Știri

Părintele Justin s-a întors la Mănăstirea Petru Vodă – Paltin

Parintele Justin Ambulanta-la-Manastirea-Petru-Voda-3-Iunie-2013Din păcate, starea vremii s-a înrăutăţit, umezeala atmosferică ajungând la cote greu de suportat pentru un bolnav imobilizat la pat, chiar dacă instalaţia de dezumidificare a funcţionat fără încetare în ultimele 24 de ore. Părintele Justin Pârvu a exclamat că în ritmul acesta nu ajungem nicăieri şi a sugerat că ar vrea să meargă din nou la Mănăstirea Paltin, în chilia în care a locuit în ultimii ani.

Astăzi, 3 Iunie a.c., după ce dimineaţa câţiva monahi au încercat felurite soluţii cât mai efective pentru reducerea umidităţii, părintele stareţ a rugat pe cei de faţă să meargă şi să-i pregătească chilia de la spitalul Mănăstirii Paltin, pentru a evita de acum înainte insuficienţele respiratorii. Pe la orele prânzului a cerut din nou să mănânce şi apoi a cerut să vină o ambulanţă care să îl ducă. Mai apoi a chemat patru din părinţii mănăstirii ca să le confirme că este dorinţa sa personală să meargă înapoi şi că vrea ca toată frăţimea să rămână în pace şi în bună înţelegere.

Astfel, pe la orele 16, părinţii şi mirenii prezenţi în mănăstire l-au putut zări preţ de o clipă pe Părintele Justin. După ce a fost dus în chilia în care a stat în ultimii trei ani şi toată aparatura medicală necesară a fost mutată la etajul doi al spitalului Mănăstirii Paltin, sfinţia sa a mulţumit personal celor prezenţi pentru efortul pe care l-au făcut, iar echipa de pe ambulanţă a plecat sărutându-i mâna.

Reînnoim apelul de a continua rugăciunile pentru însănătoşirea Părintelui Justin, îmbunătăţirea stării sale fiind evidentă chiar şi pentru aceia care s-au îndoit că la cei peste 94 de ani ai săi ar fi cu putinţă astfel de minuni. Nădăjduim din tot sufletul în refacerea deplină a sănătăţii părintelui stareţ şi vom stărui în rugăciune până când Dumnezeu va plini cererile noastre.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Mai multe informații și din zilele din urmă găsiți pe site-ul oficial: PetruVoda.ro

VIDEO: Valeriu Gafencu rămâne cetățean de onoare al orașului Târgu Ocna, fiind deja cetățean al Împărăției Cerurilor

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=1gyIpeHmWD8]

În ședința Consiliului Local Târgu Ocna de joi, 30 mai 2013, s-a supus la vot proiectul de retragere a titlului de cetățean de onoare al orașului acordat lui Valeriu Gafencu. După o pledoarie de 40 de minute a teologului Danion Vasile și intervențiile d-nei judecător Carmen Păduraru, ale tânărului Alexandru Costache, reprezentantul Asociației Foștilor Deținutilor politic și ale părintelui din Tg. Ocna s-a supus la vot, fiind nevoie de 10 voturi pentru a i se retrage titlul. Rezultatul votului a fost următorul: 8 voturi pentru retragerea titlului, 6 contra și 3 abțineri. Astfel, acest atac a fost sortit eșecului, Domnul neîngăduind pătarea memoriei Sfântului Mucenic Valeriu Gafencu și minciunile la adresa Mișcării Legionare. Considerăm că nu titlul de cetățean de onoare a fost apărat, cât adevărul despre jertfa și credința noilor mărturisitori din temnițele comuniste.

fer-valeriu-gafencu-1

Citiți și: VALERIU GAFENCU NU POATE PRIMI…ONOARE DE LA CEI CARE NU AU

Părintele Justin: „Să nu risipim turma!” Controlul total şi închisoarea invizibilă

„Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate”?  

Parintele Justin - 9 feb 2013Părinte, știți foarte bine că a fost acest miting împotriva actelor cu microcip, la care am participat și noi. Mulți spun că atmosfera de acolo a fost una de rugăciune şi un protest paşnic prin care s-a cerut alternativă simplă la cardurile de sănătate electronice. Din păcate majoritatea reprezentanţilor mass-mediei au prezentat manifestația în defavoarea noastră, încercând să ridiculizeze prezența noastră acolo, intervievând mai mult bătrâni sau cerșetori care se aciuaseră pe lângă manifestanți și banalizând evenimentul. Credeți că a avut vreun efect pozitiv acest miting?

Bineînțeles că cei care au fost prezenți acolo și-au făcut datoria față de societatea în care trăiesc, față de neamul din care se trag, față de generația de mâine. Acești oameni au riscat atât imaginea și poziţia lor socială, cât poate și pâinea de la gură. Aceștia sunt modele și repere pentru generația de mâine și sunt dovada existenței unei rezistențe de luptă împotriva abuzurilor acestui sistem ce se impune din ce în ce mai dictatorial. Acest sistem de control total la un moment dat se va întoarce împotriva noastră, a cetățenilor şi abia atunci vor înţelege cei care au ridiculizat și nu au înțeles jertfa acestor oameni.

Dar mai presus de acestea, pentru mine acest miting a fost mai mult ca un examen pentru societatea ortodoxă românească. Un examen cu rezultate foarte slabe pentru cinul preoţesc în general, pentru că ei trebuiau să fie primii, în fruntea poporului și în număr cât mai mare ca să fie exemplu de jertfă pentru credincioși. Dar ei au fost de fapt ultimii. De aceea sunt şi foarte dezamăgit, pentru că dacă preoţii nu au răspuns la apelul acesta, la strigătul disperat al turmei pentru ajutor, înseamnă că noi nu mai avem preoţie. Nu mai are cine propovădui cuvântul adevărului în faţa credincioşilor. Care adevăr îl propovăduiesc ei? Degeaba vorbești cuvinte frumoase pentru Evanghelie dacă nu vezi că Hristos este în aproapele, în aceștia mai mici ai tăi. Deci pentru ce mai stăm noi în altar şi apărem în faţa bieţilor oameni? Ei vor să audă ceva de la noi, să spunem ceva turmei acesteia, să înveţe ceva de la noi. Nu mai are însă de la cine, cum spune psalmistul: „toţi netrebnici ne-am făcut”. Sunt foarte deprimat când văd un preot că îmi trece pragul acestei chilii şi nici nu pot să îl mai privesc, că e ţepos în convingerea lui şi se face că nu ştie despre ce este vorba. Nu este o atitudine creştină. Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune – e uşor de zis, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”. Să nu risipim turma! Cum să nu fi risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate? continuare »

