Search Results for: .
Ucigașii lui Hristos lovesc în cei ce L-au mărturisit
În fața indivizilor ce prostituează o istorie și un neam românesc
De două săptămâni, în urechile mele au ajuns vuietele unei conferințe organizate în capitală de către Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) si Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel” (INSHR-EW). Iată că, ajuns și în ziua marii conferințe, ca și cititor al volumelor lui Ion Gavrilă Ogoranu, am simțit nevoia să particip la această conferința în care se urmărea ponegrirea imaginii acestui erou al Țării Făgărașului. A fost necesară această participare mai ales că, deși nu sunt pe acte reprezentant al fundației ce îi poartă numele, de multe ori am actionat sub egida acestei fundații și mai ales vroiam să aud ce au „mai marii înțelepți ai istorie anului 2013” de zis referitor la personaj.
Iată-mă intrat în sala de conferință Jokey Club: spre surprinderea mea, o sală destul de mică, față de capacitățile lor de mobilizare a „intelectualilor mai deștepți decât Iorga”; în fața mea, aproximativ 100-150 de persoane. În deschidere, începe recitalul William Totok. Își începe adevărata tevatură, sub forma unei prezentări PowerPoint care are următoarele caracteristici:
- Primul slide mă surprinde – acești mari cercetători, care au dormit destul de mult prin arhive, au uitat cum se scrie numele eroului (în loc de Gavrilă era trecut Gavril), dar asta o știu și de pe băncile facultății. Cercetarea în România e caracterizată de substantivul „măsluială”, dar aici, din păcate, avem de-a face cu niște reprezentanți ai unor instituții “serioase”… plătite de noi.
- Imaginile prezentării erau pe fundalul pozelor ce s-au făcut la adunarea legionarilor de la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Nici o problemă până aici, doar că toate pozele erau cu salutul legionar. Tot nici o problema pentru cunoscători, dar pentru populația adormită sub ceața comunistă era destul de ușor să tresară când văd în fața ochilor lor un salut al nazismului. La adunare au mai fost făcute și alte poze, dar ce vor ei să arate pe fundal este evocarea imaginii legionarului care stă toată ziua salutând.
- Marele prezentator ne demonstrează că Ogoranu a luat parte la rebeliunea legionară. Posibil ca în pământul lăsat de Dumnezeu să fi fost, în altă țară, un personaj tot cu numele de Gavrilă şi să fi dat același nume unei alte cărți. Citind însă volumul lui Ogoranu, reiese clar că Frăția de Cruce nu a participat la rebeliune. Ogoranu nu a participat din doua motive la rebeliune: a avut directivă să nu participe și, apoi, rebeliunea legionară nu a existat.
- Caracterizarea anului 1976 – anul arestării lui Ogoranu – parafrazez pe Totok: în arhive s-a găsit o declarație dată de Ogoranu la Securitate, în care defăima Mișcarea Legionară și Frăția de Cruce și îi părea rău că a făcut parte din ele… declarație dată de bunăvoie. Te rog să mă scuzi, domnule cercetător al crimelor comunismului, dar, după atâția ani de urmărire a lui Gavrila și atâta armată mobilizată și resurse cheltuite de comuniști la prinderea lui (nu cred că i-au fost aplicate „masaje și băi termale” în locul torturilor), e penibil să crezi așa ceva, când însuși cancerul care a cauzat moartea lui Gavrilă survine în urma substanțelor introduse în timpul anchetelor.
- Din istoric, Totok urmează să se facă și statistician: în rezistența anticomunistă Mișcarea Legionară a reprezentat un procent destul de mic. Eu zic că, dacă ne luăm după statistica măsluita din ziua de astăzi, ajungem la un procent de 0,01% și putem afirma că niște legionari s-au pierdut și ei prin munți și au căzut în oala cu ciorbă a rezistenței anticomuniste. Dar e greu să acoperiți un procent de 75-80%, mai ales astăzi, când avem atâtea cărți memorialistice. continuare »
Îndemn la rugăciune pentru Părintele Justin Pârvu
În ultima săptamînă starea de sănătate a părintelui nostru stareţ Justin, care a slujit cu multă osârdie pe credincioşi în fiecare zi a Marelui Post, s-a şubrezit, se pare în urma unei mai vechi afecţiuni căpătate în temniţa suferită pentru dreapta credinţă şi iubirea de neam.
