Pustnicul N. se nevoia mai mult pe Muntele Giumalau. Avea darul lui Dumnezeu, de a se face nevazut. In anul 2001, i-a spus fratelui I:

– Peste doua saptamani, o sa fie un eveniment important intr-o tara indepartata. Efectul daunator in Romania va fi in anul 2001. Ai sa fii in Iasi, sa nu te sperii….[1] Roaga-te lui Dumnezeu sa nu te prinda anul 2011 in oras, pentru ca va fi mare varsare de sange[2]. O  sa randuiasca Dumnezeu si o sa stai in Muntele Rarau, in 2011.

Fratele I. avea 60 de ani si a intrebat:

– Mai este mult pana in 2011. O sa traisc pana atunci?

– O sa traiesti. O sa ma rog ca sa locuiesti pe Muntele Rarau.

Cu un an mai inainte de a se muta la viata cea vesnica[3], pustnicul N. i-a spus fratelui I., ziua in care sa vina si cum sa-l inmormanteze. In ziua pe care o prorocise, a fost gasit adormit intru Domnul si ingropat de fratele I. si maica T., dupa obiceiul pustnicesc, pe Muntele Giumalau, in locasul pe care si l-a sapat singur. Pustnicul N. nu a vrut sa i sa puna cruce pe mormant, ca sa nu stie nimeni locul unde este ingropat si i-a dat canon fratelui I, sa nu-i spuna nimanui numele..

[1] Este vorba de atacul terorist din 11 septembrie 2001, asupra celor doua blocuri gemene din New York, care, dupa cum spunea presedintele Bush, au schimbat soarta lumii (in mai rau pentru crestinii ortodocsi).

[2] Cum vor putea trai adevaratii crestini in vremurile antihristice? Cu ajutorul lui Dumnezeu, cum au trait in toate timpurile. Dumnezeu este cel care ne ajuta, ne hraneste, ne da sanatate, putere, ne apara si ne mantuieste. Conducatorii si guvernele risipesc darurile lui Dumnezeu. Cine va participa in fiecare duminica si sarbatoare la Sfanta Liturghie, va implini canonul de rugaciuni, va posti, va face milostenie, se va spovedi si impartasi, va primi ajutorul lui Dumnezeu. Iar cine isi va pune nadejdea in oameni, se va chinui si in aceasta viata, si-n viata cea vesnica. Pentru ca spune Duhul Sfant: Blestemat este omul ce se increde in om.

[3] Pustnicul N. s-a mutat la viata cea vesnica in anul 2002, fiind in varsta de 108 ani.

extras din cartea Pustnicii nevazuti ai Athosului, Editura Panaghia

Cititi si:

• Un alt pustnic confirma proorocia despre “macelul” din 2011
• Mesaj de la editorul cartii “Pustnicii nevazuti ai Athosului”, in care au aparut prorociile despre masacrul din 2011

de Dl. Atanasie Rakovalis

Cu putin inainte de anul 1992 a circulat zvonul ca va incepe un mare razboi, in care va fi amestecata si Grecia, pentru ca atunci au cazut doua pascalii impreuna, asa cum profetise Sfantul Cosma Etolianul. Intr-adevar atunci au coincis din punct de vedere calendaristic doua mari sarbatori, Sfintele Pasti si Buna-Vestire, iar aceasta a fost considerata de catre unii erminia profetiei Sfantului. Zvonul se raspandea impreuna si cu alte amanunte… In Sfantul Munte unii monahi si mireni transmiteau zvonul cu o oarecare ezitare si retinere, altii se aflau intr-o  stare de exaltare si transmiteau zvonul ca un fapt sigur, iar altii nu voiau sa auda nimic si considerau toate acestea niste prostii. Si lucrurile i-au indreptatit pe cei din urma.

