“O rugaciune pentru arhiereii care vietuiesc in Valea Plangerii acestei lumi…” – vizita IPS Teofan la manastirea Vatopedu din Muntele Athos

[vimeo https://vimeo.com/12673630]

Pentru imagini apasati aici.

Este de datoria noastra sa-i amintim in rugaciunile noastre pe ierarhii drept-slavitori (fiecare in sfat cu duhovnicul sau)

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe prea sfintitii patriarhi ai lumii si Prea Sfintitul si îndreptatorul Sinod, pe arhiepiscopul (sau episcopul) nostru (numele), pe toti prea sfintitii mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi ortodocsi, pe preoti, diaconi si pe tot clerul bisericesc, pe care i-ai pus sa pastoreasca turma Ta cea cuvantatoare si, pentru rugaciunile lor, miluieste-ma si ma mantuieste si pe mine pacatosul.

Mai pe larg despre aceste rugaciuni cititi aici.

Trei antihristi pictati intr-o biserica ortodoxa, cu binecuvantarea unui admirator de-al lor: Andrei Andreicut

Stupefiant ce citim in ziarul Jurnalul:

Pentru prima data in analele religiei si credintei ortodoxe, in noua biserica din Petresti – Alba sunt pictati cei trei mari barbati ai omenirii care au contribuit decisiv la demolarea comunismului: George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea si Mihail Gorbaciov… sunt pictati, “nu intre sfinti, ci intre oamenii providentiali ai Terrei din amurgul celui de al doilea mileniu”, dupa cum spune preotul Alexandru Coman. Sub ei, sunt scrise cu litere de-o schioapa cuvintele “Cand omul striga: «Opriti Planeta, vreau sa cobor». Dumnezeu, prin acesti trei oameni providentiali, a schimbat mersul lumii”. […] in stanga si in dreapta, se gasesc alte doua picturi cu o valoare unicat atat din punct de vedere religios, cat si interconfesional. Astfel, pe peretele din dreapta sunt pictati, in marime naturala, defunctul Patriarh al Romaniei, Prea Fericitul Teoctist, alaturi de defunctul episcop Greco-Catolic Inochentie Micu Klain, iar pe peretele din stanga IPS Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia, este zugravit alaturi de fostul episcop Luteran Albert Klein, care in tinerete a fost preot evanghelic in Petresti. In mijloc, intre cele doua fresce sunt inscrise cuvintele Mantuitorului de la Cina cea de Taina, care se constituie intr-un testament si o pledoarie pentru unitatea lumii crestine: “Parinte, Eu pentru acestia ma rog ca toti sa fie una…”, parintele Coman fiind de parere ca, asa cum exista un singur Dumnezeu, asa ar trebui sa fiinteze o singura biserica… Tot ca noutati absolute intr-o biserica ortodoxa, in pridvorul celei pastorite de preotul Alexandru Coman sunt pictati cei doi mari filozofi greci, Platon si Aristotel.

Despre pictarea celor trei mari barbati ai omenirii, Papa, Bush si Gorbaciov, pictorul Nicolae Govoreanu din Blaj are o opinie pertinenta si pragmatica. “In hol, intr-adevar pictura socheaza, insa Biserica de Vest a facut un pas spre impacarea cu modernismul inca din Renastere, vezi Capela Sixtina. Biserica Ortodoxa Romana a ramas intr-adevar in niste canoane… Este un punct de vedere unic, care schimba oarecum aspectul in ceea ce priveste relatia BOR cu politica. […] Este un merit istoric, cred eu”, a subliniat pictorul Nicolae Govoreanu, care a lucrat sase ani la aceasta opera de arta.

Preotul paroh Alexandru Coman, in varsta de 62 de ani, slujitor de 26 de ani in Petresti, ctitorul incredibilului locas, are o viziune originala in legatura cu picturile comandate. “Consider ca toti cei trei mari conducatori ai omenirii sunt asemanatori lui Constantin cel Mare, care in anul 319 a dat libertate de manifestare crestinilor, pe care Biserica l-a asezat langa apostoli. Tot asa, acesti trei mari oameni au schimbat mersul lumii, lor le datoram ridicarea si libertatile de astazi. Sustin ca Biserica ar trebui sa-i declare sfinti, pentru ca ne-au izbavit pentru totdeauna de acel sistem opresiv”, ne-a declarat parintele Alexandru Coman.
In ceea ce priveste asocierea reprezentantilor BOR cu cei greco-catolici si evanghelisti, Alexandru Coman este de parere ca reprezentarea celor trei mari ramuri crestine, Ortodoxismul, Catolicismul si Protestantismul, face din Biserica din Petresti “o adevarata biserica a infratirii confesionale”. IPS Andrei, Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, cel care a fost de acord cu picturile respective ale preotului Coman, a subliniat, in exclusivitate pentru Jurnalul National: “Parintele Coman a avut intotdeauna idei deosebite, oarecum la zi. Sigur ca pictura bisericii din Petresti nu intra neaparat in traditia picturii bizantine, dar si in erminia (tipar al felului in care se aranjeaza scaunele in biserici – n.a.) bisericilor din Moldova erau reprezentati tracii ca niste cuceritori… Preotul Coman a surprins de fapt o realitate, nu vad nici un lucru rau in reprezentarea aceea“. Cat despre cealalta idee revolutionara a parintelui Coman, cea a unei biserici a infratirii confesionale, IPS Andrei a precizat: “Este idealul pe care orice crestin serios il are – ca odata, intr-o zi, toti sa fie una…”

de Lucian Dobrater

Intrebare retorica: Oare la Aiud pe cine vor picta pe zidurile moscheii lor?

