După ce luni, 12 august, moaştele Sfântului Cuvios Iosif au fost deshumate din mormântul aflat în biserica Mănăstirii Văratec, miercuri seară, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, a unui sobor de slujitori şi a sute de pelerini, racla cu sfintele rămăşiţe pământeşti ale Cuviosului a fost scoasă spre închinarea credincioşilor, fiind aşezată într-un baldachin special amenajat în curtea aşezării monahale. Rând pe rând, toţi cei prezenţi la emoţionantul moment s-au închinat şi s-au rugat la racla Sfântului, după care au participat la slujba Privegherii şi a Prohodului Maicii Domnului.

După prăznuirea sfinţilor nemţeni, zona binecuvântată a Neamţului se află în aceste zile din nou în sărbătoare, de această dată celebrându-se cele două hramuri ale Mănăstirii Văratec, aşezământ în care vieţuiesc peste 150 de monahii. În acest an, sărbătoarea mănăstirii nemţene s-a bucurat de un moment istoric şi duhovnicesc aparte, racla cu moaştele Sfântului Iosif fiind aşezată spre închinarea credincioşilor, în timpul slujbei Privegherii, ce a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor de preoţi şi diaconi de la mănăstirile şi parohiile din împrejurimi. Sfintele moaşte ale Cuviosului Iosif au fost deshumate lunea trecută, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, a arhimandritului Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, a arhimandritului Luca Diaconu, exarh al zonei Neamţ, a stavroforei Iosefina Giosanu, stareţa mănăstirii, a duhovnicilor Mănăstirii Varatec, precum şi a reprezentanţilor Complexului Muzeal Neamţ. Drept recunoştinţă adusă lui Dumnezeu, soborul şi obştea mănăstirii au săvârşit slujba Privegherii de toată noaptea duminică spre luni.

Miercuri seară, după scoaterea din biserica mănăstirii a sfintelor moaşte şi aşezarea lor într-un baldachin special amenajat în curtea lăcaşului de cult, slujba Privegherii a continuat cu Prohodul Maicii Domnului. Cu lumânări aprinse în mâini, credincioşi de toate vârstele au cântat Maicii Vieţii, cea „de a cărei mutare şi îngerii s-au mirat“.
Seara s-a încheiat cu procesiunea soborului slujitor şi a pelerinilor cu Sfântul Epitaf, în jurul bisericii din curtea mănăstirii. continuare »

În seara de 5 august 2013 în orașul Pskov a fost ucis protoiereul Pavel Adelheim. Corpul preotului având mai multe răni de cuțit a fost descoperit luni, aproximativ la orele 20.00, în casa acestuia din strada Krasnogorskaea, alături de biserica „Sfinții Constantin și Elena”. Suspectul a fost reținut. Potrivit martorilor interogați de anchetatorul Anton Dobrohotov, în timpul operațiunii de reținere presupusul asasin cu numele Celințev (născut în 1986) striga că diavolul i-a cerut să-l omoare pe părintele Pavel.

Comitetul de anchetă al Rusiei a intentat un dosar penal pe acest caz. Potrivit unor informații preliminare, părintele Pavel a fost omorât de un tânăr bolnav psihic cu numele Celințev, care a locuit în casa slujitorului bisericii trei zile. La rugămintea unei cunoscute, părintele l-a găzduit pe presupusul ucigaș în casa sa având intenția de a-l consilia și a-l îndruma pe calea mântuirii. În momentul reținerii bănuitul „și-a cauzat răni de cuțit și a fost spitalizat”, se spune în comunicatul organului de anchetă.

Șeful serviciului de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, diaconul Alexandru Volkov a declarat că protoiereul Pavel Adelheim „reeșind din informațiile pe care le avem la dispoziție acum, a devenit victimă a îndeplinirii misiunii și datoriei pastorale care cere să sari în ajutor oricărui om”.

