17 iulie 1918 – 100 de ani de la martiriul Sfântului NICOLAE al II-lea Romanov ȚARUL-MUCENIC al Rusiei, împreună cu familia și slujitorii săi

Familia Regala a Romaniei: Centenarul unei tragedii.

Astăzi, comemorăm centenarul unei tragedii. În ziua de 17 iulie 1918, Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei şi familia lui au fost asasinaţi cu sălbăticie de bolşevici. Aflați la Iași, Regele Ferdinand I și Regina Maria a aflat cu oroare despre crima petrecută în Rusia. Această tragedie, petrecută în timpul Primului Război Mondial, avea să deschidă calea unei nesfârșite suferințe pentru poporul rus. continuare »

Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic. Actul proclamă­rii acestei sărbători

Un text de 1500 de ani: fragment din Actul proclamă­rii sărbătorii Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV‑lea Ecu­menic

.Făcându‑se vohodul după obicei, în Sfânta şi Ma­rea noastră Biserică (Sfânta Sofia), în zi de Duminică, în 15 ale lunii iulie, de către Preasfinţitul Arhiepiscopul nostru Ioan, Patriarh Ecumenic, împreună cu sfinţitul cler, din jurul am­vonului s‑au auzit glasurile poporului care striga: continuare »

Viața Sfântului Paisie Aghioritul

Copilăria

Stareţul Paisie s-a născut în Farasa din Capadocia cea născătoare de sfinţi, pe 25 iulie 1924, în ziua pomenirii Sfintei Ana. Cuviosul Arsenie l-a botezat cu numele său, însoţit de binecuvântarea sa, deoarece a văzut mai dinainte că va deveni călugăr, aşa cum s-a şi întâmplat. continuare »

Sfânta Olga, împărăteasa Rusiei, cea întocmai cu Apostolii (11 iulie)

Foto: https://str.crestin-ortodox.ro/foto/1368/136750_acatistul-sfintei-olga-imparateasa.jpg

Fericita Olga, care a strălucit ca un luceafăr pe pămîntul Rusiei, fiind mai înainte întunecată cu întunericul închinării idoleşti, a răsărit mai înainte de a sosi ziua prealuminată a sfintei credinţe, luminîndu-se de Soarele Hristos. Ea era de neam strălucit, strănepoata lui Gostomislu, bărbatul cel mai vestit, şi care, mai înainte de cnejii Rusiei, a strălucit în marele Novgorod, cu al cărui sfat, Ruric, cu fraţii săi, a fost chemat de la domnia nemţească la marea domnie a Rusiei.

Olga s-a născut în satul Vibuţca, care acum este aproape de cetatea Pscov, cetate care în acel timp nu era. Deci, Olga, măcar că a fost crescută de părinţii săi în păgînătatea închinării la idoli, însă ea s-a dat la bună învăţătură, pentru că era foarte înţeleaptă şi întreagă la minte. Aceasta se va arăta din cuvîntul ce ne stă înainte. Murind Ruric, marele domn al Rusiei, a lăsat după dînsul pe fiul său, Igor, care, fiind încă mic cu anii, l-a încredinţat lui Oleg, ruda sa, pînă cînd va veni în vîrstă. continuare »

11 iulie – Minunea Sfintei Eufimia la al patrulea Sinod ecumenic de la Calcedon

Eufimia

Se crede că hotărîrile care s-au luat la acest Sinod au legătură cu minunea pe care a săvîrşit-o Sfînta. Tomosul (formula dogmatică) ortodocşilor şi tomosul ereticilor au fost puse împreună în racla unde se găsea trupul Sfintei, aşa încît ea să facă un semn. Cînd racla a fost redeschisă, cei care au ţinut-o au fost martorii unei minuni. Tomosul ereticilor a fost găsit aruncat la picioarele Sfintei, care ţinea în braţe tomosul ortodocşilor. De aceea, iconografia Sfintei reproduce minunea şi muceniţa este cunoscută drept Sfînta Eufimia a dogmei ortodoxe.

Cititi va rugam mai multe la: continuare »

Gheronda Filaret din Karoulia (1872-1962)

Cu puţini ani înainte ca Părintele Filaret să plece din această lume, un om i-a furat tot ce avea el mai scump în coliba lui, adică toate cărţile patristice pe care le avea şi le studia Gheronda.

