Author Archives: admin

Fundația Soros se retrage din România?

Fundatia_SorosOare și-a atins scopul maleficul Soros? În știrea de mai jos se vorbește despre “investiții” în România, dar mai degraba am crede că nu mai are ce fura din România sau ce-a mai rămas este prea puțin pentru el. Cu Roșia Montană cum rămâne. O fi tras toate sforile ca să se asigure că se va realiza? Oricum, noi îi strigăm Drum întins și fără întoarcere!

Miliardarul american George Soros se va retrage din Romania, alegand sa-si reorienteze investitiile in alte zone ale lumii.
Astfel, Soros se retrage din tara noastra, dupa investitii de 200 de milioane de dolari, potrivit B1 TV.
Tara noastra va mai putea benefica de banii fundatiei, insa numai pe baza de proiecte.
Fundatia George Soros din Romania a avut, in ultimii trei ani, un buget anual de aproximativ sapte milioane de dolari. Jumatate din suma a fost asigurata de catre George Soros, iar cealalta parte a sumei a provenit din fonduri europene, sponsorizari sau donatii.
Miliardarul aloca fundatiei din Romania, pana in 1998, chiar si peste 15 milioane de dolari anual.
Saptamana aceasta, Fundatia Soros Romania a lansat o competitie de proiecte pentru asistenta financiara si profesionala acordata intreprinderilor sociale infiintate prin intermediul Fondului Social European (FSE), cu conditia ca acestea sa contribuie direct la incluziunea sociala a rromilor.

| bzi

Ce-i în gușă și-n… Cozmin Gușă: Lumea a trecut sub dictatura minorităților, suntem într-o criză de anormalitate

Consultantul politic Cozmin Gușă a vorbit la Realitatea TV despre o dictatură a minorităților care devine tot mai răspândită pe plan mondial. 

“Momentul 11 septembrie 2001 este unul în care s-a schimbat cursul evenimentelor în plan mondial, în care politica americană s-a pragmatizat foarte mult. America înainte de 9/11 îmi plăcea foarte tare, America după 9/11 nu îmi place foarte mult. Odată cu 11 septembrie, politica de prosperitate obținut prin diverse mijloace a fost modificată cu o politică imperativă în care industria militară își creează conflicte în scopul obținerii de profit. Virusul pragmatismului, care afectează libertatea de exprimare, s-a propagat foarte rapid și în Europa. Liderii politici europeni au început să fie aleși ca pe butoane, dacă se poate să fie foarte șantajabili. Căsătoriile homosexuale n-ar fi fost un lucru acceptat de liderii europeni înainte de 2.000 sau alte lucruri legate de minorități. Lumea a trecut sub dictatura minorităților, care sunt foarte determinate să-și atingă scopul. Suntem într-o plină criză de anormalitate, în care, chiar și în politică, oamenii care și-ar dori ceva normal nu mai pot obține asta. A devenit o modă să te racordezi la diverse curente. Ca acum 10 ani, când trebuia să intri în masonerie dacă voiai să ai o carieră politică în România. Și calitatea de ofițer acoperit în politică s-a demonetizat, la fel ca masoneria. Moda de a avea predictibilitate la nivel de putere s-a transferat între state. Liderii trebuie să fie din ce în ce mai șantajabili, cu mai multe probleme”, a spus Cozmin Gușă la Realitatea TV, în cadrul emisiunii “Jocuri de putere”.

Consultantul politic Cozmin Gușă a mai explicat că lumea se află în plin război geostrategic: “Edward Snowden a fost consultantul NSA și a defectat. Ca prin minune, a ajuns foarte ușor de la Hong Kong la Moscova. Vedem că există germeni de bipolarizar. Prin aceste detalii între jocurile de alianțe, vedem că suntem în plin război geostrategic. Uitați-vă ce s-a întâmplat cu președintele Ecuadorului, care a fost sechestrat timp de 15 ore pe un aeroport din Vien, din cauză că americanii au crezut că la bordul avionului se afla Edward Snowden”.