„Preafericitul Patriarh Chiril este îndurerat de moartea tragică a părintelui Pavel Adelheim și se roagă pentru odihna sufletului lui”, – a comunicat părintele Alexandru. continuare »

Troparul Sfintei, glasul 1

Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Ne e cunoscuta ca Sfanta Teodora de la Sihla, cea care a sihastrit multi ani, in secolul al XVII-lea, intr-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt. Numai Cuviosul Pavel de la Manastirea Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o impartasea, o incuraja si ii ducea cele de trebuinta. Dupa moartea acestuia, Teodora ramasese cu totul singura, locul in care se nevoia nefiind cunoscut de nimeni.

Tovarasie ii tinea doar rugaciunea. Si pasarile cerului. Vazand egumenul manastirii Sihastria micile inaripate luandu-si zborul cu faramituri in cioc, a trimis doi frati sa le descopere destinatia. Ajungand calugarii aproape de pestera, au descoperit misterul: cea careia ii duceau pasarile hrana era Sfanta Teodora. Iar vazand-o cum se ruga, cu mainile inaltate catre cer, invaluita intr-un nimb de lumina precum para focului, s-au cutremurat. Se spune ca, prin puterea rugaciunii inimii, Cuvioasa Teodora dobandise darul facerii de minuni, ca atunci cand se ruga chipul ii era invaluit in lumina, iar trupul i se ridica de la pamant, asemeni celui al Sfintei Maria Egipteanca. Simtind prezenta monahilor, Sfanta Teodora i-a chemat pe nume, rugandu-i sa-i aduca un duhovnic s-o impartaseasca, inainte de obstescul sfarsit, pe care il stia aproape. Dupa moarte, trupul i-a fost ingropat chiar in pestera, unde a ramas tainuit pana dupa 1830, cand familia domnitorului Mihail Sturdza, reinnoind Schitul Sihla, a asezat moastele intr-o racla si le-a depus in biserica, spre inchinare. Dupa un timp insa, zidind o biserica la mosia lor din satul Miclauseni-Iasi, le-a mutat in noul lacas, unde nu putini au fost cei care s-au bucurat de ajutorul Cuvioasei. Dar asta doar pana in anul 1856, cand familia Sturdza a convenit cu inaltii prelati de la Lavra Pecerska sa le dea sfintele moaste in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti. De atunci, moastele Sfintei Teodora sunt pastrate intr-o racla pretioasa, in subteranele Lavrei, cu mentiunea: “Sfanta Teodora din Carpati”, scrisa in limba romana, si “Sveti Teodora Karpatina”, in slavona.

 De aş avea lacrimi de sânge, cu ele aş scrie rândurile acestea, ca să fie mai bine pricepută durerea pe care o am pentru urgisirea neamului nostru de astăzi şi pentru urâciunea şi turburarea care domneşte între noi!

Cu trei veacuri in urma, mitropolitul Dosoftei al Moldovei, in volumul 4 din Vietile Sfintilor, facea urmatoarea insemnare: ca “… si din romani sunt multi sfinti, numai ca nu sunt cunoscuti…”
De atunci si pana astazi, pe cerul Ortodoxiei romanesti s-au aprins multe stele prealuminoase de marturisitori, ierarhi, cuviosi si drepti, precum vedem si in vremea noastra rasarind chipul luminos al ieroschimonahului Ioan Iacob, despre care ne va fi vorba in randurile de fata.
Parintele Ioan este contemporan cu noi. Semnatarul acestor randuri l-a cunoscut personal in manastirea Neamtu, unde a trait si s-a calugarit, intre anii 1933-1936, si unde traiesc inca destui monahi care au vietuit cu dansul. De aceea, este o datorie sa nu dam uitarii cele de cuviinta despre acest fiu al Bisericii noastre stramosesti, care prin viata sa sfanta s-a invrednicit de mari daruri dumnezeiesti. In randurile de fata, nu voi consemna decat in treacat cateva date din viata sa, necesare pentru intelegerea mai deplina a celor ce urmeaza.