Părintele Justin s-a întors la chilia sa din Mănăstirea Petru Vodă, azi, Miercuri, 29 Mai 2013

Parintele-Justin-la-plecare-din-M-rea-PaltinIeri dimineaţă, Marţi, 28 Mai a.c., Părintele Justin s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi a fost foarte liniştit şi tăcut pe tot parcursul zilei. Pe la orele amiezei a cerut să fie dus la Mănăstirea Petru Vodă, de călugări. Şi-a întărit dorinţa şi în faţa cîtorva maici din Mănăstirea Paltin, încă o dată, seara, spunînd că vrea să îi mîngîie cu prezenţa sa şi pe părinţi, iar cei de faţă i-au cerut un pic de răgaz ca să îi poată pregăti chilia.

Azi dimineaţă, Miercuri, 29 Mai 2013, a fost întrebat încă o dată dacă vrea să meargă şi a confirmat: “Păi da, măi, să mergem!” În scurtă vreme aparatura medicală necesară a fost dusă la Mănăstirea Petru Vodă şi pe la orele 10-11 dimineaţa, într-o atmosferă emoţionantă, înconjurat de toate maicile Mănăstirii Paltin, care au început să cînte încet “Hristos a înviat!”, părintele a plecat la prima sa chilie, construită aici în anul 1992.

La sosire, părinţii din mănăstire l-au înconjurat şi ei cu multă emoţie, împreună cu cei cîţiva mireni care se aflau de faţă. Cu toţii sîntem bucuroşi şi recunoscători pentru această mare binecuvîntare ce ni s-a dat.Parintele-Justin-din-nou-la-chilia-sa-din-M-rea-Petru-Voda-29.05.2013

Starea sănătăţii sale nu a suferit modificări majore în ultimele două zile. Există, însă, şi cîteva foarte mici semne de îmbunătăţire. Momentan Părintele Justin are nevoie de rugăciuni, de linişte şi de înţelegere, pentru a putea să-şi recupereze sănătatea pe care cu toţii i-o dorim. Pînă cînd voia şi pronia lui Dumnezeu va hotărî nişte schimbări majore în bine, îi rugăm pe toţi cei ce vor să-l vadă pe duhovnicul nostru să-şi amîne vizita propusă; părintele stareţ va hotărî singur cu privire la fiii duhovniceşti ce doresc să îl vadă, dacă şi cînd se va simţi în putere pentru a-i primi.

La Mănăstirea Paltin se va săvîrşi în continuare Sfîntul Maslu după slujba de seară (ora 18), iar la Mănăstirea Petru Vodă se va face Sfîntul Maslu de două ori pe zi, după slujba de dimineaţă şi după cea de seară. Toţi cei ce îl iubesc pe Părintele Justin sînt aşteptaţi să ni se alăture în rugăciune, fie aici, fie în orice alt colţ al lumii în care se află, pînă cînd Dumnezeu îi va reda însănătoşirea pentru care cu toţii ne rugăm.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Atac la Sfântul Închisorilor: Primăria orașului Tg. Ocna vrea retragerea titlului de cetățean de onoare

Cetatean-de-Onoare-Valeriu-GafencuJoi, 30 mai a.c., ora 15.00, Consiliul Local al oraşului Tg. Ocna se va întruni pentru a-i retrage titlul de cetăţean de onoare lui Valeriu Gafencu, cel supranumit Sfîntul Închisorilor. Acest gest este motivat de presiunile asupra Primăriei Tg. Ocna pe care guvernul Ponta, prin intermediul prefectului de Bacău, le-a făcut, constant şi tot mai insistent, în ultimele luni.

Iniţial, o astfel de hotărîre trebuia să fie luată încă de astă iarnă, dar mobilizarea laicatului ortodox a întîrziat-o. Am sperat că nu va mai fi adoptată. Iată însă că lobby-ul evreiesc pe lîngă Cabinetul Ponta s-a dovedit şi de această dată mai puternic.

Sfîntul Închisorilor n-are nevoie de recunoaşterea noastră. Însă, noi avem nevoie şi de ajutorul lui şi de el ca reper de viaţă creştină şi naţională. Dacă azi duşmanii neîmpăcaţi ai ortodoxiei şi ai românismului ne atacă sfinţii, mîine ce ne vor putea face? Trebuie să ne opunem acestei samavolnicii. Dintr-o datorie morală şi din instinct de supravieţuire naţională.

| RostOnline

Ar trebui protestat în fața primăriei din Târgu Ocna.

În ședința Consiliului Local Târgu Ocna de joi se va supune la vot proiectul de retragere a titlului de cetățean de onoare al orașului acordat lui Valeriu Gafencu. Primarul Ștefan Șilochi spune că gestul lui este urmarea adresei primite de la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului. În replică, diferite asociații și profesorii critică dur deciza Primăriei.