Cu putin inainte de 2004 a circulat zvonul ca nu vor avea loc Jocurile Olimpice in Atena, pentru ca va izbucni razboiul. Iarasi s-au aratat cele trei categorii de oameni amintite mai sus. Unii chiar si-au cumparat si alimente… Si din nou lucrurile au aratat ca zvonul a fost o basica de sapun. Acestea sunt doua dintre alte nenumarate zvonuri de mai mica amploare care au ajuns la urechile mele.

Ce se intampla?  Exista unii oameni problematici, unii crestini (monahi, preoti si mireni) plini de complexe, care au o evlavie amestecata cu vatamare (n.tr. de minte), asa cum spunea glumind Parintele Paisie, si care vor sa para drept harismatici, dar nu sunt, ci se misca intre hotarele psihasteniei si inselarii, dorind admiratia si respectul multimii. De aceea raspandesc aceste zvonuri desi in subconstienul lor stiu ca acest joc are data de expirare. Sunt batjocoriti de slava desarta? Nu-si dau seama ce mare vatamare pricinuiesc in Biserica si in cei slabi in credinta?

Pe langa acestia mai exista o categorie de oameni carora le place sa asculte si sa creada astfel de zvonuri, fara sa cerceteze validitatea sursei care le transmite, fara sa cearna lucrurile, fara sa puna sa lucreze logica simpla. Probabil un astfel de zvon le creeaza o exaltare sufleteasca care ii satisface, le face viata mai fascinanta si le umple un oarecare gol sufletesc. De unde altundeva poate izvori acest comportament lipsit de maturitate? Cam asa imi explicam lucrurile vreme de mai multi ani.

Inainte de Craciunul anului 2008 a circulat un alt zvon extrem de rapid. Se spunea ca va fi razboi in mai putin de o luna, in luna ianuarie 2009. continuare »

