Documentar – IN PREMIERĂ [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=PLMf0gPq-Ag]

Canonul și Acatistul [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=eTlUGSmMRr8]

Slavă lui Dumnezeu întru sfinții Săi!

Am primit trista veste a plecării dintre noi, la vârsta de 92 de ani, a camaradului ILIE TUDOR, fost deţinut politic, autor al cărţii „Un an lângă Căpitan”. Luni 23 martie 2015, la ora 12, va fi înmormântat la Podari, jud. Dolj, ultimul din cei 70 de copii sărmani din satele ţării, aduşi de Corneliu Zelea Codreanu la sediul legionar din Bucureşti pentru a fi şcoliţi în vederea ridicării unei elite economice care să înlăture prin concurenţă (nu prin violenţă) predominanţa elementelor alogene din comerţul românesc. „N-a fost uşor să fii considerat şi tratat ca atare – „Copil al Legiunii”, într-un sat din România comunistă. Iadul se strecurase sub formă de şarpe corcit în venin de seceră şi ciocan în totala revărsare a urii, în ale cărei valuri am înotat abia respirând”, îşi amintea cel care îl cunoscuse pe Căpitan la o vârstă atât de fragedă, „crimă” pentru care avea să fie ţinta persecuţiilor a două regimuri de dictatură. continuare »

Virgil Maxim a jucat un rol cu totul deosebit în închisoarea Târgșor. Era un model de trăire morală, și atitudinea lui a determinat poziția multor elevi față de reeducare. El devenise cunoscut în urma ședinței de reeducare, când făcuse apologia iubirii creștine, iar de atunci câștigase respectul atât al elevilor, cât și al unora dintre temniceri, care, la rândul lor, se temeau în egală măsură de deținuții reeducați. În ciuda faptului că executase deja câțiva ani de temniță politică, figura lui era veșnic luminată de un surâs tainic.

După ce am auzit, printre elevi, vorbindu-se de personalitatea și curajul lui, pândeam momenul să-l cunosc și să stau de vorbă cu el. Numai că Virgil Maxim era foarte rar singur. Când nu era în schimbul de lucru la țesătorie, îl vedeam plimbându-se cu unul dintre preferații lui: Alexandru Pantea, Gheorghe Brânda, Zeno Oarcea și Iuliu Vlad. Mă uimea cum aceștia, fiind mereu în preajma lui, îi împrumutaseră nu numai zâmbetul, dar și ceva din alura sa de mucenic. Atunci mi-am dat seama că o personalitate, pentru a educa și a-și lăsa amprenta asupra celor din jur, nu este necesar să dea sfaturi. Simpla lui prezență poate să fie sămânța care influențează ținuta și modelează caracterul acestora.

Din cele câteva conversații pe care le-am avut cu Virgil Maxim, am înțeles necesitatea însușirii valorilor morale creștine, ce pot fi un autentic sprijin pentru sine. Ele ne fac toleranți și cu respect față de semenii noștri și ne dau putere de sacrificiu în oricare situație ne-am afla. continuare »

Ipse dixit (este vorba despre Ponta, acest păcălici al politicii româneşti), mai alaltăieri: „Vreau să daţi un semnal foarte clar de respectare a legii. Există o linie roşie peste care nu accept să se treacă. Colegul nostru, domnul Barbu, a fost agresat. Nu e vorba de domnia sa, că e bărbat, rezistă, e vorba de faptul că nu ne întoarcem la anii ’30, când îşi făceau legionarii de cap pe străzile Bucureştiului.” (citește mai mult pe realitatea.net).

De fapt, de o bună perioada de timp, mai exact de când poporul nu prea mai stă cuminte la ”locurile lui”, ambii păcălici ai politicii româneşti, Ponta şi Antonescu, văd în faţa ochilor numai legionari! Unde se strigă o lozincă anti-sistem, unde se sparge un geam, unde se organizează un cordon uman de protejare a bogăţiilor ţării, acolo sunt, în concepţia lor, exclusiv legionari.

Minţiţi cu neruşinare, impotenţilor în ale politicii şi administrării ţării! Voi ştiţi foarte bine care sunt şi unde sunt legionarii (că de n-aţi şti ar însemna să fiţi extrem de ignoranţi), şi cu toate astea continuaţi mârşăvia ce i-a caracterizat şi pe înaintaşii voştri de a cataloga legionarismul ca fiind o atitudine extremistă, precum de a pune în cârca legionarilor şi ce au făcut dar cu mult mai mult ceea ce nu au făcut.

