† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Reţeta electronică va fi obligatorie din 1 ianuarie 2013, de la lansarea sistemului în 2 iulie şi până în prezent fiind prescrise online peste trei milioane de reţete, informează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

“Utilizarea sistemului se apropie de indicatorii de succes vizaţi, urmând ca de la 1 ianuarie 2013 să devină obligatorie. Controale inopinate în farmacii, reducerea stocurilor de formulare tipărite şi stimulente financiare sunt măsuri pentru impunerea generalizării sistemului”.

Aşadar sistemul va introduce forţat acest nou tip de reţetă, fără alternativă pentru cei care nu dor înregimentarea în dosarele virtuale ale lui Big Brother, accesibile de către orice infractor, ce are aparatură sau îndeletniciri informatice.

Vă punem la dispoziţie două Notificări – Scrisori deschise, pe care să le trimiteţi forurilor de care aparţineţi şi prin care vă exprimaţi refuzul cardului de sănătate cu cip (deşi se spune că nu ar mai fi obligatoriu, în lege nu apare aşa ceva) şi a reţetei electronice, cerându-vă banii plătiţi de-a lungul anilor către CAS.

• Notificare medici de familie
• Notificare refuz plata CAS

Echipamentele medicale implantate sunt complet expuse atacurilor de la distanta. Expertul in securitate Barnaby Jack sustine ca gadgeturile ar putea fi infectate usor cu malware ce poate ucide purtatorul.

Persoanele publice (politicieni, vedete etc.) care au implantate astfel de device-uri ar putea fi tinta principala a unui atac. Mai grav este insa ca dispozitivele de tip pacemaker si defibrilator ar putea fi infectate in masa cu un virus informatic de tip “vierme”, scrie The Register.

In absenta oricarei masuri de siguranta pentru gadgeturi implantate, hackerii i-ar putea ucide pe cei ce au nevoie de ele pentru activitatea cardiaca cu un soc de pana la 830V.

Avertismentul cu privire la amenintare malware pentru pacemaker si defibrilator vine de la cercetatorul de securitate care a exploatat in trecut cu succes si pompele automate de insulina, demonstrand ca sunt vulnerabile in fata atacurilor malware.

| hit.ro

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=DgJBRRMRwDU]

Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.

Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.

Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi.
Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : ” Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul “. Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : ” Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare “. Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim! continuare »

Cititi si:

• Acatistul Sfântului Voievod Corneliu – Apostol, Mărturisitor şi Căpitan al neamului românesc
• Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, foarte actual, despre politicianismul românesc
• Extraordinara marturie a lui Emil Cioran despre apostolul si voievodul Corneliu Zelea Codreanu
• Marturisitorul Corneliu Zelea Codreanu – Semne minunate dupa moarte despre sfintenia sa
• Sfintenia vietii si lucrarii lui Corneliu Zelea Codreanu
• 72 de ani fara Capitan. De ce a fost ucis Corneliu Zelea Codreanu?
• Parintele Dumitru Staniloae despre Parintele Arsenie Boca si Corneliu Zelea Codreanu
• VIDEO: Parastas la 71 de ani de la asasinarea Capitanului Miscarii Legionare, Corneliu Zelea Codreanu

Scrisoare trimisă din temniţă de Corneliu Zelea Codreanu (cu o lună înainte de a fi asasinat) către camarazii săi aflaţi în libertate.

Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea. „Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”. În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă-nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica? Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut de la nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s-ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v-am spus. În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”. Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Trimit aceste rânduri după 200 de zile.

Cu îmbrăţişări
Corneliu Z. Codreanu
Vineri 28 Octombrie 1938

– Însemnari de la Jilava –

Marti, 19 Aprilie.

E ora 9 seara. Condus de un capitan de jandarmi si de un plutonier, cobor scarile dela Consiliul de Razboiu.

Afara duba. De câte ori vad acest instrument, mi se înacreste sufletul.

Se deschide usa si urc. înauntru întuneric. Desprind umbrele a patru soldati, «încarcati armele», aud comanda plutonierului. Plecam. Trecem prin strazi luminate. La un moment dat îmi dau seama ca ma aflu pe podul dela Izvor, în dreptul casei D-lui General, unde, pâna acum câteva zile, fusese sediul nostru. Si va mai fi, cu ajutorul lui Dumnezeu.