Zilele acestea Cuvioşia Sa primeşte o deosebit de atentă şi de profesionistă asistenţă medicală, însa cea mai de pret purtare de grijă şi tămăduire este harul pe care Dumnezeu îl trimite totdeauna pentru cei ce, unindu-se întru Numele Lui, îl cer pentru aproapele lor, căci scris este: “Orice veţi cere întru Numele Meu, aceea voi face” (Ioann 14:23), şi “Cereţi şi veti lua, ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioann 16:24).
Să ne aducem aminte că Părintele Justin ne-a îndemnat cu vreme şi fără de vreme să nu lipseasca de la noi citirea Psaltirii, a Paraclisului Maicii Domnului şi a celorlalte Canoane şi Acatiste ale Sfintei Biserici, şi mai ales rugăciunea neîncetată: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
Îndreptarea vieţii noastre şi rugăciunea pentru duhovnicul nostru va revărsa degrabă mila dumnezeiască; pentru aceea noi să nu încetăm să strigăm către Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, către Prea-curata Maica Sa şi către toţi Sfinţii Săi pentru dobîndirea cererii noastre, pentru ca Dumnezeu să-i dăruiasca sănătate şi zile îndelungate Părintelui Justin, pentru care cea mai mare bucurie şi cel mai mare sprijin este să ne iubim unii pe alţii precum Hristos ne-a iubit pe noi.
Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin | petruvoda.ro, atitudini.com
Asociația pentru Libertatea Românilor – Propuneri de Modificare a Constituției
Va rugam sa acordati atentie maxima propunerilor de modificare a Constitutiei.
Din experienta pe care au avut-o reprezentantii nostri, la intalnirile organizate de Forumul constitutional, am concluzionat ca intentiile politice ale modificarilor Constitutiei, sunt de a desfiinta statul roman, prin regionalizare si laicizarea declarata a tuturor institutiilor publice, ceea ce va fi realmente o tragedie nationala.
De aceea, am conceput impreuna cu dl. Mihai-Silviu Chirila de la Revista Valea Muntelui aceste propuneri de modificare pe care le apreciem a fi esentiale.
Noi propunem ca e necesar ca in Constitutia Romaniei ( dupa model ungar si polonez) sa fie inscrise principiile crestine, in mod unitar, astfel incat sa fie reformate toate institutiile care interactioneaza cu fiinta statului roman.Prin modificarile de ansamblu (care se vor referi la pastrarea definitiei statului unitar, prin interzicerea avortului – “viata este protejata de la conceptie”- prin interzicerea legalizarii casatoriiilor homosexuale, prin protejarea identitatii fiintei umane in contextul introducerii unei Comisii de tehnologie, etc. practic atingem toate aspectele care tin de problemele fierbinti ale vietii noastre publice actuale.
Aceste propuneri, in mod evident ca nu vor avea nici o sansa daca vor fi sustinute de un numar redus de persoane fizice si ONG. De aceea, asa cum am demonstrat deja pana acum, va rugam insistent sa va alaturati demersului nostru, sa va insusiti aceste propuneri, in cursul zilei de azi pentru ca maine – termen limita de depunere a acestor modificari la Forumul constitutional – sa le expediem. Termenul de depunere la Forumul constitutional este maine, 30 aprilie. Asa ca trebuie sa actionam rapid! Doritorii si persoane fizice care vor sa semneze, sa raspunda deindata pe mailul Asociatiei pentru Libertatea Romanilor: [email protected]. continuare »
Săptămâna Patimilor: Cea mai sfântă săptămână a creştinilor
Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Patimilor este săptămâna de la sfârșitul Postului Paștilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până la sărbătoarea Paștilor. Se mai numește și Săptămâna Mare.
Istoric
Deși există puține surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celui din zilele noastre. Aetheria, aflată în pelerinaj la Ierusalim cândva la sfârșitul sec. al IV-lea d.Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sâmbăta lui Lazăr: “…a început săptămâna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămâna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămânii (duminică). În timpul acestei săptămâni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului.
