Anti-UE

Guvernul german vrea să interzică exploatarea gazelor de şist cel puţin până în 2021, din cauza opoziţiei puternice a populaţiei faţă de metoda fracturării hidraulice.

Guvernul german vrea să INTERZICĂ exploatarea gazelor de şist cel puţin până în 2021Guvernul german vrea să INTERZICĂ exploatarea gazelor de şist cel puţin până în 2021
“Nu va exista în Germania exploatarea gazelor de ştist prin metoda fracturării hidraulice, în scop comercial, în viitorul apropiat”, a declarat vineri ministrul Mediului, Barbara Hendricks.
Aceasta, împreună cu ministrul Economiei şi Energiei, Sigmar Gabriel, ambii de orientare social-democrată, au definit principalele prevederi legislative legate de problema zăcămintelor de şist.
În Germania există o opoziţie foarte puternică faţă de fracturarea hidraulică, metodă care constă în crearea de fisuri subterane în care sunt pompate apă şi substanţe chimice sub presiune, pentru extragerea şi captarea gazelor.
Temerile sunt legate de poluarea care ar putea fi provocată de substanţele chimice utilizate, în special pânzei freatice.
Reprezentanţii industriei susţin pe de altă parte că gazele de şist ar permite reducerea costului energiei din Germania, unul dintre cele mai ridicate din Europa, precum şi a dependenţei de importuri, mai ales în contextul crizei din Ucraina.
Cei doi miniştri iau în serios îngrijorarea populaţiei, a spus Hendricks, potrivit căreia protejarea sănătăţii şi a apei potabile este o prioritate absolută.
În 2021 va fi realizat un raport privind stadiul cunoştinţelor şi tehnologiei existente, iar Parlamentul va analiza din nou legea. Până atunci, testarea zăcămintelor de şist va fi autorizată doar în anumite condiţii.
Asociaţia pentru protecţia mediului Bund a calificat proiectul drept un pas mic în direcţia bună, dar vrea şi interzicea explicită a testelor.
Fracturarea hidraulică pentru extragerea de gaze din zăcămintele convenţionale, care are loc de 60 de ani în Germania, va rămâne posibilă în principiu, dar va fi însoţită de reguli suplimentare, de exemplu legate de caracteristicile produselor utilizate.
De fapt, toate proiectele de fracturare convenţionale se află într-un punct mort, nicio autorizaţie nefiind acordată în ultimii ani.
“Dacă aceste planuri se vor concretiza, nu va mai exista producţie de gaze naturale în Germania, care va fi dependentă în totalitate de importuri”, a declarat vineri preşedintele federaţiei producătorilor de petrol şi gaze WEG, Josef Schmid.
Germania nu deţine zăcăminte importante de gaze, cu excepţia câtorva din nordul ţării.
“În schimb, avem gaze de şist suficiente pentru asigurarea necesarului energetic al Germaniei pentru o perioadă de 10 ani, poate chiar mai mult”, a spus joi directorul general al grupului BASF, din industria chimică, Kurt Bock, un susţinător puternic al gazelor de şist.
Propunerile prezentate vineri de cei doi miniştri social-democraţi necesită acordul conservatorilor din coaliţia condusă de cancelarul Angela Merkel.
Proiectul nu se va concretiza într-o nouă lege, ci într-un amendament la legea minelor şi cea a apelor.
Hendricks consideră că modificările pot fi adoptate înainte de sfârşitul acestui an.

| realitatea.net

Clip discriminator de promovare a integrării Basarabiei în UE

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=YWef_3UQASk]

Clipul acuză pe basarabenii care se opun integrării în UE ca fiind sălbatici, habotnici religios și care nu înțelege “benefiicile” aduse de Uniunea Evreopeană. În plus se afirmă că europenii “au frică de Dumnezeu”, de aceea promovează agresiv căsătoriile homosexuale. Iar la final se termină cu un mesaj mincinos: Uniunea Europeană garantează dreptul la cultură și tradiția fiecărui popor. O MARE MINCIUNĂ, va spunem noi, dragi frați din Basarabia, care trăim de 7 ani cu jugul pus de homosexualii din Parlamentul evreopean. Ne-au trimis în țara noastră toate blestemățiile de obiceiuri păgânești, iar tradițiile noastre pier de la an la an. Integrarea în UE este echivalentă cu predarea țării unui dușman de moarte, la fel de rău și parșiv ca Rusia. Cereți UNIREA cu Țara Mamă, singura soluție pentru care au luptat toți eroii acestui neam românesc!

Mesaje către preotul Eugen Tănăsescu, cel care atacă Mișcarea Legionară

tanasescu da mana cu ateiiTovarase Eugen Tanasescu
Dumneavoastra ati auzit vreodata de parintele Arsenie Papacioc, este de acolo de pe langa Constanta, aproape de tovarasia dumneavoastra, ei acest parinte Arsenie Papacioc, a fost, pe langa un mare duhovnic, si un mare legionar. A facut si puscarie pentru aceasta, si ca el au fost mii de preoti care au impartasit aceelesi idealuri si s-au savirsit in beciurile bolsevice. (nn Parintele Arsenie: Nu putem gandi Miscarea Legionara fara voia lui Dumnezeu; deci a fost voia lui Dumnezeu chiar daca a plecat de la niste cauze materiale istorice.)
Tovarase Tanasescu, in afara de istoria comunista si de citeva filme cu Sergiu Nicolaescu, ai mai studiat si altceva?
Stim ca esti pro cip, politic corect, ecumenist si o portavoce a patriarhiei, dar scuza-ma tovarase, nu te ridici decit la gradul de “coada de topor”, cam ceva de genul Eugen Turcanu, cu misiunea de a dezbina si a dinamita o reactie normala si naturala a unui popor supus exterminarii si sclaviei.
Pe citi arginti lucrezi tovarase, mai multi sau mai putin ca Iuda, cum poti sa sustii ca legionarismul este un filetism, cind deviza de capatii a acestuia era Dumnezeu, cu ajutorul Caruia se crea un OM nou induhovnicit?
Esti departe tovarase de ceea ce ar trebui sa fii, nu esti decit o unealta a unui sistem, care intr-un moment de timp se poate descotorosi de tine ca de un obiect inutil.
Iti bati joc gratuit de istoria si jertfa unui popor, care a mucenicit si s-a sfintit prin temnite, ah dar uitasem, pentru tine tovarase nu exista sfinti ai inchisorilor, asa ai primit directiva de la Ciubotea.
Nu-i nimic, cind o sa vina vremea fiecare o sa fie judacat dupa faptele lui si la acea judecata nu se va mai putea spagui si nici ascunde nimeni, poate acolo o sa te intilnesti cu unii dintre acei legionari si o sa intelegi prea tirziu de care parte a Adevarului te-ai aflat.