Cozmin Gușă a povestit și două episoade care i-au avut ca protagoniști pe Adrian Năstase și Traian Băsescu și care sunt reprezentative pentru orientarea acestora geopolitică. “George Bush, în timpul vizitei făcute la București în 2002, a avut o scăpare, pentru că acea referire la podul care ar fi trebuit să fim noi între zona NATO și Washington și Moscova n-ar fi trebuit să facă parte din discursul public, sunt prieten cu cel care i-a făcut atunci discursul lui George Bush. Ar fi trebuit în schimb să facă parte din discuțiile oficiale, în care să-i explice președintelui Ion Iliescu și premierului Adrian Năstase cam care ar trebui să fie rolul nostru geopolitic. Adrian Năstase, în loc să folosească acea scăpare a lui George Bush de la București pentru o treabă constructivă în lupta sa surdă cu o anumită infrastructură a lui Ion Iliescu, a preferat să ignore și la circa o săptămână distanță a spus că nici măcar nu vrea să înțeleagă ce a spus George Bush cu acea replică. Această atitudine a lui Năstase este pilduitoare pentru ce a urmat apoi de-a lungul guvernării”.

În opoziție, Traian Băsescu a dat dovadă de un entuziasm excesiv în relația cu Washington-ul. “În decembrie 2004, la final, într-un fel a la Băsescu, președintele nostru de atunci și de acum a anunțat că prima vizită a lui urma să fie făcută la Washington, la partenerul nostru strategic. În ianuarie, domnul Băsescu a primit însă un telefon de la domnul Bush, care l-a rugat ca prima vizită a sa să fie nu la Washington, ci la Moscova, ca urmare a discuției pe care domnul Bush le-a avut cu domnul Putin. Asta s-a și întâmplat, iar Vladimir Putin și Traian Băsescu au făcut schimb de telefoane”, a spus Cozmin Gușă, adăugând că președintele Rusiei și-a șters numărul de telefon al lui Băsescu din telefon după ce acesta a catalogat Marea Neagră drept “un lac rusesc”.

| realitatea.net

CARDURILE DE SĂNĂTATE ar putea fi distribuite de medicii de familie

carduri de sanatate distribuite de mediciPreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, vrea să-i convingă pe medicii de familie să distribuie cardul de sănătate că în schimbul acestui ajutor ar putea găsi surse suplimentare de finanţare pentru medicina de familie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a anunţat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că doreşte ca până la sfârşitul acestei luni să fie tipărite cel puţin 200.000 de carduri care să fie distribuite apoi către casele judeţene.

“Trebuie ca până la sfârşitul acestei luni să tipărim cel puţin 200.000 de carduri şi va trebui să începem şi să le distribuim către casele judeţene. Săptămâna viitoare o să transmit o scrisoare către preşedinţii judeţeni să intre în dialog activ cu medicii de familie, eu o să o fac luni sau marţi la nivel naţional cu reprezentanţii lor. Trebuie găsite soluţii pentru sprijinul medicilor de familie pentru încheierea proiectului cardul de sănătate”, a declarat Cristian Buşoi, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

El a menţionat că fără sprijinul medicilor de familie va fi imposibil ca aceste carduri să fie distribuite numai de către casele de asigurări judeţene.

“Imaginaţi-vă ce ar fi ca distribuţia să se facă prin casa judeţeană. Sunt 600.000 de asiguraţi în judeţul Constanţa, dacă am distribui 2.000 de carduri pe zi ar însemna 300 de zile să terminăm distribuţia. (…) E imposibil, nu avem cum fără sprijinul medicilor de familie. Nu-i putem obliga, de asta şi vrem să discutăm cu ei, şi să-i convingem că e important inclusiv pentru relaţia dintre medic şi pacient. Legea spune foarte clar că dovada de asigurat se va face cu cardul, probabil că de la anul ca să poţi să îţi decontezi serviciile trebuie să fi avut nişte asiguraţi care au venit cu cardul să facă dovada”, a afirmat preşedintele CNAS.