Globalizarea ecumenista si imparatia lui antihrist

Astazi, in ratacirea duhovniceasca care pe toti ne patrunde, a cauta si a pazi adevarul in cele despre mantuire este din ce in ce mai anevoios. Adevarul este persoana Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Pe acest Adevar Intrupat, omul modern, ”omul nou” nu il mai primeste, il reinterpreteaza dupa norme umanist-rationaliste, cautandu-L in puhoiul de filozofii, doctrine, studii, stiinte, experimentari etc., croindu-L dupa chipul si asemanarea lui decazuta. ”Ispita neamului celui de pe urma a si sosit mai grozav acum” – graieste Sfantul Ioan Iacob Hozevitul (+1960) – ”cu apropierea venirii lui Antihrist, incat ameninta sa-i piarda si pe cei alesi. Si nu-i atat de primejdioasa ispita care vine de la vrajmasii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pamantesti sau de la cei destrabalati care nu pot usor sa vatame pe Crestini. Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, care sunt dusmani ascunsi, cu atat mai primejdiosi, cu cat cred ca sunt frati curati. Predica si ei Ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si a stapanitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana care a inceput sa se strice si, in loc sa hraneasca, otraveste pe cei care o mananca. Ei aduc tulburare in randurile Crestinilor Ortodocsi. Acestia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urma. Despre ei a profetit Domnul ca vor fi in veacul cel de apoi: ”Multi vor veni intru numele Meu si pe multi vor insela” (Matei 24:5). Vorbesc si fratii mincinosi de sfanta si prea-dulcea Ortodoxie, de dragoste, de curatie, pentru fapta buna, de smerenie, de unire si de virtute, si ajuta obstile crestinesti. Cat e de greu pentru Ortodocsii cei curati si simpli sa inteleaga pe cine au inaintea lor! Cat e de usor sa fie atrasi de ideile lor cele filosofice si sa ii creada. Daca rascoleste cineva adanc in sufletele acestor oameni, va gasi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci inchinarea la un idol care se numeste OM”.

In anul 1906 in mediile protestante, ia fiinta asa numitul Consiliu Ecumenic Mondial cu scopul de a uni toate religiile lumii pe baza dialogului si principiilor democratice de libertate, egalitate si fratietate. Sa nu ne lasam amagiti. Exista si un ”dialog al minciunii”, atunci cand cei care dialogheaza se inseala, cu stiinta sau fara stiinta, unii pe altii. Un astfel de dialog este insuflat de diavolul, caci mincinos este si parintele minciunii (Ioan 8:44). Urmatori raului sunt toti impreuna-lucratorii, cei de buna voie sau fara de voie, cand ei voiesc sa faptuiasca binele lor cu ajutorul raului, sa ajunga la ”adevarul” lor cu ajutorul hulitoarelor minciuni. Nu exista ”dialog al dragostei” fara dialogul adevarului. Altminteri, un altfel de dialog e nefiresc si mincinos. De aceea si porunca purtatorului de Hristos Apostol cere: Dragostea sa fie nefatarnica (Romani 12:9). Dar toti care vorbesc de unire nu au inteles de ce Hristos a venit in lume. Ei cred ca Dumnezeu a venit ca sa predice un mesaj etic si artificial ca al lor, ca El a venit ca sa ne invete cum sa traim in lume ca buni cetateni. Ei vor ca aici sa le fie pamantul fagaduintei castigat prin respectarea regulamentara a Legii lui Dumnezeu. Acei falsi ”crestini” ce vorbesc de ”regate crestine”, ”natiunea lui Dumnezeu”, ”crestinism mondial”, ”crestinism democratic”, ”unirea bisericilor”, nu-si dau seama cat de mult asteptarile lor se aseamana nationalismului mesianic al evreilor sionisti care l-au vrut pe Hristos ca imparat al lumii. Acestia toti – numiti dezbinatori -, nu-l vor pe Hristos asa cum este, nu-l vor pe acel Hristos care a refuzat prefacerea pietrelor in paini. Ei nu vor un Hristos umil si ascuns, departe de puterea lumii, un Hristos care sa ceara celor ce-I urmeaza doar smerenie si rastignirea in taina a suferintei pe pamant. Ei vor un hristos care sa li se supuna, un hristos care sa-si doreasca imparatia lumii. Iertati-ma domnilor ecumenisti, dar ati confundat conceptele. Sfantul Nicolae Velimirovici va va spune ca una este pacea sociala si politica, alta e impacarea credintelor. Si una este egalitatea in drepturile si indatoririle cetatenesti, si alta este egalizarea credintelor. Crestinilor Ortodocsi li s-a poruncit cu strictete sa fie milostivi fata de toti oamenii, fara deosebire de credinta, dar, in acelasi timp, si tinerea cu strictete a credintei lui Hristos. In calitate de Crestin Ortodox, va puteti jertfi pentru cei de alta credinta atat averea, cat si viata, dar nicidecum si adevarul lui Hristos – fiindca averea si viata sunt proprietatea fiecaruia, iar adevarul lui Hristos, nu. Aici e piatra de poticnire – in aceasta lipsa de discernamant. Din aceasta lipsa de discernamant a venit si confuzia din sufletul ”ortodocsilor” ecumenisti. Putem spune ca secularizarea este cea mai mare primejdie pentru Biserica. Ea este aceea care ii falsifica adevaratul duh, adevarata atmosfera. Desigur, trebuie sa spunem din nou ca ea nu afecteaza Biserica, ci madularele Bisericii, caci Biserica este adevaratul si Sfantul Trup al lui Hristos.

De aceea ar fi mai bine sa vorbim de secularizarea madularelor Bisericii. Uimitor, majoritatea ecumenistilor ortodocsi doresc din toate puterile sa dialogheze cu eterodocsii, nu insa si cu Ortodocsii. Pe Ortodocsii care dezaproba deschiderile lor ecumeniste ii caracterizeaza fanatici sau fundamentalisti, pentru a-i scoate din lupta. Uita insa ca fanatici nu sunt doar anti-ecumenistii radicali ce folosesc anti-ecumenismul ca sa formeze grupari schismatice, ci si ecumenistii radicali, cata vreme incearca sa impuna perspectiva lor individuala in Biserica Ortodoxa, fara sa se intereseze daca aceasta exprima invatatura Sfintilor Parinti ai Ortodoxiei si constiinta Bisericii Ortodoxe. Extremele se intalnesc si formeaza doua fete ale aceleiasi monede. Foarte rar, sau chiar niciodata, un teolog ortodox care dezaproba felul in care se duc azi dialogurile ecumenice este chemat sa ia parte la acestea, si daca, din greseala, ia parte, ecumenistii se vor ingriji de inlocuirea lui. Dar nu trebuie sa dezbatem prea mult pentru a ajunge la concluzia ca demolarea din interior a Ortodoxiei, adica a Bisericii lui Hristos, ar insemna de fapt distrugerea a insusi Crestinismului. Fiindca Biserica Apostolica Ortodoxa este adevarata Biserica a lui Hristos. O combinare a celorlalte grupari si culte religioase eretice ce nu respecta Canoanele Apostolice si Sfintele Sinoade Ecumenice nu va duce la alcatuirea unei Biserici unice, sau nu in modul si in rostul in care a intemeiat-o Hristos. Si daca toate aceste biserici ”crestine” nu exista decat in masura in care se pot raporta una la cealalta, atunci nici o insumare a lor nu va putea rezulta intr-o Biserica absoluta, caci o atare insumare va trebui si ea sa se raporteze la alte organizatii ”religioase”. Si iata cum ecumenismul ”crestin” nu va putea sa sfarseasca decat in sincretismul unei religii mondiale. Caci, intr-adevar, acesta este scopul nemarturisit al ideologiei de tip masonic, care inspira si anima ”miscarea ecumenica”, ideologie care, la ora actuala, a patruns atat de adanc in constiinta celor care participa la asa-zisul dialog ecumenic, incat pentru crestinismul denaturat de astazi urmatorul pas logic care se prefigureaza este intrarea in comuniune cu religiile necrestine.

