• Creştinii nu pot primi pacea ispititoare a satanei. Creştinii nu vor accepta decât pacea lui Hristos oricât de multe sacrificii li se vor cere.
• Cine crede fără a fi şi un misionar acela nu a cunoscut frumuseţea credinţei.
• Rămân ostaş credincios al Bisericii căci, în aceste vremuri Iisus trebuia să rămână în temniţă. Sunt cutremurat şi fericit că mi se oferă moartea pentru El.
• Să nu părăsim niciodată Biserica chiar dacă veţi întâmpina mari împotriviri în statornicia Adevărului.
• Cred că numai cu adevărurile Evangheliilor îşi poate găsi omul linişte în suflet.
• Să daţi slavă lui Dumnezeu toată viaţa.
• Oamenii trebuie să fie Sfinţi.
• Vrăjmaşii lui Hristos au dezlănţuit cea mai mare şi cea mai crudă prigoană asupra creştinilor.
• Acum cine crede trebuie să stea gata de moarte.
• În suferinţă m-am putut cunoaşte pe mine însumi, mi-am putut cunoaşte goliciunea şi nimicnicia.
• Azi mă văd un păcătos, cel mai mare păcătos! Sunt fericit căci, dacă mi-i îngrădită libertatea fizică de către legile omeneşti prin zidurile închisorii, Dumnezeu mi-a dăruit libertatea sufletului prin trăirea Iubirii. Şi această libertate este bunul suprem pe care l-aş fi putut câştiga în lumea aceasta plină de deşertăciuni.
• Cei ce m-au lovit m-au împins mai tare în braţele Domnului şi pentru aceasta le mulţumesc. Mă rog pentru prieteni, pentru creştini şi pentru mântuirea din ceasul al unsprezecelea al duşmanilor. continuare »

Astăzi suntem martorii împlinirii unei profeţii, cea făcută de stareţul mănăstirii Tismana, părintele Gherasim Iscu, care a spus că aici va fi loc de pelerinaj. Şi venirea dumneavoastră în număr atât de mare arată că se împlineşte această profeţie. Încă şi încă o dată, din ce în ce mai mulţi oameni vin aici în pelerinaj pentru că aici se află moaştele sfinţilor mucenici, aici se află şi moaştele noului mărturisitor Valeriu Gafencu.

Preasfinţitul Iustinian Chira, Episcopul Maramureşului, spunea nu cu multă vreme în urmă că el crede că se vor găsi moaştele lui Valeriu Gafencu. Din rânduiala lui Dumnezeu i-a fost pusă cruce în gură tocmai pentru ca aceste sfinte moaşte să se găsească. Şi pe măsura evlaviei noastre, pe măsura iubirii pe care o avem faţă de aceşti mărturisitori va veni şi ajutorul dumnezeiesc. Dacă nu-i vom crede, dacă nu vom avea nădejde că ajutorul acestor noi mărturisitori ne poate schimba viaţa, Dumnezeu va scoate la lumină moaştele noului mărturisitor Valeriu Gafencu şi ale celor care au pătimit împreună cu el sau care au pătimit în alte închisori, numai Dumnezeu ştiind suferinţa lor. Spunea părintele că Valeriu Gafencu este într-un fel fiul al lui Dumnezeu aşa cum noi toţi ar trebui să ajungem fii ai lui Dumnezeu.

Pentru noi, ideea de jertfelnicie, ideea de mărturisire a lui Hristos este o idee străină pentru că ducem o viaţă comodă. Dar sfinţii închisorilor ne îndeamnă să ducem o viaţă de jertfă şi să devenim dumnezei după har lăsându-L pe Dumnezeu să fie viu în inimile noastre. Anul trecut, fiind în chilia părintelui Justin vorbeam despre parastasele care se fac înaintea canonizării sfinţilor, pentru că în rânduiala canonizării există şi această menţiune că şi pentru un sfânt mare făcător de minuni şi pentru un mare mucenic se mai poate face un ultim parastas chiar înainte de canonizare. Şi pentru sfântul Valeriu Gafencu, şi pentru ceilalţi sfinţi ai închisorilor se pot face parastase până ce vor fi canonizaţi.  La primul mare parastas care s-a făcut la Aiud pentru stareţul Daniil Sandu Tudor s-a adus şi o icoană care se află în altarul monumentului şi această icoană îi reprezintă pe cei trei sfinţi mărturisitori: pe Valeriu Gafencu, pe părintele Daniil de la Rarău şi pe părintele Ilarion Felea. Această icoană îi reprezintă în sfinţi cu aure deşi încă nu au fost canonizaţi. Şi unii oameni s-au smintit. Chiar şi puţini din cei care au văzut icoana au întrebat cum de au fost pictaţi astfel. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=TJB-UoEhJw0]

Astăzi are loc la Tg. Ocna slujba de pomenire a veșnic tânărului mărturisitor.
Mulțumiri d-lui Ioan Chertiție pentru tot efortul depus în realizarea acestui reportaj.

