Chevron începe exploatările în Dobrogea, pe litoralul Mării Negre

rp_mangalia-chevron-gaze-de-sist-poluare.jpg

În aproximativ 2 săptămâni, compania Chevron va începe exploatările experimentale în Dobrogea, pe litoralul Mării Negre, în apropiere de Mangalia, potrivit sitului mangalia.nu. Redactorii acestui portal remarcă faptul că reprezentanții presei care au fost duși de americani pe platformele de la Pungești nu au scris nimic despre modul în care se desfășoară operațiunile de fracturare hidraulică, dar și faptul că Chevron a mințit, de-a lungul timpului, că primele ”investigații” ar fi explorări, ci că acestea, sunt, în realitate, exploatări experimentale la adâncimi de 2 – 4 kilometri adâncime.

Situl citat ne reamintește că prima prospectare a avut loc în 2003, în preajma iubitei localități Vama Veche.

Vor amplasa fara prea multe avize un echipament de “testare”, exploatare experimentala in fiecare zona, regiune. Moldova, Ardeal, Dobrogea. Vedeti tiparul? Este simplu, intai se aseaza cu “cortul” si apoi nu se mai dau plecati. Apa va fi prima problema pentru care societatea civila trebuie sa actioneze legal. Cu sfanta plngere la Parchet. Protestele nu mai duc nicaieri, hranesc doar activistii de serviciu care aduna donatii si nu fac mai nimic. La Puiesti compania Chevron a primit autorizatie sa amplaseze se pare o sonda la 300 de metri de paraul Tutova. Unde este Ministerul Mediului si Apelor? Ce apara acest minister? Extractiile? Dar vine vara si asteptam sonda de extractie in zona Dobrogea. Sa-l intrebam pe Moise Guran de la TVR, cel platit de Petrom, daca Chevron va face explorare sau exploatare?

| activenews.ro

Data de emitere a buletinelor electronice NU a fost încă stabilită

carte de identitateNoi documente de identitate ar fi trebuit puse in circulatie incepand din 1 aprilie 2014, conform prevederilor legale in vigoare. Cu toate acestea, insa, cetatenii ar putea sa nu-si primeasca prea curand buletinele electronice, intrucat modelele acestora nu au fost inca aprobate si nici publicate in Monitorul Oficial. Mai mult decat atat, nu a fost stabilita momentan nici data pentru emiterea primei carti electronice de identitate si nici data la care vor fi pusi in legalitate cu astfel de documente toti cetatenii, au precizat pentru AvocatNet.ro reprezentantii Directiei pentru Evidenta Persoanelor.

Noi reglementari in ceea ce priveste eliberarea noilor documente de identitate au fost adoptate in vara anului 2013 de parlamentari, modificarile fiind cuprinse de Legea nr. 235/2013.

Mai exact, potrivit acestui act normativ, pana la data de 31 martie 2014, se realizeaza o platforma-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cartii electronice de identitate si punerea in circulatie a cartii electronice de identitate si a cartii electronice de rezidenta. Odata create conditiile tehnice, buletinele electronice ar putea fi eliberate incepand din 1 aprilie 2014, iar punerea in circulatie a noilor documente de identitate se va realiza, in mod esalonat, in termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei carti electronice de identitate.

Cu toate acestea, insa, desi perioada pilot s-a incheiat, autoritatile nu sunt inca pregatite pentru emiterea primelor carti electronice de identitate.

“Avand in vedere prevederile legale, pana in prezent, nu a fost stabilita data pentru emiterea primei carti electronice de identitate si nici data la care vor fi pusi in legalitate cu astfel de documente toti cetatenii”, a declarat, la solicitarea noastra, Laura Cusa, Comisar sef de politie in cadrul Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date. continuare »

ATENȚIE: Un înșelat penticostal reușește să creeze o nouă sectă, profitând de naivitatea oamenilor

ASTRADROM: Pentru a-si pastra averile, pastorul penticostal Vladimir Pustan, din Beius, a decis sa isi intemeieze o alta “biserica”

vladimir pustanFundatia ciresarii, din Beius, ramane alaturi de pastor si il sustine in deciziile luate.
Conducerea administrativa a fundatiei nu vrea sa dea detalii despre felul incare au fost gestionate fondurile de la infiintare si pana in prezent.
Vladimir Pustan isi pastreaza “crezul” penticostal si relatiile cu finantatorii din strainanate.
Recent, pastorul penticostal, Vladimir Pustan, din Beius, a demisionat din cultul penticostal. Demisia a aparut la putin timp dupa ce i s-au facut publice averile personale si la cateva zile dupa ce conducerea cultului penticostal l-a suspendat temporar (vezi aici https://www.cultulpenticostal.ro/). Liderii centrali penticostali au fost sesizati de unele abateri morale si administrative ale fostului pastor si astfel au aparut discutii aprinse in interiorul cultului pe acest subiect. Pastorul se victimizeaza in fata propriilor enoriasi spunand ca “Oameni rai vor sa imi tulbure linistea si bunul mers al activitatii misionare pe care o fac cu mult devotament. Sa nu va luati dupa ce spun altii despre mine ca toate sunt minciuni”. Solutia gasita de Vladimir Pustan a fost aceea de a-si face propria biserica. Aceasta, in momentul de fata, nu are o situatie clară si nici nu este inregistrata in mod oficial. Din vechea comunitate penticostala au mai ramas fideli aproximativ 30 – 40 persoane, iar lui Pustan i-au urmat aproximativ 400, o parte dintre acestia nefiind insa siguri ca au luat decizia cea mai buna. Cei mai multi cred fara discernamant in spusele sale. Astfel o noua secta (sau o noua ramura a acesteia) apare cu numele de “Biserica Crestin Liberala”. Pentru ca enoriasii sa nu sesizeze ruperea de cultul penticostal, fostul pastor a pastrat numele fostei parohii “Sfanta Treime” si locatia acesteia, specificand ca noua sa “biserica” este de “orientare” penticostala. Apropiatii pastorului Vladimir Pustan sustin ca in curand, la noua “biserica” vor adera si alti pastori cu enoriasii lor. continuare »

