Sunt creştini ortodocşi care nu mărturisesc şi nu apără Ortodoxia, temându-se că vor avea necazuri, că vor fi daţi afară de la serviciu,  că işi vor pierde averea şi libertatea. Dar Domnul Hristos ne spune că pentru Adevăr trebuie să te jertfeşti şi la nevoie să şi mori.

Dacă nu mărturisim, ne aşteaptă o veşnicie îngrozitoare, chinuitoare în focul cel veşnic. Pentru că de moartea trupească, de Judecată şi veşnicie nu putem scăpa. Teama de această moarte trupească este o mare greşeală. Murim în câteva clipe, dar ce urmează este mai important. Cum ne ia moartea? Unde ne duce?

Iar dacă pentru orice cuvânt în plus vom da răspuns, cu atât mai mult pentru orice cuvânt ruşinos şi „cu atât mai mult pentru orice cuvânt ucigător de suflet”, spune părintele Arsenie Papacioc.

Dacă mărturisim, suntem vii duhovniceşte şi-n această viaţă şi în viaţa cea veşnică. Iar dacă nu mărturisim, este o suferinţă teribilă, se îndepărtează harul Duhului Sfânt de la noi şi suntem morţi duhovniceşte în această viaţă, iar după Judecata Înfricoşată, vom merge în chinurile cele veşnice[1].

Cine va putea să spună la Înfricoşata Judecată că n-a ştiut? Dacă n-a ştiut de ce n-a întrebat, de ce nu s-a informat? Cât timp am pierdut şi câte lucruri deşarte am căutat, am citit şi am aflat în această viaţă? Hristos ne-a spus tot ce ne este necesar pentru mântuire. continuare »

Cine citeste critica si istorie literara eminesciana ramane surprins de cel putin doua tendinte, explicabile, la urma urmei, fiecare in felul ei, ori prin neintelegerea locului special pe care il are preocuparea pentru cele ale credintei in opera lui Eminescu, ori prin supralicitarea unor aspecte in dauna altora. Este totusi o distanta prea mare intre a-l crede pe Eminescu ateu si a-l propune pentru… trecerea in randul sfintilor (este si o asemenea opinie, sa nu-i zicem altcumva).
Tudor Vianu (Poezia lui Eminescu, 1930, cap. Luceafarul), ponderat sau poate doar prudent (in epoca  se inregistreaza o carte care il contrazice categoric), afirma: „Poate ca daca elanul catre Dumnezeu ar fi devenit disciplina fiintei sale, o ultima caldura binefacatoare ar fi transformat pesimismul sau in speranta si gandul catre imobilitatea lumii in nazuinta catre perfectiunea ei”, insa, asa cum stau lucrurile, „sub valurile sensibilitatii sale, uneori vulcanice, alteori molcome si dulci, simtim adancul unei mari raceli”. Criticul vorbise despre „structura tripartita a lumii”, vizibila in Luceafarul (om, stea, Dumnezeu), dar, in loc sa adanceasca ideea pe linia unei apropieri de viziunea crestina asupra existentei, ramane la moda vremii de a explica totul prin filosofia lui Schopenhauer. Obnubiland ceea ce ar fi izvor crestin la Eminescu, Vianu creioneaza un portret interior al poetului din care elimina tocmai substanta care deschide orizonturile metafizice.

Pentru Pompiliu Constantinescu, altfel un critic sagace, M. Eminescu este, nici mai mult nici mai putin, „poet pagan” (V. Conferinta la Radio Bucuresti Eminescu – poet pagan, din 14 oct. 1945, reluata apoi in diferite volume), dar „un poet al pamantului nostru, legat de matca traditiei prin atatea fire”; nu este un poet crestin, ortodox, „totusi este al nostru, este cel mai cuprinzator geniu individual de geniu colectiv, fara sa fie mistic crestin sau ortodox tematic”; ba, mai mult, „nu poate fi crestin, ci pagan, fiindca nu cunoaste nici un pacat, care este o frana in scrutarea Existentei” (!) continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=oPdYjqQ9yxM]

Identitatea religiosa a unei natiuni, este, fara doar si poate, indisolubil legata de identitatea sa etnica si lingvistica. In ce masura aceste trei dimensiuni se intrepatrund si se interrelationeaza, harazesc si orienteaza drumul in istorie al unui neam? Aceasta intrebare este adresata neamul nostru romanesc.