Poliţia l-a prins pe hoţ, cu cărţile, în Tesalonic. Hoţul, pentru a se disculpa înaintea poliţiştilor, zicea că a cumpărat cărţile de la Gheronda Filaret din Karoulia. Atunci, Poliţia s-a sesizat din oficiu, acuzându-l pe monah că face trafic cu antichităţi, că a vândut cărţi care ar fi avut valoare arheologică. În cele din urmă au venit citaţiile, iar părintele trebuia să se prezinte ca învinuit la tribunal. Fraţii Danieléi au aflat despre acest fapt şi s-au străduit să-l îmbrace cu nişte haine mai acătării pe Gheronda Filaret, să-l scoată cumva din hainele lui legate cu curele şi peticite, dar foarte curate. Cineva din obşte l-a însoţit la tribunal, la Tesalonic. Acolo el s-a prezentat înaintea curţii fără să aibă avocat. continuare »

Minunea de la Biserica Sfintei Cuvioase Muceniţe Teodora din Vasta

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=LJ88kqOLOTQ?feature=oembed&w=500&h=375]

Sfânta provenea din regiunea Peloponez, leagăn de sfinţi şi de eroi, de aceea este numită de unii Sfânta Teodora „din Peloponez”. În ceea ce priveşte locul naşterii Sfintei, cel mai probabil este vorba de Arcadia sau Messinia.

A vieţuit în secolul al IX-lea, în vremea Imperiului Bizantin. Părinţii săi au fost oameni săraci şi fără dregătorii, dar cu iubire de Dumnezeu, şi le­-au insuflat şi copiilor lor credinţa în Hristos. De la o vârstă fragedă, Teo­dora s-a distins dintre toţi fraţii săi, dând dovadă de o mai mare aplecare şi dragoste faţă de cele sfinte. Îl iubea pe Dumnezeu atât de mult încât dorea să îşi dedice întreaga viaţă slu­jirii Acestuia. Cu fiecare zi care tre­cea, îşi descoperea din ce în ce mai mult ceea ce Sfinţii Părinti numesc «Iubirea pentru Hristos». continuare »

Sf. Epictet şi Astion, cei mai vechi sfinți din România

.

Pătimirea Sfinţilor Mucenici şi Doctori fără de arginţi Epictet, preotul şi Astion, monahul, din Dobrogea – 8 iulie

Aceşti fericiţi şi cu totul minunaţi ostaşi ai lui Hristos au trăit în vremea domniei răucredinciosului împărat Diocleţian. Faptele şi pătimirile lor cele minunate şi mai ales mulţimea de minuni şi de tămăduiri pe care le-au făcut în timpul vieţii, dar şi după săvârşire, prin sfintele lor moaşte, i-au făcut pe unii de au scris cu amănuntul viaţa lor. Mai târziu, un oarecare învăţat din Apus a tipărit viaţa mucenicilor într-o adunare de vieţi de sfinţi, foarte vestită, care în latină se zice Acta Sanctorum, adică Faptele Sfinţilor. continuare »

Duminica Vindecării Slăbănogului din Capernaum. Cuvânt al Sf. Teofan Zăvorâtul

Image result for Duminica Vindecării Slăbănogului din Capernaum

Evanghelia zilei, Ev. Matei 9, 1-8:

În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Și Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Ce este mai lesne? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi ridicându-se, s-a dus la casa lui. Iar mulţimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere. continuare »

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk declară că Bartolomeu de Istanbul nu va acorda autocefalie Bisericii Ucrainene, pentru a nu legitima schisma!

Moldova ortodoxă | Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: Patriarhul Bartolomeu s-a angajat să nu legitimeze schisma!

Image result for bartolomeu ucraina porosenko

În timpul vizitei sale recente la Atena, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, președinte al Departamentului pentru Probleme Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, a acordat următorul interviu lui Aimilios Polygenis, director al agenției grecești Romfea.:

– Înaltpreasfinția Voastră, vă veți întâlni în scurt timp cu Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii, Ieronim. Spuneți-ne, care este motivul vizitei dvs. și, de asemenea, ce subiecte vor fi pe ordinea de zi. continuare »

Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei

.

Matei VIII, 28-34

  1. Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.
  2. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
  3. Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.
  4. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.
  5. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.
  6. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.
  7. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.

Cititi va rugam si: continuare »