Neam și țară

12 iulie – Cinstirea Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos

Prea Sfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare.
Împarateasa Cerului si a pamantului, ceea ce ai cu dreptate numele de ‘Prodromita’, adica înainte-mergatoare, întareste-ne întru lucrarea faptelor bune si ne du de mana întru împaratia cea cereasca; povatuieste-ne pe noi, toti drept credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne îndulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeul nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita esti, în vecii vecilor.
Amin.

Intre icoanele nefacute de maini omenesti se numara si aceasta icoana a Maicii Domnului ce se cheama „Prodromita”, zugravita in chip minunat in anul 1863, in Tara Romaneasca. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Sfantului Locas al Prodromului din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua – spre mangaierea celor ce vor vietui in acest asezamant, dar si spre bucuria tuturor pelerinilor care vor veni sa se indulceasca duhovniceste de privirea dumnezeiestilor chipuri – dupa cum mai toate manastirile Sfantului Munte au cate o icoana facatoare de minuni. continuare »

Distributism şi Ortodoxie din punct de vedere al Teologiei Sociale. Negoțul cu bună măsură nu e nici de dreapta nici de stânga, nici distributist sau civic, ci este doar de sus

  1. Lucrarea economică sau negoţul cu bună măsură

Economia este o ştiinţă a cărei esenţă o reprezintă ac­tivitatea economică. Aceasta este fără îndoială o latură importantă a acţiunii sociale. Activitatea economică a existat din cele mai vechi timpuri; chiar dacă unii specia­lişti consideră că ştiinţa economică a precedat toate cele­lalte ştiinţe sociale şi ale naturii, cu excepţia fizicii[2], omul în Rai, neavând grija zilei de mâine, nu făcea acti­vităţi economice, dar în schimb exista credinţa în Dum­nezeu. Ulterior, din pricina căderii în păcat şi alungării din Rai, omul a început să aibă grija zilei de mâine. Tot acum au apărut nevoile, care, în funcţie de cele trei di­mensiuni ale fiinţei umane (biologică, socială şi raţio­nală), se grupează în nevoi fiziologice (necesare pentru a trăi), nevoi de grup, nevoi spiritual‑psihologice. Aici se pune problema nevoilor, trebuinţelor, din punct de vedere biblic[3].

De‑a lungul secolelor, una dintre cele mai importante activităţi economice era comerţul, de aceea în Sf. Scrip­tură există multe trimiteri la această activitate. Comerci­anţii în spirit creştin sunt definiţi ca fiind negustorii cu bună măsură[4]. Esenţa activităţii economice o reprezintă profitul, sau mai bine spus, conform principiului hedo­nist, maximizarea profitului în raport cu efortul depus, sau minimizarea efortului, a resurselor intrate în raport cu efectul scontat aşteptat.

1.1. Repere biblice cu temă economică

În Sf. Scriptură există 2350 de versete[5] cu temă economică, prin care Dumnezeu ne transmite cum trebuie să ne administrăm bunurile. Sintetizez câteva idei principale biblice, care pot inspira şi îndruma viaţa economică. Vezi pe larg şi Studiul Biblic Finan­ciar[6] şi Afaceri ca la Carte[7]. continuare »

Mişcarea Legionară la 85 de ani de la înfiinţare. O Mişcare dumnezeiască de reînviere a Neamului şi a Bisericii

Corneliu Zelea Codreanu: “Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), oră zece seara, se înfiinţează: “LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL”, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez că şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici.

Această primă sedinţă a durat un minut, adică atât cât am citit ordinul de mai sus, după care cei prezenţi s-au retras, rămânând că să cugete dacă se simt destul de hoţărâţi şi tari sufleteşte, pentru a păşi într-o asemenea organizaţie, unde nu era nici un program, singurul program fiind viaţa mea de lupte de până atunci şi a camarazilor mei de închisoare. Chiar şi pentru cei din grupul “Văcăreşti” am lăsat timp de gândire şi de cercetare a conştiinţei lor, pentru a vedea dacă nu au vreo îndoială sau rezervă deoarece păşind aici vor trebui toată viaţa lor să meargă înainte fără nici o şovăire.