Horă ecumenistă în Vinerea Mare la Braşov. Mai multe confesiuni, alături de ortodocși, rătăcesc pe Calea ”Crucii”

rp_calea_crucii.jpegProcesiunea va fi una ecumenistă, care va aduna credincioşi din toate confesiunile

Ca în fiecare an, în Vinerea Mare credincioşii braşoveni din toate confesiunile vor putea lua parte la programul creştin – ecumenic „Calea Crucii”. Programul va începe la ora 13.00, în Catedrala Romano-Catolică „Sfinţii Petru şi Paul”, unde va avea loc introducerea, aceasta reprezentând staţionarea confesiunii romano-catolice. După pornirea procesiunii, în faţa bisericii franciscane pe Strada Sfântul Ioan se va desfăşura staţionarea Bisericii Reformate, urmată de cea a Bisericii Greco – Catolice, la coltul străzilor Sf. Ioan şi Republicii. Apoi, intersecţia străzilor Republicii şi Michael Weiss va fi locul staţionării Bisericii Unitariene, iar la intrarea în Piaţa Sfatului, dinspre strada Republicii va avea loc momentul Bisericii Evanghelică-Maghiară. Procesiunea se va opri apoi şi în faţa Catedralei Ortodoxe din Piaţa Sfatului. Între toate opririle, vor fi intonate rugăciuni şi cântece bisericeşti, iar finalul traseului îl va reprezenta Biserica Neagră (confesiunea lutherană-săsească). La plecare, creştinii vor primi binecuvântarea în limbile română, maghiară şi germană.
Notă: Care Cruce? Ce Cruce au lutheranii, evangheliștii, reformații sau papistașii? Ei cred într-un hristos fals, ș-atunci și crucea e falsă! Ce post au în rânduiala lor aceste confesiuni? Ce Înviere vor sărbători ei? Ei bine, Sfinții Părinți ne spun clar că aceștia sunt înafara Bisericii și cu ei nu trebuie să ne rugăm. Mitropolia Ardealului va trebui să blocheze participarea clericilor ortodocși la acest circ ieftin. Ecumenismul este pan-erezie, produs al masoneriei și al sionismului, iar cei care participă la el își pierd mântuirea atât a lor, cât și a celor ce îi atrag alături de ei. Anatema ecumenismului, anatema religiei lui antihrist!

Crin Antonescu – groparul naţionalismului românesc: Orbit de funcţia de la Palatul Cotroceni, Antonescu falsifică istoria românilor

hitler-mussolini-ponta-crinCrin Antonescu anunţă prigoana şi-i ameninţă cu puşcăria pe naţionaliştii români. Barbu îi cataloghează pe manifestanţii din Piaţa Universităţii drept neo-legionari.

Când se va scoate la iveală adevărul despre martirii neamului românesc?

În iunie anul acesta, înainte ca duhovnicul neamului să treacă la cele veşnice, părintele Iustin Pârvu a spus pe patul de moarte călugăriţelor prezente, că mai sunt 12 luni şi nu va mai fi linişte şi vor urma vremuri tulburi însoţite de prigoană asupra creştinilor români. Nu au trecut decât numai câteva luni de la prorocia stareţului de la mănăstirea Petru Vodă, că al doilea om în stat şi prezidenţiabilul Crin Antonescu, şeful Senatului României şi preşedintele PNL ameninţă organizaţiile naţionaliste din România cu prigoana şi puşcăria. Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat că va depune o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea unei Ordonanţe de urgenţă din perioada gvernării Adrian Năstase, privind interzicerea “organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob” prin care „minimalizarea Holocaustului” se va pedepsi cu închisoarea. Dacă va fi votată şi de Camera Deputaţilor, legea va interzice şi simbolurile şi organizaţiile “cu caracter legionar”. Crin Antonescu a precizat că va cere o procedură de urgenţă în Parlament pentru această iniţiativă. „Între faptele, simbolurile şi organizaţiile interzise vor fi introduse şi acelea cu caracter legionar pentru a ţine cont de o realitate istorică…” Dacă venea de la preşedintele Traian Băsescu această aberaţie declarativă înţelegeam că e doar marinar şi nu ştie istorie, dar să genereze asemenea inepţii Crin Antonescu, care este la bază profesor de istorie, nu mă aşteptam. continuare »

La noi Big Brother avansează: Din 2015, toşi deţinătorii de cartele telefonice pre-plătite vor trebui să se înregistreze şi să depună acte de identitate

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a anuntat la sfarsitul sedintei Guvernului de miercuri ca a fost aprobat un proiect de lege privind inregistrarea detinatorilor de cartele telefonice pre-platite.”In ultima sedinta a CSAT s-a luat decizia de a promova urgent un act normativ pentru prevenirea si contracararea riscurilor la adresa securitatii nationale. Este vorba despre obligatia detinatorilor de cartele prepay de a le inregistra, de a depune un act de identitate. Si, de asemenea, obligatii pentru operatorii de telefonie mobila”, a spus Cazanciuc. Proiectul de lege a fost trimis catre Parlament.

