† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Alexandru Vişinescu a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena 3, că nu se consideră vinovat pentru traumele prin care au trecut deţinuţii politici din penitenciarul din Râmnicu Sărat, în timpul comunismului. Vişinescu a spus că nu de el depindeau condiţiile în care erau ţinuţi deţinuţii şi că aspectele legate de programul sau hrana acestora erau stabilite de minister. Torţionarul a mai declarat că nu a putut să facă nimic împotriva sistemului şi că se temea pentru funcţia lui. De asemenea, Vişinescu a ţinut să precizeze că a pornit din pătura de jos a societăţii. Vişinescu ar putea fi primul torţionar comunist condamnat pentru crimele sale. Acesta ar fi responsabil pentru moartea a zeci de deţinuţi politici în perioada comunistă. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului susţine că deţinuţii politic erau pedepsiţi crunt pentru orice abatere minoră.
Alexandru Vişinescu a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 – 1963.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), împotriva lui Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 – 1963, pentru a analiza oportunitatea preluării în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.
Solicitarea vine după ce, miercuri, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. “În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi eventuala incidenţă a normelor privind prescripţia, acestea pot fi analizate numai după efectuarea de cercetări în cauză”, precizează reprezentanţii PICCJ.
Torţionarul Alexandru Vişinescu trebuie să răspundă în faţa legii! O spune preşedintele Traian Băsescu, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor. “Niciodată nu e prea târziu să faci dreptate”, spune şeful statului, făcând referire la fostul director al închisorii de la Râmnicu Sărat. “Trebuie să răspundă în faţa legii. Nu mă pot substitui nici procurorilor, nici judecătorilor”, a spus Băsescu, făcând referire la fostul director al închisorii de la Râmnicu Sărat. Întrebat dacă acest lucru nu este târziu, după 20 de ani de la comiterea faptelor, şeful statului a răspuns: “Niciodată nu e prea târziu să faci dreptate!”
Vişinescu este acuzat că, în perioada 1957-1963, cât a fost comandant al penitenciarului din Râmnicu Sarat, ar fi supus deţinuţii politici unui tratament inuman. A instaurat teroare prin practicile inumane gândite şi s-a asigurat că deţinuţii politici vor reţine până la moarte anii petrecuţi în temniţe precum animalele. Îl cheamă Alexandru Vişinescu şi a condus, în anii ’50, Penitenciarul Râmnicu Sărat.
| antena3
Imediat după revoluţia din 1989 a ieşit la iveală, pe lângă realităţile unei societăţi mutilate de anii comunismului, şi adevărul despre crimele abominabile comise în închisorile politice. Printre cei care s-au “evidenţiat” din postura de comandant de penitenciar este şi Alexandru Vişinescu, cel care, la Râmnicu Sărat, l-a bătut, la propriu, cu mâna lui, pe cel căruia avea să i se spună “Seniorul”. “L-am căutat pe Vişinescu după revoluţie, prin `93 sau `94, dar nu am reuşit să fac interviu cu el. Am ajuns la uşa apartamentului lui, l-am văzut, dar n-am reuşit să-l conving, pentru că ştia bine ce a făcut. El l-a torturat pe Corneliu Coposu la Râmnicu Sărat. L-a bătut, l-a schingiuit, a făcut cu el lucruri îngrozitoare”, ne-a spus realizatoarea cunoscutului serial “Memorialul durerii”, Lucia Hossu Longin.
“A făcut lucruri groaznice”
“Talentul” de torţionar al lui Vişinescu căpătase un asemenea “rafinament” încât ajungea până la pedepsirea femeilor deţinute politic prin torturi aplicate în zonele intime. “Vişinescu este unul dintre cei mai mari torţionari ai României. În istoria penitenciarelor politice, el figura ca singurul care a torturat femei, adică le-a schingiuit în locuri sensibile. Era renumit pentru asta. Pe lângă că a făcut ce a făcut la Râmnicu Sărat, în plus de asta, a mutilat femei, a omorât femei, a făcut lucruri groaznice. Pur şi simplu, le agresa în zona sexuală, deci le tortura în acest mod”, a mai spus cunoscuta realizatoare de televiziune.