Dupa ucenicia duhovniceasca in obstea manastirii Neamtu, intre anii 1933-1936, parintele Ioan merge in pelerinaj la Locurile Sfinte din Palestina, unde va ramane pana la sfarsitul vietii: zece ani in marea Lavra a Sfantului Sava, intre 1947-1953, ieroschimonah si egumen al schitului romanesc de la Iordan si, in fine, restul vietii si-l petrece in pustia Ruva, din preajma manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, din Valea Iordanului, in pestera Sfintilor Ioachim si Ana, ducand viata sihastreasca, de aspra nevointa, in rugaciune, post si cugetare duhovniceasca.
In anul 1960, parintele Ioan trece la cele vesnice si este ingropat in pestera in care s-a nevoit. Timp de 20 de ani, parintele Ioan s-a odihnit in pace in pestera sa din pustia Ruva. Doar din cand in cand un pelerin roman mai trecea sa se inchine la mormantul lui si sa-i aprinda o lumanare la capatai. Dar iata, din toamna anului 1980, vesti minunate despre parintele Ioan au fost aduse de pelerinii la Sfintele Locuri si raspandite peste tot. Ca, adica, s-ar fi descoperit in chip minunat trupul sau, ramas neatins de stricaciune dupa 20 de ani de sedere in mormant si ca din el se revarsa buna mireasma. continuare »

30 de ani de la trecerea în lumina Celui Nepătruns

Citiți și:

• Acatistul Noului Marturisitor Ilie Lacatusu, facatorul de minuni († 22 iulie)
• Noi minuni ale Sfântului Sfinţit Ilie Lăcătuşu
• VIDEO: Marturie despre sfintenia Parintelui Ilie Lacatusu
• Minuni ale Sfantului ILIE Lacatusu
• 22 iulie: Pomenirea Sfantului Ilie Lacatusu, sfantul cu moaste intregi si facator de minuni inca din timpul vietii
• Prima carte dedicata Sfantului Ilie Lacatusu. Cartea cuprinde si acatistul sfantului cu moaste intregi
• 22 iulie: Praznuirea Sfantului sfintit Ilie Lacatusu. La cimitirul “Adormirea Maicii Domnului”, duminica, ora 13
• Stiati ca patriarhul Teoctist s-a opus canonizarii Sfantului Ilie Lacatusu? Ba chiar regreta si canonizarea Sfantului Ioan Iacob
• Sfantul Ilie Lacatusu – 27 de ani de la trecerea la Domnul. Minunile sfantului, povestite de Parintele Justin Parvu si Parintele Ioan de la Rarau
• Despre canonizare: Cum se face trecerea in randul sfintilor
• Sfinţii din Aiud nu dorm – Noi minuni ale sfinţilor martiri de la Aiud

[divide style=”3″]

Sfântul Părinte Justin Pârvu: „Părintele Ilie Lăcătușu trebuie cinstit ca un sfânt, pentru că este un argument puternic împotriva materialismului și a rătăcirii idolatre. I se pot înălţa rugăciuni oricând, pentru că sfinţii sunt adevăratele mărturii ale vieţii noastre ortodoxe, chiar în vremurile în care trăim. I se pot picta icoane, i se poate face o raclă cum este la Sfântul Ioan de la Suceava, la Sfânta Paraschiva. Pentru noi și pentru toată creștinătatea trebuie să îi sărbătorim ziua de adormire. Suntem într-o aleasă mândrie în faţa popoarelor, a protestanţilor, a catolicilor pentru aceste descoperiri: a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și a Sfântului părinte Ilie Lăcătușu”.