Un întreg scandal a izbucnit la Primăria din Târgu Ocna, care va atinge apogeul în ședința Consiliului Local de joi, din cauza unui punct de pe ordinea de zi care vizează retragerea titlului de cetățean de onoare acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu. “Titlul de cetățean de onoare a fost acordat în anul 2009 – a declarat primarul Ștefan Șilochi. Ulterior, am primit o adresă de la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului , prin care ni se solicită să retragem acest titlul pentru că se încalcă legea. Noi am trimis adrese la asociațiile care au susținut acordarea titlului, familiei și am cerut să vină cu argumente care să contrazică adresa de la Institut. În ședința de joi vom aduce toate răspunsurile și adresele. Va fi prezent inclusiv președintele Institulului de Studiere a Holocaustului”.
În adresa Institulului “Elie Wiesel” se arată că “în opinia noastră această decizie a Consiliului Local Târgu Ocna este incompatibilă cu normele democratice și prevederile legale, din următoarele motive: (…) Tribunalul Militar al Corpului IV Armată … a dispus condamnarea într-un lot de 18 persoane a lui Valeriu Gafencu pentru participarea la Rebeliunea Legionară. Valeriu Gafencu a fost învinuit că în calitate de conducător al organizațiilor școlare Frățiile de Cruce (organizațiile de tineret ale Mișcării Legionare) din Iași a instigat direct pe elevi (…) la nesupunere față de legile și autoritățile școlare, determinându-i în ziua de 23 ianuarie 1941 să suspende cursurile. Această instigare a avut ca urmare declararea grevei de către elevi. Valeriu Gafencu a fost condamnat la 3 luni și o zi închisoare corecțională și 2.000 de lei amendă corecțională pentru instigare publică. (…) Valeriu Gafencu a fost condamnat pe 5 decembrie 1941 (…) pentru crimă de constituire de asociațiune și activitate legionară potrivnică ordinei existente (…)”. Institutul mai arată că acțiunile de inspirație legionară reprezintă amenințări la siguranța națională și motivează cu încălcarea Legii 107/2006 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Valeriu Gafencu a fost închis la Târgu Ocna, unde a și murit în februarie 1952.

Scrisoare deschisă adresată primarului de Târgu Ocna

Pe adresa redacției Ziarului de Bacău am primit scrisoarea deschisă a profesorului Anca Tudor din București, adresată primarului Șilochi: “Vă scriu după ce am aflat de propunerea de a retrage titlul de cetațean de onoare al orașului pe care azi îl administrați omului care reprezintă mult pentru spiritualitatea românească – Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor. Eram în sala de festivități a Casei de Cultură atunci când viceprimarul a conferit acest titlu, după un cuvânt foarte frumos, un elogiu sobru al celui omagiat post-mortem. Știm acum cu toții ce a reprezentat detenția pentru deținuții politici ai acelor vremuri, știm de asemenea că, prin mila lui Dumnezeu, faptele lor de vitejie și sfințenie au ieșit la iveală după zeci de ani prin mărturiile supraviețuitorilor și prin relicvele celor care au primit în închisoare cununa muceniciei. Mulțumind lui Dumnezeu pentru darul libertății sociale pe care l-am primit în decembrie 1989, se cuvine să-i cinstim pe cei care, în suferințe inimaginabile, au reușit să rămână demni în viață și în moarte, gândindu-se neîncetat la moștenirea de noblețe și sfințenie pe care aveau menirea să o lase urmașilor, nouă adică. Pentru mine este o acțiune de neînțeles punerea în discuție a acestui titlu și, mai mult, retragerea lui. Nu cunosc amănute, dar cred că nicio presiune nu ar putea să motiveze oprobiul, pata neagră care ar plana mereu asupra orașului Târgu Ocna dacă ați lua această decizie. Vă rog, domnule Primar, să ștergeți din ordinea de zi a ședințelor de administrație acest rușinos punct, ca un bun român cu sufletul curat, integru, implacabil în dreptate, tradiție și frică de Dumnezeu”.

Danion Vasile – Predică la Duminica slăbănogului. Starea sănătății Părintelui Justin, Duminică, 26 mai si luni, 27 mai

Părintele Justin ne învață jertfa muceniciei bolii. Mucenicia bolii poate să fie la fel de grea ca mucenicia din închisoare. În astfel de momente trebuie să avem credință, să ne punem nădejdea în Dumnezeu. Arătăm că Părintele trăiește, câtă vreme îl purtăm în sufletele noastre și urmăm sfaturile lui. Să fim vii pentru Hristos! Să ne plecăm genunchii în rugăciune pentru Părintele Justin și să ne rugăm lui Dumnezeu ca binecuvântarea Părintelui să ne acopere până la sfârșitul vieții noastre! Predania Părintelui trebuie să rămână vie în inimile noastre. Dacă poate nu l-am prețuit până la aceste săptămâni de boală gravă, măcar acum să-l prețuim așa cum trebuie, pentru că există riscul ca stând aproape de un om al lui Dumnezeu să nu-ți dai seama de marea lui statură duhovnicească și abia la momente de încercare cum este acesta, să-ți dai seama că ai greșit. Am așteptat să primim zece cuvinte, în loc să le fi reținut pe primele trei sau măcar pe primul. Am cerut cuvinte peste cuvinte în loc să răspundem acestor cuvinte cu viață. Doamne Iisuse Hristoase trimite harul Tău cel ceresc pentru Părintele Justin și ajută-ne să trăim ca niște ucenici adevărați ai săi.

extras din predică[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=tbj1Sx4S4QQ]

(Duminică, 26 Mai 2013, ora 20:25):

După ce astă noapte a trecut prin cîteva ceasuri de insuficienţă respiratorie, în cele din urmă astăzi dimineaţă, Duminică, 26 Mai 2013, Părintele Justin a putut să se odihnească destul de bine, tratamentul administrat făcîndu-şi pe deplin efectul.

Prin mila lui Dumnezeu şi pentru rugăciunile tuturor celor ce îl iubesc, aceste complicaţii s-au micşorat vizibil, iar astăzi părintele stareţ a avut o poftă de mîncare cu mult mai mare decît în ultimele două luni de zile şi a mîncat un pic mai mult decît de obicei. Acestea ar putea fi primele semne clinice de biruinţă asupra bolii, chiar dacă pînă la restabilirea sănătăţii mai este încă mult.

Ca şi observaţie asupra acestei pagini de prezentare a mănăstirii noastre şi a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, în ultimele 24 de ore au avut loc mai multe zeci de atacuri informatice asupra sitului nostru. Dacă atacatorii sînt români, îi rugăm să îşi încerce măiestria pe alte situri, neavînd nimic de cîştigat din lupta împotriva Părintelui Justin şi a mănăstirilor sale.

Actualizare 6 (Luni, 27 Mai 2013, ora 14:10):

Părintele Justin a reuşit să doarmă destul de liniştit după ora 3 noaptea şi s-a odihnit bine pînă aproape de prînz, trezindu-se uneori. Este mai limpede decît ieri şi mai liniştit, respiraţia fiind bună şi neavînd nevoie de oxigen. În general, este cu puţin mai bine decît ieri.