“Era un criminal înrăit, visceral”
O altă mărturie despre cruzimea de care a dat dovadă Alexandru Vişinescu între 1956 şi 1963, cât timp s-a aflat la conducerea penitenciarului de la Râmnicu Sărat, vine şi din partea unui comunist din vechea gardă. “Vişinescu era foarte dur, câinos la suflet, un om ordinar, parşiv. Era un criminal înrăit, visceral, din interiorul lui pornea tendinţa asta. Primea ordine, dar ar fi putut să le aplice mai blând, mai omeneşte. Şi acum are acelaşi comportament agresiv, ca dovadă stă faptul că a vrut să îl lovească pe acel cameraman”, a spus, pentru “ring”, fostul demnitar comunist Vlăduţ Nisipeanu.
Doamnă Lucia Hossu Longin, aţi făcut la un moment dat un top al torţionarilor din România de pe vremea comunismului.
Am scos o carte care se cheamă “Memorialul durerii – Seria neagră”, dar s-a epuizat, împreună cu DVD-urile. Erau biografiile a opt torţionari acolo.
În acest aşa-zis top ar intra şi acest Alexandru Vişinescu?
Eu am făcut o galerie a celor opt torţionari după ce am realizat interviuri cu ei. Pe Vişinescu l-am urmărit, dar n-am putut să fac interviu cu el. Am ajuns în uşa apartamentului lui, l-am văzut, dar n-am putut să fac interviu cu el pentru că nu m-a lăsat. Ştia bine ce a făcut… El l-a torturat pe Corneliu Coposu la Râmnicu Sărat. L-a bătut, l-a schingiuit, a făcut cu el lucruri îngrozitoare.
Personal a făcut chestiile astea sau a dat ordin cuiva?
Nu, el, personal, a aplicat pedepsele! Este unul din cei mai mari torţionari. În istoria penitenciarelor politice el figura ca singurul care a torturat femei, adică le-a schingiuit în locuri sensibile. Era renumit, celebru pentru asta. Pe lângă că a făcut la Râmnicu Sărat ce a făcut, în plus de asta, a torturat femei, a omorât femei, a făcut lucruri groaznice.
Cum este posibil ca un asemenea personaj să trăiască bine mersi şi să nu aibă niciun fel de probleme cu legea?
Gândiţi-vă că şi Caraman, că şi Enoiu, o mulţime sunt ori au fost în situaţia asta. Unii au fost chiar şi în Parlamentul României, Moiş şi alţii, imediat după 1990. Nu s-a întâmplat nimic. Pe toate astea a pus doamna procuror general NUP. Noi am făcut – când lucram la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului – un dosar cu trei sau patru dintr-ăştia care mai trăiau. Dar s-a pus NUP pe ele.
Cu Enoiu aţi reuşit până la urmă să faceţi interviu?
Nu, nici cu Enoiu nu am reuşit, pentru că se ascundea, n-am avut nicio şansă. Deci în carte erau Alexandru Nicolschi, Vasile Ciolpan, era Borcea, care a condus colonia Midia, la Canal – şi ăsta a fost unul dintre marii criminali. Mai era şi Szabo, care a condus minele de plumb. Deci am făcut cu cei cu care am putut realiza interviuri. Enoiu apare în Memorial în toate mărturiile, fie că sunt din anii ’50, fie că sunt din anii ’70. Acest om a fost o lungă perioadă torţionar.
Enoiu mai trăieşte?
Nu, Enoiu a murit acum un an sau doi, aşa am auzit. Din păcate, nu am putut să fac interviul cu el. Vă daţi seama că şi cu cei cu care am realizat interviurile am reuşit cu foarte mare greutate. Cu Liviu Borcea m-am dus la Cluj, tot aşa, cu greu, dar până la urmă am pătruns. A fost foarte greu. Când nu ai lângă tine nici poliţie, pe nimeni să te ajute, de multe ori te gândeşti că-ţi trage ăla un glonte în cap. Bine, nu era cazul, că nu-mi era frică mie, dar…
Interviul cu Nicolschi a fost destul de traumatizant pentru dumneavoastră!
