† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

In gradina Ghetsimani
Sa nu credeti ca doar pe Cruce a rabdat Domnul suferinte de nedescris, chinuri cumplite. Chinuri si mai cumplite au inceput in gradina Ghetsimani, la lumina lunii. Cum Il mai sfasia durerea pe Mantuitorul! Cat de fierbinte S-a rugat Tatalui Sau: Parintele Meu! De este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti (Mt. 26, 39)! Poate ca oamenii obraznici se vor gandi: „Ce lasitate! De a cerut Tatalui ca paharul patimirilor sa il ocoleasca, daca pentru aceste patimiri a venit in lume?” Din pacate, nu toti adancesc ceea ce a trait Domnul in inima Sa atunci. Nu toti stiu de ce a fost atat de chinuitoare rugaciunea Lui catre Tatal Sau. Nu toti se cutremura la gandul ca de pe fata Lui cadea sudoare de sange. Totusi, se cade ca toti sa stie asta – sa stie ca lupta duhovniceasca pe care a trait-o Domnul rugandu-Se Tatalui Sau in gradina Ghetsimani a fost cea mai mare, si totodata cea mai grea si mai cumplita incercare din viata Lui.
Ei bine, de ce au fost atat de infricosatoare suferintele Lui sufletesti, chiar fata de suferintele Lui trupesti? De ce s-a intristat atat de mult Hristos inaintea patimirilor Sale pe Cruce? Ganditi-va: daca vreunul dintre voi ar ajunge sa ia asupra sa pacatele a o suta de oameni si sa dea raspuns pentru ele inaintea lui Dumnezeu, de cata groaza s-ar umple si cat de greu l-ar apasa pacatele straine? Iar Domnul a luat asupra Sa pacatele intregii omeniri. Oare n-ati auzit cuvintele marelui proroc Isaia: Iar El pentru pacatele noastre a fost ranit si pentru faradelegile noastre a patimit; certarea impacarii noastre asupra Lui, si prin ana Lui noi toti ne-am vindecat (Is. 53, 5-6)? Oare nu ati citit ce scrie in prima Epistola a Sfantului Apostol Petru: El a purtat pacatele noastre in trupul Sau pe lemn… prin a Carui rana v-ati vindecat (1 Pt. 2, 24)?
Asadar, inca din gradina Ghetsimani Domnul s-a intristat sub infricosatoarea greutate a pacatelor intregii lumi, pe care le-a luat de bunavoie asupra Sa, pentru care a trebuit saa devina Jertfa inaintea dreptei judecati a lui Dumnezeu, fiindca El – si nimeni altul – putea rascumpara pacatele intregii omeniri. Iata de ce sudoare insangerata picura de pe fruntea Lui, iata de ce S-a chinuit atata Domnul rugandu-Se Tatalui Sau. Putem oare sa ne inchipuim macar chinul acesta? Caci El, ca Om, era Drept, urator a toata nedreptatea si plinitor a toata dreptatea (Mt. 3, 15). Pe deasupra, El, Atoatestiutor fiind, stia si ce vedem noi in zilele noastre, stia ca vor trece veacuri si neamul omenesc Il va uita din ce in ce mai mult, chiar va huli si va defaima numele Lui cel sfant, stia ca la A Doua Sa Venire Fiul Omului de-abia va mai gasi credinta pe pamant (v. Lc. 18, 8). continuare »

Un ordin semnat in anul 2006, de catre fostul ministru al educatiei, Mihail Hardau, a scos din programa scolara teoria lui Darwin, pe motiv ca elevii ar avea prea multe de invatat.

Ordinul a intrat in vigoare abia de anul acesta, iar unul dintre ONG-uri a declansat o ampla campanie pentru reintroducerea in manuale a acestei teorii.
Liderii organizatiei ii acuza pe specialistii din Educatie ca incalca dreptul elevilor la cunoastere, in timp ce “Biserica Ortodoxa Romana” sustine ca teoria lui Darwin este oricum depasita si se poate renunta la ea.
Organizatia a fost surprinsa de rezultatul unui studiu guvernamental de la sfarsitul anului trecut, conform caruia doar 14% dintre elevii romani din clasele VII-XII cred ca omul se trage din maimuta, iar cei mai multi stiu doar de varianta Adam si Eva.

In speranta unei solutionari rapide a cazului, cei care militeaza pentru liberatatea constiintei vor depune la Ministerul Educatiei o scrisoare prin care cer reintroducerea teoriei lui Darwin in liceu, iar daca nici asa nu vor reusi sa rezolve ceva, acestia ameninta cu proteste de strada.

