noi ne facem contemporani cu evenimentele care sunt evocate si care sunt praznuite.

Insa aceasta suire pe care ne-o pretinde Biserica, aceasta vedere a Slavei lui Dumnezeu, cer duh fierbinte, cer cuget curat si cer zbor inalt. Ne cer ca la poalele muntelui sa lasam nu numai ce e pacatos, dar chiar si ceea ce e lumesc in general! Iata suntem acum in postul acesta, in Postul Adormirii Maicii Domnului. Un post este un rastimp de stradanie, dupa cum stiti, iar Biserica ne cere staruinta in praznicul acesta asezat la mijlocul postului, staruinta pentru schimbarea noastra la fata. Sigur ca e vorba despre schimbarea noastra sufleteasca la fata. Ce insemna asta, sa ne schimbam sufleteste la fata? Inseamna sa schimbam intai sentimentele noastre, si cu osebire ura! Ura cu toate formele ei: de la indiferenta, care e tot o ura deghizata, pana la ura atroce si fatisa. Toate acestea trebuie schimbate in iubire, trebuie ca noi sa ne confundam cu ceea ce asa de stralucit zugravea Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Corinteni, in acel imn minunat al iubirii despre care noi am vorbit zilele trecute. Sa ne schimbam deci inima, sa ne schimbam cugetele, iubitii mei, mintile, sa ne lepadam de idolii mintii, sa ne lepadam de prejudecati, sa ne lepadam de ignoranta, de nestiinta, sa ne lepadam de erezii si de toate ratacirile, pentru ca mintea noastra trebuie sa aiba un anumit rost: trebuie sa inseteze dupa adevar si sa ajunga, aceasta minte a noastra, asa cum au facut sfintii parinti, sa contemple tainele credintei.

Sa ne schimbam voia, vointa, sa ajungem la aceasta taiere a voii cum spuneau sfintii Parinti, taierea egoismului din noi, sa ajungem la ceea ce se numeste ascultare, in sensul ascultarii de Dumnezeu. Sa facem voia lui Dumnezeu, canalizind cu perseverenta vointa noastra catre bine. Altfel spus, sa realizam caracterul in noi, purificindu-ne de tot ceea ce e rau.

Aceasta este schimbarea la fata, schimbarea inimii noastre, schimbarea cugetelor noastre, schimbarea vointei noastre. Pentru aceasta ni se cere staruinta, iubitii mei. Dar trebuie sa stiti ca nu singura staruinta noastra realizeaza aceasta schimbare la fata. E necesara, pentru ca ea face lucrator Harul lui Dumnezeu: numai Acela ne schimba pe noi. Ia ganditi-va, fratiile voastre: exista ochiul, ochiul omului, dar daca n-ar fi lumina, ar putea sa fie ochiul cat de sanatos, ca el tot n-ar vedea nimica. Daca n-ar fi lumina, la ce ar mai folosi ochiul? Si, bine inteles, daca ochiul e bolnav, poate sa fie lumina cat de puternica, pentru ca omul tot n-ar vedea nimica. Iar acum fratiile voastre sa se gindeasca la un exemplu banal, pe care-l dadeam si cu alte prilejuri: un aparat de radio, de televiziune, poate sa fie cat de bun, cat de perfectionat, poti sa-l pornesti, sa-l aranjezi pe o anumita lungime, dar daca nu exista o sursa emitatoare, degeaba sunt toate acestea! Si invers: poate sa fie sursa emitatoare cat de puternica, aceasta ramane totusi fara folos, daca aparatul e defect, sau daca nu stii sa-l pornesti, ori daca nu te straduiesti macar sa-l pui in functiune. Am facut comparatiile acestea, iubitii mei, ca sa devenim constienti de faptul ca staruinta pentru schimbarea noastra la fata este necesara, dar ca aceasta schimbare la fata se realizeaza prin Harul lui Dumnezeu si ca Harul lui Dumnezeu nu lucreaza in fiinta noastra daca nu ne straduim si noi cat de putin, daca nu deschidem si noi usa inimii noastre cat de putin: “Iata, stau la usa si bat ” – ne zice Dumnezeu, ne zice Domnul Nostru Iisus Hristos, cerindu-ne sa deschidem usa, si depinde de noi daca vrem sau nu vrem sa deschidem, depinde de noi daca vrem sau nu vrem sa curatim ferestrele sufletului nostru ca sa poata patrunde lumina aceasta a soarelui dumnezeiesc in interior.

