Să nu ne mirăm de ce există o aşa mare degradare în societatea de azi. Tineretul îşi are rădăcina în familie. Dacă familia a fost sănătoasă, a fost o familie creştină, a fost o mamă bună, a fost o biserică sănătoasă, a avut preoţi, a avut duhovnici, atunci şi societatea şi lumea tineretului a mers pe un drum sănătos. Dar după ce lumea s-a supramodernizat, tineretul nostru a fost dezbrăcat nu numai de costumaţia lui originară, ci şi de fondul lui sufletesc. Că a schimbat iţarii în blugi, a schimbat viaţa lui într-una uşuratică; pentru că a intrat televizorul în casă, radioul şi toate lucrurile acestea, cum spunea ţăranul nostru când a văzut radio-ul pentru prima dată în casă: „Măi, ăsta-i diavolul în casa noastră”. Lumea s-a modernizat din ce în ce mai mult, a intrat într-o tehnică oarbă.

Acum omul nu mai poate merge cinci metri. Aşteaptă tramvaiul 15-20 de minute că nu poate merge pe jos, e obosit. Aşa că tehnica ne-a lenevit, ne-a dus într-o stare de amorţire şi trupească şi sufletească. E distanţă mare între mama noastră de altădată care avea de dus câte două oale la sapă, avea şi un copil după ea, altul la sânul ei, ducea viaţa aşa încât o întreba soţul: „Măi, dar târziu ai mai venit!” „Păi, am venit târziu că am dus copilul la şcoală, l-am învăţat pe cel mic ca să-l pot lăsa singur acasă şi viaţa noastră de familie nu este aşa de uşoară”. Dacă intri într-un muzeu să vezi cusătura la un epitaf de o frumuseţe artistică ce îţi fură ochii, înţelegi că femeia a fost acolo într-o oboseală şi trudă cu nopţi nedormite. continuare »

Între poporul evreu de odinioară, care a mers dintr-o încercare într-alta până în zilele noastre, și cel de astăzi este o distanţă ca de la cer la pământ. Nemulţumirea şi îndărătnicia lor i-a adus de la teocraţie, adică de la conducerea, de la oblăduirea directă a lui Dumnezeu, la primele forme de organizare politică. Aceasta s-a produs când au cârtit împotriva proorocului Samuel cerând rege.

Pentru cetatea Atenei, Platon considera: ca un popor să fie condus într-adevăr la culmile scopului său, ar trebui ca aleşii poporului să fie dintre oamenii cei mai deştepţi, dintre oamenii cei mai culţi, savanţi şi tot ce avea mai frumos şi mai ales comunitatea.

Ei bine, acum, de pildă, să luăm, să urmărim firul popoarelor din zilele noastre. Este atâta indiferenţă, pentru că şi popoarele antichităţii aveau şi un alt gust politic, şi o altă civilizaţie, aveau şi o altă cultură şi, după agerimea minţii lor, reuşeau să-şi aleagă oamenii vrednici ă-i conducă. Iar poporul nostru, în perioada aceasta a comunismului, când îşi alegea, de pildă, membrul de partid, era sigur că a ales pe cel mai bun dintre cetăţeni, asta după ce a trecut de faza de încercare din ’49, ’60-’70 încoace, când şi-au format elementele lor, cadrele lor în liceu, facultăţi, şcoliţi în străinătate. Dar, ca să găsească un membru de partid, căutau şi ei de acum oameni de elită, oameni noi. Şi se opreau la câte unul pe care-l socoteau a fi foarte bun şi care, în acelaşi timp, era creştin şi, atunci, nu putea fi ales pentru că: „bă, e foarte bun, dar e creştin, merge la biserică…” Deci deodată se punea problema aceasta a bunătăţii omului şi anularea ei în acelaşi timp pentru că era creştin. Asta înseamnă tocmai inversarea întregului sistem de valori a omului.

continuare »

– Părinte Justin¹., am venit la Sfinţia Voastră cu o durere în suflet, provocată de textele tot mai dese care anunţă dispariţia poporului român, dar şi de situaţiile cumplite de criză prin care neamul nostru trece în aceşti ani. Credeţi că suntem pe cale de pieire, de dispariţie din istorie?

