[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zMjAedVedJA]

Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos pentru noi şi pacea lumii.

[youtube=https://youtu.be/PLMf0gPq-Ag]

Cea mai grozavă şi funestă săptămână a fost în jurul lui 14 mai. Una din cele mai cenuşii pagini din istoria românească… Circulau pe atunci maşini foarte luxoase. Intraseră în circuitul ţării noastre nişte autocare noi, maşini poloneze, foarte elegante la suprafaţă, dar înăuntru era totul închis şi nu se vedea nimic. Lumea se obişnuise… Eh, maşini poloneze!… Dar acolo erau numai şi numai deţinuţi politici. Pentru că arestările, care se făceau noaptea, erau foarte multe, rămâneau deţinuţii de transportat şi dimineaţa cam până la opt, nouă. Interesul era ca aceste maşini să nu se oprească pe la securităţi pentru că se demasca ce conţin.
Încă o treabă foarte interesantă!… În partea de sud-est a oraşului se auzeau împuşcături pe care ei le mascau, zicând: „armata face manevre”. Erau cunoscute aceste manevre ale armatei. Se făcea o manevră în Roman, se mai făcea la două, trei săptămâni una în Iaşi, în sfârşit, în diferite oraşe. Ce era cu împuşcăturile acelea? Aduceau aici noaptea familii întregi din comuna Bosancea, din zona Bucovinei. Bosancea, o comună de mare rezistenţă unde şi ruşii au fost dezarmaţi şi acum venise momentul de răzbunare împotriva bosăncenilor. Au făcut gropi comune în Piatra Neamţ, pe dealul Balaurului şi acolo aduceau cu maşinile, noaptea, familii întregi, le mitraliau şi le aruncau în gropile comune. Dimineaţa era totul nivelat, cu iarbă şi flori şi nu se ştia ce e acolo. În 1951 s-au făcut de către popa Nicolae săpături pe dealul Balaurului, însă securitatea a oprit să se mai continue săpăturile.
În noaptea dinspre 15 mai 1948 beciurile securităţii erau pline. Nu mai încăpeau arestaţii nici în beciuri, nici în poduri. N-aveau nici miliţieni de serviciu şi atunci au dresat câini. Au băgat deţinuţi în podurile securităţii şi la fiecare doi, trei deţinuţi era câte un câine lup. Într-adevăr, dacă mişcai erai sfâşiat de animalul acesta. Aşa spuneau şi caralii: „Dacă mişcaţi, riscaţi să vă rupă mâna, să vă spargă capul, să vă-nghită cu tot cu oase”.
Şi am stat 48 de ore nemişcat cu faţa în jos în podul securităţii din oraşul Roman. După 48 de ore am coborât la anchetă. Ancheta era făcută de un evreu al securităţii, Davidovici Solomon, foarte inteligent care a colaborat cu Doina Constantin. El era informatorul Securităţii şi juca şi rol de activist în FDC. Aşa că ziua umbla prin internate, prin şcoli, pe la ţară şi racola tinerii în Mişcarea Legionară. Era foarte apreciat şi căutat pentru că fusese arestat de Antonescu. Dar lumea nu şi-a dat seama cum de e liber de vreme ce fusese condamnat la 15 ani! Securitatea pusese mâna pe el: „Te eliberăm, dar ne faci serviciile”. A făcut serviciile Securităţii câţiva ani de zile şi apoi a fost găsit pe străzile oraşului Cluj mort, cu faţa în jos, în uniformă de securist. Ăştia l-au eliminat pentru că ştia prea multe.
Aşa s-a început prigoana în acea noapte de 14-15 mai 1948. Au fost peste 10.000 de tineri arestaţi, anchetaţi, condamnaţi în lunile august, septembrie şi în octombrie repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea.
Cu vreo patru, cinci zile înainte de plecarea din Roman, mi se arată o imagine: undeva în întuneric, în fundul sălii, o scânteie de lumină. Şi mă opresc, într-adevăr în realitate, după două săptămâni, în faţa puşcăriei Aiudului. Eram legaţi la ochi şi ca să merg către capătul sălii mi-au dat prosopul de la ochi şi tocmai lumina aceea mi se arată mie acolo unde caraliul deschide celula: „Intră aici, banditule!” Şi asta era scânteia şi celula mea.
Şi am mai avut o prevestire la ieşirea din puşcărie. Le-am zis camarazilor mei: „Măi, băieţi nu murim. Fiţi atenţi, rezistăm şi mergem înainte. Lupta se duce mai departe”. Şi într-adevăr aşa a fost.

