“Re-înmormântarea” Pr. Gheorghe Calciu sau BOR îngropându-şi (sistematic) talanţii. FOTO exclusiv cu sfintele moaşte

UPDATE: VIDEO: mitr. cretan Teofan decide îngroparea sfintelor moaște întregi ale P. Gh. Calciu Dumitreasa și zice că va face la fel și în cazul Părintelui Justin Pârvu

Materialul de faţă aştepta de ceva vreme să fie scris şi publicat. Până la urmă, decizia a venit în ziua de Sf. Gheorghe, odată cu contemplarea, pe Facebook, a unei fotografii în care pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa apare alături de promoţia 1976 a Seminarului Teologic din Bucureşti (pentru cine nu ştie cine a fost pr. Calciu, vezi: ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Calciu-Dumitreasa). Peste doi ani, părintele avea să fie arestat pentru cele „Şapte cuvinte către tineri”, mărturisitoare de Hristos, într-o lume subjugată de către un regim tiranic, ateu.

Textul meu exprimă un punct de vedere asupra unei istorii pe care o găsesc (cel puţin) halucinantă. Oricine este liber să fie de acord, după cum oricine este liber să nu fie de acord cu observaţiile şi cu concluziile mele, pe care, însă, la rândul meu, sunt liberă să le exprim.

La sfârşitul anului trecut, trupul părintelui Gheorghe Calciu, descoperit cu aspect de sfinte moaşte (întregi), păstrat şi după citirea rugăciunilor arhiereşti de dezlegare (vezi observator.tv/social/razboi-pe-trupul-parintelui-gheorghe-calciu-114232.html ) a fost re-îngropat sub pretextul dorinţelor familiei şi mai ales sub cel al unui „testament” (datat 28 octombrie 2006, vezi Parintele Calciu. Scrisorile testament catre Parintele Justin Parvu) care ar fi aparţinut părintelui.

Curios este că:

„Testamentul” din 28.10 concurează un alt document (datat 12 noiembrie 2006, aşadar posterior celui din 28.10, vezi rostonline.org/rost/dec2006/pr-calciu.shtml), ambele conţinând (şi) dispoziţii privind îngroparea părintelui. O comparaţie între cele două texte poate, însă, lesne conduce la ideea că ele nu aparţin uneia şi aceleiaşi persoane.

Dacă analiza este ajutată şi de o alăturare a „testamentelor” cu alte texte aparţinând pr. Calciu (vezi, d. ex.: Parintele Gh. Calciu: Prefer sa mor aici fara niciun compromis pagină din care se ajunge şi la alte materiale, precum şi textele disponibile la parintelecalciu.wordpress.com/) „testamentul” din 28.10 devine din ce în ce mai suspect de a aparţine mai degrabă vreunui redactor de texte protocolar-fariseice de prin vreo cancelarie, sau altcuiva cu “abilităţi” similare, decât părintelui Gheorghe.

Cuvintele pr. Gheorghe Calciu se supun în mod constant unuia şi aceluiaşi stil, coerent, limpede, ferm, lipsit de orice falsetto curtenesc (după cum era şi omul). Testamentul din 12. 11 cadrează şi el cu acest stil. Cel din 28.10 nu, arătând mai degrabă a fabricaţie care, în încercarea de a imita stilul pr. Calciu, a eşuat izbitor într-un produs de „poetică de curte” adaptată nişei ecleziale (se poate presupune că autorul real al textului nu a avut cum să-şi iasă din propria piele).

Pentru cei care vor aduce observaţia că aceste comentarii ale mele pot fi (des)calificate ca pur subiective, adaug nişte detalii:

Pe lângă cele enumerate mai sus, autorul „testamentului” din 28.10 a produs şi un nonsens duhovnicesc de proporţii.

Despre ce este vorba?

În „testamentul” din 28.10, „autorul” spune că, dacă va fi găsit întreg, la dezgropare, să i se citească rugăciunile de dezlegare şi apoi rămăşiţele să fie re-înmormântate, căci întregimea trupului său va fi fost o falsă minune, lucrare a satanei. Aşadar, subiectul şi-a profeţit…neputrezirea (care se întâmplă doar din pricini înfiorătoare), deci… profetul era un blestemat, care, însă, cu… smerenie şi cu dragoste îşi admite condiţia de blestemat, dorind să preîntâmpine posibilitatea de a fi făcut idol, spre rătăcirea fraţilor săi ortodocşi!

?????!!!!!!

A se observa că dispoziţia privind re-îngroparea trupului se referă la situaţia în care acesta s-ar fi risipit, în urma rugăciunilor de dezlegare, condiţie pe care Dumnezeu nu a binevoit a o îndeplini, “încăpăţânându-Se” (în continuare) să arate sfânt pe presupusul blestemat. Altfel spus, re-înmormântarea sfinţitului trup al părintelui Gheorghe nici măcar nu respectă, de fapt, o dispoziţie dietară, fie ea şi cuprinsă în zisul „testament” din 28.10, ci reprezintă, încă o dată, un „bizar” exces de zel.