  • Vezi atasat proiectul de lege

Acesta a precizat ca intr-o perioada de sase luni, toti detinatorii de cartele pre-platite trebuie sa depuna un act de identitate. “Daca nu vor face acest lucru, operatorul de telefonie mobila va sista furnizarea serviciului pana cand detinatorul cartelei va inregistra cartela pe baza unui document de identitate. Furnizorii de servicii vor avea obligatia de informa, de a notifica toti detinatorii de cartele prepay cu privire la aceasta obligatie. Practic, din momentul intrarii in vigoare a legii, toti cei care vor dori sa achizitioneze cartele prepay vor avea obligatia de a depune un document de identitate”, a spus Cazanciuc.

Aceste masuri se vor aplica si in cazul firmelor, acestea urmand sa fie obligate sa prezinte documente de constituire a societatii. “De asemenea, acest lucru va fi valabil si pentru persoanele juridice, obligatia de a depune documente de constituire a societatii”, a precizat Cazanciuc. continuare »

Curtea de Justiţie a UE a invalidat Directiva Big Brother, ce permitea colectarea datelor din comunicațiile telefonice și electronice

big brother is watching 3Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a invalidat, marţi, Directiva 2006/24/EC privind păstrarea datelor de trafic informaţional, cunoscută şi ca Directiva Big Brother. Autorităţilor române ar trebui să abroge legea care transpune acestă directivă.

Directiva Europeană 2006/24/EC impunea obligaţia statelor de a colecta date privind comunicaţiile electronice şi de telefonie ale cetăţenilor pentru o perioadă de cel puţin şase luni.

Directiva a fost transpusă în legislaţia românească prin Legea nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

Acestă lege a fost adoptată în ciuda opoziţiei societăţii civile şi cu toate că o lege similară fusese declarată neconstituţională, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1258 din 8 octombrie 2009.

Legea adoptată în iunie 2012 nu a fost însă contestată la Curtea Constituţională, nici de opoziţia politică, nici de Avocatul Poporului. Dată fiind decizia CJUE, care este general valabilă în UE, rămâne ca statele membre să ia măsuri pentru eliminarea din legislaţie a prevederilor care transpun Directiva Big Brother. Cel mai uşor şi mai rezonabil ar fi ca Guvernul să iniţieze un proiect de lege care să propună abrogarea Legii 82/2012.

Prin decizia de marţi, CJUE a statuat că, prin impunerea păstrării datelor şi permiţând accesul autorităţilor naţionale competente, directiva reprezintă o imixtiune deosebit de gravă în drepturile fundamentale la respectarea vieţii private şi la protecţia datelor cu caracter personal. În plus, faptul că păstrarea şi utilizarea ulterioară a datelor sunt efectuate, fără ca abonatul sau utilizatorul înregistrat să fie informat, poate da persoanelor vizate sentimentul că viaţa lor privată este obiectul unei supravegheri constante.

Admiţând că motivele care au stat la baza adoptării directivei sunt legitime, scopul urmărit fiind combaterea criminalităţii şi siguranţa publică, Curtea a constatat că legiuitorul UE a depăşit limitele impuse de respectarea principiului proporţionalităţii.

Curtea a precizat că păstrarea datelor de trafic (şi implicit directiva) reprezintă o interferenţă serioasă cu dreptul fundamental la viaţă privată statuat în articolul 7 din Carta drepturilor fundamantale a UE, precizând faptul că tratatele internaţionale de drepturile omului, deci inclusiv Carta drepturilor fundamantale a UE la care Romania este parte, au prioritate în faţa legilor interne, în conformitate cu articolul 20 din Constituţia României.

“Decizia CJUE din 8 aprilie 2014 consfinţeşte importanţa respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti pentru construcţia europeană. Solicităm Guvernului şi Parlamentului României să se alinieze acestei decizii şi să adopte de urgenţă măsurile care se impun pentru abogarea Legii nr. 82/2012 şi a celorlalte reglementări derivate din aceasta”, se mai spune într-un comunicat semnat de reprezentanţii Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet şi Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor.

| gandul.info

Pas ecumenist grav al Bisericii Ortodoxe a Greciei, prin delegația Apostoliki Diakonia, care a dăruit papei o “icoană” cu “sfântul” Francisc de Assisi

papa apostoliki diakoniaO oportunitate de a relansa angajamentul față de ecumenism și colaborarea cu Sfântul Scaun. În acest spirit, a fost întâlnirea dintre Papa Francis și delegația Apostoliki din data de 24 martie 2014. Delegația, condusă de directorul general episcopul Agathanghelos, este o organizație ecumenistă care promovează activitatea pastorală , culturală și a activităților editoriale de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Colaborarea culturală între Sfântul Scaun și Apostoliki Diakonia a fost discutată, începând cu îmbunătățirea relațiilor, în urma vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la Atena în 2001. Și printre cele mai importante inițiative ecumenice este programul de vară de limbă neo-greacă și cultură ortodoxă care are loc în capitală, unde în fiecare an, sunt sponsorizate studiile elevilor catolici din universitățile pontificale. Vara viitoare programul sărbătorește a 10-a aniversare, ceea ce înseamnă că de acum înainte sute de studenți vor fi în măsură să profite de astfel de burse oferite de Apostoliki Diakonia. Mai mult, de doi ani la Institutul Pontifical Oriental un profesor de limba greacă modernă ține lecții deschise pentru toți elevii.

În timpul șederii lor la Roma, 21-26 martie, grupurile sunt programate pentru a vizita bazilicile papale Sf. Petru și Pavel – pentru a venera mormintele celor doi apostoli (nn. total fals – cei 2 apostoli nu au murit în acea regiune) – și pentru a se întâlni cu președintele Consiliului Pontifical pentru promovarea Unității Creștinilor, Arhivarul și bibliotecarul “Sfintei Biserici” Romane, precum și cel care se ocupă de Casa editorială a Vaticanului ( LEV ).

| traducere după osservatoreromano.va
eikona_fraggiskou

Slugile sionismului din Senat au votat legea prin care pro-legionarii și cei care minimalizează Holocaustul vor face închisoare

Miscarea Legionara 16

Senatorii au adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca persoanele care minimalizează în mod evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul ori efectele sale să fie pedepsite cu închisoare de la 6 luni la trei ani sau cu amendă, propunerea fiind iniţiată de Crin Antonescu.

