Astăzi oamenii sunt obosiţi, ameţiţi şi întunecaţi de păcat şi de egoism. De aceea este tre­buinţă mai mult decât în orice altă vreme de duhov­nici buni şi experimentaţi, care să se apropie de oa­meni în mod simplu şi cu dragoste adevărată şi să-i povăţuiască cu discernământ, ca să se liniştească. Fără duhovnici buni bisericile se golesc şi se umplu psihiatriile, închisorile şi spitalele. Oamenii trebuie să conştientizeze că se chinuiesc pentru că sunt departe de Dumnezeu, să se pocăiască şi să-şi spovedească cu smerenie păcatele lor.

Lucrarea duhovnicului este o lucrare de tămăduire lăuntrică. Nu există vreun medic mai presus de un duhovnic experimentat, care insuflă încredere prin sfinţenia sa, care îndepărtează de la făpturile cele sen­sibile ale lui Dumnezeu gândurile ce li se aduc de aghiuţă şi care vindecă suflete şi trupuri fără medica­mente, doar cu harul lui Dumnezeu.

Atunci când duhovnicul are iluminare dumneze­iască, are Duhul lui Dumnezeu, înţelege şi distinge stări şi poate da direcţii corecte sufletelor. Este bine ca el să nu aibă multe preocupări, pentru ca să poată acorda fiecărui suflet timpul necesar şi să-şi poată face treaba lui în chip corect. Altfel păţeşte ceea ce păţeşte un chirurg bun care, atunci când face prea multe operaţii în fiecare zi, se oboseşte şi este firesc să nu poată da cât ar trebui. De aceea nu trebuie să se amestece în toate problemele familiale, ci să se limi­teze de Fiecare dată la ceea ce este în legătură în mod concret cu sufletul, aşa încât să aibă timpul necesar să-1 ajute eficient. Dar nici cel ce se spovedeşte nu tre­buie să-1 încarce pe duhovnic cu subiecte despre care poate întreba pe alţii mai competenţi, adică să-1 în­trebe care casă anume s-o închirieze sau la ce medi­taţii să-şi trimită copilul etc. continuare »

Postul “Sfintei Mării”, cum este numit în popor, în cinstea praznicului Adormirii Maicii Domnului, dar şi în cinstea praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, după cum spune şi Sfântul Simeon al Tesalonicului:
“Acest post este necesar pentru a cinsti şi mai mult cele două mari praznice care cad în această perioadă, adică Schimbarea la Faţă şi Adormirea Maicii Domnului, căci primul dintre acestea ne este pricinuitor de lumină, iar al doilea, pricinuitor de milostivire şi solire pentru noi”. Postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Acest post este cel mai nou, ca vechime, dintre cele patru posturi de durată din timpul anului.
Originea acestui post este prin sec. al V-lea, când cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat şi când sărbătoarea Adormirii ei a început să primească o mai mare importanţă.
La început nu era o perioadă egală de post pentru toţi, în părţile Antiohiei se postea o singură zi (6 august), la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim – opt zile. Unii posteau în luna august, alţii în septembrie, iar alţii nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viaţa pământească la cea cerească. continuare »

1. Preambul

Preotul exercită nu un „mandat”, ci o misiune, care include imperios un apel la cultura dialogului permanent, la toate nivelurile. Această evidenţă este una dintre trăsăturile definitorii ale Evangheliilor. De aceea Apostolii întreabă mereu pe Iisus Hristos: Nu te înţelegem! Lămureşte-ne! Ce ai vrut să spui? Explică-ne! (vezi Matei 13, 36; Luca 8, 9; Ioan 13, 22-30).

Faptul că Apostolii cer lămuriri, arată că nu erau simpli admiratori sau ascultători necondiţionaţi ai Fiului Omului, un fel de fani religioşi fără discernământ, sau manipulaţi şi purtaţi de impulsuri emoţionale. Ei doreau să creadă în cunoştinţă de cauză şi să acţioneze ca atare. Iisus Hristos le răspunde de fiecare dată, oferindu-ne un exemplu minunat de conlucrare a libertăţii cu responsabilitatea şi a ascultării cu discernământul, contând mereu pe capacitatea fiinţei umane de a înţelege, fie şi numai în parte, Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iată de ce, episcopul, preotul şi credinciosul aflaţi în comuniune de credinţă şi de har în Biserica lui Hristos nu trebuie să tacă, atunci când sunt unele lucruri neclare sau nefireşti. În acest caz tăcerea, sigur, nu-i de aur.