Citiți integral pe site-ul ATITUDINI.

Parintele Justin Pârvu – Despre cinstirea Sfinților din Inchisori

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ZYhqt6wK88Y]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=FSrxjCr8CDw]

Unul dintre slujitorii români persecutaţi în perioada comunistă a fost părintele Ilie Lăcătuşu. Acesta s-a născut la 6 decembrie 1909, în familia cântăreţului bisericesc Marin Lăcătuşu din localitatea Crăpăturile, judeţul Vâlcea. După şcoala primară, între 1922 şi 1930, tânărul Ilie Lăcătuşu a urmat Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea, apoi între 1930 şi 1934, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Deşi era căsătorit încă din martie 1931, Ilie Lăcătuşu a primit darul preoţiei abia după obţinerea licenţei în teologie. Pentru o scurtă perioadă de timp este slujitor la Parohia Osica de jos, în judeţul Olt, pentru ca de la 1 noiembrie 1934 să devină paroh la Pluta, judeţul Mehedinţi. Situată între Filiaşi şi Strehaia, Parohia Pluta, cu filiala Buiceşti, avea 469 de familii, respectiv 1.805 suflete. Aici, prezbitera Ecaterina Lăcătuşu, învăţătoare la şcoala din localitate, a înfiinţat un frumos cor care dădea răspunsurile la slujbele săvârşite de părintele Ilie Lăcătuşu. Pentru ridicarea culturală a comunităţii, părintele a înfiinţat un „centru cultural“, dar şi o cantină şcolară pentru toţi elevii din localitate. Prin numeroasele iniţiative pastoral-misionare, părintele Lăcătuşu a devenit foarte iubit de credincioşi, în comunitate neexistând sectanţi. De aceea, în perioada guvernării legionare a fost cooptat în calitate de şef de cuib, a cărui activitate însă s-a rezumat la iniţiative gospodăreşti, după cum rememora într-o declaraţie din 1954: „Ni s-a spus pe un ton convingător că este cazul să dăm şi noi concurs acelui partid care nutreşte bine bisericii şi ţării şi că luptă pentru dreptatea celor mulţi şi ca atare şi noi pentru interesele generale obşteşti comunale… Am ţinut câteva adunări, am luat hotărâri pentru terminarea podeţelor mici începute şi deteriorate în comună, pentru curăţenia şoselei de zăpadă, pentru adunatul fierului vechi, a părului de porc, împărţindu-ne cu atribuţii pe sectoare de activitate“. Părintele a activat în Mişcarea Legionară până în ianuarie 1941. Ulterior, între 1 noiembrie 1942 şi martie 1943, a făcut misiune pe frontul antibolşevic din Transnistria, slujind la Biserica „Sf. Arhanghel Mihail“ din Şerşeniţa, judeţul Râbniţa, în apropiere de Nistru, parohie cu 974 de familii, respectiv 4.000 de suflete. În perioada bolşevică, biserica parohială fusese transformată în club politic. Părintele Lăcătuşu a reamenajat-o şi a înzestrat-o cu icoane, veşminte şi obiecte de cult, astfel încât la 3 noiembrie 1942 a resfinţit-o. Ca slujitor a împărţit obiecte religioase credincioşilor, a iniţiat acţiuni de ajutorare cu lemne de foc pentru cei săraci, a înfiinţat o cantină destinată şcolarilor orfani, a predat religia în şcoli, totodată de la 1 ianuarie 1943 suplinind Parohia Grabova, din vecinătate. După instalarea regimului comunist, părintele Ilie Lăcătuşu a intrat în atenţia Securităţii, mai ales datorită stimei de care se bucura în localitate. În urma unor declaraţii calomniatoare date de doi membri PMR, prin care se arăta că părintele „ar duce activitate de dezbinare în localitate“, în 1949 se declanşează o urmărire împotriva sa. Însă ancheta Securităţii a dovedit contrariul. Nu la fel s-a întâmplat în anul 1952, când a fost arestat din cauza antecedentelor politice. continuare »

