Dupa mesajul catre rabin, ss Daniel merge pe aceeasi “cale”, contrara Evangheliei, considerand papismul si protestantismul Biserici si renuntand la dialogurile dogmatice in favoarea cooperarilor pe plan filantropic

Cuvantul lui ss DANIEL, din nefericire patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, rostit in cadrul forumului cu tema „Unitate crestina si dragoste pentru cei saraci”, München (Germania), luni, 12 septembrie 2011:

Unitatea sau comuniunea vizibila intre crestini este o dorinta si o cerere sfanta a Mantuitorului Iisus Hristos Care S-a rugat pentru aceasta unitate inainte de Patima Sa si de Invierea Sa, zicand: „Ca toti sa fie una… pentru ca lumea sa creada” (Ioan 17, 21).

Dupa secole de dezbinare, polemica si instrainare reciproca intre crestini, Miscarea ecumenicasta pentru refacerea unitatii vizibile intre crestini a devenit o nota specifica a secolului al XX-lea, mai ales dupa infiintarea Consiliului Mondial al Bisericilor in anul 1948 si dupa Conciliul II Vatican (1962-1965). Dincolo de succesele si neimplinirile ei, miscarea aceasta este in mod esential o schimbare de atitudine sau o noua stare de spirit, deoarece in relatiile dintre Biserici diferite, mai vechi sau mai noi, s-a trecut de la polemica la dialog, de la confruntare la cooperare si de la izolare la solidaritate. Desi entuziasmul initial pentru dialogul teologic si rugaciunea comuna ecumenicasta a scazut in ultimii 20 de ani, totusi atitudinea ecumenicasta in relatiile dintre Biserici a devenit o norma de conduita. Pentru unii crestini, Miscarea ecumenicasta entuziasta de la mijlocul secolului al XX-lea a fost prea rapida si punea in pericol identitatea teologica si spirituala a diferitelor Biserici sau confesiuni crestine, ea fiind suspectata de unii crestini reticenti si prudenti ca ar promova un relativism doctrinar, sacramental si chiar etic. Pentru altii, Miscarea ecumenicasta a fost prea lenta, fiindca unitatea dintre Bisericile despartite de secole nu s-a realizat inca. Prin urmare, entuziasmul anilor 1960 pentru Miscarea ecumenicasta a fost treptat inlocuit cu o anumita prudenta sau chiar cu reticenta.

In acest context se constata ca, in general, cu putine exceptii, rezultatele dialogurilor teologice bilaterale intre Biserici la nivel international n-au fost receptate integral de Bisericile oficiale reprezentate de teologii lor in dialog si n-au avut un impact major asupra comunitatilor religioase.

Prin urmare, este nevoie de o evaluare a acestor dialoguri teologice de catre fiecare Biserica in parte, precum si de o noua abordare a acestora. Dialogurile teologice interconfesionale la nivel international au incercat timp de cateva decenii sa clarifice divergente de doctrina si de organizare bisericeasca mostenite din trecut. Desi unele rezultate ale Comisiilor de dialog au fost incurajatoare, totusi ele nu au fost percepute de comunitatile crestine ca fiind de mare actualitate pentru viata cotidiana si nici nu au fost folosite de Bisericile oficiale ca baza pentru noi pasi spre realizarea unitatii crestine, ci au ramas mai mult semne vizibile ale unei atitudini binevoitoare in relatiile dintre Bisericile angajate in dialog.

Biserica Ortodoxa, in special Patriarhia Ecumenicasta, a participat inca din anul 1920, cu responsabilitate si speranta, la aceasta Miscare ecumenicasta de refacere a unitatii crestine, deoarece era convinsa ca ea va putea prezenta ca baza sau pivot al dialogului ecumenic Traditia Apostolica neintrerupta, adica marturia vie a continuitatii istorice neintrerupte a Bisericii Sfintilor Apostoli, a Sfintilor Parinti si a Sinoadelor ecumenice din primul mileniu al erei crestine, cand majoritatea crestinilor din Orient si Occident formau o singura Biserica. Insa, cand in Miscarea ecumenicasta interesul pentru refacerea unitatii crestine pe baza Traditiei apostolice comune a slabit si au aparut unele inovatii in Biserica Anglicana si in Bisericile Protestante privind slujirea pastorala (pastoral ministry), atitudinea multor ortodocsi fata de Miscarea ecumenicasta a devenit una reticenta si chiar critica. In acest context de diminuare a eficientei sau a relevantei dialogurilor teologice bilaterale, au aparut insa noi prioritati pentru viata multor Biserici Ortodoxe. Caderea regimului comunist din Europa de Est, fenomenul secularizarii, fenomenul migratiei si criza economica actuala determina Bisericile sa fie mai putin interesate de un dialogul teologic academic si mai inclinate spre o cooperare practica in plan pastoral si social, ca manifestare a dialogului ecumenic al caritatii sau al iubiri fratesti in Hristos. Aceasta cooperare practica, privind situatii pastorale si sociale concrete, poate fi mai usor perceputa si apreciata de comunitatile crestine locale, decat dialogul teologic academic din ultimele doua sau trei decenii.

