Fac această mărturie, fără dorința de a influența pro sau contra evlavia cuiva față de părintele Arsenie Boca, ci doar să fie cunoscut și acest aspect din viața Părintelui Justin Pârvu.

Pe când eram implicat în activitatea editorială de la Mănăstirea Petru Vodă, am mers la Părintele Justin să iau binecuvântare pentru un “Buchet de acatiste al noilor sfinți români”. Precizez că în acea vreme (2012) aveam o evlavie obișnuită la părintele Arsenie Boca, promovând de fiecare dată împotrivirea sa față de ecumenism (text contestat că nu i-ar aparține), fiind impresionat și de mulțimea de oameni ce-l mărturiseau ca sfânt și făcător de minuni. Îmi ziceam că nu pot fi înșelați chiar toată acea mulțime de oameni. I-am spus Părintelui Justin ce vreau să editez și i-am citit numele sfinților la care vroiam să le public acatistele. Printre ei erau: Părintele Ilie Lăcătușu, Părintele Gheorghe Calciu, Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, Părintele Ilarion Felea, Mucenicul Valeriu Gafencu (un nou acatist) și părintele Arsenie Boca. Credeam că va fi de acord cu toți, dar la auzirea numelui părintelui Arsenie Boca a spus categoric: – Arsenie Boca? Nu, măi! În față Atotputernicului Dumnezeu mărturisesc aceasta, și nu mică mi-a fost nedumerirea auzind cuvintele Părintelui. Nici nu am mai avut curajul să întreb de ce.

Pe Părintele Justin îl știm cu toții ca omul dragostei și cred că tot Domnul i-a descoperit când a zis că Dumnezeu l-a iertat pe părintele Arsenie pentru pictura de la Drăgănescu, în sensul că s-a mântuit, dar ce mi-a spus mie arată că nu-l considera un sfânt. Îmi doresc să fie sfânt, iar acele cărți să nu fi fost scrise de părintele Arsenie, ci de așa-zișii ucenici idolatri și înșelați care i-au stricat foarte mult numele, dar a fi canonizat împreună cu scrierile sale sau puse pe seama sa, care cuprind erezii și păgânisme, ar fi o mare hulă adusă Duhului Sfânt și ecumenismul ar avea un mare apostol în calendarul ortodox. Mai bine să fie mântuit și chiar sfânt neștiut de nimeni, decât să fie spre pierzarea a milioane de suflete. Știu că niciun un sfânt nu se supără dacă nu e cinstit, dar dacă e hulit atunci vom fi judecați de el, deci opriți hula, dar și idolatria față de părintele Arsenie Boca și urmați exemplul cumpătat al Părintelui Justin, cu adevărat Sfântul Moldovei, Ardealului și Țării Românești, care nu a avut în clipa morții nicio pată dpdv al Dreptei Credințe!

Din păcate, Biserica Ortodoxă Română a semnat acordul de la Chambesy, din 1990, prin care se recunoaște erezia monofizită, ca fiind ortodoxă! Erezia monofizită a fost condamnată de Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451, iar apoi de toate celelalte Sinoade Ecumenice care au urmat. Din partea BOR, acordul apostat (vedeți și varianta diortosită) a fost semnat de Patriarhul de atunci, Teoctist si de actualul Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Teofan, ce deținea funcția de vicar patriarhal și secretar al Sinodului. Întrucât acest acord în numele BOR a fost semnat în mod public, mitr. Teofan ar trebui să mărturisească în mod public sau printr-un comunicat că a fost o greșeală pentru care îi pare rău și să ceară iertare credincioșilor pe care i-a smintit și dus pe căi eretice. Asta dacă dorește să învețe drept Adevărul și să se mântuiască. Iar Sinodul BOR ar trebui să se dezică de acest acord apostat.

Au trecut câteva luni de la sinodul din Creta, iar situaţia pare a se fi aşezat într-un anumit fel, oarecum previzibil. Mulţi dintre români au acceptat deciziile acelui sinod, pentru că nu ştiu absolut nimic despre ce s-a întâmplat acolo, iar puţinii care nu au făcut-o continuă să fie persecutaţi şi ameninţaţi (şi deja sancţionaţi) cu caterisirea, cu alungarea de prin mănăstiri şi parohii sau cu afurisirea pentru poziţia lor tranşantă şi ortodoxă faţă de sinodul care a legiferat ecumenismul la nivelul întregii Ortodoxii ca“atitudine de dialog şi cooperare spirituală între creştini”, cum spune un comunicat patriarhal în care se face elogiul “ecumenismului lucid”¹.

