Guvernul interzice vânzarea laptelui provenit din gospodăriile de la ţară

Guvernul interzice vânzarea laptelui provenit din gospodăriile de la ţarăDupă ce a permis cumpărarea terenului agricol de către străini, de la 1 ianuarie, statul român mai dă o lovitură micului producător autohton.

Astfel, începând cu noul an, în România nu se mai poate comercializa decât laptele prelucrat la maxim două ore de la muls, ceea ce înseamnă că ţăranii români se vor afla în imposibilitatea de a mai vinde produsele lor în pieţe.

Sfidează Uniunea Europeană: Bulgaria a prelungit interdicția cumpărării de către străini a pământului agricol

Ei vor fi nevoiţi să investească în echipamente foarte scumpe, pentru a reduce numărul de germeni, sub 100.000/ml şi de celule somatice, sub 400.000/ml.

Dacă aveam bani, luam și tanc, că de pe urma vacilor trăim. Avem ceapă și cartofi în grădină, creștem păsări. Dar bani scoteam doar de la piață. Acum, ce să fac cu laptele?”, se întreabă Dumitru Cocoș, țăran din Neamț, citat de stiriagricole.ro.

Asemeni lui Dumitru Cocoş sunt aproximati 800.000 de crescători de vaci din România. Pentru a fi sprijiniţi de Guvern, oamenii trebuie să se asocieze. Suma maximă este de 5.000 de euro pentru fiecare comună. Decizia Guvernului a venit însă prea târziu, pentru că pentru a îndeplini etapele necesare acordării ajutorului este nevoie de minim două luni. ar ultima derogare pentru vânzarea laptelui neconform expiră în două zile.

Foto: Silviu Matei | de Mihai Șomănescu ActiveNews

9 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Le recomand romanilor sa citeasca poezia lui George Cosbuc,"L'opresores ".In acea poezie vor gasi procedeul care trebuie aplicat pentru a scapa de necazuri.Lectura placuta!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Nelutu, am cautat poezia si nu o gasesc. O poti posta aici? Te rog frumos. Multam.

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    aviz amatorilor doritori sa-si vanda terenurile agricole, nu faceti asta fratilor caci veti ajunge muritori de foame si voi si copii si nepoti vostri

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    unica solutie e dizolvarea acestei Uniuni Europene SATANICE ,FIECARE STAT SA FIE DE SINE STATATOR,asa cum D-ZEU ne-a creat,intr-o astfel de uniune tot cei puternici vor conduce ,iar cei mici sclavi.....sclavi in tara ta

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asta e nimic. Punctul culminant o sa fie atunci cand vor veni sa te aresteze ca ai plantat pe pamantul tau (chiar si in propria gradina - de subzistenta) legume si pomi fructiferi fara "aprobari" de la stapanii Romaniei. Asta se intampla azi in popoameriku. Cine nu crede sa vada documentarele de pe youtube cu marturiile oamenilor. Vor veni cu trupele de soc la tine acasa, iti vor confisca toata recolta de pe camp si din gradina, tot ce ai in magazie (toate rezervele de hrana) si in plus iti vor confisca pana si uneltele de gradinarit ca sa nu mai poti planta nimic.

    Tot ceea ce se intampla azi in lume, dar mai ales in tara noastra, sunt "proceduri si solutii" inventate de jidani, "implementate" "fara forta" in popoameriku, iar acum sunt importate si la noi. Ceea ce inca nu stiu multi romani, este ca toate scursurile cu bani ("deosebitii" lumii) din popoameriku/jidanistan vor sa isi mute "domiciliile" in Romania - noua lor tara.

    In Romania va fi iadul, iar noi romanii ne meritam soarta. Cu parere de rau va spun ca toate aceste lucruri vor avea loc.

    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin!