Da, am şi declarat asta. După ce am făcut interviul, cred că o săptămână n-am dormit. Parcă mă vrăjise, eram absolut terminată. Mă gândeam cum de omul ăsta- figura lui şi tot ce făcea el – era un om asupra căruia timpul nu făcuse nicio schimbare. Era exact cum a fost în anii ’50. Am şi spus undeva că parcă a trăit sub un clopot de sticlă. Era la fel de dur, la fel de rău, la fel de răzbunător cum a fost în anii aceia. Nu se schimbase cu nimic. Era un om trecut de 75 de ani şi, cu toate astea, nu se schimbase.
Dar nu avea niciun regret pentru ce făcuse?
După 1968, comuniştii au început să facă şi ei puţină curăţenie, măcar de suprafaţă, şi atunci l-au scos din schemă. Singurul lui regret era că stăpânii pe care îi slujise nu fuseseră recunoscători faţă de el. Era supărat, aşadar, că nu a existat recunoştinţă din partea Partidului Comunist faţă de el pentru că îl slujise atât de devotat. Ăsta era singurul lui regret. De altfel, lui îi aparţine fraza aia, când a fost întrebat despre atâtea crime care s-au produs: “Ce, ştiam noi, bănuiam noi atunci că va veni 1989?” Mai târziu am avut în mână un dosar al caselor de partid, cum le-au luat, cum au confiscat mobilele, aurul etc. Acolo scria cum el s-a mutat în casa unei arhitecte pe care a scos-o peste noapte din imobil şi s-a mutat în toată averea ei: mobilă, bucătărie, paturi, lenjerii, absolut tot.
Se pare că şi Vişinescu este neschimbat din punct de vedere comportamental.
Gândiţi-vă că atunci când l-am căutat eu, după Revoluţie, la vreo trei ani, în ’93 sau ’94, el încă mai era – că în vremea aia au mai fost temătorii, ăştia, foştii schingiuitori – deci era dintre aceia care se temeau că va exista un proces, o judecată a timpului. Şi atunci se ascundeau, adică încercau să nu apară. Acum însă, când nimic nu se întâmplă, aţi văzut ce curaj pe el: înjura spre camere şi voia să dea cu pumnul. S-a văzut o oglindă clară a ceea ce sunt în stare să facă.
Cineva spunea într-un comentariu că aceştia ar trebui să fie judecaţi aşa cum au fost naziştii la Nurnberg.
Din punctul meu de vedere, pentru că sunt foarte bătrâni – deşi pe Maniu l-au băgat în închisoare la 75 de ani – nu aş fi cerut ca ei să facă neapărat închisoare, dar ar trebui judecaţi şi sancţionaţi cu pedepse cu suspendare, pentru că sunt prea bătrâni ca să îi trimiţi după gratii. Măcar să fie judecaţi, să realizeze ce-au făcut, pentru că ei nu realizează. Ei spun că au slujit legile pe vremea aceea, au slujit regimul din vremea aceea: “Dacă aşa mi s-a ordonat!” Dar dincolo de ordine, care într-adevăr erau criminale, era în ei un instinct către criminalitate.
Dar la ce le folosea până la urmă tot acest exces de zel?