Intima noastră stare sufletească din care s-a născut Legiunea a fost această: nu ne interesa dacă vom birui, dacă vom cădea înfrânţi sau dacă vom muri. Scopul nostru era altul: de a merge înainte, uniţi. Mergând împreună, uniţi, cu Dumnezeu înainte şi cu dreptatea neamului românesc, orice soartă ne-ar fi dăruită, înfrângerea sau moartea, ea va fi binecuvântată şi va da roade pentru neamul nostru. Sunt înfrângeri şi sunt morţi care trezesc un neam la viaţă, după cum sunt şi biruinţe dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odată.” extras din cartea Pentru Legionari. continuare »

24 Iunie – 85 de ani de la înființarea Mișcării Legionare

85 de ani de la înființarea Legiunii Arhanghelul Mihail vor fi aniversați anul acesta în două locații.

Bucureștenii și cei din județele din sudul țării, vor participa la pelerinajul devenit tradițional după 1990, de la cimitirul din Țigănești (com. Ciolpani, Ilfov), unde se află rămășițele pământești ale celor 2 dintre întemeietorii Legiunii, comandanții Buneivestiri Radu Mironovici și Corneliu Georgescu.

La ora 11,oo va avea loc aici o ceremonie religioasă închinată întemeietorilor Legiunii, după care se va merge la Tâncăbești, la troița monumentală ridicată pe locul asasinării lui Corneliu Codreanu.

Pentru cei ce vor să meargă din București în cadru organizat, autocarul va pleca la ora 8,3o de pe strada Schitul Măgureanu. Pentru rezervări, Florian Cristache, tel. 0732153918, e-mail: [email protected].

La Iași, sub organizarea filialelor locale ale partidului Totul pentru Țară și N. D. , se va organiza, la ora 12,30, la Sala CFR, o conferință care se va bucura de participarea unor personalități din lumea istoriei, precum prof univ dr. Gheorghe Buzatu și prof univ dr Corneliu Ciucanu.

| Totul pentru Țară

Parintele Justin – Cuvant la primul Hram al Manastirii Poarta Alba – Gales (Canal)

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=2JpcARHS46U]17 iunie 2012, mănăstirea Poarta Albă, jud. Constanța

Parintele Justin: Pentru mine, acest eveniment realizat prin osteneala şi râvna Înalt Preasfinţitului Teodosie, reprezintă cea mai mare împlinire a mea, la aceşti ani ai bătrâneților mele. Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi.[…] Avem datoria sfântă de a ne cinsti aceşti martiri şi a chema ajutorul lor în rugăciunile noastre. Dacă nu îi canonizăm şi nu îi cinstim, nu vom șterge niciodată această pată de pe obrazul neamului românesc. Cititi integral interviul pe site-ul ATITUDINI.

Filmarea integrală a Hramului:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=s6N2G5KiC2Q]

VIDEO: ÎPS Teodosie şi Părintele Justin la primul hram al mănăstirii Poarta Albă

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=RdTXMMrUj7I]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=kwWuMmz6GxY]

Moment emoţionant la Poarta Albă. De sărbătoarea Sfinţilor Români, zeci de credincioşi au luat parte la slujba primului hram al noului lăcaş de cult de la Poarta Albă, închinat celor care au pierit în timpul construcţiei Canalului Dunăre-Marea Neagră. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu părintele Justin Pârvu, unul dintre supravieţuitorii închisorilor comuniste.

Cea mai mare lucrare de inginerie din istoria României a fost plătită cu viaţa de mii de oameni. Pentru martirii “canalului morţii”, în apropierea localităţii Poarta Albă va fi ridicată o mănăstire. După ce în urmă cu două săptămâni a fost pusă piatra de temelie, astăzi, de sărbătoarea Sfinţilor Români, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat prima slujbă pe locul unde se va ridica lăcaşul de cult. Printre cei care au supravieţuit ororilor de la Canal se află şi părintele Justin Pârvu, acum în vârstă de 93 de ani. La slujba oficiată exact pe locul unde se aflau temniţele muncitorilor, dar şi lângă movila sub care se spune că zac mii de oseminte, au luat parte zeci de credincioşi din tot judeţul Constanţa.