2. Introducere

Dacă viaţa liturgică şi duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române se desfăşura, până nu de mult, într-o armonie firească cu viaţa administrativ-economică a acesteia, după îndemnul hristicde a căuta mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă[1], constat în ultima vreme o inversare axiologică eclesială, prin faptul că acum se caută mai întâi împărăţia economicului, care este rânduită şi impusă de cei de sus prin metode poliţieneşti, mai drastice decât la trezorerie, ca şi când orice Biserică sau Schit ar deţine o parte din Banca Naţională a României.

continuare »

(1921 – 1958)

Nu a fost tanar mai schingiut ca el la Pitesti
Arestat in noaptea de 14/15 mai 1948, este inchis la Jilava (inchisoarea de tranzit) si apoi condamnat la 25 de ani de munca silnica. Avea sa fie repartizat la inchisoarea destinata stundentimii, Pitesti, unde va sta inchis din 1949. Conducerea Penitenciarului il banuia pe Costache Oprisan a fi comandantul legionar al inchisorii, de aceea va fi torturat „pe masura”.

Dupa marturia lui Dumitru Bordeianu: „Era un om de o complexitate extraordinara, ce stapanea varii domenii, de la muzica si arta, pana la matematica si filosofie. Din fire era foarte afectuos, traind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bataie pentru fiecare tanar legionar, cu un eroism de durata, neegalat”.

Imediat ce este introdus in camerele sortite reeducarii, Oprisan isi va da seama de gravitatea si grozavia celor ce se intamplau. Supus si mai inainte unor crunte batai, Costache Oprisan avea sa sufere un adevarat martiriu.

Dumitru Bordeianu (Marturisiri din mlastina disperarii, ed. Scara, Bucuresti, 2001):
La ordinele lui Prisacaru, unul din camera i-a legat picioarele cu o funie… I s-a intins lui Munteanu un ciomag sa-l loveasca pe Oprisan la talpi, deoarece corpul era tot o rana. Munteanu a lovit, dar nu mai avea putere. Nu judec taria loviturilor, ci faptul in sine, ca a lovit. A fost pus apoi Iosub sa loveasca. A lovit si el de cateva ori talpile lui Oprisan. continuare »

Cuviosul schimonah Iosif (1928-2004)
Schitul Sf.Cuv.Parascheva, Rădeni, judeţul Neamţ

Sfinţii au fost dintotdeauna văzuţi de oamenii simpli, ca prieteni ai lui Dumnezeu. Cui te poţi adresa cu mai mare încredere, într-o oarecare durere, decât unui prieten apropiat de-al Domnului ? Viaţa acestor oameni care au ajuns la sfinţenie a fost de cele mai multe ori asemănătoare cu cea pe care noi înşine o trăim : plină de păcate, de căderi şi de lacrimi de durere. Însă ceea ce a făcut diferenţa dintre omul păcătos şi sfântul cuvios a fost pocăinţa. Nu pocăinţa îndelungată ca timp, ci adâncă ca trăire. Chiar şi clipa, minutul sincer de pocăinţă, a făcut de multe ori ca omul păcătos să devină un sfânt iubit de Dumnezeu. Viaţa plină de păcate şi neputinţe ale sfinţilor trebuie să ne fie mijloc de întărire, şi nicidecum unul de îndoire. Faptul că un sfânt a trecut prin ce am trecut şi noi, sau şi mai concret : a avut păcate pe care şi noi le avem, ne face să ne apropiem sufleteşte foarte mult de ei. Priviţi la neputinţele sfinţilor şi minunaţi-vă cât de tare s-au ridicat spre sfinţenie! Ce poate fi mai de folos unui creştin ortodox în căutare de dovezi palpabile, decât un sfânt descoperit în zilele noastre, neputrezit după atâţia ani de la îngropare ?
Sfântul despre care vorbim este unul încă viu. Este încă viu, pentru că încă ne ajută. Este încă viu, pentru că se roagă pentru noi. Este încă viu, pentru că Dumnezeu a rânduit cu el o minune. O minune pe care o putem vedea cu ochiul liber… Acum e prieten de nădejde în ceruri, iar bucuria creştinilor ar trebui să fie imensă tocmai pentru că apariţia unui nou sfânt este o nouă treaptă pe care noi putem să o urcăm în drumul spre mântuire, în drumul spre Dumnezeu. continuare »