Când erau numiţi într-o funcţie, se lua în considerare gradul lor de violenţă interioară. În cazul lui Liviu Borcea, el a fost trimis la şcoli un an sau doi. După doi ani li se făceau referate şi cei care erau mai cruzi şi mai bestiali, aceia erau menţinuţi. Cei care pactizau cu deţinuţii sau aveau gesturi umane erau înlăturaţi imediat. Deci, dincolo de legile pe care le-au aplicat, a fost propria lor cruzime şi propria lor sălbăticie care a existat şi s-a manifestat în nenumărate situaţii. Ciolpan, după cinci ani de Sighet, a fost înaintat în grad. Ei ştiau foarte bine că avansarea lor, cariera lor, avantajele materiale, primele, toate astea depindeau de cruzimea lor, de câţi morţi raportau, câte exterminări în închisoare, de câte mărturii strângeau. Ei mai adunau mărturii şi în cadrul închisorii, adică introduceau sisteme de ascultare şi puteau să mai cheme un deţinut să spună: “Uite, am auzit că ai povestit, ia, zi-ne numele cutare!” Deci astea erau criteriile în urma cărora erau avansaţi.
Aveau, aşadar, un fel de plan de îndeplinit.
Da, de pildă, la Canal aveau o normă de morţi. Aşa cum la Vişinescu se reţine că tortura femei şi le agresa în zona sexuală, deci le tortura în zona sexuală, despre Borcea se ştie că cei care nu mai puteau să muncească, erau bolnavi, cădeau, îi aduna într-o cameră, mureau, îi ducea într-un fel de morgă şi, înainte de a-i transporta de acolo, venea unul cu o suliţă şi îi înţepa de două trei ori în piept ca nu cumva să mai fie vreunul dintre ei muribund, să fie în viaţă.
“Avansarea lor, cariera lor, avantajele materiale, primele, toate depindeau de cruzimea lor, de câţi morţi raportau.” – Lucia Hossu Longin
“Dincolo de legile pe care le-au aplicat, a fost propria lor cruzime şi propria lor sălbăticie.” – Lucia Hossu Longin
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Eu cand vad diferentieri de genul " a executat doar ordinele sau a facut rau de buna voie ", ma gandesc ca cei care le fac sunt pur si simplu tampiti. Caci fac astfel de diferentieri cu sensul " daca ar fi executat doar ordinul fara sa depaseasca in violenta nivelul care i se ordonase, nu ar fi fost vina lui ". Pai cum sa nu fie vina lui, ca a executat un ordin al unor criminali ?!? E moral sa executi ordine ale dictatorilor, moralitatea nu iti spune ca mai bine sa iti pierzi functia dect sa faci cel mai mic rau unui om nevinovat ? Am urmarit si la tv ce spun astia despre Visinescu si alti tortionari, ei nu se pun in locul victimelor, se tem doar sa nu se mai repete dictatura respectiva si asupra lor si copiilor lor. Adica nu din compatimire fata de victimele comunismului se analizeaza acuma problema crimelor, ci pentru ca sa fie o pedeapsa ( asa de forma cu suspendare ) si sa nu se mai poata repeta. Eu ii consider complici morali prin asta, la crimele comunismului, inclusiv si pe cei care azi spun " nu aş fi cerut ca ei să facă neapărat închisoare, dar ar trebui judecaţi şi sancţionaţi cu pedepse cu suspendare, pentru că sunt prea bătrâni ca să îi trimiţi după gratii. Măcar să fie judecaţi, să realizeze ce-au făcut, pentru că ei nu realizează. Ei spun că au slujit legile pe vremea aceea, au slujit regimul din vremea aceea: “Dacă aşa mi s-a ordonat!” Dar dincolo de ordine, care într-adevăr erau criminale, era în ei un instinct către criminalitate ". Asta nu e scuza, caci chiar si daca nu era un ei un instinct de criminalitate tot criminali ar fi fost, executand ordine criminale. Un ordin se poate executa daca e bun, sau nu daca e rau, nu te poate obliga, cel mult te poate omora pentru ca nu ai executat. Atat.