UPDATE: Dorința Părintelui Calciu de a avea soția îngropată alături de el nu va fi respectată de conducerea Mănăstirii Petru Vodă. Deja o altă groapă a fost pregătită și este cea în care s-a mințit că au fost reîngropate osemintele Părintelui Calciu. Sfinte Părinte Justin spulberă nedreptățile din sfânta ta mănăstire!

În ziua pomenirii marelui poet național Radu Gyr, ieri, 29 aprilie, soția mult-pătimitorului părinte Gheorghe Calciu a trecut la Domnul. De 4 ani, prezbitera Adriana Calciu se afla la azilul de bătrâne de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă, sub îngrijirea atentă a maicilor. Marcată de suferința provocată de torționarii și securiștii ce l-au prigonit pe Părintele Calciu, dna. Adriana își aștepta revederea cu soțul ei, de data aceasta, în ceruri. Cei care au cunoscut-o în perioada cât a stat la mănăstire au fost profund impresionați de gingășia și nevinovăția cu care le vorbea.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, și conform dorinței Părintelui Calciu, ar trebui să fie îngropată lângă/sau în același mormânt.(și cum nimic nu este întâmplător, mormântul poetului Radu Gyr se află lângă mormântul Părintelui Calciu). Trebuie amintit că trupul Părintelui Calciu a fost reîngropat în același mormânt, după ce a fost descoperit cu sfinte moaște întregi, anul trecut, la împlinirea a 7 ani de la trecerea în veșnicie.

Dumnezeu să o odihnească cu sfinții, alături de soțul ei, Sfântul Mărturisitor Gheorghe Calciu Dumitreasa, sfânt cu sfinte moaște întregi.

Vedeţi şi: Video: MARE TREN cu zeci de vagoane cu tunuri, lansatoare de rachete, camioane militare, etc. trecand dinspre Bucuresti spre Constanta

UPDATE: VIDEO: mitr. cretan Teofan decide îngroparea sfintelor moaște întregi ale P. Gh. Calciu Dumitreasa și zice că va face la fel și în cazul Părintelui Justin Pârvu

Materialul de faţă aştepta de ceva vreme să fie scris şi publicat. Până la urmă, decizia a venit în ziua de Sf. Gheorghe, odată cu contemplarea, pe Facebook, a unei fotografii în care pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa apare alături de promoţia 1976 a Seminarului Teologic din Bucureşti (pentru cine nu ştie cine a fost pr. Calciu, vezi: ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Calciu-Dumitreasa). Peste doi ani, părintele avea să fie arestat pentru cele „Şapte cuvinte către tineri”, mărturisitoare de Hristos, într-o lume subjugată de către un regim tiranic, ateu.

Textul meu exprimă un punct de vedere asupra unei istorii pe care o găsesc (cel puţin) halucinantă. Oricine este liber să fie de acord, după cum oricine este liber să nu fie de acord cu observaţiile şi cu concluziile mele, pe care, însă, la rândul meu, sunt liberă să le exprim.

La sfârşitul anului trecut, trupul părintelui Gheorghe Calciu, descoperit cu aspect de sfinte moaşte (întregi), păstrat şi după citirea rugăciunilor arhiereşti de dezlegare (vezi observator.tv/social/razboi-pe-trupul-parintelui-gheorghe-calciu-114232.html ) a fost re-îngropat sub pretextul dorinţelor familiei şi mai ales sub cel al unui „testament” (datat 28 octombrie 2006, vezi Parintele Calciu. Scrisorile testament catre Parintele Justin Parvu) care ar fi aparţinut părintelui.

Curios este că:

„Testamentul” din 28.10 concurează un alt document (datat 12 noiembrie 2006, aşadar posterior celui din 28.10, vezi rostonline.org/rost/dec2006/pr-calciu.shtml), ambele conţinând (şi) dispoziţii privind îngroparea părintelui. O comparaţie între cele două texte poate, însă, lesne conduce la ideea că ele nu aparţin uneia şi aceleiaşi persoane.