Prin proiectul de lege se mai propunea ca persoanele care participă la constituirea unei organizaţii cu caracter legionar sau aderă la o astfel de organizaţie să fie pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, însă această prevedere a fost eliminată de Comisia juridică, membrii acestei comisii invocând intrarea în vigoare a noului Cod Penal.

Proiectul de lege a fost semnat, alături de Antonescu, de deputaţii liberali Andrei Gerea şi George Scutaru.

Potrivit iniţiativei legislative, confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri legionare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la trei ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se va sancţiona şi utilizarea în public a simbolurilor legionare – drapele, insigne, uniforme, sloganuri, formule de salut, precum şi orice alte asemenea însemne. Acestea nu constituie infracţiune dacă fapta este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei şi interesul este exprimat în sensul protecţiei drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi al prevenirii şi combaterii incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii. continuare »

PETIȚIE: Nu demolați statuia lui Mircea Vulcănescu!

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAflu de la doamna Măriuca Vulcănescu, fiica unuia dintre cei mai strălucitori intelectuali interbelici români – Mircea Vulcănescu (născut în 1904, în București – decedat în 1952, în închisoarea din Aiud) – despre o enormitate: intenția de a se demola, ca urmare a unei reclamații din partea cuiva, statuia gânditorului căruia potrivniciile istorice nu i-au lăsat timpul necesar transpunerii în realitate a planurilor sale grandioase…

Nici șase luni n-au trecut de la inaugurarea statuii sale amplasate în preajma locuinței familiei Vulcănescu, anume pe strada Popa Soare, nr. 13, că ea a și intrat în vizorul distructiv al cuiva căruia i-o fi creat, probabil, insomnii!

Mă întreb al cui somn să-l mai deranjeze oare Mircea Vulcănescu? Cumva pe acela al (urmașilor) torționarilor de la Aiud?…

Fac apel la rațiunea celor care conduc vremelnic destinele culturii române, la autoritățile locale, în special la primarul Neculai Onțanu, să nu ia în seamă reclamația nefondată referitoare la demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu, deoarece acesta n-a fost antisemit, ci un creștin ortodox patriot, discipol al profesorului Dimitrie Gusti, autor al unei monumentale opere abia recent puse la dispoziția publicului larg (a se vedea ediția în două volume însumând aproape 3000 de pagini îngrijită de Marin Diaconu și prefațată de academician Eugen Simion, apărută în colecția „Opere fundamentale” a Fundației Naționale pentru Știință și Artă din cadrul Academiei Române, în 2005).

Să medităm la îndemnurile de o tulburătoare actualitate ale lui Mircea Vulcănescu: Există o Românie pe care trebuie s-o regăsim cu orice preț. România românilor. România viziunii românești. Ea singură contează. (Există o Românie…, în op. cit., vol. I, p. 953).

Să ne recunoaștem și să ne cinstim valorile măcar post-mortem!

Prof. Mihai FLOAREA

Vă rugăm să semnați Petiția inițiată împotriva demolării statuii Mucenicului Mircea Vulcănescu.

Mitropolitul Serafim de Pireu: Creștini sunt numai ortodocșii. Catolicii, greco-catolicii, protestanții, monofiziții sunt înafara Bisericii, nu pot fi numiți creștini

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=LwKpimpzGzc]
Părintele Matei Vulcănescu:
Vă mulțumesc, Înaltpreasfinția-Voastră! În urmă cu două zile, duminică (9.02.2014), printr-o inițiativă vrednică de laudă din partea Înaltpreasfinției-Voastre, s-a sărbătorit, s-a consacrat festiv pentru prima oară în istoria Bisericii, în cadrul Sfintei Mitropolii a Pireului și cu împreună-slujirea Înaltpreasfințitului Mitropolit al Tomisului, kir Teodosie, praznicul Sinodului VIII Ecumenic întrunit în timpul lui Fotie cel Mare. Care este lucrarea principală a Sinodului VIII Ecumenic și ce mesaj transmite acesta, prin hotărârile sale, realităților ecleziale contemporane? Ce aveți să le spuneți celor care vă acuză de abuz liturgic?