Sursa: descopera.ro

Comentariu: Si totusi este bine ca s-a intamplat si mai imbucurator este faptul ca elevii au fost invatati de catre parinti si bunici adevarul despre facerea omului de catre Atotputernicul Dumnezeu.

A doua zi dupa Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, Biserica de demult, prin tipicul Ierusalimului si prin randuiala marelui locas al Sfantului Sava, a hotarat a sarbatori Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil cu cantari de lauda, cinstind pe bunul vestitor de bucurie. Pentru ca se cuvine aceluia a fi cinstit de noi dupa vrednicie, ca cel ce a slujit taina mantuirii noastre, aducand Fecioarei celei fara de prihana vestire despre intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, in preacuratul ei pantece. Pentru ca, daca un imparat pamantesc, printr-un cinstit sol, aduce in cetate vreun cuvant de mila imparateasca, de toti cetatenii se cinsteste mult, cu atat mai mult pe cel trimis de la imparatul ceresc, cu preamilostivul cuvant spre neamul omenesc, cel vestitor de vesnica mantuire, pe Gavriil, cel mai ales voievod al ingerilor, cu datorie este a-l cinsti cu deosebita praznuire. Iar cat este de cinstit acest sol dumnezeiesc, singur si-a spus cinstea sa mai inainte Sfantului Zaharia, zicand: “Eu sunt Gavriil, care stau inaintea lui Dumnezeu, adica mai aproape decat alti ingeri de scaunul lui Dumnezeu”. Si precum la pamanteasca imparatie, pe cat cineva este mai aproape de imparat, si de tainele imparatesti este mai cinstit; asemenea si la cereasca imparatie, sfintii ingeri cei ce mai de aproape stau inaintea lui Dumnezeu sunt vazatori ai tainelor lui Dumnezeu mai incredintati, au mai multa cinste si slava si mai mult stralucesc decat ingerii care sunt in randuielile cele mai de jos.
Sfanta Scriptura spune ca ingerii randuielii celei preainalte sunt mai aproape de dumnezeiasca si neapropiata slava, si intre acestia se afla mai marii voievozi ingeresti, adica ceata Sfintilor Arhangheli. Ca scrie la Sfantul Tobie ca, impreuna cu calatorul lui Tobie, acel tanar a spus ca este inger si a aratat ca este unul din cei sapte arhangheli care stau inaintea lui Dumnezeu. Inca si Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu pe cei sapte ingeri ii pomeneste in cartea Apocalipsei sale, zicand: Har voua si pace de la Cel ce este, a fost acum si vine; cum si de la cele sapte duhuri care sunt inaintea scaunului Lui. Deci, dintre cele sapte, unul este Sfantul Gavriil, care este al doilea dupa Sfantul Mihail. Caci astfel se numara dupa nume: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Selatiil, Gudiil si Varahil. Iar de va zice cineva: “De ce n-a trimis Dumnezeu la Preacurata Fecioara pe cel dintai dintre ingeri, pe Mihail, ci pe Gavriil, care este dupa dansul?”, acela sa stie ca toti cei sapte sfinti ingeri mai inalti cu cinstea sunt intre dansii asemenea. Dar cu numarul se incepe de la Mihail si fiecare dintre dansii isi are slujba sa deosebita. Astfel, Mihail este biruitorul vrajmasilor; Gavriil, vestitor al dumnezeiestilor taine; Rafail, tamaduitor al neputintelor omenesti; Uriil este raza a focului dumnezeiesc si luminator al celor intunecati; Selatiil este rugator, pentru ca rugandu-se totdeauna lui Dumnezeu, indeamna pe oameni la rugaciune; Gudiil este slavitor al lui Dumnezeu si isi are slujba de a intari pe oamenii care se ostenesc la orice lucru pentru slava lui Dumnezeu si a le mijloci rasplatire, iar Varahil este datator de binecuvantarea lui Dumnezeu si mijlocitor al dumnezeiestilor faceri de bine. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=yG04hbS0SXI]

Marie bucura-te
Domnul este cu tine.
Binecuvantata esti tu intre femei
Bucura-te Marie.

Ce fel de inchinaciune poate fii aceasta
Cugeta Fecioara tulburandu-se de cuvantul lui.

Nu te teme Marie
Nici nu te mira de chipul meu strain
Si nici nu te spaimanta
Ca Arhanghel si nu om sunt.
Sarpele oarecand a amagit
iar eu iti vestesc acum
Ca vei ramane neatinsa
Si vei naste fiu.