O apucam la stânga si apoi dealungul, pe Cheiul Dâmbovitei. Ma duc la Vacaresti, îmi zic. Si trec strazile una dupa alta.

La un moment dat simt ca am iesit afara din Bucuresti. Nu mai aud sgomote de trasuri, masini si tramvae si nu mai vad lumini, prin crapaturile dela ferestruica. continuare »

Sfântul Apostol Andrei vestind Sf. Evanghelie în Dobrogea

Un interviu acordat jurnalului ortodox “Drumul Emausului” de ziaristul grec George Alexandrou, autorul uneia dintre cele mai vaste monografii dedicate Sfântului Apostol Andrei, ne dezvaluie un fapt uluitor: Apostolul neamului nostru a folosit “cartierul general” din Scythia Minor (Dobrogea) timp de 20 de ani!

In urma cercetarilor sale, George Alexandrou a constatat ca, din uriasul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune ca ar fi ajuns Sfântul Andrei in cele patru calatorii misionare ale sale, lipseste o “secventa” de 20 de ani, cuprinsa intre intoarcerea lui la Marea Neagra din Valaamo (Finlanda) pana la plecarea spre Sinopae si de acolo spre Patras, in Achaia, unde avea sa fie martirizat.

Aceasta lunga perioada de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o in Dobrogea de astazi, unde isi avea ‘”cartierul general” in Pestera de care traditia i-a legat numele. De aici, ar fi intreprins calatorii evanghelizatoare in restul Daciei, pe Dunare, in sudul fluviului, pe malul Marii Negre, dincolo de Prut si chiar in teritorii mai indepartate. Dupa fiecare asemenea misiuni s-ar fi intors in pestera sa. continuare »

Naţionalismul

– Cum vedeţi problema asta a naţionalismului?

– Eu personal sunt naţionalist şi cred că tradiţia unui neam îşi pune pecetea pe fiecare, fiindcă altfel n-am sta în locul acela. Îşi pune o pecete. Dacă eşti român, ai un anumit fel de a judeca lucrurile. Limba ta este dulce şi graiul tău e frumos. Şi rugăciunea e altfel. Şi toate lucrează in aşa fel ca să te mântuiască. Dacă tu le respingi, înseamnă că ai refuzat misiunea neamului tău şi toată această comoară pe care Dumnezeu a pus-o în popor pentru mântuirea ta. Iar dacă o faci intenţionat, cum au făcut comuniştii şi cum fac astăzi masonii, spre distrugerea credinţei şi a sufletelor, să ştii că Dumnezeu nu te va ierta. Şi dacă neamul întreg face acest lucru, se pierde.

– Deci există, să zic aşa, păcate împotriva neamului?

– Fără îndoială că există. Toate marile trădări faţă de Biserică, faţă de popor, renunţările la valori, toate sunt păcate împotriva neamului.

– Credeţi că tinerii de astăzi trebuie să-şi recupereze identitatea naţio­nală pentru a propăşi spiritual? Şi cum?

– Da, trebuie. Dacă pe lângă credinţă, ai şi cultură, e şi mai bine. Unii din tinerii noştri, este adevărat, n-au cultură, şi atunci sunt şi neculturali, şi necredincioşi. Dar majoritatea au, şi atunci pot fi salvaţi prin cultură. Adică dacă tânărul iubeşte într-adevăr literatura, istoria, poezia, are o sensibilitate şi aşteaptă altă săgeată, săgeata credinţei. Mulţi oameni culţi s-au convertit. Acestea sunt tainele lui Dumnezeu. Oricum, El a dat talanţi fiecăruia şi ni-i va cere înapoi. continuare »

I. LA INTRAREA ÎN BISERICĂ A PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
Chiar înainte de arătarea lui Hristos au încetat prorociile. Născuta şi adusă în biserică, prunca cea preacurată Il vesteşte pe Hristos. Ce este lumina lui Hristos şi cine intră în ea?

