Interviu cu fostul deținut politic Vasile Maluș din satul Stâncești, comuna Ipotești, realizat de pr. Mircea Băjenaru din Suceava.

Nu poporul nostru poartă vina, atâta timp cât aceste tratate s-au făcut şi s-au semnat pe ascuns. Ierarhii noştri nu au cerut părerea şi acordul poporului, dar nici măcar nu am fost înştiințați. Doamne fereşte, mâine poimâine ne trezim că Biserica Română nu se mai cheamă Biserica Ortodoxă, ci catolică. Noi nu ne putem asuma greşelile lor dogmatice. Şi vom ține la hotărârile celor 7 sfinte sinoade ecumenice cu prețul vieții. Pentru noi aceasta este sfânt: mărturisirea de credință a celor 7 sinoade ecumenice. Acestea au fost stabilite de Sfinții Părinți prin Duhul Sânt. Dacă ne lepădăm de ele, ne lepădăm de Duhul Sfânt. Nu e loc de îndoială în privința dogmelor. Ierarhii noştri când sunt investiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință şi cele 7 sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfinților ierarhi, păstorii lor.

Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbeşte prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la Balamand şi Biserica să îşi revizuiască poziția ortodoxă, spre liniştea poporului nostru ortodox. Biserica catolică deține erezii foarte mari în sânul ei, noi nu avem ce discuta cu nişte fățarnici care şi-au inventat propria lor biserică în afara harului lui Dumnezeu, pentru a fi independentă şi de sine stătătoare, asemenea lui Lucifer care a vrut să îşi ridice alt scaun pe tronul Dumnezeirii. Papalitatea a închis credincioşilor bisericii lor porțile Împărăției cerurilor ca să se închine lui pe un alt tron, la Vatican. Au încercat să ne subjuge şi pe noi, aruncând în ograda noastră şopârla uniatismului, dar sângele martirilor noştri mărturisitori i-a alungat cu puterea harului lui Dumnezeu. Aceste compromisuri ale ierarhilor noştri se săvârşesc nu dintr-o convingere dogmatică, ei ştiu prea bine adevărul, ci se poartă aşa datorită intereselor politice. Nu au puterea să se opună, pentru că a fi episcop în zilele noastre, înseamnă să accepți condiția de mucenic. Nu e uşor nici pentru ei. Noi avem datoria să îi trezim şi să ne rugăm pentru ei să aibă puterea de a se opune rătăcirilor dogmatice şi să fortifice Biserica cu mărturisirea lor dreaptă.

Noi, cei care am rămas ortodocşi în acest popor, ne dezicem de rătăcirile şi compromisurile lor! Au intrat lupii în turma noastră pentru că semănătorii sunt puțini, lipsesc teologii în măsură să poată combate nişte rătăciri de la adevărurile de credință. Se duc degeaba în străinătate şi fac atâtea şcoli teologice, dar nu auzi pe niciunul care să mărturisească nişte realități dureroase din sânul Bisericii. Pentru că ei când vin din străinătate aşteaptă o coroană de arhiereu, o coroană de secretar, să îşi pună guleraşe frumoase, genți strălucitoare şi maşini luxoase şi cică formează Biserica Ortodoxă. Dar nu asta formează Biserica Ortodoxă, Biserica ortodoxă o formează poporul simplu de rând binecredincios, băbuca aceea care îşi aprinde lumânarea cu lacrimi în ochi şi țăranul care nu cedează ortodoxia străinilor. Ortodoxia nu e în catedrale şi în zgârie nori, nu e în caracterul Biserici noastre, ci Ortodoxia sălăşluieşte în Peştera boilor de la Betleem, în care s-a născut smerit Dumnezeu. Acolo coboară Duhul Sfânt, aici e culcuşul harului Duhului Sfânt, în inima smerită şi înfrântă. De la Părintele Stăniloae nu mai avem profesori teologi care să facă o reală catehizare studenților. Şi teologii se formează aşa cum văd la păstorii lor. Dar ar trebui să înțeleagă că păstorii supremi sunt Sfinții Părinți şi slavă Domnului sunt atâtea cărți publicate. Nimeni nu poate spune că nu a ştiut.