El crede că va găsi înţelegere la medicii de familie şi a precizat că în schimbul acestui ajutor ar putea fi găsite surse suplimentare de finanţare pentru medicina de familie.

“Eu cred că vom găsi înţelegere. Suntem deschişi, poate nu anul acesta, ca să şi răsplătim într-un fel munca acestor oameni, nu neapărat pe această zonă, dar să găsim surse de finanţare suplimentare pentru medicina de familie”, a mai spus Cristian Buşoi.

Buşoi s-a aflat, joi, la Constanţa, unde a participat la o întâlnire cu reprezentanţii unităţilor sanitare din judeţ.

| realitatea.net

Laptele din magazine este mai rău decât îţi poţi imagina

SAMSUNGDe mâncarea de la restaurantele fast-food ştiam deja că este nesănătoasă din cauza tuturor conservanţilor şi a chimicalelor, dar nici laptele nu este mai bun, arată o nouă cercetare. Pe lângă scandalurile cu aflatoxina descoperită în lapte, oamenii de ştiinţă au descoperit şi alte substanţe nocive.
Cu ce sunt hrănite animalele de lapte

Iniţial a fost analizat conţinutul laptelui de vacă, al celui de capră şi al celui omenesc, de la marile ferme din Spania şi Maroc, iar cercetătorii au fost şocaţi de ce au descoperit: peste 20 de tipuri de analgezice, antibiotice şi medicamente antiinflamatoare. Animalele de la ferme sunt hrănite cu câte un cocktail de medicamente, ce contaminează mai departe laptele, care este apoi procesat şi scos la vânzare în magazinele din întreaga lume.

Dintre cele trei tipuri de lapte analizat, cel de vacă este de departe cel mai contaminat cu substanţe dăunătoare, însă acest lucru nu este surprinzător, pentru că vacile sunt “tratate” în mod obişnuit cu multe antibiotice, hormone de creştere şi hrană de origine contestabilă. Din nefericire pentru sănătatea celor care consumă laptele comercializat la scară largă, de fiecare dată când beau laptele, beau şi substanţele rele.

Cercetătorii au publicat şi o listă cu substanţele găsite în laptele de vacă, printre care se numără şi: ketoprofen (antiinflamator), diclofenac (antiinflamator), florfenicol (antibiotic), estradiol (hormon sexual), etinilestradiol (hormon steroidian), triclosan (antifungic), pirimetamină (medicament anti-malarie). continuare »

Primarul UDMR din Miercurea Ciuc OBLIGAT de instanță să respecte LIMBA ROMÂNĂ

primar_udmrTribunalul Harghita a admis ieri acțiunea prefectului județului Harghita care a solicitat instanței de judecată să oblige Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc şi Primarul Municipiului Miercurea Ciuc, UDMR-istul Raduly Robert, să respecte caracterul de limbă oficială de stat a limbii române în cazul unor indicatoare rutiere amplasate în municipiul Miercurea Ciuc, inscripționate mai întâi în limba maghiară și, sub aceasta, în limba română, scrie www.dantanasa.ro, preluat de Romanian Global News.

 Prefectul Jean-Adrian Andrei l-a acționat în judecată pe primarul Raduly Robert după ce l-am sesizat (documente aici), în luna septembrie 2012, cu privire la modul în care sunt inscripționate mai multe indicatoare rutiere de pe raza municipiului Miercurea Ciuc, în cazul cărora limba maghiară este utilizată deasupra limbrii române. Tribunalul Harghita a admis acțiunea prefectulului județului Harghita.