Da, de câteva luni sunt şi legionarii pe străzile României, dar uitaţi-vă bine după ei şi constataţi cu câtă eleganţă, chiar dacă fermă, se manifestă aceştia! continuare »

SEMNAȚI PETIȚIA

Noua lege va duce la ştergerea numelor unui Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Emil Cioran, Constantin Noica, Ernest Bernea, George Manu, Radu Gyr şi atâţia alţii de pe monumente şi străzi, va declanşa o campanie de demolare a troiţelor, statuilor şi instituţiilor ridicate în memoria unui Ion Gavrilă – Ogoranu, Valeriu Gafencu, Mitropolit Bartolomeu Anania, Arhim. Justin Pârvu, Arhim. Arsenie Papacioc, Pr. Gheorghe Calciu, foşti legionari…

APEL

Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Apelăm la conştiinţa dvs. într-o problemă de interes naţional: proiectul de lege PL 193/2014 cu referire la “modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”.
Şi anume, vă solicităm: Nu interziceţi din nou elita intelectuală interbelică! Nu-i condamnaţi încă o dată pe foştii deţinuţi politici! Nu-i batjocoriţi pe sfinţii închisorilor! Nu rescrieţi istoria după calapod comunist!
Intervenţia noastră poate apărea ca patetică. Dar, în fapt, proiectul de lege, în forma sa actuală, este anticonstituţional, nedrept şi condamnabil de către orice român.
Anticonstituţional pentru că încalcă drepturi şi valori fundamentale consfinţite de Constituţie: articolele 29 şi 30, care protejează libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, precum şi articolul 40 privind libertatea de asociere. Restricţii ale acestor drepturi pot avea loc, conform aceleiaşi Constituţii, numai atunci când se prejudiciază demnitatea sau imaginea unei persoane, sau când, prin invocarea lor abuzivă, s-ar incita la “defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”, respectiv „militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României”. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KtZXXG-cwMI]

| TgOcna.ro

Comemorarea, organizată de Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului, va consta într-un parastas oficiat în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Târgu Ocna, unde se afla troiţa ridicată în memoria foştilor deţinuti politici ce odihnesc în gropile comune ale penitenciarului.
Arhiepiscopia, Fundaţia George Manu, cât şi Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu adresează un apel tuturor participanţilor, să se abţină de la afişarea oricăror însemne sau simboluri (n.n. legionare) care ar putea fi interpretate ca având caracter politic sau ideologic. Să cinstim aşa cum se cuvine memoria acestui nou mucenic al Ortodoxiei. Asta înseamnă clar lepădare de idealurile pe care le-a slujit Sf. Valeriu Gafencu.

18 februarie 2015 – 63 de ani de la naşterea în Ceruri

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe mo­tive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta.

Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Scrisorile trimise de Valeriu reprezintă şi un “îndreptar pentru spovedanie” pentru curăţirea cugetului de patimi şi păcate, aceasta fiind principala condiţie pentru dobândirea fericirii. Cea mai fericită zi din viaţă este ziua când îţi iartă Dumnezeu păcatele printr-o spovedanie sinceră şi când te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos care s-ajertfit pentru păcatele noastre. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=QoJcIr22z-8] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=dzCRkLyn14I] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KSsP2o4ov3o] *ca o mențiune deosebită, doc. Ștefan Mindea este de câteva luni și diacon, fiind hirotonit de IPS Serafim de Pireu și IPS Teodosie.

Tabara a fost organizată de fratele Marius Ianuș, căruia îi mulțumim pentru postarea acestor filmări, spre folosul duhovnicesc a celor ce nu au participat.

| Marius Ianuș

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=eKTw-SbqwoI] continuare »

Octav Bjoza, decorat cu cea mai înaltă distincție a statului: „17 colegi de suferință însumează 300 de ani de pușcărie”

Suntem iarăşi în preajma Crăciunului.

Ne-am apropiat oare noi sufleteşte de el?

Asemenea măsurători de distanţe sufleteşti nu ne pot fi indiferente, dacă avem o cât de mică credinţă în Dumnezeu şi în adevărul că rosturile şi bucuriile vieţii nu pot fi temeinic împlinite decât în măsura în care procesul de asimilare cerească a făcut ceva spor înlăuntrul fiinţei noastre omeneşti.

Să ne întrebăm, cum bogatul din Evanghelie întreba pe Mântuitorul: ce trebuie să fi făcut noi pentru a putea zice azi că de Crăciunul acesta ne-am apropiat nu numai prin epuizarea foilor calendarului din anul acesta şi prin isprăvile gastronomice de care ne pregătim, ci şi printr-o orânduire nouă a sufletului, a adevăratei noastre vieţi?

