Simpozion Părintele DIMITRIE BEJAN, ediţia a 4-a la Hârlău, joi, 24 octombrie 2013, ora 11.00

SFINŢII ÎNCHISORILOR: DESPRE AVVA JUSTIN PÂRVU ŞI NOII MUCENICI
LUNI, 21.10.2013, ORA 18.00
Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” (Târgovişte)
Amfiteatrul „George Enescu”

Vor vorbi: Danion Vasile, Sergiu Ciocârlan, Ciprian Voicilă şi alţi invitaţi

Se vor lansa volumele:

• MĂRTURISITORII DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE
• DIN ÎNVĂŢĂTURILE ŞI MINUNILE PĂRINTELUI JUSTIN
• JERTFA UNUI PREOT MUCENIC (Autor: Sergiu Ciocârlan)

SE VOR ADUCE SFINTE MOAŞTE DE LA AIUD
În deschidere: Grupul vocal Sfântul Ştefan cel Mare
INTRAREA LIBERĂ
Detalii pe sfintii-inchisorilor.ro

CALENDARUL Mănăstirii ST. HERMAN pe 2014 este închinat Noilor Mărturisitori (n.n. Sfinţii închisorilor) din România. Acesta include articole alese despre istoria persecuţiei regimului comunist în România, arătând cum aceşti mari oameni de credinţă au supravieţuit brutalităţilor din închisorile ateiste şi devenind mari luminători pentru renaşterea spirituală  a României. Deasemeni sunt incluse biografii detaliate şi portrete iconografice a 12 dintre aceşti sfinţi mărturisitori.

Calendarul are 120 de pagini, format mare, incude forografii,  copertă color, preţ 10.00$.

| stherman.com

Numele mamei Sfintei Parascheva nu este cunoscut, însă ştim că pe tatăl ei îl chema Nichita. De asemenea, Parascheva a mai avut şi un frate care a ales şi el foarte de tânăr să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu, călugărindu-se şi primind numele de Eftimie. Foarte apreciat de cârmuitorii bisericeşti ai vremurilor de atunci pentru învăţătura şi vieţuirea sa sfântă, Eftimie a ajuns chiar episcop, în localitatea Madite. continuare »

Simbol al rezistenţei anticomuniste din Vrancea, părintele Marcu s-a născut la 28 noiembrie 1906 în localitatea vrânceană Poiana, într-o familie cu tradiţie preoţească. A suferit martiriul închisorilor comuniste timp de 15 ani şi a plecat la Domnul printr-o moarte violentă. Mare trăitor al Ortodoxiei şi iubitor de neam, este încă unul dintre numeroşii preoţi ortodocşi care s-au jertfit pentru credinţă, putând fi trecut în rândul martirilor.

În 1928 a absolvit Seminarul Sf. Gheorghe din Roman, apoi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Iaşi, pe care o va termina mai târziu, din cauza greutăţilor. La 1 noiembrie 1929 este numit profesor la Şcoala Normală de învăţători din Focşani, unde a stat până la 1 decembrie 1931. La 11 ianuarie 1931 se căsătoreşte cu Elena Chifulescu, cununat fiind de liderul Mişcării Legionare, Corneliu Z. Codreanu. A avut trei copii: Gabriela, Mihaela şi Corneliu.

Este hirotonit pe seama parohiei Nistoreşti, 1931. A intrat în organizaţia legionară încă din 1929, devenind şef legionar de plasă, apoi şef pe judeţul Putna, până în 1938, când s-au desfiinţat partidele politice. În timpul represiunii din decembrie 1933, după uciderea lui I. Gh. Duca, este arestat şi dus la penitenciarul Focşani timp de peste o lună, fără mandat de arestare şi fără explicaţii. Ridicarea şi sfinţirea unei troiţe, în mai 1936, din iniţiativa sa şi cu participarea preotului Vasile Boldeanu şi altor lideri legionari, va constitui cap de acuzare ca „acţiune legionară”. continuare »

Comemorarea anuala a legionarilor ucisi de regimul carlist in 21/22 septembrie 1939 in temnita Ramnicu Sarat va avea loc sambata 28 septembrie 2013. La ora 11 ne intalnim in cimitirul Ramnicu Sarat in fata Monumentului unde se va oficia parastasul si se vor imparti prinoase. Mai apoi vom vizita inchisoarea. Reamintim ca la Ramnicu Sarat au fost asasinati: Cantacuzino Alexandru, Totu Nicolae, Clime Gheorghe, Tell C. Alexandru, Furdui Gheorghe, Banica Dobre, Polihroniade Mihail, Craja Paul, Simulescu Sima, Apostolescu Gheorghe, Istrate Gheorghe, Banea Ioan, Serafim Aurel.