Fa-mi cunoscuta ingere
Puterea graiurilor tale
Ceea ce mi-ai zis acum
Cum, cum va fii?
Si cum voi zamisli prunc
Curata fecioara fiind.
Mai limpede spune-mi acum
Si cum voi fi,
Si cum voi fi
Maica Ziditorului?

Marie bucura-te
Ca iata de acum
Vei fi Imparatului scaun.
Ca iata vei lua in pantece
Si vei naste fiu
Si vei pune numele Lui Iisus.
Acesta va fi mare
Si al Celui prea inalt Fiu se va chema.
Si va imparati intru toti vecii
Si imparatia Lui nu va avea sfarsit.
Bucura-te Marie.

Maria a zis catre inger:
Cum va fi aceasta,
De vreme ce nu stiu de barbat,
Spune-mi?

Duhul Sfant se va pogori peste tine
Si puterea Celui prea inalt te va umbri.
Ca la Dumnezeu nu-i nimic cu neputinta.
Bucura-te Marie.

Graitor de adevar mi te arati,
A zis Fecioara,
Caci de bucurie vestitor te arati.
Iata roaba Domnului,
Fie mie dupa cuvantul tau.
Salasluiasca-n mine Dumnezeu
Caruia cu tine-i strig:
Bine-l cuvantati toate lucrurile Domnului.

Marie bucura-te.
Biserica, usa, rai,
Turturea cu dulce viers.
Bucura-te norusor,
Maica Mielului
Si-a Pastorului cel bun,
Scara, masa si pod.
Bucura-te Marie.

Citisti si: INEDIT: Cuvânt la Buna Vestire, al celui între sfinţi părintele nostru Andrei, episcopul Critului

Partea I [vimeo=https://vimeo.com/21435811]

Partea a II-a [vimeo=https://vimeo.com/21439892]

Frati crestini,

Ne aflam in sarbatoarea Bunei Vestiri, aceasta sarbatoare de primavara. S-a vorbit aseara despre aceasta sarbatoare si astazi la sfanta Liturghie si as vrea sa adaug si eu ceva in seara aceasta. Mai intai as vrea sa va spun ceva despre orasul Maicii Domnului, despre acel Nazaret al carui nume il stim din copilarie (…).

Mai intai, Tara sfanta, aceasta tara a lui Iisus si a profetilor este pe malul Mediteranei, intre Mediterana si Iordan. Are trei provincii: Iudeea, partea de sud, unde este Ierusalimul, Samaria, partea de mijloc si Galileea, partea de nord. in partea de nord, in susul acestei Galilei este muntele Carmei, in care sfantul proroc Ilie a adus jertfa sa faimoasa care nu se poate uita, intr-un moment de mare criza religioasa, in veacul al VIII-lea inainte de Hristos. Deci Carmelul, un podis muntos, cam asa cum este podisul Ardealului, care si iarna are iarba si flori, fiind aproape de Mediterana care trimite caldura ei binecuvantata si asupra acestei regiuni muntoase. Tot in aceasta Galileea, partea de nord a Palestinei, partea catre Iordania de astazi, deci catre rasarit, este marginita de Marea Galileii sau a Ghenizaretului, pe care Iisus si pescarii lui, sfintii apostoli, adeseori o strabateau in lung si in lat. Adeseori vedem pescarii, sfintii apostoli si ai lor, pescuind in aceasta mare care are foarte multi pesti. Si atunci ca si acum, barci strabat in toate sensurile aceasta mare a Galileii care este o mare limpede, insa cu foarte multi curenti, incat adeseori apa se misca, la cea mai usoara adiere a vantului se fac valuri marisoare. Daca este un vant mai puternic, valurile se ridica sus de tot. In acea noapte de neuitat, cand apostolii veneau de dincolo de mare, deci din Iordania de astazi, catre Capernaum, s-a starnit furtuna, incat s-au spaimantat ca se ineaca. Iisus dormea la carma. Si Il scoala pe Iisus: „Doamne, scoala, ajuta-ne, ca pierim”(Mat. 8:25; Mar. 4:38; Lc. 8:24)! Valurile aruncau apa in corabie. Aceasta este Marea Galileii sau Marea Ghenizaretului. In aceasta regiune, un fel de Bucovina a noastra, sunt mai multe orase; orasul principal este Nazaretul. Si mai este un oras, Cana, Cana Galileii, unde Iisus a facut prima minune, unde a schimbat apa in vin.