De pilda, probleme noi ca fenomenul migratiei, criza familiei crestine traditionale, somajul, saracia, boala si suferinta nu se afla pe agenda dialogurilor teologice oficiale dintre Biserici, desfasurate in ultimile decenii. Desigur, astfel de teme au fost adesea obiectul unor intruniri, conferinte sau seminarii ecumenice punctuale si de scurta durata, dar ele au fost percepute ca fiind organizate mai mult pentru a da un raspuns crestin comun unor probleme actuale din societate, decat pentru a constitui o contributie majora la efortul de refacere a unitatii crestine pe baza unei credinte comune. Spre deosebire de ecumenismul academic al dialogurilor teologice oficiale, acest ecumenism existential al caritatii in plan pastoral si social se manifesta in actiuni comune care stabilesc o legatura vie intre textul Evangheliei si contextul social in care convietuiesc crestini de confesiuni sau etnii diferite. In acest sens, experienta cooperarii fraterne si amicale dintre comunitatile ortodoxe romane din Italia, care numara peste un milion de credinciosi, si comunitatile romano-catolice din aceeasi tara este foarte benefica si relevanta. Aceasta cooperare ecumenicasta in plan pastoral si social, privind organizarea de spatii liturgice si ajutorarea imigrantilor bolnavi si saraci, poate constitui o motivatie in plus pentru intensificarea comuniunii fraterne intre Bisericile noastre. Prin cooperarea ecumenicasta vedem ca Duhul Sfant sufla unde vrea (cf. Ioan 3, 8), dar nu se opreste din lucrarea Sa, iar ceea ce pare uneori a fi o diminuare a entuziasmului pentru unitatea crestina, poate fi doar o perioada de „germinatie” pentru o noua lucrare misionara comuna intr-o lume in rapida schimbare! Adesea, Dumnezeu ne vorbeste prin situatii noi si surprinzatoare, desi uneori dificile si neintelese de noi, tocmai pentru ca noi impreuna sa le dam acestor situatii neprevazute un sens pozitiv pe baza credintei crestine comune pe care o traim si o marturisim, intr-o societate tot mai secularizata. Astfel, chiar si o situatie de criza se poate transforma intr-un apel la creativitate practica si la o marturie comuna exprimata prin fapte ale caritatii in lumea concreta in care traim astazi.

Pentru oamenii saraci, bolnavi, singuri si dezorientati, dialogul practic al caritatii sau al iubirii crestine fraterne este cea mai directa cale de a percepe ca Bisericile se afla in miscare si conlucrare ecumenicasta , adica in actiune fraterna comuna.

Multumim Comunitatii San’Egidio pentru contributia sa la promovarea legaturii profunde intre viata spirituala si actiunea sociala, intre familia eclesiala si familia popoarelor, intre dialogul teologic al adevarului credintei si dialogul dragostei crestine sau al caritatii. De asemenea, multumim Bisericii Catolice si Bisericii Evanghelice din Germania, mai ales celor din Bavaria, unde ne aflam acum, pentru atitudinea lor ecumenicasta practica in sprijinirea comunitatilor ortodoxe din Germania, care au nevoie de ajutor pentru a se organiza si a raspunde nevoilor pastorale ale credinciosilor ortodocsi, doritori sa-si pastreze identitatea lor religioasa si in acelasi timp sa se integreze in viata societatii germane.

In final, trebuie sa precizam ca prin cooperare ecumenicasta practica nu ne pierdem identitatea, ci o imbogatim, intrucat o afirmam nu in izolare fata de alti crestini, ci in dialog cu ei, nu impotriva lor, ci impreuna cu ei. Astfel, cunoasterea reciproca si ajutorarea reciproca in plan spiritual si social sunt deja etape ale lucrarii pentru unitatea crestina!

ss DANIEL | Basilica

Cititi si:

• Patriarhul Daniel contrazice flagrant pe Sfantul Ioan Gura de Aur, referitor la atitudinea ortodocsilor fata de comunitatile evreiesti, in mesajul sau catre rabin
• Un motiv al implicarilor ortodocsilor in ecumenism este apartenenta lor la masonerie
• Salba Ortodoxiei romanesti nu este de acord cu erezia ecumenismului
• Parintele Justin Parvu: Mantuirea este doar in Biserica… Singura Biserica adevarata ramane Biserica Ortodoxa
• Rugaciune arhiereasca pentru combaterea prozelitismului sectar
• Carte document: Sfantul Nectarie de Eghina – DE CE Papa si supusii lui S-AU DESPARTIT de Biserica lui Hristos
• Parintele pustnic Proclu: A ne feri de ierarhii si preotii ce slujesc cu ereticii; de acestia s-a departat Duhul Sfant
• Mitropolitul Serafim de Pireu: Sfintenia este o realitate incontestabila doar in Biserica Ortodoxa! Faimosii guru, papa si cardinalii nu pot fi sfinti!
• Parintele Arsenie Papacioc: As desfiinta catolicismul
• Papistasii nu cred in Sfanta Treime, ci intr-o rastalmacire a Ei, cauza principala fiind erezia filioque
• Atentie la casatoriile mixte dintre ortodocsi si eretici. Sfanta Scriptura, Sfintele Canoane si regulamentele in vigoare ale BOR pedepsesc cu excomunicarea (afurisirea) pe cei ce savarsesc astfel de “cununie”, iar casatoria este nula
• ECUMENISMUL FARA MASCA – O carte ce cuprinde tot ce nu s-a spus pana acum despre erezia ereziilor: ecumenismul
• Pomenirea Sfintilor Parinti de la al VI-lea Sfant si Mare Sinod Ecumenic, care condamna implicit invataturile papistasilor si ale monofizitilor
• Parintele Mihai Valica: Filantropia ortodoxa romaneasca intre traditie si parteneriat social