Mitropolitul Serafim:
Împreună-slujirea care a avut loc în Catedrala Mitropolitană a Sfintei Treimi cu Înaltpreasfințitul Mitropolit al Tomisului, Teodosie, ne-a umplut de mare bucurie, pentru că, am simțit adierea Duhului Sfânt, am primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, deopotrivă clericii și poporul mitropoliei noastre, care se străduiește să dea lupta cea bună. În același timp, am sărbătorit un mare eveniment al vieții Bisericii, însă, desigur, această sărbătorire nu reprezintă o proclamare a Sinodului VIII Ecumenic. Vreau să spun că noi nu avem competența, nici responsabilitatea de a proclama un Sinod Ecumenic. Acest lucru se poate realiza doar la nivel panortodox. Noi nu am făcut decât să îi cinstim pe cei 383 de de Dumnezeu purtatori Părinți care s-au întrunit la Constantinopol în anii 879-880 și au constituit acest sinod, care este considerat de Sfinți, de mari Părinți, de mari și vestiți profesori de teologie ca al VIII-lea Sinod Ecumenic. Și ce s-a realizat prin acest Sinod? S-au realizat lucruri importante. În primul rând, s-au reconsiderat granițele canonice ale Vechii și Noii Rome și a fost condamnată încă o dată viziunea papismului potrivit căreia acesta ar reprezenta Biserica universală; și asta deoarece concepția papistașă distruge sistemul sinodal, care ne-a fost predat de Sfinții Apostoli și reprezintă așezământul administrării Bisericii, așa cum Însuși Hristos l-a voit, și Apostolii, și Sfinții Părinți, următorii Sfinților Apostoli.
În al doilea rând, a fost condamnată ca erezie și cacodoxie celebra dogmă romano-catolică a lui Filioque, care introduce dualismul în Dumnezeul Treimic, care Îl degradează pe Duhul Sfânt la nivelul de simplă creatură, care suprimă însușirile ipostatice ale Dumnezeului Treimic și care reprezintă un abuz care vine în contradicție atât cu Sinodul I Ecumenic, cât și cu cel de-al II-lea. Și, în al treilea rând, a stabilit canoane și a proclamat ecumenicitatea Sfântului Sinod VII Ecumenic. Așadar, e vorba de un sinod la care au participat toate tronurile tradiționale ale vechii Biserici, inclusiv Papa ortodox al Romei, Ioan al VIII-lea, prin reprezentanții săi, la invitația și cu participarea Împăratului de atunci al Constantinopolului, Vasilie Machedon. Și astfel, acest sinod are toate însușirile formale și esențiale ale unui Sinod Ecumenic.
Acum, de ce trebuie să prăznuim acest Sinod? Pentru că, în confuzia generală în care trăim și în această atmosferă a sincretismului, toate sunt băgate într-un creuzet și omogenizate și devin un inacceptabil bun comun, spre câștigul și prin concesia tuturor, cu rezultatul că nu mai știi care este adevărul și care minciuna. Romano-catolicismul rămâne statornic în insistența cu care îi defăimează pe acești Sfinți Părinți, căci, după cum știți mai bine decât mine, în învățătura sa dogmatică, romano-catolicismul pretinde că acest sinod pe care noi l-am sărbătorit duminică (9.02.2014) nu este un sinod întrunit de Sfinți Părinți, ci un sinod al ereticilor. Tocmai de aceea îl caracterizează drept ereziarh pe Sfântul Fotie cel Întocmai cu Apostolii, pe acest mare Luminător al Bisericii. În schimb, recunosc ca al VIII-lea Sinod Ecumenic sinodul tâlhăresc de la 870 care l-a caterisit pe Fotie și s-a întrunit la porunca Papei de atunci al Romei, Nicolae. continuare »

Prin trădarea celor ce ne conduc, Chevron obţine autorizaţie de explorare și la Puieşti

explorare-gaz-sist-afpChevron a obţinut cea de-a doua autorizaţie de construire în Vaslui, după cea de la Pungeşti, pentru amplasarea sondei de explorare a gazelor de şist în Puieşti, documentul fiind eliberat de Consiliul Judeţean după depunerea tuturor actelor de către compania petrolieră.

Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui a emis societăţii Chevron România SRL o nouă autorizaţie de construire pentru “Lucrări de amenajare şi foraj pentru sonda de explorare Puieşti”, document obţinut de compania petrolieră la mai bine de jumătate de an după declanşarea procedurilor în acest sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autorităţile vasluiene susţin că eliberarea autorizaţiei s-a făcut, ca şi în cazul de la Pungeşti, cu respectarea legislaţiei în domeniu, după depunerea la dosar de către Chevron a tuturor documentelor solicitate.

“O autorizaţie de construire, indiferent despre ce obiectiv este vorba, se eliberează doar dacă sunt îndeplinite toate condiţiile legale. Societatea Chevron România Exploration and Production SRL a realizat toate cerinţele impuse în certificatul de urbanism astfel încât a obţinut autorizaţia de construire pentru lucrări de amenajare şi foraj pentru sonda de explorare Puieşti” , a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu.

Eliberarea autorizaţiei de construire la Puieşti s-a făcut după ce Chevron obţinuse, pe 30 ianuarie 2014, acordul de mediu pentru explorarea gazele de şist în extravilanul localităţii respective. Compania petrolieră a depus solicitarea pentru obţinerea acordului de mediu la Puieşti în toamna anului trecut, iar pe 20 decembrie 2013 a avut loc şi dezbaterea publică pe marginea proiectului, şedinţă care s-a desfăşurat, pe o perioadă de două ore, printre huiduieli şi fluierături ale localnicilor şi activiştilor de mediu.

Sonda de explorare de la Puieşti va fi amplasată la 1,4 kilometri de cea mai apropiată localitate şi la 300 de metri faţă de pârâul Tutova. Suprafaţa luată în concesiune de compania petrolieră este de aproximativ două hectare.

Societatea Chevron România mai deţine trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui, obţinute în urmă cu un an, pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Siliştea – Pungeşti, Păltiniş – Băceşti şi Popeni – Găgeşti. De asemenea, compania petrolieră a obţinut, în baza acordului de mediu şi a altor avize de la alte autorităţi, şi prima autorizaţie de construire pentru amenajarea platformei pe care urmează să fie montată sonda de explorare de la Siliştea – Pungeşti.

