Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt pomeniti de Biserica noastra in fiecare an, la 29 iunie, dupa o perioada de pregatire, prin post, care variaza ca durata, in functie de data Pastilor. Sunt praznuiti in aceeasi zi, deoarece, potrivit traditiei, amandoi si-ar fi incheiat viata muceniceste, la Roma, in acelasi an.
Sfantul Petru, numit la nastere Simon sau Simeon, era din orasul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astazi localitatea El Aradsch in Siria), fiind fratele mai mic al Apostolului Andrei. Tatal lui se numea Iona. La vremea in care a fost chemat de Hristos la apostolat locuia in Capernaum, impreuna cu sotia si soacra sa. Se ocupa cu pescuitul, prin urmare, era un om simplu, neinvatat.
Din pescar, Apostol
Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca Andrei a fost cel care l-a adus la Hristos, dupa ce se convinsese ca L-a aflat pe Mesia. Cu acest prilej, Mantuitorul i-a schimbat numele din Simon in Chefa („piatra“ in aramaica), de unde numele de Petru in greaca si latina.
Potrivit Evanghelistului Luca, Sfantul Petru a devenit efectiv ucenicul Mantuitorului dupa ce a fost martorul unei minuni: intr-o dimineata, Hristos a vorbit multimii la tarmul lacului Ghenizaret. Pentru a fi mai bine auzit, s-a urcat in corabia lui Simon Petru, pe care l-a rugat sa o departeze putin de la tarm. Dupa ce a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon sa pescuiasca. Acesta, neincrezator, intrucat se ostenise in zadar toata noaptea, asculta de Invatator si arunca mrejele. Multimea pestilor prinsi il va infricosa: „Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos“, va spune el. Hristos i-a raspuns insa: „Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni“. Petru, impreuna cu ceilalti tovarasi de pescuit ai lui, va lasa totul si va urma Mantuitorului. continuare »