Doamne ajuta!!

Este foarte dureros cand vezi ca pastorii tai, care ar trebuii sa-ti arate calea spre Dumnezeu fara ocolisuri, tocmai ei sunt aceia care te indreapta spre apostazie si ratacire si spre iad. Ma doare sufletul mai ales cand vad si monahi care ar trebuii sa tina credinta curata si sa lumineze calea spre cer prin rugaciunile si asceza lor, intr-un cuvant prin viata lor asemenea ingerilor, iar ei in schimb impartasesc parerea acestui parinte. Problema este ca de la preoti de mir te mai astepti, pentru ca grijile vietii pe care orice mirean le are le pott inabusi aceste simturi a vremurilor din urma, dar monahii care au lasat toate pentru Dumnezeu si sunt meniti sa ajunga ingeri in trup cum pot ei sa nu vada pericolul. Eu le-as spune acestor preoti gen Tanasescu, daca inainte sa spuna aceste lucruri, au pus genunchiul la rugaciune, si daca s-au rugat cu sinceritate ca Dumnezeu sa le arate daca cumva aceste cipuri sunt bune sau rele. Pe ce se bazeaza ei cand scot aceste afirmatii nu cumva pe mintea si interesele lor? Eu din putinele carti pe care le-am citit am aflat ca revelatia lui Dumnezeu vine numai prin rugaciune fierbinte, prin curatirea de patimi, printr-o viata in Hristos autentica. Dar din pacate clerul nostru in mare parte este influentat de duhul crestinismului apusean care nu mai are vreo legatura cu Biserica lui Hristos, care pune accent pe lumea asta, care a imputinat rugaciunea si care ofera libertatea fiecaruia de a interpreta Biblia dupa cum il taie capul. Ai nostri de la patriarh in jos uita ca in Ortodoxie calea de a primi luminare a la Dumnezeu nu este ratiunea ca in apus ci este aceea de a ne aduna cu totii la post si rugaciune de la vladica la opinca si apoi cum ne va lumina Dumnezeu asa sa fie. Pana la urma cuvantul lor pentru mine nu face doi bani, atata timp cat spre deosebire de ei, parinti cu viata curata, cu rugaciune neincetata, cu semnele martiriului pe trupurile lor care chiar daca sunt foarte putini la numar, dar stiu ca ei sunt casnicii lui Dumnezeu si de la El stiu tot Adevarul. Tot acest rau din lume este pentru ca rugaciunea adevarata a inceput sa scada, si daca rugaciunea scade, cu totii vom fi o prada usoara in mainile celui rau. Este act se poate de evident ca sunt din ce in ce mai putini cei ce se roaga in adevaratul sens al cuvantului.

| comentarii pe saccsiv

Evreii și crimele antiromânești. Când vor plăti pentru ele?

evreu-comunist-500x350Pe 28 iunie 1940 ultimatumul este acceptat. Unitatile sovietice ocupa Basarabia, nordul Bucovinei si Tinutul Herta. Sunt impiedicate evacuarile, refugiatii sunt atacati si agresati, constransi sa nu plece, iar ostasii romani, prinsi si batjocoriti, unii ucisi. La aceste excese a contribuit si un numar insemnat de evrei.

Documentele vremii le-au consemnat fara tagada violentele si injosirile comise. Unii au pactizat cu trupele sovietice, in timp ce altii s-au dedat la acte barbare.
Intr-un raport aflat in arhivele Serviciului Istoric al Armatei, fondul Marelui Stat Major, Sectia 2 Informatii, dosarul 941, datat 7 iulie 1940, se enunta urmatoarele:
“Din relatarile tuturor refugiatilor din provinciile rapite reiese ca atitudinea manifestata de populatia evreiasca din aceste provincii atat fata de armata romana in retragere cat si fata de populatia civila ce se refugia, a luat forme care depasesc o imaginatie chiar divaganta.
Imediat dupa anuntarea ultimatumului sovietic si inainte de intrarea Armatei Rosii, in toate orasele basarabene si nord bucovinene ca la un consemn, s-au format grupuri de evrei inarmati, in majoritate tineret de ambele sexe, care numaidecat au inceput actiunea terorista.
Au fost impuscati cu predilectie functionarii judecatoresti, cei politienesti, slujitorii altarului precum si functionarii financiari [….]. Nu a fost crutata nici armata si zilnic sosesc noi informatiuni despre ofiteri, subofiteri si soldati care fara a fi contrazis intentiile comunistilor evrei de a manifesta au fost impuscati sau schinguiti.”
Documentul continua cu un numar de cazuri concrete, semnaland, printre altele, ca in comuna Olanesti evrei si bulgari au impuscat o invatatoare, pe Irina Tapu, dar si ca, dupa spusele refugiatilor:
“(….) au fost impuscati de bandele comuniste evreiesti colonelul Cernobescu, comandantul Regimentului 7 Vanatori Chisinau, impreuna cu capitanul in rezerva Grumvescu (….)”.

Marturii despre evenimentele din Basarabia si nordul Bucovinei
Intr-o nota de pe data de 30 iunie 1940, aflata in acelasi dosar, se aduce la cunostinta ca in multe orase si localitati basarabene si nord bucovinene violentele sunt generalizate:
“Evreii din Chisinau au arborat drapele rosii manifestand pe strada si barand strazile spre gara pentru a nu permite refugierea functionarilor romani. Au ocupat de asemenea localurile institutiilor. Comisarii Pascal Nicolae, Mateescu Constantin, Severin si Stol au fost executati de evrei in strada.
Evreii din Cernauti, imediat ce au luat la cunostinta de evacuare, s-au dedat la manifestatiuni antiromanesti, rupand si scuipand tricolorul romanesc si suindu-se pe monumentul Unirii, au arborat steagul rosu.
Refugiatii din Bucovina declara ca la Cernauti, inainte de intrarea trupelor rusesti, populatia evreeasca a devastat biserici si a executat numerosi fruntasi romani si ofiteri. Toti refugiatii declara ca toata dezordinea o provoaca numai evreii comunisti si ucrainenii. continuare »

RĂZBOI în Ucraina // 250 de separatiști, UCIȘI dintr-o lovitură

RĂZBOI în Ucraina //  250 de separatiști, UCIȘI dintr-o lovitură Circa 250 de separatiști din Slaviansk au fost uciși astăzi de către militarii ucraineni. Anunțul a fost făcut de către unul dintre ofițerii detașamentului Forțelor Armate aeriene din Dnepropetrovsk.