Vine timpul, si nu e departe – prooroceste Sfantul Lavrentie al Cernigovului – cand foarte multe biserici si manastiri se vor deschide in slujba Domnului, se vor repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. Vor auri si acoperisurile bisericilor cat si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face misiune. Cand se vor termina lucrarile nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicesti in ele ca va veni vremea imparatiei lui Antihrist si el va fi pus imparat.

Toti credinciosii trebuie sa inteleaga ca in viitor Biserica nu va mai fi ceea ce a fost in vremurile de odinioara si nici ceea ce ni se pare ca este ea astazi. Liturghiile vor continua sa fie tinute si bisericile vor fi pline de oameni, dar adevarata Biserica Ortodoxa nu va mai avea nici o legatura cu acele biserici ce astazi apartin ortodoxiei oficiale, legiferata si promovata de organele de stat, si nici cu acei clerici ce si-au vandut credinta. Biserica va ramane acolo unde este adevarul si va deveni din ce in ce mai greu de descoperit in anarhia duhovniceasca ce ni se pregateste. Ceea ce astazi gandim, cunoastem si credem despre biserica, preot si Sfanta Liturghie, in viitor vor fi asa de schimbate incat vor deveni simpla figuratie, ecumenista parodie. Si proorocia de mai sus continua: continuare »

PAPALITATEA SATANICA sau CUVANT PENTRU FIARA CE VA IESI DIN PAMANT

In istoria neamului omenesc sunt trei caderi insemnate: a lui Adam, a lui Iuda si a papei [Romano-Catolic].

Sfantul Iustin Popovici

Romano-Catolicismul sta impotriva Dumnezeu-Cuvintului Hristos nu numai pentru ca este eretic (adica nu invata buna Lui vestire, ci strica sfintele dogme ale credintei) si deci pagin, dar si prin aceea ca “biserica” Romana, prin intai-statatorul ei, chiar s-a pus pe sine in locul lui Hristos! Astfel – in anul 1870, la Conciliul Vatican I – toate ratacirile sale din trecut s-au contopit in dogma „infailibilitatii papei”, care a ajuns atot-dogma papismului (intarita si prin al doilea Conciliu de la Vatican, din anii ’60 ai veacului trecut). Negresit, aceasta – adica a marturisi ca papa, un om, poate judeca si hotari fara greseala intru cele ale Duhului – e cea mai mare hula impotriva Dumnezeu-Omului Hristos si a Duhului Sfint-Dumnezeu. Pe de alta parte – precum arata acelasi Cuvios Iustin Popovici:

Dogma aceasta are o insemnatate cat se poate de mare pentru intreaga soarta a Europei [si a lumii intregi], mai ales pentru apocalipsa ei, in care deja a pasit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene si-au atins idealul si idolul: omul a fost propovaduit drept cea mai mare zeitate, atot-zeitate. Panteonul european umanist si-a dobandit Zeus-ul. […] [Caci] – uzurpand, prin dogma infailibilitatii, in folosul sau (adica in folosul omului) toata puterea si toate drepturile care sunt numai ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos – papa s-a auto-propovaduit, in fapt, biserica in biserica papista si a ajuns in ea «totul in toate». Un «atot-tiitor» sui generis. [Altfel spus], in Biserica Romano-Catolica locul Dumnezeu-Omului il ocupa «Vicarius Christi» (Loctiitorul lui Hristos), iar Dumnezeu-Omul a fost surghiunit in cer.

Papii Romani marturisesc hotarit aceasta nebunie! Astfel, Leon al XIII (papa intre 1878-1903) zice: „Papa tine pe pamint locul Atotputernicului Dumnezeu…” Robert Bellarmino, vestitul cardinal iezuit din veacul al 16-lea si un „sfant” al Bisericii Romano-Catolice, zice asa: „Toate numele care I se dau in Scriptura lui Christ prin care se arata ca El este deasupra Bisericii, toate aceste nume se potrivesc si papei.” Publicatia pariziana Catholique Nationale, in numarul sau din 13 iulie, 1895, cuprinde urmatoarea zicere a arhiepiscopului de Venetia, mai tarziu papa Pius al X-lea: „Papa nu este numai reprezentantul lui Jesus Christ, dar este Insusi Jesus Christ, ascuns sub invelisul carnii…”

Deci papa este „vicarul”, „inlocuitorul” lui Dumnezeu pe pamant. Iar in limba elina, „in loc de” se zice „anti”, care inseamna totodata si „impotriva”. Deci latinescul „Vicarius Christi” se talmaceste in elina prin „Antihrist”, inlocuitorul si potrivnicul lui Hristos-Dumnezeu! Asa au inteles si unii din Sfintii Parinti ai Bisericii, precum si Protestantii. Este insa o mare nedumerire daca Antihristul cel mare va fi ultimul papa Romano-Catolic, fiindca Hristos-Omul nu a fost preot, iar Antihristul va urma intru totul petrecerea Lui paminteasca, asadar nu va fi din tagma preoteasca, ci „va veni ca un imparat Roman”, precum zic Sfintii Parinti care au talcuit Cartea Apocalipsei. Caci el va fi acel „Mesia” vazut de Iudei ca imparat pamantesc, povatuitor politic si militar, sub al carui sceptru ei ar urma sa refaca o asa-zisa „imparatie a lui David” si sa stapaneasca lumea. Pe de alta parte, orice papa eretic a fost si este imparat pamantesc! Caci Vaticanul, desi stramt, e totusi un stat liber, suveran si independent. Dar nu asta are insemnatate, ci faptul ca papa este cel mai puternic conducator (el face si desface din umbra politica pamanteasca) si cel mai bogat om din lume (macar ca nu se lauda cu asta). Iar acest om stapaneste peste mai mult de un miliard de supusi pagani, intunecati la minte si salbatici, care i se inchina precum unui zeu cu puteri depline. Si nimic nu-l impiedica pe „suveranul pontif” sa lepede vesmantul preotesc si carja (despre care vom vorbi mai jos), sa-si impatureasca frumos asa-zisa „mitra” in forma de plic si sa le schimbe cu armura de otel si cu intreita coroana, apucand sabia si biciul plumbuit. N-ar fi de mirare, caci si alti papi au facut aceasta in trecut!