A. D. Xenopol punea la temelia existentei si dainuirii neamului, unitatea lingvistica. In aceasta unitatea ne-am identificat, ne-am regasit si ne-am tras fortele de-a lungul veacurilor. Contextul istoric actual in care traim reprezinta insa semnul ca aceasta unitate nu mai este suficienta, ca avem nevoie de un salt de calitate, de o altfel de unitate pentru a putea dainui ca popor.

Crestinismul, cu precadere Ortodoxia, este adanc inradacinat in structura genetica a neamului romanesc si constituie un alt fundament al existentei romanesti. Formal, a fi roman inseamna a fi ortodox, dar la nivel de fond ce insemna a fi roman? Problema formelor fara fond este veche de mai bine de un secol, iar in zilele noastre a atins o intensitate care frizeaza absurdul si pare a fi irezolvabila. Ortodoxia inmagazineaza energii si valori transfiguratoare care insusite si marturisite, ar putea recrea si remodela chipul natiunii romane.

Daca o etnie se identifica cu o anumita religie, atunci respectiva etnie ar trebui sa fie expresie tangibila a esentei religiei, atunci ar trebui ca planul uman si cel religios sa se integreze si sa se contopeasca intr-o singura fiintare si identitate. Religia traita izolat, pe un plan separat de cel social-politic, si pe un plan exclusiv individual este extrem de sterila si usor de biruit. O natiune religioasa este destabilizata prin destabilizarea si coruperea religiei. Amenintarile care erodeaza sufletul religios al unei natiuni, sunt semnele unui „razboi religios nevazut”. Acest razboi este Total in veacul acesta.

In ce masura identitatea etnica romaneasca este atat de puternica, incat sa constituie o forta umana si social-politica capabila sa transforme existenta si destinul romanesc? continuare »

Stiinta ne lasa inchisi in descrierea legilor diferitelor existente, dar nu vrea sa stie ca aceste legi trebuie sa fie de la cineva mai presus de legi. Ea nu explica nimic, descrie numai; descrie mai mult legile lucrurilor materiale. In secolul XIX se credea ca poate sa cunoasca si cele spirituale, dar nu le poate cunoaste. Psihologia este cea mai slaba dintre stiinte pentru ca vrea sa reduca la cateva legi viata spirituala a omului; omul este o mare taina.

Eu sunt o mare taina fata de celalalt, desi ma deosebesc de altii si fiecare se deosebeste de altii; fiecare este o taina de necuprins, de nedefinit. Fiecare este o taina, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decat altul, asa ca nu poti sa reduci viata persoanei la o stiinta precisa, asa cum pretinde stiinta. Persoana e o mare taina, dealtfel si lucrurile, fiecare sunt taine…   Ce insemneaza acest „este”, „a fi”… cine poate sa spuna?… Cioran nu-si pune nici o problema, desi e laudat – vad – foarte mult; la el totul e nimic, totul e de dispretuit, nici macar nu-si pune problema lui „este”: ce-i aceasta „este”?… Problema nu o poate rezolva nici antropologia sau paleontologia; nu cred ca omul a iesit din maimuta: cu cat ma duc mai in trecut cu atat vad un om mai superior; mai superior decat omul de astazi. Avea o intelegere a tainei, a lucrurilor tainice omul de dinainte. Cei ce au scris Biblia sunt cu mult mai intelepti decat cei de astazi; sunt in stare oamenii de astazi sa scrie asa ceva?… Cine poate intrece pe cei care au scris cartile Bibliei?… Cu cat te duci mai in urma, cu atata dai de oameni mai intelepti. Ce-a ajuns stiinta asta a Occidentului; unde a ajuns: a ajuns la o practica a asa-zisei tehnici a civilizatiei: au dezvoltat cele materiale dar cele spirituale…