Nazaretul este un orasel destul de mare astazi. Pe vremea Mantuitorului era micut, era un sat. In cei doua mii de ani de crestinism, acest sat a crescut si are infatisarea unui oras. Este construit pe un fel de amfiteatru. Partea lui de sud este inalta; sus de tot sunt niste paduri care continua acest amfiteatru, incat toate casele de pe aceasta inaltime privesc catre rasarit si toate primesc soarele in fata lor in orice inceput de zi. De acolo de sus se vede in departare muntele Hermonului, de care aminteste psalmistul (Ps. 28:6; 41:8; 88:13; 132:3). Acest munte al Hermonului are aproape toata vremea zapada pe toata creasta lui alba: in mai am vazut zapada pe creasta lui. In acest oras Nazaret acum sunt si blocuri. Partea de sus se cheama Illit Nazaret si in partea de apus a Nazaretului sunt multi romani, insa evrei si rusi, refugiati acolo. In piata din Nazaret am intalnit multi evrei romani. Nu stiam cum sa ma descurc cu limba si aud vorbind romaneste! Sigur, bucuria mea si a oricarui roman. continuare »

Fericesc initiativa fratilor ortodocsi romani pentru pastrarea dreptei credinte, mai ales acum cand politicienii pregatesc terenul pentru venirea in Romania a ereziarhului Papa. Marturisirea dumneavoastra nu va ramane fara roade, la fel cum nici a noastra nu a ramas. Eu personal lupt de ani de zile impotriva ecumenismului si pot spune ca roadele acestei lupte se vad. Dumnezeu ne intareste in lupta noastra buna. Biserica lui Hristos are nevoie de marturisitori astazi, mai mult ca oricand, acum cand mrejele papismului diabolic se intind peste tot in lume prin viclenie, ca sa insele de s-ar putea si pe cei alesi, adica pe crestinii ortodocsi de pretutindeni. Din experienta nostra amara cu venirea Papei in Grecia putem sa va spunem ca multime de demoni au venit impreuna cu el, care din pacate nu au plecat odata cu el, ci au ramas in patria noastra manifestandu-se in Biserica si in societate prin diferite caderi si scandaluri, duhul secularizarii, delasarii si al alterarii credintei lucrand  cu mult mai multa putere.
Duhul sincretist, ecumenisto-papist i-a cuprins pe cei mai slabi, rupandu-i de adevarul Ortodoxiei, creand monstri spirituali care se numesc pe sine ortodocsi dar gandirea lor este alterata de duhul necurat ecumenist. In Teologie acesti demoni se manifesta prin asa numita ‘teologie postpatristica’ in care se spune ca Sfintii Parinti sunt perimati, facandu-L astfel pe  Duhul Sfant care a vorbit prin ei,  mincinos. Nefericita vizita a papei poate fi considerata ca un seism puternic ce a zguduit intreaga societate elina.
Fericesc pe Parintele marturisitor Justin Parvu, strajer neadormit al dreptei credinte, pe care il doare inima pentru neamul sau roman ortodox si il rog sa ma poarte in rugaciunile sale.
Marturisirea de credinta: Spune NU venirii papei in Romania o vom publica in revista noastra teologica Theodromia si in toate celelalte publicatii marturisitoare ortodoxe imediat ce va fi tradusa in limba elina.

Protoprezbiter Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Universitatii Aristotelice din Tesalonic

Petitia poate fi in continuare semnata aici: https://www.petitieonline.ro/petitie/papa_nu_are_ce_cauta_in_romania_-p66477055.html

1. Razboiul se intelege si se explica doar in lumina biblica, fiindca toate razboaiele sunt biblice, stand sub controlul lui Dumnezeu.
2. La crestini, razboiul si pacea depind exclusiv de relatia noastra cu Dumnezeu si cu poruncile Lui.
3. La necrestini, acestea depind de relatia lor cu Dumnezeu si cu legea lui Dumnezeu sadita in constiinta lor si explicata intr-o anumita masura de inteleptii lor.
4. Razboiul placut lui Dumnezeu este razboiul omului cu el insusi, cu patimile si cu viciile lui. Daca omul nu poarta acest razboi cu sine, trebuie neaparat sa poarte razboi cu Dumnezeu si cu oamenii.
5. Pacatele nepocaite, hula, avaritia, curvia conducatorilor si ale poporului atrag pedeapsa razboiului, acesta avand rol pedagogic.
6. Pacea fara Dumnezeu e solul manos al razboiului.
7. Cauzele razboiului sunt in mainile oamenilor, iar efectele in mainile lui Dumnezeu.
8. Pacatele parintilor nepocaite atrag razboaie intre urmasi.
9. Pedeapsa unui popor apostat vine uneori prin popoare de la mare indepartare.
10. Atacatorii, daca nu fac voia Domnului, ci plinesc dorinta lor de a ucide si jefui, pot pierde razboiul chiar daca sunt mai bine dotati.
11. Eliberarea unui popor din grozavia razboiului vine prin pocainta si prin milostivirea lui Dumnezeu.
12. Mantuitorul a dat lumii pacea Sa, insa cei care o vor refuza vor fi batuti cu sabia razboiului pana in vremurile din urma.