O ultimă şansă

Mergeam cu tatăl meu spre Salonic, cu autocarul, de unde aveam să mergem în Uranopoli şi de acolo în Muntele Athos. La vamă, la verificarea paşapoartelor, am fost întrebaţi de un act semnat de mamă şi eliberat de un birou notarial, de care noi nu ştiam, deci nu îl aveam. Am uitat să precizez că sunt minor, iar minorii nu pot ieşi din ţară prin vamă fără acel act, care permite trecerea. Am fost scoşi din autocar. Şoferul ne ruga să ne luăm bagajele, tata îl ruga să aştepte. Era ultimul autocar din ziua aceea, şi ar fi trebuit să mai aşteptăm alte două zile până să plecăm din nou, dar nu aveam timp, pentru că mai era o săptămână şi începea şcoala. Agentul vamal refuza să ne lase să trecem. Tata i-a spus că mergem în Muntele Athos, dar el a spus că nu crede pe nimeni, că nu ar avea încredere nici în el când e vorba de nerespectarea legii. Atunci am început să mă rog la Părintele Ilie în gând, pentru că înainte de a pleca la drum citisem câteva din minunile sale. Am fost cu vreme în urmă la cimitir, la moaştele lui. Tata mi-a spus apoi că el se ruga la Maica Domnului şi la Sfântul Nectarie. Cam după cinci minute, agentul vamal ne-a spus să vorbim cu şeful său. Şeful său nu ne-a lăsat nici el să trecem, spunându-ne că ar trebui să vină mama cu maşina la vamă. Mama era la nişte cursuri de perfecţionare şi nu putea răspunde la telefon. Dar, nici dacă ar fi răspuns, nu putea aştepta autocarul până venea ea la vamă. După alte zece minute, şeful a început să mă întrebe unde locuiesc, meseriile părinţilor, dacă mama locuieşte cu noi, şi alte lucruri asemănătoare. După ce am răspuns, într-un final ne-a lăsat să trecem, deşi conform legii era interzis. Ştiu că părintele Ilie Lăcătuşu ne-a ajutat.

(C. V.) continuare »

Iudaismul aşteaptă întoarcerea lui Ilie ca precursor al lui Mesia. La sfârşitul Sabatului, se cântă pentru a grăbi venirea sa: „Ilie profetul, Tesviteanul, Galaadeanul, va veni curând cu Mesia, fiul lui David”. Pentru unii Părinţi, profeţia din Maleahi 3, 22 se împlineşte prin Sf. Ioan Botezătorul, noul Ilie, după cum pare să afirme Însuşi Iisus. Însă alţii îl aşteaptă ca înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos, după atestarea lui Ioan Botezătorul ca nefiind Ilie. „Uneori, când despre acelaşi lucru se exprimă două păreri deosebite, pot fi socotite juste amândouă, sau poate fi adoptată o părere mijlocie, fără pagubă pentru credinţă, adică fără să ceară neapărat aprobare sau respingere totală, de vreme ce niciuna din ele nu este împotriva credinţei. Astfel, citim că Ilie a venit în persoana lui Ioan, dar şi că a fost precursor al Venirii Domnului”.1
Deşi au trăit şi activat la un interval de opt veacuri, cei doi mari profeţi ai Vechiului Testament, Sf. Ilie şi Sf. Ioan Botezătorul, au multe trăsături comune, atât în privinţa vieţii (retragere în pustie, hrană, îmbrăcăminte etc.), cât şi a misiunii profetice, în general (ideal, credinţă, predică, mărturisire ş.a.). Personalitatea Sf. Ilie şi a Sf. Ioan Botezătorul întruchipează aievea cuvintele profetului Maleahi 3, 1: „Iată Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta”. Pentru această misiune, comună mai mult îngerilor decât oamenilor, a fost trebuinţă de oameni sfinţi, cu viaţă îngerească. Încă din pruncie viaţa lor a fost închinată acestui sublim ideal. Pentru ambii a fost necesară o excepţională pregătire psihică şi fizică, în post şi rugăciune, în pustie. Atât renunţările, nevoinţele, jertfelnicia, cât şi hrana şi îmbrăcămintea în pustie le-au fost comune. continuare »

Condacul 1

Să-l lăudăm toţi credincioşii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea şi îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima şi-a pus pentru noi şi pentru mântuirea noastră, şi să-i cântăm cu mulţumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Icosul 1