Autorizaţia a fost acordată de Consiliul Judeţean Vaslui la începutul lunii octombrie 2013, lucrările de amenajare a platformei fiind demarate efectiv pe 2 decembrie 2013.

| mediafax

Ce căutăm noi în NATO? De ce trebuie să murim pentru interesele americanilor?

romania afganistan natoCa român şi ca publicist cred că moartea în Afganistan a compatriotului şi olteanului meu de acasă, plutonierul-major Claudiu Vulpoiu, este o pe cât de absurdă, pe atât de inutilă jertfă de sânge consemnată la mii de kilometri de ţară, făcută pentru o cauză de care şi el şi noi nu suntem legaţi cu nimic, un tribut pe care bietul de el a fost adus în starea de a-l plăti fiind mânat din ţară de o situaţie economică precară, pentru a câştiga un ban pentru el, soţie, fiu sau părinţi. Sigur, nişte minţi răsucite mi-ar replica imediat că el a optat pentru această misiune, dar ele nu se gândesc ce l-a constrâns să facă aşa ceva şi nici nu se întreabă: la urma urmei, ce căutăm noi, românii, pe meleagurile afgane, cum „să pacificăm” noi o ţară cu un conflict dur, vechi de secole şi profund, cu altă religie, cutume şi obiective? Da, facem parte din N.A.T.O., dar, la urma urmei, la ce slujeşte în fond acest Pact: să bombardeze, în 2009, fosta Iugoslavie a lui Miloşevici, pentru că aşa a vrut belicoasa madam Madeleine Albright, care l-a îmbârligat pe fustangiul Bill Clinton să „protejeze” drepturile albanezilor din Kosovo, leagănul ortodoxismului sârbesc, acţiune militară punitivă aberantă, pe care Casa Albă nu a oprit-o temporar nici de Paşte, când miile de tancuri sârbeşti, exceptând unul avariat aiurea, au ieşit intacte din catacombele kosovare? În schimb, au rămas uriaşele pagube materiale şi morţii – mii şi mii de civili, bătrâni, femei şi copii, celebrele „victime colaterale”, ca să reiau expresia nefericită a la fel de nefericitului purtător de cuvânt al Alianţei, Jamie Shea. Şi au mai rămas urmările încă neevaluate ale experimentăriii, inclusiv aproape de malul românesc al Dunării, a unor noi arme americane, cărora le-a fost poligon acest teatru de război european – primul după 1945.

De fapt, dacă stăm să aruncăm o rapidă privire asupra implicării militare în lume a S.U.A. după Al Doilea Război Mondial, constatăm lucruri deloc plăcute pentru Washington. Criza din Peninsula Coreea, apărută în iunie 1950, nu a fost rezolvată, gravitatea ei l-a făcut să-şi piardă minţile şi postul pe generalul Douglas MacArthur, care a ajuns să ameninţe cu folosirea bombei nucleare. Conflictul militar s-a terminat în coadă de peşte, americanii au lăsat o criză la fel de gravă ca şi cea de la început; apoi tot ei s-au dus să elimine influenţa comunistă din Indochina. Rezultatul? Un conflict lung, greu şi plin de victime în Vietnam, soldat cu un uriaş memorial la Washington cu numele militarilor morţi aiurea într-un război care nu a fost al lor, şi cu înfrângerea S.U.A. pe câmpul de luptă. „Sindromul vietnamez” face şi azi ravagii în societatea americană, chiar dacă filmele cu Rambo mint de îngheaţă Potomacul. Şi aventura preşedinţilor George H.W. Bush şi Bill Clinton, care au vrut să pacifice săraca Somalie, a devenit penibilă şi ridicolă, soldaţii americani, dotaţi cu arme sofisticate, bine hrăniţi şi îmbrăcaţi, fiind umiliţi de nişte somalezi desculţi şi flămânzi, ce mânuiau, mai toţi, puşcoace vechi de un secol. Scenele violente, extrem de dure, la care infanteriştii americani au fost supuşi au zguduit şi revoltat America şi lumea civilizată. continuare »

Joi, 10. 04. 2014, ora 18.00, va avea loc la Constanța (la Școala și Grădinița Brâncovenească) o conferință-lansare de carte

conferinta danion vasile1-page-001

Şcoala şi Grădiniţa Brâncovenească vă invită joi, 10 Aprilie la orele 18:00 la o nouă conferinţă şi lansare de carte de excepţie: “Ortodoxia între teorie şi trăire”.
Evenimentul va fi prezentat de Ciprian Voicilă şi-i va avea ca invitaţi pe Danion Vasile şi Octavian Anastasescu.
Se vor lansa volumele: “ Sfinţii de lângă noi” , “Avva Justin Pârvu- Mărturii. Amintiri. Minuni “ şi “ Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor”.
Despre “ Sfinţii de lângă noi” Laurenţiu Dumitru spune: este o carte ca o şezătoare de suflet, cu întâmplări din vremea de azi, care, oricum ar fi ea, este vremea mântuirii noastre. Scrisă într-un stil cald, familiar, lipsită de metafore fără rost şi zorzoane lingvistice, cartea se aşază într-un firesc al veşniciei de zi cu zi. În deruta generalizată a lumii de astăzi, Ciprian ne împărtăşeşte ce a auzit, a văzut şi a simţit… Cartea aceasta este ca o floare pe caldarâmul unei lumi agitate. Cine se va opri, o va vedea! Miracolele se întâmplă întotdeauna lângă noi.
Octavian Anastasescu în “Lângă Valeriu Gafecu, Sfântul închisorilor dă mărturie despre virtuţile lui Valeriu Gafencu, despre minunile pe care le-a trăit lângă acesta, fiindu-i, de când s-au întâlnit prima dată la Târgu Ocna şi de-a lungul vieţii sale, tainic ucenic.  Un ucenic smerit, care nu s-a lăudat cu lucrurile deosebite trăite lângă povăţuitorul său.  Dar despre care a dat mărturie, spre întărirea noastră în credinţă… O. Anastasescu ne-a lasat moştenire cea mai afectuoasă mărturie despre Sfântul Valeriu Gafencu. Scena în care Valeriu Gafencu- ţintuit pe patul spitalului, incapabil să se ridice şi să vadă lumea de afara, de la fereastră – priveşte în ochii prietenului său, Octav, cum coboară credincioşii de pe dealul Măgurei din Târgu Ocna, ducând la casele lor lumina şi bucuria Învierii este un imn închinat prieteniei şi comuniunii dintre suflete.
Avva Justin Pârvu- Mărturii. Amintiri. Minuni – După trecerea la Domnul a părintelui Justin Pârvu, părintele Proclu de la Metocu Bălan a spus un cuvânt profetic, care a început să se împlinească: Sfântul Justin Pârvu va face mari minuni, spre întărirea credinţei poporului. O mică parte din aceste minuni sunt cuprinse în acest volum, alături de mărturii (majoritatea inedite) ale celor care l-au cunoscut şi s-au folosit de prezenţa şi sfaturile sale.
Vă aşteptăm cu mult drag la acest eveniment care va avea loc la sediul Curţii Brâncoveneşti din Str. Vasile Lupu, Nr. 43-45 (zona Capitol) 
informaţii la tel : 0241.511.055 / e-mail : [email protected]