Sa ne intoarcem la textul Sfintei Evanghelii ca sa-l recitim si pentru aceia care au fost in biserica la vremea respectiva, si pentru cei care – sa nadajduim ca din motive binecuvantate – n-au fost: “Iar la vreo opt zile dupa cuvintele acestea, i-a luat Domnul Iisus pe Petru, pe Ioan si pe Iacov si s-a suit in munte ca sa se roage. Si a fost ca pe cand se ruga infatisarea fetei Lui a devenit alta si imbracamintea Lui alba stralucind. Si, iata, doi barbati vorbeau cu El. Acestia erau Moise si Ilie, care aratandu-se intru slava, vorbeau despre sfarsitul Sau pe care avea sa-l implineasca in Ierusalim. Iar Petru si cei impreuna cu el erau ingreunati de somn. Iar cand s-au desteptat i-au vazut Slava si pe cei doi barbati stand cu El. Si a fost ca pe cand acestia se desparteau de El, Petru i-a zis lui Iisus: “Invatatorule, bine ne este sa fim aici! Sa facem trei colibe: Tie una, lui Moise una si una lui Ilie.” El nestiind ce spune – adauga Evanghelistul. Si pe cand vorbea el acestea s-a facut un nor si i-a umbrit si s-au inspaimantat cand au intrat in nor. Si glas s-a facut din nor zicand: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!” Si cand glasul a trecut, Iisus s-a aflat singur si ei au tacut si in acele zile n-au spus nimanui nimic din cele care vazusera.”

Acesta este textul si ati observat ca incepe zicand :”…ca la vreo opt zile dupa cuvintele acestea…”. Care e legatura Schimbarii la Fata de pe Tabor cu evenimentele petrecute cu opt zile inainte? Domnul ii intrebase, asa dupa cum stiti, pe ucenici: “Cine zic oamenii ca sunt Eu?”. Aceasta ca sa vada daca au priceput si ei cat de cat cine este Invatatorul acesta care i-a chemat pe ei la propovaduire. Treptat, treptat, ei au ajuns la intelegere, cunoscind cine este Iisus. Dar dupa ce ucenicii au raspuns ca unii zic ca Mantuitorul este Ilie, iar unii ca ar fi alt prooroc, Domnul ii intreaba: “Dar voi cine ziceti ca sunt?”. Atunci Petru raspunse in numele ucenicilor: “Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!”. Lucrul acesta se petrecuse inainte, si atunci Domnul, ca sa le arate ca El, Hristosul, deci Mesia, Mantuitorul, Dumnezeu, si ca a venit sa mantuiasca lumea intr-un mod anumit, nu cum credeau ei ca avea sa o mantuiasca, in calitate de Mesia politic, care sa aduca suprematia poporului evreu ales, le-a vorbit despre Cruce, le-a spus ca va fi prins si ucis. Si atunci Petru, va amintiti, l-a luat deoparte si a-nceput sa-l mustre: “Doamne nu cumva sa se intample una ca aceasta!” Dar Domnul Hristos l-a certat, si daca inainte ii spusese “Nu carnea ti-a descoperit tie lucrul acesta, ca Eu sunt Dumnezeu, ci Duhul Sfant”, acum ii spune “Inapoia Mea, satana!” De data aceasta lui Petru ii vorbise satana! Vedeti ce registru intins poate avea sufletul acesta al omului! Iti vorbeste Dumnezeu si, daca nu esti atent, te prinde satana! Deci atunci, iubitii mei, avusese loc o dubla subliniere a adevarului privitor la mantuirea noastra: pe de o parte marturia lui Petru, care venea de jos, de pe pammant, ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu insusi care vine sa mantuiasca, iar pe de alta parte marturia pe care o da insusi Domnul, tot aici, pe pamant, ca El vine sa mantuiasca lumea prin crucea Sa. Tot acum, in momentul Schimbarii la Fata, devenim martorii unei a treia marturisiri, de data aceasta o marturisire de sus, care are o semnificatie identica, caci, iata, Domnul Dumnezeu Tatal marturiseste: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!”. Cuvintele Tatalui trebuie intelese in felul urmator: Acesta este Fiul Meu! Acesta e Mesia, este Iisus, este chiar Dumnezeu care, venind, s-a facut om. El este Fiul Meu!