Săptămâna Patimilor
După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduința învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor (Postul Mare), Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare.
Duminica Floriilor
Prima zi a Săptămânii Patimilor începe cu Vecernia de sâmbătă seara, care conduce spre slujba Intrării Domnului în Ierusalim de a doua zi dimineața (Duminică). Hristos își face intrarea triumfală în Ierusalim, fiind primit cu ramuri de palmier (la români credincioșii aduc la biserică ramuri de salcie), ca un împărat; astfel se vestește venirea pe pământ a Împărăției Cerurilor. continuare »
Sfântul Ignatie Briancianinov – Predici la Duminica Floriilor
Prima predica în Duminica Floriilor – Sfântul Ignatie Briancianinov
Bucură-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iată, împăratul tău vine la tine drept și însuși mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar (Zah. 9, 9).
Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.
Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30).
Neîmblânzitul mânz s-a îmblânzit sub minunatul Calaret.
Pe mânz, Apostolii si-au pus hainele; multimea de popor care iesise în întâmpinarea Domnului si-L însotea striga, saltând de bucurie: “Osana Fiului lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9; Luca 19, 3 8 ). Dupa voia Domnului a fost vestit ca împarat în numele Domnului, nu la întâmplare, nu dupa stiinta si voia omeneasca! Acelasi popor, dupa patru zile, striga despre Cel pe care astazi L-a numit împarat: “Rastigneste-L, rastigneste-L pe El; nu avem împarat, fara numai pe Cezarul” (Luca 23, 21; In.19, 15). continuare »
Pașaportul biometric – încercare de a deveni obligatoriu! Parlamentarii resping acest proiect, susținut de Guvern
Paşaportul biometric a fost respins de parlamentari! Deputatul Nicolae Păun: «Aceste documente atentează la intimitatea persoanei»
Introducerea paşapoartelor biometrice, acte în care cu toţi vom avea trecute, ca şi infractorii, toate datele personale, inclusiv amprentele, provoacă un scandal imens între Parlament şi Palatul Victoria. Guvernul este un susţinător înfocat al proiectului, dar deputaţii nu vor să îl aprobe.
Legea prin care paşapoartele biometrice va trebui să intre obligatoriu în viaţa românilor a fost respinsă recent de deputaţii din Comisia pentru Drepturile Omului, întrucât aceştia consideră că este o încălcare flagrantă a dreptului la intimitate a cetăţenilor, dar şi pentru faptul că, prin amprentare, cei care le folosesc sunt trataţi la fel ca infractorii.
“Nu suntem deloc de acord cu introducerea acestor documente care atentează flagrant la intimitatea persoanei, prin faptul că în acel cip sunt introduse date cu caracter strict personal, care, dacă acel document este furat sau pierdut, pot fi folosite de oricine, în detrimentul păgubitului. Dar cea mai mare problemă este faptul că aceste paşapoarte conţin amprentele posesorului, ceea ce ne face pe toţi infractori, întrucât doar persoanelor bănuite de acte antisociale li se iau amprentele.
Argumentul celor care vor să le introducă cum că acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea şi urmărirea delincvenţilor constituie o ofensă la adresa întregului popor român, care nu poate fi tratat ca o bandă de infractori. Dimpotrivă, acest sistem de supraveghere e şi un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase”, a spus preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, dl. Nicolae Păun.
PS Iustinian Chira – Sfinții sunt declarați de către popor
[youtube=https://youtu.be/foKbA63pHR0]
Unul dintre argumente de care ține cont Biserica Ortodoxă: un sfânt nu este declarat că așa vrea vlădicu’ sau că așa vrea patriarhu’ sau că așa vrea papa. Nu! Un sfânt în Biserica Ortodoxă este declarat Sfânt, dacă vrea poporul, dacă cere poporul, dacă-l crede (sfânt)… Dacă poporul zice: ăsta-i Sfânt, poporul nu greșește!
PS Iustinian Chira
Crede poporul că în temnițele comuniste au fost sfinți?