Dumnezeu a rânduit ca să te naşti, Părinte, în binecuvântatul pământ al Capadociei, cel ce a odrăslit mulţime nenumărată de Sfinţi. Cărora şi tu te-ai adăugat, întru deplină vrednicie, luminând alături de ei şi neobosit povăţuindu-ne spre pocăinţă. Pentru care te şi lăudăm, cu întreagă bucurie, aşa:

• Bucură-te, că te-ai făcut urmaş ales al tuturor Sfinţilor capadocieni!
• Bucură-te, că acelora te-ai asemănat întru totul, ca un de-Dumnezeu-purtător!
• Bucură-te, floare preafrumoasă şi mult înmiresmată, care ai răsărit spre luminarea noastră!
• Bucură-te, izvor de har dumnezeiesc, care răcoreşti lumea întreagă!
• Bucură-te, hrană preadulce care saturi sufletele cele înfometate de dreaptă învăţătură!
• Bucură-te, vasule care ai adunat toate neputinţele, scârbele şi durerile noastre!
• Bucură-te, stâlp de foc, care eşti reazem neclintit pentru cei ce vor să câştige mântuirea!
• Bucură-te, stea care luminezi pe cerul Bisericii, călăuzindu-ne spre veşnicele lăcaşuri!
• Bucură-te, că te-ai dovedit a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu şi un semn al negrăitei Lui milostiviri!
• Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă! continuare »

Evanghelia din Duminica a V-a după Pogărârea Sfântului Duh (Matei, cap. 8, 28 – 34) ne descrie vindecarea minunată de către Mântuitorul Iisus Hristos a două persoane demonizate sau îndrăcite. Orice boală fizică este foarte grea, apăsătoare şi greu de suportat pentru om; însă bolile de natură psihică sunt şi mai rele pentru om.
Bolile de natură sufletească produc stări de nelinişte, agitaţie, mânie care duc la acte de violenţă necontrolată, un limbaj indecent şi trăirea unei vieţi imorale şi fuga mereu de lume. Aceste boli au une­ori o evoluţie treptată, iar uneori foarte rapidă. Suferinţele acestea au ca izvor fie stările prelungite de stres, necredinţa în Dumnezeu, fie urmarea unor păcate foarte grave: vrăjitoria, apelarea la magie, necromanţia, adică vorbirea cu spiritele morţilor, trăirea unei vieţi imorale în concubinaj, lesbianism, homosexualitate şi alte multe răutăţi care întrec imaginaţia omului.

Poate mulţi vă întrebaţi: cum este posibil ca omul să ajungă îndrăcit?
Într-o clădire nemăturată, plină de mizerie se adună tot felul de păianjeni, insecte etc. La fel, într-un suflet de om necurăţat din punct de vedere spiritual, fără spovedanie şi plin de tot felul de păcate, acolo se cuibăresc tot felul de duhuri necurate care pun stăpânire pe om care devine îndrăcit sau demonizat, adică plin de duhuri rele. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=e1k2mt5RhuM]

Cititi si:

• Istoria Bisericii Ortodoxe Ruse in strainatate (ROCOR) scrisa de Sfantul Ioan Maximovici, Mitropolit de Shanghai si San Francisco
• Schimbarea vesmintelor Sf. Ioan Maximovici – 2011

“Cu ce cununi de laude vom incununa pe Petru si pe Pavel, pe cei despartiti cu trupurile si impreunati cu duhul, pe mai marii propovaduitorilor de Dumnezeu?
Cu ce frumuseti de cantari vom lauda pe Petru si pe Pavel, pe cei ce sunt aripile cunostintei de Dumnezeu, care au zburat pe la margini si la cer s-au inaltat, mainile Evangheliei harului, picioarele propovaduirii adevarului, raurile intelepciunii, cornurile Crucii, prin care spranceana demonilor Hristos o a surpat, Cel care are multa mila.”
Antologhion

Ce ne învaţă Petru şi Pavel prin înţelesul numelor lor şi prin schimbarea acestora

Prăznuind acum în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, trebuie să primim de la ei şi povăţuirea cuvenită zilei, ca să nu prăznuim în deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind. La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi mai ales scrierile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. Cine doreşte, poate să tragă învăţătură şi din acest izvor îmbelşugat, dar adânc; eu însă vreau acum să-mi opresc luarea-aminte, împreună cu voi, la ceea ce e mai simplu şi mai apropiat nouă, şi anume la numele Sfinţilor Apostoli verhovnici, şi să scot din ele, pentru mine însumi şi pentru voi, o lecţie pe ziua de astăzi. Va rog să ascultaţi. continuare »

Fratele nostru Vasile ce administrează blogul Saccsiv a făcut un apel și ne cere să ne rugăm pentru el pentru că trece printr-un moment de încercare. Redăm mai jos mesajul său:

Doamne ajuta.