Sentința Tribunalului Harghita precizează următoarele: “Respinge excepţia nulităţii cererii dechemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, invocate de aceştia. Admite acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Harghita, împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc şi Primarul Municipiului Miercurea Ciuc, şi, în consecinţă: 1. Constată că modul de inscripţionare a indicatoarelor rutiere, aflate în municipiul Miercurea Ciuc, la intersecţiile străzilor Piaţa Cetăţii-Zöld Péter-Frăţiei-Szász Endre şi Lunca Mare-Márton Áron-Szék-Topliţa, este nelegal. 2. Obligă pe pârâţi să înlocuiască aceste indicatoare cu indicatoare în care inscripţionarea denumirii în limba maghiară să fie făcută sub cea în limba română. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iulie 2013. Document: Hotarâre 3446/2013 03.07.2013”

Din aberațiile oamenilor de știință: Pământul va muri peste 2 miliarde de ani

apocalipsa-oamenilor-de-stiintaOamenii de ştiinţă au o nouă dată pentru sfârşitul lumii, scrie The Telegraph. Plecând de la avertismentul unui om de ştiinţă, potrivit căruia viaţa de pe Terra va fi distrusă în aproximativ 2 miliarde de ani, specialiştii au calculat anul în care va muri Pământul.

Potrivit acestora, Terra va muri în anul 2000002013, adică peste 2 miliarde de ani, atunci când Pământul va avea o vârstă de 6,45 miliarde de ani.

Anul morţii Pământului nu este însă identic cu cel al dispariţiei oamenilor, avertizează cercetătorii. În cadrul unei conferinţe susţinute de astrobiologul britanic Jack O’Malley-James la Universitatea St Andrews din Scoţia, acesta a susţinut că toate plantele şi animalele vor dispărea de pe Terra peste un miliard de ani. După 2 miliarde de ani, oceanele vor seca şi pe Pământ nu va mai exista decât cele mai rezistente tipuri de bacterii şi microbi.

| jurnalul

Conform recensământului, Băsescu trebuia demis

recensamant basescu demis“Rezultatele recensământului aruncă o adevărată bombă în viaţa publică din România: referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu a întrunit cvorumul cerut de lege”, asigură Jurnalul Naţional.

Potrivit cifrelor publicate pe 4 iulie de Institutul Naţional de Statistică, populaţia era de 20 121 641 persoane în 2011, şi nu de 21,6 milioane după cum se estimase anterior. 16 269 839 aveau peste 18 ani şi deci drept de vot. 8,4 milioane de alegători au participat la referendum în 2012, explică ziarul, cvorumul de 50% plus unu fiind astfel atins.

Invalidarea referendumului, care i-a permis lui Băsescu să rămână preşedinte după un vot de destituire în Parlament, nu va fi totuşi pusă sub semnul întrebării.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost declarat “sfânt”

papa-ioan-paulPapa Ioan Paul al II-lea a fost declarat sfânt de către Biserica Catolică, potrivit anunţului făcut de Vatican şi citat de Corriere de la Serra.
Informaţia a fost confirmată vineri de reprezentanţii de la Vatican, cu ocazia semnării de către Papa Francisc I a decretului de canonizare atât pentru Papa Ioan Paul al II-lea, cât şi pentru Papa Ioan al XXIII-lea (Angelo Giuseppe Roncalli).
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, a anunţat că ceremonia pentru cei doi papi va avea loc la o dată ce urmează să fie anunţată de Consiliul papal.
Părintele Lombardi a motivat decizia prin minunile înfăptuite de cei doi. Rugat să explice miracolele, purtătorul de cuvânt a adus aminte de cazul unei femei din Costa Rica ce suferea de leziuni cerebrale.

| ghimpele

Părintele Justin – Ultimul cuvânt, ultima profeţie: Mai sunt 12 luni!

Parintele Justin si ucenicii

Simţeam cu toţii că se pregăteşte, demult nu mai voia să mănânce nimic, chiar dacă ar fi putut, era hrănit doar artificial, prin perfuzii. Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat. Eu nu reuşisem, parcă nu îndrăzneam să îl întreb nimic. Atâtea cuvinte mi-a spus în ultimii ani, încât nu ştiu dacă am vreo întrebare fără răspuns şi nu voiam să îl mai necăjesc pe părinte. Mergeam lângă patul sfinţiei sale, îi sărutam mâna şi mă aşezam în genunchi să mă rog în tăcere lângă sfinţia sa. În acea zi am simţit că părintele vrea să îmi spună totuşi un ultim cuvânt. Se pare că acesta a fost ultimul cuvânt rostit de părintele pe patul de suferinţă, în prezenţa a 5 dintre ucenicii săi, care pot depune mărturie pentru acest cuvânt.

