Un rezumat foarte concludent al unei teze de doctorat despre locul Duminicii ca fiind coroana saptamanii liturgice si nu inceputul saptamanii

Lucrarea de fata, Semnificatia Teologica si Liturgica a Duminicii in Biserica Ortodoxa, realizata ca teza de doctorat la Teologie Liturgica, are ca obiectiv principal, printro abordare tematica interdisciplinara, redescoperirea sensului si semnificatiei teologice a Zilei Domnului in contextul gandirii si societatii secularizate contemporane. Pentru a intelege deplin locul Duminicii, al continutului sau liturgic si a importantei deosebite a acesteia in viata si in cultul Bisericii noastre, este necesar a lamuri dintru inceput relatia ei cu Sabatul iudaic. Gandirea crestina a ignorat de-a lungul timpului aceasta relatie, asa incat Ziua Invierii, intaia zi a calendarului iudaic, a fost interpretata ca un alt sabat, un sabat crestin. In acest sens, toate prescriptiile si definirile Vechiului Testament privitoare la ziua a saptea au fost transferate asupra Duminicii, faptul acesta devenind evident mai ales dupa ce Imparatul Constantin cel Mare a dat „zilei soarelui” o consfintire de stat oficiala prin legislatia din anul 321, facand-o pe aceasta zi de odihna general obligatorie. In acest sens, in Introducerea lucrarii sunt prezentate principalele obiective urmarite de autor, problematica Zilei Domnului in viata liturgica contemporana, precum si stadiul actual al cercetarilor cu privire la subiectul tratat. Pentru a indica contextul teologic in care se insereaza disertatia de fata, aceasta cuprinde prezentarea analitica dar si critica a lucrarilor lui Willy Rordorf, Jean Danielou, Alexander Schmemann, Henry Chirat, Samuele Bacchiocchi, precum si detaliata descriere a preocuparilor legate de acest subiect din teologia romaneasca, aici fiind amintite lucrarile unor teologi de marca precum Iuliu Scriban, Grigorie Comsa, Grigorie Marcu, Nicolae Neaga, Ene Braniste, Ilie Moldovan, Constantin Galeriu si.a.

Capitolul intai contureaza cadrul general teologic in care se incadreaza lucrarea de fata prezentarea modului in care conceptul de timp a fost receptat in istoria ideilor, mai intai in cultura greaca, in crestinism si in cultura occidentala. Am prezentat sumar principalele curente filozofie antice subliniind perceptia diferita asupra timpului care a fost vazut fie experienta a miscarii si schimbarii, fie ca imagine miscatoare a eternitatii, fie un ciclu nascator de alte cicluri, fie ca masura a tuturor schimbarilor in lumea creata. (p.1522). Orizontul filosofic si teologic este completat prin prezentarea in subcapitolul al treilea a perceptiei timpului in gandirea apuseana (p. 2629) unde succint autorul trece in revista discutia asupra acestei teme la Boetiu, Augustin, Toma de Aquino, Sinoza, Kant, Bergson, Heidegger. De asemenea, pe langa aceste consideratii generale asupra timpului, inainte de a vorbi despre ziua intai sau ziua a opta, despre ziua soarelui sau Duminica, capitolul cuprinde si o prezentare a originii saptamanii de sapte zile ca unitate temporala distincta, precum si cele doua moduri in care aceasta apare in antichitate, saptamana iudaica si saptamana planetelor sau planetara la greci si romani. continuare »

Pentru toti cei ce nu pot gandi decat matematic, in aritmetica calendaristica biblica iudaica, civila si mondialista cum afirma D-l Bumbescu pe RIC: “Nu exista d.p.d.v. logic, matematic, cum vreti, alta posibilitate sa fie reunite cele 2 sisteme!” si nu pot gandi si teologic, dupa logica si matematica teologica a Sf. Parinti, care au alcatuit Calendarul si cartile de cult ale Bisericii:

Exista o teologie liturgica extraordinara prin care se transpune in forma doxologica viata si anii lui Iisus Hristos, dar si viata Bisericii inceputa dupa Pogorarea Sf. Duh-Rusalii.

De exemplu, dupa pogorarea Sf. Duh sunt pana la Invierea Domnului 33 de saptamani, care incep citirile din Apostol si Evanghelie cu ziua liturgica de luni, respectiv cei 33 de ani ai lui Iisus Hristos, numite duminica a n-a dupa Rusalii si sunt 10 duminici speciale inclusiv cele ale Postului Mare.

Daca duminica liturgica s-ar suprapune cu saptamana liturgica, care incepe de luni, atunci Hristos ar fi murit la varsta de 43 de ani (respectiv perioada saptamanilor intre Pogorarea Sf. Duh si Inviere, iar daca am desfiinta duminica liturgica ar insemna ca Hristos a murit la 52 de ani, cate saptamani liturgice sunt.