Se vede, astfel, că Dumnezeu nu trece cu vederea iubirea de fii a celor ce se roagă pentru Părintele Justin. Crucea acestei boli pe care şi-a asumat-o duhovnicul nostru pentru fiecare din noi începe să fie cu mult mai uşor de purtat pentru sfinţia sa cu cît fiecare dintre noi înţelegem cît de mare este importanţa rugăciunii cu pocăinţă şi cu smerenie. Cu atît mai grabnică va fi, aşadar, însănătoşirea Părintelui Justin Pârvu, cu cît mai grabnic cei ce se roagă pentru el se vor spovedi curat şi se vor împărtăşi.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Reamintim că zilnic se face Sf. Maslu pentru Părintele Justin la cele două mănăstiri, la orele 11:30 la mănăstirea de călugări și 18:30 la mănăstirea de maici.

Starea sănătății Părintelui Justin, sâmbătă 25 mai

77432Actualizare 4 (Sâmbătă, 25 Mai 2013, ora 21:25):

Astăzi Părintele Justin a primit întreaga obşte de 160 de maici şi surori a Mănăstirii Paltin. Deşi foarte slăbit şi fără putinţa de a vorbi tare, s-a bucurat de fiecare dintre cei ce l-au cercetat.

În vizită la părintele stareţ a fost astăzi şi doctorul Dan Tudor Eniu, medicul care l-a operat în săptămânile din urmă, şi care ne-a declarat că, medical vorbind, nu poate să explice cum analizele Părintelui Justin sunt de două ori mai bune decât în ziua externării, şi cum se poate ca un organism atât de slăbit să aibă o vitalitate atât de puternică. “E limpede că ceea ce se întâmplă acum cu Părintele Justin este lucrarea şi puterea lui Dumnezeu”, a spus domnia sa. Privitor la acuzele nefondate ce i-au fost aduse, dr. Dan Tudor Eniu ne-a confirmat că în absolut toate aspectele clinice (intervenţiile chirurgicale, tratamentul, etc), deciziile i-au aparţinut Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, şi nu domniei sale, şi că afirmaţiile sunt documentate şi semnate de Părintele Justin şi se pot găsi în arhiva spitalului. continuare »

Sf. Maslu arhieresc pentru însănătoșirea Părintelui Justin

Mitropolitul-Teofan-la-Taina-Sfîntului-Maslu-la-Mănăstirea-Paltin-Vineri-24-Mai-2013 Astăzi dimineaţă, în jurul orei 11, obştea de călugări a Mănăstirii Petru Vodă a fost primită de Părintele stareţ, care, deşi slăbit, s-a bucurat să îi vadă pe ucenicii săi. Începând cu ora 17, înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Teofan al Moldovei, sosit la Mănăstirea Paltin, a săvârşit Taina Sfântului Maslu împreună cu câţiva preoţi şi diaconi, pentru Părintele Arhimandrit Justin Pârvu. La sfârşit a ţinut un scurt cuvânt de îmbărbătare pentru maicile şi mirenii care erau de faţă.

Starea sănătăţii Părintelui este stabilă; nu sunt schimbări majore. în ambele noastre mănăstiri se săvârşeşte zilnic Taina Sfântului Maslu; toţi cei ce vor să ni se alăture în rugăciune sunt bineveniţi, atât clerici şi monahi, cât şi mireni, ştiut fiind că adevărat şi prea-adevărat este cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care zice “Amin grăiesc vouă, că dacă doi din voi se vor uni pe pământ pentru tot lucrul ce vor cere, va fi lor de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Mat. 18:19).

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=jtu6n0G6cTg]

Mai multe înregistrări pe site-ul oficial al mănăstirii Petru Vodă.

Pr. prof. dr. Mihai Valică: “Să ne adunăm cât mai mulți în jurul acestei biserici a bunului Părinte Justin, a acestei stări de spirit duhovnicești și să nu o lăsăm să slăbească”

Sunt foarte mulți care doresc ca această Mănăstire sau atitudine a Părintelui Justin să nu meargă mai departe; vor să strice un fenomen duhovnicesc ca acesta, pentru că această Mănăstire stă ca un ghimpe în trupul mondializării și al des-bisericirii.

[youtube=https://youtu.be/1EDsOL33N-M]

Transmiteți la cei din casele și parohiile dvs. să îl pomenească în rugăciune și am convingerea că Dumnezeu va face minuni și ni-l va lăsa pe Părintele Justin, pentru că dorește să trăiască și să fie între noi.