Se pare insa ca ultimul papa nu va fi totusi Antihristul cel mare, ci mai degraba acea „fiara  iesita din pamint” pentru care citim la capitolul 13 al Apocalipsei. Caci Scriptura arata limpede ca, la a doua venire a Mantuitorului Hristos, drepta credinta va pieri aproape cu desavarsire, apostazia (lepadarea de Hristos) stapanind si asupra celor botezati si lumea intreaga crezand in eresul Antihristului. Caci zice Mantuitorul Hristos: Dar Fiul Omului, cind va veni, va gasi oare credinta pe pamant?” (Luca 18:8)[1] Iar acest eres este acum pregatit de asa-numitul „ecumenism”, „religia unica” a viitorului, al carei prooroc este nimeni altul decat papa Romano-Catolic! Iar in Apocalipsa (la capitolul 13:11) aflam despre acel Prooroc Mincinos, inainte-mergator al Antihristului (un fel de Ioan Botezatorul pe dos), al povatuitorului politic si militar ce va imparati cu puteri depline asupra Statelor Unite ale Lumii. La acel loc, Sfantul Evanghelist Ioan zice asa: Am vazut apoi alta fiara, ridicindu-se din pamint, si avea doua coarne asemenea mielului, dar graia ca un balaur.” Iar intelegerea este aceasta (dupa Sfintul Andrei al Neochesariei, cel care a alcatuit, dupa Sfintii Pariti dinaintea lui, singura talcuire adevarata a Apocalipsei): „Unii inteleg ca «fiara» aceasta este Antihristul. […] Iar noi socotim (dupa Irineu) ca fiara aceasta de acum va fi intr-adevar un prooroc mincinos, care «va iesi din pamant», adica din viata cea pamanteasca si care se tiraste pe pamant. Se zice ca va avea «doua coarne asemenea cu ale mielului» pentru ca, sub piele de oaie, va tainui salbaticie de lup ascunsa si mohorare. Caci la inceput va arata un chip de crestinatate. Sfintul Irineu al Lyonului spune ca acesta este sluga ajutatoare lui Antihrist si proorocul lui mincinos, care va primi puterea de a face semne si minuni, inaintea lui Antihrist, gatandu-i acestuia calea cea ducatoare la pieire. Si zice ca acesta va grai «ca un balaur», de vreme ce le va face si le va grai pe cele ale diavolului celui incepator de rautate.”

Iar Apocalipsa urmeaza asa: Si toata stapinirea celei dintii fiare [adica a Antihristului] o are in mina [cea de a doua fiara, Proorocul cel Mincinos] (capitolul 13:12). Asa incit nici nu mai are rost sa ne intrebam daca ultimul papa va fi Antihrisul insusi sau inainte-mergatorul lui, de vreme ce intre acestia nu e mare deosebire (decit aceea ca cel dintii va primi „toata puterea Satanei”). Destul ne este noua sa vedem cu ochii ca papii sint inainte-inchipuiri vadite ale Antihristului. Pentru ca ei insisi nu se feresc sa se arate astfel in privelistea intregii lumii, chiar prin semnele pe care le poarta invederat, precum intelegem din cele scrise mai jos:

CRUCEA INTOARSA

Steagul papal infatiseaza un scut impartit in patru cimpuri printr-o cruce intoarsa:

La fel, pe spatarul scaunului „fericitului parinte” de la Vatican vedem limpede semnul cel mai folosit de satanistii din toata lumea: crucea intoarsa cu susul in jos (si goala, decupata in lemnul spatarului, adica facuta din… nimic)! (Intr-o alta fotografie, l-am vazut pe Ioan Paul al II-lea purtind o cruce pe dos si la git). Multa vreme nu am putut crede ca Romano-Catolicii chiar se arata precum sint, pina cind am inteles indreptatirea lor: ei vor sa ne inchipuim ca aceasta e crucea lui Petru, care a fost rastignit cu capul in jos. Aceasta e o batjocura, fireste (precum tot ce se petrece la Vatican); dar, chiar daca papistasii ar crede cu adevarat ce marturisesc, tot o hula ar fi, pentru ca noi nu ne inchinam lui Petru si crucii lui (precum de altfel fac Catolicii, pentru care sfintii nu sint altceva decit zei, idoli).

CRUCEA STRIMBA

Fara indoiala, infriosatorul „crucifix” al papei arata vadit negraita ura a papismului impotriva lui Hristos. Luati aminte cita batjocura cuprinde aceasta scursura de metal! Caci ce vedem? Forma unui trup omenesc mort demult, spinzurat in batjocura pe o asa-zisa „cruce” strimbata in toate cele trei planuri. Acesta e „Rastignitul” pe care Talmudul Il huleste in cuvinte pe care nici nu e bine sa le stim. Crucea rasucita e un alt semn al satanismului Romano-Catolic si are o continuare »

Patriarhul Rusiei in comuniune de rugaciune cu musulmanii

Desi evenimentul a avut loc in luna aprilie 2010, el nu trebuie ignorat pentru ca ne arata clar tendinta celor “prea fericiti” de a duce Biserica in mainile antihristului. Patriarhul Kyril, tocmai ce se despartise de ereticii monofiziti, apare acum la o “narghilea”, in fumul sincretist al dragostei ecumeniste, alaturi de un… balaur cu 6 capete, pe numele lor: Sheikh ul Islam Allahshukur Pasha-zade, lider al musulmanilor din Caucaz, intr-o intalnire la Baku, in Azerbaijan. Din aceasta adunatura nu putea lipsi nici Karekin al II-lea, Catolicos si Patriarh Suprem al monofizitilor armeni, cel care a semnat cu patriarhul Kyril intelegerea necesara pentru apropierea Bisericii de erezia monofizita. Din pacate nici sanctitatea din tara noastra nu s-a ferit sa se roage alaturi de capistea monofizitilor.