– Să ştiţi că şi eu mi-am pus întrebarea aceasta de la o vreme încoace. Poate că datorită sărăciei, datorită crizelor… dar la noi criza aceasta a fost şi este permanentă. Suntem o insulă latină, înconjuraţi peste tot de slavi şi, unde mai pui, suntem şi ortodocşi pe lângă faptul că suntem români. Multora nu place deloc rezistenţa noastră în mijlocul Europei. Pe noi ne duşmănesc toţi, şi Răsăritul, şi Apusul. Ne aflăm între ciocan şi nicovală. Aşa a fost tot trecutul nostru, toată istoria. Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una – cu satul, una cu credința lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era așa erm de mult desfiinţaţi.

– Părinte dar în istorie am dăinuit în faţa păgânilor, în fața ereticilor. Se ardeau satele, se otrăveau apele și românii se retrăgeau în munţi, mereu, mereu. Şi totuşi, generaţiile de strămoşi au fost în stare să păstreze ţara, neamul, satul, limba română, credinţa şi ni le-au dat nouă, Acum, noi ce facem cu ele?

– E greu de înţeles fenomenul acesta, pentru că la noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor şi de formare a demnităţii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeşte nici în şcoală, nici în societate. Ei bine, tânărul nostru când intră în întunericul lumii europene nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor. Oricâte greutăţi au venit peste ei, au fost în stare să ne dea pământul moştenire şi ţara cu toate ale ei. Păi, în 1944, ce urgie a venit peste noi, dar ţăranul român, necăjit, a stat aici, nu s-a dus nicăieri. Am fost atunci la Iaşi, cu Valeriu Moglan, un ţăran cu origine sănătoasă, am primit-o pe Cuvioasa Parascheva, că fusese evacuată în Muntenia şi acum era adusă înapoi. El, când a văzut-o, s-a rugat aşa:

„Cuvioasă Parascheva, mulţumim că ne cercetezi. Am stat în Moldova noastră dragă şi am aşteptat să te întorci în mijlocul nostru, că tu eşti temeiul rezistenţei noastre şi apărătoarea credinţei noastre ortodoxe”.

continuare »

Preambul

Dintru început vrem să tăiem orice pricină de bucurie pentru schismatici: Părintele Justin a fost mereu pentru o clarificare a pozițiilor fiecăruia, ecumenist sau ortodox, dar în aceeași Biserică! Nu a fost pentru un amestec între Adevăr și minciună, între lumină și întuneric, între Hristos și mamona. Părintele nu a vorbit de vreo biserică paralelă, de sinod paralel sau alte idei schismatice. Considerăm că situarea noastră pe o poziție mărturisitoare va duce negreșit la ceea ce va trebui să spunem și să facem pe viitor. (Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi, Matei 10:19).

În ultimul interviu al Părintelui Justin, acordat Revistei Atitudini, Nr. 28, 2013, este foarte transant atat in privinta cipurilor, cat si in privinta ecumenismului, atât de transant si indurerat incat Părintele afirmă cu durere:

„Mai bine o Biserica impartita decat una ratacita!”.

Referitor la intreruperea pomenirii ierarhului, de nenumarate ori pe Parintele Justin a afirmat, in cazul in care ierarhul ar fi savarsit vreo erezie cu capul descoperit:

„Inchidem portile manastirii, ramanem in Biserica noastra si nu ii mai pomenim! Ei se rup singuri de la Biserica, nu noi”.

Iar în Creta tocmai asta s-a întâmplat, prin urmare Părintele Justin întrerupea pomenirea ereticului Teofan.