Teologilor noştri le lipseşte râvna sau scânteia dragostei de adevăr. Să învățăm de la greci, care aşa mândri cum sunt ei, totuşi nu renunță la principiile ortodoxe ale Bisericii, ei fac educație religioasă, catehetică şi dogmatică de mici copiilor lor, astfel încât poporul grec este crescut într-un mediu bizantin şi înțeleg uşor dogma ortodoxă. La noi a fost o teologie sporadică şi o ortodoxie plină de necazuri şi greutăți. Eu rar am întâlnit profesori de teologie în puşcărie, şi dacă erau, erau fără atitudine. Au fost câțiva buni dar puțini, cum a fost Părintele Arsenie; mai mult cei simpli şi fără carte au apărat Biserica la noi. Să ne rugăm să înmulțească Domul secerătorii că sunt puțini. Orice credincios trebuie să îşi însuşească un minim de cunoştințe dogmatice, catehismul ortodox şi să fie trezvitor să nu primească orice învățătură cu uşurință de la oricine, numai de la Sfinții Părinți şi preoții mărturisitori. Să fim vigilenți pentru că sectele iau amploare şi în curând Ortodoxia românească, dacă o ține tot aşa, o să iasă la pensie„.

integral pe site-ul ATITUDINI

Chiar daca nu sunt aici, aici sunt cu inima. Indiferent unde am sa fiu,
inima mea este cu voi.

continuare »

Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă. Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism… Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată, o Europă sovietică. Este acelaşi mare lagăr sovietic al Moscovei decât cu altă şapcă, iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului.

În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?

Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele acestea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici… Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dumnezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombardamente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor ca să nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gândesc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distreze încă o dată decât să cugete la moarte. Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând. Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană. De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spovedim, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum: în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=_VJEmALiKrE]

Cartea conține primele interviuri ale Părintelui Justin Pârvu, acordate presei naționale și internaționale.
Editura Fundației Justin Pârvu vă pune la dispoziție și distribuie această carte la prețul de 7 lei.

Pentru comenzi accesați această pagină.

[youtube=https://youtu.be/jPb5ZjkCoz4]

Astăzi, 14 iunie, a avut loc parastasul de 1 an de la trecerea la Domnul a Sfântului Părinte Justin. S-au adunat la mormântul Părintelui, proaspăt împodobit cu flori tricolore, peste 5000 de oameni, și inimile noastre de români ortodocși au bătut unisonul clopotelor de la Petru Vodă. Nimeni nu a trecut neascultat astăzi la mormântul Părintelui. Oamenii ii mulțumeau și îi aduceau smerite rugăciuni, slăvitului rugător, Părintele Justin Pârvu. Tot sacrificiul și toata nevoința Părintelui sunt în memoria noastră și îi datorăm trezvia conștiinței noastre ortodoxe și naționale, dragostea și credinta pe care a resuscitat-o în întrega noastră ființă. Mormântul are o înfățisare nouă, prin strădania maicilor care-l cinstesc pe Părinte și ale cărui slujnice au fost. Piatra de Vratza împodobește astăzi Pământul Nostru Iubit, mormântul Părintelui Justin. Au fost astăzi la Petru Vodă mesaje anti-ecumeniste și cererea din partea unui popor întreg: CANONIZAȚI SFINȚII ÎNCHISORILOR! Parintele este cu noi, astăzi, acum, în fiecare ceas al trecerii noastre prin traiul acestui neam. România îl are Sfânt Mărturisitor și Părinte al mântuirii noastre ca neam românesc. Ne-a lăsat testament rugăciuni de pavăză pentru întreg neamul românesc și o Românie mare pe care să o iubim așa cum ne vestește Evanghelia. Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi să ne mântuim cu întreg neamul românesc!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=DyW9aBSWlQg]

| ATITUDINI

Trupele ucrainene au interceptat tancurile şi au deschis focul asupra lor. La momentul publicării acestei ştiri, confruntarea era încă în desfăşurare.

UPDATE 19:00 Kremlinul anunţă o discuţie între preşedintele rus şi omologul ucrainean. „Preşedintele ucrainean (Petro Poroşenko, n.red.) i-a prezentat lui Vladimir Putin planul de soluţionare a situaţiei din sud-estul Ucrainei”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse.

De precizat că nu este foarte clar unde se află aceste tancuri. În vreme ce BBC spune că ar fi vorba despre zona Lugansk, Interfax informează că tancurile sunt în Doneţk. Ambele surse îl citează pe ministrul de Interne. Corespondenţii Reuters relatează că au văzut trei tancuri în Snizhne, Doneţk, în vreme ce Ukrainian News Agency spune, citându-l tot pe Avakov, că un tank a rămas în Snizhne, iar celelalte două au plecat spre Horlivka, Doneţk.

Forţele rebele nu au dat nicio confirmare, dar au reclamat un atac din partea trupelor guvernamentale, în regiunea Lugansk.