Militarii ucraineni au bombardat cantina unui lagăr al separatiștilor. Potrivit ofițerului, citat de gazeta.ua, cei mai mulți dintre cei uciși sunt ceceni.

Tot astăzi, în satul Karlovka din Donețk au loc schimburi de focuri. În luptă au avansat tancurile.

Amintim că, în această dimineață, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a anunțat despre reluarea operațiunii antiteroriste pentru restabilirea ordinii în țară.

| ziarulnational.md

Întâlniri ample cu ereticii monofiziţi, consideraţi ortodocşi de ierarhi ortodocşi apostaţi

În discursul său tinut în timpul recepției oferite Patriarhilor de Alexandria, pe 23 iunie 2014, Arhiepiscopul Leo de Karelia și al Intregii Finlande a declarat că Bisericile Ortodoxe Răsăritene și Orientale “formeaza plinătatea Ortodoxiei”.

De asemenea, el a amintit de regretatul Patriarh Athenagoras, care întotdeauna a subliniat adevărata esență și deplinătatea Ortodoxiei în Bisericile Ortodoxe Orientale și de Rasarit.

Arhiepiscopul Leo a subliniat faptul că relația dintre Biserica Finlandei și Patriarhia Ortodoxa Copta este una foarte adânca. Există un număr mare de comunități copte care vietuiesc în diferite părți ale Finlandei. El a amintit despre întâlnirea cu predecesorii copti (Papa Shenouda al III-lea) și cei ai Alexandriei (Patriarhii Partenie al III-lea si Petru al VII-lea).

Întâistătătorul Bisericii Finlandeze a mulțumit Papei Tawadros al II-lea și Papei Teodor al II-lea pentru vizita istorică in Finlanda și prezența binecuvântata în țară.

| email

Ereticii copți primiți în Sf. Munte Athos cu mesaje de la papa lor, Tawadros

Iată cum ereticii monofiziţi se folosesc de mănăstirile ortodoxe pentru a se legitima ca fiind ortodocşi. Mai grav este că monahii noştri nu dau mărturia cea bună, încât să nu primească pe eretici în biserici şi nici salutul papei lor, care nu se leapădă de blasfemiile la adresa Mântuitorului. Din toate aceste îmbrăţişări şi pupături cu ereticii, creştinul de rând poate cădea în înşelarea de a crede că şi monofiziţii sunt ortodocşi, fapt pentru care vor da socoteală mănăstirile şi ierarhii ortodocşi implicaţi.

7

Atena:. Cu binecuvântarea papei Tawadros al II– lea o delegatie la nivel înalt a Bisericii Ortodoxe Copte din Alexandria și a toată Africa a făcut o vizită istorică în republica monahala a Sfântului Muntele Athos pe 25 mai 2014. Arhimandritul Efrem, stareţul mănăstirii Vatopedu din Muntele Athos a primit delagaţia episcopilor ortodocși copți.
Delegația coptă a fost condusă de episcopul Anba Paulose de Atena și a toată Grecia și a inclus pe episcopul Julius al Egiptului Antic, episcopul Anba a sediului de Est, episcopul Makary de Sud Shubra și alți prelați.
Au avut loc discuții detaliate cu privire la monahismul copt și la tradițiile monahale ortodoxe orientale. De asemenea, a fost luată în discuţie situația actuală a vieții creștinilor copți din Egipt. Salutări speciale pentru Papa Tawadros au fost trimise de către stareții de la Muntele Athos.
Delegația s-a întâlnit și cu Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei și a toată Grecia, care este primat al Bisericii Greciei. Delegația coptă a transmis salutări de dragoste de la Papa Tawadross pentru Biserica Greciei și, în schimb un mesaj special de salut a fost transmis de către Arhiepiscopul Ieronim, Papei Tawadros al II-lea.

| theorthodoxchurch.info

Pr. prof. dr. Mihai Valică: Părintele Gheorghe Calciu, din motive de smerenie, a dorit să nu fie dezgropat. Dacă ar fi fost ecumenist, sinodul l-ar fi pus direct în calendar

Părintele Calciu, din motive de smerenie, a dorit să nu fie dezgropat…
Dacă părintele Calciu nu ar fi fost un luptător anticomunist convins, ci vreun ecumenist sau conformist devotat, al vremurilor g(rele) de azi, s-ar fi întâmplat la fel cu trupul lui deshumat, sau s-ar fi deplasat toate organele eclesiale responsabile, şi l-ar fi pus direct în raclă, în sinaxare şi calendare spre cinstire?!

Pr. prof. dr. Mihai Valică infirmă astfel minciuna din comunicatul monahului Filotheu
şi al ex-rasoforei Neonila, postat fără consultare în numele vieţuitorilor Mănăstirii,
cum că ar fi de acord cu respectarea ad-literam a testamentului Părintelui Gh. Calciu.

Cele Şapte cuvinte către tineri ale Părintelui Calciu –  istorie sau actualitate

Introducere

pr-prof-mihai-valica-predicandCu binecuvântarea IPS Dr. Serafim Joantă Arhiepiscop şi Mitropolit pentru Germania, Europa centrală şi de nord, s-au tradus în limba germană, de către un convertit la Ortodoxie, Nicolae Robert Geisler, din Germania, cele Şapte cuvinte către tineri – Sieben Worte an die Jugend.

Întrucât am scris despre Părintele Calciu, în cartea Prigoana cea dinăuntru. Încercările drepţilor în Biserica lor (Bucureşti 2011), am fost solicitat să prefaţez noua carte.

Redau câteva idei  din prefaţă şi voi face câteva comentarii teologice, legate de actualitatea celor Şapte cuvinte către tineri.