Deci calendarul ortodox, exceptand modificarea neinspirat facuta de Patriarhie, recapituleaza in mod istoric si cultic-doxologic, intreaga viata a lui Iisus (33 de ani) si viata Bisericii in Duhul Sfant. De aceea calendarul se raporteaza la Pasti si la Pogorarea Sf. Duh.

Daca se raporteaza doar la prima zi a saptamanii, cum este mentionat in Biblie, deci doar la Invierea lui Iisus Hristos, atunci se respinge Pogorarea Sf. Duh cu intreaga viata liturgica si harica a Bisericii. Deci este un calendar doar biblic, exact cum il au sectarii si in special adventistii.

Asadar, calendarul patriarhiei renunta prin acea separare a sambetei de duminica, la viata litrugica stabilita de Sfintii Parinti. continuare »

Cateva precizari si sublinieri la cap.2.2. din articolul despre calendar. Sa ne rugam pentru luminarea si mantuirea celor ce ne indruma duhovniceste spre mantuire si conduc destinul Bisericii lui Hristos.

• Cele opt Glasuri sunt cantate si ele succesiv, un Glas pe saptamana. In saptamana luminata insa, se canta cate un Glas pe zi, de la Glasul 1 la Glasul 8 tocmai pentru a arata continuitatea Duminicii dupa sambata, ca a opta zi si nu numai ca prima zi a saptamanii. De aceea serbarea Invierii Domnului incepe cu Duminica si se incheie dupa 8 saptamani tot cu Duminica, cand Ortodoxia cinsteste intemeierea Bisericii lui Iisus Hristos in mod vizibil si haric pe pamant prin pogorarea Sf. Duh.
• Deci Dumnica este alfa si omega, inceputul si sfarsitul unei saptamane liturgice din saptamana luminata, dar si inceputul si sfarsitul unei perioade speciale de cinstire a Invierii Domnului, in decurs de 8 saptamani, dupa modelul lui Iisus Hristos, care recapituleaza si insumeaza intreaga creatie prin Jertfa si Invierea Sa. Dupa acest moment saptamana liturgica incepe cu ziua de luni si culmineaza cu ziua de duminica, asa cum se vede in orice Evanghelie si asa cum a fost barata duminica prin cele doua linii rosii pana in anul 2010. Daca se merge cu logica biroul de presa ar trebui schimbata si citirea Evangheliei dupa Rusalii, nu numai mutata linia rosie in calendarul cu pricina!
• Prima zi liturgica incepe cu Duminica Invierii, Glasul 1, ce-i drept, dar numai pana la Pogorarea Sf. Duh, pentru a arata ca invierea Domnului include rascumpararea chiar din ziua creatiei, dar se sfarseste tot cu Duminica pe Glasul 8, respectiv Pogorarea Sf. Duh.
• Faptul ca intemeierea Bisericii, adica Pogorarea Sf. Duh se petrece in duminica a 8 a dupa Pasti, iar saptamana liturgica incepe imediat cu luni, si nu cu duminica, iar prima duminica dupa Rusalii incepe cu Gasul 8 (vedem bivalenta lui 1 si 8, reprezentata de ziua Duminicii) este mai mult decat evident ca, Sf. Parinti au statornicit prin randuelile liturgice si doxologice, ca Dumnica este a opta zi, raportata la evenimentul invierii Domnului si este si prima zi a saptamanii, raportata la evenimentul creatiei din nimic a lumii, insa premizele mantuirii ne sunt date de invierea Domnului, fara sa excluda si ziua creatiei, motiv pentru care multi Sfinti Parinti o socotesc si ca prima zi a saptamanii. Din aceasta perspectiva s-a si creat, de Sf. Parinti timpul liturgic hristic, regasit in forma doxologica in slujbele si randuielile bisericiesti. Deci prin Invierea Domnului si prin pogorarea Sf. Duh raportarea la calendarul iudaic, se face doar din ratiuni istorice si ca reper cronologic. Insa timpul liturgic hristic reprezentat concret in randuiala slujelor actuale, in care prima zi din saptamana liturgica, dupa Rusalii este lunea si nu duminica, insumeaza simultan si ziua sambetei (a saptea); ziua Invierii (a opta), care reprezinta totodata si ziua intaia a saptamanii. „Pardoxul” calendarului liturgic exprima in mod cultic taina veacului viitor si nu reprezinta nicidecum o contradictie, o scapare sau o lipsa teologica. Din punct de vedere logic pare a fi o antinomie, insa din punctde vedere teologic este o simfonie. In clipa in care ne raportam doar la calendarul iudaic, renuntam la o intreaga traditie liturgica si aducem in Biserica Ortodoxa logica istorica si nu ramanem la logica litugica a Sf. Parinti. Sf. Irineu de Lyon, elev al Sf. Iustin Martirul (+155), scrie: “Noi toţi pazim Duminica ca fiind ziua de odihna, bucurandu-ne de lucrurile lui Dumnezeu” (Apologia I, cap. 67, trad. cit., p. 71).
• Prin Jertfa si Invierea Domnului culminand haric prin pogorarea Sf. Duh se intemeiaza Biserica lui Hristos in lume, iar duminica devine punctul culminant si Zi de odihna. Deci, conform acestor realitati istorice si randuieli doxologice, statornicita in mod practic in viata liturgica a Bisericii, prima zi a saptamanii este luni si nu mai este Duminica (transformata hristic in prima si a opta), intrucat Duminica include simfonic si ziua de odihna vechitestamentara. De aceea Dumnica incepe, din punct de vedere liturgic, sambata cu vecernia mica. Acest lucru este evidentiat concret si in randuiala citirii Evangheliei dupa Rusalii, cand saptamana liturgica incepe cu luni.
• In acest context pot concluziona ca, pentru noi crestinii Dumnica este ziua Domnului ca punct culminant al rascumpararii lumii si la ea trebuie sa ne raportam. Iisus Hristos trebuie sa fie punctul de referinta al unui calendar liturgic ortodox si nu calendarul iudaic, care ramane valabil doar pentru evreii care inca il mai asteapta pe Mesia.
• Mergand dupa (i)logica recenta a biroului de presa, care se raporteaza doar la calendaul iudaic, nu si la timpul liturgic al Sf. Parinti, s-ar poate deduce logic, ca de acum serbam Sabatul ca fiind ziua de odihna si ultima a saptamanii, deoarece noul calendar incepe saptamana liturgica cu duminica, recunoscuta de iudei doar ca prima zi a saptamanii?
• Hotararea sinodala privind inceperea saptamanii cu duminica trebuie considerata geniala, intrucat BOR-ul mileniului trei a descoperit ceva, ce nu pricepusera nici Sfintii Parinti, care au dorit sa uneasca liturgic ziua de odihna a sabatului, data de Dumnezeu Tatal, cu ziua Fiului-Duminica, a carui apoteoza prin Inviere se produce in noaptea de sambata spre duminica.