Dacă analiza este ajutată şi de o alăturare a „testamentelor” cu alte texte aparţinând pr. Calciu (vezi, d. ex.: Parintele Gh. Calciu: Prefer sa mor aici fara niciun compromis pagină din care se ajunge şi la alte materiale, precum şi textele disponibile la parintelecalciu.wordpress.com/) „testamentul” din 28.10 devine din ce în ce mai suspect de a aparţine mai degrabă vreunui redactor de texte protocolar-fariseice de prin vreo cancelarie, sau altcuiva cu “abilităţi” similare, decât părintelui Gheorghe.

Cuvintele pr. Gheorghe Calciu se supun în mod constant unuia şi aceluiaşi stil, coerent, limpede, ferm, lipsit de orice falsetto curtenesc (după cum era şi omul). Testamentul din 12. 11 cadrează şi el cu acest stil. Cel din 28.10 nu, arătând mai degrabă a fabricaţie care, în încercarea de a imita stilul pr. Calciu, a eşuat izbitor într-un produs de „poetică de curte” adaptată nişei ecleziale (se poate presupune că autorul real al textului nu a avut cum să-şi iasă din propria piele).

Pentru cei care vor aduce observaţia că aceste comentarii ale mele pot fi (des)calificate ca pur subiective, adaug nişte detalii: continuare »

Aflu de la doamna Măriuca Vulcănescu, fiica unuia dintre cei mai strălucitori intelectuali interbelici români – Mircea Vulcănescu (născut în 1904, în București – decedat în 1952, în închisoarea din Aiud) – despre o enormitate: intenția de a se demola, ca urmare a unei reclamații din partea cuiva, statuia gânditorului căruia potrivniciile istorice nu i-au lăsat timpul necesar transpunerii în realitate a planurilor sale grandioase…

Nici șase luni n-au trecut de la inaugurarea statuii sale amplasate în preajma locuinței familiei Vulcănescu, anume pe strada Popa Soare, nr. 13, că ea a și intrat în vizorul distructiv al cuiva căruia i-o fi creat, probabil, insomnii!

Mă întreb al cui somn să-l mai deranjeze oare Mircea Vulcănescu? Cumva pe acela al (urmașilor) torționarilor de la Aiud?…

Fac apel la rațiunea celor care conduc vremelnic destinele culturii române, la autoritățile locale, în special la primarul Neculai Onțanu, să nu ia în seamă reclamația nefondată referitoare la demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu, deoarece acesta n-a fost antisemit, ci un creștin ortodox patriot, discipol al profesorului Dimitrie Gusti, autor al unei monumentale opere abia recent puse la dispoziția publicului larg (a se vedea ediția în două volume însumând aproape 3000 de pagini îngrijită de Marin Diaconu și prefațată de academician Eugen Simion, apărută în colecția „Opere fundamentale” a Fundației Naționale pentru Știință și Artă din cadrul Academiei Române, în 2005).

Să medităm la îndemnurile de o tulburătoare actualitate ale lui Mircea Vulcănescu: Există o Românie pe care trebuie s-o regăsim cu orice preț. România românilor. România viziunii românești. Ea singură contează. (Există o Românie…, în op. cit., vol. I, p. 953).

Să ne recunoaștem și să ne cinstim valorile măcar post-mortem!

Prof. Mihai FLOAREA

Vă rugăm să semnați Petiția inițiată împotriva demolării statuii Mucenicului Mircea Vulcănescu.

Vineri, 4. 04. 2014, de la ora 19.00, la Librăria/Ceainăria Predania vor fi lansate volumele de poezie „Vino, Măicuță!- Flori duhovnicești pentru Măicuța Domnului” (ediția a II-a) și „Flori de foc, de gând și de lumină”, ale scriitorului Marius Ianuș, ce poposește în București din expediția sa duhovnicească, pe care a numit-o “Drumul Crucii”.

Vorbesc: Daniela Șontică, Daniel-Cristea Enache, Daniel Focșa. Recită: Cerasela Popescu (Constantin). Moderator: Ciprian Voicilă.