Dar sa revenim la intalnirea de la Baku si sa ne ingrozim de ce a declarat asa-zisul patriarh al Rusiei, chiar intr-o moschee:

Rugaciunea ne uneste cu Dumnezeu, cu Dumnezeu cel Sfant. Avem diferente in a-L intelege pe Dumnezeu, in viata noastra religioasa, dar avem ceva in comun, si aceasta este rugaciunea impreuna.

Spre finalul intalnirii,tovarasul Kyril a concluzionat:

Dumnezeu sa binecuvanteze minunatul pamant al Azerbaijanului, pe popor si pe voi toti, dragii mei frati si surori. Ma bucur ca ne-am intalint sub arcadele principalei moschei din Baku.

Destul de clar, nu? Caderea ierarhilor se face pas cu pas si aceasta ca urmare a compromisurilor considerate de ei “indreptari” ale canoanelor  Sfintelor Sinoade. Si astfel harul ii paraseste, ajungand sa nu mai faca diferenta nici de dusmanii consacrati ai crestinilor.

Sa stam bine, sa stam cu frica… ! Vor urma inselatorii si vanzari ale credintei mult mai mari; poate vom fi martori la “uraciunea pustiirii” din altarele Bisericii, dar Fiul lui Dumnezeu ne-a promis ca va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor, iar Biserica Sa nu o vor birui nici portile iadului. Asadar, grozaviile ereziarilor si ale dusmanilor lui Dumnezeu nu vor reusi niciodata sa distruga Biserica, noua neramanandu-ne decat sa ne pastram credinta si sa rezistam in biserica in care ne aflam.

ss Daniel incalca Testamentul Cuviosului Vasile, prin prigonirea staretului Macarie de la Poiana Marului

“Daca va indrazni cineva a strica dupa moartea mea aceasta legatura si asezamint al smereniei mele, sau va indrazni sa faca turburari si sminteli, unul ca acesta sa fie anathema, si partea lui si locul lui sa fie in tartar impreuna cu Iuda vinzatorul. Si am scris eu insumi cu a mea mina adevarat.

Nevrednicul Staret Vasile in schitul
Poiana Marului, 1764, Ghenarie, 3“.

Arhiepiscopia Buzaului a trimis la manastire o adresa prin care staretul Macarie Besliu era obligat sa aleaga intre traiul cu maicute sau stramutarea la Monteoru, sub amenintarea ca va fi raspopit daca nu alege imediat u parintele a ales sa se retraga la Monteoru u hotarirea Parintelui Arhiepiscop Epifanie, supraparafata de Patriarhul Daniel, de a schimba statutul Manastirii Poiana Marului contravine chiar Testamentului Cuviosului Vasile, ctitorul lacasului, care ii trimite in fundul iadului pe cei care ii incalca vrerea u enoriasii din mai multe comune au inceput demersurile de a-l readuce la Poiana Marului pe staretul exilat

Manastirea de la Poiana Marului, din comuna Jitia, l-a pierdut pe staretul Macarie Besliu, care a fost fortat sa se mute mai sus in munte, in Schitul Monteoru din Vintileasca.

Cu toate ca Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei a comunicat in mai multe rinduri ca nu exista interese pentru izgonirea parintelui de la Poiana Marului, acesta din urma a primit zilele trecute o somatie de la Arhiepiscopul Epifanie prin care i se comunicau doua variante, sub amenintarea cu caterisirea daca nu alege in scris. Astfel, parintele putea alege intre a ramine staret la manastirea Poiana Marului, schimbata in manastire de maici, sau a se muta la Monteoru. continuare »

IPS Teofan – Despre mitr. Serafim Joanta si despre ecumenism

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Sy3Eodtjc6g]

extras din conferinta : ,,Tanarul si misiunea sa in biserica”,
din 3 iunie 2010, organizata de ASCOR Iasi

Si pentru ca inca exista incertitudini fata de ce inseamna ecumenismul, va prezentam punctul de vedere al celor mai autorizati sa-l defineasca:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=sxf2K6pXhBc]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=xPqwh8ziOPw]

mitr. Serafim Joanta din nou in rugaciune cu ereticii. Oare sinodul sau e CMB sau cel al BOR?

Margot Kässmann, Mitropolitul Serafim Joanta, Olav Fykse Tveit si episcopul Gerhard Feige

In data de 15 mai 2010 a avut loc in Germania o noua intalnire ecumenista, ce pateaza din nou imaginea Bisericii Ortodoxe Romane, prin participarea mitropolitului Serafim Joanta. La acea intalnire au mai fost prezenti reprezentanti ai cultelor eretice, astfel: secretarul general al CMB, reverendul Dr Olav Fykse Tveit, “episcopul” catolic Dr Gerhard Feige si reverend Dr Margot Kässmann (fosta “episcopeasa”  luterana de Hanovra).

Aceasta adunatura de apostati s-a “rugat” pentru “ca toti sa fie una”, adica “biserica” lui antihrist. Fiecare s-a rugat in felul sau, conform traditiei din religia sa, citind din cartea “Laudate omnes gentes – Praying together”, care cuprinde rugaciuni si texte liturgice (!) al tuturor “bisericilor” membre a CMB.

Se pune din nou problema respectarii deciziei Sinodului BOR conform careia:

… nu este ingaduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxa Romana sa se impartaseasca euharistic in alta Biserica crestina. De asemenea, nu este ingaduit niciunui cleric ortodox sa concelebreze Sfintele Taine si Ierurgii cu slujitori ai altor culte.

Cei ce nu se supun acestei hotarari pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxa si, in consecinţa, vor suporta sancţiuni canonice corespunzatoare starii pe care o ocupa in Biserica: depunerea din treapta sau caterisirea, in cazul clericilor, si oprirea de la impartasanie a credinciosilor mireni.

Asadar, nu este cazul sa se mai si respecte ceea ce decide Sinodul? Este clar pentru toata lumea, ca mitropolitul Serafim Joanta a savarsit o ierurgie in comun cu “slujitori ai altor culte” si dupa cate stim nu este la prima abatare.