Câteva repere biografice şi scopul traducerii

Despre Viaţa Părintelui Calciu s-a scris foarte mult şi cu folos. Reamintirea întâmplărilor şi suferinţelor trăite de Părintele nu sunt făcute cu scopul de a acuza pe nimeni, ci de a învăţa ceva din ele, deoarece Biserica de azi, nu diferă prea mult de Biserica de ieri, dacă ne referim la presiunile, încercările şi ispitele din exteriorul şi dinăuntrul ei, la care este astăzi supusă Biserica. Scopul traducerii în limba germană nu este unul defăimător, de aceea prigonitorii, nu sunt pomeniţi cu numele lor. Pentru zidirea noastră nu contează numele acestora, ci fenomenul probatoriu pe care ei l-au declanşat: NU PĂRĂSIŢI BISERICA! – nici în cazul în care vă asupreşte pe nedrept un frate creştin, un preot, un ierarh, un sinod chiar.

Faptul că nici prigonitorii, nici prigoniţii nu au adus atingere dogmei în lupta lor, dovedeşte că ispita este maximă, subţire, rafinată, îndeosebi periculoasă, şi deci greu de judecat. Din fericire, în astfel de cazuri, în timp ce prigonitorii lucrează trupeşte, folosindu-se de botezul şi investitura divină, pentru a asupri, pentru a acuza pe nedrept, prigoniţii – în trup fiind şi ei – lucrează însă sinergic cu Duhul Sfânt, Care strigă în inima lor: “Nu părăsiţi Biserica!” şi “Nu-i urâţi pe prigonitorii noştri!”.

De fapt, cartea de faţă are un singur scop: să dovedească creştinilor că nu există nici un motiv îndreptăţit pentru a părăsi Biserica. Dacă vreun prigonit se clatină sau are vreun gând rău împotriva prigonitorului, să ia aminte la sfinţi: în timp ce ei răbdau şi binecuvântau, numele lor era hărăzit să traverseze istoria şi să o răscumpere pilduitor ÎN DUH.

Părintele Calciu a răscumpărat istoria, fiind rânduit de Dumnzeu să fie o trâmbiţă a Duhului Sfânt, pentru a trezi conştiinţa şi responsabilitatea clerului, pentru a forma sufletele elevilor seminarişti, pentru a întări pe credincioşi, să lupte pentru libertatea şi credinţa în Hristos, pentru a putea trăi creştineşte şi supraveţui demn, sub dictatura roşie a holocaustului comunist ateu, care a pus cel mai greu jug pe umerii Bisericii şi pe conştiinţa omului.

Ieşit din închisorile comuniste a mers în audienţă la vredniciul de pomenire Patriarhul Justinian, care a făcut abstracţie de autobiografia, cu cei 16 ani de închisoare (i-a spus s-o scoată din dosar) şi astfel l-au primit la Teologie. S-a angajat la Seminar ca preot-profesor şi, văzând starea duhovnicească a elevilor şi atmosfera tulburată de ateismul oficial, s-a hotărât aibă poate o ultimă izbucnire împotriva ideologiei ateo-comuniste. Întrebat dacă nu i-a fost teamă, în 1978, să rostească cele Şapte cuvinte (predici) către tineri, după ce trecuse prin experienţa închisorilor comuniste, părintele Calciu a răspuns: „Tocmai pentru că trecusem prin reeducare, tocmai pentru că ştiam foarte bine ce înseamnă materialismul, vroiam să le dau acestor tineri de la Seminar o rezistenţă, un capăt de funie după care ei să se conducă şi să iasă la un liman, în cazul unor tulburări… În momentul când am hotărât să încep acţiunea cu cele şapte Cuvinte,  m-am rugat foarte mult la Dumnezeu, pentru că instinctul meu de conservare mă reţinea… Pe de altă parte, era ceva în mine care mă  mâna […]”. După primele predici au venit cei de la Departamentul Cultelor şi l-au anchetat în Consiliul  profesoral de la Seminar, cerându-i oprească acţiunea. Apoi, după o scurtă perioadă „de gândire”, a fost alungat din şcoală şi biserică şi, nu după multă vreme, arestat. La Securitate a  fost întâmpinat cu următoarele cuvinte: “[…] o să-ţi putrezească oasele în puşcărie, fiindcă milă n-o să mai avem!”.

continuare »

Crasa lipsă de verticalitate a Patriarhiei Române, înfrățită mai degrabă cu ucigașii lui Hristos decât cu propriei ei fii. Și totul pentru BANI, să nu fie periclitate pelerinajele în Israel, aducătoare de bani pentru obsedanta Catedrală a Mânuirii Banului!

Câtă perfidie și de această dată din partea găștii din Dealul masonului Cuza. Ce slujitori ai Adevărului, ai lui Hristos pot fi niște lingăi ai ciubotelor sioniste, care neagă sfințenia mucenicilor dați de Mișcarea Legionară?! Câtă ură încrăncenată se arată în comunicatul mincinos ce pune la colț mărturia exemplară a monahului Teodot! Toate acestea se întâmplă datorită cozilor de topor din interiorul și exteriorul Mănăstirii Petru Vodă, din cauza acelor fii ai minciunii ce se bat cu pumnul în piept ca fiind cinstitori ai sfinților din închisori, dar procedează precum torționarii slugoi ai regimului sionist-bolșevic. Ura patriarhului este într-atât de mare că ar spulbera Mănăstirea Petru Vodă, dar nemaiavând-o în jurisdicție decât prin niște vânduți, i-a rămas să facă presiuni asupra MMB ca să reducă la tăcere vocile mărturisitoare lăsate de Părintele Justin. Și cum lașitatea se sălășluiește și la Iași, monahul Teodot nu mai are voie să vorbească, fiind amenințat că altfel va fi dat afară din mănăstire! Argumentați nefârtaților, care sunt greșelile spuse în Cuvântul monahului Teodot la Ciolpani! Nu aveți argumente și atunci aplicați cenzura, neo-dictatura. De fapt țara asta e condusă de jidanii sioniști, prin participarea leprelor de români trădători. Oare nu avem voie să vorbim liberi în țara noastră? Tovarășe jidan sionist Aurel Vainer ia pe trădătorii filosioniști, neo-naziști ce-l sapă într-una pe monahul Teodot, duceți-vă la Zidul sionist și dați-vă cu capul de el până vă ies mincinunile și halucinațiile din cap. Rușine Patriarhiei pentru minciuna de comunicat! Asta arată că slujește minciunii și tatălui minciunii, adică satanei.