Elementul martiric în tradiţia, adică în continuitatea istorică a popoarelor ortodoxe, reprezintă o componentă a identităţii lor. Niciodată nu lipsesc Martirii, pentru că întotdeauna este necesar să se aducă mărturia creştină în faţa puterilor dominante şi adversare ale lumii, deoarece numai în felul acesta se trăieşte credinţa. Cât priveşte pe cei ce au fost martirizaţi de-a lungul anilor îndelungatei subjugări, îndeosebi în cadrul Imperiului Otoman, s-a impus să fie numiţi Neomartiri, ca distingere faţă de vechii Sfinţi Martiri ai Bisericii. Tocmai această dimensiune importantă pentru Ortodoxie o vom aborda în continuare.

În lupta neamului ortodocşilor[2] pentru supra­vieţuire şi libertate naţională, un loc central îl ocupă Sfinţii Neomartiri[3]. Aceşti noi luptători ai credinţei au revigorat – în diferitele înrobiri de-a lungul perioadei Turcocraţiei, referindu-ne la popoarele ortodoxe incluse prin cucerire în cadrul Imperiului Otoman, cu precădere cel grec – vechea credinţă creştină a martiriului. Ei au fost mai ales tineri, de diferite îndeletniciri, care fie au opus rezistenţă islamizării, care le era impusă, fie au respins-o, după apostazia lor. Cei mai mulţi erau foşti apostaţi care, la un moment dat, se prezentau public chiar în locul în care avusese loc lepădarea lor de credinţă, unde îşi manifestau întoarcerea lor la Ortodoxie, avându-se ca rezultat, după obicei, martiriul lor. Nu ţinteau, însă, moartea, ci erau purtători ai duhului entuziast al vechilor Sfinţi Martiri. Mărturisirea lor avea drept scop respingerea cotropitorului şi confirmarea directă a superiorităţii propriei lor credinţe. Spaţiul duhovnicesc în care se mişca existenţa lor era Biserica, iar forţa motrice a mărturiei lor era Ortodoxia Sfinţilor[4].

1. Sfinţii Neomartiri ca eroi naţionali

Raţiunea, în ce priveşte importanţa naţională a Sfinţilor Neomartiri, pune de la început problema referitoare la legătura dintre Sfinţii Neomartiri şi eroii naţionali, problemă care presupune, la prima vedere, posibilitatea funcţionării a două conştiinţe, în perioada pusă în discuţie, cu siguranţă distincte între ele, una naţională şi cealaltă bisericească. Această problemă a fost deja studiată de multe ori în cercetarea grecească. Căutarea de imbolduri în starea ortodocşilor subjugaţi, pentru a-şi întări prin ele reacţia lor faţă de suveranul din vremea aceea, este legală şi conduce, într-o anumită măsură, la concluzii întemeiate.

 Este foarte clar că în cazul Sfinţilor Neomartiri greutatea mărturiei şi a jertfei lor cade pe credinţă, ca o coordonată, însă, a întregii lor existenţe, în timp ce în conştiinţa eroilor naţionali are greutate eliberarea patriei, un scop în mod deosebit respectabil, dar pământesc şi trecător, după cuvântul Sfântului Cosma Etolul († 1779). Din contră, Sfinţii Neomartiri au pus credinţa deasupra patriei. continuare »

1. Introducere

A scrie despre martiri și teroare în România este un mare curaj, întrucât nu cred că cineva se pricepe cu adevărat la martiri iar dacă nu ai trăit nici vremurile de martiraj și teroare, atunci poți fi atins, cu siguranță, de o umbră de impostură[1].