Prăznuim acum Intrarea în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care Biserica o numeşte mai-înainte-închipuire a bunei voiri a lui Dumnezeu şi propovăduire a mântuirii oamenilor. Luceafărul, mergând înaintea soarelui, prin arătarea sa vesteşte că soarele se va ivi grabnic: Preasfânta Fecioară, Prunca de Dumnezeu aleasă, prin intrarea sa în Templu mai înainte îl vesteşte pe Hristos tuturor, prin această lucrare strigându-le tuturor cu mare glas: „Iată vine, vine Izbăvitorul tuturor, Cel făgăduit şi aşteptat, Soarele Dreptăţii, Hristos, Dumnezeul nostru!”

Inaintea acestei rânduieli a bunei voiri dumnezeieşti a mers noaptea, iar oamenii şedeau în întuneric şi în umbră. Doar în poporul lui Israil risipeau puţintel acest întuneric făgăduinţele proroceşti, apărând din când în când la orizontul lor duhovnicesc ca nişte stele ce luminează întunericul nopţii. Făgăduinţele acestea au început încă din rai, îndată după cădere, şi de atunci s-au repetat tot mai des, lămurind tot mai mult puterea aşteptatei izbăviri de la Dumnezeu şi arătându-L tot mai limpede pe împăratul, Prorocul, Preotul după rânduiala lui Melhisedec Care avea să vină, cu toate împrejurările arătării, facerii de minuni, învăţăturii, morţii, învierii, înălţării la cer şi şederii Sale de-a dreapta Tatălui. Aceasta a fost, fără doar şi poate, o Cale a Laptelui în noaptea umbrelor Vechiului Legământ. Chiar înainte de venirea Domnului, prorociile au încetat, aşa cum înaintea zorilor se ascund stelele. Şi după cum în zori până la urmă rămâne numai luceafărul, luminând şi prevestind grabnica arătare a soarelui, asa si aici lumina Preacurata Pruncă născută si adusă în Templu, care L-a prevestit pe Hristos.

După aceea, S-a arătat şi însuşi Soarele dreptăţii, a împrăştiat întunericul şi i-a luminat pe toţi. Acum însuşi Hristos Domnul luminează cu lumină deplină lumea creştinească şi pe fiecare om care vine în lume. Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina! A prevăzut această fericire a noastră Sfântul Pro-roc Isaia şi, mângâindu-1 pe Israil, a prezis: că va fi în zilele cele de apoi arătat muntele Domnului, fi casa lui Dumnezeu pe vârfurile munţilor, şi se va înălţa mai presus de dealuri; şi vor veni la dânsul toate neamurile, şi vor merge neamuri multe, şi vor zice: „veniţi să ne suim în muntele Domnului şi în casa Dumnezeului lui Iacov, şi ne va vesti nouă calea Sa, şi vom merge pe dânsa, că din Sion va ieşi legea şi cuvântul Domnului din Ierusalim” (Is. 2, 2-3). Muntele acesta este Biserica lui Hristos. Toate neamurile s-au adunat în ea şi încă se mai adună. Le-a atras şi le atrage setea de lumină duhovnicească. Intrând în Biserică, ele îşi îndestulează această sete, aflând în legea creştinească tot ce poate căuta şi dori sufletul. în rândul celorlalţi şi noi, ruşii, am venit, am primit legea lui Hristos şi am mers după El. Acum şi noi întru lumina feţei lui Dumnezeu umblăm şi întru numele Lui ne bucurăm! continuare »

Filantropia diaconală a Bisericii Ortodoxe în contextul mondialismului
Abordare din punct de vedere al Teologiei Sociale
(Acest subiect a fost titlul conferinţei pastorale de toamnă, ţinută de pr. Mihai VALICĂ la sediul protoieriei Câmpulung Moldovenesc pe 15 oct. 2012, articol apărut în nr. 26 al revistei ATITUDINI)

1. 1. Introducere

A apărut „omul de tip social” sau „teologia socială” întrucât s-a produs o despărţire între teologie şi viaţă. Teologia Socială încearcă să reîncreştineze valorile sociale de azi, care sunt în parte un rezultat al educaţiei creştine, să le redea valoarea hristică şi eclesială, să refacă Trupul tainic al lui Hristos sau să invite cel puţin la dialog şi colaborare „socialul”, adică societatea civilă, medicală, culturală, ştiinţifică, etc., care nu este angajată religios, sau care nu ţine cont de valorile morale ale Teologiei.