Cuvant in Duminica Sfantului Grigorie Palama

Daca, precum va amintiti, in cea dintai Duminica a Marelui Post Sfanta Biserica a praznuit intarirea Ortodoxiei de catre cele sapte Sinoade Ecumenice, in cea de-a doua ea cinsteste pomenirea ierarhului Grigorie Palama, marele aparator al Ortodoxiei. Acesta a trait in al XIV-lea veac, la aproape sase sute de ani dupa ultimul Sinod Ecumenic. A primit o educatie aleasa, fiind apropiat al imparatului din Bizant, dar a parasit curand viata de la curte si s-a retras in muntele Athos, fiindca sufletul lui nazuia spre impartasirea statornica si nedespartita cu Dumnezeu. In zilele lui s-a ridicat hula asupra monahismului si mai ales asupra calugarilor din Athos, care erau defaimati pentru faptul ca-si inchinasera intreaga viata numai slujirii lui Dumnezeu, cugetarii la cele dumnezeiesti si rugaciunii. Sfantul Grigorie i-a infierat cu mare putere pe acesti hulitori, ridicandu-se in apararea monahismului ortodox, in acea vreme s-a ridicat ereticul Varlaam, care propovaduia invatatura gresita ca, schimbandu-Se la fata in muntele Taborului, Domnul Iisus Hristos nu ar fi stralucit cu lumina dumnezeiasca, ci cu o lumina pamanteasca, obisnuita. Sfantul Grigorie la dat in vileag ca eretic, invatand cu tarie ca lumina taborica este dumnezeiasca.
In ziua pomenirii acestui mare ierarh, ca de altfel in toate zilele cand sunt pomeniti sfinti ierarhi, auziti in Evanghelia care se citeste cuvintele lui Hristos: Adevarat, adevarat zic voua: cel ce nu intra pe usa in staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur si talhar, iar cel ce intra prin usa este pastorul oilor (In. 10, 1-2).
In ele, toti invatatorii mincinosi si ereticii sunt asemuiti unor hoti si talhari, ce nu doresc sa intre cu smerenie in sfanta credinta pe usa Ortodoxiei, ci nazuiesc sa se furiseze prin alta parte. Singura intrare sfanta si legiuita in dumnezeiasca invatatura e insa una singura, si unul singur este invatatorul nostru – Iisus Hristos (v. Mt. 23, 8), iar noi suntem datori sa urmam doar Lui si nimanui altcuiva. Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mantui; si va intra, si va iesi, si pasune va afla (In. 10, 9). La aceasta usa El i-a pus ca strajeri ai imparatiei Cerurilor pe sfintii apostoli, in urma carora au primit hirotonia, ca urmasi ai lor, multi alti pastori buni: toti acestia invata oile cele bune, turma lui Hristos, sa asculte de glasul singurului invatator si Pastor, sa mearga dupa Hristos.
Au fost si sunt numerosi conducatori pe care si-i alege neamul omenesc, multi invatatori care arata felurite cai de a trai – insa Domnul Iisus Hristos ne porunceste noua, crestinilor, sa mergem numai dupa El, dupa Pastorul Cel Bun, Care pune sufletul Sau pentru oile Sale (v. In. 10, 11). continuare »

„Fie ca inima ta sa nu pizmuiasca pre cei pacatosi, mai bine fii mereu in frica Domnului.” (Pilde 23:17)

1. Esti om botezat, adica curatit de necuratia dintru inceput si plivit de buruiana cea straveche. Necuratia cea dintru inceput si buruiana cea straveche au izvorat din pacatul cel dintru inceput si stravechi al stramosilor. Oare pretuiesti cum se cuvine mila si prea-marele dar ce ti s-a dat prin botez?

2. Dintr-o cocina murdara, botezul a facut din tine Biserica. Asadar, ce invidie poti avea oare in inima fata de cei ce preschimba iarasi o dumnezeiasca Biserica in cocina murdara? Inima ta sa nu invidieze pe cei pacatosi.