[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/78753181″ params=”” width=” 100%” height=”190″ iframe=”true” /]

Părintele profesor Mihai Valică a împlinit astăzi, 10 februarie, frumoasă vârstă de 55 de ani și îi suntem alături cu urarea de a mărturisi dreapta credință celor din jurul sfinției sale mulți ani de-acum înainte! Vă mulțumim că aveți curajul de a spune Adevărul, chiar dacă dușmanii lui Dumnezeu încearcă să vă reducă la tăcere.

Pelerini la ziua Părintelui Justin [youtube=https://youtu.be/aNZ_nfAQ9tQ]

Maicile de la Petru Vodă cântându-i Părintelui Justin[youtube=https://youtu.be/zxkQWW0IGBA]

Cuv. mitr. Teofan la aniversarea Părintelui Justin, rostit de arh. Nichifor [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=iOwnB2i387E] continuare »

Cuvânt în ziua Botezului Domnului, înainte de sfinţirea apelor

„S-a deschis cerul, şi S-a coborât Duhul Sfânt… în chip trupesc, ca un porumbel” peste Fiul lui Dumnezeu, Care stătea în Iordan. Şi glasul lui Dumnezeu-Tatăl s-a auzit din cer:

„Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”
(Luca 3, 21-22; Mc. l, 11; Matei 3, 17).

Deschis este şi astăzi cerul, şi din nou Duhul Sfânt Se pogoară deasupra apelor şi Dumnezeu îl mărturiseşte pe Fiul Său.

O, de s-ar deschide şi ochii noştri sufleteşti! O, de-ar putea urechile noastre să audă glăsuirile cereşti! Am vedea că cerurile sunt deschise deasupra noastră. L-am vedea pe Fiul lui Dumnezeu stând printre noi şi pe Duhul Sfânt plutind deasupra noastră şi am auzi glasul lui Dumnezeu vestind dumnezeirea Mântuitorului lumii. Am simţi cum Duhul Sfânt Se coboară deasupra apelor, cum le redă bunătatea pe care au avut-o la facerea lumii şi le dăruieşte puteri tămăduitoare, cu care să renască natura căzută. Noi înşine ne-am acoperi de lumină, gurile noastre s-ar umple de duh şi L-ar cânta cu bucurie pe Cel ce ne-a întărit pe noi pe piatra credinţei. Dar numai cei curaţi cu inima văd cele dumnezeieşti. Cei întunecaţi de păcat văzând nu văd şi auzind nu aud.

Oamenii au văzut cerul în timpul Botezului Domnului, dar numai Ioan Botezătorul a văzut că cerul era deschis. Mulţi L-au văzut pe Domnul Iisus Hristos când a venit la Iordan, dar Ioan a fost singurul care a simţit că El era Fiul lui Dumnezeu întrupat, iar ceilalţi îl vedeau ca pe un om obişnuit, un dulgher şi un fiu de dulgher. Se poate ca nu doar Ioan să-L fi văzut pe Duhul Sfânt pogorât deasupra Lui în chip de porumbel, dar numai el a priceput că Acela este Duhul Sfânt, în timp ce ceilalţi l-au luat drept un simplu porumbel în zbor. Poate că mulţi au auzit la Iordan glasul lui Dumnezeu-Tatăl, dar numai Ioan a desluşit pe deplin mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său, în timp ce celorlalţi li s-a părut că aud un tunet deasupra apelor, la fel ca şi mai târziu, când oamenii au luat drept tunet răspunsul din cer al lui Dumnezeu-Tatăl la rugăciunea Fiului Său (In. 12, 28-29). La fel şi astăzi, vedem norii acoperind cerul, dar nu vedem că cerul este deschis, inspirăm aerul, dar nu simţim Duhul Sfânt pogorât asupra noastră şi a apelor, auzim cuvintele cântărilor bisericeşti, dar nu le pricepem puterea dumnezeiască. continuare »

Despre deformarea societăţii româneşti şi sistemul educaţional din România

Părinte, zilele trecute aţi înălţat în localitatea Moţca o troiţă deosebit de frumoasă şi foarte impunătoare, închinată eroilor care şi-au dat viaţa, în acel loc, pentru neamul românesc, luptând împotriva ateismului bolşevic. Însăşi sfinţia voastră aţi participat la evenimentul de sfinţire a acestei troiţe de către Înaltpreasfinţitul Teofan. Ce v-a determinat să înălţaţi această troiţă şi ce impresii v-au lăsat acest eveniment?