  5. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    SA PUNEM GENUNCHII LA RUGACIUNE , LA PSALTIRE si pus numele acestora ce ne tin sclavi pe acest pamint si ne vor in genunchi la fiara prin demonica lucrare a slujitorilor fiarei
    SA Cerem Dreaptatea SFANTA si DUMNEZEIASCA pe Acest Pamint ca cei care au Tradat si Vandut Aceasta Tara sa fie stersi de pe fata acestui pamint
    Dati Veste prin viu grai care cum puteti peste tot la cunostintele dvstra care sunt crestini ortodocsi care inca Tin SFANTA CRUCE Inaltata
    la Toti PUSTNICII si Monahii Ce sunt ascunsi prin Munti Acestei Tari sa ne rugam pentru starpirea slujitorilor satanei de pe acest pamint

    Caci Are Sa Fie LUPTA CRINCENA cu antihrist si fiara antihristica Aici In Poarta RASARITULUI
    Dar BIRUINTA Va Fi A Noastra in Sfanta CRUCE LAVRA PECERSKA

    NU SUNTEM SINGURI IN ACEASTA LUPTA Doar Rugaciune in Duh si Adevar ,
    si Batem la Usa pentru a CERE de la Cel Ce Este TOTUL Domnul si DUMNEZEU MANTUITORUL Nostru IISUS HRISTOS , Mielul Injunghiat
    de a Se Curati Acest OGOR spre Slava Lui DUMNEZEU in SFANTA TREIME
    Nu va puneti frica in voi , in mintea voastra caci frica este de la diavol
    Cum Spune Sfantul Apostol Pavel
    "Frica este de la diavol
    Stati impotriva diavolului si va fugi de la voi "
    RUGACIUNE Celor Multi a Celor Ce Iubesc aceasta Tara si rugaciunea pentru starpirea spurcaciunii, a fiarei ce s-a aciolat aici pe acest pamint
    Este si va Fi BIRUINTA
    " In Acest SEMN Veti Birui "
    Bucura-te SFANTA CRUCE LAVRA PECERSKA , Biruinta crestinilor ortodocsi
    amin.

  6. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=1uENGXD24fI

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Multumesc Iones.

    Bine, raspunsul il stim cu totii dintotdeauna. Doar ca, romanul se urneste ceva mai greu. Eu inca mai cred ca romanii - in special cei care nu au fost atinsi de boala sodomei si gomorei ce domneste la orase - care au ramas in satele in care s-au nascut, se vor urni macar in ceasul al 12-lea. Doar cei curati cu inima vor putea lupta.

  8. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    candva va spuneam turma este dusa spre pierzare cu buna stiinta de catre cei numiti "pastori " care ar fi trebuit A Fi Pastori ADEVARATI ...dar ...
    aici fiara a lucrat cu viclenie ,indobitocirea masei de a se inchina la icoana lui antihrist prin ceea ce li se serveste zilnic numit massmedia -televizor
    si asemeni prin BISERICA unde uraciunea pustiirii a inceput a-si arata spurcata fata prin Icoanele Pictate Mai nou unde semnul satanicesc al masonilor isi are amprenta ..cele vechi fiind indepartate pe motiv ca sunt "demodate "
    astfel HARUL SFANT NU VA STA linga spurcaciune sau linga cei ce se inchina spurcaciunii
    si astfel crestinii ortodocsi sunt impinsi de asa zisii "pastori " ce le si dau "binecuvantarea " spre inchinare la uraciunea pustiirii -masoneria
    CAT DE CURAND lupii in piei de oaie are 'sa va dea binecuvantare ' sa luati semnul fiarei sau blestemul iadului pe actul de identitate sa fiti inregimentati la 'the beast ' si apoi sa renuntati la numele de crestin si sa luati pecetea caci va vor spune si noi am luat ...
    astfel diabolica lucrare a fiarei prin uraciunea pustiirii este implinita
    adica mergi turma spre focul vesnic ...

    Doar RUGACIUNE LA MAICA DOMNULUI si La Psaltire citita noapte prin care sa cerem starpirea raului de pe acest pamint si din BISERICA Neamului unde spurcaciune a intrat pe usa de din dos ...
    ca numai MAICA DOMNULUI ii poate starpi pe acesti antihristi ce slujesc fiara si pe acesti lupi in piei de oaie din BISERICA ORTODOXA ROMANA ce ne vor spre pierzare
    amin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*