Cartea a patra a Regilor
Capitolul 20

1. În zilele acelea s-a îmbolnăvit Iezechia de moarte şi a venit la el Isaia proorocul, fiul lui Amos, şi i-a zis: “Aşa grăieşte Domnul: Fă testament pentru casa ta, căci nu te vei mai însănătoşi, ci vei muri!”
2. Atunci s-a întors Iezechia cu fata la perete şi s-a rugat Domnului,
3. Zicând: “O, Doamne, adu-ţi aminte că am umblat înaintea feţei Tale cu credinţă şi cu inimă dreaptă şi am făcut cele plăcute în ochii Tăi!” Şi a plâns Iezechia tare.
4. Isaia însă nu plecase încă din cetate, când a fost cuvântul Domnului către el şi i-a zis:
5. “Întoarce-te şi spune lui Iezechia, stăpânul poporului Meu: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui David, strămoşul tău: Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale; te vei vindeca şi a treia zi te vei duce în templul Domnului;
6. Şi voi mai adăuga la zilele tale cincisprezece ani şi din mâna regelui Asiriei te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta o voi apăra pentru Mine şi pentru David, robul Meu!”
7. Şi a zis Isaia: “Luaţi o turtă de smochine! Şi au luat o turtă de smochine şi au pus-o pe rană şi s-a însănătoşit Iezechia.
8. Şi a zis către Isaia: “Care este semnul că Domnul mă va vindeca şi că mă voi duce a treia zi în templul Domnului?”
9. Iar Isaia a zis: “Iată semn de la Domnul că-şi va împlini Domnul cuvântul pe care l-a rostit: Vrei să treacă umbra la ceasul de soare cu zece linii înainte sau să se dea cu zece linii înapoi?”
10. Iezechia a zis: “E uşor ca umbra să se mişte cu zece linii înainte. Nu, ci să se dea umbra cu zece linii înapoi”.
11. Şi a strigat Isaia proorocul către Domnul şi s-a dat înapoi cu zece linii.
12. În vremea aceea Merodac Baladan, fiul lui Baladan, regele Babilonului, a trimis scrisoare şi dar lui Iezechia căci auzise că Iezechia a fost bolnav.
13. Ascultând Iezechia pe trimişi, le-a arătat cămările sale, argintul, aurul, aromatele, mirurile cele scumpe şi toată casa sa de arme şi tot ce se afla în vistieriile sale; şi nu a rămas nici un lucru din casa sa şi din toată stăpânirea sa pe care să nu-l fi arătat lor Iezechia.
14. Venind însă Isaia proorocul la regele Iezechia, a zis către el: “Ce au zis oamenii aceştia şi de unde au venit la tine?” Iezechia a răspuns: “Dintr-o ţară depărtată, au venit din Babilon”.
15. Isaia a zis: “Ce au văzut ei în casa ta?” Şi Iezechia a zis: “Tot ce este în casa mea au văzut şi n-a rămas nici un lucru din vistieriile mele pe care să nu-l fi văzut”.
16. Atunci Isaia a zis: “Ascultă cuvântul Domnului: Iată vor veni zile când vor fi luate toate câte sunt în casa ta şi ce-au adunat părinţii tăi până în ziua aceasta şi vor fi duse la Babilon. Nimic nu va rămâne, zice Domnul.
17. Din fiii tăi care vor răsări din tine şi pe care îi vei naşte tu,
18. Se vor lua şi vor fi eunuci în palatul regelui Babilonului”.
19. Iezechia a răspuns lui Isaia: “Bun este cuvântul Domnului pe care l-ai rostit tu!” Apoi a adăugat: “Să fie pace şi linişte în zilele mele!”
20. Celelalte fapte ale lui Iezechia, luptele lui şi cum că el a făcut iazul şi canalul pentru adus apă în cetate, sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Iuda. Apoi a răposat Iezechia cu părinţii săi şi în locul lui s-a făcut rege Manase, fiul său.

Părintele Justin s-a întors la mănăstirea Petru Vodă

UPDATE: Pentru adevăr: starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu este stabilă

Hristos a înviat!

Întrucît unii din fraţii noştri au obiceiul de a da mai departe ştiri neverificate, fără să afle sursa şi veridicitatea lor, confirmăm la această oră, 12:35 (ora Bucureştiului), azi, 22 Mai 2013, că starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu este stabilă. Sfinţia sa s-a odihnit foarte bine, după ce aseară a mîncat nişte supă şi a băut o cană de ceai, iar între orele 2 şi 4 dimineaţa a ascultat din chilia sa slujba Sfintei Liturghii săvîrşită la Mănăstirea Paltin.

Noi ne rugăm mai departe pentru însănătoşirea părintelui stareţ. Orice schimbare majoră a stării sănătăţii sale va fi comunicată aici. Rugăm pe toţi cei de bună credinţă care au acces la pagina noastră să nu preia ştiri şi informaţii despre starea Părintelui Justin Pârvu din nici o altă sursă. Starea sănătăţii sale nu va putea fi influenţată de zvonuri şi păreri, ci doar de rugăciunile Bisericii, ale noastre, ale tuturor.

Mulţumim, în numele părintelui stareţ, tuturor celor ce ne sînt alături alăturîndu-ni-se în rugăciune şi celor ce nu dau mai departe zvonuri alarmiste, fără nici un fel de temei.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

La-coborirea-din-elicopter Hristos a înviat!

Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi, 21 Mai a.c., de praznicul Sfinţilor împăraţi întocmai-cu-Apostolii Constantin şi Elena, Părintele Justin Pârvu s-a întors în mănăstire, după o călătorie de puţin peste o oră pe deasupra Munţilor Carpaţi. Piloţii îi comunicau prin căşti permanent locaţia unde se află, şi ne-au relatat că la trecerea pe lângă Muntele Ceahlău, părintele a cerut să fie ridicat puţin ca să vadă Muntele Schimbării la Faţă al Moldovei. La aterizare, la ora 11:15 (ora locală), Părintele Justin a fost primit într-o atmosferă foarte emoţionantă pentru toţi cei de faţă, cântându-i-se “Hristos a înviat” printre lacrimi de bucurie şi de milosârdie.

Starea sănătăţii sale este relativ stabilă, deşi este foarte slăbit de boala prin care a trecut şi cu care încă se luptă. De astăzi înainte lupta sfinţiei sale, a preoţilor, a călugărilor, a maicilor şi a mirenilor rămâne să fie dată cu rugăciunea. Este de datoria noastră să strigăm către Prea-sfânta Maică a Domnului, Sfinţii Arhangheli, Sfinţii Doctori-fără-de-arginţi, Sfinţii închisorilor şi către toţi Sfinţii către care avem evlavie ca să înduplece pe Dumnezeu să-Şi reverse mila Sa cea mare asupra duhovnicului nostru, care ne-a povăţuit cu cuvântul şi ne călăuzeşte şi ne ocroteşte cu rugăciunea sa pe fiecare dintre noi. Avem nădejde şi ştim că la Dumnezeu nu va fi trecută cu vederea nici o lacrimă şi nici un suspin. continuare »

Să ne rugăm în aceste momente pentru Părintele Justin

UPDATE: Părintele a ieşit cu bine şi din a doua operaţie, este conștient și nu mai are dureri. Este foarte importantă refacerea din următoarele zile, având nevoie de odihnă şi linişte.


tamaduirea sfintilorÎntrucât Părintele trece prin clipe mai grele (a doua interventie) şi este nevoie de milostivirea Maicii Domnului şi a Sfinţilor tămăduitori doctori fără de arginţi, a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a Sfinţilor închisorilor, fiecare, după putinţă, să se roage cu Acatistul Acoperământul Maicii Domnului, a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil spre tămăduirea robului lui Dumnezeu Părintele nostru Justin. Iar preoţii să săvârşească sfântul Maslu.