Am făcut şi eu parte, în tinereţile mele din greutăţile şi suferinţele acestea. V-am mai spus şi în alte rânduri că am fost trimis preot pe acest front, unde încercam să îmbărbătez sufleteşte tinerii aceia care luptau cu un inamic mult mai puternic şi înfiorător. În războiul din 1944 care s-a desfăşurat în zona aceasta a Răsăritului, când au venit ruşii în regiunile acestea, s-au izbit de Carpaţi şi de pădurile noastre, care au fost pentru noi un puternic zid de apărare, ei nefiind obişnuiţi deloc să ducă război în pădure. Erau obişnuiţi mai mult la câmpie. Aceasta era pregătirea lor ca oameni de stepă. Când au dat de Carpaţi, s-au oprit până în momentul 23 august. N-au mai mişcat deloc din M-ţii Neamţului. Au mai încercat pe la 15-16 iulie să dea un atac împotriva românilor, însă au întâlnit o rezistenţă extraordinar de mare. Au avut nişte pagube însemnate şi umane şi materiale, încât de atunci ei n-au mai pătruns în ţara noastră decât în urma trădării de la 23 august. continuare »

[youtube=https://youtu.be/LpU10JaAyqs]

Tu eşti lumina cea sfântă
Precistă blagoslovită
Că ai născut pre Fiul Sfânt
Oamenilor pre pământu’.

Tu eşti cinstea îngerească
Şi slava apostolească
Biruinţa sihăstrească
Nădejdea călugărescă.

Tu eşti izvor de viaţă
Adă bine cu dulceaţă
Şi eşti maică adevărată
C-ai născut Fiu făr’de tată.

Mai întâi şi mai Cinstită
Decât soarele mai Sfântă
Eşti ieslea sălăşluită
Şi cartea pecetluită.

Cartea ne scrie cu drepţii
Unde doresc înţelepţii
Şi de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie.

Să fii sănătos este un cadou nemaipomenit; să ai părinții pe lângă tine, de asemenea; să te rogi, să mergi la Biserică este o mângâiere nespusă.

Vin sărbătorile de iarnă! Feerie, milioane de luminițe sclipitoare în bezna nopții, brăduți împodobiți, daruri și dăruitori, colinde și urători pe la casele gospodarilor. Tablou obișnuit de sfârșit de an, totuși mereu proaspăt, așteptat cu nerăbdare, mai ales dacă din Cer se va slobozi omătul mult poftit de cei mici. Iernile, cu precădere în preajma Crăciunului, au un farmec deosebit. Înveșmântate în alb, capătă ceva din plăsmuirea și magia basmelor. Clipa de început a acestui spectacol extraordinar o constituie, fără îndoială, ziua în care îl proslăvim pe Sfântul Ierarh Nicolae. Însă, la fel ca în cazul sărbătorilor pascale, societatea consumistă încearcă să ne răpească atenția și lucrarea duhovnicească de la sensurile profunde, mântuitoare, ale sărbătorilor de Iarnă, înlocuindu-le cu felurite surogate ademenitoare. continuare »

Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.

Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.

Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi.
Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : ” Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul “. Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : ” Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare “. Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim! continuare »

Cititi si:

• Acatistul Sfântului Voievod Corneliu – Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc
• Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, foarte actual, despre politicianismul românesc
• Extraordinara marturie a lui Emil Cioran despre apostolul si voievodul Corneliu Zelea Codreanu
• Marturisitorul Corneliu Zelea Codreanu – Semne minunate dupa moarte despre sfintenia sa
• Sfintenia vietii si lucrarii lui Corneliu Zelea Codreanu
• 72 de ani fara Capitan. De ce a fost ucis Corneliu Zelea Codreanu?
• Parintele Dumitru Staniloae despre Parintele Arsenie Boca si Corneliu Zelea Codreanu
• VIDEO: Parastas la 71 de ani de la asasinarea Capitanului Miscarii Legionare, Corneliu Zelea Codreanu

Scrisoare trimisă din temniţă de Corneliu Zelea Codreanu (cu o lună înainte de a fi asasinat) către camarazii săi aflaţi în libertate.

Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea. „Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”. În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă-nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica? Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut de la nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s-ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v-am spus. În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”. Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Trimit aceste rânduri după 200 de zile.

Cu îmbrăţişări
Corneliu Z. Codreanu
Vineri 28 Octombrie 1938

– Însemnari de la Jilava –

Marti, 19 Aprilie.

E ora 9 seara. Condus de un capitan de jandarmi si de un plutonier, cobor scarile dela Consiliul de Razboiu.

Afara duba. De câte ori vad acest instrument, mi se înacreste sufletul.

Se deschide usa si urc. înauntru întuneric. Desprind umbrele a patru soldati, «încarcati armele», aud comanda plutonierului. Plecam. Trecem prin strazi luminate. La un moment dat îmi dau seama ca ma aflu pe podul dela Izvor, în dreptul casei D-lui General, unde, pâna acum câteva zile, fusese sediul nostru. Si va mai fi, cu ajutorul lui Dumnezeu.

O apucam la stânga si apoi dealungul, pe Cheiul Dâmbovitei. Ma duc la Vacaresti, îmi zic. Si trec strazile una dupa alta.

La un moment dat simt ca am iesit afara din Bucuresti. Nu mai aud sgomote de trasuri, masini si tramvae si nu mai vad lumini, prin crapaturile dela ferestruica. continuare »

Primul cuvant catre tineri: CHEMARE

„Cuvantul cel dintai l-am facut, o, Teofile,
despre toate cele pe care a inceput Iisus a le face si a le invata” (Fapte 1, 1)

A venit acum vremea, tinere, sa auzi un glas care te cheama. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai inteles si nu l-ai ascultat. Este glasul lui Iisus! Nu tresari, nu te mira, nu zambi neincrezator, tanarul meu prieten! Glasul care te cheama nu este al unui mort, ci al unui inviat. El nu te striga din istorie, ci din adancul propriei tale fiinte. Cuvintele acestea, rostite si scrise aici, sunt din strafundurile tale, pe care nu ti le cunosti. Ti-a fost poate rusine sau teama sa cobori in adancul tau si sa le descoperi. Ai crezut ca in tine zace o fiara, un mormant al instinctelor din care se ridica strigoii inspaimantatori ai patimilor, si nu ti-ai vazut fata de inger, caci tu inger esti. Daca nu ti-a spus-o nimeni pana acum, ti-o spune Iisus, si marturia lui este adevarata, caci nimeni nu L-a dovedit vreodata de minciuna. Ce stii tu, tinere, despre Hristos? Daca tot ceea ce stii ai invatat la scoala, la orele de ateism, ai fost frustrat cu rea-credinta de un adevar – de singurul Adevar care te poate face liber. Ce stii tu despre Biserica lui Hristos? Daca tot ceea ce stii se reduce la Giorano Bruno, despre care ti s-a vorbit la educatia asa-zis „ateist-stiintifica”, ai fost privat in mod neomenos de lumina adevaratei culturi, de stralucirea spiritualitatii, care este garantia libertatii tale de om. Unde ai auzit, prietene, cuvintele acestea: „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va bleastama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc”? Daca nu le-ai auzit niciodata, cine si cu ce drept ti le-a interzis? Cine ti-a interzis sa stii ca exista o cale mai buna, mai dreapta si mai simpla decat cea pe care ratacesti orbecaind acum? Cine ti-a pus valul peste ochi, ca sa nu poti vedea lumina cea minunata a dragostei propovaduite si traite de Iisus pana la ultimele ei consecinte? Te vad pe strada, prietene, tanar si frumos, si deodata, totul se schimba in tine, fata ta se schimonoseste, instinctele iti rabufnesc in afara, ravasindu-ti fiinta ca o dezlantuire de stihii, si devii violent… De unde ai invatat violenta, tinere? De la cine? Ti-am vazut mama blanda si cu ochii in lacrimi, ti-am vazut tatal cu fata impietrita de durere – si am stiut ca nu de la ei ai invatat-o… Atunci, de unde? Pleaca-ti urechea si asculta chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui. Afara, pentru violenta ta nesabuita, te asteapta tribunalele si inchisoarea, unde sufletul tau poate fi iremediabil ucis. Te-am vazut cu durere inaintea tribunalelor, unde faptele tale capatau dimensiuni de oroare. Te-am vazut speriat, sau cinic, sau bravand – si toate aceste atitudini ale tale imi aratau cat de aproape de marginea prapastiei te aflai; si m-am intrebat, inca o data, cine este vinovat pentru caderea ta. Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei gasi consolare pentru fiinta ta ravasita, numai in ea vei afla certitudinea; fiindca numai in Biserica vei auzi glasul lui Iisus spunandu-ti cu blandete: „Fiule, iertate isi sunt tie greselile tale, pentru ca mult ai suferit. Iata, te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai gresesti”… Nimeni nu ti-a scris vreodata cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ti s-a vorbit de ura de clasa, de ura politica, de ura si mereu de ura. continuare »