1.1. Motivația titlului

Personal doresc să cunosc adevărul istoric recent al României, care a dat ”nor de mărturii”[2] ale credinței creștine şi ale demnităţii umane. Știu că acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfânt peste noi și țara noastră, ca să nu ne uscăm în deșertul uitării, al minciunii și al nesimțirii actuale, în special al nesimțirii intransigente a unor cenzori ideologici, care ne interzic astăzi, să vorbim de proprii martiri, în România martirizată tocmai de stăpânii lor, care răsplătesc cu pensii mari pe torţionari şi sfidează pe cei torţionaţi…!

Să fie oare perioada postdecembristă nu doar o epocă a devalizării economiei şi a tranziţiei năucitoare, care a transformat România întro rezervaţie naturală a sărăciei în aer liber, fără economie şi fără viitor, sau este şi o continuare subtilă a comunismului reşapat şi integrat global în himera mondializării? Conspiraţia tăcerii, amnistia de iure a torţionarilor, protejarea şi răsplătirea lor generoasă, jefuirea ţării şi umilirea ei, etc. fac oare parte componentă din ontologia noii democraţii mondiale? Să fie oare România ţara torţionarilor fericiţi, care îşi consumă, fără pic de jenă, pensia uriaşă, pătată cu sânge şi moarte? Iată doar cîteva dileme şi adevăruri pe care ar trebui să le dezbatem civic şi eclesial.

Chiar dacă adevărul este crud și barbar, am credința că el ne poate ajuta la purificare și mântuire. Știm că ”cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faţă şi a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte”[3] spune Eminescu și doar el” te face liber”[4] ne învață Mântuitorul Hristos. Iar ”acolo unde lipseşte curajul nici o altă virtute nu poate supravieţui”, spune un apologet creștin[5].

Doresc doar să cunosc Istoria națională sau ”naționalitatea în marginile adevărului”[6] pentru a putea trăi în viitor cu demintate națională și să am răspunsul gata pregătit când voi merge la judecata Domnului ”cu slava neamului meu”[7].

Despre „Noul Ierusalim”, cetatea cerească a fiilor lui Dumnezeu de după învierea şi judecata ob­ştească, stă scris: „Neamurile vor umbla‑n lumina ei, şi‑mpăraţii pământului într‑însa îşi vor aduce slava”[8]; și „cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu eşti Sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate”[9].

Deci scriu despre martiraj și teroare ideologică din România recentă, din perspectivă eschatologică, ca teolog și preot și nicidecum din postura de martir sau erou și nici ca judecător moralist al istoriei.

Cu toate că în mizeria ideologică a epocii în care trăim ”s-a ajuns ca, pentru a vorbi de martiri, să fie nevoie de curaj […] iar când e vorba de martirii români care au murit în închisorile comuniste nu-ţi trebuie doar curaj, ci de-a dreptul un dram de sminteală” [10]. Personal, îmi asum acest risc de a fi considerat orice, doar de dragul adevărului și de dragul înveșnicirei neamului meu.

Doresc să arăt apoi, că martirajul este un act de credință creștină profundă și o șansă enormă spre mântuire, în ciuda faptului că unii laici democrați nu au înţelegere pentru martiraj iar în concepţia lor ”martirul fiind o victimă idioată, care se chinuie degeaba, cu ochii aţintiţi la o himeră […] iar opinia curentă este că martirii au fost nişte bieţi nenorociţi care au crăpat fără nici un rost şi de aceea îi putem lesne da uitării. Cu alte cuvinte, nu pierdem nimic dacă tăcem în privinţa martirilor. În realitate, dacă îi uităm pe ei, ne uităm fundamentul pe care stăm, ne uităm rădăcinile […]”[11] și nu mergem la judecata lui Dumnezeu decât cu rușinea neamului dat uitării și nicidecum cu slava lui…!