14 mai – Praznicul Sfinților Închisorilor: Al doilea hram al Mănăstirii Petru Vodă

Veniţi, iubitorilor de mucenici, să cinstim florile cele înţelegătoare ale credinţei, mărgăritarele Domnului, pe sfinţii români ai temniţelor comuniste, pe cei ce şi după moarte sunt prigoniţi şi defăimaţi. Amintirea voastră şi acum îi arde pe conducătorii din umbră ai acestei lumi şi pe slugile lor prealaşe, vădindu-le întunericul faptelor. Pentru aceea până în sfârşit vă vor acoperi cu minciuni şi uitare, dar Dumnezeu mai strălucit vă va descoperi.

[youtube=www.youtube.com/watch?v=VPN-_KPlrhM]

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici ce au pătimit în temniţele comuniste din România.

Aceşti sfinţi mucenici s-au săvârşit în temniţele comuniste din România între anii 1945-1964, fiind chinuiţi în multe feluri: cu foame, cu frig, cu bătăi, cu teroare continuă, cu insulte şi umiliri nenumărate şi cu multe alte chinuri scornite de diavol şi slugile lui pentru a le înfrânge credinţa şi a-i compromite. Unii de pe urma grelelor pătimiri s-au îmbolnăvit, îndoindu-li-se chinurile deoarece asistenţa medicală era condiţionată de compromitere.

Aceştia pe care îi cinstim astăzi ca şi sfinţi sunt aceia dintre zecile şi sutele de mii de purtători de zeghe din România comunistă care au murit cu nădejdea vieţii veşnice şi mărturisind dreapta credinţă, indiferent de culoarea politică, motivul arestării sau viaţa pe care au dus-o înainte. Căci suferinţa îndurată în închisori, în lagăre de muncă forţată, în anchete sau în marea închisoare care a devenit România după 1945, i-a înţelepţit, făcându-i să înţeleagă rostul lor în mijlocul acestei suferinţe: ispăşirea păcatelor proprii şi ale neamului întreg. A fost o generaţie de jertfă pe altarul acestui neam. De aceea amintirea lor mult înflăcărează inimile noastre spre păzirea neştirbită a rânduielilor strămoşeşti: credinţa şi dragostea de neam. Ei sunt sufletul şi cetatea neamului nostru. Căci prin jertfa lor şi a altora mai dinainte asemenea lor a dăinuit neamul nostru în istorie păstrându-se în valorile credinţei. Şi nădăjduim să se păstreze şi de acum înainte, cu rugăciunile lor, până la Învierea cea de obşte. continuare »

VIDEO: Conferința “Sfinții Închisorilor”, Iași

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=74uxneMaOek] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=nJ7jINl1_lU&feature=share&list=PL8OeBx1Wb-y-_XDIlyQMYsnY4Dgl78uI6] [youtube=https://youtu.be/pNZu12ykblU] [youtube=https://youtu.be/iGLGJmer6e0]

La minutul 2:10 este momentul când un craniu de martir de la Aiud începe să izvorască mir, sub forma a două picături. Până în acel moment, cei prezenți în sală simțeau valuri de mireasmă frumos mirositoare, ceva deosebit decât orice mir. Vom reveni și cu alte înregistrări.

Ciprian Voicilă – Despre minunea de la Iași (19 martie 2013)

Anul acesta am ajuns la Iași, la Teatrul Luceafărul, cu o oră înainte de începerea conferinței dedicată Sfinților Închisorilor. Încă de pe la ora 17 au început să vină, în valuri, creștinii care au evlavie la ei. M-am bucurat. Aveam motive serioase să mă bucur. Cu câteva zile înainte, băieții care lipiseră afișe pentru conferința noastră au fost amendați și li s-au rupt afișele pentru… propagandă politică! Mi s-a reprodus dialogul absurd-suprarealist care a avut loc între un polițist și unul dintre băieții care lipeau afișe. Băiatul l-a întrebat, uimit, pe polițist de ce conferința noastră ar fi una de propagandă politică având în vedere titlul ei: Din temnițe spre sinaxare – Sfinții Închisorilor. Replica polițistului a fost mai mult decât spontană: Păi cum, domnule, Codreanu, Moța, Marin nu sunt sfinți? Revin la punctul de plecare al mărturiei mele: aveam motive serioase de bucurie, dată fiind prigoana fără precedent declanșată anul acesta împotriva Sfinților Închisorilor. Înainte de a începe conferința, sala era deja plină. În timpul ei erau atât de mulți oameni încât se blocase intrarea. A luat cuvântul mai întâi domnul Ioan Enache. Cu un aer distins și-a mărturisit, cu argumente, evlavia pe care o are domnia sa pentru Sfinții Închisorilor. A urmat părintele Hrisostom Manolescu. Părintele a emoționat o sală întreagă citind câteva fragmente din mărturiile mărturisitorilor din închisorile comuniste și punctând anumite racile ale vieții noastre creștine. Din când în când părintele Hrisostom ne-a pus degetul pe rană. Ne-a arătat călcâiul lui Ahile. Ne-a făcut să înțelegem, încă o dată, distanța enormă dintre noi- creștinii secolului XXI și ei, mărturisitorii din secolul XX. În timp ce părintele Hrisostom vorbea, domnul Enache mi-a atras discret atenția că de pe unul din craniile înșirate în fața noastră se preling picături de mir. Am privit atent la craniul îngălbenit și am constatat că era adevărat: craniul transpira mir, iar broboanele se prelingeau degajând în aer valuri de bună mireasmă. În timpul conferinței în mai multe rânduri am simțit valuri de bună mireasmă venind când de la moaștele care erau așezate pe masă în stânga mea, când de la cele din dreapta. Ulterior, Danion mi-a povestit că în timp ce vorbeam despre mucenica Nicoleta Nicolescu a simțit și el un val puternic de bună mireasmă. Ba chiar am văzut cum încep să se umezească un craniu de la Aiud- pe care torționarii l-au secționat cu un fierăstrău- și moaștele Florei, soția lui Radu Gyr. Uimirea m-a cuprins atât de tare încât le-am arătat acest fenomen inexplicabil și prietenilor mei, Mihai Făgădaru și Marian Maricaru, ceea ce se vede din fotografiile de mai jos.   La sfârșitul conferinței, când credincioșii au început să se închine, din craniul îngălbenit de la Aiud au izvorât mai multe picături de mir, ceea ce poate fi văzut și pe filmările postate pe Apologeticum. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că s-a milostivit de noi și în acest an, iar Sfinților Închisorilor le garantăm că vom fi mereu alături de ei, potrivit cuvintelor testamentare pe care ni le-a lăsat părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: „Or să se bată cu noi și morți. Iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apărați. Și morți vom izbândi!”