3. Sau daca cuiva i se curata, lumineaza, tamaiaza si impodobeste casa; si acesta, in loc sa tina casa sa in astfel de randuiala, ia lopata si arunca peste usi si ferestre toata necuratia – il vei invidia, oare, sau il vei plange?

continuare »

M-am intrebat si eu, ca multi altii, de ce n-au fost canonizati inca sfintii romani din prigoanele comuniste. Dincolo de teoriile lumesti care ar explica acest lucru, ramane totusi o realitate duhovniceasca, superioara. Iar aceasta cuprinde si faptul ca sfintii martiri din vremea prigoanelor comuniste sunt sfinti mari, foarte mari, care au facut si fac minuni uimitoare. Unii dintre ei au moaste intregi, altii au oase care imprastie mireasma placuta si/sau picura mir, si unii si altii savarsesc vindecari si alte minunate semne… Aceste lucruri, si altele asemenea, sunt dovezi de nebiruit ale puterii duhovnicesti a sfintilor marturisitori din prigoanele comuniste. Putere care, dupa cum arata istoria Bisericii, este mai mult decat indestulatoare pentru a birui ceea ce teoriile lumesti gasesc drept explicatie pentru intarzierea canonizarii.

Si atunci?

Dupa „ceva vreme” de intrebare si rugaciune, am inteles, cred eu, cine intarzie canonizarea sfintilor inchisorilor[1].

De pe pamant – pentru ca de aici izvoraste, de fapt, oprelistea – mirenii si preotii care-i cinstesc pe sfintii din prigoanele comuniste. Pare absurd, nu?

De dincolo, chiar sfintii inchisorilor. Si mai aburd, nu-i asa?

De fapt, nu, nu-i absurd. Ci chiar firesc: cei care opresc, in primul rand, canonizarile, sunt sfintii din prigoanele comuniste. Si o fac din multa dragoste de Adevar si din Dragostea cea adevarata ce impodobeste pe toti sfintii.

continuare »

[vimeo=https://vimeo.com/21257589]

Ascultati si: Predica Pr. Mihai Andrei Aldea – Despre sfintii ierarhi martirizati in perioada comunista- 20 martie 2011

[vimeo=https://vimeo.com/21400946]

“… dar nu e acum Venirea [A doua venire a lui Hristos, n.n]. Cine stie cand o fi. O fi ca sa ne pregateasca pe noi, nevrednicii, robii Sai, ca noi stam si adormim asa, la fiecare pas. Dar, uite, sunt zilele astea asa frumoase, cu slujbe la biserica, cu pregatirea noastra, din zi in zi asa, dar nu numai ca nu vin credinciosii, nici calugarii nu vin. Cu atat mai rau, cu cat moleseala iti iese din casa, plecand din viata noastra. Credinciosii, si ei, mai fumeaza, mai beau, mai fac un dans, mai o petrecere, dar raul este dincoace, ca noi, ca sa-i trezim pe ei sau sa-i facem sa vina la biserica, sa se pregateasca, noi… nimica. Intr-o biserica ca la noi, plina cu 120 de maici, ar trebui sa fie acolo negru, sa nu incapa credinciosul in biserica de maici. Da de unde, ca ele, ba ca-i bolnava, ba ca nu poate, ba ca e oprita de zile, si asa mai departe… Nu merge, nu e ravna, nu e dragostea…

Cu postul… (…) credinciosii ce sa mai vorbim, saracii, ca ei n-au antrenamentul si n-au ravna pe care ar trebui s-o aiba… Barbatul ii spune femeii, cand [ea] il cheama la biserica: ia hai sa te spovedesti, ia hai sa te impartasesti: “Dar ce vrei tu, sa ma faci pe mine calugar? Eu am randuielile mele, aia e pentru calugari”… Iata ca omul nostru indata se strica, calugarul si el la fel, nu face nimic, si ne gasim in fata primejdiei, in fata mortii cu totul nepregatiti. Nu numai ca nu incercam sa facem…, dar nici sa potrivim (?). Ei, si atunci Dumnezeu se supara mai mult pe noi. Suntem atat de indaratnici, de rataciti, cu mintea, si cu sufletu,l si cu trupul si cu toate pornirile noastre. Nu vrem nimic, catusi de putin asa, sa ne apropiem de Dumnezeu. Ne uitam la televizor, vedem prapadul Japoniei, vedem cutremurele, vedem toate incercarile astea, cutremure mai mici sau mai mari, dar sunt niste semne care dovedesc o apropiere a noastra [de sfarsit]. Acum apropierea sfarsitului, cand va fi, Dumnezeu o stie, ca noi le intuim asa dupa toate probabilitatile, dar faptul este ca nu ne miscam deloc, ramanem in amortire, ramanem in moarte, ramanem in pieire, si nu avem, asa, cutezanta sa ne ridicam putin, sa ne antrenam putin sa facem ceva. continuare »

