Preacuvioase Părinte Stareţ,
Subsemnatul, ieromonah Tihon Bivoleanu, respectuos vă aduc la cunoştinţă că am întrerupt pomenirea Mitropolitului Teofan la sfintele slujbe, ca urmare a participării Înaltpreasfinţiei sale la sinodul din Creta şi a aprobării documentelor cu caracter eretic adoptate acolo.
Motivele teologice care m-au determinat să iau această decizie sunt:
- Sinodul a fost organizat după criterii care ţin mai mult de organizaţiile politice lumeşti decât de tradiţia sinoadelor ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Sistemul de reprezentare nu a ţinut seama de egalitatea de har a episcopilor, dând drept de vot doar patriarhilor1, ceilalţi episcopi participând la vot în interiorul delegaţiei fiecărei Biserici, după un sistem al “majorităţii interne”, care a făcut ca orice opoziţie faţă de deciziile acestui sinod să fie anihilată (în delegaţia sârbă, de exemplu, cea mai mare parte a episcopilor a votat contra documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, iar votul final al patriarhului a fost în favoarea documentului respectiv2).
- Sinodul s-a dorit o “afirmare a sinodalităţii ortodoxe”, în schimb a eşuat într-o manifestare a disensiunilor din interiorul Ortodoxiei, provocate, din păcate, de raţiuni teologice ce ţin de conţinutul eretic al documentelor propuse spre aprobare, determinând patru delegaţii să nu ia parte la lucrările acestuia.
- Spre deosebire de toate celelalte sinoade ecumenice, acest sinod nu a stabilit o graniţă între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă a şters-o, prin faptul că nu a condamnat niciuna dintre ereziile apărute de la ultimul sinod ecumenic, ci a legiferat conlucrarea Bisericii Ortodoxe cu toate ereziile existente actualmente în lumea creştină.
- Sinodul a avut un mesaj dublu, pe de o parte, pentru ortodocşi, pe care i-a asigurat de caracterul ortodox al dezbaterilor şi documentelor aprobate, şi, pe de altă parte, pentru partenerii de dialog ecumenist, pe care i-a asigurat că Biserica Ortodoxă îşi respectă angajamentele asumate prin semnarea unor documente ecumeniste anterioare, ţinute departe de opinia publică ortodoxă.
continuare »