I. LA INTRAREA ÎN BISERICĂ A PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
Chiar înainte de arătarea lui Hristos au încetat prorociile. Născuta şi adusă în biserică, prunca cea preacurată Il vesteşte pe Hristos. Ce este lumina lui Hristos şi cine intră în ea?

Prăznuim acum Intrarea în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care Biserica o numeşte mai-înainte-închipuire a bunei voiri a lui Dumnezeu şi propovăduire a mântuirii oamenilor. Luceafărul, mergând înaintea soarelui, prin arătarea sa vesteşte că soarele se va ivi grabnic: Preasfânta Fecioară, Prunca de Dumnezeu aleasă, prin intrarea sa în Templu mai înainte îl vesteşte pe Hristos tuturor, prin această lucrare strigându-le tuturor cu mare glas: „Iată vine, vine Izbăvitorul tuturor, Cel făgăduit şi aşteptat, Soarele Dreptăţii, Hristos, Dumnezeul nostru!”

Inaintea acestei rânduieli a bunei voiri dumnezeieşti a mers noaptea, iar oamenii şedeau în întuneric şi în umbră. Doar în poporul lui Israil risipeau puţintel acest întuneric făgăduinţele proroceşti, apărând din când în când la orizontul lor duhovnicesc ca nişte stele ce luminează întunericul nopţii. Făgăduinţele acestea au început încă din rai, îndată după cădere, şi de atunci s-au repetat tot mai des, lămurind tot mai mult puterea aşteptatei izbăviri de la Dumnezeu şi arătându-L tot mai limpede pe împăratul, Prorocul, Preotul după rânduiala lui Melhisedec Care avea să vină, cu toate împrejurările arătării, facerii de minuni, învăţăturii, morţii, învierii, înălţării la cer şi şederii Sale de-a dreapta Tatălui. Aceasta a fost, fără doar şi poate, o Cale a Laptelui în noaptea umbrelor Vechiului Legământ. Chiar înainte de venirea Domnului, prorociile au încetat, aşa cum înaintea zorilor se ascund stelele. Şi după cum în zori până la urmă rămâne numai luceafărul, luminând şi prevestind grabnica arătare a soarelui, asa si aici lumina Preacurata Pruncă născută si adusă în Templu, care L-a prevestit pe Hristos.

După aceea, S-a arătat şi însuşi Soarele dreptăţii, a împrăştiat întunericul şi i-a luminat pe toţi. Acum însuşi Hristos Domnul luminează cu lumină deplină lumea creştinească şi pe fiecare om care vine în lume. Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina! A prevăzut această fericire a noastră Sfântul Pro-roc Isaia şi, mângâindu-1 pe Israil, a prezis: că va fi în zilele cele de apoi arătat muntele Domnului, fi casa lui Dumnezeu pe vârfurile munţilor, şi se va înălţa mai presus de dealuri; şi vor veni la dânsul toate neamurile, şi vor merge neamuri multe, şi vor zice: „veniţi să ne suim în muntele Domnului şi în casa Dumnezeului lui Iacov, şi ne va vesti nouă calea Sa, şi vom merge pe dânsa, că din Sion va ieşi legea şi cuvântul Domnului din Ierusalim” (Is. 2, 2-3). Muntele acesta este Biserica lui Hristos. Toate neamurile s-au adunat în ea şi încă se mai adună. Le-a atras şi le atrage setea de lumină duhovnicească. Intrând în Biserică, ele îşi îndestulează această sete, aflând în legea creştinească tot ce poate căuta şi dori sufletul. în rândul celorlalţi şi noi, ruşii, am venit, am primit legea lui Hristos şi am mers după El. Acum şi noi întru lumina feţei lui Dumnezeu umblăm şi întru numele Lui ne bucurăm! continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=37hDjSF7uQ8] continuare »