Nu se poate sa gasesti o scuza in faptul ca li s-a ordonat, caci aveau posibilitatea sa nu execute ordinul, chiar si daca ar fi fost dati afara sau nu obtineau functia respectiva, sau chiar si daca ar fi fost ei insisi inchisi in puscarie. Nu se poate sa faci rau altora pe motiv ca ti se ordona sau te ameninta cineva. Asta tot CRIMA se cheama. Ca are niste circumstante atenuante, e altceva, dar tot crima e. In plus, degeaba se chinuie sa bage aia aceste crime la genocid impotriva poporului si ca nu ar fi crime individuale, asta e tot o mizerie. Mizerie e toata legea asta, nu e buna legea. Cum sa spui ca e buna o lege care nu considera niste crime ca nu au fost crime ( spuneau aia de la tv aberatii din astea ). Cum adica au fost crime impotriva poporului dar nu au fost crime individuale ? Ce diferenta este asta, e o tampenie toata diferentierea asta abstracta. ORICE CRIMA IMPOTRIVA POPORULUI ESTE SI CRIMA INDIVIDUALA, si ORICE CRIMA INDIVIDUALA SAU GENOCID, NU SE PRESCRIE, domnilor tampiti ! Scuze, am uitat ca de fapt vorbesc tot cu niste criminali, avortori, de care e plina tara asta, si care au conceptia ca in unele situatii, cand se prescrie ( ori de catre dictator, ori de catre societate ), crimele se permit si nu sunt crime. E pur si simplu revoltator sa spui ca o crima genocid nu este si crima personala, ca si cum crimele personale impotriva unor oameni nevinovati se pot prescrie, si nu ar fi vinovati cei care le-au executat ci doar cei care le-au prescris.
PAI CEI CARE LE-AU EXECUTAT NU AVEAU VOINTA LIBERA, ERAU DOAR NISTE ANIMALE, ROBOTI, SAU CUM ADICA ? Ce fel de lege mai e si asta, ce blestematie mai e ? O lege criminala ea insasi. Lege criminala facuta de niste criminali care conduc tara asta plina de criminali nepasatori, si care trece neobservata, ca si cum ar fi ceva bun, dupa cum spuneau chiar la tv.
Pai nici nu ma mir ca vreme de 20 de ani nu s-a spus nimic despre crimele astea, pai cum sa se spuna daca cei de la putere nu au avut interesul ( fiind ei insisi din randul tortionarilor ), iar poporul, fiind plin de criminali, il doare in cot atata timp cat nu este amenintat el insusi sa fie omorat sau bagat la inchisoare. Pe fiecare in doare doar de el insusi, asta e.
O tara, o lume de mizerie.
Oamenii acestei lumi mizere, se vad pe ei insisi ca niste simple instrumente ale societatii, nu ca persoane libere care se pot autodetermina in planul vesniciei dupa poruncile lui Dumnezeu. Ei se vad ca niste produse ale societatii, lipsite de vointa libera, persoanala, fac ce face restul lumii si considera ca o constiinta nu isi are rostul. Ca atata timp cat faci ce face si restul, mustrarea de constiinta e nefolositoare. " Alaturatu-s-au animalelor celor fara de minte si s-au asemanat lor ". Produse criminale ale societatii ... Imi pare rau, dar cu asemena nivele de " moralitate " nu ai ce sa faci ... Intr-o astfel de tara, societate si lume, cand se face ceva se face doar din interes propriu, egoism ...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Afirmarea raspicata a adevarului cu privire la monstruozitatile comise de acest funest Al. Visinescu si de altii asemenea lui, chiar daca sunt varstnici e o necesitate stringenta si o datorie de onoare - desi atat de tarziu constientizata! - a noastra, ca romani pentru care au fost ucisi martiric sfintii inchisorilor comuniste. Sine ira et studio, fara razbunare sangeroasa, condamnarea lor - fie si cu suspendare! - se impune cu necesitate! Si asta pentru ca, departe de a fi numai simbolica, o astfel de condamnare morala este pentru totdeauna, fiindca, situandu-se dincolo de limitele inerente ale justitiei omenesti, ea nu mai poate fi, din fericire, "cu suspendare"!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
106 ani de la marea rascoala taraneasca din 1907
S-au împlinit 106 ani de la marea rascoală a țăranilor români din 1907, răscoală care a cuprins întreaga țară și care a fost reprimată de burghezie și moșierime, în frunte cu regele Carol I, cu o cruzime de neînchipuit.