Contrar promisiunilor din art. 11 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine că documentele sinodului şi, în general, toate deciziile legate de implicarea ecumenistă a Bisericii Ortodoxe vor fi făcute cunoscute pliromei, ierarhia română a impus o tăcere de mormânt asupra acestui eveniment, pe care siteul patriarhal îl numeşte “pagină din istoria Ortodoxiei”². Preoţilor li s-a impus să nu sufle o vorbă la sfântul altar, siteul patriarhal a prezentat nişte traduceri ale documentelor despre care mai apoi un apărător oficial al sinodului a spus că sunt “greşite”, conferinţele care s-au ţinut au fost de vulgarizare, nicidecum de dezbatere teologică reală a deciziilor sinodului. La rândul său, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a manifestat ataşamentul faţă de acest sinod, pe care continuă să îl numească “Mare şi Sfânt”, condamnând orice “denigrare”³ a sa.

Toate aceste evoluţii impun o întrebare fundamentală: De ce ţine BOR atât de mult la acest sinod, în condiţiile în care este evident că acolo s-au făcut greşeli mari, unele Biserici Ortodoxe deja l-au respins integral (Biserica Bulgară, Biserica Georgiană, Biserica Antiohiei), altele se află în dezbateri aprinse pe această temă (Biserica Greciei), iar în interiorul Bisericii româneşti există o puternică mişcare de rezistenţă faţă de acesta? Dintre diversele motive posibile, pe noi ne interesează în acest demers un motiv neteologic pentru care putem crede că Biserica Ortodoxă Română va rămâne fidelă sinodului din Creta, chiar dacă toată lumea se va lepăda la un moment dat de el: încă de la întoarcerea din Creta, Patriarhia Română a prezentat sinodul ca pe un moment istoric de afirmare a teologiei româneşti, în care aceasta şi-a arătat valoarea indiscutabilă. A accepta că în Creta s-au făcut greşeli majore înseamnă a renunţa la această pretenţie, pe care canalele de informare ale Patriarhiei şi media favorabile din presa ortodoxă online au afirmat-o plenar încă din timpul sinodului. continuare »

Motto:

„Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii!
Putem noi să stăm nepăsători? […] Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele.
Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!” (Ion I. Moţa).

„N-am făcut actul acesta din disperare sau aventură, ci perfect lucid.
Era o datorie de onoare care apăsa pe umerii generaţiei noastre.
L-am făcut cu acelaşi drag ca şi când ar fi fost vorba de ţara mea.” (Vasile Marin).

De ce nevoia de a ne cinsti înaintaşii? De ce nevoia de a-i cinsti pe cei care au sfinţit cu suferinţele şi jertfele lor însângeratul şi greu încercatul veac al XX lea?

Pentru că trăim într-o lume a minciunii şi dezinformării, a minciunii oficializate, deşi se clamează sus şi tare că poporul românesc se poate împăca cu el însuşi doar pornind de la adevăr, de la cunoaşterea adevărului istoric.

Pentru că nu trebuie să ne facem părtaşi la o altă ucidere a lor, a sfinţilor mucenici şi mărturisitori ai neamului românesc din al XX lea veac, „în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale”, după cum spunea vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu.

Pentru că nu Sinodul Bisericii face sfinţi ci Dumnezeu şi poporul. „Dumnezeu pentru că le recunoaşte sfinţenia şi poporul pentru că păstrează în memoria sa faptele lor”, spunea PS. Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor.

Dar până să vedem cine erau Moţa şi Marin şi cei care au fost şi au luptat cu ei în Spania, şi au murit în apropiere de Madrid, să vedem pe scurt, care era contextul european al vremii. După ce poporul rus a căzut în robia comunistă¹ – „experimentul cel mai nimicitor care a fost vreodată altoit pe trupul şi sufletul vreunei comunităţi omeneşti”² -, la sfârşitul Primului Război Mondial, ideologii, teoreticienii şi practicienii comunismului au încercat să preia puterea în Ungaria (Bela Kun), în Germania (Republica de la Weimer) şi, după eşecul acestor tentative, în Spania. continuare »

Arhiconul Filoteu să răspundă și la asta dacă mai poate, că argumente teologice nu are cum să aibă și argumentele calomnioase le-a terminat!

Preacuvioase părinte stareţ,

Am citit cu tristeţe şi cu jenă profundă răspunsul pe care l-aţi publicat ca urmare a primirii scrisorii prin care vă rugam să onoraţi amintirea şi moştenirea Părintelui Iustin şi să vă implicaţi în mod real în combaterea ereziei ecumeniste, prin întreruperea pomenirii în întreaga mănăstire Petru Vodă şi prin sprijinirea luptei pe care o duce de luni de zile Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, întemeiat tot cu binecuvântarea iubitului nostru Părinte, pentru a duce mai departe lupta în care preacuvioşia voastră refuzaţi să vă angajaţi acum.