Unii Sociologi[2] şi teologi[3] susţin unanim, că pentru omul social sau post modern[4] pentru a-i reda chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, adică „omul-complet”, cu nevoile sale spirituale, religioase, culturale, etc., este nevoie de o abordare teologică complexă, care să cuprindă atât dimensiunea socială, ştiinţifică, academică, cât şi cea teologică într-o conlucrare şi unitate deplină.

În acest sens este nevoie de o Teologie pastorală vie, misionară, neprozelită, practică, contribuind astfel ca socialul să nu cadă liber spre secularism, ci meținerea lui în Trupul Tainic al lui Hristos cu valoare eshatologică și mântuitoare[5].

1.1. Filantropia diaconală între istorie, ”persecuția” bunăstării și mondializare

Este cunoscut faptul că perioadele de persecuţie și prigoană sunt cele în care cunoaștem cel mai profund teama, durerea, nesiguranța și nedreptatea, dar și fericirea interioară pe măsură, dată de harul lui Dumnezeu[6]. Istoria ne arată că vremurile (g)rele au fost pentru Biserică perioadele cu cea mai intensă creștere a solidarității creștine și de rodire duhovnicească, numite chiar” secole de aur ale Creștinismului”.

Există un har peste har al vremurilor (g)rele, pe care Dumnezeul îl rânduiește celor aleși. În vremuri de prigoană, lipsă și persecuție, definindu-te în opoziție cu ceea ce este în afară, ajungi mai puternic pe dinăuntru, prin harul, împreună lucrarea cu Dumnezeu și alegerea făcută de tine pentru Dumnezeu și pentru slujirea aproapelui prin slujire filantropică. continuare »

S-a născut la 26 aprilie 1909 în Dalboşet, Caraş-Severin. A fost preot la Balcic şi Bucureşti. Prima dată a fost arestat în Săptămâna Patimilor 1938 şi dus în lagărul de la Miercurea-Ciuc. Ajunge şi în lagărul de la Sadaclia, special pentru preoţii deţinuţi închişi de regale Carol II în complicitate cu patriarhul Miron Cristea. Aici au indurate cumplite suferinţe: foame sufletească şi trupească, santinelele urlau toată noaptea din cinci în cinci minute anume ca să nu poată dormi deţinuţii, „asiguraţi fiind că numai în iad ar putea fi ceva mai rău decât acolo”, cum spune părintele.

Este eliberat la 20 decembrie 1938. Între 21-26 sept. 1939 este din nou arestat fără motiv, ca urmare a uciderii lui Armand Călinescu. În 1940 publică volumul: „Biserica şi Mişcarea Legionară” (Ed. Cartea Românească, Bucureşti).

Arestat în martie 1948, a fost condamnat prin sentinţa 1025/1.07.1948 la 10 ani temniţă grea şi 15 ani muncă silnică. Toţi care l-au cunoscut spun că a dus o viaţă de sfinţenie şi a murit ca un martir. Moare la Aiud în 19 noiembrie 1949. continuare »

„Pe latinocugetători, pe lupii cei cu chip de oi,
care căutau să sfâşie turma ce ţinea dreapta slăvire,
i-ai gonit, de trei ori fericite Cosma,
prin prea înţeleptele tale cuvinte şi prin mucenicia ta.
Căci aurul cel ascuns în inima ta l-ai lămurit în cuptorul spânzurătorii
şi ca pe o sfântă comoară l-ai predat
părinţilor din Athos ce cugetau ortodox.
Pentru aceasta, privind acum din cer spre adunările monahilor,
te rogi Domnului cu stăruinţă ca toţi să ţinem Predaniile
şi să nu pierdem stindardul dreptei noastre credinţe“.
(Din slujba Sf. Mc. Cosma, Protosul Athosului, pomenit la 18 nov. şi 5 dec.)