În ultimele două luni, în zona Lugansk au fost ucişi 45 de oameni şi 137 au fost răniţi în confruntările dintre separatişti şi cei loiali Kievului, conform unui bilanţ anunţat recent de Ministerul Sănătăţii din Ucraina. În regiunea vecină, Doneţk, unde au avut loc cele mai dure confruntări, bilanţul este de peste 220 de morţi, inclusiv femei şi copii. Peste 570 de oameni au fost răniţi aici în ultimele două luni.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=Dnt0QYyjdLc]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=UFhGpVaodx4]

| gandul

Dumnezeu să vă întărească să slujiţi altarului lui Hristos, indiferent ce episcop este, indiferent de mitropolit, de arhiereu. Să fiţi uniţi în darurile acestea mari ale apărătoarei Bisericii noastre Creştin-Ortodoxe!

Cuvânt către preoți, Părintele Justin Pârvu, 1 iunie 2013

Părintele Justin: Cuvinte testament rostite exact acum un an, 1 iunie 2013, pe patul de suferință:

Mitropolitul Teofan: – Pentru poporul român ce cuvânt lăsaţi, părinte?

Părintele Justin: – Poporul român… pentru poporul român e un cuvînt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stăpân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menţine într-o unitate, aşa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată, în care…

Mitropolitul Teofan: – Ce să le spun fraţilor arhierei: prea-fericitului, fraţilor arhierei din Sfîntul Sinod?

Părintele Justin: – Au o răspundere cum nu a existat şi nu există în lupta aceasta a noastră duhovnicească. Nu există o potrivire pe care să o aduci, să se facă o comparaţie în periodul istoric cu ceea ce a fost şi ceea ce este în istorie şi toate celelalte care vor veni. Dar dacă noi sîntem… în starea aceasta de sărăcie, de lipsă, de mizerie, de prigoană… Ei trebuie să trăiască o vreme de prigoană care n-are soluţie, nu există … rezoluţii şi situaţii. Din noaptea aceasta şi până mâine noapte să rezolvăm problemele pe planul cel duhovnicesc, spiritual şi administrativ. Dacă nu va exista această unitate şi înţelegere, atunci nu putem face nimic. Nu putem face nimic. Să fim mulţumiţi, bucuroşi, să stăm drepţi, chivernisitori, cu răspunderea înaintea lui Dumnezeu de ceea ce am realizat, câte le-am făcut în viaţă. Dumnezeu să-i ocrotească.

Către preoţii care au intrat să-i sărute mâna a zis:

– Dumnezeu să vă întărească să slujiţi altarului lui Hristos, indiferent ce episcop este, indiferent de mitropolit, de arhiereu. Să fiţi uniţi în darurile acestea mari ale apărătoarei Bisericii noastre Creştin-Ortodoxe!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=itKlfAkh8U4]

Citiți și:

• 1 iunie – Sarbatoarea celor trei Sfinti Iustini. La multi ani bunului nostru Parinte, Arhimandritul Justin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda
• De ziua Sf. Iustin Martirul si filozoful: Cuvinte cu putere multă, spuse de pe patul suferinței de Părintele Justin
• Chemarea la Dreapta Credinta – Ortodoxia – a Sfantului Iustin Martirul si Filosoful

varianta 2 continuare »

BINECUVÂNTAREA DE A TRATA ŞI ÎNGRIJI UN SFÂNT…
MĂRTURIA MEA

În general, credincioşii caută, cu eforturi mari şi cu orice sacrificii, să ajungă la duhovnici buni, părinţi duhovniceşti cu har, călugări vestiţi, mai ales atunci când au probleme. La marii părinţi este coadă permanent, lumea se înghesuie. Sau eu nu am avut probleme atât de mari, sau nu am ştiut unde să caut, dar, deşi aveam credinţă în Dumnezeu de mic, înrădăcinată de bunicii mei – oameni buni şi credincioşi, nu am umblat după mari duhovnici. În schimb, pot spune că Părintele Justin m‑a căutat pe mine, ca să mă ajute, m‑a chemat, spre binele meu. Dar de atunci mi‑a marcat şi schimbat viaţa. Cred că asta a fost voia lui Dumnezeu, ca eu să‑L descopăr, să mă apropii mai mult de credinţa adevărată, să găsesc Calea şi Adevărul, prin mijlocirea Părintelui Justin Pârvu.