ss daniel cu rabinul

Citiți o altă lepădare de Hristos a patriarhiei:
“În legătură cu materialele de presă din ultimele zile referitoare la opiniile antisemite ale unui monah de la Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ, precizăm:

Patriarhia Română dezaprobă categoric atitudinile şi acţiunile cu caracter antisemit şi respinge orice ideologie xenofobă cu iz religios, deoarece acestea sunt contrare iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Aceste manifestări care îndeamnă la ură religioasă sau etnică nu reprezintă opinia oficială a Bisericii Ortodoxe Române, ele fiind cazuri izolate de indisciplină sau de manifestare a libertăţii individuale fără responsabilitate comunitară. Monahii adevăraţi pot fi buni patrioţi şi fără vreo asociere cu ideologii politice antisemite şi xenofobe.

Ca atare, Patriarhia Română solicită Arhiepiscopiei Iaşilor să continue să explice monahilor de la Mănăstirea Petru Vodă că astfel de opinii şi atitudini dăunează Bisericii Ortodoxe Române pe plan naţional şi chiar internaţional, încât pot afecta inclusiv pelerinajele credincioşilor ortodocşi români la Locurile Sfinte, organizate ca expresie a evlaviei, dar şi a respectului şi cunoaşterii reciproce dintre popoare şi religii diferite.

În concluzie, fidelă Evangheliei iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii, Biserica Ortodoxă Română promovează permanent pacea, dialogul şi buna înţelegere între oameni de credinţe, etnii şi culturi diferite.”

Biroul de Presă al Patriarhiei Române
30.06.2014 | 14:19

Patriarhul ecumenist Bartolomeu a trimis o delegație ortodoxă la Vatican pentru sărbătoarea Sf. Petru și Pavel

Se pare că se profită de fiecare ocazie pentru a se pune bazele unității creștinilor, pe fundamentele mincinoase ale ecumenismului, care preiau toată erezia papistașă și ignoră Canoanele Sfinților Părinți. Interesant este că site-urile care au preluat știrea, au evitat publicarea ultimei propoziții (disponibilă doar pe Vatican Information Service), în care se afirmă că membrii delegației de la Constantinopol vor participa la slujba oficiată de papa. Ca spectatori sau ca slujitori? Rămâne de văzut, dar este la fel de grav ce se întâmplă, prin binecuvântarea ereziarhului de la Constantinopol.

ioannis de pergamPatriarhul ortodox Bartolomeu I al Constantinopolului a trimis o delegație de prelați ortodocși la Roma pentru a se alătura Papei Francis la sărbătoarea Sf. Petru și Pavel, pe 29 iunie. De lungul anilor Patriarhia Ecumenică a trimis o delegație la Vatican pentru hramul de la Roma, și Sfântul Scaun la rândul său, a trimis o delegație la Constantinopol pentru sărbătoarea Sf. Andrei, patronul acelui loc. Mitropolitul Ioannis de Pergamo, co-președinte al unei comisii comune catolicortodoxe pentru dialogul teologic, conduce delegația ortodoxă din acest an. Grupul se va întâlni cu Papa într-o audiență privată pe 28 iunie, și au discuții cu Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creștinilor.

Duminică, 29 iunie, membrii delegației vor participa la  celebrarea euharistică prezidată de Sfântul Părinte (n. n. ereticul papa Francisc).

| CatholicCulture.org, via pravoslavie.ru

Vizită discretă în România a lui Aleksandr Dughin, “ideologul” lui Putin şi un panslavist convins

Aleksandr Dughin, considerat de multa lume drept “ideologul neoficial al Kremlinului” si un apropiat al presedintelui rus Vladimir Putin, s-a aflat pentru scurt timp in Romania, in prima parte a acestei saptamani. Vizita acestuia a fost una discreta, fara a fi anuntata public.

dughin romania

Dughin (foto, al doilea din dreapta) a fost fotografiat, marti, la restaurantul Diesel din cartierul bucurestean Floreasca, alaturi de Eugen Mihaescu (fost ambasador UNESCO), sotia lui Eugen Mihaescu, publicistul Mircea Popa si Calin Mihaescu, editor si initiator “Miscarea Eurasia” in Romania, dezvaluie pe blogul personal jurnalistul Robert Turcescu.
Aleksandr Dughin a mai avut o serie de intalniri in zona Neamt si zona Suceava cu diversi stareti de manastiri din zona.
Robert Turcescu afirma ca Dughin a venit in Romania duminica, 22 iunie 2014, si a decolat cu destinatia Rusia de pe Aeroportul Henri Coanda, miercuri, 25 iunie 2014, la ora 14:00.

Prezenta consilierului lui Putin la Bucuresti a fost confirmata pentru Hotnews de Mircea Popa, acesta declarand ca Dughin “s-a intalnit cu mai multe fete bisericesti”, fiind interesat de dezvoltarea proiectului sau eurasiatic, un concept conservator rusesc, axat pe afirmarea valorilor traditionale in antiteza cu secularizarea si decadenta morala, specifice multor state occidentale.
Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, preotul Constantin Stoica, a negat insa ca inalti ierarhi romani s-ar fi intalnit cu Dughin. “Reprezentantii Patriarhiei nu au avut vreo intrevedere cu domnul Aleksandr Dughin. Patriarhia neaga categoric vreo astfel de intalnire”, a precizat miercuri acesta.
Vocea Rusiei il considera pe Dughin “unul dintre cei mai influenti ganditori geopolitici ai Rusiei de astazi”. Anul trecut, acesta declara pentru postul de radio urmatoarele: “Integrarea Romaniei in spatiul eurasiatic poate avea loc sub zodia identitatii culturale ortodoxe. In cadrul Comunitatii Eurasiatice, Romania isi va putea rezolva problemele economice si teritoriale, dar, mai mult, aceasta decizie va fi acceptata cu bucurie de toata lumea”.