Ortodoxia în faţa vechilor şi noilor umanisme

Cuvânt rostit de către Prea Cuviosul Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, egumenul Mănăstirii Grigoriu, în prea sfânta Biserică a Protatului din Sfântul Munte, în Duminica Ortodoxiei (1981), la porunca Sfintei Kinotite, cu prilejul aflării sfintelor moaşte a nou-arătatului Sfinţit Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte, care a fost spânzurat de latinocugetători.

Harul Sfântului Duh ne-a adunat astăzi din Sfintele Mănăstiri, din Schituri şi din sihăstriile Sfântului Munte, ca să mulţumim şi să slavoslovim pe Atotsfânta şi de viaţă începătoare Treime, pentru aflarea în aceste vremuri de pe urmă a sfintelor moaşte ale Sfinţitului Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte.
Ne-a adunat şi pentru a prăznui biruinţa Sfintei noastre Credinţe Ortodoxe împotriva tuturor iconomahilor şi a tuturor prigonitorilor ei de peste veacuri, cu mare mulţumire faţă de Domnul pentru preţioasa comoară pe care o avem în această viaţă, credinţa noastră ortodoxă, în care ne-am născut, în care ne-am botezat, în care trăim şi în care nădăjduim cu harul lui Dumnezeu să şi murim.
Început al bunei noastre credinţe predanisite nouă de către Părinţi este Dumnezeul Cel în trei Sori. El este Cauza şi Sfârşitul a toate. Alfa şi Omega. Deoarece însă prin Dumnezeul – Om Iisus Hrisos „avem proaducerea la Tatăl” şi prin El „cele cereşti s-au unit cu cele pământeşti” şi „o singură turmă s-a făcut, a îngerilor şi a oamenilor”, L-am cunoscut şi Îl cunoaştem pe Domnul Iisus Hristos, Începătorul mântuirii noastre, Centrul, Calea, Viaţa şi Capul Bisericii.
Acesta este Centrul şi al acestei prea sfinte a Lui Biserici a Protatului şi pe El Îl arată în toată sfântă podoaba ei şi prin cele săvârşite în ea.
Acesta este Marele Arhiereu şi veşnicul liturghisitor al anaforalei şi al proaducerii tuturor la Dumnezeu. continuare »

Sistemul imun sănătos şi dezechilibrul provocat de vaccinuri

Pe parcursul a mii de ani, sistemul nostru imun s-a adaptat la existenţa microorganismelor din mediu, care sunt nenumărate, multe fiind încă necunoscute. Organismul uman este el însuşi un mare rezervor de microorganisme indispensabile pentru o viaţa sănătoasă. Puţinele microorganisme nocive pentru om pot fi, în majoritatea cazurilor, anihilate de către arma noastră biologică naturală: un sistem imun sănătos şi performant. Pe acesta, copilul îl dobândeşte în parte de la mamă, la naştere, iar apoi şi-l perfecţionează pe al lui, în mod natural, prin contactul cu răceli uşoare, boli infecto-contagioase (“bolile copilăriei”) etc. Până la vârsta de 2 ani, când dispare imunitatea moştenită de la mamă, copilul îşi dezvoltă un sistem imun sănătos. Acest lucru se întâmplă doar dacă nu se intervine din afară cu mijloace care să scadă sau să modifice în mod negativ sistemul de apărare al copilului (vaccinuri, antibiotice, cortizon, antiinfiamatoare nesteriodiene etc.). Din nefericire, câteva epidemii din trecut (izbucnite mai ales în timpul războaielor) au generat invenţia vaccinurilor şi astfel s-a pornit un atac fără precedent asupra sistemului imun al omului de 200 de ani încoace. Nu s-a luat deloc în seamă cel mai important aspect al vaccinurilor: faptul că sistemul imun al omului nu este adaptat la forme noi, artificiale, de microorganisme, cu care în mod normal el nu s-a întâlnit niciodată în natură şi pentru care nu are o “memorie imună”.