Vă recomandăm spre citire o poezie din volumul „Flori de foc, de gând și de lumină”:

Floarea de Gând

Tot împletind cununi de spini,
și flori de gând,
și flori de ceară
călugărul zicea plângând
în mintea sa a mia oară :
”O, Doamne, nu lăsa în mine
nimic din ceea ce-o să piară!” continuare »

„Cartea lui Ciprian Voicila „Sfintii de langa noi – Intamplari, portrete, reflectii” este un puzzle incantator de eseistica urbana, file de pateric contemporan, exercitii de admiratie si uluitoare minuni. O carte ca o sezatoare de suflet, cu intamplari din vremea de azi, care, oricum ar fi ea, este vremea mantuirii noastre. Scrisa intr-un stil cald, familiar, lipsita de metafore fara rost si zorzoane lingvistice, cartea se asaza intr-un firesc al vesniciei de zi cu zi. In deruta generalizata a lumii de astazi, Ciprian ne impartaseste ce a auzit, a vazut si a simtit… Cartea aceasta este ca o floare pe caldaramul unei lumi agitate. Cine se va opri, o vedea! Miracolele se intampla intotdeauna langa noi.” Laurentiu Dumitru

Cartea poate fi achiziționată de la Libraria Sophia.

Scrisoare despre părintele Justin Pârvu
 
Dragă cititorule,
 
Îţi scriu cu anticipaţie pentru că marile dureri nu pot fi împărtăşite decât prin scris. Scrisul îţi oferă şansa de a‑ţi pune în ordine stările haotice pe care ţi le provoacă suferinţa, de a le organiza.
 
Astăzi a trecut la Domnul un om care se afla în contact permanent cu noi toţi şi cu Dumnezeu, deopotrivă. Singurul om care făcea legătura între România şi Dumnezeu. Afirmaţia poate să ţi se pară prea tare şi prea emotivistă. Dar am un argument solid: acest om avea conştiinţă creştin‑ortodoxă şi, deopotrivă, conştiinţă de român, o situaţie destul de rar întâlnită astăzi, când fie întâlnim creştini cosmopoliţi, alergici la cuvinte ca „român” sau „România”, fie găsim naţionalişti neduşi la biserică.
 
Părintele Justin a fost un paradox întrupat: în el s‑au întâlnit eroul, dar şi călugărul, românul autohton şi creştinul universal. A păşit în Lumina veşnică a lui Hristos o personalitate cu totul de neegalat: martir pentru Hristos şi pentru neamul românesc, pătimind 16 ani de temniţă grea. Cel mai căutat duhovnic, după moartea părintelui Cleopa. Omul care a readus la suprafaţa istoriei recente a României şi a conştiinţei creştinilor viaţa mucenicilor secolului XX, îngropaţi zeci de ani în uitarea comunist‑democratică. Omul care s‑a opus, suferind oprobriul multora, noului sistem concentraţionar – global, de această dată, care nu suportă refuzul, nici răsuflarea caldă a vieţii neîndosariată electronic. Omul care a îndrăznit – cum puţini mai au curajul să o facă – să se opună prin cuvânt încercărilor de dizolvare a identităţii Ortodoxiei. continuare »

Vor vorbi: Octavian Anastasescu, Danion Vasile, Ciprian Voicilă și Elena Murariu.

Se vor lansa volumele: Ciprian Voicilă- Sfinții de lângă noi și Octavian Anastasescu – Lângă Valeriu Gafencu.

Invitat special: Trupa Arhaic.

Miercuri, 26. 03. 2014, ora 18.00, Aula Magna- Facultatea de Drept, București. Intrarea liberă.

