[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=wy5APHevrTs]

interviu acordat ziaristilor de la BunaZiuaIasi

Nasterea unui copil este un dar haric al Domnului, dar este totodata si o chemare noua, si o osteneala noua, si o cruce noua pentru soti. Dumnezeu le incredinteaza parintilor pamantesti un prunc, o fiinta inca lipsita de aparare trupeste si sufleteste. Aceasta nu este o bucurie oarecare, nu este o joaca si nu este o distractie: este o mare responsabilitate, caci la Infricosatoarea Judecata parintii vor da socoteala in fata Domnului pentru sufletele vii ale copiilor lor. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

Potrivit marturiei unora dintre scriitorii bisericesti, starea sufleteasca a copilului este in mare masura determinata de starea inimilor parintilor in sfintita clipa a zamislirii. Sotul si sotia, a caror dragoste este sacra, al caror asternut este curat si neprihanit, trebuie sa se ingrijeasca de curatia inimii. (Protoiereul Artemie Vladimirov)

Cu ce te vei indreptati la urma urmei? ”Oare nu i-am dat copilului, iti va grai Dumnezeu, sa vietuiasca impreuna cu tine de la inceput? Te-am pus peste el ca invatator, povatuitor, purtator de grija si capetenie: nu am dat oare in mainile tale toata stapanirea asupra lui? Si atunci, cum te vei dezvinovati daca te-ai uitat cu nepasare la nebuniile lui? Ce vei spune? Ca este neinfranat si destrabalat? Dar trebuia sa vezi toate astea de la inceput, sa-l infranezi cand era tanar si puteai sa-i pui frau, trebuia sa-l inveti cu ravna, sa-l indreptezi spre cele cuvenite, sa imblanzesti pornirile lui sufletesti atunci cand putea sa fie inraurit; trebuia sa smulgi buruienile atunci cand varsta era mai frageda si puteau fi smulse cu usurinta: atunci, patimile nu ar fi prins putere fiind trecute cu vederea si nu ar fi devenit de neindreptat.” (Sfantul Ioan Gura de Aur) continuare »

„Spre cer ridic ochii inimii mele, spre Tine,
Mantuitorul meu, mantuieste-ma cu stralucirea Ta!”
(Antifonul 1, glas 2 Octoih)

In afara sfintilor nu exista invatatori si pedagogi adevarati, nicio cultura adevarata fara sfintenie. Numai sfantul este adevaratul pedagog si invatator; numai sfintenia este adevarata lumina. Cultura adevarata, luminarea adevarata nu sunt nimic altceva decat iradierea sfinteniei. Numai sfintii sunt cu adevarat luminati. Sfintenia traieste si respira prin lumina, iradiaza si actioneaza in lumina. Sfintind, sfintenia in acelasi timp lumineaza si invata. Exista o anumita identitate intre sfintenie si luminare. In realitate, cultura inseamna luminare, luminare prin sfintenia in Duhul Sfant, Care este purtatorul si creatorul sfinteniei si al luminii si al cunostiintei. Si, intrucat sunt sfintiti si luminati de Duhul Sfant, sfintii sunt si adevarati invatatori si pedagogi.

Sfintenia este unirea dupa har cu Dumnezeu, adica unirea cu Logosul cel vesnic, cu sensul vietii si al existentei; tocmai in aceasta consta plinatatea si desavarsirea personalitatii si existentei omenesti. O astfel de sfintenie harismatica este sufletul culturii. Fiindca, daca cultura nu ne descopera sensul cel vesnic al vietii, mai este, oare, nevoie de ea? Mai bine sa fii tigru in mijlocul junglei sau leu in pustie decat un om lipsit de cultura sfinteniei. continuare »