Am intrat să îi sărut mâna şi voiam să mă retrag. Părintele a deschis ochii şi m-a întrebat uşor, cât avea putere să vorbească: „Ce faci, maică?” „Ne rugăm pentru sfinţia voastră să vă însănătoşiţi, părinte”, i-am răspuns. „Ce se mai întâmplă în ţară?” M-a întrebat părintele, aşa cum obişnuia să întrebe când era bine. Toţi cei din jur s-au mirat că vorbeşte şi au venit cu toţii să asculte. Eu, împreună cu Părintele Justin cel tânăr, am început să îi relatăm câte ceva din cele mai importante probleme, constituţia, homosexualii şi războiul dat familiei creştine, retragerea cetăţeniei de onoare lui Valeriu Gafencu şi altele, lucruri pe care părintele le asculta cu foarte multă atenţie. Şi mai zicea, oftând din când în când: Măi, măi… Am reuşit să îl bucurăm cu o veste pe care o aflasem recent – Mitropolitul Vladimir din Basarabia îşi dăduse binecuvântarea pentru construirea unui paraclis închinat martirilor din temniţele comuniste din pământul Basarabiei, ceea ce însemna recunoaşterea sfinţeniei lor, inclusiv a lui Valeriu Gafencu. Părintele a zâmbit şi a zis: Mare biruinţă! continuare »

DVD-VIDEO: Părintele Justin – Cuvânt cu putere multă

[youtube=https://youtu.be/9-DsOYYvoRE]

Precizare din partea FUNDAȚIEI JUSTIN PÂRVU:
Revista Atitudini nr. 29 conține și DVD-ul gratuit Cuvânt cu putere multă, într-o ediție limitată. Toate drepturile de autor aparțin Fundației Justin Pârvu. Rugăm toate saiturile creștine care au preluat informația de pe DVD fără acordul nostru, să steargă de pe conturile de youtube această filmare ce este protejată de legea drepturilor de autor nr. 8/1996.

Preț 8 lei. Pentru comenzi accesați această pagină.

Deputaţii au aprobat cultivarea plantelor modificate genetic în ariile naturale protejate

harta OMGParlamentul României a adoptat în urmă cu câteva zile o lege care permite cultivarea plantelor modificate genetic în ariile protejate de interes comunitar, sit Natura 2000. Legea a fost trimisă la Preşedintele României pentru promulgare.

Articolul I punctul 15, alineatul (4) al articolului 52 se modifică şi va avea următorul cuprins: “„(4) În ariile naturale protejate, de interes comunitar, naţional şi internaţional este interzisă cultivarea plantelor superioare modificate genetic. Excepţie fac ariile naturale protejate de interes comunitar, sit Natura 2000, în baza avizului emis de Academia Română.”

Amendamentul de mai sus face parte din Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.164/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului.

extul inițial al respectivului alineat (4) din articolul 52 era: “(4) În ariile naturale protejate sunt interzise: orice activități de obținere, cultivare, depozitare, prelucrare, comercializare a organismelor vii modificate genetic”. continuare »

Rezultate finale la recensământ. România a pierdut 1,56 milioane de locuitori în zece ani

Populatie_recensamant

INS a terminat de numărat populaţia României la aproape doi ani de la referendumul din 20 octombrie 2011, iar populaţia stabilă a României este de 20,1 milioane de persoane. Faţă de situaţia existentă la recensământul anterior, populaţia stabilă a scăzut cu 1,56 milioane de persoane, în principal din cauza migraţiei externe.

În mediul urban, pe rezultatele de la recensământ, trăiesc 10,8 milioane de persoane, reprezentând 54% din totalul populaţiei stabile, ponderea fiind în creştere cu 1,3 puncte procentuale în detrimentul mediului rural. Pe sexe, femeile sunt mai multe decât bărbaţii, reprezentând 51,4% din populaţie.