„Pe latinocugetători, pe lupii cei cu chip de oi,
care căutau să sfâşie turma ce ţinea dreapta slăvire,
i-ai gonit, de trei ori fericite Cosma,
prin prea înţeleptele tale cuvinte şi prin mucenicia ta.
Căci aurul cel ascuns în inima ta l-ai lămurit în cuptorul spânzurătorii
şi ca pe o sfântă comoară l-ai predat
părinţilor din Athos ce cugetau ortodox.
Pentru aceasta, privind acum din cer spre adunările monahilor,
te rogi Domnului cu stăruinţă ca toţi să ţinem Predaniile
şi să nu pierdem stindardul dreptei noastre credinţe“.
(Din slujba Sf. Mc. Cosma, Protosul Athosului, pomenit la 18 nov. şi 5 dec.)

Ortodoxia în faţa vechilor şi noilor umanisme

Cuvânt rostit de către Prea Cuviosul Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, egumenul Mănăstirii Grigoriu, în prea sfânta Biserică a Protatului din Sfântul Munte, în Duminica Ortodoxiei (1981), la porunca Sfintei Kinotite, cu prilejul aflării sfintelor moaşte a nou-arătatului Sfinţit Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte, care a fost spânzurat de latinocugetători.

Harul Sfântului Duh ne-a adunat astăzi din Sfintele Mănăstiri, din Schituri şi din sihăstriile Sfântului Munte, ca să mulţumim şi să slavoslovim pe Atotsfânta şi de viaţă începătoare Treime, pentru aflarea în aceste vremuri de pe urmă a sfintelor moaşte ale Sfinţitului Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte.
Ne-a adunat şi pentru a prăznui biruinţa Sfintei noastre Credinţe Ortodoxe împotriva tuturor iconomahilor şi a tuturor prigonitorilor ei de peste veacuri, cu mare mulţumire faţă de Domnul pentru preţioasa comoară pe care o avem în această viaţă, credinţa noastră ortodoxă, în care ne-am născut, în care ne-am botezat, în care trăim şi în care nădăjduim cu harul lui Dumnezeu să şi murim.
Început al bunei noastre credinţe predanisite nouă de către Părinţi este Dumnezeul Cel în trei Sori. El este Cauza şi Sfârşitul a toate. Alfa şi Omega. Deoarece însă prin Dumnezeul – Om Iisus Hrisos „avem proaducerea la Tatăl” şi prin El „cele cereşti s-au unit cu cele pământeşti” şi „o singură turmă s-a făcut, a îngerilor şi a oamenilor”, L-am cunoscut şi Îl cunoaştem pe Domnul Iisus Hristos, Începătorul mântuirii noastre, Centrul, Calea, Viaţa şi Capul Bisericii.
Acesta este Centrul şi al acestei prea sfinte a Lui Biserici a Protatului şi pe El Îl arată în toată sfântă podoaba ei şi prin cele săvârşite în ea.
Acesta este Marele Arhiereu şi veşnicul liturghisitor al anaforalei şi al proaducerii tuturor la Dumnezeu. continuare »

Părintele Daniil de la Rarău, poate fi socotit cel mare imnolog şi poet mistic român, un mărturisitor şi sfinţit mucenic, model şi ajutor deopotrivă monahilor şi intelectualilor creştini ortodocşi. Prin sfinţenia vieţii sale a mărturisit credinţa ortodoxă prin cuvânt şi faptă, prin scrierile şi minunile săvârşite în timpul vieţii şi după mutarea la viaţa cea veşnică, prin sfârşitul său mucenicesc.