Agatanghel trăia la 1273 în insula Rhodos. Pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu i-a făcut nişte descoperiri. Şi el reprezintă viziunea pe care a avut-o, începând cu Renaşterea, despre care spune că în perioada aceea oamenii se vor întoarce la antropocentrism. Trupul omului a devenit atunci beatificat – în toată creaţia Renaşterii vedem această frumuseţe a trupului omenesc expusă la stadiile cele mai grandioase, un fel de infuzie păgână în creştinism care a dus la această idealizare a trupului, încă stăpână în Apus, până astăzi, în forma de gândire catolică – satisfacţia vieţii pământeşti; toţi sfinţii, Maica Domnului, Dumnezeu chiar, sunt prezentaţi în frumuseţea aceasta trupească, spre deosebire de Bizanţ, care sublimează trupul, îl transfigurează. Trece Agatanghel şi ajunge la revoluţia de la 1789, marea revoluţie franceză, pe care o prezintă ca momentul în care oamenii înlocuiesc Raţiunea Divină ca subiect de adoraţie, cu raţiunea omenească. Aşa s-a şi întâmplat, zeiţa raţiunii a fost arborată ca simbol al acestei revoluţii. Şi lasă să se înţeleagă că degringolada va duce la nişte stări de degradare extraordinară a vieţii spirituale europene. Ajunge la revoluţia de la 1848. (În proorocie erau aceşti ani înscrişi ca ani exacţi.) Şi după ce vorbeşte despre revoluţia de la 1848, începerea descompunerii marilor imperii, ajunge la 1920, la constituirea statelor naţionale. Ce m-a impresionat în mod deosebit a fost ceea ce spunea despre Ţara Românească:
„În vremea aceea, (1920) va apare în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la gurile Dunării, sau ţara Lupului, va apare Fiul Omului încins cu sabia de arhanghel. Acesta va face o organizaţie numita Legheon, iar membrii acestei organizaţii vor fi persecutaţi, vor fi închişi, omorâţi la răspântii de drumuri, mulţi vor fugi peste hotare persecutaţi fiind de capul statului şi de poporul vrăjmaş lui Dumnezeu. Şi în timpul acesta tot poporul acesta de pe Carpaţi şi alte popoare vor intra în mare suferinţă, dar după o vreme, Maica Domnului şi Sfântul Ioan va aduna sângele lor în potire şi se va prezenta cu el în faţa tronului Fiului Său. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Maicii Sfinte, cei ce vor mai fi rămas vii vor fi scoşi afară din temniţe”. Fraţilor, noi suntem obiectul acestei minuni! Ne cutremurăm gândindu-ne de atenţia care ni s-a dat, nu pentru vrednicia noastră, ci pentru rugăciunile Maicii; e un dar special pe care Maica Domnului îl face neamului nostru, să mijlocească la Fiul ei rugăciuni pentru noi, pentru condiţia noastră. Noi am fost obiectul acestei minuni, pe noi ne-a scos Maica Domnului din închisoare! Şi socotesc eu că nu ne-a scos la întâmplare. Deci până la eliberarea noastră noi am putut să urmărim împlinirea acestei proorocii care este pe 700 de ani, 1273-1973. Rămâne să se împlinească această ultimă parte a proorociei, care continuă: „Şi atunci va porni de pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor”, şi aici noi ne-am cutremurat. Iată deci misiunea neamului nostru, iată harul pentru care Maica Domnului a intervenit. Noi nu suntem decât nişte mărturisitori; din punct de vedere biologic suntem terminaţi, dar din punct de vedere spiritual avem datoria de a lăsa nişte mărturii pentru generaţiile care ne urmează, şi dumneavoastră, care sunteţi tineri, vă revine o misiune extraordinară, şi trebuie să vă pregătiţi foarte serios pentru acest act de jertfă pe care va trebui să-l prestaţi în faţa lumii întregi. Dacă noi am avut misiunea să mărturisim aici, deşi în toată lumea s-a răspândit despre aceasta, dumneavoastră va trebui să preluaţi această ştafetă pe plan mondial, şi iată, zic eu că bătălia deja a început. Orice minune este contestată, pentru că mărturisitorul nu vorbeşte de la sine, el este un investit haric şi săvârşeşte un act de continuitate. Niciodată apostolii, mai pe urmă ucenicii lor, şi episcopii şi preoţii, nu s-au auto-investit; ei au primit investitura invocându-se asupra lor harul special al preoţiei. Când Dumnezeu alege, rânduieşte mai bine zis, ca cineva să realizeze şi din punct de vedere social o lucrare în planul istoric, îl pregăteşte încă din pruncie, în chip potenţial el posedă nişte daruri pe care le dezvoltă, îşi dă seama de ele, le face să ajungă la formele cele mai înalte, şi putem să ne dăm seama de ce toţi care au fost pe linia aceasta a mărturisirii, de ce n-au cedat în faţa tuturor adversităţilor şi adversarilor, văzuţi şi nevăzuţi: pentru că aveau conştiinţa misiunii pe care trebuiau să o îndeplinească. Şi fără intenţia de a denigra sau minimaliza meritele altora din punct de vedere intelectual, artistic, organizatoric; toate acestea, dacă nu sînt puse în slujba adevărului pe linia descendentă, servesc altcuiva. Dumnezeu nu ia darurile cu care ne-a investit, dar tu le oferi altcuiva. Şi atunci tot ce ţi-a dat Dumnezeu se întoarce împotriva ta. Noi avem certitudinea că nu suntem înafara harului pentru faptul că ori de câte ori am făcut această mărturisire a adevărului ni s-au opus cei care n-au putut să-şi justifice actele pe care le-au săvârşit. În numele cui vorbesc ei? Domnul Trifan avea un cuvânt: “cui slujeşti”? După martiriul Sfântului Arhidiacon Ştefan, creştinii s-au răspândit şi au trecut dincolo de hotare, propovăduind Evanghelia. Deci această risipire determinată de prigoana care începuse, a făcut să se împânzească lumea cu cuvântul Adevărului, a fost o împrăştiere a seminţei, vântul care a purtat pe aripile lui polenul pentru a fecunda şi celelalte suflete să rodească în Hristos toate neamurile.