Am fost astazi la Cernica si am trecut pe la marginea orasului; sunt niste blocuri cu totul lipsite de simtul esteticului, de simtul spiritualului, sunt niste mormane asa in care nu mai este omul, a disparut omul. Si cum te simti cand te duci in natura, ce gandire se dezvolta in tine… Ce gandire are Occidentul fata de gandirea pe care o avea poporul nostru de la sate?… ce gandire are?… catolicismul sustine ca in taina nu e energia necreata ci ca e o gratie creata; atunci Hristos nu este in taina si ca urmare au venit sectele si au spus: „ce ne mai trebuie taine” si au ramas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe cand tainele te unesc, sunt aceleasi, si noi suntem o unitate pentru ca avem tainele si pentru ca le cunoastem: poporul cunoaste tainele toate… intelectualii nu mai recunosc nici o taina, parca stiu tot: nu stiu nimic. Trebuie sa recunosti taina, fiecare lucru chiar lucrul material este o taina, cu atat mai mult o persoana este o taina… De aceea Ortodoxia a pastrat crestinismul de la inceput, mai vechi decat catolicismul, si a pastrat sentimentul acesta al tainei; si ce superficialitate traiesti cand mergi prin orasele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, si ce sentiment avea in suflet taranul cand facea o fantana… caci el stia ca dincolo de astea toate sunt o taina mare… Pe cand astia cred ca nu mai e nimic decat atata; tehnica aceasta. Si ce prost te simti, ce stramtorat te simti in mijlocul lor… Nici nu-si pun intrebarea despre sensul lucrurilor; daca nu-i decat lumea aceasta, cu dependentele ei, cu legile ei, totul e fara sens. Daca oamenii mor rand pe rand definitiv, apar alte generatii si mor definitiv, ce sens mai vad ei: nici unul. Nu-i nici un sens in alt plan, superior acestuia.

Lumea aceasta e foarte complexa, cine-o patrunde?… Si chiar daca o patrunzi nu te satisface daca nu recunosti ceva mai presus de ea. Nu te satisface; nu ma mantuieste lumea aceasta.

Persoana e o mare taina, o taina care ma inalta, imi da o bucurie… de-as avea toata lumea, daca n-ar fi o persoana atenta fata de mine as fi cel mai nenorocit om. Numai daca am o persoana care-i atenta fata de mine, numai atunci ma simt fericit. Deci ce mare lucru este persoana, cine-o poate defini?… stiinta nu cred ca mai poate pretinde astazi ca poate defini persoana. De fapt unde a ajuns lumea?… nu mai are nici o intelegere a tainei; cei mai dinainte de noi aveau alta intelegere.

Cred ca e veche omenirea, mult mai veche dar nu iesita din maimuta: nu stiu cine spunea de niste gene care au aparut deodata intr-un ins avand 47 de gene in loc de 46, si acela a fost omul, dar cum a aparut?… Sigur ca nu L-a vazut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum aduna pamant si ii face trupul si ii sufla suflare de viata si asa mai departe. Dar e o taina aparitia omului: omul nu a putut aparea asa, din animal, din maimuta. Este cu totul altceva: e ratiunea asta prin care judeca toate, prin care este constient de toate. Au si animalele o ratiune, dar e o ratiune obiect; omul e o ratiune subiect. Este adevarat ca sunt si animale care parca au afectiune, sunt caini, pisici, chiar in flori, in plante e ceva care parca e un fel de simtire, dar o simtire inconstienta; e altceva. Are si cainele o afectiune fata de stapanul sau, dar nu e totusi ratiunea care gandeste la viitor, care vede pe toate in armonia lor.

Eu cred ca aparitia omului este o taina si in taina aceasta e o taina suprema – spune Sfantul Grigorie de Nyssa: „Nu se poate sa fi fost candva cand n-a fost nimic.” Nu se poate… Unii oameni de stiinta spun ca n-a fost nimic si a aparut din nimic; nu se poate sa fi fost candva cand n-a fost nimic; ori Acest care a fost totdeauna, care a fost fara inceput, n-are cauza. Toate au o cauza: de la Acela sunt; in Acela sunt cauzele tuturor, deci trebuie sa fie perfect, trebuie sa fie desavarsit, trebuie sa fie constient, trebuie sa fie deasupra legilor, trebuie sa fie Absolutul, de nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu, care are puterea sa faca din nimic, nu din sine, ca daca ar fi din sine ar fi toate perfecte, ori nu pot fi din El; nu pot fi nici dintr-o materie preexistenta pentru ca in acest caz n-ar fi perfect El; trebuie sa fie cineva din veci perfect si absolut, desavarsit, iar datorita complexitatii Lui, El trebuie sa aiba caracter de persoana, nu se poate sa nu aiba caracter de persoana. Si nu poti sa gandesti persoana fara persoana; deci iata Treimea… Trebuie sa fie o persoana care iubeste. Nu se poate sa ai alta persoana pe care sa nu o iubesti, sau una de care sa nu vrei sa fii iubit; nu poti… Totdeauna vrei sa ai o persoana care sa te iubeasca si tu o iubesti pe ea; si ce iubire mai inalta si mai curata este decat cea intre Tata si Fiu, si daca sunt numai doi care se iubesc in veci, iubirea lor e perfecta cand impreuna iubesc pe al treilea; nu se pot margini; si fiecare din ei are o bucurie mult mai mare cand are si pe altul care se bucura de celalalt. Tatal are pe Duhul care se bucura impreuna cu El de Fiul, Fiul are pe Duhul care se bucura impreuna cu El de Tatal. Asa ca invatatura despre Treime apare inevitabil. continuare »