Cu toate că nu există martiri universali, însă respectând martirii fiecărui neam, respectăm pe sfinţii universali ai lui Dumnezeu, care devin ”împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu”[12], doar dacă au făcut actul martiric în numele şi de dragul lui Dumnezeu în Vechiul Testament şi al lui Hristos şi a credinţei creştine, în Legea Harului. Altfel sunt ori victime, ori agresori, ori torţionari, ori eroi ai neamului sau viteji ai popoarelor, dacă ”ce-i martiric pentru mine devine duşman postum pentru altul”, precizează Sorin Lavric[13]. continuare »

Dupa incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial, evreii si-au facut o datorie de onoare din a-i gasi pe toti cei responsabili pentru Holocaust. Fostii criminali de razboi, evadati prin America de Sud si pititi sub identitati false, au fost vanati sistematic si putini au scapat. A fost felul in care evreii au inteles sa faca dreptate si sa cinsteasca memoria conationalilor ucisi.

Romania a avut si are criminalii ei, cei care, in perioada comunista, i-au decimat elitele in inchisori sinistre prin mijloace de o cruzime care nici macar nu incape in cuvinte. Am condamnat oficial comunismul, ceea ce a reprezentat un gest istoric si o decizie de maxima importanta, dar ce facem cu tortionarii?

Pai, ce sa facem? Le dam pensii de zeci de mii de lei pe luna si ii lasam sa isi petreaca batranetile linistite. Asa s-a intamplat cu Nicolae Plesita, asa se intampla cu Alexandru Visinescu, tortionarul odios de la Ramnicu Sarat. Visinescu nu numai ca nu este inchis, ci primeste o pensie militara foarte consistenta de la statul roman, 6.000 de lei pe luna, potrivit EVZ.

6.000 de lei pe luna pentru ca a schingiuit si a ucis oameni nevinovati, valori ale societatii romanesti, care au avut curajul sa se opuna unui regim dement. 6.000 de lei pe luna din banii fiecaruia dintre noi pentru un criminal, pentru un tortionar.

Daca eram evrei, un om ca Visinescu ar fi fost vanat si in gaura de sarpe si scos de acolo pentru a plati pentru crimele comise. Dar suntem romani si Alexandru Visinescu nici macar nu trebuie sa se ascunda. Traieste la vedere, linstit, isi consuma pensia patata cu sange si manifesta si acum o violenta cu totul iesita din comun.

Nu e o intamplare, e o chestiune de mentalitate. Aceeasi mentalitate care i-a permis unui fost comunist ca Ion Iliescu sa siluiasca destinul Romaniei atata vreme. Aceeasi mentalitate care a permis liniei a doua a PCR sa preia butoanele tarii dupa 1989. Aceeasi mentalitate care permite unor securisti verosi precum Dan Voiculescu sa joace un rol esential in destinele tarii in loc sa fie alungati cu pietre.

Sa nu ne amagim, Alexandru Visinescu se plimba linistit prin Bucuresti si isi consuma pensia uriasa pentru ca aceia pentru care a lucrat, cei ale caror ordine le-a indeplinit, marii comunisti si securisti au detinut pozitiile cheie ale statului roman atata vreme dupa 1989 si doar limitele biologice ii scot de acolo rand pe rand. Si au detinut acele functii pentru ca poporul i-a votat cu entuziasm.

Tortionarii elitelor anticomuniste si tortionarii destinului Romaniei sunt bine merci, unii cat se poate de activi in politica romaneasca unde fac ce stiu ei mai bine, pentru ca noi le permitem asta. Indiferenta noastra, lipsa noastra de solidaritate, inconstienta cu care votam toti ticalosii sau intoarcem capul, criteriile rasturnate pe care le aplicam, toate acestea sunt garantiile linistii lui Visinescu si ale celor ca ei.

| Ioana Ene Dogioiu – Ziare.com

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=M9-nuHIbHek]

Mărturia pr. Matei Vulcănescu

| orthodoxiacatolica

30 de ani de la trecerea în lumina Celui Nepătruns

Citiți și:

