Tag Archives: moscova

“Ortodoxul” Putin a inaugurat la Moscova o mega-moschee (18000 m2). Pr. Savatie despre “legenda lui Putin”

moschee Moscova Putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a inaugurat, miercuri, la Moscova, o moschee cu o capacitate de 10.000 de locuri, construcţie pe care a caracterizat-o ca fiind cea mai mare din Europa.

“Comunitatea musulmană din Rusia datează de secole şi a avut o contribuţie imensă la istoria Rusiei”, a declarat Putin, citat de BBC.

Lăcaşul de cult are șase etaje, 18 mii de metri pătraţi – mai mult decât două terenuri de fotbal. Clădirea a fost ridicată pe locul unei foste moschei construite în 1904, dar care fusese lăsată în paragină.

La inaugurare au participat preşedinţii Turciei, Autorităţii Palestiniene şi Iranului, dar şi alţi şefi de stat şi de guvern din Asia Centrală. continuare »

Parlamentar român: Ucraina vrea să extermine românii din Bucovina

armata-ucraina

Autorităţile din Kiev au fost acuzate de un parlamentar din Bucureşti că au găsit “soluţia exterminării românilor” din regiunea Cernăuţi prin trimiterea lor în prima linie a frontului din războiul contra separatiştilor pro-ruşi din estul ţării.

“Ucraina face un joc periculos încercând să diminueze numărul românilor din regiunea Cernăuţi prin transformarea lor în carne de tun în zona de conflict din estul ţării. În timp ce tinerii ucraineni sunt retrași din zona fierbinte și li se acordă statut de refugiaţi, tinerii români au primit ordin de recrutare în masă”, susţine parlamentarul Bogdan Diaconu prin intermediul unui comunicat de presă primit la redacţie.

“Românii nu au obligaţia să apere statul ucrainean care le-a închis școlile și a făcut tot posibilul să-i asimileze, negându-le drepturile și identitatea, pentru ca acum să descopere că românii sunt totuși buni pentru ceva: pentru a fi uciși într-un război care nu le aparţine. Faptul că etnicii români din Ucraina sunt singurii care au primit ordin de încorporare, în timp ce alte minorităţi sunt protejate, arată că statul ucrainean are și alte scopuri decât cel de a umple frontul: acela de a sparge majoritatea românească din regiunea Cernăuţi și a continua astfel mai ușor ulterior opera de asimilare și de negare a identităţii românești. Prin acest procedeu, Kievul egalează Rusia în cruzime și dovedește că nu e cu nimic mai bună decât Moscova”, a mai spus deputatul PSD, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Acesta a mai cerut intervenţia imediată şi fermă a României, “pe canale diplomatică”, pentru stoparea “exterminării românilor”.

“Prin acest comportament, Kievul ne arată că nu merită sprijinit în eforturile sale de a-și conserva integritatea teritorială. România a avut toată bunăvoinţa faţă de problemele prin care trece statul ucrainean, în ciuda experienţelor negative anterioare cu acest stat, și și-a oferit sprijinul în acest sens, dar, ca întotdeauna în relaţiile cu ţările vecine, nu este tratată cu aceeași monedă. România nu va sta cu mâinile în sân în timp ce se pregătește exterminarea etnicilor români sub pretextul războiului și de aceea relaţia cu Ucraina trebuie să sufere o modificare radicală”, concluzionează parlamentarul român.

| mesager.net

Rusia: Cipizarea tuturor elevilor din Moscova, în 2015

cipuriPuţini oameni cred: că de la 01.09. 2014  s-a introdus în Moscova  de bunăvoie “cipizarea” copiilor şcolari din regiune,  iar  din 2015 “cipizarea”  tuturor şcolarilor din întreaga țară ca fiind obligatorie. Motivul fiind unul de securitate pentru ca părinţii să ştie unde să află copii lor atunci când doresc.

Totul și nimic, dar sub masca acestei afaceri, se  vede lucrul care a fost respins de societate . Dar s-a găsit eşire –  dacă nu doresc adulţii , vom implanta asupra copiilor . Pare că ideia nu-i rea, dar generaţia tânără de mică se educă pentru a fi în deplină supunere. Adăugăm aici încă o „noutate” –  curicculum de învățătură aprofundata  nu va fi,  întrucît nu va fi obligativitatea de învăţătură, aceasta rămânând la „cererea elevului”. Cîţi copii vor alege  să înveţe algebra, geometria sau fizica? Toate acestea intră în stardatele justiţiei juvenile – „totul la cererea elevilor” .