Prorocia Părintelui Justin cu privire la scindarea (întreruperea pomenirii, iar nu schismă) ce va avea loc

În urma adunării ecumeniste din Creta, culegem roadele conform duhului care a vorbit prin acei ierarhi apostați. Asistăm la o fragmentare până și între cei care înainte de Creta erau de aceeași partea a baricadei, cea în duhul Sfinților Părinți. Această dezbinare s-a și dorit de cei care stau în spatele organizării acestei adunături, încât să fie eliminați cei mai fervenți împotrivitori ai ecumenismului. Dar Domnul întoarce, pentru rugăciunile celor drepți, această capcană într-o cernere, o alta după cea din lupta anti-cip, care să elimine putregaiul ce mai rămăsese în Biserică.

Din păcate, la fel cum s-a încercat atragerea părinților Ilie Cleopa și Dumitru Stăniloae în propaganda ecumenimului, se vrea același lucru și cu Părintele Justin Pârvu. Iar această lucrătură vine din partea unor personaje aciuate în mănăstirea de călugări,  pe care Părintele le-a ținut aproape și cu atenție, pentru “a nu sări gardul” Bisericii. Căci pe vremea Părintelui erau mari viteji, făcând toată parada lor de mărturisire pe barba Marelui Duhovnic. Acum, ei își justifică frica/lașitatea prin distorsionarea tâlhărească a cuvintelor Marelui Duhovnic. Este vorba de esența a ceea ce a reprezentat Mănăstirea Petru Vodă, și anume lupta Părintelui cu erezia, lucru cu care nu a fost vreodată de acord și a sancționat tot ce aducea atingere dreptei credințe. Într-un context oarecum asemănător, adunarea ecumenistă de la Sibiu, Părintele practic prorocea scindarea ce va avea loc după “sinodul” din Creta:

Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc, pentru că nu s-a făcut niciodată o trecere dintr-o zonă a credinţei la alta cu uşurinţă. A fost, aşa precum ştiţi, şi la 1700, a mai fost pe la 1948, ’49, ’50, a fost și o viaţă individuală care a venit cu diferite cereri de lepădare de credinţă, sunt o mulţime de lucruri: la politruc, la birou să dai o declaraţie de solidarizare, pe unul să-l facă să treacă dintr-o concepţie politică la alta. În mare, noi suntem în fenomenul acesta, foarte periculos, greu de suportat. De aceea şi ispitele şi mântuirea noastră vor fi mult mai grele, adică în raport de cum vom putea să înfruntăm aceste încercări şi lucrarea diavolească. Să ne înarmăm cu putere la rugăciune, ca Dumnezeu să ne ajute, să putem ieşi curaţi, nepătaţi de aceste ispite şi de păcate.

Cine a făcut această scindare? Cumva cei care, canonic, se îngrădesc de ierarhii ecumeniști (ereticii ereticilor) sau cei care se delimitează de toată învățătura patristică, de sfinții ce condamnă erezia papistașă, protestantă și alte rătăciri de la dreapta credință? Vedem cum în urma adunării din Creta, această scindare se concretizează deja prin prigonirea, amenințarea cu caterisirea sau scoaterea din mănăstiri, cenzura celor ce condamnă, canonic, pe semnatarii documentelor apostate din Creta. Cu toate că anti-ecumeniștii sau tradiționaliștii sunt unilateral de acord că în Creta s-a legiferat ecumenismul/ s-a dogmatizat erezia ecumenistă, când este vorba de întreruperea pomenirii ierarhilor ecumeniști, apare extrema catalogării celor care nu pomenesc ierarhul ca fiind schismatici!!! Conform căruia canon? Se exclud canoanele unele pe altele? Când este vorba de erezie, nepomenirea ereticilor înseamnă evitarea schismei!!! Schismă înseamnă ruperea de învățătura Sfinților Părinți, de Sfinții Apostoli, de Adevărul, care este Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, iar Adevărul este acolo unde este dreapta credință, nu la ierarhul apostat, ci la ierarhul mărturisitor până la sfârșit. Nu la ierarhul care spune una și semnează contrariul, ci la cei care condamnă cu toată convingerea cel mai mic compromis în materie de credință! Și slavă lui Dumnezeu, avem astfel de ierarhi! Tot Părintele Justin mai descrie situația în care ne aflăm acum:

Vezi ce dărâmă o imensitate de stejar? Un firișor de viermuleț care se așează acolo și începe să roadă și în timp mai îndelungat sau mai scurt stejarul e căzut la pământ. Așa este și cu încercările care se fac la noi. Nu vedeți? Am semnat cu monofizitismul, mâine-poimâine mai semnăm altceva și noi habar nu avem de toate treburile astea, pentru că astea nu se publică. Te găsești la un moment dat într-o scadență ortodoxă, de nu te mai recunoști! Și te lasă așa într-o formă oarecare în biserica ta, dar fondul este din ce în ce mai alterat. Și în felul acesta, am ajuns să ne dizolvăm încetișor, fără să ne dăm seama unde am ajuns: la un dezastru neortodox.

Demontarea pragului de apostazie, numit “firul roșu”

Cât despre firul roșu al RUPERII DEFINITIVE de ierarhi în cazul împărtășirii în comun – ca punct final al apostaziei, Părintele Justin spunea: “închidem porțile mănăstirii și nu mai avem treabă cu ei”. Deci nu doar o întrerupere a pomenirii lor ca semn de avertisment și metodă pedagogică, ci ruperea oricărei legături cu ierarhia apostată, fiindcă nu mai erau considerați ca fiind parte din Biserică. Iar despre harul ierarhilor ecumeniști, Părintele Justin spunea:

Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii noştri ortodocşi nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului (nn. cât despre harul sfințitor, p Sava Lavriotul spune că tainele sunt valide, dar spre osândă), care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi: îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?

Reamintim că ecumenismul A FOST deja anatematizat de un sinod, încă din 1983.

ANATEMA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei

“ANATEMA celor ce atacă Biserica lui Hristos învătînd că Biserica Sa este împărtită în asa-zise “ramificatii” ce se deosebesc în doctrină si în felul de viată, sau că Biserica nu există vizibil, ci va fi formată în viitor cînd toate “ramificatiile” – sectele, denominatiunile si chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, si care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul si euharistia ereticilor sunt eficace pentru mîntuire, prin urmare, celor ce cu bună-stiintă sunt în comuniune cu acesti eretici înainte-mentionati sau celor ce sustin, răspîndesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frătesti sau al presupusei uniri a crestinilor despărtiti, să fie Anatema!”
(Dată de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Vancouver- Canada, august 1983, iscălită de toti episcopii, spre a fi adăugată la sfîrsitul anatemelor din Credinta Ortodoxiei, si pomenită mereu în prima Duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei)

TALMACIREA ANATEMEI, de Arhiepiscop Vitalie de Montreal

Biserica Ortodoxa Rusa de peste hotare, condusa in acest moment de mitropolitul Filaret, se marturiseste ca fiind o parte de nedespartit a Bisericii istorice a Rusiei. Ca Biserica Locala are dreptul sa-si tina soboarele obisnuite si sa dea hotarari ce sunt obligatorii in totalitate pentru toti fii ei imprastiati in int reaga lume. Timpul va arata daca celelalte Biserici Locale vor accepta hotararea noastra privind Ecumenismul, chiar daca la vremea lor, hotararile celor zece Sinoade Locale au fost acceptate de catre toti, si au fost inscrise in “Cartea Canoanelor Sfintilor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice si Locale si ale Sfintilor Parinti” a Bisericii Sobornicesti… Cat priveste Ecumenismul, fiecare Biserica Locala a avut timp suficient in decursul ultimei sute de ani pentru a-l studia, si daca o anume Biserica Locala isi bazeaza invataturile si viata pe canoanele Sfintilor Apostoli, pe canoanele tuturor Sinoadelor Ortodoxe, atunci nu poate decat sa recunoasca faptul ca Ecumenismul s-a format intr-una din ereziile care au existat din totdeauna, atat in trecut cat si in prezent, si numeste aceasta unitate o biserica. O astfel de manifestare este deja pe deplin a Antihristului.