dughin-dogaru

Alexandr Dughin a mai fost prezent in Romania si anul trecut, in perioada 14-16 septembrie 2013, cand a avut intalniri si cu un grup de reprezentanti ai SCMD (Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate) condus de Mircea Dogaru, unul dintre organizatorii protestelor din 2012 impotriva Guvernelor Boc si Ungureanu, aminteste Ziare.com.

dughin-nastase

Pe parcursul vizitei de anul trecut, Dughin s-a intalnit si cu Adrian Nastase, la sediul Fundatiei Titulescu, lucru mentionat de fostul premier aflat acum in inchisoare, pe blogul sau, la data de 17 septembrie 2013. Acesta a scris ca in discutiile cu consilierul lui Putin au fost abordate “atat evolutiile actuale pe plan international, cat si posibilele scenarii legate de viitoarea configuratie geo-strategica a lumii”.

| FrontPress.ro

Conferința Mondială a masonilor la Palatul Parlamentului

Cumva în Constituția scrie că România este stat masonic? Cum să se reunească slujitorii satanei în clădirea din care se “conduce” țara? Este prea pe față intruziunea ocultei sioniste, satanice în structurile de conducere ale statului român! Cu toate că se știe că aproape orice om de conducere din România este membru al unei loji masonice, fie că este președinte, premier, deputat, senator, director, mitropolit, episcop, stareț etc. Totuși, e o sfidare prea mare față de poporul român. Mai rămâne să fie primiți să se roage în viitoarea Catedrală (a Mânuirii Banului). Sau poate chiar ăsta e scopul ei? Doamne, întărește-ne pentru ce-o mai veni asupră-ne!

palatul parlamentului masonerie

România va fi gazda celei de-a XIII-a Reuniuni a Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare, care va avea loc, 28- 29 iunie la Palatul Parlamentului, mai exact în foaierul Senatului,unde la această oră pregătirile sunt în toi. Este Cea mai mare reuniune masonică organizată vreodată în Europa Centrală de Est şi de Sud-Est va avea loc în România.

Decizia ca țara noastră să fie gazda acestei importante întâlniri a fost luată la Cartagena de Indes (Columbia), unde a avut loc a XI-a Conferință  Mondială  a Marilor Loji Masonice Regulare. Marea Loja Națională din România a fost reprezentată de Marele Maestru Radu Bălănescu și de Marele Maestru din Trecut Eugen Ovidiu Chirovici.

România a fost preferată în fața Rusiei pentru a organiza reuniunea din 2014. Șeful masonilor români, a fost ales Președinte Executiv al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare.

La eveniment vor participa delegaţii din Europa, America de Nord şi de Sud, Asia şi Africa. România a primit dreptul de a organiza acest eveniment în anul 2011, în Columbia, atunci când a câştigat în faţa Rusiei.

| libertatea.ro

Un episcop are curaj să spună adevărul despre homosexuali: 90% sunt bolnavi de SIDA

episcopul-marchelPS MARCHEL, EPISCOP DE BALTI SI FALESTI: “Voi aduce scuze, dar nu homosexualilor. Voi aduce scuze crestinilor. Stimati crestini, aveti scuzele mele, pentru ca potrivit datelor site-ului nu 92%, dar 95% homosexualii erau infectati cu vicii.”

Asta a tinut sa spuna episcopul Marchel dupa ce, in urma unei hotarari a Judecatoriei din Balti el a fost obligat sa-si ceara scuze public pentru niste afirmatii calificate ca fiind discriminatorii. Clericul a spus ca gay-ilor ar trebui sa li se interzica accesul in institutiile de educatie, de sanatate si alimentatie publica si ca peste 90 la suta din homosexuali sunt bolnavi de HIV SIDA.

PS MARCHEL, EPISCOP DE BALTI SI FALESTI: “Multi dintre ei sunt periculosi pentru societate.”

Pe langa scuze, episcopul a fost obligat sa achite si o amenda de aproape 23 de mii de lei.

PS MARCHEL, EPISCOP DE BALTI SI FALESTI: “Chiar si daca voi plati amenda, suma care va fi achizitionata din banutii legat adesea in trei noduri de la cei mai fideli credinciosi ai bisericii, de la batrani.”

Totodata, clericul sustine ca prin aceasta hotarare, judecatoria Balti vrea sa intimideze comunitatea bisericeasca. Asa ca a atacat-o in instanta superioara.

PS MARCHEL, EPISCOP DE BALTI SI FALESTI: “In RM nu pot exprima liber parerea personala.”

De cealalta parte, reprezentantii Organizatiei Gender-Doc M, care anterior s-au aratat satisfacuti de decizia Judecatoriei Balti, astazi nu au fost de gasit pentru a comenta declaratiile episcopului.

Vedeți: Cum “și-a cerut scuze” episcopul Marchel de la homosexuali

| aparatorul.md

Guvernul Ponta a cedat gazele de şist din Transilvania: Rusiei, Austriei şi Ungariei

Harta-perimetre-ANRMÎn timp ce atenţia mediatică în privinţa explorării si exploatării gazelor de şist a fost îndreptată spre zona frontierei de est a României, cu predilecţie împotriva companiei americane Chevron care acţionează la Pungeşti, în Transilvania, pe tăcute, au început deja prospecţiile companii care au de a face cu Rusia, Austria şi Ungaria, ţări cu trecut şi interese imperiale asupra nord-vestului României. O expertă în privinţa gazelor de şist a avertizat la o manifestare recentă a Forumului Transilvania Furată că licenţele acordate de Guvernul Ponta companiilor NIS – Gazprom, Rompetrol – KazMunaiGaz, OMV – Austria si Rusia sau MOL – Ungaria sunt atat pentru explorare cât şi pentru exploatare şi dezvoltare, respectiv extragerea de hidrocarburi prin metode neconvenţionale. La Forumul derulat la Palatul Parlamentului s-a arătat că cele trei ţări numite au o istorie comună împotriva drepturile istorice româneşti în Transilvania, amintindu-se ocupaţia austro-ungară şi înfiinţarea de către ocupantul sovietic al României a aşa-numitei “Regiunii Autonome Maghiare”.