Pentru cei care doresc să sprijine construcţia mănăstirii închinată martirilor de la Canal, Arhiepiscopia Tomisului a deschis trei conturi bancare în care se pot face donaţii. Construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră a început în anul 1949, dar lucrarea a fost terminată 35 de ani mai târziu. Aproximativ două mii de oameni îşi dorm somnul de veci în gropi comune, în cimitire fără cruci sau direct sub lutul malurilor ce se surpau aproape zilnic.

| stirile NTV

Conturile pentru donații:
RO78 UGBI 0000 4020 06073 RON
RO71 UGBI 0000 4020 06074 EUR
RO68 UGBI 0000 4020 06075 USD

deschise la Garanti Bank S.A., Agentia Tomis, Constanţa
de Mănăstirea “Duminica tuturor Sfinţilor Români”, Poarta Albă

Cititi si:
Interviu cu Părintele Justin de pe meleagurile dobrogene: „Mai am o singură nelinişte: să îi văd pe acești martiri canonizaţi”
FOTO şi VIDEO de la sfinţirea locului Mănăstirii Poarta Albă

[hana-flv-player video=”https://arhivaradiodobrogea.ro/files/video/galesu%202012.flv” width=”620″ description=”” player=”2″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]

Un român nu poate fi niciodată filetist, căci a fi român este același cu a fi ortodox! Despre războiul în care ne aflăm

Suntem ca atare, ortodocşi pentru că suntem Români,
şi suntem Români pentru că suntem ortodocşi.

Nae Ionescu

noua icoana a Sfintilor din Inchisori - man. DiaconestiUnicul neam binecuvântat de Dumnezeu să se fi născut creştin este neamul românesc. Şi aceasta ar fi o laudă cu care nu am păcătui, dacă am mărturisi-o tuturor neamurilor, căci însuşi un Apostol al Domnului ne-a adus credinţa ortodoxă şi jugul cel uşor al Crucii lui Hristos. Iar Sf. Apostol Pavel ne încredinţează: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14). Şi această laudă este totodată permisă tuturor neamurilor. Ceea ce nu este permis, căci este erezie numită filetism, este punerea identităţii naţionale deasupra identităţii creştine. Această eroare dogmatică a dus la multe suferinţe în sânul Bisericii, rupând Cămaşa lui Hristos spre bucuria vrăjmaşilor dreptei credinţe.

Dar în ceea ce priveşte un român acest lucru este imposibil, căci cel ce încearcă acest lucru îşi neagă tocmai ceea ce propovăduieşte. Mai exact, un român oricât de naţionalist ar fi nu poate depăşi sfera creştinătăţii în afirmarea identităţii sale naţionale, pentru că aceste două valori sunt una şi aceeaşi, român=creştin. Acest lucru este confirmat şi de alte neamuri, precum cel sârb, care într-o cântare veche închinată Maicii Domnului, i se adreseză ca Împărăteasa vlahilor, cuvântul vlah fiind tradus prin mărturisitor. Deci, românii au fost dintru începuturi consideraţi eminamente creştini, mărturisitori ai credinţei în Iisus Hristos. continuare »

Gheorghe Jijie, un alt mărturisitor anti-comunist a trecut la Domnul

Astăzi, 12 iunie 2012, a trecut la cele veșnice d-l Gheorghe Jijie, secretarul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, mărturisitor al temniţelor comuniste, închis 13 ani. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii Săi.

Declaraţia d-lui Gheorghe Jijie cu privire la pătimirile sale din temniţele comuniste

Subsemnatul Jijie Gheorghe , fiul Varteniei si al lui Gheorghe , nascut la data de 10 iunie 1919 in orasul Botosani , judetul Botosani , posesor al cartii de identitate seria ******************************* eliberata de sectia 22 Politie Bucuresti la data de *********** , cod numeric personal **************** , cu domiciliul in Bucuresti , sector * , strada *************** numarul * , bloc **, apartament *, declar prin prezenta ca am fost detinut politic intre 24 Decembrie 1948 si 24 Decembrie 1961.