Astfel, dand Anatema, ne-am protejat turma de aceasta ispita apocaliptica, si in mod neintentionat am ridicat o intrebare profunda constiintei tuturor Bisericilor Locale, pe care trebuie mai devreme sau mai tarziu sa o solutioneze intr-un fel sau altul. Viitoarea lor soarta duhovniceasca va depinde de raspunsul la aceas ta intrebare. De jure [de drept] Anatema care a fost data de noi are un caracter strict local al Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare, dar de facto [de fapt] are o semnificatie istorica imensa, pe plan universal, istoric si ecleziastic, exact fiindca Ecumenismul este o erezie de scara mondiala. Aceasta pozitie a Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare este vadit constiinta tuturor ortodocsilor. Pentru noi, este o cruce grea pusa asupra noastra de Domnul. Dar nu mai putem pastra tacerea, caci tacerea in continuare ar echivala cu o tradare a adevarului, de care tradare sa ne izbaveasca Domnul pe noi toti.

Fac această mărturie, fără dorința de a influența pro sau contra evlavia cuiva față de părintele Arsenie Boca, ci doar să fie cunoscut și acest aspect din viața Părintelui Justin Pârvu.

Pe când eram implicat în activitatea editorială de la Mănăstirea Petru Vodă, am mers la Părintele Justin să iau binecuvântare pentru un “Buchet de acatiste al noilor sfinți români”. Precizez că în acea vreme (2012) aveam o evlavie obișnuită la părintele Arsenie Boca, promovând de fiecare dată împotrivirea sa față de ecumenism (text contestat că nu i-ar aparține), fiind impresionat și de mulțimea de oameni ce-l mărturiseau ca sfânt și făcător de minuni. Îmi ziceam că nu pot fi înșelați chiar toată acea mulțime de oameni. I-am spus Părintelui Justin ce vreau să editez și i-am citit numele sfinților la care vroiam să le public acatistele. Printre ei erau: Părintele Ilie Lăcătușu, Părintele Gheorghe Calciu, Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, Părintele Ilarion Felea, Mucenicul Valeriu Gafencu (un nou acatist) și părintele Arsenie Boca. Credeam că va fi de acord cu toți, dar la auzirea numelui părintelui Arsenie Boca a spus categoric: – Arsenie Boca? Nu, măi! În față Atotputernicului Dumnezeu mărturisesc aceasta, și nu mică mi-a fost nedumerirea auzind cuvintele Părintelui. Nici nu am mai avut curajul să întreb de ce.

Pe Părintele Justin îl știm cu toții ca omul dragostei și cred că tot Domnul i-a descoperit când a zis că Dumnezeu l-a iertat pe părintele Arsenie pentru pictura de la Drăgănescu, în sensul că s-a mântuit, dar ce mi-a spus mie arată că nu-l considera un sfânt. Îmi doresc să fie sfânt, iar acele cărți să nu fi fost scrise de părintele Arsenie, ci de așa-zișii ucenici idolatri și înșelați care i-au stricat foarte mult numele, dar a fi canonizat împreună cu scrierile sale sau puse pe seama sa, care cuprind erezii și păgânisme, ar fi o mare hulă adusă Duhului Sfânt și ecumenismul ar avea un mare apostol în calendarul ortodox. Mai bine să fie mântuit și chiar sfânt neștiut de nimeni, decât să fie spre pierzarea a milioane de suflete. Știu că niciun un sfânt nu se supără dacă nu e cinstit, dar dacă e hulit atunci vom fi judecați de el, deci opriți hula, dar și idolatria față de părintele Arsenie Boca și urmați exemplul cumpătat al Părintelui Justin, cu adevărat Sfântul Moldovei, Ardealului și Țării Românești, care nu a avut în clipa morții nicio pată dpdv al Dreptei Credințe!

”…Noi am avut soarta aceasta nefastă să avem niște creștini căldicei, cărora chipurile le-a plăcut mai mult liniștea. Pentru că întâistătătorii noștri ne-au dat mereu cu liniștea, cu pacea, cu cumințenia – virtute pusă la mare cinste în educația religioasă ateist-comunistă.