Se roagă poporul la Sfinții Închisorilor?
VIDEO: Conferința Sfinții Închisorilor, Bacău, 23 aprilie 2013
Mărturisitorul Petru Baciu [youtube=https://youtu.be/KkKwVseeO4k] continuare »
DANION VASILE – Predică la Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca
Predica a fost tinuta la Manastirea “Faget” din Fagaras cu ocazia organizarii conferintei “DIN TEMNITE SPRE SINAXARE – SFINTII INCHISORILOR” ce a avut loc in sala mare a Protopopiatului Fagaras. In timpul Sfintei Liturghii din Duminica Mariei Egipteanca, moastele Sfintilor Marturisitori de la Aiud si Targu Ocna au fost depuse spre inchinare in biserica manastirii.
[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/89041743″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]Să ne reamintim Rugăciunea pentru vrăjmași a Sfântului Nicolae Velimirovici, ca sprijin pentru încercările din Postul Mare
“Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi n-are în el harul lui Dumnezeu”
Sfântul Siluan Athonitul
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.
Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii.
Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire.
Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei! continuare »
Comisia pentru Drepturile Omului: Aviz NEGATIV pentru buletinele cu CIP
Comisia pentru Drepturile Omului, întrunită în Camera Deputaţilor, a dat un aviz negativ proiectului de hotărâre referitor la noile cărţi de identitate cu CIP, informează De Ce News. Ca şi în cazul paşapoartelor biometrice sau a cardurilor de sănătate, buletinele cu CIP au născut controverse printre românii care susţin că le sunt încălcate drepturile omului. Au existat chiar proteste de stradă în acest sens, mitingul “anti CIP” din luna martie din Bucureşti atrăgând aproximativ 1.000 de persoane.
Proiectul de hotărâre controversat a fost trimis pentru avizare de la Senat, la Camera Deputaţilor şi a fost analizat de următoarele comisii: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Singurul aviz negativ primit a fost venit din partea Comisiei pentru drepturile omului, restul comisiilor oferind avize pozitive.
De la 1 iulie vor fi eliberate cărţi de identitate după model european. Cine doreşte poate opta pentru cărţi de identitate electronice. Aşa au anunţat autorităţile care susţin că noile buletine vor conţine inclusiv amprentele titularului, scrie ziarul Capital. Atât cartea de identitate cât şi cartea electronică de identitate vor avea dimensiunile de 85,6×54,0 mm (format ID-1 – adică aproximativ cât un permis de conducere), informaţiile fiind tipărite atât pe faţă, cât şi pe verso. Pentru comparaţie, cărţile de identitate care sunt eliberate în prezent sunt format ID-2 (105 x 74 mm) şi informaţiile sunt tipărite numai pe faţa documentului.
Conferinţă la Oneşti, “Sfinţii Închisorilor”, miercuri, 24 aprilie
Copiii – ţinta cuplurilor homosexuale
După ce a aprobat căsătoriile între homosexuali, Senatul, camera superioară a Parlamentului francez, a dat undă verde şi adopţiilor de copii de către cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. Acest ultim pas deschide calea folosirii mamelor surogat şi procreerii medicale asistate. În ciuda protestelor în masă organizate în Franţa pentru împiedicarea intrării homosexualilor în legalitate pe toate planurile, iată că socialiştii care se află la putere au hotărât că sodomia nu mai reprezintă un pericol pentru societate. Mai mult, homosexualii au primit din partea statului permisiunea de a perverti mii de copii încă de la cele mai fragede vârste, oferindu-le un alt model de familie, aflat la antipodul celei tradiţionale.
Situaţia din Franţa nu este singulară: demersuri pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale se fac în lumea întreagă. Din păcate, şi în România, în ultimii ani, propaganda homosexuală a pătruns în toate sferele sociale, mass-media având un rol hotărâtor în tot acest efort al homosexualilor de a obţine încrederea publică.