Ce mai populate unităţi administrativ teritoriale

  1. Bucureşti – 1,9 milioane de locuitori
  2. Iaşi – 883.400 locuitori
  3. Prahova – 762.900 locuitori
  4. Cluj – 691.100 locuitori
  5. Constanţa – 684.100 locuitori
  6. Timiş – 683.500 locuitori

Cele mai slab populate sunt judeţele Covasna, cu abia 210.000 locuitori, Tulcea 213.100, Sălaj – 224.400, Mehedinţi, cu 265.400, Ialomiţa, cu 274.100 şi Giurgiu, cu 281.400. continuare »

Electro-hipersensibilitatea: ciuma sec. XXI

camera_ochi_06510700

Oameni de ştiinţă canadieni trag un semnal de alarmă, încercând să avertizeze omenirea în legătură cu o boala neexplorată până în prezent şi care poate să devină o plagă a secolului XXI.

Boala îi afectează îndeosebi pe locuitorii ţărilor dezvoltate: electro-hipersensibilitatea. Simptomele sunt severe: perturbarea activităţii cardiace, migrene, crize hipertensive, sufocare, după cum a relatat recent postul Pervâi Kanal al televiziunii ruse, în pagina sa electronică.

Canadienii au experimentat pe voluntari şi susţin că, în timpul experimentului, 40% dintre participanţi au fost pe punctul de a face un accident vascular cerebral după ce au adormit cu telefonul mobil pe pernă. Însă este greu de spus unde este linia de demarcaţie dintre suspiciune şi boala care forţează sute de familii să caute salvare departe de progresele civilizaţiei.

Magda Havas, de la Trent University Peterborough, studiază de 20 de ani efectele negative ale undelor electromagnetice asupra organismului uman. Ea susţine fără tăgadă: radiaţiile telefonului mobil obişnuit distrug celulele roşii din sânge. Lumea a ajuns la un anumit punct critic, spune ea, adăugând că oraşele sunt într-atât de învăluite de aşa-numitul ‘smog electric’, încât în anii următori ar trebui să ne aşteptăm la o adevărată explozie a alergiei la microunde, reţelele Wi-Fi şi celulare.

‘Simptomele includ dureri de cap, insomnie, probleme de memorie, de concentrare, tulburări de dispozitie, cum ar fi depresia, anxietatea, precum şi dureri în diferite părţi ale corpului’ – susţine profesorul Magda Havas.  continuare »

EGIPTUL ÎN STRADĂ. Armata l-a demis pe preşedintele Morsi. Constituţia a fost suspendată – LIVE

revolutie in egipt

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=r7KeY830sLE]

EGIPT. Armata egipteană a anunţat suspendarea Constituţiei şi convocarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate. Preşedintele islamist Mohamed Morsi a fost astfel îndepărtat de la putere, imediat după expirarea ultimatumului prin care armata i-a cerut imperativ să rezolve criza în care se află ţara. Şeful statului şi susţinătorii săi acuză o lovitură de stat militară, în vreme ce, în stradă, zeci sau chiar sute de mii de oameni sărbătoresc anunţul armatei. Demonstraţiile masive care au avut loc recent în Egipt au fost organizate de gruparea Tamarud (Rebel), care a pornit de la un grup mic şi neafiliat politic şi a ajuns să reprezinte milioane de oameni. Forţele opoziţiei au denunţat atitudinea autoritaristă a preşedintelui Mohamed Morsi şi starea economiei.

EGIPT. UPDATE: Armata egipteană împreună cu opoziţia anunţă suspendarea Constituţiei şi convocarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate.

Şeful Curţii constituţionale din Egipt, Maher El-Beheiri, va prelua, în mod tranzitoriu, preşedinţia ţării. Un consiliu consultativ civil va fi format pentru elaborarea unei noi Constituţii. Din această structură ar urma să facă parte reprezentanţii tuturor forţelor politice din Egipt.

UPDATE. Planul de tranziţie elaborat de opoziţia egipteană şi de liderii religioşi, cu aprobarea armatei, prevede organizarea de alegeri generale anticipate, relatează AFP, citată de Mediafax.