Marturia lui Stelian Marius Craciun (Cedry2k) despre minunea petrecuta la Iasi la conferinta despre Sfintii Inchisorilor

  Am fost destul de sceptic. Nu față de prietenii mei, pentru că îi consider niște oameni extrem de serioși. Nici față de Dumnezeu și de minunile făcute de El, pentru că, din punctul meu de vedere, întreaga Lui Creație este o minune în sine. Am fost sceptic din cauză că mă consider nevrednic de semnele Lui, și nu spun asta ca să par smerit, dat fiind că eman mândrie prin toți porii. Totuși se pare că Judecata Domnului este alta; am primit, din partea prietenilor mei care au susținut conferința, nobila sarcină de a veghea sfintele moaște ale celor care nu au pregetat să-si asume sacrificiul pentru Hristos și neamul românesc. Astfel că după (emoționanta) conferință, mi-am luat în serios rolul de “bodyguard”, fiind extrem de atent la modul în care oamenii își manifestau evlavia față de osemintele acestor martiri, perindându-se prin fața mesei, închinându-se și sărutând aceste sfinte moaște. Am pornit de la premisa că nu toți oamenii găsesc cel mai potrivit mod de a cinsti memoria acestor sfinți, anonimi și celebri. Ca să nu o mai lungesc, în timp ce supravegheam extrem de atent acest proces, am simțit un puternic miros de mir. Nu în nas, ci direct în creier. Exact în secunda următoare, am observat (mă bucur de un văz excelent) cum o picătură extrem de mică apăruse pe una dintre coastele aflate exact în dreptul meu. Desigur, ați zice, ar fi putut fi umezeală, apărută din terțe motive, dar am văzut cu ochii mei cum acea picătură de mir, CREȘTEA în dimensiune, direct proporțional cu uluirea mea. Mirosul creștea și el în intensitate. Am simțit cum inima începe să-mi bată cu putere și mi s-a uscat gura. Am atras atenția (prin niște onomatopee incoerente) unui coleg, aflat exact lângă mine. Exclamațiile lui mi-au întărit instant convingerea că nu mă înșel. De asemenea, în mai puțin de 2 minute, un alt coleg aflat lângă masă mi-a atras atenția asupra unui craniu care emana un miros foarte puternic și pe a cărui suprafață apăruseră picături de mir. Oamenii din față au observat uimirea noastră și s-au strâns în jurul nostru. Aș zice că cel puțin 20-30 de oameni din cei aflați acolo îmi pot confirma fără nicio reținere spusele. La un moment dat, o doamnă s-a apropiat cu o bucățică de vată și, până să apucăm noi să o oprim, a șters picătura de mir de pe coasta respectivă, fapt care m-a mâhnit profund. Am rămas puternic impresionat pentru tot restul serii, arătându-le credincioșilor coasta din care izvorâse sfântul mir. Simțeam că nu pot să tac. Exact cum simt și acum. Nu trageți concluzii pripite: dintotdeauna m-am simțit protejat de Domnul și nu am simțit nevoia de a-L ispiti. Asta e mărturia mea și e din suflet. Mulți vor zice că sunt nebun. Nu asta e drama. Drama ar fi să nu fiu un nebun întru Hristos. Dumnezeu e Mare și lucrează nebănuit, chiar și cu cei nevrednici!

MITING ANTICIP: Bucuresti, 14 martie, orele 12, Palatul Parlamentului

[youtube=https://youtu.be/USkmWBqDqEI]afig mitingÎn vederea conștientizării de către populație a riscurilor la care se expun prin acceptarea cardului electronic de sănătate, prin introducerea programului de informatizare a sănătății și în general prin acceptarea actelor electronice (biometrice), Asociația Dreptate și Adevăr organizează în data de 14 martie 2013 , începând cu ora 12.00 și până la ora 17.00, o acțiune de protest autorizată. Acțiunea va avea loc la Palatul Parlamentului , în alveola de lângă Parcul Izvor. Vă chemăm să popularizați acest miting și să participați activ alături de toți cei care consideră că datele noastre medicale nu trebuie expuse riscurilor majore reprezentate de atacurile cibernetice și traficul de organe și nici divulgării lor prin lărgirea accesului unor persoane necunoscute, altele decât medicul curant, la informațiile medicale și personale care vor fi, de acum încolo, înregistrate într-o bază de date centralizată, anulându-se secretul profesional, confidențialitatea și dreptul la viață intimă și privată a cetățenilor români. Toți cei care consideră că actele de identitate electronice, pașapoartele biometrice și orice act electronic (cu cip) le încalcă drepturile cetățenești, că le invadează intimitatea și viața privată sunt chemați să ni se alăture și să-și exprime dezacordul pe 14 martie 2013, ora 12.00 la Palatul Parlamentului, în alveola de lângă Parcul Izvor.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă așteptăm în număr cât mai mare!

Să luăm exemplu de la greci!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=H7TK5dd2uQk]

Pe langa afisul de mai sus, va punem la dispozitie si alte materiale de propaganda anticip:download-arrow

Pastorala IPS Serafim de Pireu: “Să ne dorim darul sfinţeniei, izvorât de Marea Minune a Întrupării”

Nasterea Domnului HristosIubiţii şi mult doriţii mei fii,

„Taină străină văd şi preaslăvită”, „astăzi toată zidirea se bucură și se veselește că Hristos s-a născut din tânăra Fecioară”, „iar îngerii toți, în ceruri dănțuiesc și se bucură astăzi”.“Câte sărbători avem în fiecare zi întru Tainele lui Dumnezeu”, zice Sfântul Grigorie Teologul. Cel mai mare praznic, însă, rămâne această mare sărbătoare a Întrupării: „Venit-a întrupându-Se Hristos”, „Hristos se naşte”, «Hristos s-a născut !»!