Dar pe de alta parte, ati vazut, Sfanta Scriptura mai relateaza ca la stanga si la dreapta Domnului stateau, acolo, in Slava Sa, Moise si Ilie, adica Legea si Proorocii. Acestia, precizeaza Sfanta Scriptura, vorbeau despre El, despre sfarsitul Lui in Ierusalim, adica despre Cruce. Vedeti, asadar, ca amandoua marturiile, aceasta de sus, a lui Dumnezeu Tatal, facuta in momentul Schimbarii la Fata si cealalta, facuta cu opt zile inainte, aici jos, pe pamant, de catre Petru, au una si aceeasi semnificatie. Ele exprima unul si acelasi adevar, ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, ca El vine sa mantuiasca lumea prin Cruce. Temeiul Crucii, iubitii mei, este sus, in cer! De altfel, intr-o icoana ortodoxa a Schimbarii la Fata, in locul Domnului aflat in Slava Sa este infatisata o cruce! O cruce in slava si in stanga si in dreapta ei se afla Ilie si Moise. Cele zugravite in aceasta icoana pot fi regasite in cantare din Condacul de aseara, care spune: “In munte te-ai schimbat la fata, ca daca te vor vedea rastignit sa cunoasca Patima Ta cea de buna voie!”.

Revenind la textul Sfintei Evanghelii, la convorbirea despre Crucea Invatatorului, vom observa ca aceasta convorbire a avut rostul de a indeparta din mintea apostolilor teama si ingrijorarea legate de Cruce: il vedeau pe Domnul in Slava in puterea Lui, avea pe Moise si Ilie de-a dreapta Lui – Legea si Proorocii – care il ascultau. in deplinatatea acestei Puteri vorbea de Cruce. Aceasta pentru ca era necesar ca ucenicii sa fie pregatiti in momentul in care – dupa cum spune si cantarea – avea sa se implineasa Patima, pentru ca ei sa stie ca patimirea Mantuitorului era o patimire de buna voie, ca El a vrut sa patimeasca, nu ca a fost tarat, ori silit sa sufere. El a vrut sa sufere, El care, iata, poate sa fie in Slava, cum de fapt este.

Ati vazut ca in calitate de martori ai Schimbarii la Fata Domnul a luat pe cei mai alesi dintre ucenici, pe cei cu niste puteri mai deosebite: pe Petru care era intaiul dupa credinta, pe Ioan care era intaiul dupa iubire si pe Iacov care era intaiul dupa rabdare si dupa cununa muceniceasca.

Din relatarea evanghelica am vazut ca Schimbare la Fata a avut loc, dupa traditie, pe un munte inalt. E vorba de muntele Tabor. Vedeti, iubitii mei, inaltimea aceasta, mare din punct de vedere fizic, inalta si duhul. Linistea netulburata de prezenta fapturilor e cat se poate de prielnica pentru convorbirea cu Creatorul. Acest lucru l-ati observat poate fiecare dintre voi, cei care v-ati dus in asemenea locuri pustii, mai ales pe munte. De altfel din istoria Bisericii noastre se stie ca locurile din munti unde se retrageau sihastrii nostri se numeau “la liniste”. De pilda, se zice acolo, la prohod, ca la liniste era un sihastru, Chiril. La liniste. “Isihia” inseamna “liniste” si cuvantul “sihastru” vine de la “isihia”. “Isihastru” semnifica om care se trage la liniste, in locuri inalte.

Atunci, la Schimbarea la fata, s-a aratat aceasta lumina taborica. Zice Sfanta Evanghelie: chipul lui Hristos a luminat ca soarele si imbracamintea Lui era mai alba ca zapada si un nor luminos s-a aratat”. Aceasta este lumina taborica, lumina necreata. E bine sa stiti, iubitii mei, ca aceasta lumina este o realitate a lumii spirituale. De altfel, luate din Vechiul Testament, in cantarile noastre se rostesc cuvintele: “Dreptii vor straluci ca soarele”.

Urmarind textul Sfintei evanghelii, I-am vazut pe Domnul Hristos, pe Moise si pe Ilie stand in Slava, si chiar din Paremiile de aseara, extrase din textele Vechiului Testament, stiti foarte bine ca si Moise si Ilie se invrednicisera inca din timpul vietii lor de aceasta Slava a lui Dumnezeu. Din istoria Bisericii, in istoria nevointelor Parintilor nostri stim ca sfintii nostri crestini au experimentat in traire si in extaz, in stare de rapire – ziceau ei – aceasta traire in lumina taborica. Prin rugaciunea inimii si prin alte procedee se ajungea la aceasta traire, la acest contact cu lumina taborica. Ati vazut cum spunea Petru: “Doamne bine este aici, sa facem trei colibe”. In cuvantul acesta a lui Petru ne recunoastem, de altfel, si noi: e o dorinta legitima de a ne opri, de a zabovi in fata Creatorului. Sfantul Ioan Gura de Aur parafrazeaza cuvantul lui Petru si zice: “Doamne la ce sa parasim acest loc asa de minunat ca sa mergem la Ierusalim, la Cruce?”.