Dacă mai adăugăm şi existenţa în vaccin a unor substanţe aleigizante, metale grele, proteine străine, antibiotice şi, nu în ultimul rând, combinaţia mai multor virusuri, ne dăm seama că şansele formării unui sistem imun sănătos şi performant la copil este practic nulă. îl distrugem deja “din faşă”. Consecinţele dezastruoase ale vaccinurilor s-au observat abia în anii^y60, când, în America, după ce s-a triplat numărul de vaccinuri, a apărut un număr foarte mare de cazuri de autism la copii, până atunci fiind doar câteva cazuri răzleţe, tratate în Clinicile de Psihiatrie. Efectele adverse evidente ale vaccinurilor “obligatorii” la copii fac victime în scurt timp şi în Europa, unde se copiază modelul american de vaccinare. România nu face excepţie. Bolile cronice grave, dar şi decesele provocate de vaccinuri sunt total ignorate de cei care ridică în slăvi cea mai mare eroare medicală a secolului: vaccinurile” (dr. Louis De Bromver). Au trecut doar 50 de ani (maximum 2 generaţii) de la declanşarea acestui război biologic împotriva unui sistem imun vulnerabil, imatur, al sugarului, cu grave repercusiuni şi după zeci de ani, şi este imposibil să nu obsemăm o creştere explozivă, fară precedent, a bolilor cronice grave, unele cunoscute, dar extrem de rare în trecut, altele noi, incurabile, atât la copii, cât şi adolescenţi (alergii grave, autism, sindromul ADHD, boli autoimune, sindroame neurologice noi etc.), la adulţi şi vârstnici (boala Alzheimer, diverse forme de cancer, boli autoimune etc..). continuare »

Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi pe Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt, staretul manastirilor Dragomirna, Secu si Neamt, un neobosit practicant al rugaciunii inimii, si pe Sfintii Mucenici si Marturisitori Gurie, Samona si Aviv.

Sfantul Cuvios Paisie Velicicovschi sau de la Neamt s-a nascut in orasul Poltava din Ucraina pe data de 21 decembrie 1722. Tatal sau se numea Ioan si era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Tatal sau murind de tanar, in anul 1735, copilul a fost dat de mama sa sa invete carte la Academia Teologica din Kiev. Dupa patru ani, parasind scoala, intra in viata monahala la Manastirea Medvedovski (la sud de Kiev), primind numele de Platon.

Ulterior, se retrage in Tarile Romane intre anii 1743 si 1746, stabilindu-se mai intai la schiturile Dalhauti, Traisteni, apoi la Carnu, schituri ce se aflau sub indrumarea duhovniceasca a staretului Vasile de la Poiana Marului. Aici invata limba romana, deprinde rugaciunea inimii, precum si celelalte practici ale vietii contemplative, iar in anul 1746 ajunge la Muntele Athos, unde primeste schima mica de la staretul Vasile de la Poiana Marului (1750), sub numele de Paisie. continuare »

Cugetare a Sfântului Nicolae Velimirovici

Răsplata şi pedeapsa! Acestea amîndouă sînt în mîinile lui Dumnezeu. Dar aşa cum viaţa aceasta pămîntească o umbră doar este a celei adevărate şi veşnice din Cer, tot astfel răsplata şi pedeapsa aici pe pămînt nişte umbre doar sînt ale răsplatei şi pedepsei care vor fi în Ceruri.

Cei mai odioşi prigonitori ai Sfîntului Ioan Gură de Aur au fost patriarhul Theofil al Alexandriei şi împărăteasa Eudoxia.

După moartea mucenicească a Sfântului Ioan, pedeapsa lui Dumnezeu s-a abătut, cumplită, asupra amîndurora: Patriarhul Theofil a înnebunit, pierzîndu-şi cu desăvîrşire minţile, iar Eudoxia a fost izgonită cu ruşine de la Curtea Imperială de către împăratul Arcadie, soţul ei. Eudoxia în curînd, s-a umplut de o boală hidoasă, căci trupul i s-a umplut de răni rău-mirositoare, care duhneau de departe, răni ce apoi au fost năpădite de viermi. De greaua duhoare ce emana din trupul Eudoxiei, oamenii trebuiau să se ţină de nas cînd treceau pe lîngă casa ei. Neputînd-o nicicum vindeca, medicii încercau cel puţin să inventeze miresme şi parfumuri care cel puţin să atenueze acea cumplită duhoare ce ieşea din ticăloasa fostă împărăteasă, dar în zadar. Aceasta a pierit lent şi în chinuri, putrezind mîncată de viermi. Chiar după moartea ei mînia lui Dumnezeu a urmări-t-o, spre a le fi spre pildă tuturor, inclusiv generaţiilor următoare: sicriul cu necuratul ei trup s-a cutremurat, după înmormîntare, timp de treizeci şi patru de ani încheiaţi, zi şi noapte, pînă cînd împăratul Theodosie a adus Sfintele Moaşte ale lui Ioan Gură de Aur de la Comane la Constantinopol.