Atât de mare este darul lui Dumnezeu făcut omului, încât «mintea este mai slabă ca faptele, iar cuvintele mai prejos de înţelegere”», după cum zice Marele Vasile. Departe de orice pricepere este lucrarea de negrăit a lui Dumnezeu, marea taină a dumnezeieştii iconomii, coborârea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, care, «a locuit întru noi» ca Dumnezeu-Om, lucru „mai presus de minte” şi „mai presus de cugetare”. Desigur, este vorba de natura acestei minuni ce depăşeşte raţiunea omului. Neputinţa minţii omului de a ajunge la adâncurile înţelepciunii lui Dumnezeu este înnăscută, dar este şi consecinţa adâncirii omului contemporan întru răutăţile zilei. Sufletul acestuia este secat de lipsa îndulcirii dumnezeieşti, slăbit de lipsa gingăşiei şi întunecat de lipsa Harului, răbdând mii de chinuri văzute şi nevăzute, întru stăpânirea patimilor şi întru frenezia păcatului, săraci întru jertfire, dar nu şi întru bunuri materiale.

Nu înţelegem, fraţii mei, câtuşi de puţin „sărăcia extremă” a ieslei, „acea înfăşare cu totul smerită” ori „golătatea peşterii” întru care, însă, „strălucea bogăţia dumnezeirii”. continuare »

O carte care spune adevărul despre vaccinuri: Vaccinurile: prevenţie sau boală? O nouă patologie pediatrica, de Dr. Christa Todea – Gross

Adevarul intotdeauna invinge. Noi avem doar datoria de a-L marturisi intodeauna cu credinta. Iar din credinta se naste curajul. Vremurile pe care le traim impun sa ne invingem frica, sa abandonam miturile si sa marturisim curajul. O astfel de marturisire s-a materializat prin aparitia cartii semnata dr. Christa Todea – Gross. In viitorul nu foarte indepartat, manualul de istorie sincera, curajoasa si demna a Romaniei va face referire la aceasta carte.

Vaccinurile: preventie sau boala? O noua patologie pediatrica (autor: Dr. Christa Todea – Gross): o carte jertfa, unica in Romania, cu raspunsuri si mult cautate solutii (mai ales de catre parinti), prefatata de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila, aparuta prin grija apostolica a Editurii Christiana din Bucureşti, în colecţia “S.O.S. medical”. De ce unica? In Romania nu exista la ora actuala nicio carte sau studiu in legatura cu cauzalitatea reala dintre numeroasele boli cronice (etichetate de multe ori ca fiind “de cauza necunoscuta” sau genetica) si vaccinurile pretins-”obligatorii” ale sugarului si copilului mic. Exista doar carti care arata beneficiile vaccinurilor si minimalizeaza efectele lor secundare. continuare »

Părintele Dimitrie Bejan despre Mișcarea Legionară

– Ati spus ca Iorga a gresit politic. Care este greseala lui politica cea mai mare? Ca s-a dat cu regele?

– Nu. Uite, asa a fost: A fost un consiliu de coroana si i se cerea regelui, de catre englezi, sa desfiinteze Miscarea Legionara si sa formeze el o dictatura fara legionari, fara cuzisti si fara taranisti. Dictatura regala s-a format si, la cererea englezilor, care erau filo-evrei, i-au cerut sa-i împuste. In acel timp Corneliu Zelea Codreanu, împreuna cu 13 dintre sefii Miscarii Legionare, erau în închisoare la Râmnicu Sarat. Regele Carol a trimis acolo Siguranta Statului sa-i aduca la Bucuresti. Noaptea i-au suit într-un autobuz si i-au legat cu mâinile la spate, de spatar; i-au legat si de picioare, si la spatele fiecaruia statea câte un sergent de jandarmi cu câte o frânghie. Când au ajuns în padure la Tâncabesti, între Ploiesti si Bucuresti, s-a oprit masina si le-a spus colonelul care-i escorta: ”Va dau voie sa va închinati, ca aici este sfârsitul vostru. Nu le-a dat drumul la mâini. S-au închinat si ei lui Dumnezeu cu limba, cum au putut! A spus unul din ei ”Tatal nostru” si apoi i-au strangulat pe toti cu frânghia. A fost o moarte talmudica, dupa ritualul cunoscut, dictata din afara. Marile puteri nu vedeau cu ochi buni Miscarea Legionara nationala, unica, numai în România. Nicolae Iorga, care avea mare putere si influenta în fata regelui, putea, cred, sa-i salveze de la moarte pe cei 13 din fruntea Miscarii Legionare. Asta a fost marea lui greseala politica. De aceea legionarii l-au omorât pe Nicolae Iorga, în 1940. A doua greseala a lui a fost ca nu s-a opus ca regele sa-si alunge regina si sa traiasca în concubinaj cu Elena Lupescu, o evreica imorala. continuare »

Masonii şi SUA şi-au dat OK-ul pentru debarcarea lui Băsescu

USL a demarat procedurile de suspendare ale preşedintelui Băsescu, în cazul unui vot favorabil extrem de probabil în Parlamnet, în cel mult 2 sptămâni urmând să fie organizat un referendum pentru a constata dacă românii îl mai vor sau nu pe Traian Băsescu ca preşedinte.

Anterior suspendării au avut loc o serie de pregătiri şi schimbări tehnice la şefia celor două Camere ale Parlamentului. Modificări absolut normale la o nouă majoritate în Legislativ şi modificări care nu au atentat la instituţiile statului ci la persoanele din fruntea acesteia. Cum ar fi fost oare să se schimbe componenţa Executivului, dar nu şi premierul?! Şi, dacă s-a schimbat prim ministrul, nu-i aşa că nu s-a atentat la o instituţie a statului de drept, ci pur şi simplu s-a dat curs voinţei unei noi majorităţi în Parlament.

Prin modificările de care aminteam, pe de-o parte s-a asigurat că persoana a  doua în stat pe perioada demersurilor suspendării nu va fi Vasile Blaga ci un component al Alianţei la Putere, Antonescu şi, pe de altă parte, prin schimbarea Robertei Anastase de la şefia Camerei Deputaţilor şi decizia prin Ordonanţă de Urgenţă referitoare la atribuţiile Curţii Constituţionale (deciziile CCR privind hotărârile Parlamentului nu mai sunt obligatorii ci au caracter consultativ) s-a evitat blocarea demersurilor suspendării lui Băsescu. continuare »