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

„Deci zicea Iisus catre iudeii care crezusera in El: daca veti ramane in cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei; si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.”

(Ioan 8, 31-32)

La inceputul acestui an viata societatii romanesti a fost tulburata de stirea introducerii actelor de identitate biometrice. Acestea difera de actele de identitate de pana acum prin incorporarea unui cip electronic de tip RFID – dispozitiv de identificare prin unde radio – care contine informatii personale, intre care imaginea faciala si amprentele. Cipul devine astfel elementul esential de identificare a fiecarei persoane.
In ceea ce priveste promisiunea sigurantei acestor acte si modul in care au fost promovate actele normative corespunzatoare, dorim sa facem cateva precizari.

Siguranta actelor de identitate cu cip incorporat este doar un mit si nu a fost demonstrata pana acum de cei care le promoveaza. Orice expert in tehnologia informatiei confirma faptul ca nu exista si nu va exista niciodata un sistem impenetrabil de protectie a datelor. Daca periodic apar in presa stiri despre adolescenti romani care patrund in serverele celor mai securizate institutii din lume – CIA, NASA, cine ne garanteaza siguranta actelor de identitate biometrice?

Odata stocate informatii personale in cipuri, mai devreme sau mai tarziu se vor gasi persoane care nu in scopuri stiintifice (la conferinte despre securitatea electronica s-au facut demonstratii de decriptare), ci cu alte obiective vor putea frauda documentele de identitate. Cine ne garanteaza ca odata cu dezvoltarea tehnologica cipurile nu vor putea fi citite chiar de la mare distanta? Cine ne garanteaza ca nu vor putea fi scoase si introduse date din cipurile personale fara stirea si consimtamantul posesorului? Se va putea ajunge la situatia ca aceste date sa fie inaccesibile noua, proprietarilor, iar cei care vor avea acces la ele, legal sau ilegal, sa le poata folosi impotriva noastra.

In al doilea rand, ni s-a spus ca libertatea pentru care s-a murit in decembrie ’89 va fi garantata pe deplin odata cu integrarea in structurile euro-atlantice. Ori prin legea actelor biometrice si prin cea privind corespondenta electronica si convorbirile telefonice, tocmai libertatea ne este afectata. Prin amprentarea tuturor cetatenilor cu totii suntem considerati suspecti de activitate infractionala. Intregul sistem de supraveghere electronica reprezinta o invadare a vietii private intr-o masura nemaiintalnita pana acum in istorie. Dupa 20 de ani in care ne-am luptat pentru a aduce la lumina dosarele Securitatii in care eram incatusati fara voia si stiinta noastra, noile acte de identitate biometrice deschid drumul pentru initierea unor noi dosare mult mai detaliate.

Apararea libertatii este o problema de demnitate si de existenta nationala si individuala. Noile legi reprezinta inceputul unui proces de restrangere a libertatilor individuale si de intruziune in viata privata si contravin art. 8 si 10 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la protectia datelor cu caracter personal si la libertatea de constiinta si articolelor 23, 25, 26, 27, 29 si 31 din Constitutia Romaniei privind garantarea libertatilor si drepturilor cetatenilor. Sa fim constienti ca pierderea libertatii ne va afecta pe toti, indiferent de pozitia pe care o avem in ierarhia sociala!

Mai exista un aspect pe care un crestin il va considera de maxima importanta. Cercetand informatiile tehnice despre acest tip de acte, gandul nostru se indreapta imediat catre descoperirea din Apocalipsa privind pecetluirea tuturor oamenilor, in vremea sfarsitului lumii, pe mana dreapta si frunte cu ceva fara de care nu se va putea cumpara si nu se va putea vinde, dar care va constitui semnul Antihristului si lepadarea de Hristos (Apocalipsa 13, 16-18). In zilele noastre se cunosc deja cazuri de persoane carora li s-au implantat cipuri pe mana dreapta din motive de securitate, medicale sau economice.