Minciuna lui Ponta despre gazele de şist: Dacă nu avem gaze din producţia internă…

rp_1970660_716800695026487_1716396956_n_81168300_87060200_35075500_33778400_36384800_18338000.png Gazele de şist reprezintă un subiect care trebuie discutat serios, precizându-se că, dacă nu există gaze din producţia internă, atunci alternativa este cumpărarea acestora din Rusia, astfel că orice protest pe această temă trebuie să aibă un scop şi o finalitate, a declarat premierul Victor Ponta.

El a precizat că se referă la acest subiect după ce a observat protestele organizate, duminică, în cazul gazelor de şist.

“Am văzut ieri – chiar dacă nu a fost foarte mediatizat, eu iau foarte în serios – discuţia despre gazele de şist. A fost o zi de organizare a unor proteste apropos de gazele de şist şi cred că e un alt subiect asupra căruia trebuie să discutăm foarte serios, pentru că trebuie spus «Bun, şi dacă nu avem gaze din producţia internă, de unde le luăm? Din Rusia». Adică, în contextul actual, cred că orice protest trebuie să aibă un scop şi o finalitate şi cred că o discuţie serioasă pe orice temă e utilă”, a spus Ponta.

Peste 350 de persoane au participat, duminică după-amiază, în municipiul Vaslui, la un marş de protest faţă de gazele de şist, manifestanţii scandând lozinci împotriva clasei politice şi a firmei care desfăşoară activităţi de explorare a gazelor de şist în judeţ. continuare »

Pericol ! Semințe sterile sunt împărțite gratuit prin satele Moldovei

sterile_seeds
De curand, odata cu venirea primaverii, au inceput sa se imparta gratuit seminte sterile prin satele sarace ale Moldovei. Prin cele mai sarace judete ale Moldovei au umblat prin zonele rurale masini din care erau impartite gratuit plicuri cu seminte de tot soiul.
Intr-un sat aflat la limita dintre judetul Vaslui si judetul Iasi preotul din sat i-a sfatuit pe enoriasi sa nu foloseasca aceste seminte explicandu-le unele din riscurile la care se expun dar satenii nu prea au ascultat indemnul sau.
Taranii romani nu stiu la ce se expun acceptand si folosind acele plicuri de seminte. Pe langa pericolul pierderii biodiversitatii si implicit a semintelor traditionale taranesti, alea a caror productivitate nu este mare dar a caror gust si aroma sunt dumnezeiesti apare si pericolul dependentei de marile companii agricole care vor avea monopol pe distribuirea de seminte, seminte sterile care vor produce un singur rod si din care vor trebui achizitionate in fiecare an de la aceste companii agricole.
Este impusa tehnologia “terminator”, tehnologie care impiedica semintele sa se reproduca. E o stratagema care obliga agricultorii din toata lumea sa cumpere seminte doar de la marile corporatii ori de cate ori au de semanat. continuare »

Avertizare! Nu mai folosiți date şi imagini reale pe Facebook! Ce se poate întâmpla!

rp_face-recognition-technology-300x234.pngFacebook reprezinta un mare pericol pentru omenire. Este unealta prin care “SISTEMUL” ne va controla in viitorul cel mai apropiat. Nu mai folositi date si imagini reale. Toate acestea sunt stocate pe vecie si folosite pentru a ne controla in totalitate. Chiar daca ai sters o poza, acest lucru nu se intampla in realitate. Facebook este o mare capcana a serviciilor secrete americane. Folositi-l fara a va dezvalui identitatea.
Echipa de cercetători de la Facebook lucrează la un program de recunoaștere facială de mai mulți ani și se pare că aceștia au reușit să aducă softul la un nivel foarte ridicat. SF-ul devine realitate. Conform celor de la Gizmodo, programul updatat poate identifica persoanele din poze cu o acuratețe de până la 97,25%. Sistemul utilizează aproximativ 120 de milioane de parametri pentru a recunoaște fețele din imagini. Noua versiune a softului încă nu va fi disponibilă pe rețeaua de socializare. O prezentare pe larg a acestui program se va face în luna iunie, în cadrul unei conferințe. În urmă cu 18 luni, Facebook a cumpărat compania israeliană Face.com pentru suma de 60 de milioane de dolari. Face.com a cercetat timp de mai mulți ani și a realizat softuri de reconoaștere facială. În viitor, astfel de software ar putea fi folosit atât pentru activități de supraveghere, monitorizare, spionaj, dar și de către diverse companii cu scopul de a obține date despre obiceiurile de consum ale oamenilor (personal advertising). Pe scurt, marketing în secolul XXI. O astfel de imagine ne aduce aminte de filmul ”Minority report”, din care avem și o scurtă secvență.