Noua burghezie care conduce România de peste 23 de ani încearcă să o treacă sub tăcere, pentru că se teme de muncitorii și țăranii pe care-i exploatează zi de zi. A sosit timpul ca masele largi ale poporului să cunoască ce s-a întămplat atunci și să tragă învățămintele care se impun.
Cauza principală a răscoalei a fost exploatarea cruntă a țăranilor de către moșieri și de către noua burghezie care se ridică la sate, arendașii și chiaburii. Timp de secole țăranii români (alături de robii țigani) fuseseră exploatați de aristocrația feudală, adică de boieri și de mănăstiri. Situația a devenit și mai grea dupa 1600, când s-a interzis țăranilor să se mai mute de pe o moșie pe alta, și după 1830, când “Regulamentele Organice” din Moldova și Tara Românească, legi cu putere constituțională, aduse de ocupantul țarist rus, impuneau țăranilor să muncească și mai mult pentru boieri.
În timpul ”domnitorului unirii”, Alexandru Ioan Cuza, s-a realizat o reformă agrară ce viza împărțirea de pământ țăranilor, astfel încât ei să devină din iobagi oameni liberi și proprietari. Dar reforma a întămpinat împotrivirea inverșunată a boierilor, care nu vroiau cu nici un chip să-și piardă privilegiile. Unul din boieri a mers până acolo încăt a cerut intervenția trupelor otomane! Din cauza acestei impotriviri inversunate reforma s-a realizat în așa fel încat boierii și-au menținut puterea asupra țăranilor. Țăranii au fost improprietăriti, dar n-au primit cu toții loturi egale, ci aceia mai instăriti, cu mai multe vite de muncă, au primit mai mult decât cei mai săraci, cu vite puține. De asemenea, au existat și țărani care n-au primit nimic. Pe deasupra, pentru loturile primite țăranii trebuiau să plătească despăgubire boierului. Din această cauză, mulți țărani n-au putut să-și păstreze pământurile și au ajuns din nou în puterea boierilor. Așa se face că în jurul anului 1900, deci la peste 3 decenii de la reforma agrară, un milion de țărani stăpâneau MAI PUTIN pământ decât 4171 de mari moșieri. Din cei peste un milion de țărani proprietari, nu mai puțin de 800 000 erau țărani săraci, cu mai puțin de 5 hectare fiecare, aflați la mila cămătarilor și a băncilor. În plus, pe la 1907 existau circa 300 000 de proletari agricoli, oameni săraci lipiți pământului, fără nici un petec de pământ, care trebuiau să-și câstige pâinea muncind pentru cei instăriti.
Situația era agravată de faptul că mulți moșieri preferau să-și arendeze pământul unor burghezi(arendași) lipsiti de scrupule, care exploatau țărănimea după metoda capitalistă a maximizării profitului.
Politicienii și scriitorii antisemiti ai epocii, dorind sa creeze dezbinare in rândurile muncitorilor de la orașe, s-au grăbit să dea vina pe evrei, afirmând că țăranii suferă din cauza “arendașilor evrei”. Acesta insă era un mare neadevăr, intrucât nu toți evreii erau arendași, si nu toți arendașii erau evrei. În realitate numai 43% din arendași erau evrei, în timp ce 44% erau români. Iar pe lângă evreii bogați, ce trăiau din munca altora, existau și foarte multi evrei SARACI, care duceau o existență de mizerie la orașe și sate, fiind deci aliati firesti ai muncitorilor si țăranilor români.
Marxistii evrei ai vremii, in frunte cu Constantin Dobrogeanu-Gherea, părintele mișcării muncitorești de la noi, au ținut mereu partea țăranilor, apărându-i de abuzurile moșierilor și arendașilor, chiar si atunci când acei arendasi erau evrei “de-ai lor”. Marea rascoala din 1907 nu a fost deci o rascoală anti-semită, cum mai sustin unii si azi, ci o rascoala ANTI-MOSIEREASCA si ANTI-CAPITALISTA.