Prin aceasta nu ne opunem progresului stiintific, dorintei de bunastare si siguranta a societatii si nu negam structurile de conducere statale. Dar nu dorim ca, dupa lipsa de libertate din perioada comunista, sa ne facem partasi unei noi ingradiri a libertatii si unui control al oamenilor mult mai eficient decat cel de atunci. De aceea cerem cu fermitate conducatorilor politici sa apere cetatenii de amenintarea pierderii libertatilor daca refuzam buletinele cu cipuri si sa nu se instaureze un control totalitar de tip Big Brother ale carui consecinte pe termen lung vor fi dintre cele mai rele.

Odata cu efortul pe care il avem astazi de facut pentru a intelege corect ceea ce se intampla si cum trebuie sa actionam concret sa luam armele noastre cele duhovnicesti: postul si rugaciunea, impreuna-sfatuirea, smerenia si sinceritatea cu care vom cere ajutor de la Dumnezeu. Nu cunostintele teoretice ne vor ajuta sa ne pastram in credinta, ci trairea cat mai profunda a vietii duhovnicesti. Tot binele pe care il poate face omul izvoraste din legatura cu Dumnezeu. Daca-L avem pe Hristos, Hristos ne va dezlega toate intrebarile si ne va ajuta sa biruim ispitele la vremea potrivita. De aceea principala noastra stradanie trebuie sa fie dobandirea harului Duhului Sfant. Daca nu avem agonisit harul, la vremea incercarilor, oricat de bine informati am fi, nu vom avea putere sa rezistam si ne vom lepada de Dumnezeu.

In aceste momente dificile, toti cei ce dorim binele Romaniei trebuie sa ne unim in jurul Adevarului care este Hristos („Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” – Ioan, 14, 6), sa depasim disensiunile, sa nu ne lasam dezbinati de orgoliile personale. Grecia (in 1997) si Serbia (in 2008) au reusit sa respinga introducerea actelor biometrice prin unitatea cu care poporul a actionat.

Marturisind Adevarul vom implini voia lui Dumnezeu si luptandu-ne cu patimile vom putea marturisi Adevarul. Sa nu uitam de spovedanie, de pocainta si sa nu fim crestini de forma. Daca Dumnezeu ne-a ingaduit sa traim astfel de vremuri „apocaliptice”, cand spunem binelui rau si raului bine, este pentru ca noi ne-am indepartat de Dumnezeu si nu avem pocainta celor din cetatea Ninive.

Dumnezeu sa-i binecuvinteze si sa-i intareasca pe toti cei care se vor angaja in lupta cea buna pentru pastrarea demnitatii si libertatii intru Adevar.

Credinciosi crestin-ortodocsi
din Romania de pretutindeni

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

De la Mine a fost aceasta

Gânditu-te-ai vreodată că ce este pentru tine arzător, pentru Mine este dureros?Dacă pe tine te apasă, pe Mine Mă priveşte.
Calea ta este nepreţuită în ochii Mei pentru că pe tine Eu te-am iubit, a Mea bucurie este a te învăţa pe tine.
Când peste tine vine ispita şi de faţă este vrăşmaşul, Eu vreau să ştii că de la Mine a fost aceasta.

Eu al tău Dumnezeu sunt, Cela ce pe toate le orânduiesc şi nu fără de rost ai ajuns în acest loc, acesta este locul pe care Eu ţi l-am ales.
Nu m-ai rugat tu oare, ca Eu să te învăţ smerenia?
Ei bine, Eu te-am adus pe tine aici, la şcoala în care se învaţă această lecţie.
Cei ce cu tine vieţuiesc, aceia săvarşesc voia Mea.
Dacă în neajunsuri te-ai aflat, greu fiindu-ţi a te ridica dintr-o dată asupra acestora, atunci să stii că de la Mine a fost aceasta.

Chiar dacă eu stăpânesc peste toate ale tale, Eu doresc ca tu venind la Mine să cunoşti că dintr-ale Mele sunt date ţie toate.
Darurile Mele sunt nesfârşite, dar Eu vreau ca tu, în prezenţa Mea, să te convingi de dreptatea Mea.