Am citit cele patru pagini cu tristeţe, pentru că mi s-a părut dureros ca un stareţ al unei mănăstiri ortodoxe cu o tradiţie ca cea a mănăstirii Petru Vodă să răspundă cu un atac la persoană nedemn unei scrisori teologice, scrise cu bună cuviinţă, cu argumente teologice pertinente şi cu dorinţă sinceră de a sluji adevărul şi adevărata credinţă. Am citit-o cu jenă profundă, pentru că semnătura de pe acea scrisoare este a stareţului din mănăstirea mea de metanie. Şi-l poate cineva închipui pe înaintestătătorul pe scaunul de stareţ al mănăstirii Petru Vodă, duhovnicul românilor Iustin Pârvu, martirul închisorilor comuniste, ctitorul lăcaşului care ne adăposteşte astăzi pe toţi răspunzând unei scrisori teologice care reclamă căderea Bisericii noastre într-o periculoasă părtăşie la erezia ereziilor, ecumenismul, cu un “cazier” al autorului scrisorii, în care sunt enumerate păcate omeneşti de-a valma cu calomnii josnice, în speranţa că, discreditându-l pe cel ce a tras semnalul de alarmă, pericolul va dispărea de la sine? Şi-l închipuie cineva pe părintele Iustin, cel ce, cu chipul blând, i-a sfătuit pe ucenici “să nu ne răzbunaţi” pentru suferinţele îndurate de la regimul satanist comunist, participând la judecata ad-hoc a celui dintâi dintre păcătoşi (cf. 1Tim. 1,15), care sunt eu, din postura celui ce are scrise cu conştiinciozitate toate păcatele, pentru a se târgui cu ele pentru sufletul păcătosului? Evident, nu. continuare »

Preacuvioase Părinte Stareţ,

Subsemnatul, ieromonah Tihon Bivoleanu, respectuos vă aduc la cunoştinţă că am întrerupt pomenirea Mitropolitului Teofan la sfintele slujbe, ca urmare a participării Înaltpreasfinţiei sale la sinodul din Creta şi a aprobării documentelor cu caracter eretic adoptate acolo.

Motivele teologice care m-au determinat să iau această decizie sunt:

1. Sinodul a fost organizat după criterii care ţin mai mult de organizaţiile politice lumeşti decât de tradiţia sinoadelor ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Sistemul de reprezentare nu a ţinut seama de egalitatea de har a episcopilor, dând drept de vot doar patriarhilor¹, ceilalţi episcopi participând la vot în interiorul delegaţiei fiecărei Biserici, după un sistem al “majorităţii interne”, care a făcut ca orice opoziţie faţă de deciziile acestui sinod să fie anihilată (în delegaţia sârbă, de exemplu, cea mai mare parte a episcopilor a votat contra documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, iar votul final al patriarhului a fost în favoarea documentului respectiv²).
2. Sinodul s-a dorit o “afirmare a sinodalităţii ortodoxe”, în schimb a eşuat într-o manifestare a disensiunilor din interiorul Ortodoxiei, provocate, din păcate, de raţiuni teologice ce ţin de conţinutul eretic al documentelor propuse spre aprobare, determinând patru delegaţii să nu ia parte la lucrările acestuia.
3. Spre deosebire de toate celelalte sinoade ecumenice, acest sinod nu a stabilit o graniţă între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă a şters-o, prin faptul că nu a condamnat niciuna dintre ereziile apărute de la ultimul sinod ecumenic, ci a legiferat conlucrarea Bisericii Ortodoxe cu toate ereziile existente actualmente în lumea creştină.
4. Sinodul a avut un mesaj dublu, pe de o parte, pentru ortodocşi, pe care i-a asigurat de caracterul ortodox al dezbaterilor şi documentelor aprobate, şi, pe de altă parte, pentru partenerii de dialog ecumenist, pe care i-a asigurat că Biserica Ortodoxă îşi respectă angajamentele asumate prin semnarea unor documente ecumeniste anterioare, ţinute departe de opinia publică ortodoxă.
   continuare »