[Ca o (altă) „curiozitate”, „testamentul” din 28.10 parafrazează Evanghelia, în sprijinul ideii de a se respinge “falsa minune” a nedescompunerii trupului părintelui, dar, din toate câte se găsesc în scrierea sfântă, face aluzie tocmai la… cuvintele arhiereilor şi fariseilor, cerând pază pentru mormântul Domnului! Vezi „Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu şi atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare ca cea dintâi” (“Testamentul” din 28.10) versus. „Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi” (Mt, 27, 62-64)]

Până una, alta:

Dincolo de orice “studiu” pe texte, şi de textele însele (chiar presupunând- din punctul meu de vedere prin reducere la absurd- că “testamentul” buclucaş, din 28.10, ar aparţine, totuşi, pr. Calciu, care l-ar fi scris- iarăşi din punctul meu de vedere- într-un moment de stranie inconsecvenţă de stil şi perspectivă) realitatea imediată, palpabilă, grăieşte singură, pentru sine. Acelea, care au fost îngropate, erau sfinte moaşte! După cum mărturisesc întâmplări, imagini, oameni. Însă totul a ajuns să arate ca un caleidoscop în care lumea s-a întors cu susul în jos şi onorabile (?!) instituţii şi persoane se joacă de-a “uite sfântul, nu e sfântul”.

[Nu detaliez cine s-a pretat la acest spectacol nedemn, mi-e silă şi mi-e milă să fac asta. Oricum, cred că prin ceea ce au făcut şi-au deschis atare “socoteli” cumplite cu Cel de Sus încât ar fi superfluu şi chiar indecent să mai fie (re)arătaţi şi comunităţii. Dumnezeu să-i miluiască, pentru rugăciunile sfântului pe care l-au batjocorit.]

Trebuie să spun că mă învârt în jurul acestui subiect de ceva vreme. În decembrie 2013 habar nu am avut ce se petrece. Dintr-o serie de motive mai mult sau mai puţin bizare nu am televizor şi nici timp să urmăresc decât ocazional ciudăţeniile care se mai petrec în BOR. Doar recent, odată cu înfiinţarea blog-ului şi a contului de fb am devenit mai atentă (nu se ştie pentru câtă vreme, în funcţie de înprejurări). Am aflat, aşadar, de-abia în februarie despre cum… au fost ascunse în pământ moaştele unui sfânt mărturisitor, sub neverosimile pretexte. Am vrut să scriu ceva despre această nebunie colectivă, dar pentru o vreme m-a oprit consternarea. În faţa anumitor lucruri amuţeşti.

Istoria Bizanţului spune că, la cererea cu totul neruşinată şi neroadă a împăratului Iustinian II Rhinotmetos de a binecuvânta…dărâmarea unei biserici (pe al cărei loc bazileul dorea să ridice o construcţie pentru o demă de la Hipodrom) patriarhul Callinicos i-a răspuns că el nu ştie decât rugăciuni la întemeierea de biserici şi, silit fiind să citească, totuşi, ceva, a citit o rugăciune oarecare, pe care a încheiat-o cu “Slavă Ţie, Doamne, care ai răbdare multă, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor”. După cum comentează istoricul S. B. Daşkov, “Mulţi au considerat demolarea bisericii ca pe o manifestare a esenţei satanice a basileului”.

Oare ce se citeşte la dosirea în pământ a unui sfânt?! Şi de ce fel de esenţă este o atare faptă?

Personal, consider că povestea aceasta, a re-îngropării unor sfinte moaşte, sub anume pretexte, o concurează pe cea despre monahul care a copt un ou pe cheie, încât necuratul s-a recunoscut depăşit în ingeniozitatea întru răutate, zicând că el, demonul, doar l-a îndemnat să se lăcomească la oul acela, partea cu coptul pe cheie nefiind, însă, patentul întunecimii sale, ci ideea omului. Cu amendamentul că această comparaţie rezistă doar în privinţa „mărinimiei” implicate, elaborările oamenilor nefiind, în situaţia de faţă, la fel de ingenioase precum tehnologia coacerii oului pe cheie, ci mai degrabă reversul.

Consider, de asemenea, că s-au depăşit măsuri înfricoşătoare. De mult strigă la Cer lepădarea de harul lui Dumnezeu pe care o facem refuzând înscrierea în sinaxar a noilor mărturisitori şi mucenici care au pătimit în perioada comunistă. Dar… să îngropi cu dinadinsul moaştele unui sfânt mărturisitor!

Mai consider şi că, dacă Cel de Sus ne va lăsa pradă consecinţelor faptelor de acest fel comise în această biserică locală, onest ar fi să nu am nimic de spus, ci să-mi plec capul şi să îndur binemeritatele urgiile, oricare ar fi ele.

Îndrăznesc însă, către mila lui Dumnezeu, pururea îmblânzind dreptatea Lui, şi Îl rog, cerând mijlocirile Preacuratei şi ale tuturor Sfinţilor Noi Mucenici şi Mărturisitori, în ale căror rânduri pomenesc zilnic şi pe Sfântul Gheorghe Calciu, să ne dea minte în capetele ameţite de iluziile lumii acesteia şi să nu pierim aşa, ca proştii, după cât sânge a curs, pentru Hristos, pe pământurile acestea, nu mai departe de veacul trecut.

Doamne preaînalte, “bun, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, Căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor”, pe ce “bec” plin de lumină necreată se va mai călca, oare, şi când, şi la ce vor duce toate acestea, până la urmă? 

Oana Iftime & Alexandru Iftime