[divide style=”3″]

Sfântul Părinte Arsenie Papacioc: „Eu am fost cercetat dacă să îl canonizeze pe Ștefan cel Mare. A venit un arhiereu la mine. N-am fost de aceeași părere. Mai repede sunt pentru părintele Ilie Lăcătușu pentru că sunt niște semne de la Dumnezeu: are mireasmă și este neputrezit… Trebuie să atrageţi atenţia Patriarhatului. Trebuie să miște cineva, dar este mai greu să îl sanctifice. Pentru că cel mai evident lucru, de nediscutat, este că nu a putrezit și că are mireasmă… A rămas toată lumea cu această credinţă (că părintele este sfânt). Dispuneţi, eventual, o canonizare…”. [divide style=”3″]

Sfințitul Mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa: „Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române nu au curaj să declare că rămășiţele pământești ale foștilor deţinuţi politici, uciși pentru Hristos în temniţă, sunt moaște. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al părintelui Ilie Lăcătușu, despre care eu cred cu tărie că este sfânt, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Și Sinodul nu s-a pronunţat. În majoritate, foștii deţinuţi politici au fost legionari, și ierarhii se tem ca gestul lor să nu fie interpretat politic. Trebuie să ne raportăm cu înţelepciune și cu atenţie. Dacă Dumnezeu vrea, prin sfinţi, chiar necunoscuţi sau nerecunoscuţi de noi, ne poate face bine”.[divide style=”3″]
Sfântul Părinte Ioanichie Bălan: „Începând cu închisoarea de la Pitești, care a practicat cea mai cumplită tortură fizică și morală, și continuând cu celelalte închisori și lagăre de concentrare din ţară, care urmăreau distrugerea credinţei și a fiinţei umane, România a dat una din cele mai mari jertfe pentru apărarea dreptei credinţe și a neamului nostru. (…) Un slujitor devotat pentru Hristos a fost preotul Ilie Lăcătușu, de loc din judeţul Vâlcea, care a petrecut mai mulţi ani în închisori și a pătimit ca un martir. În toamna anului 1998, la 15 ani de la moartea sa, a fost găsit întreg și neputred în mormânt, ca semn că Dumnezeu a primit jertfa lui și l-a numărat în ceata celor drepţi”.[divide style=”3″]
Sfântul Părinte Dionisie de la Colciu: – Despre noii martiri în Biserica noastră nu se mai spune nimic. Știţi că au fost atâţia în închisorile comuniste; acum au descoperit un părinte cu corpul neputrezit.
– Ia uite!
– Da, părintele Ilie Lăcătușu. Și nu se spune nimic.
Acum noi ce trebuie să facem?
– Vedeţi? Lucrarea ispititorului. Vedeţi cum a progresat răutatea? Pe acela învederat l-a arătat Dumnezeu și după moartea lui sfânt, și, uite, conducătorii nu iau măsuri ca să-l sfinţească și să propovăduiască că nevoile și chinurile pe care le-a suferit, l-au sfinţit pe el, că ăsta-i adevărul. Da, dar n-au îndrăzneală. Vedeţi unde am ajuns?

[divide style=”3″]

Notă: Din anul descoperirii sfintelor sale moaște și până în ziua de astăzi Sfântul Mărturisitor Ilie Lăcătușu a săvârșit și săvârșește neîncetat nenumărate minuni, mărturisite și consemnate de credincioși, iar sfintele sale moaște, ușoare, întregi și frumos mirositoare au rămas la fel de neputrezite ca și în ziua în care l-au dezgropat. De atunci și până astăzi s-au făcut multe cereri de canonizare cu mărturii incontestabile, și cu toate acestea Sfântul Ilie așteaptă la rând să intre pe ordinea de zi a sinodului BOR, care este prea preocupat cu dialogurile ecumeniste și cu alte probleme mondene și în 14 ani de la aflarea sfintelor sale moaște, nu s-a găsit încă timp pentru deschiderea unui dosar de canonizare. Toate celelalte Biserici ortodoxe surori și-au canonizat martirii din temnițele comuniste, numai Biserica Română așteaptă… poate să pice comunismul totalitarist.