1. Art. 11, alin. 1 din Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române defineşte schisma ca “o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii”. Neavând niciun fel de interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult, nu se poate vorbi, în cazul meu, de abaterea de schismă, de care sunt acuzat. Întreruperea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie, în speţă, la erezia ecumenistă adoptată de către Sinodul din Creta, nu poate fi considerată o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală sau cult, deoarece este permisă de către canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, care afirmă că preotul care se îngrădeşte prin nepomenirea ierarhului de erezia la care se face părtaş acesta nu face schismă, ci apără Biserica de schismă şi dezbinare, neputând fi supus pentru aceasta sancţiunilor disciplinare.
2. Conform art. 15 al Regulamentului de procedură al instanţelor de judecată BOR, neascultarea de autoritatea bisericească înseamnă că un cleric “refuză executarea ordinelor primite sau refuză supunerea şi ascultarea faţă de autorităţile bisericeşti superioare, sau, prin cuvinte şi scrieri, sau în alt mod ar batjocori pe Chiriarh sau actele de autoritate şi cele îndeplinite de autorităţile bisericeşti”. În toată activitatea mea am fost ascultător în toate autorităţilor bisericeşti, în corespondenţa cu Înaltpreasfinţia Voastră am avut întotdeauna o atitudine cuviincioasă, iar încetarea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie nu poate fi considerată un act de neascultare faţă de arhiereu, deoarece, aşa cum se ştie, în învăţătura şi tradiţia Bisericii, ascultarea se face până la păcat, în speţă, până la erezie. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”. continuare »

Ianuarie 3, 2017, 3:35

Patriarhul Antiohiei Ioan Yzigi dă voie , în timpul Sfintei Litughii, marelui muftiu al Siriei, Ahmad Baddreddin Hassoun, să “predice” credincioșilor ortodocși. Deși nu a participat la sinodul din Creta, demonstrează prin acest gest că este un adept al religiei mondiale, new age. Iar conform canoanelor trebuie depus din treaptă. Dar cine să mai facă aceasta? Mai miră pe cineva toate aceste apostazii la care asistăm din ce în ce mai mult în ultima vreme?

Chinotita Muntelui Athos, formată din reprezentanții a doar 5 mănăstiri din Sfântul Munte s-a întâlnit pe 1 ianuarie pentru a discuta deciziile pseudo-sinodului din Creda. Chinotita consideră documentul “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” ca fiind neclar în a exprima unicitatea unei singure Biserici, cea Ortodoxă. Totodată  a subliniat că textele sunt lipsite de dispoziții pentru a descuraja acte și declarații care spun că eterodocșii au botez valid și preoție, apoi chinotita și-a exprimat dezacordul cu privire la faptul că au fost acceptate căsătoriile mixte la nivel local.

Cel mai grav este faptul că reprezentanții Chinotitei subliniază necesitatea de a menține unitatea și condamnă tendințele schismatice, făcând referire la “întreruperea pomenirii ierarhului”, care nu este justificată.

Acest gen de circulară este modelul oficial pe care l-au folosit toate patriarhiile semnatare în Creta. Se pare că a fost transmis de o unică sursă.

Suntem informati de catre parinti pusnici de la Vigla cum ca in urma votului care a avut loc in Schitul Prodromu, si anume 50 de parinti au votat cu totii pentru intreruperea pomenirii.

Știrea este confirmată din mai multe surse.

conform cu https://trelogiannis.blogspot.ro/2017/01/blog-post_30.html

Legat de subiect, la începutul săptămânii circula următorul SMS:

„Informatie de ultima ora…la Sf. Munte Athos, situatia in Schitul Prodromu e fara precedent. Ieri dupa amiaza, dupa 5 ore de discutii egumenul Man. Marea Lavra (de care apartine Schitul Prodromu), a spus ca Sinaxa Schitului e desfiintata si de acum el conduce Schitul, iar Staretul Athanasie va participa la Sinaxa Lavrei. Monahii Prodromiti care sustin nepomenirea Patriarhului vor trebui sa plece. Se pare ca Parintele Iulian sustine nepomenirea. Riscul major e sa trimita preoti greci sa faca slujba in limba greaca.”

| sinodultâlhăresc

Mari presiuni se fac si asupra lui Gheron Sava de catre staretul Marii Lavre, care vrea sa-l alunge nu doar din Manastire ci, chiar si din Sfantul Munte. De asemenea Gheron Sava a spus ca vrea sa faca public tot ce se intampla in Sfantul Munte, privind prigoana monahilor athoniti care au intrerupt pomenirea.

Mai jos aveți și discursurile lor, apărute pe site-ul dedicat aceste spurcăciuni de Asociația ecumenică a bisericilor (cf. Creta) din România. Programul încă nu l-au dezvăluit pentru a nu fi puși în dificultate.

| Paterikiparadosi

Mai multe detalii  pe site-ul asociației.