Pe cînd, partea Sfântului Ioan Gură de Aur după a lui sfîntă şi mucenicească săvîrşire care a fost? Ea a fost îmbelşugata răsplată a lui Dumnezeu! Această dumnezeiască răsplată i s-a adeverit prin vedenie înaltpreasfinţitului Adelfus, arhiereul arab care l-a primt cu dragoste pe Sfîntul Ioan – a cărui venire i s-a descoperit tot prin vedenie dumnezeiască – la Cucusus, cînd Sfîntul Ioan a fost tîrît în surghiun acolo. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=9FWTKaMjhOA] continuare »

Credința ortodoxă și viața bisericească[1]
(conferinta tinuta la Iasi pe data de 7 Nov 2012)

de  Dimitrios Țelenghidis
profesor al Facultății de Teologie
Universitatea Aristotelică din Tesalonic[2]

Credința ortodoxă și viața bisericească se găsesc într-o unitate indisolubilă. Credința ortodoxă, înțeleasă ca adevăr dogmatic, delimitează conținutul vieții Bisericii și garantează autenticitatea vieții Ei.

În același timp, viața Bisericii este oglinda vie a conținutului credinței ortodoxe. Duhul Sfânt, ca Duh al Adevărului Ipostatic, cu prezența Lui harismatică în Biserică, asigură viața Bisericii în esența ei, și îi dă un sens autentic.

Credința ortodoxă și viața bisericească se exprimă la nivel existențial și de către fiecare membru al Bisericii.  În mod special, viața bisericească, exprimată ca un fel nou de a fi al credinciosului,  nu poate avea ca rezultat  un mod de manifestare individualist și autonom.  De altfel, fiecare om (membru al Bisericii celei Una) exprimă, în manifestările lui individuale Biserica. Astfel, ethosul eclesiastic al credinciosului se identifică cu fiecare lucrare a sa.   Adică prin fiecare lucrare intelectuală, psihologică, artistică și în general,  prin fiecare manifestare psihosomatică a credinciosului, se dezvăluie viața lui interioară bisericească.  Astfel, în baza acestui fapt, putem să susținem că viața Bisericii se descoperă din viața membrilor Ei. continuare »

Adevarul intotdeauna invinge. Noi avem doar datoria de a-L marturisi intodeauna cu credinta. Iar din credinta se naste curajul. Vremurile pe care le traim impun sa ne invingem frica, sa abandonam miturile si sa marturisim curajul. O astfel de marturisire s-a materializat prin aparitia cartii semnata dr. Christa Todea – Gross. In viitorul nu foarte indepartat, manualul de istorie sincera, curajoasa si demna a Romaniei va face referire la aceasta carte.

Vaccinurile: preventie sau boala? O noua patologie pediatrica (autor: Dr. Christa Todea – Gross): o carte jertfa, unica in Romania, cu raspunsuri si mult cautate solutii (mai ales de catre parinti), prefatata de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila, aparuta prin grija apostolica a Editurii Christiana din Bucureşti, în colecţia “S.O.S. medical”. De ce unica? In Romania nu exista la ora actuala nicio carte sau studiu in legatura cu cauzalitatea reala dintre numeroasele boli cronice (etichetate de multe ori ca fiind “de cauza necunoscuta” sau genetica) si vaccinurile pretins-”obligatorii” ale sugarului si copilului mic. Exista doar carti care arata beneficiile vaccinurilor si minimalizeaza efectele lor secundare. continuare »