Sfinţii martiri din închisorile comuniste din România sunt însă cinstiţi peste hotare, atât în sânul Bisericii Greciei, cât și în Biserica Ierusalimului, a Rusiei – cărora le-au întocmit icoane de cinstire și acatiste de rugăciuni. Acești martiri sunt încă vii și ei săvârșesc minuni peste tot în lume, unde sunt chemaţi în rugăciuni. Ei și-au iubit neamul mai mult decât propria lor viaţa iar dragostea și darurile cu care i-a încununat Dumnezeu, depășesc hotarele lumești și se revarsă popoarelor ortodoxe de pretutindeni care cinstesc nevoinţele lor. Iubiţi mai mult de străini decât de cei din patria lor, sfinţii aceștia au cucerit lumea prin dragostea și minunile lor.

“Ale Tale dintru ale Tale…” continuare »

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi,

Printre faptele măreţe ale Sfântului Ştefan cel Mare se numără şi una mai puţin însemnată în conştiinţa poporenilor noştri. El a înfiinţat multe mănăstiri şi schituri, a ridicat multe biserici, dar a întemeiat şi o episcopie. Şi poate că din punctul meu de vedere este fapta lui cea mai însemnată.

În timpul domniei sale, după ce a rânduit pace cu Matei Corvin, regele Ungariei, pe care de altfel îl învinsese în bătălia de la Baia, acesta, în semn de respect şi de prietenie, i-a dăruit lui Ştefan cel Mare o moşie în părţile Ciceului, o moşie mare cu 40 de sate, să o stăpânească. Iar Ştefan cel Mare n-a găsit că are ceva mai bun de făcut pe această moşie, pe acest pământ românesc aflat sub stăpânire străină, decât să zidescă două biserici şi să întemeieze o Eparhie. Aşa a luat fiinţă, sub domnia lui, Episcopia Vadului, pe care a aşezat-o sub jurisdicţia Mitropoliei de la Suceava.

Când vorbim de conştiinţa unităţii româneşti înainte de 1918, noi obişnuim să-l pomenim pe Mihai Viteazul. Şi pe drept! Dar înaintea lui, cel care a avut această conştiinţă a neamului românesc de pretutindeni, a fost Sfântul Ştefan cel Mare. El ştia că românii majoritari din Transilvania subjugată sunt români, vorbesc româneşte şi că sunt de credinţă ortodoxă. Şi a vrut să-i ajute să-şi menţină acestă credinţă şi conştiinţa de neam. Aşa se explică faptul că a întemeiat acolo, în inima Ardealului subjugat, o eparhie, o episcopie. continuare »

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt pomeniti de Biserica noastra in fiecare an, la 29 iunie, dupa o perioada de pregatire, prin post, care variaza ca durata, in functie de data Pastilor. Sunt praznuiti in aceeasi zi, deoarece, potrivit traditiei, amandoi si-ar fi incheiat viata muceniceste, la Roma, in acelasi an.

Sfantul Petru, numit la nastere Simon sau Simeon, era din orasul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astazi localitatea El Aradsch in Siria), fiind fratele mai mic al Apostolului Andrei. Tatal lui se numea Iona. La vremea in care a fost chemat de Hristos la apostolat locuia in Capernaum, impreuna cu sotia si soacra sa. Se ocupa cu pescuitul, prin urmare, era un om simplu, neinvatat.

Din pescar, Apostol
Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca Andrei a fost cel care l-a adus la Hristos, dupa ce se convinsese ca L-a aflat pe Mesia. Cu acest prilej, Mantuitorul i-a schimbat numele din Simon in Chefa („piatra“ in aramaica), de unde numele de Petru in greaca si latina.