Sfinţii închisorilor au dat mărturia sfinţeniei lor şi anul acesta la Iaşi, la binecunoscuta conferinţă ţinută mereu în data de 19 martie, de pomenirea mărturisitorului Virgil Maxim.
La sfârşitul conferinţei, sutele de credincioşi s-au închinat la sfintele moaşte aduse de organizatori, după care s-a pregătit citirea Acatistului Noilor Mucenici din temniţele comuniste. Atunci, unul dintre închinători a întrebat dacă un craniu miroasea frumos dinainte sau e cu această ocazie şi aşa s-a observat că exista şi o mică peliculă de mir pe el. Era un craniu ce nu mai izvorâse mir deloc, adus de la o biserică din Maramureş, de la un părinte care îl primise de la Aiud. A urmat citirea acatistului, la care mai rămăseseră în jur de 30 de persoane din sutele de dinainte. Ora era deja înaintată şi oboseala se vedea pe chipurile multora din sală. Dar acest mic efort a meritat cu prisosinţă. Fratele Danion a zis celor de faţă că pot acum să sărute craniul, să ia pe serveţele din mir etc. Neavând ceva mai de preţ decât o fotografie cu Părintele Justin, o persoană a atins craniul cu ea, iar când a ridicat fotografia, toţi cei prezenţi au observat o pată mare de mir, care se prelingea. Un părinte a şters acea pată mare cu o particică din veşmintele Sfântului Ilie Lăcătuşu, iar la scurt timp pe craniu a apărut o broboană de mir. In imaginile de mai jos puteţi observa această a doua minune. Dar din nou mirul a fost şters de acelaşi părinte, şi pentru a treia oară a apărut o mică pată de mir pe craniu. Mirosul era unul deosebit de plăcut, fin şi întărea dovada minunii ce era în faţa ochilor noştri. Bucuria a fost nespusă, căci Domnul a rânduit ca Părintele Justin, plecat pe 16 iunie 2013 dintre noi – cu trupul, şi Sfântul Ilie Lăcătuşu să fie mijlocitorii acestei minuni. Acest lucru ne întăreşte şi în credinţa că Părintele Justin este în ceata acestor mari sfinţi ai neamului. Dar trebuie să simţim şi o averizare că vor veni vremuri potrivnice, cât de curând. Dacă vom cere ajutor de la Sfinţii închisorilor, vom trece mai uşor prin ele, căci sfinţii nu ne vor lăsa, mai ales acum cu Sfântul Părinte Justin printre ei. Să-i rugăm să ne dea curajul de a ne apăra credinţa, ţara cu pământul şi apele din ea, tradiţiile şi specificul nostru românesc. Amin! continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=AqhBWTy0Evg]

varianta 2 continuare »

În primăvara lui 1965 am auzit din întâmplare (şi aceasta o socotesc lucrare rânduită de Dumnezeu) despre o fată, dintr-o comună vecină, Grădiştea, la 6 kilometri de Sălciile, în vârstă de 35 de ani, care lucrează croitoria şi aşteaptă un bărbat, care nu bea, nu fumează, nu bate nevasta şi nu înjură. Am zis în sine: “Fata asta, pe mine mă aşteaptă”. Era fiica dascălului din comună şi avusese destui peţitori, dar toţi plecaseră aşa cum veniseră. Dascălul avea cinci fete şi trei băieţi. Aceasta, cea mai mică, şi încă un băiat, erau necăsătoriţi. Rudele ei erau alarmate şi o mătuşă îi spunea:
– Maică, la strung dacă-l faci şi nu iese aşa cum vrei tu!
– Nu este, nu mă mărit, spunea fata.
Aşa că i-am făcut o vizită în familie:
– Domnişoară, am auzit că aştepţi un bărbat aşa şi aşa…
– Da, domnule, a răspuns ea serioasă.
– Eu sunt acela!
– De eşti dumneata, poţi să mă ceri în căsătorie, de nu, poţi să pleci!
M-a încântat atitudinea ei. Am povestit pe scurt cine sunt, de unde sunt, ce am păţit în viaţă. La plecare, m-au condus cu toţii până la poarta ogrăzii şi acolo am stat puţin de vorbă cu fata; ceilalţi ai casei, rămăseseră în urmă. Mi-am luat ziua bună şi am stabilit să vin după Sfintele Paşti, căci începea Postul, şi cu părinţii, să vadă şi dânşii viitoarea noră şi să facem nunta.
– Pe ăsta îl iei? a întrebat-o maică-sa după plecarea mea. continuare »

[youtube=https://youtu.be/i1gNeUOFDGs]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=jM9aQRFTKyE]

Gazeta de Maramureș: Cetăţeni de onoare ai Aiudului!