Astfel, în februarie, Asociaţia „Accept” (a homosexualilor din România) a organizat Luna istoriei LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender) în mai multe instituţii de învăţământ şi cultură din România. Dacă anul trecut, activităţile dedicate acestui eveniment au vizat „Facultatea de Jurnalistică”, „Facultatea de Sociologie” sau Liceul „George Coşbuc” din capitală, anul acesta pe lista instituţiilor partenere s-a aflat şi „Muzeul Ţăranului Român”, instituţie reprezentativă pentru spiritualitatea poporului nostru. „Muzeul Ţăranului Român” urma să găzduiască un film cu tematică gay, în timp ce la „Facultatea de Sociologie” fusese invitat să conferenţieze profesorul homosexual Gert Hekma. De asemenea, anchetele desfăşurate în urma reclamaţiilor unui grup de părinţi au dovedit că la Colegiul Bilingv „George Coşbuc” se face propaganda homosexuală în rândul elevilor. continuare »
În Franța sunt foarte multe plângeri față de dosarul electronic de sănătate
În ultimele decenii, la nivel global s-a renunţat din ce în ce mai mult la tipărirea pe hârtie a documentelor medicale şi o astfel de măsură se va introduce în curând şi în România.
Dosarul electronic de sănătate va deveni operaţional la noi din ianuarie 2014 şi va conţine datele medicale relevante despre fiecare asigurat, într-un sistem care promite să ofere un grad ridicat de securizare.
În Franţa, însă, unde sistemul este deja funcţional, pacienţii încep să descopere că dosarele lor medicale pot fi consultate fără nici o problemă pe internet.
Plângerile se înmulţesc de câţiva ani încoace. Au fost deja depuse câteva zeci.
Tot mai mulţi pacienţi care intră pe internet descoperă că există un acces simplu la propriul dosar medical şi de asemenea la dosarele altor pacienţi, conţinute pe liste comune. continuare »
Musulmanii din Turcia cinstesc tot mai mult Ortodoxia
Turcii le spun vizitatorilor eleni: „pământul acesta este al vostru”
Fanatismul islamiștilor din Turcia nu permite diferențierile mai ales în…materie de religie.
Ceea ce nu s-a reușit prin „zeïmpekiko și cumetrii”, a reușit Ortodoxia, pentru că este evidentă pentru mulți turci esența ortodoxiei.
Chiar dacă puținii selgiuicizi au schimbat caracterul etno-religios a milioane de eleni (din Asia Mică, Tracia, Pont etc.), care cu forța sau din interese proprii au fost islamizați chiar și numai în exterior, astăzi o religiozitate ortodoxă ascunsă este manifestată de urmașii lor. Cripto-creștinii constituie pentru Patriarhie o turmă ascunsă de victime tragice a unei conduceri samavolnice de secole.
Trăiesc peste tot! Mai ales în Pont unde probabil sunt două milioane!
Biserici părăsite funcționează și deodată se umplu de cripto-creștini care se împărtășesc în mod conștient, postesc chiar și de ulei în zilele rânduite din Postul Mare. Tinerii scriu pe pereți lozinci cu teclifuri:
„Nu vrem să mai fim musulmani! Vrem să fim creștini!”
Turcii le spun vizitatorilor eleni: „Pământul acesta este al vostru”. Hos geldiniz! Paznicii de monumente le spun elenilor să nu plătească bilet pentru că „acestea sunt ale voastre”. Consideră că nu au binecuvântare de la Dumnezeu pentru faptul că au nedreptățit pe greci, furându-i și persecutându-i, acesta fiind și motivul pentru care nu văd progresul! Înțeleg că trăiesc într-o țară în care toate sunt elinești! Istoria, monumentele, orașele, cultura și cel mai important este că majoritatea covârșitoare a acestora conștientizează că prin venele lor curge sânge grecesc! continuare »
Conferințe închinate Sfinților închisorilor la Făgăraș și Bacău
Ajutați la construcția Clinicii Nera, primul centru de tratament împotriva cancerului din România
Aproape de Cheile Nerei din Munti Aninei, pe o colina din apropierea satului Slatina Nera din judetul Caras-Severin, Fundatia Sfanta Irina construieste prima clinica de recuperare a bolnavilor de cancer in stadii initale – Clinica Nera.