O parte din voi stiti ca am ceva probleme de sanatate si ca am fost operat de curand. Totul a decurs bine, dar mai am nevoie de o alta interventie, ceva mai serioasa, motiv pentru care medicii mi-au recomandat multa odihna, atat inainte, dar mai ales dupa aceasta interventie. Altfel lucrurile se vor inrauti foarte mult. Imi este greu sa renunt la activitatea mea pe blog si voi fi prezent pe net doar cat imi este permis, tocmai pentru a putea reveni cat mai curand.

Va rog sa intelegeti si mai mult ca oricand sa va rugati pentru mine. Va rog sa scrieti pe pomelnicele voastre si numele Vasile, iar Domnul se va milostivi si de mine in aceste clipe de incercare.

Sunt binevenite articolele facute de voi, importante pentru noi toti si pe care le puteti trimite pe adresa de mail [email protected]. Le voi publica cum voi avea acces la internet.

Va multumesc tuturor, imi cer iertare celor care le-am gresit si sa dea bunul Dumnezeu ca totul sa fie bine.

Aceasta este o întrebare care macină pe mulţi ce doresc mântuirea fraţilor întru umanitate. Şi este dovadă de altruism şi dragoste să doreşti ca toţi să se mântuiască, asemănându-te lui Dumnezeu care «vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină » (I Tim 2, 4).

De aceea mântuirea fraţilor întru umanitate, dar neortodocşi trebuie să rămână o nelinişte în sufletul nostru. Sfântul Ioan Hrisostom spune «Cum vom putea fi atât de laşi încât să ne mulţumim cu mântuirea noastră, dat fiind că ne primejduim propria noastră mântuire, dacă nu ne îngrijim de cea a celorlalţi? Astfel, într-o luptă, cine nu se gândeşte decât să scape fugind se pierde pe el însuşi înainte de a-i pierde pe ai săi; dar cine luptă cu vitejie pentru a-şi scoate tovarăşii din primejdie, se salvează pe sine însuşi, scăpându-i pe alţii. Viaţa această e un război necontenit şi suntem mereu în prezenţa duşmanilor, să luptăm aşa cum ne porunceşte împăratul şi căpetenia noastră. (…) Să ne înţelegem toţi ca să ne apărăm şi să ne mântuim toţi împreună (…).

Continuă Sfântul Ioan Hrisostom « Ascultaţi cuvintele pe care le spune în numele Domnului [profetul Ieremia] (…) [Ir 15, 19]; e că şi cum Dumnezeu ar spune: “Cine face cunoscut adevărul aproapelui sau, cine îl aduce de la răutate la virtute, Mă imită atât pe cât e cu putinţă firii omeneşti”.(Omilii)

Din aceast cuvânt al Sfântului Ioan Hrisostom vedem că această nelinişte pentru mântuirea fraţilor, atât creştini dreptcredincioși dar şi necreștini sau rău credincioşi, (sub erezii, atei sau păgâni) este neliniştea cea bună. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Z-Gep2GY68c&feature=plcp] continuare »

Astăzi, 12 iunie 2012, a trecut la cele veșnice d-l Gheorghe Jijie, secretarul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, mărturisitor al temniţelor comuniste, închis 13 ani. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii Săi.

Declaraţia d-lui Gheorghe Jijie cu privire la pătimirile sale din temniţele comuniste

Subsemnatul Jijie Gheorghe , fiul Varteniei si al lui Gheorghe , nascut la data de 10 iunie 1919 in orasul Botosani , judetul Botosani , posesor al cartii de identitate seria ******************************* eliberata de sectia 22 Politie Bucuresti la data de *********** , cod numeric personal **************** , cu domiciliul in Bucuresti , sector * , strada *************** numarul * , bloc **, apartament *, declar prin prezenta ca am fost detinut politic intre 24 Decembrie 1948 si 24 Decembrie 1961.