Cine vor fi de fapt copii nostri? Ce vor şti? Cui vor mai fi de folos? Ei vor fi o pată neagră a societății, care nu vor ști carte, neintelectuală, nu se vor accede în învăţămîntul superior. Vor fi obişnuiţi și mulțumiți cu ceea ce au.

Apare concluzia că se termină cilcul gimnazial de învățământ.  Și va crește o societate amorfă, care v-a pierde doar timpul în fața televizoarelor și a jocurilor „intelectuale” care propagă doar violență și cruzime .

Nu se va mai discuta, şi nu se va accepta – interzicerea propagandei la violență și perversiuni sexuale. Chiar și la posturile de televiziune nu se mai vorbește despre problema pedofiliei, motivând că nu este într-atât de majoritară și des întâlnită, deaceea nu trebuie făcută multă zâzanie și trebuie lăsată în seama societății. Dar nu ne dăm seama , că toate acestea distrug societatea și ne face să degradăm!

| episcopia-ungheni.md via aparatorul.md

Tupeul bolsevic al patriarhului Kiril. Patriarhia rusa si Mitropolia Moldovei vorbesc in limbi diferite?

Mitropolia Moldovei si a Chisinaului a primit cu scrasnet de dinti “moldoveneasca” Patriarhiei ruse. Cu toate insistentele Chisinaului, Moscova nu a vrut sa accepte nici in ruptul capului “limba romana” pe pagina sa oficiala. De notat, in textul, care anunta oficial lansarea versiunii noi, Mitropolia de la Chisinau a evitat sa foloseasca sintagma “limba moldoveneasca”, dar nici nu a indraznit sa utilizeze “limba romana”, pentru a nu tensiona prea mult relatiile cu Moscova, rezumandu-se la formula corecta politic “limba de stat”. In loc sa apropie, asa cum a dorit Patriarhia Moscovei, noua versiune lingvista a site-ului a creat noi situatii tensionante. Adevarat, sunt mici, dar cu efecte mari pe termen lung.

Cu toate astea nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca Mitropolia Moldovei a fost unica institutie care in perioada guvernarii PCRM a utilizat in mod insistent sintagma “limba romana”, indiferent de politica oficiala a administratiei Voronin. continuare »

Biserica Ortodoxa Rusa isi exprima recunostinta fata de autoritatile Moscovei, pentru impiedicarea paradei homosexualilor

Biserica Ortodoxa Rusa se arata recunoscatoare in fata autoritatilor orasului Moscova si a organelor de aplicare a legii, pentru prevenirea unei parade gay programate initial in acest oras, sambata trecuta, 28 mai 2011.

Raspunzand la intrebarile Interfax, ieri, luni 30 mai 2011, seful Departamentului Sinodal pentru Relatiile intre Biserica si Societate, Protoiereul Vsevolod Chaplin, a declarat ca autoritatile “cu destul de multa politete, au impiedicat un exemplu de propaganda a homosexualitatii, la care ar fi putut asista copiii si adolescentii stransi in cele doua locuri ale manifestarii”.

El si-a exprimat speranta ca, in viitor, autoritatile din Rusia si Moscova, in cazuri similare, “vor asculta vocea propriului popor, majoritatea lui neacceptand propaganda facuta homosexualitatii, in loc sa asculte de presiunile venite din exterior, care au fost exercitate inainte de manifestare si mai continua chiar si astazi”. continuare »

In Rusia se poate: Peste 30 de persoane arestate in timp ce incercau sa organizeze o parada gay la Moscova

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=MYesNzWlkj0]

Peste 30 de persoane, inclusiv cetateni straini, au fost arestate sambata la Moscova in timpul confruntarilor dintre activistii pentru drepturile homosexualilor si nationalisti rusi, in timpul unei noi incercari de a organiza o parada gay in centrul capitalei Rusiei, transmite Reuters. Acesta este cel de-al saselea an consecutiv in care homosexualii nu reusesc sa organizeze un mars in capitala rusa.

Activistii homosexuali au sperat ca noul primar al Moscovei, Sergei Sobyinin, va permite desfasurarea paradei, dupa ce, ani de zile, autoritatile au refuzat sa aprobe marsul lor. Homosexualii intentionau sa depuna flori la Monumentul Soldatului Necunoscut.

Activistii gay care s-au strans langa zidul Kremlinului au fost atacati de grupuri de extrema dreapta si ultra-ortodocsi rusi. Politistii au intervenit imediat.

O alta adunare a activistilor gay, desfasurata in apropiere de sediul guvernului, a fost risipita de fortele de securitate dupa circa 20 de minute. continuare »