O alta problema care ar trebui clarificata este apartenenta BOR la CMB, un organism eretic ce nu face decat jocul globalistilor, ce au nevoie de o “biserica” unica pentru Noua Ordine Mondiala, dupa cum declara si “episcopeasa” amintita mai sus:

Bisericile sunt prima miscare de globalizare din lume

Margot Kassmann

VIDEO: Daniel Estulin a "demascat" Grupul Bilderberg in Parlamentul European

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=WHtO8Q119ms&feature=player_embedded] (pentru intregul interviu apasati aici)

Autorul cartii „Grupul Bilderberg”, Daniel Estulin, a tinut o prezentare  asupra grupului Bilderberg in cadrul Parlamentului European, considerat cel mai puternic organism legislativ din lume.

„Acesti oameni vor un imperiu”, a spus Daniel Estulin. „Asta e de fapt globalizarea. … Prea multi oameni cred acum ca daca vrei un imperiu, ai nevoie de bani. Cu totii ati auzit de fraza – banii elitei. Dar banii nu sunt un factor determinant al bogatiei si al economiei. Banii nu fac ca planeta sa se invarta… Puterea lor consta in abilitatea de a controla lumea”

Trebuie sa fim precauti in a crede tot ce spune acest Daniel Estulin, mai ales la solutiile pe care le ofera (cum Alex Jones ofera alternative pagane). In expunerea sa a subliniat faptul ca presedintele UE, Herman Von Rompuy, este un globalist de elita a grupului Bildeberg si ca telul lor este sa creeze un sistem de control mondial pe baza de interese corporatiste. Numai ca Daniel Estulin ofera solutii revolutionare si ne baga in capcana in care vor elitele sa cadem, ca mai apoi sa recurga la metodele lor de exterminare si sa aiba motiv sa adopte masuri de securitate mai drastice. Le trebuie doar acest motiv.

O solutie pentru statele europene ar fi iesirea din Uniunea Europeana, dar nu apoi integrarea in Uniunea Mondiala.

Atentie la astfel de instigatori, lasati special sa vorbeasca si sa induca oamenilor directia pe care o vor elitele. Se lucreaza foarte fin si oamenii pot pica in cursa lor, crezand ca au aflat o alternativa. Dar suntem avertizati de marii nostri Parinti ca nu avem alternative lumesti, decat singura rugaciunea si apoi Domnul va avea grija de noi, dar si de ei. Calea muceniciei au ales-o cei care au trait in vremea stapanirilor pagane-atee-comuniste si nu calea revolutiei. Insa mucenicia este un rezultat al Harului Duhului Sfant si nu-l primeste oricine. Sa ducem o viata in Hristos cu orice pret si sa avem smerenia ca doar Domnul face cele bune prin noi.

VIDEO: Daniel Estulin a “demascat” Grupul Bilderberg in Parlamentul European

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=WHtO8Q119ms&feature=player_embedded] (pentru intregul interviu apasati aici)

Autorul cartii „Grupul Bilderberg”, Daniel Estulin, a tinut o prezentare  asupra grupului Bilderberg in cadrul Parlamentului European, considerat cel mai puternic organism legislativ din lume.

„Acesti oameni vor un imperiu”, a spus Daniel Estulin. „Asta e de fapt globalizarea. … Prea multi oameni cred acum ca daca vrei un imperiu, ai nevoie de bani. Cu totii ati auzit de fraza – banii elitei. Dar banii nu sunt un factor determinant al bogatiei si al economiei. Banii nu fac ca planeta sa se invarta… Puterea lor consta in abilitatea de a controla lumea”

Trebuie sa fim precauti in a crede tot ce spune acest Daniel Estulin, mai ales la solutiile pe care le ofera (cum Alex Jones ofera alternative pagane). In expunerea sa a subliniat faptul ca presedintele UE, Herman Von Rompuy, este un globalist de elita a grupului Bildeberg si ca telul lor este sa creeze un sistem de control mondial pe baza de interese corporatiste. Numai ca Daniel Estulin ofera solutii revolutionare si ne baga in capcana in care vor elitele sa cadem, ca mai apoi sa recurga la metodele lor de exterminare si sa aiba motiv sa adopte masuri de securitate mai drastice. Le trebuie doar acest motiv.

O solutie pentru statele europene ar fi iesirea din Uniunea Europeana, dar nu apoi integrarea in Uniunea Mondiala.

Atentie la astfel de instigatori, lasati special sa vorbeasca si sa induca oamenilor directia pe care o vor elitele. Se lucreaza foarte fin si oamenii pot pica in cursa lor, crezand ca au aflat o alternativa. Dar suntem avertizati de marii nostri Parinti ca nu avem alternative lumesti, decat singura rugaciunea si apoi Domnul va avea grija de noi, dar si de ei. Calea muceniciei au ales-o cei care au trait in vremea stapanirilor pagane-atee-comuniste si nu calea revolutiei. Insa mucenicia este un rezultat al Harului Duhului Sfant si nu-l primeste oricine. Sa ducem o viata in Hristos cu orice pret si sa avem smerenia ca doar Domnul face cele bune prin noi.

Cum sa-i potolim pe ungurii care doresc autonomia Tinutului Secuiesc? Sa-i scoatem de la guvernare!

Datorita lasitatii clasei politice romanesti, UDMR a ajuns sa promulge legi pentru interesele comunitatii maghiare din Romania si in defavoarea romanilor din acele zone, majoritar maghiare. Este clar ca nu mai avem niciun partid cu adevarat nationalist in Romania, toti au fost compromisi si redusi la tacere, prin bani sau prin santaj. Nu speram intr-o clasa politica care sa ne asigure o viata mai buna, caci asta meritam, datorita pacatelor noastre (criza prin care trecem trebuie suportata ca sa ne aducem aminte de Dumnezeu), insa sa ajungi sa-ti lasi tara ciopartita de catre hoardele de straini (de credinta si de neam)  este o lasitate inumana. Trebuie sa ramanem stapani in tara noastra, ca sa asiguram o educatie cat de cat ortodoxa urmasilor nostri si sa nu ne lasam amestecati laolalta cu traditii si credinte straine. Acum se incearca pe toate planurile desfiintarea ca stat si neam a romanilor, uitarea radacinilor pur crestin-ortodoxe si amestecarea in hora sincretista a noii ere ce va veni ca solutie a dezastrului ce va urma (criza, foamete, razboi). Daca ne vom pastra tara neciuntita, credinta nealterata si pe eroii neamului ca model, atunci vom gasi si curaj in fata lui Dumnezeu  sa cerem sa nu ne piarda acum, ci sa mai ingaduie timp pentru pocainta si mantuirea poporului ortodox roman.