Dar această falsă cumințenie ne-a acoperit toate neghinele pătrunse cu vicleșug în sânul Bisericii noastre și de atâtea bălării aduse din Răsărit și din Apus, nu am mai avut ochi să le vedem, sau poate că a fost mai comod să le astupăm.”

extras din Părintele Justin Pârvu,”Biserica și noile erezii”.

Părintele Justin către mitr. Teofan:

Grijă de turmă, ca un păstor! Toată grija cea lumească să o lepădăm!
Cuvinte mari: Ascultați de mai marii voștri, ca și ei să asculte de Mine (n.n. de Dumnezeu)!

Ascultarea, spun Sfinții Părinți, se face până la păcat, până la erezie. Astfel trebuie să fie și ascultarea noastră: de ierarhii care fac ascultare de Dumnezeu. Să ne fie cu luare aminte în aceste zile în care ierarhii hotărăsc pentru noi, în Creta, ori continuitatea Sfinților Părinți ori, să ne păzească bunul Dumnezeu, intrarea oficială în împărăția lui antihrist.

16 iunie 2013 – 16 iunie 2016

Sfinte Justin, veselia îngerilor, bucuria și frumusețea tuturor sfinților, pe tine te rugăm îngrădește mănăstirile tale, în care te-ai nevoit cu râvnă și te-ai făcut părtaș cetei mărturisitorilor și cuvioșilor.

• Acatistul Sfinţitului Mărturisitor Justin, stareţul de la Petru Vodă
• Paraclisul Cuviosului Părinte Justin de la Petru Vodă

continuare »

Sinaxar 14 Mai: Sfinții Închisorilor: Mărturisitorii din temnițele comuniste

Slujba Sfintilor Romani din temnitele comuniste

14 Mai – Ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste. Părintele Justin Pârvu despre 14 Mai 1948, ziua neagră a arestărilor

Proiect de lege: 14 mai, Ziua Naţională de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste

Fotografii inedite cu Părintele Justin Pârvu din ziua arestării, 14 mai 1948. Interviu inedit din anul 1993

Reportaj: Sfinţii închisorilor şi moaştele lor

Pr. prof. dr. Mihai Valică: Mesaj pentru Conferinţa de la Iaşi din 19 Martie, Avva Justin şi Sfinţii închisorilor

PETIȚIE: Protest împotriva indiferenței Patriarhiei față de Sfinții închisorilor

Monahul Teodot: Predică la prăznuirea Sfinților Închisorilor (măn. Petru Vodă), în vremea Sf. Cuv. Părinte Justin, cel ce nu s-a lepădat o clipă de camarazii săi și de doctrina Mișcării Legionare

Nu poporul nostru poartă vina, atâta timp cât aceste tratate s-au făcut şi s-au semnat pe ascuns. Ierarhii noştri nu au cerut părerea şi acordul poporului, dar nici măcar nu am fost înştiințați. Doamne fereşte, mâine poimâine ne trezim că Biserica Română nu se mai cheamă Biserica Ortodoxă, ci catolică. Noi nu ne putem asuma greşelile lor dogmatice. Şi vom ține la hotărârile celor 7 sfinte sinoade ecumenice cu prețul vieții. Pentru noi aceasta este sfânt: mărturisirea de credință a celor 7 sinoade ecumenice. Acestea au fost stabilite de Sfinții Părinți prin Duhul Sânt. Dacă ne lepădăm de ele, ne lepădăm de Duhul Sfânt. Nu e loc de îndoială în privința dogmelor. Ierarhii noştri când sunt investiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință şi cele 7 sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfinților ierarhi, păstorii lor.

Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbeşte prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la Balamand şi Biserica să îşi revizuiască poziția ortodoxă, spre liniştea poporului nostru ortodox. Biserica catolică deține erezii foarte mari în sânul ei, noi nu avem ce discuta cu nişte fățarnici care şi-au inventat propria lor biserică în afara harului lui Dumnezeu, pentru a fi independentă şi de sine stătătoare, asemenea lui Lucifer care a vrut să îşi ridice alt scaun pe tronul Dumnezeirii. Papalitatea a închis credincioşilor bisericii lor porțile Împărăției cerurilor ca să se închine lui pe un alt tron, la Vatican. Au încercat să ne subjuge şi pe noi, aruncând în ograda noastră şopârla uniatismului, dar sângele martirilor noştri mărturisitori i-a alungat cu puterea harului lui Dumnezeu. Aceste compromisuri ale ierarhilor noştri se săvârşesc nu dintr-o convingere dogmatică, ei ştiu prea bine adevărul, ci se poartă aşa datorită intereselor politice. Nu au puterea să se opună, pentru că a fi episcop în zilele noastre, înseamnă să accepți condiția de mucenic. Nu e uşor nici pentru ei. Noi avem datoria să îi trezim şi să ne rugăm pentru ei să aibă puterea de a se opune rătăcirilor dogmatice şi să fortifice Biserica cu mărturisirea lor dreaptă.

Noi, cei care am rămas ortodocşi în acest popor, ne dezicem de rătăcirile şi compromisurile lor! Au intrat lupii în turma noastră pentru că semănătorii sunt puțini, lipsesc teologii în măsură să poată combate nişte rătăciri de la adevărurile de credință. Se duc degeaba în străinătate şi fac atâtea şcoli teologice, dar nu auzi pe niciunul care să mărturisească nişte realități dureroase din sânul Bisericii. Pentru că ei când vin din străinătate aşteaptă o coroană de arhiereu, o coroană de secretar, să îşi pună guleraşe frumoase, genți strălucitoare şi maşini luxoase şi cică formează Biserica Ortodoxă. Dar nu asta formează Biserica Ortodoxă, Biserica ortodoxă o formează poporul simplu de rând binecredincios, băbuca aceea care îşi aprinde lumânarea cu lacrimi în ochi şi țăranul care nu cedează ortodoxia străinilor. Ortodoxia nu e în catedrale şi în zgârie nori, nu e în caracterul Biserici noastre, ci Ortodoxia sălăşluieşte în Peştera boilor de la Betleem, în care s-a născut smerit Dumnezeu. Acolo coboară Duhul Sfânt, aici e culcuşul harului Duhului Sfânt, în inima smerită şi înfrântă. De la Părintele Stăniloae nu mai avem profesori teologi care să facă o reală catehizare studenților. Şi teologii se formează aşa cum văd la păstorii lor. Dar ar trebui să înțeleagă că păstorii supremi sunt Sfinții Părinți şi slavă Domnului sunt atâtea cărți publicate. Nimeni nu poate spune că nu a ştiut.

Teologilor noştri le lipseşte râvna sau scânteia dragostei de adevăr. Să învățăm de la greci, care aşa mândri cum sunt ei, totuşi nu renunță la principiile ortodoxe ale Bisericii, ei fac educație religioasă, catehetică şi dogmatică de mici copiilor lor, astfel încât poporul grec este crescut într-un mediu bizantin şi înțeleg uşor dogma ortodoxă. La noi a fost o teologie sporadică şi o ortodoxie plină de necazuri şi greutăți. Eu rar am întâlnit profesori de teologie în puşcărie, şi dacă erau, erau fără atitudine. Au fost câțiva buni dar puțini, cum a fost Părintele Arsenie; mai mult cei simpli şi fără carte au apărat Biserica la noi. Să ne rugăm să înmulțească Domul secerătorii că sunt puțini. Orice credincios trebuie să îşi însuşească un minim de cunoştințe dogmatice, catehismul ortodox şi să fie trezvitor să nu primească orice învățătură cu uşurință de la oricine, numai de la Sfinții Părinți şi preoții mărturisitori. Să fim vigilenți pentru că sectele iau amploare şi în curând Ortodoxia românească, dacă o ține tot aşa, o să iasă la pensie„.

integral pe site-ul ATITUDINI

Mai mulţi parlamentari PNL au depus la Senat o propunere legislativă prin care propun ca data de 14 mai să fie instituită ca Ziua naţională de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste. Propunerea legislativă este semnată de 33 de deputaţi PNL şi a fost depusă, joi, la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, relatează News.ro.