Să nu fie ca ceilalţi să-ţi zică, în neputinţa ta: „ Să nu crezi în Dumnezeul tău!“ .
Ai străbătut într-una nopţi în suferinţă, de cei dragi şi apropiaţi inimii tale te-ai despărţit, de la Mine a fost aceasta.

Eu sunt Acela ce îngăduie suferinţele.
Ca să-mi vorbeşti am îngăduit.Eu acestea, găsinduţi tu astfel liniştea veşnică.
De-al tău prieten sau altcineva, căruia inima ai deschis-o ai fost rănit; de la Mine a fost aceasta.

Am îngăduit ca această nemulţumire să te încerce pe tine, ca în Dumnezeu să-ţi afli cel mai bun prieten.
Eu vreau cu totul sa Mi te înfăţişezi şi cu mine să vorbeşti.
Dacă te-a clevetit cineva, în grija Mea să laşi aceasta şi, din adâncul inimii tale, de Mine să te apropii ca să fii ferit de gâlceavă.
Eu luminez în dreapta ta şi în lăuntrul tău ca soarele de amiază.Socotelile ţi s-au încurcat, deznădăjduit din tot sufletul ai obosit; de la Mine a fost aceasta.

Ţi-ai făurit un vis, ai avut dorinţele tale, înaintea Mea tu le-ai depus pentru a fi binecuvântate.
Însă a mea vrere e ca tu să-mi înfăţişezi toate momentele vieţii tale, ca Eu să le îndrept, pentru că tu zidirea Mea eşti, iar nu o forţă iriguitoare.
Neaşteptata zădărnicie a vieţii te-a ajuns pe tine şi, acum, inima ta a învăluit-o; să ştii că de la Mine a fost aceasta.

Eu doresc ca sufletul tău să fie pururea arzând înaintea ochilor Mei şi prin numele Meu să biruieşti toată slăbiciunea.
De mult timp din cauza micimii tale sufleteşti şi a puţinei tale credinţe, nu mai ai parte de cuvânt din partea celor apropiaţi şi dragi ţie.Să ştii că de la Mine a fost aceasta.

Chiar în neliniştea aceasta, Eu încerc cu tărie credinţa ta şi puterea rugăciunii tale pentru aproapele tău; oare nu pentru grijile celorlalţi ai poposit cu rugăciunea în Iubirea Mea?
Oare nu-i răsplăteşti tu cu Preacinstitul Acoperământ al Maicii Mele?
Au nu te-au întâmpinat pe cale felurite boli nevindecate, iară tu, legat ai rămas de firea ta? De la Mine au fost acestea.

Eu îmi doresc ca tu să mă cunoşti mai adânc şi să nu te chinui să pătrunzi în a Mea Iconomie pentru mântuirea sufletelor muritorilor, ale căror căi sunt de nepătruns.
Ci cu smerenie şi cucernicie să-ţi pleci capul sub harul Meu.
Ţi-ai dorit să faci ceva însemnat pentru Mine, te-ai plecat, în schimb, bolilor şi neputiţelor.
De la mine a fost aceasta.

Atunci când ai fost absorbit de lucrarea ta, Eu n-am putut defel să te aduc la Mine.Eu vreau să te învăţ să primeşti conştiinţa propiei nimicnicii când Eu îţi lipsesc.
Doar unii din fiii mei cei buni care s-au desprins de viaţa cea lumească au dobândit arma rugăciunii neâncetate.
De-ai intrat pe neaşteptate într-o slujbă grea şi cu mare răspundere, să nădăjduieşti în Mine.

Eu te încredinţez că aceste greutăţi vor fi binecuvântate de Domnul Dumnezeul tău în toate căile tale şi, peste toate, Călăuzitorul şi Sprijinitorul tău va fi Domnul tău.

În fiecare zi a vieţii tale ai avut în mâinile tale, copilul Meu, acest vas luminat de mila Mea, foloseşte-l cu (în) libertate.
Păzeşte-l, cunoaşte-te şi întotdeauna ia aminte ca oriunde ai fi, tu suflete -în neputinţă şi în disperare– să înveţi ca în toate să Mă vezi pe Mine.
Toate de Mine au fost trimise spre desăvârşirea sufletului tău.

Toate acestea de la Mine au fost!

Când ai să fii întristat şi mâhnit citeşte şi te linişteste pentru că
Cel drag nouă, Te iubeste!

Testamentul unui ieroschimonah rus (anonim)