Sunt medic, chirurg oncolog. Acum 6‑7 ani am tratat în mai multe rânduri măicuţe de la Petru Vodă, care mi‑au spus că au primit binecuvântarea Părintelui Justin să vină la mine. M‑am bucurat, deşi, plin de ruşine, dar cu sinceritate, recunosc că nu ştiam cine este Părintele Justin. Fusesem de mai multe ori pe la mănăstirile din Bucovina, am cunoscut mai mulţi părinţi, dar la Petru Vodă încă nu ajunsesem. Am făcut tot ce trebuia, mi‑am făcut datoria şi meseria, a ieşit bine. Una dintre maici m‑a invitat la Petru Vodă, să mă ducă la Părintele Justin. După câteva luni, fiind în excursie prin Bucovina cu familia, am dat curs invitaţiei şi am trecut pe la Petru Vodă. Maica ne‑a introdus la Părinte.

Am intrat în chilia mică, cu soţia mea şi cu copiii, şi atunci l‑am cunoscut. Din prima clipă m‑a impresionat liniştea, siguranţa, energia şi căldura pe care o răspândea, în ciuda vârstei, în ciuda orei târzii, oboselii, presiunii oamenilor de afară. Ni s‑a adresat ca unor vechi şi dragi cunoştinţe, ne‑a copleşit cu iubire, ne‑a făcut câteva recomandări scurte, ne‑a dat câte un cadou şi am ieşit mult mai uşori, mai liniştiţi, mai relaxaţi, parcă eliberaţi de o povară de care nu ştiusem. Nu a trebuit să‑i spunem sau să îi cerem nimic, ştia totul. Ne‑a răspuns la întrebări fără să i le punem. Atunci am înţeles ce har are Părintele, am înţeles de ce veşnic sunt sute de oameni care aşteaptă să fie primiţi la sfinţia sa şi am început să descopăr puterea lui Dumnezeu.

Din acel moment nu am mai putut să fac rău. Am acceptat tot ce a venit aşa cum a venit, pentru că am înţeles că asta mi se cere. Mi‑am descoperit, cred, menirea, am înţeles rolul meu. Şi nu prididesc să‑I mulţumesc lui Dumnezeu, pentru tot ce mi‑a dat, şi Părintelui Justin pentru felul în care a schimbat viaţa mea.

De atunci am mers periodic la Petru Vodă pentru binecuvântarea Părintelui Justin. S‑a creat o legătură foarte puternică, pe care nu o pot explica, dar care îmi dădea permanent putere. De câte ori mi‑a fost greu sau am avut necazuri, am apelat la Părinte şi m‑a liniştit. Am tratat cu succes mai mulţi vieţuitori ai mănăstirii, cu binecuvântarea părintelui. Am simţit în permanenţă descărcarea harului părintelui asupra mea şi familiei mele. continuare »

Călugărul este chip îngeresc. Unde sunt îngerii, acolo este lauda lui Dumnezeu. Monahul primeşte lumina de la îngeri, iar îngerii primesc lumina de la Dumnezeu.

Monahul trăieşte două lumi, pământească şi cerească. Mintea în cer şi cerul pe pământ. Oamenii privesc mănăstirile ca ceva dumnezeiesc, „cerul pe pământ”. Atunci cum trebuie să fie vieţuitorii unei mănăstiri? Viaţă de înger, adică oamenii rugăciunii, armoniei, ai dragostei, renunţarea permanentă în favoarea aproapelui. Rugăciunile călugăreşti sau cele şapte laude obligatorii pentru orice vieţuitor de mănăstire, spun Sf. Părinţi, dacă nu-şi face ceasurile este ca un câine şi n-are voie să participe la masă cu fraţii, în ziua aceea.

Nimic nu leagă mai puternic pe fraţi decât rugăciunea şi ascultarea. Purtaţi-vă cuviincios, smerite şi cu evlavie una faţă de alta. Duhovnicul este omul îndumnezeit şi nu obiect de artă, aşa cum se ia în anumite împrejurări. Nu lipsiţi de la biserică, fiindcă este mama noastră.

„Cine nu are biserica de mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată”. Gândiţi-vă şi răspundeţi cu frică de Dumnezeu, la chemarea frăţiilor voastre.

Nu aveţi nicio grijă de ordin material, cum au mirenii, măcar aveţi grijă de suflete şi nu vă leneviţi la chemarea clopotului. Dacă nu daţi ascultare la cele spuse, n-aş vrea să vin cu asprime şi să vă schimb cu călugări.

Părăsiţi năravurile din lume şi cutremuraţi-vă, în locul sfânt vă aflaţi. Dobândiţi timpul, pierderea timpului este pierderea sufletului.

Domnul să vă binecuvânteze şi mântuire deplină.