Potrivit proiectului, celebrarea acestei zile poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale şi de instituţiile de cultură prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, „în limita alocărilor bugetare alocate”.

De asemenea, proiectul prevede că în ziua de 14 mai, Televiziunea publică, RRA şi Agerpres vor difuza, cu prioritate, emisiuni şi materiale informative despre evenimentele petrecute în timpul prigoanei comuniste din ziua de 14 mai 1948.

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive că marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temniţele comuniste este ziua de 14 mai 1948, când au fost arestaţi de către regimul comunist marea majoritate a tinerilor, intelectualilor şi a multor români care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini.

„În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948, au fost arestaţi peste 10.000 de tineri, anchetaţi, ulterior condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea. A ignora istoria suferinţei acelor zile, căreia i-au căzut pradă unii dintre cei mai curaţi şi mai drepţi dintre români, adevărate vlăstare ale eternităţii acestui neam, dar şi lungii perioade marcate de represaliile comunismului, ar fi o greşeală fatală aplicată acurateţei istoriei noastre”, mai spun parlamentarii semnatari ai propunerii legislative.

Potrivit deputatului PNL Mihai Aurelian, „ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste este una din zilele care trebuie marcate în calendarul oricărui român aflat în căutarea adevărului, spre aducerea aminte sau cunoştinţă a tot ceea ce a însemnat prigoana comunistă”.

„Numele unor titani ai dreptăţii şi credinţei au pierit şi au pătimit în acei ani negri ai istoriei noastre în speranţa că acest neam şi această ţară vor avea un altfel de viitor decât cel pe care-l construiau fiii bolşevicilor trimişi să distrugă România. Părintele Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr şi soţia sa, scriitorul Mircea Vulcănescu, părintele Iustin Pârvu, Aurelian Bentoiu – politicianul, deputatul şi singurul ministru ialomiţean, preoţi, poeţi, teologi precum Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nechifor Crainic, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Dumitru Bordeianu, precum şi zeci de mii de alţi români curajoşi au fost săltaţi începând cu 14 mai 1948 de lângă cei dragi şi aruncaţi pentru totdeauna în cele mai întunecate şi oribile locuri de detenţie”, precizează deputatul, într-un comunicat de presă.

Senatul este primă Cameră sesizată în cazul acestei propuneri legislative, forul decizonal fiiind Camera Deputaţilor

Digi24

Părintele Justin Pârvu ne vorbește despre ziua de 14 mai 1948

Daca ar fi fost vorba de vreun marxist imediat ar fi fost canonizat, dar pentru ca au fost legionari nu o vor face.

Pe Mărturisitorul cel ales al lui Hristos, podoaba Bisericii, care pe altarul Neamului Românesc până la adânci bătrâneţi pe sine însuşi jertfă ca o ardere de tot s-a adus, pe Voievodul Ortodoxiei româneşti, care în vremurile de pe urmă Biserica lui Hristos bine a străjuit şi cu sabia dragostei pe hulitori a gonit iar pe fiii pierduţi i-a găsit, pe cela ce cu mantia milei pe mulţi din necazuri şi întristări i-a izbăvit şi ca o inimă bătând cu rugăciunea multe conştiinţe spre cunoaşterea lui Dumnezeu a trezit, cu dorire din inimi să-i cântăm: Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Parastas 13 iunie 2015 [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=66qjebrb0Ww]

Parastasul de 1 iunie 2015 [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=QecYCuJifpI] Copiii de la caminul m-rii Paltin Petru Voda, rugaciune la mormantul Părintelui Justin [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=00ZcRZGjqzQ]

continuare »

Iisuse Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zecAlmYVtXo]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=L8SZm_5jV9o]