Detaliile planului vor fi prezentate la ora 19.30 GMT (22.30, ora României), a comunicat armat egipteană.

UPDATE: Zeci de blindate ale armatei egiptene au fost desfăşurate miercuri în apropierea mulţimilor de susţinători ai preşedintelui islamist Mohamed Morsi la Cairo, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres. continuare »

Ieromonah Savatie Baștovoi: Scurtă și pertinentă analiză a României prezente

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=dYYnn8KwnYg]

Decalogul ieromonahului Savatie, pe scurt:

1. Să nu uiţi că trebuie să mori
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
4. Să nu crezi răul
5. Să nu te crezi pierdut
6. Să nu te crezi sfânt
7. Să nu te pui chezaş
8. Să nu te răzbuni de două ori
9. Să nu învingi cu orice preţ
10. Să nu râzi de ruşinea nimănui

Decalogul pe larg: continuare »

Slujbă de pomenire a Părintelui Justin. De praznicul Sfinților Români vă așteptăm la Poarta Albă

Sfintii Romani

Anul trecut, prin mari sacrificii, Părintele Justin a ctitorit mănăstirea Tuturor Sfinților Români ce se va ridica întru pomenirea martirilor de la Poarta Albă – Galeșul, care s-au săvârșit în cumplitele munci de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în perioada 1949 – 1953.
Anul acesta suntem chemați cu toții să participăm la Hramul acestei Mănăstiri, Duminică 7 iulie, alături de călugări și maici de la Mănăstirile Petru Vodă și Paltin, ambele ctitorii ale Părintelui Justin Pârvu.
Tot cu acest prilej se va face și Parastas întru pomenirea Preacuviosului Părinte Justin, la 3 săptămâni de la trecerea sa la Domnul.
Sâmbătă, 6 iulie se va face priveghere, începând cu orele 20.00, iar Sfânta Liturghie de Duminică va începe la orele 8.00.
Slujbele se vor oficia afară, în altarul de vară, fiind locuri pentru toți cei care vor să participe.

Mai jos aveți imagini de la începuturile acestei mănăstiri, de anul trecut.

poarta alba Parintele Justin continuare »

Sfântul Ștefan cel Mare – predica IPS Bartolomeu Anania

Sfantul Stefan cel MareÎn numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi,

Printre faptele măreţe ale Sfântului Ştefan cel Mare se numără şi una mai puţin însemnată în conştiinţa poporenilor noştri. El a înfiinţat multe mănăstiri şi schituri, a ridicat multe biserici, dar a întemeiat şi o episcopie. Şi poate că din punctul meu de vedere este fapta lui cea mai însemnată.

În timpul domniei sale, după ce a rânduit pace cu Matei Corvin, regele Ungariei, pe care de altfel îl învinsese în bătălia de la Baia, acesta, în semn de respect şi de prietenie, i-a dăruit lui Ştefan cel Mare o moşie în părţile Ciceului, o moşie mare cu 40 de sate, să o stăpânească. Iar Ştefan cel Mare n-a găsit că are ceva mai bun de făcut pe această moşie, pe acest pământ românesc aflat sub stăpânire străină, decât să zidescă două biserici şi să întemeieze o Eparhie. Aşa a luat fiinţă, sub domnia lui, Episcopia Vadului, pe care a aşezat-o sub jurisdicţia Mitropoliei de la Suceava.

Când vorbim de conştiinţa unităţii româneşti înainte de 1918, noi obişnuim să-l pomenim pe Mihai Viteazul. Şi pe drept! Dar înaintea lui, cel care a avut această conştiinţă a neamului românesc de pretutindeni, a fost Sfântul Ştefan cel Mare. El ştia că românii majoritari din Transilvania subjugată sunt români, vorbesc româneşte şi că sunt de credinţă ortodoxă. Şi a vrut să-i ajute să-şi menţină acestă credinţă şi conştiinţa de neam. Aşa se explică faptul că a întemeiat acolo, în inima Ardealului subjugat, o eparhie, o episcopie. continuare »