• Acatistul Noului Marturisitor Ilie Lacatusu, facatorul de minuni († 22 iulie)
• Noi minuni ale Sfântului Sfinţit Ilie Lăcătuşu
• VIDEO: Marturie despre sfintenia Parintelui Ilie Lacatusu
• Minuni ale Sfantului ILIE Lacatusu
• 22 iulie: Pomenirea Sfantului Ilie Lacatusu, sfantul cu moaste intregi si facator de minuni inca din timpul vietii
• Prima carte dedicata Sfantului Ilie Lacatusu. Cartea cuprinde si acatistul sfantului cu moaste intregi
• 22 iulie: Praznuirea Sfantului sfintit Ilie Lacatusu. La cimitirul “Adormirea Maicii Domnului”, duminica, ora 13
• Stiati ca patriarhul Teoctist s-a opus canonizarii Sfantului Ilie Lacatusu? Ba chiar regreta si canonizarea Sfantului Ioan Iacob
• Sfantul Ilie Lacatusu – 27 de ani de la trecerea la Domnul. Minunile sfantului, povestite de Parintele Justin Parvu si Parintele Ioan de la Rarau
• Despre canonizare: Cum se face trecerea in randul sfintilor
• Sfinţii din Aiud nu dorm – Noi minuni ale sfinţilor martiri de la Aiud

[divide style=”3″]

Sfântul Părinte Justin Pârvu: „Părintele Ilie Lăcătușu trebuie cinstit ca un sfânt, pentru că este un argument puternic împotriva materialismului și a rătăcirii idolatre. I se pot înălţa rugăciuni oricând, pentru că sfinţii sunt adevăratele mărturii ale vieţii noastre ortodoxe, chiar în vremurile în care trăim. I se pot picta icoane, i se poate face o raclă cum este la Sfântul Ioan de la Suceava, la Sfânta Paraschiva. Pentru noi și pentru toată creștinătatea trebuie să îi sărbătorim ziua de adormire. Suntem într-o aleasă mândrie în faţa popoarelor, a protestanţilor, a catolicilor pentru aceste descoperiri: a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și a Sfântului părinte Ilie Lăcătușu”.

[divide style=”3″]

Sfântul Părinte Arsenie Papacioc: „Eu am fost cercetat dacă să îl canonizeze pe Ștefan cel Mare. A venit un arhiereu la mine. N-am fost de aceeași părere. Mai repede sunt pentru părintele Ilie Lăcătușu pentru că sunt niște semne de la Dumnezeu: are mireasmă și este neputrezit… Trebuie să atrageţi atenţia Patriarhatului. Trebuie să miște cineva, dar este mai greu să îl sanctifice. Pentru că cel mai evident lucru, de nediscutat, este că nu a putrezit și că are mireasmă… A rămas toată lumea cu această credinţă (că părintele este sfânt). Dispuneţi, eventual, o canonizare…”. [divide style=”3″]

Sfințitul Mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa: „Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române nu au curaj să declare că rămășiţele pământești ale foștilor deţinuţi politici, uciși pentru Hristos în temniţă, sunt moaște. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al părintelui Ilie Lăcătușu, despre care eu cred cu tărie că este sfânt, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Și Sinodul nu s-a pronunţat. În majoritate, foștii deţinuţi politici au fost legionari, și ierarhii se tem ca gestul lor să nu fie interpretat politic. Trebuie să ne raportăm cu înţelepciune și cu atenţie. Dacă Dumnezeu vrea, prin sfinţi, chiar necunoscuţi sau nerecunoscuţi de noi, ne poate face bine”.[divide style=”3″]
Sfântul Părinte Ioanichie Bălan: „Începând cu închisoarea de la Pitești, care a practicat cea mai cumplită tortură fizică și morală, și continuând cu celelalte închisori și lagăre de concentrare din ţară, care urmăreau distrugerea credinţei și a fiinţei umane, România a dat una din cele mai mari jertfe pentru apărarea dreptei credinţe și a neamului nostru. (…) Un slujitor devotat pentru Hristos a fost preotul Ilie Lăcătușu, de loc din judeţul Vâlcea, care a petrecut mai mulţi ani în închisori și a pătimit ca un martir. În toamna anului 1998, la 15 ani de la moartea sa, a fost găsit întreg și neputred în mormânt, ca semn că Dumnezeu a primit jertfa lui și l-a numărat în ceata celor drepţi”.[divide style=”3″]
Sfântul Părinte Dionisie de la Colciu: – Despre noii martiri în Biserica noastră nu se mai spune nimic. Știţi că au fost atâţia în închisorile comuniste; acum au descoperit un părinte cu corpul neputrezit.
– Ia uite!
– Da, părintele Ilie Lăcătușu. Și nu se spune nimic.
Acum noi ce trebuie să facem?
– Vedeţi? Lucrarea ispititorului. Vedeţi cum a progresat răutatea? Pe acela învederat l-a arătat Dumnezeu și după moartea lui sfânt, și, uite, conducătorii nu iau măsuri ca să-l sfinţească și să propovăduiască că nevoile și chinurile pe care le-a suferit, l-au sfinţit pe el, că ăsta-i adevărul. Da, dar n-au îndrăzneală. Vedeţi unde am ajuns?