“Gazprom are patru perimetre în vestul ţării şi povestea cu “independenţa” faţă de ruşi care ni se serveşte pe toate canalele este o falsă poveste. De fapt, nu numai că vom fi dependenţi de alţi străini dar şi de ruşi”, afirmă experta invitată la Forumul Transilvania Furată, doamna inginer Marina Ştefan, de la asociaţia neguvernamentală “România fără ei“. ActiveNews prezintă în exclusivitate in filmarea de mai jos expozeul acesteia privind exploatarea gazelor de şist din Transilvania de către companii ruseşti, austriece şi ungare, firme de apartament, cu câte cinci sau chiar un singur angajat, sau provenind, ca şi Gazprom, tot din spaţiul CSI, cum este KazMunaiGaz, actuala proprietara a Rompetrol. Prelegerea se încheie cu hărţile tuturor zonelor din Transilvania cedate de Guvernul Ponta.

Participanţii la Forumul Transilvania Furată au apreciat că statul român avea posibilitatea singur să exploreze şi să apere resursele naturale ale României, având în vedere şi următoarele elemente istorice reliefate de experta în cauză:

România a contribuit decisiv la realizarea a trei premiere petroliere mondiale, în anul 1857:

Prima ţară din lume cu o productie de ţiţei, oficial înregistrată în statisticile internaţionale, dupa cum atestă “The Science of Petroleum” (1938). Conform aceleaşi publicaţii, România înregistra oficial o producţie de 275 tone, fiind urmată de Statele Unite ale Americii în 1859, Italia în 1860, Canada în 1862 şi Rusia în 1863.

Prima rafinărie din lume: în decembrie 1856 începe construcţia „fabricii de gaz” din Ploieşti.

Bucureşti, primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant, la 1 aprilie 1857.

De asemenea, România a fost prima ţară din lume care a exportat benzină, încă din anii 1900.

În 1937, România deţinea locul 7 în lume privind rezervele mondiale de petrol, după URSS, SUA, Irak, Iran, Venezuela şi Indiile Olandeze, cu o rezervă estimată la 95.000.000 tone, adică 5,4% din rezervele mondiale.”

În perioada celui de-al doilea război mondial, România a fost obligată să cedeze Ungariei nordul Transilvaniei, cu toate resursele sale inestimabile. După război România a predat Rusiei sovietice uriaşe cantităţi de “aur negru”. Astăzi, în baza unor interese geoeconomice, statul român cedează, “de bună voie şi nesilit de nimeni”, controlul asupra solului şi subsolului ţării unor companii din aceleaşi zone de influenţă geopolitică şi cu aceleaşi pretenţii geostrategice asupra spaţiului carpato-danubiano-pontic şi a istmului ponto-baltic.

VIDEO

| ActiveNews

Ungaria face comisie de „retrocedare” a Transilvaniei către… Ungaria

Tokes Laszlo

La Budapesta a fost anunţată înfiinţarea unei comisii care să facă presiuni pentru retrocedarea imobilelor şi proprietăţilor revendicate de bisericile maghiare din Transilvania. Preşedintele comisiei va fi Laszlo Tokes. Multe dintre cererile de retrocedare se bazează însă pe acte false, pentru că bisericile maghiare nu aveau drept de proprietate în Transilvania, ci drept de folosinţă. Ungaria îşi face pur şi simplu o comisie prin care să-şi ”retrocedeze” Transilvania. Anunţul „retrocedării” Transilvaniei către Ungaria a fost făcut vineri la Budapesta în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi Laszlo Tokes, cel care urmează să fie preşedintele comisiei. Din aceasta vor face parte ierarhi ai bisericilor maghiare dar şi jurişti, scopul ei fiind acela de a face propuneri prin care atât România, cât si Slovacia să fie obligate să retrocedeze către bisericile maghiare tot ce pretind acestea că le-au aparţinut. Cu ocazia lansării acestui demers care va înrăutăţi relaţiile Ungariei cu România şi cu Slovacia mai mult decât sunt deja, liderul organizaţiei numite „Consiliul Demnităţii Umane” (E.M.T.) a lansat şi acuzaţii împotriva Guvernului României că nu respectă libertatea religiei şi dreptul la liberă conştiinţă, ca şi cum credinţa are vreo legătură cu retrocedările şi cu manevrele imobiliare ale Ungariei. Mai grav, liderul E.M.T., Zoltan Lomnici, a spus că „adevăratul ţel al Guvernului României este să facă imposibilă viaţa maghiarilor”. Stranie afirmaţie despre o ţară în care U.D.M.R. este la guvernare non-stop, mai mult decât orice partid românesc!
Laszlo Tökes a atacat România în cadrul conferinţei de presă, făcând apel la raportul Comisiei de combatere a rasismului şi intoleranţei din Consiliul Europei (E.C.R.I.), ameninţând cu sesizarea problemei în cadrul Parlamentului European, dar şi a altor organisme internaţionale. „Trebuie cerut organismelor internaţionale sa monitorizeze această problemă şi să exercite presiuni asupra României, care duce un joc de-a soarecele şi pisica cu instituţiile internaţionale, în timp ce ţine sub oprimare minorităţile din ţară”, a spus Tökes la Budapesta. Bisericile maghiare din Transilvania sunt în fruntea luptei pentru autonomie, profitând de statutul lor special. Clericii lor sunt organizatori în alegeri şi supraveghetori la mitingurile anti-româneşti, aşa cum am dovedit-o cu fotografii de mai multe ori. Aşa încât grija Ungariei de a le da pe mână cât mai multă avere se justifică: bisericile maghiare din Transilvania fac jocurile Budapestei de distrugere a statului român, aşa încât orice intră pe mâna lor este ca şi aflat în posesia Ungariei şi va fi folosit ca motiv de acaparare a teritoriului românesc. Iată aşadar pe cine a decorat România cu cea mai înaltă distincţie, pe un individ care ne acuză că îi oprimăm pe maghiari! Altădată a spus că e genocid împotriva lor în Transilvania. Iar singura cale de a opri acest „genocid” este ca Ungaria să-şi retrocedeze Ardealul, bucată cu bucată, ni s-a dat şi soluţia. continuare »

Papa Francisc: “Homosexualii nu ar trebui să sufere din cauza prejudecăţilor Bisericii”

Documentul oficial emis de Vatican: "Homosexualii nu ar trebui să sufere din cauza prejudecăţilor Bisericii" 442

Biserica catolică ar trebui să îi judece cu mai puţină asprime pe homosexuali şi, deşi continuă să se opună căsătoriilor gay, ar trebui să îi primească în rândurile sale pe copiii cuplurilor homosexuale cu o demnitate egală, se afirmă într-un document oficial emis joi de Vatican.
Potrivit acestui document de 75 de pagini, redactat ca material pregătitor pentru sinodul episcopilor catolici ce va avea loc la Vatican în luna octombrie şi care va fi destinat problemelor familiale, cei 1,2 miliarde de membri ai Bisericii catolice ar trebui să devină mai puţin “exclusivişti” şi mai “smeriţi”.