Acestea ne întăresc credinţa că ieroschimonahul Daniil Tudor este în ceata Sfinţiţilor Mucenici, rugându-se pentru noi, păcătoşii.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăcinile Prea Curatei Maicii Tale, ale Părintelui Daniil de la Rarău  şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Întâlnirea cu părintele Daniil – prin intermediul scrierilor sale – este o întâlnire de sărbătoare, directă şi rodnică, într-un prezent viu, sfinţitor. Întâlnirile cruciale, în ordinea Duhului, nu sunt întâlniri cu persoane prezente cu trupul printre noi. Ele au ceva de mesaj tulburător, de izbucnire în destinul propriu al unei chemări care te umple de bucurie  şi de frică şi te subjugă prin afinităţi, admiraţie, evlavie. Sunt întâlniri care te obligă să mulţumeşti şi să dai mărturie despre ele, spre a împărtăşi darul şi altora, fie şi numai ca să nu-l pierzi şi ca să se înmulţească, aşa cum spunea părintele. continuare »

Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi pe Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt, staretul manastirilor Dragomirna, Secu si Neamt, un neobosit practicant al rugaciunii inimii, si pe Sfintii Mucenici si Marturisitori Gurie, Samona si Aviv.

Sfantul Cuvios Paisie Velicicovschi sau de la Neamt s-a nascut in orasul Poltava din Ucraina pe data de 21 decembrie 1722. Tatal sau se numea Ioan si era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Tatal sau murind de tanar, in anul 1735, copilul a fost dat de mama sa sa invete carte la Academia Teologica din Kiev. Dupa patru ani, parasind scoala, intra in viata monahala la Manastirea Medvedovski (la sud de Kiev), primind numele de Platon.

Ulterior, se retrage in Tarile Romane intre anii 1743 si 1746, stabilindu-se mai intai la schiturile Dalhauti, Traisteni, apoi la Carnu, schituri ce se aflau sub indrumarea duhovniceasca a staretului Vasile de la Poiana Marului. Aici invata limba romana, deprinde rugaciunea inimii, precum si celelalte practici ale vietii contemplative, iar in anul 1746 ajunge la Muntele Athos, unde primeste schima mica de la staretul Vasile de la Poiana Marului (1750), sub numele de Paisie. continuare »

Cugetare a Sfântului Nicolae Velimirovici

Răsplata şi pedeapsa! Acestea amîndouă sînt în mîinile lui Dumnezeu. Dar aşa cum viaţa aceasta pămîntească o umbră doar este a celei adevărate şi veşnice din Cer, tot astfel răsplata şi pedeapsa aici pe pămînt nişte umbre doar sînt ale răsplatei şi pedepsei care vor fi în Ceruri.

Cei mai odioşi prigonitori ai Sfîntului Ioan Gură de Aur au fost patriarhul Theofil al Alexandriei şi împărăteasa Eudoxia.

După moartea mucenicească a Sfântului Ioan, pedeapsa lui Dumnezeu s-a abătut, cumplită, asupra amîndurora: Patriarhul Theofil a înnebunit, pierzîndu-şi cu desăvîrşire minţile, iar Eudoxia a fost izgonită cu ruşine de la Curtea Imperială de către împăratul Arcadie, soţul ei. Eudoxia în curînd, s-a umplut de o boală hidoasă, căci trupul i s-a umplut de răni rău-mirositoare, care duhneau de departe, răni ce apoi au fost năpădite de viermi. De greaua duhoare ce emana din trupul Eudoxiei, oamenii trebuiau să se ţină de nas cînd treceau pe lîngă casa ei. Neputînd-o nicicum vindeca, medicii încercau cel puţin să inventeze miresme şi parfumuri care cel puţin să atenueze acea cumplită duhoare ce ieşea din ticăloasa fostă împărăteasă, dar în zadar. Aceasta a pierit lent şi în chinuri, putrezind mîncată de viermi. Chiar după moartea ei mînia lui Dumnezeu a urmări-t-o, spre a le fi spre pildă tuturor, inclusiv generaţiilor următoare: sicriul cu necuratul ei trup s-a cutremurat, după înmormîntare, timp de treizeci şi patru de ani încheiaţi, zi şi noapte, pînă cînd împăratul Theodosie a adus Sfintele Moaşte ale lui Ioan Gură de Aur de la Comane la Constantinopol.

Pe cînd, partea Sfântului Ioan Gură de Aur după a lui sfîntă şi mucenicească săvîrşire care a fost? Ea a fost îmbelşugata răsplată a lui Dumnezeu! Această dumnezeiască răsplată i s-a adeverit prin vedenie înaltpreasfinţitului Adelfus, arhiereul arab care l-a primt cu dragoste pe Sfîntul Ioan – a cărui venire i s-a descoperit tot prin vedenie dumnezeiască – la Cucusus, cînd Sfîntul Ioan a fost tîrît în surghiun acolo. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=9FWTKaMjhOA] continuare »