Cand va veni ceasul, sa nu lasam sa se intample ce-si propun bozgorii far’ de capatai si tributari ai papismului.

Iata ce citim in ziarul Adevarul despre primarul din Miercurea Ciuc: “Vrem regiune compacta, parlament regional si limba materna oficiala”

Ungaria pierdea in urma cu 90 de ani 75% din teritoriu, printre care si actuala Transilvanie. Primarul UDMR din Miercurea Ciuc (Harghita), Raduly Robert-Kalman, a enumerat pentru “adevarul.ro” doleantele actuale ale maghiarilor. continuare »

AUDIO: Conferinta antiecumenista de la Constanta, sustinuta de pr. prof. Gheorghios Metallinos si prof. Dimitrios Tselenghidis

Conferinta: „Importanta invataturii Sfantului Grigorie Palama pentru societatea contemporana” sustinuta la Constanta de catre Pr. prof. Gheorghios Metallinos si de catre Prof. Dimitrios Tselenghidis, in prezenta inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului si a Preasfintitului Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei.
Pr. prof. Gheorghios Metallinos este doctor in teologie si filosofie-istorie, profesor de istorie bisericeasca si spiritualitate ortodoxa al Facultatii de Teologie din Atena, autor a peste 40 de volume de specialitate, dintre care unele traduse in limba romana. Prof. Dimitrios Tselenghidis este profesor de Dogmatica la Facultatea de Teologie din Tesalonic.
In partea cu intrebarile si raspunsurile, cei doi invitati fac referiri dese la ecumenism,erezie,catolicism si protestantism. Curajos si cuvantul IPS Teodosie.

Cuvantul pr. prof. Gheorghios Metallinos

Download

Cuvantul prof. Dimitrios Tselenghidis

Download

Intrebari si raspunsuri

Download

TRADAREA ORTODOXIEI: Un episcop si un ieromonah, apartinand Bisericii Ortodoxe a Bulgariei, se inchina cu slugarnicie papei, lepadandu-se astfel de Hristos

„Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei cati murdaresc sfanta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!”
Sfantul Efrem Sirul

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=IdlYrSeHneI&feature=player_embedded]

DOWNLOAD: (valabil timp de 10 zile, incepand din data 03.06.2010.)

UPDATE:Vedem ca si reprezentatii Bisericii Ruse se milogesc la papistasi si se mai si lauda ca merg si se roaga alturi de ereticii catolici

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=81Qq50cn6JU]

“Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori.”(Matei 7:15)

Pe ereziarhul Tihon Ivanov, cel care apare surprins in aceste imagini, il putem gasi pe site-ul oficial al Patriarhiei Bulgariei, alaturi de ceilalti sinodali, la pagina https://www.bg-patriarshia.bg/index.php?file=bishops.xml, pe al treilea rand de poze de sus in jos (in partea stanga).

In vremurile de astazi, cand apostazia este confundata cu Ortodoxia, cei sinceri totusi pot observa cum erezia ecumenismului patrunde ca un sfredel, tot mai adanc, in jurisdictiile bisericilor oficiale, ce par a fi unite doar in neadevar.

O alta dovada edificatoare, pe aceeasi “frecventa” cu prima, este si ce a declarat “Mitropolitul” Filaret de Minsk si Slutsk, exarhul Patriarhiei Moscovei peste intreaga Bielorusie, ce se poate citi la

https://www.catholica.ro/2010/05/07/este-timpul-unor-pasi-decisivi-spre-unitate/ :

Acum este timpul pentru Bisericile Ortodoxa si Catolica sa faca pasul spre unitate, si pentru Papa Benedict al XVI-lea si Patriarhul ortodox al Moscovei sa se intalneasca. […] Conform Mitropolitul Filaret a sosit timpul sa se faca pasi decisivi pe drumul unitatii. Liderul ortodox a spus ca ambele Biserici cauta unitatea deplina, lucru pe care l-a constatat din intalnirile avute cu reprezentantii Bisericii Catolice.

Acestei declaratii blasfemiatoare si inselatoare, extrem de potrivita pentru a-i fi opusa, socotim ca este, autoritatea chiar a unui sfant rus, anume Sfantul Ioan de Kronstadt (+1908):

Care dintre ortodocsi nu ar dori unirea cu toti catolicii sau luteranii si sa fie una cu ei in Hristos, o singura Biserica, o singura obste a celor credinciosi! Care insa, dintre aceste-zise biserici, mai ales dintre intai-statatorii numiti papi, patriarhi, mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi, xiondzi sau pateri se va invoi sa se lepede de ratacirile sale? Nici unul. Iar noi nu putem sa ne invoim la invatatura lor eretica fara sa aducem vatamare mantuirii sufletului nostru. Oare se pot uni cele de neunit – minciuna cu adevarul?

Dar ce este de facut in aceste imprejurari tulburi, pentru cei mai multi dintre credinciosi si care sunt reperele la care ei trebuie sa se raporteze, atunci cand mai toti duhovnicii ii indeamna la nejudecarea pacatelor [de fapt in acest caz este vorba de o veche confuzie intre pacat si erezie] si ramanerea in ascultare, fata de episcopii care nu Il urmeaza pe Hristos?

Tocmai in astfel de momente trebuie sa cautam cuvant de invatatura la Sfintii Parintii, cei prin care a lucrat si lucreaza Dumnezeu si dupa marturiile carora ar trebui sa se ghideze episcopii si toti ceilalti povatuitorii duhovnicesti, chiar daca cuvantul lor este greu de purtat.

Atunci cand Credinta e primejduita, porunca Domnului este de a nu pastra tacere. Daca e vorba de Credinta, nimeni nu are dreptul sa zica: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un carmuitor? Nici acesta nu doreste sa aiba vreun amestec. Sau un sarac care de-abia isi castiga existenta?… Nu am nici cadere, nici vreun interes in chestiunea asta”. Daca voi veti tacea si veti ramane nepasatori, atunci pietrele vor strigaSfantul Theodor Studitul, Epistola II, 81.

Iar Sfantul Ioan Gura de Aur, in talcuirea Epistolei catre Evrei, ne spune foarte raspicat:

Daca episcopul sau clericul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi.