[divide style=”3″]

Notă: Din anul descoperirii sfintelor sale moaște și până în ziua de astăzi Sfântul Mărturisitor Ilie Lăcătușu a săvârșit și săvârșește neîncetat nenumărate minuni, mărturisite și consemnate de credincioși, iar sfintele sale moaște, ușoare, întregi și frumos mirositoare au rămas la fel de neputrezite ca și în ziua în care l-au dezgropat. De atunci și până astăzi s-au făcut multe cereri de canonizare cu mărturii incontestabile, și cu toate acestea Sfântul Ilie așteaptă la rând să intre pe ordinea de zi a sinodului BOR, care este prea preocupat cu dialogurile ecumeniste și cu alte probleme mondene și în 14 ani de la aflarea sfintelor sale moaște, nu s-a găsit încă timp pentru deschiderea unui dosar de canonizare. Toate celelalte Biserici ortodoxe surori și-au canonizat martirii din temnițele comuniste, numai Biserica Română așteaptă… poate să pice comunismul totalitarist.

Sfinţii martiri din închisorile comuniste din România sunt însă cinstiţi peste hotare, atât în sânul Bisericii Greciei, cât și în Biserica Ierusalimului, a Rusiei – cărora le-au întocmit icoane de cinstire și acatiste de rugăciuni. Acești martiri sunt încă vii și ei săvârșesc minuni peste tot în lume, unde sunt chemaţi în rugăciuni. Ei și-au iubit neamul mai mult decât propria lor viaţa iar dragostea și darurile cu care i-a încununat Dumnezeu, depășesc hotarele lumești și se revarsă popoarelor ortodoxe de pretutindeni care cinstesc nevoinţele lor. Iubiţi mai mult de străini decât de cei din patria lor, sfinţii aceștia au cucerit lumea prin dragostea și minunile lor.

[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/92438476″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]

[youtube=https://youtu.be/foKbA63pHR0]

Unul dintre argumente de care ține cont Biserica Ortodoxă: un sfânt nu este declarat că așa vrea vlădicu’ sau că așa vrea patriarhu’ sau că așa vrea papa. Nu! Un sfânt în Biserica Ortodoxă este declarat Sfânt, dacă vrea poporul, dacă cere poporul, dacă-l crede (sfânt)… Dacă poporul zice: ăsta-i Sfânt, poporul nu greșește!

PS Iustinian Chira

Crede poporul că în temnițele comuniste au fost sfinți?
Se roagă poporul la Sfinții Închisorilor?

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=NWrTvSvBTiE]

Oseminte din care ţâşneşte mir, mesaje de dincolo de viaţă, trupuri neputrezite, dezgropate după două decenii şi minuni făcute după moarte. Printre preoţii şi credincioşii ucişi de comunişti pentru că îl iubeau pe Dumnezeu se spune că ar exista şi martiri cu caracteristici de sfinţi.
Cu toate acestea, despre canonizarea lor însă nu se vorbeşte deschis.
Carmen Avram îşi arată de ce se păstrează tăcerea despre martirii închisorilor, într-un material marca  „În premieră”.

| antena3.ro

Vedeți și prima partea a acestui reportaj:
VIDEO – În premieră: Sfinţii închisorilor