Intr-adevar, putem zice si noi pacatosii ca minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai. Dupa ce va relatam aseara minunea intamplata la Iasi, astazi am aflat de la fratele Danion ca minunea s-a repetat si la Manastirea Petru Voda, iar cei prezenti vedeau cum iese pur si simplu mir din sfintele moaste. Chiar daca moastele erau sterse din cand in cand cu vata, mici broboane de mir izvorau din nou, emanand un miros puternic. Un frate prezent in acea chilie avusese indoieli la inceput fata de provenienta mirului, dar acum minunea se petrecea chiar sub ochii sai si acesta nu a fost decat un motiv pentru si mai multa credinta fata de Sfintii Inchisorilor. Chiar Parintele Justin ii prorocise cum ca necredinta sa fata de aceasta minune va fi prilej de si mai multa credinta. Dupa 10 ore mainile lui inca mai miroseau a mir, doar pentru ca a tinut raclita cu sfintele moaste in mana. Ceea ce nu se intampla cu un mir obisnuit.

Slava lui Dumnezeu pentru toate. Revenim cu inregistrarea predicii lui Danion Vasile, tinuta azi – Duminica Sf. Grigore Palama, la manastirea Paltin – Petru Voda.

Frati si surori in Domnul, cu bucurie mare va marturisesc ca am foast martor al minunii de la Iasi din acest an, care a avut loc la sfarsitul conferintei “Minunile Sfintilor inchisorilor”, in timp ce participantii la conferinta se inchinau sfintelor moaste, iar parintele Ioan Sismanian de la manastirea Petru Voda ii miruia. De data aceasta au fost prezente doua raclite cu sfinte moaste, una fiind cea din anii trecuti, iar cealalta de la manastirea Paltin, Petru Voda, ce continea tot sfinte moaste de la Aiud care cu putine zile inainte de Duminica Ortodoxiei izvorasera mir cu un miros foarte puternic. continuare »

[vodpod id=ExternalVideo.991159&w=425&h=350&fv=loc%3D%252F%26autoplay%3Dfalse%26vid%3D13426704%26locale%3Den_US%26hasticket%3Dfalse%26id%3D13426704%26v3%3D1]

Profesorul Ion Vladuca ne încânta cu câteva referiri exceptionale la arta româneasca traditionala, la legatura dintre arta româneasca inspirata de trairea curata a Sfintelor Scripturi si a traditiei Bisericii Ortodoxe si sanatatea noastra mintala si, pâna la urma, chiar fizica.
Arta traditionala ca medicament pentru acest ritm demonic de viata în care traim inutil, fara nici un orizont spiritual, tetrapilectomand pe tema unui nimic existential care ne inunda si ne ucide sufletul zi de zi.
Cincizeci de minute de meditatie la faptul ca acest paradis a fost viu si a fost al nostru nu mai departe de doua generatii în urma. Între timp noi l-am distrus si l-am vândut la bucata, asa cum ne-am vândut si tara, si sufletul, si onoarea, si rusinea…
Nu mesterii care sa faca aceste splendori lipsesc, ci românii care sa le cumpere si sa-si înfrumuseteze casele cu ele, ne spune Ion Vladuca.
Întrebându-l pe un artist din Maramures ce înseamna coloana infinitului, acela i-a raspuns invitatului meu ca fiecare segment de acolo este un sicriu al celor ce s-au jertfit în fiecare generatie pentru ca verticalitatea acestui popor sa fie pastrata. Ultimul segment îsi asteapta jertfa sa. Va veni?
Si înca ceva. Tablourile acelea frumoase care împodobesc studioul pot fi achizitionate si pot împodobi casele fiecaruia/fiecareia dintre dumneavoastra. Vizionare placuta.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KDTox4OE9w8]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=RtfzjjL2I2w] continuare »

„Nu va ramane Duhul Meu pururea in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup” (Fac. 6, 3).