Îndrăznesc, fără intenţia de a-l jigni pe marele nostru Petre Ţuţea, să spun un lucru care pare puţin contradictoriu faţă de ceea ce a afirmat el. El a spus că „istoria reprezintă paşii lui Dumnezeu pe pământ”. Ar fi foarte bine dacă ar fi aşa. Dar observăm că aceşti paşi nu sunt întotdeauna la înălţimea dumnezeirii; oare calcă Dumnezeu strâmb? Ca metaforă, e frumos ce spune Ţuţea, dar mi se pare că din punctul de vedere al adevărului, istoria ar fi altceva, ar fi răspunsul lui Dumnezeu la atitudinile noastre. Deci Dumnezeu nu intervine în actul libertăţii voii noastre, noi facem ce vrem. Dacă intrăm în concordanţă cu Voia Lui, atunci şi pasul nostru se înscrie în pasul Lui, dar dacă nu, atunci pasul strâmb l-am făcut noi, Dumnezeu rămâne drept în judecăţile Lui. Deci istoria ar fi, după părerea mea, reflectarea atitudinii noastre din planul acesta imanent, în planul transcendent. De aceea pentru omul politic este cea mai mare nenorocire în momentul când îşi închipuie că el, pentru el, pentru comunitatea lui naţională, ar putea face altceva spre binele ei decât ar vrea Dumnezeu. De aceea, actul politic trebuie să concorde cu actul moral, cu actul spiritual. Dacă iese din această concordanţă, atunci istoria este o tragedie. Şi la acest act de conştiinţă, cea mai mare contribuţie o au pedagogii. Dacă învăţătorul nu are conştiinţa că ceea ce predă el ucenicului, elevului, va determina în acesta o poziţie pro sau anti hristică, dacă nu are această conştiinţă pedagogul, el va provoca o serie întreagă de nenorociri, zidind în sufletul acestuia libertinajul. Copilul trebuie îndrumat, trebuie educat de mic, de la ţâţă, să cunoască pe Dumnezeu şi să împlinească Voia Lui.
Importul cel mai mare este în actul cunoaşterii şi actul trăirii. Cunoştinţa simplă la sfârşit ne va acuza mai mult pentru că am ştiut şi n-am făcut. Împlinirea, măcar în parte, ne va îndreptăţi că măcar atât cât am cunoscut am împlinit. Mereu suntem datori pe planul împlinirii faţă de ceea ce cunoaştem, dar Dumnezeu are în vedere actul strădaniei noastre, al efortului nostru. Niciodată nu ajungem la starea cea mai înaltă, la împlinirea desăvârşită a cunoştinţelor despre Dumnezeu. Dar Dumnezeu completează, cu darul Lui, având în vedere strădania noastră, ceea ce ne-a lipsit. Şi pentru omul politic, chiar dacă n-a putut să facă întocmai ceea ce şi-a propus pentru împlinirea Voii lui Dumnezeu, dar măcar să se fi străduit să împlinească această voie, să nu ducă neamul în rătăcire. Să aducem neamul la Biserică! Atunci se liniştesc toate, şi vin şi celelalte binecuvântări: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă.”

Cititi mai mult in numarul 5/2009 al revistei ATITUDINI

Pentru abonamente :

e-mail:
[email protected]
telefon:
0788 355 239

Din cuprins :

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU, VOIEVODUL ORTODOXIEI ROMÂNEŞTI,Parintele Justin Parvu: Intreaga crestinatate este rastignita pe cruce, NU-MI PARE RĂU CĂ SUNT ROMÂN, CE FEL VA FI SEMNUL FIAREI?, Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, cheia anihilării terorismului internaţional, BISERICA ORTODOXĂ ŞI DOCUMENTELE ELECTRONICE, ACESTEA SUNT VREMURILE! SUNTEM SUPUŞI LA CERNERE!, NEAMUL ROMÂNESC SE VA RIDICA DIN NOU, PROOROCIE DESPRE ROMÂNIA, MARTIE MAGHIAR – O RANĂ PE TRUPUL ROMÂNIEI
… si multe altele.