Cu deosebită durere în suflet am luat la cunoştinţă comunicatul de presă Orice lămurire privind credinţa trebuie făcută în comuniune bisericească, nu în dezbinare, dat publicităţii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 21 decembrie 2016. În acest comunicat, Sfântul Sinod îşi mărturiseşte ataşamentul faţă de valorile ecumenismului şi faţă de “dialogul şi colaborarea între creştini”, manifestându-şi, în acelaşi timp, determinarea de a suprima opoziţia faţă de ecumenism a unor creştini ortodocşi, fără a iniţia un dialog şi o colaborare reale cu aceştia pentru “o lămurire privind credinţa”, care să readucă pacea în Sfânta noastră Biserică, încercată după sinodul din Creta, din vara acestui an.

Comunicatul sinodal reafirmă faptul că la sinodul din Creta “Biserica Ortodoxă nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, acuzând “unele persoane răzvrătite” că “au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi” prin afirmaţiile false, potrivit cărora sinodul din Creta ar fi “proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”¹.

Ignorând vocea multor mari sfinţi ai secolului XX: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Serafim Sobolev, sfântul Paisie Aghioritul, sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, a unor mari părinţi duhovnici români: părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, a unor mari teologi ai secolului XX: părintele Dumitru Stăniloae, părintele Seraphim Rose şi mulţi alţii, care, împreună, alcătuiesc un adevărat consensus Patrum al secolului XX, contemporan acestei erezii, în a afirma la unison că ecumenismul este erezie eclesiologică şi chiar erezie a tuturor ereziilor, comunicatul încearcă demonstrarea contrariului, prin afirmaţia că în Creta ecumenismul nu a fost declarat “dogmă de credinţă” şi că niciunul dintre sinoadele locale canonice ale Bisericii Ortodoxe, cele mai multe dintre ele angrenate din plin în procesul ecumenist, nu a condamnat ecumenismul ca panerezie. În cele mai multe dintre luările de poziţie cărora le dă răspuns acest comunicat, s-a afirmat că sinodul din Creta a legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia ecumenistă şi a introdus ecumenismul ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, lucru care se probează printr-o simplă lectură a documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. S-a afirmat şi s-a şi demonstrat în nenumărate rânduri că, deşi nu a proclamat dogme noi, sinodul din Creta a adus atingere unor dogme mai vechi, prin acceptarea unor idei eclesiologice ecumeniste referitoare la “unitatea Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”. Vorbind despre eclesiologia adoptată la adunarea ecumenistă de la Busan, din 2013, cinci episcopi greci au denumit-o chiar dogmă: “a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii”². continuare »

Despre Minciuno Sinodul din Creta. Luptele monahilor aghiorti pentru apararea Dreptei Credinte. Despre oprirea pomenirii patriarhului Bartolomoeu in Sfantul Munte. Despre parintele Arsenie Boca si exactitatitatea credintei ortodoxe. In Biserica Ortodoxa nu exista sfinti masoni si ecumenisti, cei din unele calendare sunt minciuno sfinti. Monahilor le este teama sa nu isi piarda manastirile si locurile caldute. Sa nu ne fie frica sa marturisim deschis ca suntem impotriva Creta. Ca sa mergi in Rai trebuie sa mori. Marea sansa pe care o avem sa marturisim pe Hristos in aceste momente de erezie. Manastirile au cazut in cursa banilor, iar staretii in cursa puterii si a comoditatii. Sinodul care se pregateste pentru a se condamna Ecumenismul si pseudo sinodul din Creta.

Concordatul Vaticanului cu România este un act politic încheiat între Statul Vatican şi diferite state ale lumii. Cartea de faţă este o prezentare istorică şi teologică a acestui document arătânt contextul, mijloacele şi consecinţele semnării acestuia în România. Consecinţele acestui concordat se resimt şi azi în ţara noastră creând dispute între Biserica Ortodoxă şi cea Catolică pe mai multe planuri, precum retrocedările imobilelor, finanţarea şcolilor confesionale şi altele.

Cuvântul introductiv este scris de către prof. univ. dr. Mihai Drecin, fost deputat în Parlamentul României şi prorector al Universităţii din Oradea.

Lucrarea este editată de asociaţia ASTRADROM, mărimea A5, 144 pagini.

Difuzare: [email protected], telefon: 0744/282.735 sau 0761/088.654 continuare »

https://www.doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/video-dumnezeu-face-parte-din-viata-noastra-noi-suntem-chemati-sa-facem-parte
Cat despre continut, sunt doar vorbe goale, minciuni sfruntate, abureli mitropolicesti, caci una zice, alta face acest viclean, vulpoi de Teofan!