In om exista doua tendinte contrarii, insa constiinta este una singura. Caracterul oricarei personalitati umane este definit prin partea spre care ea inclina. Daca inclina spre partea duhului, omul va fi duhovnicesc; daca inclina spre partea trupului, omul va fi trupesc. Duhul nu piere nici in cel trupesc, insa e inrobit si nu are nici un cuvant de spus. El e subjugat si inrobit trupului ca un rob stapanului sau, nascocind pentru el toate desfatarile cu putinta. Nici in omul duhovnicesc trupul nu piere, dar se supune duhului si lucreaza pentru el, pierzandu-si dreptul la hrana – prin postire, la somn – prin priveghere, la odihna – prin necontenita truda si istovire, la desfatarea simturilor – prin insingurare si tacere. Dumnezeu nu ramane acolo unde imparateste trupul, fiindca organul comuniunii Sale cu omul este duhul, care nu este intr-o astfel de situatie la locul ce i se cuvine. Prima oara, se simte apropierea lui Dumnezeu atunci cand duhul incepe sa-si ceara drepturile prin miscarile fricii de Dumnezeu si ale constiintei; iar atunci cand si constiinta impreuna cu libertatea inclina in aceasta parte, Dumnezeu intra in comuniune cu omul si incepe sa locuiasca in el. Din acel minut vor incepe sa se induhovniceasca si sufletul si trupul, si omul launtric si cel vazut, pana ce Dumnezeu va deveni totul in toate in acel om, si el, induhovnicindu-se, se va indumnezei. Ce minunata imbunatatire si cat de putin si-o amintesc, o pretuiesc si o cauta oamenii!

1.1. Introducere

Cei care vorbesc de o criza de identitate prin care trece acum Ortodoxia si vad in Legea privind parteneriatul dintre stat si culte mai degraba un ajutor social pe care il da statul Bisericii si o mita electorala, o seductie politica incercata de Putere si nicidecum o reinnodare si continuare a unei vechi traditii filantropice a BOR nu cunosc absolut nimic din istoria si traditia diaconal-filantropica a Ortodoxiei. Acestia inventeaza pericole imaginare: ca legea ar produce mai degraba o clientela sociala, in scop electoral, si un nou grup de birocrati eclesiali, vanatori de fonduri europene sau guvernamentale si ca Biserica ar intra intr-o competitie sociala nefireasca[1].

In primul rand, trebuie spus ca Statul nu face Bisericii nici o favoare, nici un hatar sau privilegiu, intrucat banii alocati pentru proiectele sociale sunt banii contribuabililor, care in proportie de 87% sunt ortodocsi. Ceea ce face Statul este sa invite civilizat si democratic Biserica sa ia parte la viata cetatenilor si sub aspect social.

Problema incepe dupa incheierea acestui parteneriat cu statul, depinzand de conditiile impuse de stat, de normele de aplicare, de criteriile de competitie si apoi de implementarea lui in cadrul moralei crestine.

In principiu, cred ca initiativa este buna. Astfel de parteneriate functioneaza si in alte state. Apoi, se recunoaste oficial principiul subsidiaritatii, aplicat activitatii cultelor religioase din Romania, si rolul lor benefic si necesar intr-o democratie.

Faptul ca BOR nu are fonduri proprii suficiente, cum au celelalte culte din Romania si din lume, deoarece a fost deposedata de patrimoniul ei in perioada comunista, este o alta problema. Daca Statul vrea ca BOR sa fie considerata partener egal, cu maxima eficienta si de perspectiva, atunci cred ca solutia ar fi ca statul sa retrocedeze BOR tot ce a confiscat. In aceste conditii s-ar putea spune, pe drept cuvant, ca este vorba de un parteneriat onest si nu de o relatie de vasalitate, cum pare a fi, dupa spusele unora, mai atenti la detalii.

In ciuda faptului ca Statul a jefuit in perioada comunista Biserica Ortodoxa, prin confiscarea totala a patrimoniului diaconal-filantropic, precum și a altor bunuri materiale, in postcomunim, cu multa ințelepciune și dragoste, Biserica Ortodoxa a construit cu banul vaduvei camine de batrani, orfelinate, cantine sociale, azile, brutarii, școli teologice, a contribuit la refacerea caselor dupa indundații și a acordat alte ajutoare materiale și banești celor aflati in nevoi.

Asadar, și fara ajutorul Statului, Biserica a facut activitate filantropica, mult mai mult decat a facut Statul activitate sociala cu banul public[2].

Hristos, Cel care a spus ca „atunci cand faci milostenie sa nu stie stanga ce face dreapta“ [3], ne spune de asemenea: „asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri“ [4]. Iata misiunea si scopul hristic al filantropiei in Ortodoxie. continuare »