Sa fim cu luare aminte la aceste indemnuri si sa nu nesocotim, fie si din nestiinta, marturia lasata noua de catre Sfantul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului, ultimul stalp al Ortodoxiei la sinodul talharesc de la Ferrara-Florenta (1438-1439), de unire cu papistasii:

Credinta noastra este dreapta marturisire a Sfintilor Parinti ai nostri. Cu ea, noi nadajduim sa ne infatisam inaintea Domnului si sa primim iertarea pacatelor; iar fara de ea, nu stiu ce fel de cuviosenie ne-ar putea izbavi de chinul cel vesnic. In materie de credinta nu exista concesie. Chestiunile credintei nu admit iconomia.

Intarire de la Hristos!

sursa: primit pe mail

Mai adaugam faptul ca noi nu suntem lasati de izbeliste de Dumnezeu, fara vreun povatuitor, cu discernamantul necesar pentru aceste vremuri. Si e musai sa tinem de ei si sa le dam ascultare pana cand vor ramane in duhul Sfintilor Parinti. Prin urmare, atata timp cat Parintele Arsenie Papacioc si Parintele Justin Parvu nu au de gand sa se lepede de ierarhii lor, nici noi nu trebuie sa facem altfel. Sa mergem sa cerem sfat de la sfintiile lor si daca apartinem de alt ierarh considerat de noi apostat, iar unul din cei doi Parinti ne vor zice sa ne lepadam de el (sa nu-l mai pomenim sau sa nu mai participam la slujbele oficiate de acesta), atunci asa sa facem, dar nu de capul nostru. Credem ca bunul Dumnezeu, din acest motiv ii mai tine in viata pe acesti stalpi ai Ortodoxiei, cu toate ca ei traiesc mai mult in suferinta, insa este nevoie de sfaturile lor pentru incercarile cu care ne confruntam. Har in BOR este deocamdata si e posibil sa fie pana la sfarsit, tocmai pentru acei unu, doi … zece ierarhi care nu au tradat credinta. Care sunt acestia? Cine suntem noi sa discernem? O fi doar unul, dar noi vedem doar putregaiul. Garantia ca mai este har o avem de la acesti mari duhovnici cu viata sfanta, pe care Dumnezeu nu-i va lasa in inselare in probleme ce tin de mantuirea unui neam intreg. Deci nu va plecati urechile la alti oameni, ci mai intai cereti sfat acestor duhovnici. Lucrurile sunt foarte subtile si trebuie mult discernamant, nu ascutimea mintii. Sa ramanem in Biserica, caci ea nu inseamna patriarhul sau vreun episcop, ci noi suntem Biserica, alaturi de ierarhii necazuti din har, in frunte cu Arhiereul Ceresc, Iisus Hristos. Sa nu ne avantam noi in pareri personale despre unul sau altul, ci in sfat cu marii duhovnici, care impartasesc duhul Sfintilor Parinti, sa ne vedem de mantuirea nostra si sa lasam judecata si clevetirea aproapelui, rugandu-ne pentru pacatele noastre  si pentru luminarea mintii.

Noi inventii cu duh occidental la TOB 2010

La TOB – Targul International de Vesminte, Icoane, Carti si Obiecte Bisericesti va fi lansat in premiera pentru Romania “pianul cu clopote” si in premiera internationala “cadelnita electronica ortodoxa”. “Pianul cu clopote” este un instrument muzical care functioneaza perfect ca un Stradivarius. Pianul cu clopote este realizat sub forma unei clopotnite si acompaniat de un alt instrument muzical (trompeta sau vioara) poate sustine un concert pe 2 voci, din orice melodie.

Este clar spre ce directie o ia biserica noastra. Oare chiar vor fi preoti care sa prefere sa nu mai foloseasca cadelnita si sa apese pe un buton pentru a tamaia? S-apoi ideea de pian vine  de la papistasi. Probabil doar niste ecumenisti inraiti vor recurge la un astfel de instrument, ca sa obisnuiasca pe credinciosi cu duhul din “sinagogile satanei”. Sa nu fie! Si sa dea Dumnezeu ca aceste inventii sa fie nebagate in seama, sa nu se vanda niciuna.

Doua aparitii editoriale impotriva ereziei monofizismului. Atentionarea Parintelui Justin fata de recunoasterea monofizitilor drept ortodocsi

Zilele acestea a iesit de sub tipare o noua carte semnata de teologul Ioan Vladuca si editata de editura Fundatiei Justin Parvu. Aceasta lucrare vine sa lamureasca faptul ca monofizismul este o erezie, condamnata clar de catre Sfintii Parinti, iar cei care o imbratiseaza se fac partasi acestei erezii si cad sub anatema Sfintilor Parinti de la al 4-lea Sfant Sinod Ecumenic – Calcedon, 451. O puteti comanda de aici.

Semnalam totodata si aparitia unei lucrari deosebite, legata tot de subiectul monofizism, la editura Evanghelismos: Viata, acatistul si paraclisul Sfintei Mare Mucenite Eufimia. Pentru comenzi vizitati site-ul evanghelismos.ro

Mai departe va impartasim cuvantul de inceput al Parintelui Justin Parvu din cartea “despre MONOFIZISM”, la al carui indemn a fost scrisa de catre fratele Ioan Vladuca:

“In veacul acesta, cu atatea framantari politice, economice, materiale, nu este lipsita nici Biserica de aceste grele incercari si intrebari fara raspunsuri, incercari concretizate in erezii si fel si fel de rataciri. Erezia monofizismului este una din ereziile aspru combatute si condamnate de Sfinti mari ai Bisericii noastre, incepand de la Sfanta Eufimia, Sfantul Eftimie cel Mare, Sfantul Sava cel Sfintit, Sfantul Theodosie Chinoviarhul, Sfantul Ioan Damaschin, Sfantul Maxim Marturisitorul si multi alti Sfinti Parinti si teologi de renume. A spune ca monofizismul nu este erezie si ca armenii, coptii, iacobitii, care sustin in continuare erezia monofizita, impartasesc adevarul Bisericii Ortodoxe, inseamna a-i anula pe toti acesti Sfinti Parinti si a te impotrivi Duhului Sfant care a lucrat si a grait prin acestia. Intrebari nu se pun si raspunsuri nu se dau, iar lumea ia de bun tot ce se scrie, la nivel oficial. Dar prin nerezolvarea acestor probleme de ordin dogmatic se sedimenteaza incet, incet neadevarul in Biserica noastra crestin ortodoxa. continuare »