Locurile de detentie prin care am trecut au fost:

• Ministerul de Interne
• Penitenciarul “Jilava”
• Penitenciarul “Aiud”
• Lagarul “Noua Culme”
• Lagarul “Periprava”
• Penitenciarul “Gherla” – septembrie 1952-mai 1953
• Penitenciarul “Galati” – timp de doua saptamani in anul 1961
• Arestul Curtii Martiale “Uranus” – timp de trei saptamani in noiembrie 1949
• Penitenciarul “Vacaresti” – doua-trei luni

In aceasta perioada de treisprezece (13) ani am suportat un regim de exterminare prin lipsa unei alimentatii minime , lipsa de aer , lipsa unor conditii minime de igiena , lipsa totala a asistentei medicale. Faptul ca nu am decedat se datoreaza strict structurii mele fizice atletice (am facut mult sport in tinerete) si faptului ca am fost arestat la douazecisinoua de ani (29) ; deci perioada mea de detentie a coincis cu varsta cand organismul are rezistenta maxima (29 ani – 41 ani ). continuare »

Dar pentru că a venit acum vorba despre hulă, vreau să cer de la voi toţi o singură răsplată pentru această cuvântare: ca să-mi mustraţi pe cei care hulesc în cetate. Dacă auzi pe cineva hulind la răspântie sau în for, du-te la el şi dojeneşte-l; şi chiar dacă trebuie să-l loveşti, nu pregeta: isbeşte faţa lui cu palma, loveşte gura lui, şi sfinţeşte-ţi mâna ta prin această lovitură. Şi dacă te va învinovăţi cineva şi te va duce la judecată, nu te împotrivi; şi dacă judecătorul de pe tribunalul lui îţi va cere socoteală, spune-i fără sfială, că a hulit pe Regele îngerilor. Căci dacă trebuie pedepsiţi cei cari hulesc pe regele pământului, cu atât mai vârtos cei cari îl batjocoresc pe Acela (al cerului). Este o fărădelege obştească, este o nedreptate care-i priveşte pe toţi şi îi e îngăduit orişicui să fie pârâtor.

Să afle şi creştinii şi păgânii, că creştinii sunt mântuitorii cetăţii, epitropii, supraveghetorii şi învăţătorii ei, şi să afle acest lucru şi cei desfrânaţi şi stricaţi, că trebuie să se teamă de slujitorii lui Dumnezeu, pentru că, dacă altă dată mai încearcă să grăiască aşa ceva, să se uite mai întâi în toate părţile şi să se teamă şi de umbra lor, de frică să nu-i auză vreun creştin şi apoi să sară asupra lor şi să-i pedepsească cu străşnicie. continuare »

Cartea a apărut la Editura StudIs, cu binecuvântarea IPS Pimen al Rădăuţilor.
Poate fi găsită în librăriile din ţară, începând cu 15 iunie.

CUPRINS

Capitolul I

FINANŢELE, PUTEREA POLITICĂ ŞI SERVICIILE SECRETE – TREI COMPONENTE VICLENE ALE OCULTEI MONDIALE

1.1. Lăcomia – cauza fundamentală a crizei mondiale
1.2. Ştiinţa integrată sensului moral şi creştin al lumii
1.3. Descreştinarea lumii prin descreştinarea Europei
1.4. Nevoia de religie pentru resacralizarea vieţii private continuare »

predica la Rusalii[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=7zpmnUYLC58]

predica la Sfânta Treime[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=64fNwVYNbMQ]

Dimensiunea mistagogică a Sfintei Treimi a fost foarte bine reliefată în toată teologia românească de părintele prof. Dumitru Stăniloae, cel care şi-a propus să debaraseze mesajul divin de formele scolasticii.

Al doilea teolog român, care prezintă taina Sfintei Treimi în dimensiunea biblică, patristică, însă cu trăire practică în viaţa noastră de zi cu zi, a fost părintele Cleopa.

Cele două abordări teologice oferă prof. univ. dr. Mihai Valică prilejul unei sinteze relevante şi revelatoare pentru rolul şi locul stabilirii ,,Sfintei Treimi” ca hram pentru Catedrala parohială din Vatra Dornei.

Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4,8). Iubirea presupune totdeauna două eu-uri care se iubesc, sau un eu care iubeşte şi un altul care primeşte iubirea, sau de care cel ce iubeşte ştie că e conştient de iubirea lui. Şi aceasta într-o reciprocitate.

Dar, în acelaşi timp, iubirea uneşte cele două eu-uri în proporţie cu iubirea dintre ele, fără ca să le confunde, căci aceasta ar pune capăt iubirii.

Deci iubirea desăvârşită uneşte paradoxal aceste două lucruri : mai multe eu-uri care se iubesc, rămânând neconfundate, şi o unitate maximă între ele. Fără existenţa unei iubiri desăvârşite şi veşnice nu se poate explica iubirea din lume şi nu se vede nici scopul lumii. continuare »