Centrul va fi destinat bolnavilor aflati in recuperare dupa tratamente impotriva cancerului. Acestia vor beneficia de o cura de 14 zile, pe durata careia li se vor asigura servicii de psihoterapie, fizioterapie, kinetoterapie, dietoterapie, educare pentru mentinerea unui stil corect de viata. Intrucat cercetarea este unul dintre principalele scopuri ale infiintarii centrului, acesta va include un departament axat pe evaluarea metodelor de recuperare, dar si unul dedicat depistarii precoce a cancerului. Amplasata in Valea Nerei, intr-o zona ferita de poluare si organizata ca o structura arhitecturala si functionala de tip sanatorial, clinica este programata sa isi deschida portile la finalul primului trimestru din 2014. continuare »
Părintele Elpidie – Profeţia despre cipul ce va fi implantat in vremea lui antihrist (text ce nu a fost tradus până acum)
Despre cipul ce va fi implantat în vremea lui Antihrist
…Atunci vor recurge cu viclenie la metode iscusite cum ar fi cipul. Nu vor pune cătuşe. Nu ştim exact în ce formă va fi folosit acest cip. Vor face aceasta, pentru a cerceta. Vor experimenta pe greci, felul în care pot fi influenţaţi oamenii, iar în final să fie controlată întreaga lume.
Aceasta va fi o etapă premergătoare, iar atunci când se va împlini vremea şi prorocul mincinos se va instala în scaunul Vaticanului, va influenţa întreaga lume cu hotărârile lui. Toţi liderii politici vor fi de partea lui. Să nu credeţi însă, că Vaticanul va avea vremuri uşoare, dimpotrivă, va avea parte de multe tulburări. Vor încerca să aleagă un alt papă. Va fi format un antipapa. Va fi un papă, un antipapa şi un antipapa secund. Toate acestea vor depinde de noi, de cât ne vom ruga ca să se schimbe situaţia. Dar acest pseudo–profet va aduce multă pagubă, el va aduce cipul.
Antihristul le va găsi pe toate pregătite, pentru că va lucra prin el. Să nu credeţi că acest cip va fi, cum auziţi despre altele, că-l introduc subcutanat aici sau acolo şi apoi îl pot scoate, nu! Nu va fi la fel. Sfântul Duh zice că ceea ce va fi implantat oamenilor în vremurile acelea, va fi lucrat după o tehnologie atât de înaltă, microtehnologie, încât va putea influenţa hotărârile omului. Va fi implantat astfel încât nu va putea fi scos nicicum. Va fi incizat (gravat) în om. Va avea o frecvenţă atât de înaltă şi asemenea capacitate, încât va putea influenţa până şi simţirile şi sentimentele omului. Iar cel care va deţine calculatorul central, va putea induce tuturor care vor avea cipul implantat asemenea senzaţii, încât de durere vor scrâşni din dinţi. De aceea, cei care vor lua acest cip pentru a scăpa de dureri, vor fi primii care se vor distruge. Iar ei vor şti totul despre om, îi vor cunoaşte gândurile, sentimentele şi vor putea interveni în viaţa lui. continuare »
Cardul de sănătate va apărea în mai-iunie, dar nu avem alternativă fără cip
Cardul de sanatate ar putea sa inceapa sa functioneze “in timp foarte scurt”, Imprimeria Nationala angajandu-se ca din mai-iunie sa livreze cate un milion de carduri pe luna, a declarat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.
Nicolaescu a tinut sa sublinieze ca, de la preluarea mandatului, a facut demersuri pentru functionarea cardului de sanatate, in acest sens avand intalniri cu Casa de Asigurari, careia i-a transmis tot ce era necesar, si incheind contractul cu Imprimeria Nationala.
“Suntem in ultima faza de negociere a contractului cu Imprimeria Nationala, iar eu cred ca in timp foarte scurt, o saptamana, doua, trei, va putea incepe sa functioneze acest program, in sensul in care, asa cum ne-a promis Imprimeria, undeva cu luna mai sau iunie sa inceapa sa livreze cate un milion de carduri pe luna”, a explicat ministrul Sanatatii, in emisiunea “Dupa 20 de ani”, difuzata duminica de Pro TV. continuare »