Intr-un interviu acordat ziarului atenian “Orthodoxos Typos” (1972, nr. 170), Patriarhul Alexandriei, Nicolae VI (1968-1986) s-a pronuntat foarte categoric impotriva miscarii ecumenice: “Eu condamn ecumenismul si il consider nu doar o erezie, ci o pan-erezie – un cuib al tuturor ereziilor si relelor credinte. Cunoastem bine fortele anticrestine care dirijeaza din culise ecumenismul… Ecumenismul este indreptat impotriva Ortodoxiei. El reprezinta astazi cel mai mare pericol, deopotriva cu necredinta epocii noastre, divinizand afectiunile si placerile materiale”.
In timp ce toate Bisericile Ortodoxe locale participa la actiunile C.E.B., aparatorii fermi ai Ortodoxiei sunt incurajati in zelul lor de aceste cuvinte pline de barbatie ale ierarhului din Alexandria: “Salut si binecuvantez pe toti clericii si mirenii care lupta impotriva ecumenismului!”. Patriarhul a adresat de asemenea Sfantului Sinod al Bisericii din Elada apelul de a iesi din C.E.B.

“În ciuda tuturor cuvintelor si asigur
arilor scrise, “dialogul dragostei” nu este sincer. Noi nu credem într-o “dragoste” ce se demonstreaz
ă în culise. C
ăci dacă
e să
luă
m în seam
ă închiderea lo
casurilor ortodoxe în Cehoslovacia, în Polonia si alte actiuni, vom vedea c
ăasa-numitul “dialog al dragostei” nu este decât o cursă
pentru ortodoci. Fiul ră
tă
cit n-ar trebui să
vorbeasc
ă de iubire, ci doar de pocă
intă
”. continuare »

Intr-un interviu acordat ziarului atenian “Orthodoxos Typos” (1972, nr. 170), Patriarhul Alexandriei, Nicolae VI (1968-1986) s-a pronuntat foarte categoric impotriva miscarii ecumenice: “Eu condamn ecumenismul si il consider nu doar o erezie, ci o pan-erezie – un cuib al tuturor ereziilor si relelor credinte. Cunoastem bine fortele anticrestine care dirijeaza din culise ecumenismul… Ecumenismul este indreptat impotriva Ortodoxiei. El reprezinta astazi cel mai mare pericol, deopotriva cu necredinta epocii noastre, divinizand afectiunile si placerile materiale”.
In timp ce toate Bisericile Ortodoxe locale participa la actiunile C.E.B., aparatorii fermi ai Ortodoxiei sunt incurajati in zelul lor de aceste cuvinte pline de barbatie ale ierarhului din Alexandria: “Salut si binecuvantez pe toti clericii si mirenii care lupta impotriva ecumenismului!” Patriarhul a adresat de asemenea Sfantului Sinod al Bisericii din Elada apelul de a iesi din C.E.B.
Aceeasi urare ar trebui adresata tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, caci, daca ele nu vor face acest pas hotarator acum, cat timp mai sunt ierarhi cu gandire ortodoxa si mireni devotati Ortodoxiei, maine – cu noua generatie reeducata in spirit ecumenic – va fi prea tarziu!

Anatema data ecumenismului

Mult mai consecvent actioneaza Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, care in august 1983, imediat dupa Adunarea de la Vancouver, a predat anatemei ecumenismul.

“Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup. Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire. De aici anatema – si celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumenice proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

Textul anatemei, desi succint, este destul de clar, asa incat nu are nevoie de comentarii. Este, pana acum, unica anatema pronuntata la nivel oficial impotriva ereziei ecumenice contemporane!

Biserica Ortodoxa a ramas neinvinsa si neatinsa in fata furtunilor vremii, fie si ca „turma mica” (Lc. 12, 32), dar care a lucrat peste tot ca o drojdie buna (Lc. 13, 21). Ea exista si azi si va exista si in timpurile venirii Antihristului, intarita nevazut de Hristos Mantuitorul (Mt. 28,20). In ea au fost mantuiti, se mantuiesc si vor fi mantuiti, pana la sfarsitul lumii, toti fiii lui Dumnezeu credinciosi lui Hristos, luminand in mucenicie tacuta si tainuita pentru adevarul lui Hristos si dreptatea lui Dumnezeu!
Acesti cu adevarat dreptcredinciosi fii ai lui Dumnezeu nu se cred deloc fara de prihana. Ei isi simt adanc vina in fata lui Domnului, se roaga mereu pentru iertarea pacatelor si se calauzesc dupa parerea binecuvantata, pe care o exprima Sfantul Teofan Zavoratul in scrisorile adresate fiilor sai duhovnicesti, dornici de mantuire:

Adevarul lui Dumnezeu nu poate fi strambat. El nu este al nostru, ci ne-a fost dat. Datoria noastra este sa-l marturisim si sa-l aducem tuturor curat, asa cum a ajuns la noi din gura lui Dumnezeu. De trait, traim rau; cel putin Adevarul lui Dumnezeu sa-l propovaduim fara amestec strain, si tot ar fi bine!