Referitor la admin. si Ingrid de pe site-ul razboi intru cuvant:

Daca aceasta este concluzia la care ati ajuns, inseamna ca nu ati inteles absolut nimic din ce am scris. Tot ceea ce ati argumentat Dv. este corect din punct de vedere al perioadei Octoihului, adica saptamana liturgica incepe cu vecernia mica de sambata, continua cu utrenia de duminica, cu Sf. Liturgie-duminica, etc. continuare »

UPDATE: PRIVITI MAI JOS CU CINE SE INFRATESC CEI CARE LAUDA NOUL MODEL DE CALENDAR

1. Consideratii generale

Referitor la comunicatul biroului de presa al Patriarhiei Romane din data de 4 ianuarie 2011 as dori sa fac cateva comentarii teologice:

Argumentarea ca in calendarul pe 2011 “duminica nu mai apare barata cu doua linii rosii, ci exista o continuitate intre duminica si luni, pentru a sublinia adevarul din Sfanta Evanghelie ca Domnul nostru Iisus Hristos a inviat in prima zi a saptamanii, care urmeaza dupa sambata…” mi se pare lipsita total de logica, dar si de suport teologic, intrucat conform Sf. Scripturi continuitatea  exista intre sambata si duminica  si nicidecum intre duminica si luni. (Matei 28, 1; Marcu 16, 2, 9; Luca 24, 1; Ioan 20, 1).

Preafericitul Daniel arata in multe pastorale[1] legatura indisolubila intre sambata si duminica, ca zi a implinirii si a invierii Domnului. Iata cateva exemple:

,,Legatura dintre Cruce si Inviere se constata atat in cantarile liturgice ale Bisericii Ortodoxe cat si in felul cum ea infatiseaza in iconografia ei Rastignirea si Invierea Domnului”[2];

,,Sfanta si Marea Sambata ca zi a legaturii dintre Moartea si Invierea Domnului are o profunda semnificatie pentru viata Bisericii. Ea a devenit prototipul tuturor sambetelor in care se afla pomenirea mortilor si arata ca toti cei dragi ai nostri adormiti intru Hristos sunt in asteptarea Invierii si ca in mijlocul suferintei si al durerii pricinuite de moartea lor, licareste totusi speranta biruintei vietii asupra mortii’’[3];

,,Duminica Invierii insa arata ca sambata nu este ultima zi a existentei si ca deci nu moartea este ultimul cuvant asupra adevarului omului ci viata vesnica’’[4].

Cu toate ca „nu se schimba nimic in calendarul crestin – ortodox pe anul 2011, ci doar se subliniaza adevarul ca duminica, ziua Domnului, adica ziua Invierii Lui din morti, este ziua de sarbatoare care ne daruieste lumina pentru toata saptamana, ca noi sa traim viata in lumina Invierii lui Hristos si sa ne pregatim pentru invierea noastra”, cum se precizeaza in comunicat, totusi acest lucru era mult mai bine evidentiat atunci cand duminica aparea barata cu doua linii rosii si nu separata de ziua de sambata. Iata doar cateva argumente teologice: continuare »