Cuvantul pe care l-am auzit de sus, de la Tatal, “Acesta este Fiul Meu, pe Acesta sa-L ascultati”, subliniaza care este rostul acestei sarbatori in viata noastra: Schimbarea Domnului la Fata este chipul schimbarii noastre la fata. Care-i conditia? Pai ne-o spune Tatal insusi. Sa-L ascultam pe Fiul: “Pe acesta sa-l ascultati, daca vreti sa va schimbati la fata!”. Aceasta fiind porunca dumnezeiasca, sigur ca e bine sa ne intrebam daca-L ascultam, sa ne intrebam daca-L ascultam pe Hristos! Veti zice: “Cum sa stiu daca-L ascult sau nu-L ascult?”. E simplu, intocmai ca-n viata cea de toate zilele: cine asculta de cineva, il urmeaza pe acela, merge pe urma pasilor lui, face ce a facut si acela. Asa ca aceasta intrebare, daca Il ascultam sau nu-L ascultam pe Hristos pentru schimbarea noastra la fata, se poate traduce si prin intrebarea daca pentru noi Hristos este cale, este adevar, este viata, daca pentru noi El este Painea vietii si Apa cea vie. Sigur ca intrebarile acestea e bine sa ni le punem in fata constiintelor noastre cu curaj si cu nadejde in mila lui Dumnezeu si cu dorinta de a ajunge la aceasta ascultare de Hristos, caci El trebuie sa ne fie totul in viata.

Astazi, de Schimbarea la Fata, noi aducem roade, aducem prinoase la biserica, se aduc struguri, fructe si alte lucruri. Sunt niste prinoase de binecuvintare (s-a extras din predica anului 1996). Asa e randuiala la noi in popor, poporul acesta a avut niste traditii frumoase care trebuie reinnoite, traditii pe linia bisericii crestine. In trecut nu manca omul din primele produse ale muncii lui pana nu ducea la biserica spre binecuvantare. Si a ramas la noi si astazi acest obicei. Zice omul: “Nu mananc din struguri pana nu impart intai”.

E frumos s-aduci roade. Din punct de vedere duhovnicesc si-n legatura cu aceasta sarbatoare, trebuie sa aducem si noi roade. Si anume roadele schimbarii noastre duhovnicesti la fata. Trebuie sa redobandim in noi acest chip nemuritor a lui Dumnezeu, iubitii mei. Trebuie sa aducem roade. O viata cu sens este o viata cu roade. Nu numai cu frunze! Sigur ca frunzele au si ele un rost intr-un organism, intr-un pom, dar numai daca aceste frunze ajuta la rodire, la producerea roadelor si la coacerea acestora. Caci daca pomul aduce numai frunze, nu de nici un folos. Asa si viata noastra, daca e numai cu frunze nu e de nici un folos. Trebuie sa aducem roade, iubitii mei, roade duhovnicesti. Adica trebuie sa ajungem si noi asa cum ne cere Biserica, aidoma dreptilor, despre care se spune ca vor straluci ca soarele. De aceea trebuie sa privim asupra noastra cu seriozitate, mai cu osebire in aceasta zi, si sa ne intrebam daca se afla in noi macar o licarire a acestei schimbari la fata. Iata venim la biserica, venim la altar – cuvantul altar inseamna inalt, “altus”. Biserica este un altar, biserica este un Tabor, iar noi, iubitii mei, venind la biserica, ne inaltam, suim pe Tabor. Dar urcand, nu-i uitam pe cei de jos! E bine ca urcam, ne-a chemat Duhul lui Dumnezeu si am raspuns, a suflat Duhul lui Sfant in panza aceasta a corabiei sufletului nostru, pe care noi am potrivit-o bine ca sa ne aduca aici la biserica, ca sa putem urca pe Taborul acesta, spre lumina. Urcand, zic insa, iata, sa nu-i uitam pe cei de jos, pe fratii nostri care inca n-au ajuns sa urce Taborul acesta al Bisericii. De aceea mai cu osebire astazi aceasta chemare a bisericii trebuie sa ne fie noua bine intiparita in minti si in inima. Urca, urca mereu, din ce in ce mai sus, ca sa poti cobori la cei de jos ca sa-i ajuti. Imbraca-te cu cat mai multa lumina, ca sa poti sa risipesti negura si bezna asta asa de mare care este in lume. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

| Miscarea

Vedeti si:

De “Schimbarea la fata” – predica teologului Marian Maricaru