Potrivit Evanghelistului Luca, Sfantul Petru a devenit efectiv ucenicul Mantuitorului dupa ce a fost martorul unei minuni: intr-o dimineata, Hristos a vorbit multimii la tarmul lacului Ghenizaret. Pentru a fi mai bine auzit, s-a urcat in corabia lui Simon Petru, pe care l-a rugat sa o departeze putin de la tarm. Dupa ce a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon sa pescuiasca. Acesta, neincrezator, intrucat se ostenise in zadar toata noaptea, asculta de Invatator si arunca mrejele. Multimea pestilor prinsi il va infricosa: „Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos“, va spune el. Hristos i-a raspuns insa: „Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni“. Petru, impreuna cu ceilalti tovarasi de pescuit ai lui, va lasa totul si va urma Mantuitorului. continuare »

Apostolul Pavel nu s-a temut de moarte. Pavel a scris: „Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, zicând:«Spune-voi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda». şi iarăşi: «Eu voi fi încrezător în El»; şi iarăşi: «Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu». Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adicăpe diavolul” (Evr. 2, 11-14). Sfântul Ioan Gurăde Aur observă că, aici, Pavel „înfăţişează cauza iconomiei. Aici Pavel arată minunea: ea este în ceea ce a fost înghiţit de diavol, în ceea ce el a cucerit. Într-adevăr, prin acel ceva care era cea mai puternică armă a diavolului împotriva lumii, adică moartea; prin ea îl zdrobeşte Hristos. Astfel, Pavel arată marea putere copleşitoare a Biruitorului”[1]. Prin cele de mai sus, Adam este slobozit din legăturile robiei. Aşadar, Hristos S-a arătat pe Sine a fi „Domnul celor morţi şi al celor vii” (Rom. 14,9). Mai mult, „Iar aceea că «S-a suit» – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple” (Ef. 4,9-10).

Sfântul Pavel a scris: „Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii” (Rom. 8,2). Sfântul Vasile tâlcuieşte: „Hristos a luat trupul nostru cu neputinţele sale fireşti, «în afarăde păcat» [I Pt. 2,22]”. Aşa precum moartea, care se află în trup, ne-a fost transmisă nouă prin Adam, a fost înghiţită de Dumnezeire, tot aşa a fost păcatul alungat de dreptatea care este în Iisus Hristos; pentru că la înviere noi primim înapoi trupul care nu mai este supus morţii şi nici nu mai este subiect al păcatului”[2]. continuare »

Uciderea brutal a unui preot rus in biserica sa a lansat o noua unda de teroare in comunitatea ortodoxa din Kabardino-Balkaria. De la inceputul ostilitatilor din Cecenia, in septembrie 1999, Biserica Ortodoxa din Caucazul de Nord a fost precum un oras asediat.
Uciderea lui Igor Rozin in orasul Tyrnyauze, foarte probabil va reintari sentimentul de izolare intr-o societate predominant musulmana si va creste sentimentul de revolta impotriva grupurilor militante islamiste.
Valentina Varapaeva facea curatenie in biserica in timpul diminetii, cand un tanar a aparut la usa intreband de Parintele Igor. Aceasta i-a spus sa se intoarca in jurul pranzului, cand preotul trebuie sa soseasca.
Persoana respectiva s-a intors la momentul indicat si a fost intampinata de Parintele Igor, care, spre surprinderea lui Varapaeva, l-a invitat in camera lui. ‘’De cand il stiu, nu l-am vazut niciodata invitand un strain in camera sa’’ – a declarat femeia politiei.
Cei doi barbati au discutat cu calm si in liniste pentru o perioada dar intr-un final, Varapaeva l-a auzit pe preot spunand : ‘’Daca ai venit pentru sufletul meu, atunci ia-l !’’
Femeia a fugit in camera, unde l-a gasit pe strain stand deasupra corpului plin de sange al parintelui Igor, cu un cutit curbat in mana. Barbatul s-a intors catre ea. ‘’Nu ma ucide, am copii mici’’- a spus aceasta, iar criminalul a fugit in strada.
Parintele Igor, care a suferit 2 lovituri de cutit in piept a murit in drum spre spital. continuare »