Ionela Ceaslov, A.M.PRESS

O nouă blasfemie la adresa adevărului biblic, bazată pe falsul giulgiu de la Torino

giugiu torino fals

Ca în fiecare post, mai ales în cel al Paștelui, mass-media și oamenii de pseudo-știință propagă atacuri asupra adevărului biblic și blasfemii la adresa Mântuitorului Hristos, cu scopul de a zdruncina credința dreptcredincioșilor și/sau ca o jertfă adusă tatălui minciunii, care este diavolul. La fel și știrea de mai jos vine să inducă în eroare credința despre Sfânta Cruce și despre modul în care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Este o idee satanică, pusă pe baza falsului giulgiu de la Torino, care a creat numai controverse, pe când adevărul este simplu și clar ca lumina zilei. Să ne ferim ochii și mintea de astfel de știri și “descoperiri”:

Timp de secole, biserica a reprezentat, in mare masura, rastignirea lui Hristos cu bratele intinse orizontal, pe o cruce. Insa oamenii de stiinta cred ca moartea lui Iisus a fost si mai cruda, pentru ca mainile ar fi fost batute in cuie deasupra capului.

O echipa internationala care a studiat Giulgiul de la Torino, care pare sa reprezinte un barbat care a fost ucis prin rastignire, spune ca artefactul sugereaza ca persoana care a lasat urma – Iisus sau altcineva – a avut corpul rastignit sub forma literei Y, potrivit New Scientist.

Giulgiul din Torino este cel mai studiat artefact din istorie, parerile oamenilor de stiinta fiind impartite in privinta lui. In timp ce unii sustin ca a fost creat in Evul Mediu, pentru a induce in eroare oamenii, altii spun ca infatiseaza, intr-adevar, trupul lui Iisus din Nazaret.

Pentru a investiga, un cercetator de la Universitatea din Pavia, Italia, a facut experimente “incercand” diferite pozitii de rastiginire in timp ce “sangele” s-a scurs in jos, pe mana, din locul in care giulgiul are imprimat un cui care a fost batut in mana.

Experimentul a aratat ca urmele de “sange” lasate pe giulgiu corespund unei rastigniri, insa numai daca persoana a fost asezata si batuta in cuie pe cruce cu corpul sub forma literei Y, nu T, asa cum este reprezentata rastignirea in majoritatea obiectelor crestine.

Dr. Borrini a spus: “Aceasta a fost o pozitie foarte dureroasa si care a creat dificultati in procesul de respiratie”. Se crede ca o persoana rastignita sub forma literei Y ar fi murit de asfixie. Dr. Borrini a explicat, la o intalnire din luna februarie a Academiei Americane de Stiinte Criminalistice, care a avut loc in Seattle, ca pozitii similare erau folosite in tortura medievala. Atunci, persoanele erau agatate cu incheieturile mainilor de grinzi, acestea fiind legate cu o franghie.

Prin urmare, daca Giulgiul a fost, intr-adevar, un fals facut in Evul Mediu, atunci el poate reprezenta practicile din acea perioada, nu cele din perioada biblica.

| obiectiv.info

6 Aprilie 2014: Ziua Națională de proteste împotriva fracturarii hidraulice

6_aprilie_stop_fracturare_1

Un nou protest faţă de explorarea şi exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice se anunţă în acest sfârşit de săptămână. Potrivit organizatorilor, duminică, 6 aprilie, vor avea loc mitinguri și marșuri în peste 60 de localităţi din ţară, dar şi în oraşe din străinătate.

Aproape 100 de ONG-uri participă la organizarea “Zilei Naţionale de Luptă împotriva Fracturării Hidraulice”, sub sloganul “Împreună oprim otrăvirea României”.Organizatorii protestelor cer Parlamentului şi Guvernului României “interzicerea prin lege a fracturării hidraulice în explorarea şi exploatarea hidrocarburilor neconvenţionale, inclusiv a gazelor de şist, anularea Hotărârilor de Guvern prin care s-au aprobat în mod ilegal acordurile de explorare-exploatare-dezvoltare pentru gazele de șist şi respectarea voinței comunităților locale și transparentizarea procesului decizional”.

Lupta împotriva fracturării hidraulice a intrat într-o nouă etapă. La Pungești se pregătește primul foraj, iar alte și alte perimetre au fost concesionate pentru explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de șist. Metoda fracturării începe să fie implementată pe ascuns și la exploatările clasice de petrol și gaze pentru creșterea productivității, fără niciun fel de studiu de impact asupra sănătății și mediului … Turismul și agricultura vor fi distruse prin otrăvirea apei, pamântului și aerului. Agricultorii vor fi primii afectați, apoi micii întreprinzatori și încet, încet întreaga țară, se arată în comunicatul de presă remis redacţiei ŞtirileTVR.ro, semnat de George Epurescu, Maria Olteanu şi Dan Trifu.

Marea majoritate a ONG-urilor participante la manifestaţiile de protest sunt grupate în Coaliţia Pentru Mediu, Asociatia Romania Fara Ei, Miscarea de Rezistenta de la Pungesti, Academia Civica Bihor, Asociatia Romania Vie, Asociatia Femeilor Universitare, Asociatia Cetatenilor Abuzati din Romania, DobroGeea, Miscarea Nationala de Rezistenta, Centrul de Interventie Civica precum si numeroase grupuri informale, preoti si primari din zonele afectate de lucrarile privind explorarea si exploatarea gazelor de sist.Vaslui, Constanta, Bihor, Arad, Timis, Galati, Iasi, Neamt, Sibiu, Buzau, Mures.

Lista cu oraşele unde vor avea loc proteste, dar şi mai multe informaţii despre protestul de duminică pot fi găsite pe pagina de Facebook a evenimentului, precum și pe site-ul stopfracturare.ro.

| stiri.tvr.ro