Locurile de detentie prin care am trecut au fost:

  • Ministerul de Interne
  • Penitenciarul “Jilava”
  • Penitenciarul “Aiud”
  • Lagarul “Noua Culme”
  • Lagarul “Periprava”
  • Penitenciarul “Gherla” – septembrie 1952-mai 1953
  • Penitenciarul “Galati” – timp de doua saptamani in anul 1961
  • Arestul Curtii Martiale “Uranus” – timp de trei saptamani in noiembrie 1949
  • Penitenciarul “Vacaresti” – doua-trei luni

In aceasta perioada de treisprezece (13) ani am suportat un regim de exterminare prin lipsa unei alimentatii minime , lipsa de aer , lipsa unor conditii minime de igiena , lipsa totala a asistentei medicale. Faptul ca nu am decedat se datoreaza strict structurii mele fizice atletice (am facut mult sport in tinerete) si faptului ca am fost arestat la douazecisinoua de ani (29) ; deci perioada mea de detentie a coincis cu varsta cand organismul are rezistenta maxima (29 ani – 41 ani ). continuare »

Iulian Constantin a plecat spre Legiunea Cerească

Azi, la ora 10.20, a trecut la cele veşnice dr. Constantin Iulian (n.1929), preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politic Luptători Anticomunişti. Constantin Iulian a fost deţinut politic timp de 13 ani, fiind întemniţat în 1948 ca şef al Frăţiilor de Cruce din Vaslui. A  fost unul dintre puţinii intraţi în malaxorul “reeducării” de la Piteşti care au rezistat pînă la capăt verticali. Eliberat în 1954, a fost rearestat doi ani mai tîrziu şi condamnat în lotul lui Puiu Atanasiu, pentru tentativa de reorganizare a Mişcării Legionare. În timpul reeducării de la Aiud nu a făcut nici o concesie, drept pentru care a stat aproape numai în Zarka. Eliberat în 1964, cu decretul de amnistie generală, şi-a terminat facultatea şi un doctorat în hidrotehnică. După ’90 a fost profesor la catedra de hidrotehnică a Politehnicii bucureştene. Între anii 1995 şi 2005 a fost preşedintele Partidului Pentru Patrie, fondat de foşti deţinuţi politic legionari.
Dumnezeu să-l odihnească!

| MiscareaLegionara.org

Vedeti si:

Părintele Justin este bine şi urmează un program de recuperare post-operatoriu. Să ne rugăm pentru sănătatea sfinţiei sale

După cum aţi putut afla, Părintele Justin a fost operat pe data de 1 iunie 2012, în urma unei fracturi la şold, după care medicii i-au prescris o perioadă de 3 zile de recuperare. Sfinţia sa are nevoie de linişte şi odihnă şi din acest motiv vizitele sunt interzise.

Părintele îşi exprima regretul că nu a putut participa la sfinţirea locului noii mănăstiri de la Poarta Albă, dar a fost alături de cei prezenţi acolo prin telefon şi s-a bucurat de acest mare eveniment.

Rămâne să ne rugăm mai fierbinte pentru sănătatea Părintelui nostru drag, ca Domnul să-l întărească şi să-l avem din nou în mijlocul nostru.

Vă recomandăm să citiţi această rugăciune:

Doamne Iis­use Hris­toase, Fiul lui Dum­nezeu, Tu ai spus cu preacin­sti­tele Tale buze: Daca doi din­tre voi se vor invoi pe pamant in priv­inta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor. Neschim­bate sunt cuvin­tele Tale, Doamne, fara de mar­gini esti in iubirea Ta fata de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfarsit.

Pen­tru rugaci­u­nile Preacu­ratei Maicii Tale si ale tuturor Sfin­tilor, Bunule, nu trece cu ved­erea rugaci­u­nile robilor Tai, pe care dupa porunca Ta le facem pen­tru Par­in­tele Justin, ci le plineste pe ele, daruindu-i sanatate, man­tuire si indelun­gare de zile.

1 IUNIE – Veniţi la Poarta Albă la sfinţirea locului noii Mănăstiri închinată martirilor de la Canal. Veniţi să-l sărbătorim pe Părintele Justin de ziua numelui

Pe data de 1 iunie 2012, orele 18:00 va avea loc sfinţirea locului unde va fi construită mănăstirea închinată celor ce şi-au jertfit viaţa întru Hristos, fiind supusi la chinuri şi munci inumane de către regimul comunist. Slujba va fi oficiată de arhiepiscopul Tomisului Teodosie, iar la eveniment va lua parte şi Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, jud. Neamţ. Sunt asteptaţi să mai participe foşti deţinuţi politici care au suferit la Canal, precum şi rude ale acestora.

Tot pe 1 iunie, Biserica noastră pomeneşte pe Sfântul Martir si filozof Justin, ocazie cu care urăm Părintelui Stareţ Justin multă, multă sănătate şi putere de la Domnul, Cel în Treime slăvit, să păstorească turma ce i-a fost incredinţată. Întru mulţi ani, Părinte Stareţ Justin!