In acelasi spirit se pronunta si marele aparator al Ortodoxiei, Sfantul Marcu Mitropolitul Efesului:

Vom marturisi pana la ultima suflare, cu toata cutezanta, acea buna chezasie a Sfintilor Parinti – Credinta marturisitoare pe care o cunoastem din copilarie, careia la inceput i-am dat glas si cu care, la sfarsit, vom pleca de aici, luand cu noi… cel putin Ortodoxia!

(extras din ORTODOXIA SI ECUMENISMUL, de Arhimandrit Serafim Alexiev, Arhimandrit Serghie Jazadjiev)

Vedeti si: Salba Ortodoxiei romanesti nu este de acord cu erezia ecumenismului

Text tradus din Orthodox Word, Martie-Aprilie 1971 (vol. VII #2)

Nota redactiei ATITUDINI: Prin acest articol dorim sa se inteleaga limpede din ce Biserica a facut parte Sf. Ioan Maximovici si care este invatatura si atitudinea ROCOR-ului de-a lungul timpului. Intr-adevar Sf. Ioan Maximovici a facut parte din ROCOR, dar ROCOR-ul Sfantului Ioan nu e nici pe departe ROCOR-ul de azi, adica bisericile stiliste, vechi calendaristice, care nu au comuniune cu celelalte biserici ortodoxe, bisericile oficiale, de unde acestia s-au rupt. Aceste biserici stiliste sunt necanonice, fiindca s-au rupt de la Biserica Mama, nu recunosc tainele savarsite in bisericile ortodoxe oficiale si nu sunt recunoscute de nicio biserica ortodoxa oficiala. ROCOR-ul Sfantului Ioan Maximovici niciodata nu a rupt comuniunea spirituala cu Biserica Mama si cu niciuna din bisericile oficiale, chiar nou-calendaristice, fiind cu totul lipsit de o atitudine extremista, alegand sa mearga pe calea discernamantului, prin care a ramas departe de orice compromis politic sau ratacire dogmatica, dar departe insa si de orice atitudine schismatica. Astazi, cand pricinile dezbinarii s-au inlaturat, ROCOR-ul s-a unit cu Biserica Mama a Rusiei, dupa cum Sf. Ioan si-a dorit si dupa cum a si proorocit:

Biserica Ortodoxa Rusa din Afara Granitelor nu este despartita duhovniceste de Maica sa patimitoare, ci inalta rugaciuni pentru ea, ii pastreaza bogatiile duhovnicesti si materiale si, la vremea potrivita, se va uni din nou cu ea, atunci cand pricinile dezbinarii se vor fi risipit.

Amintim insa si Anatemele sfantului Sinod al ROCOR-ului, care s-a intrunit la Vancouver, in Canada, in anul 1983: „Anatema celor care ataca Biserica lui Hristos invatand ca Biserica Sa este impartita in asa-zise «ramificatii» ce se deosebesc in doctrina si in felul de viata sau ca Biserica nu exista vizibil, ci va fi formata in viitor, cand toate «ramificatiile» – sectele, denominatiunile si chiar religiile – vor fi unite intr-un singur trup, si care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun ca botezul si euharistia ereticilor sunt eficace pentru mantuire; prin urmare, celor ce cu buna-stiinta sunt in comuniune cu acesti eretici inaintementionati sau celor ce sustin, raspandesc sau pazesc erezia lor ecumenista sub pretextul dragostei fratesti sau al presupusei uniri a crestinilor despartiti, sa fie Anatema”).

Istoria ROCOR-ului Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei (ROCOR) este acea parte a Bisericii Ruse care se afla in afara granitelor statului rus, reglementata in prezent de catre un Inalt Ierarh si de catre un Sinod al Episcopilor alesi de Soborul Episcopilor din diaspora rusa.

Biserica Rusa a avut o parte inafara Rusiei timp de aproximativ doua secole. Propovaduirea crestinismului catre triburile pagane din Asia a insemnat fondarea „misiunilor” care au devenit in decursul timpului eparhii, in China si Japonia. Raspandirea Ortodoxiei la populatia pagana a Insulelor Aleutine si Alaska si stabilirea Misiunii, si mai apoi eparhiile pentru America de Nord, au fost tot o continuare a propovaduirii din Asia. In Europa de Vest, incepand cu secolul 18, bisericile au fost construite pentru inceput la ambasadele ruse, si apoi in acele locuri care au fost vizitate de rusi in calatoriile lor in strainatate. Toate aceste biserici au fost considerate ca fiind in Eparhia Mitropoliei Petrogradului; cel mai recent au fost direct sub ascultarea de Episcopul Kronstadt-ului. Niciunul dintre Patriarhii de Est a carui autoritate a fost respectata de poporul rus si niciunul dintre ceilalti ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe nu a protestat vreodata impotriva unei astfel de raspandiri a Bisericii Ruse. Daca, in conformitate cu canoanele Bisericii, o durata de treizeci de ani este suficienta pentru ca o biserica sau un loc sa apartina eparhiei care a fost in posesia ei in cursul acelor ani, atunci cu atat mai mult trebuie recunoscut si de necontestat dreptul Bisericii Ruse la locurile care au fost ingrijite de ei timp de multe decenii. Se poate spune destul de sigur ca aceasta problema nu s-ar fi pus daca Imperiul Rus, si impreuna cu el Biserica Rusa, ar fi ramas in puterea si slava sa de dinainte, si daca nu li s-ar fi intamplat nicio nenorocire. continuare »