Iar răspunsul nu poate fi numai un interogatoriu asupra formelor şi legilor respectate, un examen tehnic asupra conformării la ceea ce e mai mult exteriorul doctrinei creştine: ai furat, ai nedreptăţit, ai respectat poruncile în ceea ce au ele oarecum formal, normativ, de reglementare a raporturilor cu semenii? Ci vom fi întrebaţi dacă a fost ceva viu sufleteşte în noi, vom fi întrebaţi ce disoluţii sufleteşti adânci s-au întâmplat în noi şi ce reconstrucţii interioare pe un alt plan, de jertfă, de prefacere vie. Cineva care ar cerceta apropierea noastră sufletească de Mântuitorul, ne-ar coborî în acele adâncuri de rană vie în care a fost coborât bogatul căruia Mântuitorul îi cerea o totală disoluţie a structurii lui lăuntrice, vinderea tuturor bogăţiilor, arătându-i că simpla conformare oarecum contractuală faţă de porunci, simpla atitudine aparent corectă dar lipsită de prefacerea vie interioară, nu-l pot apropia pe om de cer şi de mântuire. continuare »

Vineri, 28.11.2014, la Tribunalul Bacău, a fost admisă cererea prin care Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu a cerut anularea Hotărârii emise de Consiliului Local Tîrgu Ocna privind retragerea “Titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Tîrgu Ocna” – acordat postmortem lui Valeriu Gafencu.

Fiindcă în acest caz sentinţa nu este definitivă, asupra acesteia putându-se exercita o cale de atac, atragem atenţia asupra faptului că maniera corectă de interpretare este una singură: sentinţa pronunţată este rezultatul unui circuit legal şi democratic, specific unui stat de drept, în care unei instanţe de judecată i s-a cerut să se pronunţe asupra unei proceduri netransparente, nelegale şi afectate de imixtiuni nepermise, prin care autoritatea locală a procedat la retragerea unei distincţii civice acordate în deplină cunoştinţă de cauză şi asupra căreia se pronunţase anterior, la o distanţă de timp foarte mică. continuare »

Se împlinesc astăzi 76 de ani de la trecerea la Domnul a Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, mucenicit de praznicul Sfântului Apostol Andrei, creștinătorul românilor.

Iată prelegerea filozofului Emil Cioran intitulată,

Profilul interior al Căpitanului

Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Sahară populată. Cei aflaţi între cer şi pământ, n-aveau niciun conţinut, decât aşteptarea. Cineva trebuia să vină.

Treceam cu toţii prin deşertul românesc, incapabili de orice. Până şi dispreţul ni se părea un efort.

Ţara nu ne putea fi o problemă decât negativă. În cele mai necontrolate speranţe, îi acordam o justificare de moment, ca unei farse reuşite. Şi România nu era mai mult decât o farsă reuşită.

Te învârteai în aer liber, vacant de trecut şi de prezent, îndrăznind dispreţul dulce al lipsei de menire.

Biata ţară, era o pauză vastă între un început fără măreţie şi un posibil vag.

În noi, gemea viitorul. În unul, clocotea. Şi el a rupt tăcerea blândă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim. Virtuţile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţă, se îndrepta spre putere. continuare »

Sfinții Închisorilor[youtube=https://youtu.be/AKC2LnFjbjA] continuare »

Cartea este ilustrată cu desene realizate la Mănăstirea Paltin – Petru Vodă.
Preț: 6 lei. Pentru comenzi, accesați această pagină

Atacul la adresa Sfinților Închisorilor al celor de la “cuvântul minus ortodox”, fost rîc, continuă, aducând în actualitate un atac la declarația Părintelui Arsenie Papacioc din 2010, catalogând-o amenintarea halucinanta, care spunea următoarele: N-avem timp să mai discutăm! Scoatem sabia! Dacă nu se înțelepțesc prin ce le spunem, scoatem sabia și le spunem că e ascuțită!, referindu-se la ierarhia ecumenistă din BOR! Părintele explică apoi ce înseamnă sabia și cum vor cădea capetele. Ca și atunci, suntem nevoiți să ne precizăm poziția clară, de ortodocși, din cadrul BOR, fără legături cu schismaticii stiliști, următori ai liniei Părintelui Justin, linie a Sfinților Părinți! Dar pentru faptul, că războitorii cu proprii lor frați de credință, s-au făcut de cacao la propriu prin atacul mizer la adresa legionarilor (și pentru cine nu știe, 80% din Sfinții închisorilor au fost și au rămas legionari) și pentru că au luat apărarea unui infractor comunist – fapt semnalat de blogul Apologeticum, nu știau cum să ne mai atace și și-au adus aminte de un articol mai vechi al lor plin de minciuni. Mai jos le dăm același răspuns ca și atunci, cu precizarea că sabia pe care o tot atârnă pe site va fi și pentru ei, când le va vădi Hristos minciuna pe care au urlat-o de pe case:

A fi român însemnează a fi și ortodox. Eu sunt dator lui Dumnezeu numai în natia mea. Or, cum nația este cel mai important cerc colectiv în care trăieşte omul în istorie, eu nu am decât un singur tribut de plătit în viaţă, faţă de Dumnezeu: prin naţie. Dacă Dumnezeu nu este numai Dumnezeul meu, dacă nu este un Dumnezeu singular, ci este şi al un­gurilor, francezilor etc, atunci eu nu aş mai fi român şi n-aş mai putea plăti lui Dumnezeu tributul meu.

Nae Ionescu, primăvara anului 1938

NAE IONESCU – FENOMENUL LEGIONAR
Cele patru prelegeri ținute de profesorul Nae Ionescu în temnița de la Miercurea Ciuc în anul 1938

CONFERINŢA I

România legionară nu este un fapt simplu, ci complex

Adică viziunea legionară a realităţii este o formulă care cuprinde întreaga manifestare de viaţă, aşa cum se încadrează ea în istorie. România legionară va fi o formă de viaţă politică, economică, spirituală, alta decât cea de astăzi. Punctul de plecare este istoria. Tot ce se întâmplă, se întâmplă în timp şi spaţiu, adică în istorie, teologii spun „în veac”. Întâmplările curg în istorie, adică istoria însăşi curge, fiindcă istoria trăieşte sub o coordonată anume a timpului, care este o continuă curgere. Filosofii istorici cred că istoria curge încotrova, că are o direcţie, un sens. Nu e de crezut că ea are un sens, după cum nici viaţa nu duce încotrova, ci duce la sfârşit, la moarte, început şi sfârşit.

Istoria nu se înşiră evolutiv (evoluţia este o idee necreştină, nu anticreştină, introdusă în gândirea noastră în secolul al XIX-lea). Ea a căutat să găsească un sens vieţii plecând de la un om, nu de la Dumnezeu. Istoria este o realitate necesară, dar şi schimbătoare, deoarece şi faptele care o constituie se schimbă. Asta înseamnă că tot ce se întâmplă în istorie, adică în timp şi spaţiu, este relativ. Atunci şi întâmplările sunt relative, în înţelesul că nu reprezintă un sens în sine, nu se produc după o lege anumită. Mentalitatea creştină este o mentalitate realistă, întrucât ea primeşte tot ceea ce este dat în chip normal. Lumea, adică, este aşa cum este ea în chip normal, nu cum vrem noi să fie. Există deci un criteriu de apreciere, de măsură a faptelor, chiar în această relativitate a istoriei: normalitatea.

De pildă, un grăunte de grâu pus în pământ dă un fir de grâu, asta e normalul, nu un pui de găină, anormalul. Anormalitatea înseamnă dezechilibru în aşezarea firească a lucrurilor. Cum se stabileşte normalitatea şi anormalitatea? Normal înseamnă ceea ce este mai des (frequenţa). Tipul românului este între blonzi şi bruni (chateni), acesta e normal. Normalitatea este şi ea aproximativă. Conceptele cu care măsurăm normalitatea sunt instrumente aproximative. Ca să putem spune că un fapt este normal sau anormal trebuie întâi să fie ca fapt. Faptele istorice se grupează într-un anumit loc şi timp – au un fel de aer comun, un fel de familie. Sunt mai multe fapte, însă şi asta dă caracterul colectiv. Faptele se schimbă în raport cu timpul, şi aici stă relativitatea. Bunăoară există şi o formă absolutistă de conducere a faptelor, dar şi una democratică. Din faptul că există mai multe forme de conducere, lumea crede că poate să aleagă. Fals, pentru că formele acestea nu există în sine, ele fiind, în funcţie de un anumit timp, de anumite condiţii istorice. Aici e relativitatea. Exemplu: Să umbli în chiloţi trebuie să fie vară, căci dacă e iarnă, lumea te crede nebun; aşa şi cu forma de conducere. continuare »