Ziua Eroilor şi a martirilor neamului românesc – sărbătoare naţională a poporului român

Ziua Eroilor. De Înălţarea Domnului, pe 24 mai 2012, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români.

Este Ziua Eroilor din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este şi ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. Slujbe de pomenire sunt oficiate după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

Prin hotărârile Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Ziua Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos – Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român. continuare »

Pe 1 iunie la Poarta Albă va fi sfințit locul noii mănăstiri. Va participa și preacuviosul Părinte Justin Pârvu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=UmI47jr4ESM]Pentru imagini cu proiectul mănăstirii vedeți această pagină.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a lansat astăzi, într-o conferință de presă, proiectul construirii Mănăstirii de la Poarta Albă. Piatra de temelie va fi pusă în data de 1 iunie la ora 18 pe terenul pus la dispoziție de către Primăria Poarta Albă, acesta fiind locul fostelor barăci din zona Galeșul, zona cunoscută pentru densitatea mare de preoți, deținuți politici, care au murit aici.
La slujbă va fi prezent și părintele Justin Pârvu, unul dintre supraviețuitorii închisorilor comuniste. După sfinţire, sâmbătă noaptea va avea loc şi prima liturghie, iar apoi se vor ţine slujbe în fiecare zi.

Părintele Justin Pârvu: Dacă Aiudul este un nume sonor pentru jertfele ce s-au produs acolo, Canalul este și mai sonor.

Mănăstirea va fi închinată memoriei martirilor, deținuți politici, morți la construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră, mai ales în perioada  1949 – 1953.

Din arhivele păstrate, reiese că la construirea Canalului, în perioada celor patru ani au muncit peste 30.000 de deținuti politici, iar în mod oficial au fost înregistrate peste 2.000 de decese din rândul acestor detinuți obigați să muncească aici. Desigur, numărul celor dispăruți în această perioadă este cu mult mai mare.

IPS Teodosie: Este lucrul cel mai minunat pe care îl înfăptuiesc de când am venit aici, în Dobrogea. Închinând acest lăcaş jertfei celor care au muncit la Canal, cred că vom fi mai luminaţi şi mai înţelepţi

 | Arhiepiscopia Tomisului

Rugați-vă fraților ca Domnul să ajute ducerea la bun sfârșit a acestui proiect, spre bucuria Părintelui Justin și spre slava lui Dumnezeu. Nu s-a putut la Aiud, dar poate aici nu vom mai avea puriciști. continuare »

Lansare proiect – Mănăstirea Poarta Albă în memoria martirilor de la Canal

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sustine miercuri, 23 mai, de la ora 10.00, o conferinta de presa prilejuita de lansarea proiectului construirii Manastirii de la Poarta Alba. Manastirea va fi inchinata memoriei martirilor, detinuti politici, morti la construirea Canalului Dunare – Marea Neagra, mai ales in perioada 1949 – 1953.

Din arhivele pastrate, reiese ca la construirea Canalului, in perioada celor patru ani au muncit peste 30.000 de detinuti politici, iar in mod oficial au fost inregistrate peste 2.000 de decese din randul acestor detinuti obigati sa munceasca aici. Desigur, numarul celor disparuti in aceasta perioada este cu mult mai mare.
continuare »

Basarabia la 200 de ani de la anexarea de către Rusia riscă anexarea la Uniunea Evreopeană. Soluţia: UNIREA cu România şi ieşirea din UE

In urma semnarii tratatului de pace de la Bucuresti (16/28 mai 1812), Imperiul rus anexeaza paminturile de la est de Prut ale Moldovei, numite ulterior (1813) Basarabia.
Termenul de Basarabia , desemna Bugeacul, zona restrinsa de la nordul gurilor Dunarii, care se afla sub dominatia otomana. Ulterior a fost extins la intreg teritoriul cuprins intre Nistru si Prut.
Din momentul anexarii si pe parcursul deceniilor secolului al XIX-lea tarismul a urmarit doua scopuri principale in politica sa in Basarabia. Un scop presupunea integrarea cit mai rapida a provinciei in structurile social-politice ale imperiului, lichidarea specificului national local si rusificarea populatiei autohtone. Cel de-al doilea scop tinea de interesele geopolitice si strategice ale Tarismului in Sud-Estul Europei. El presupunea cultivarea unei imagini atractive a modelului rusesc de buna guvernare in ochii poparelor balcanice. Aceste doua scopuri se aflau in permanenta contradictie. In primele doua decenii dupa anexare s-a acordat preferinta celui de-al doilea scop, nefiind neglijat nici primul, care va deveni dominant incepind cu sfirsitul anilor 20 ai secolului al XIX-lea.
Politica tarismului s-a manifestat in organizarea politica-administrativa, in relatiile social-economica si viata national-culturala.