Dacă încetează psaltirea, din citirea ei, încetaţi şi frăţiile voastre de a mai rămâne în mănăstire. Rugaţi-vă să se îndepărteze ceaţa lenei din frăţiile voastre.

Scrisoare către o obşte monahală de călugăriţe
Protos. Justin, 4 sept. 2000
articol apărut în revista  ATITUDINI, nr. 31

Cu durere și cu toată sinceritatea, tuturor celor care asistați de câteva zile la scandalurile josnice de la Mănăstirea Petru Vodă, fratele Gabriel – administratorul principal al blogului Apologeticum –  vă cere iertare și vă cere rugăciunea. Cred că acolo sus, în slava în care se află, iubitul și sfântul nostru Părinte Justin este foarte mâhnit de ceea ce se întâmplă în ctitoria sa. Așteptăm un semn de la el, dacă mai merităm, însă de două lucruri să fiți siguri:
1. Petru Vodă a fost, este și va fi Părintele Justin!
2. Blogul Apologeticum va merge mai departe, oriunde aș fi!

Restul… vedeți și singuri! Să-i certe Dumnezeu!

Inedit. Parintele Iustin Parvu, in 1993: Sa traiesti ca un sfant, dar sa fii acolo unde trebuie sa sfintesti

Rasfoind colectia veche a ziarului Cotidianul, cel din vremea lui Ion Ratiu, in cautarea de marturii despre istoria recenta a Romaniei, am dat, in suplimentul “Alfa si Omega”, ce era editat de Costion Nicolescu, peste un interviu inedit cu parintele Iustin Parvu, datat februarie 1993, la un an dupa ce intemeiase schitul Petru-Voda. Intervievat de Constanta Costea, marele duhovnic al romanilor se arata convins ca mari doctori ai sufletelor neamului vor fi pururea, gratiei harului lui Dumnezeu care lucreaza. Si pleda pentru ca monahul sa traiasca asemeni unui sfat, dar sa fie acolo unde trebuie sa sfinteasca. (Margarita Geica)
Patrunzand adanc in tinutul Neamtului, pana spre trecatorile Ardealului, dincolo de muntele Petru-Voda, si patrunzand, iarasi, tacerea padurilor, se ajunge la schitul de lemn intemeiat anul trecut (in 1992 – n.red.), prin “taria” unui monah. Este parintele Iustin Parvu, figura de “luptator al mintii”, unui din duhovnicii pe ale carui rugaciuni s-a tinut vie, zeci de ani, societatea romaneasca rastignita de comunism. Omul care a cunoscut, in cei 16 ani de detentie politica – intre care multi la ocna – raul conditiei umane pana in strafundurile sale, nu se mai poate detasa de suferinta lumii. In anii ’70 si ’80, la manastirea Bistrita de langa Piatra Neamt, zeci si sute de oameni (tot combinatul Savinesti, se spunea) asteptau zilnic sa-si verse durerea si sa-si regaseasca speranta. “In chilia lui, ingropat in popor” (cum il definea un alt calugar) – aceasta este imaginea, foarte putin celebra in inalta societate, a parintelui Iustin, un mare cunoscator, dinlauntru, al societatii laice. Si acum, in pustia de la Petru-Voda, oamenii vin, ziua si noaptea, sa gaseasca “punctul de sprijin” in durere, cu convingerea ca monahul, “asezandu-se” in suferinta lor, ii poate ajuta, prin darul lui Dumnezeu, sa intrevada fericirea. La Petru-Voda, taria duhului a invins taria padurii. Aici monahismul este “mai contemporan” societatii decat noi insine, vietuitorii ei, pantru ca e mai clarvazator. Iar speranta are o “fata” distincta: o privire directa in cauza raului, o luciditate din care transpare tensiunea dragostei, adanca. De aceea, dialogul care urmeaza este impregnat cu afirmatii paradoxale – un balans nevazut intre iubire si dreptate – de rosturi partiale, aluzive, ale unui adevar prea intens sau prea dureros pentru a fi complet exprimat. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=9PdaZdhWL50]

O veste zguduia întreaga Ortodoxie, cu precădere pe cea românească: Părintele Justin a trecut la Domnul! Se întâmpla fix acum 3 luni, după o îndelungă suferinţă, asumată cu demnitate. Dar nu au trecut decât puţine ceasuri ca să trăim minunea: S-A NĂSCUT UN SFÂNT! Un nou sfânt român! Şi bucuria învierii a cuprins inimile multora, rugându-se aşa: Sfinte Părinte Justin, mărturisitor al Ortodoxiei şi al neamului românesc, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!