Documentul, cunoscut şi sub denumirea latinească “Instrumentum Laboris”, prezintă uriaşa prăpastie dintre învăţăturile oficiale ale Bisericii catolice în domeniul moralităţii sexuale şi acceptarea şi înţelegerea acestora de credincioşii din lumea întreagă.

Concluziile din acest text au fost formulate pe baza unui sondaj ce a inclus 39 de întrebări la care au răspuns credincioşi din dioceze din diverse zone ale Globului. Pentru prima dată în pregătirea unui astfel de sinod, Vaticanul a cerut episcopilor săi să distribuie chestionarul preoţilor din parohiile lor şi să înregistreze opiniile credincioşilor.

În acel text se afirmă că, deşi episcopii catolici continuă să se opună guvernelor care “redefinesc” mariajul prin legalizarea căsătoriilor şi a uniunilor civile între persoanele de acelaşi sex, Biserica catolică trebuie să găsească un echilibru între învăţăturile sale despre familia tradiţională şi “o atitudine respectuoasă, lipsită de prejudecăţi, faţă de persoanele care trăiesc în astfel de uniuni”.

Teologul Dimitrie Telenghidis și părintele Gheorghe Metallinos nu au participat la Simpozionul organizat de medicul homeopat Pavel Chirilă

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-qj9hdTISXA]

Dezmintire in legatura cu informatia aparuta in ziarul Lumina a Patriarhiei Romane cu privire la participarea domnului Dimitrie Telenghidis si a parintelui Gheorghe Metallinos la Simpozionul organizat de medicul homeopat Pavel Chirila. Ei nu au participat datorită faptului ca organizatorul practică homeopatia.

traducerea interviului aici:

Preot Matei Vulcanescu : Buna ziua domnule profesor Dimitrie Telenghidis, cunoastem ca ati primit invitatia sa participati in Romania la un simpozion organizat de domnul doctor Pavel Chirila, medic homeopat. Vrem sa stim daca ati participat la acest simpozion, daca da de ce da, si daca nu de ce nu ?

Profesor Dimitrie Telenghidis : Multumesc pentru intrebare. Intr-adevar eu am fost invitat la acest simpozion alaturi de parintele Gheorghe Metallinos, dar nu cunosteam faptul ca organizatorii sunt homeopati. Dupa ce am aflat ca este vorba de homeopati, atunci am refuzat sa mai merg la acest simpozion, si ,de asemenea,parintele Gheorghe Metallinos nu a vrut nici el sa participe. Ciudat este faptul ca, asa cum am fost instiintati ulterior, s-a anuntat (in presa romaneasca n.t) ca am fi participat amandoi la acest simpozion. De aceea vreau sa va informez ca nu am participat la acest simpozion dintr-un motiv foarte precis. Si eu vorbesc despre mine, despre motivul meu. Motivul nu este acela ca nu am fi putut merge, ci pentru ca nu am vrut sa mergem la acel simpozion, datorita faptului ca pozitia mea fata de homeopatie este una negativa. Din cauza ca homeopatia s-a extins si in spatiul bisericesc, si pentru ca homeopatii folosesc explicatii din domeniul teologiei, anume ca cele asemenea sunt vindecate de cele asemenea, adica Dumnezeu ar fi vindecat pe om prin cele asemenea, adica prin luarea firii omenesti. continuare »

Bulgaria suspendă conducta South Stream cu Rusia. America presează pentru exploatarea gazelor de șist

În aceeaşi zi în care trei dintre cei mai influenţi senatori americani au ajuns la Sofia, via Bucureşti, premierul Bulgariei a anunţat că ţara sa suspendă construcţia conductei de gaz rusesc South Stream, ca răspuns la solicitările Uniunii Europene şi ale SUA. În contextul unei crize care tinde să se detensioneze, cu Ucraina, Rusia deţine încă un control relativ asupra pieţelor europene de energie, ţinând practic captive câteva ţări şi făcând Europa să depindă de exporturile sale de gaz. Senatorii americani au vorbit la Gândul despre necesitatea Europei de a sparge monopolul energetic rusesc şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, pentru a putea astfel să existe o reacţie unitară de securitate la agresiunile Rusiei. „Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”, a spus republicanul John McCain. Reacţia Europei nu este atât de palidă pe cât pare, fiind pierdută în birocraţia de la Bruxelles: UE a accelerat recent cursa pentru scăderea acestei dependenţe, iar gestul Bulgariei, ţară care importă aproape 90% gaz rusesc, dă o gură de aer Europei şi o lovitură dură proiectului-fanion al Gazprom.Bulgaria a anunţat duminică după-amiază că suspendă pe termen nedefinit lucrările la conducta de gaz South Stream, controlată de Rusia şi care ar urma să aducă gazul rusesc către pieţele europene, ocolind Ucraina. Decizia vecinilor noştri vine ca urmare a cererii Comisiei Europene de a investiga dacă acest contract respectă reglementările privind concurenţa şi monopolul energetic. UE este îngrijorată că acest contract a fost acordat ruşilor fără să existe o licitaţie publică, iar proiectul conductei South Stream pare să contravină directivelor europene, care spun că o conductă trebuie să fie deschisă mai multor furnizori, pentru a exista concurenţă şi diversitate a resurselor.

Totodată, SUA şi-a exprimat nemulţumirile legate de faptul că firma care urmează să construiască tronsonul South Stream în Bulgaria – Stroytransgaz –, este o subsidiară Gazprom, deţinută de oligarhul rus Ghenadi Timcenko, un apropiat al lui Vladimir Putin şi care se află pe lista de sancţiuni a Washingtonului, deschisă ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia şi a destabilizării estului Ucrainei.
“Am decis oprirea construcţiei. În funcţie de consultările cu Burxelles-ul, vom decide cum va evolua lucrarea”, a declarat premierul Bulgariei, Plamen Oreşarski. continuare »