In zilele noastre, Basarabia este supusa unui proces amplu de europenizare, incluzand etape de sodomizare si islamizare. Ca si in cazul Romaniei, teritoriul romanesc de la est de Prut este fortat sa accepte (farade)legile evreopene, fiind amenintata cu intreruperea trativelor de aderare la UE. Noi deja ne-am lamurit cum sta treaba in UE si cate neajunsuri ne-a adus aceasta blestemata de aderare. Credem si vrem ca fratii nostri sa nu treaca prin asa ceva si prin urmare sa se opuna aderarii la UE. Insa nici pe mana bolsevicilor nu trebuie sa ramana. Solutia ar fi UNIREA cea mult asteptata a celor doua teritorii romanesti si renuntarea la UE a statului nou format.

Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu!

Mucenicul Grigore Vieru – Scrisoare din Basarabia[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=vkZBBw4giIA]

Mărturii ale minunilor Sfinților închisorilor: Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui. Vindecările primite tre­buie făcute cunoscute

M‑am întors de curând de la Mă­năs­tirea Că­şiel, o oa­­ză de linişte şi bu­cu­rie întru Dom­nul. Mergeam pentru pri­­ma da­tă şi am avut bu­curia să stau două zile a­colo. Aşa cum se în­tâm­plă de multe ori, bu­curia se face tot mai ma­re şi mai mare. A­colo, în a doua zi, a venit o doam­nă în­so­ţită de o prie­tenă. Doamna s‑a a­şe­zat a­lă­turi de noi şi a început şi dân­sa să a­ju­te la bucătărie, că e toamnă deja şi se pregă­tesc le­gumele pentru iarnă. Eram acolo cam de toa­te vârs­te­le, tinere şi mai puţin ti­nere. Se vorbea des­pre mă­năs­tiri, des­pre viaţa în mănăstire, des­pre cum se face dul­­cea­ţa de struguri, despre ser­viciu, des­pre neputinţe omeneşti, des­­pre cărţi du­hov­niceşti, despre boli, despre sfinte moaş­te… Aşa am ajuns să vorbim despre sfin­ţii în­chisorilor şi des­pre Aiud.

Doamna, mică de statură, cu ochii lu­mi­noşi şi faţa zâm­bitoare, stătea în dreap­ta mea. Îmi arată braţele şi îmi spu­ne că erau negre şi cu găuri, iar acum nu mai sunt aşa, îmi arată un picior şi îmi spu­ne că şi acolo e vindecată, că i‑au rămas doar urme. Braţele, picioarele şi ju­mătate din corp, până la torace îi fusese în­ne­grit şi plin de găuri, de răni sân­ge­rân­de, răni des­chise… Medicii nu ştiau ce ar fi pu­tut de­clan­şa o astfel de boală. Me­di­cul ei, o doamnă, i‑a in­dicat o mulţime de medicamente. Lumea o ocolea, fugea din calea ei, deşi boala nu era mo­lip­si­toa­re. Avea doar o mâ­nă de prieteni ca­re nu se temeau de ea şi cu care mer­gea la mă­năs­tiri prin ţară… Boala i se declanşase în ur­mă cu trei ani. O priveam cu uimire. Era îm­pă­cată cu sine, plină de nă­dejde şi de bucurie. Re­pe­ta mereu că pentru pă­ca­te­le ei e­ra aşa, că a­ce­lea erau păcatele ei ca­re din interior au ieşit la suprafaţă. Nu în­vinovăţea pe nimeni şi nu vor­bea de rău pe nimeni. „Pentru păcatele me­le”, repeta me­reu. continuare »

14 Mai – Sfinţii închisorilor. Hramul Mănăstirii Petru Vodă

Vedeti si:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Q9-2F1FUGEs]