Din Râpa Robilor în galeria cetăţenilor de onoare. „Recursul la demnitate şi memorie” iniţiat de GAZETA de Maramureş a reuşit şi la Aiud. Săptămâna trecută, într-o manifestare solemnă, s-au decernat post-mortem titlurile de cetăţean de onoare arhimandritului Justin Pârvu, preotului Ilarion Felea şi savantului Mircea Vulcănescu. Un gest simbolic, prin care ne înălţăm noi, cei care aderăm astăzi la valorile şi crezurile pentru care ei au trăit şi au murit. Un gest de recunoştinţă pentru toţi cei care au suferit în temniţele comuniste.

Nicolae Steinhardt spunea că, până la urmă, poate există o singură virtute: curajul. Fără el, nicio altă virtute nu e posibilă. Şi, poate nu întâmplător, în greaca veche se foloseşte acelaşi termen pentru eroi şi sfinţi: heros.

Pentru că şi unii şi alţii se înalţă prin curaj: eroii pe „orizontală” deasupra celorlalţi oameni, iar sfinţii „pe verticală”, înspre Dumnezeu. Se spune că: „Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire”. continuare »

Preacuvioase Părinte Stareţ Hariton, preacuvioşi, preacucernici Părinţi şi preacuvioase Maici, iubiţi credincioşi, onoraţi invitaţi şi onorată asistenţă

Cu toate că, în tradiţia liturgică şi pastorală a Bisericii Ortodoxe, se pune accentul pe evenimentul unic al Marii Treceri spre veşnicie al omului şi mai puţin pe cel al zilei de naştere, nu pot să trec cu vederea ziua de 10 februarie, când s-a născut Preacuviosul Părinte Arhimandrit Justin, cel care, prin viaţa sa jertfelnică şi frumoasă, a dat o semnificaţie deosebită şi începutului vieţii sale, prin felul cum a săvârşit călătoria, cum a dus lupta cea bună şi cum şi-a încheiat viaţa.

Întrucât iubitul nostru Părinte Justin a trăit firesc şi intens viaţa Bisericii, după învăţătura şi modelul Sfinţilor Părinţi, la toate nivelurile vieţii pastorale, consider că, cuvioşia sa, reprezintă pentru noi toţi, dovada palpabilă a lucrării harului în Biserica mântuitoare a lui Hristos şi a Neamului Românesc.

Cei care trăiesc în Biserică, nesocotind sau fără să lucreze în ei harul şi harismele Sf. Duh, trăiesc o himeră şi o amăgire, iar toată viaţa lor devine o închipuire nefondată sau „neîntemeiată fantezie”[1], cum ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul. continuare »

Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.

Era egumenul unei mănăstiri (Tismana). Acest om în etate cam de 40 de ani fusese aşa demult chinuit încât era aproape de moarte. Totuşi avea faţa liniştită. Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Hristos, despre credinţa lui. Era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul schingiuitor, care îl schingiuse pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarăşii săi. Să nu credeţi ce spun ziarele că comuniştii îi urăsc pe preoţi, sau îi urăsc pe evrei. Nu-i adevărat. Ei urăsc pur şi simplu. Urăsc pe oricine. Urăsc pe evrei, urăsc pe creştini, urăsc pe antisemiţi, urăsc pe antihrişti, urăsc pe toată lumea. Un comunist urăşte pe alt comunist. Se duşmănesc între ei. Şi când un comunist duşmăneşte pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare şi îl bate şi îl chinuieşte ca şi pe creştin.

Aşa se întâmplase că comunistul schingiuitor (torţionar), care chinuise pe acest preot până aproape de moarte – fusese şi el bătut până aproape de moarte de către tovarăşii săi, şi-şi dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghiarele morţii.

În timpul nopţii mă deşteaptă zicând:

– Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoşătoare!

Atunci am văzut o minune. Am văzut pe preotul în pragul morţii chemând pe alţi doi deţinuţi. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a aşezat pe marginea patului ucigaşului său şi-l mângâia pe cap. continuare »