Răscoala a izbucnit în februarie 1907, în satul Flămânzi din județul Botoșani, pe o moșie arendată de frații Fischer. De aici răscoala s-a extins în satele din tot nordul Moldovei. Țăranii au luat cu asalt conacele boierilor si ale arendașilor iar grupuri de țărani au pătruns chiar în orașul Botoșani. Apoi revolta s-a extins spre sudul Moldovei, indeosebi in județele Roman, Bacău, Vaslui, Fălciu, iar dupa 10 martie a ajuns și in sudul țării, cuprinzând cu o deosebită furie județele Râmnicu Sărat, Buzău, Teleorman, Vâlcea, Olt, Dâmbovița, Prahova și o parte din Argeș. Mii de țărani au pătruns în orașul Râmnicu-Sărat, unde au manifestat pe strada principală, cerând pământ. În Teleorman o parte din soldați au trecut de partea țăranilor. În Olt doi proprietari transmiteau într-o telegramă că “focul se propagă cu o iuțeala neinchipuită” si că “trei sferturi din județ arde”.
Muncitorii de la orașe, care sufereau poate și mai mult decât țăranii din cauza patronilor de fabrici, și-au declarat solidaritatea cu țăranii. Manifestații de solidaritate a muncitorilor cu țăranii au avut loc la Pașcani, Buhuși, Galați și orașele miniere din sud-vestul județului Bacău.
Speriat, guvernul burghezo-mosieresc condus de liberali a trimis armata ca să înăbușe răscoala. Represiunea a fost cumplită. Trupele au tras în plin, iar în unele locuri s-a tras chiar cu tunul în țărani- de pildă la Galicea Mare (judetul Dolj), Băilesti, Vieru si Hodivoaia. Se apreciază că au murit mii de oameni. Presa burgheză a timpului a avansat cifra de 12 000 si chiar 13 000 de țărani uciși. Că aceste cifre sunt veridice o demonstrează faptul că regele Carol I insuși a trebuit să recunoască ca au fost omorâți “mai multe mii” de țărani.
Răscoala din 1907 a deschis drumul marilor lupte muncitorești de mai târziu ca: manifestația antirăzboinică de la Galați din 1916, greva tipografilor din Bucuresti din 13 decembrie 1918, greva generală din 1920, greva de la Lupeni din 1929, grevele ceferistilor si petrolistilor din 1933. Toate acestea au fost reprimate cu o cruzime ingrozitoare. Zeci si sute de muncitori au căzut secerați de gloanțe, dar valul revolutionar nu a putut fi oprit, si in cele din urma, dupa 1944, muncitorii si-au cucerit libertatea, sub conducerea PCR și pe care au pierdut-o în decembrie 1989 datorită trădătorilor din același PCR.
Iar acum, la 23 ani de la reinstaurarea capitalismului, burghezia s-a găsit sa vorbeasca de “crimele comunismului”.
Dar cine sunt acesti anticomunisti fervenți?
Ei sunt URMASII IDEOLOGICI ai celor care AU TRAS IN POPOR in 1907, in 1916, in 1918, in 1929, in 1933. Atunci s-a tras in popor si au fost omorati mii si mii de oameni numai ca sa fie impiedicată victoria revoluției socialiste. Acum se ”trage” din toate parțile în comuniști iar urmasii criminalilor de atunci vorbesc de “crimele” altora.
Cei arestaţi erau duşi în capitalele de judeţ, unde erau crunt bătuţi, „ca să ţină minte” şi să nu mai îndrăznească să se răscoale. Revizorul şcolar din judeţul Romanaţi relata că a văzut cu ochii lui cum erau maltrataţi sătenii din comuna Balş: „În ziua de 16 martie au început bătăile. Intrevenţiile mele să nu se bată fără cercetări prealabile au fost zadarnice. Se începea cu palme, lovituri de pumni în fălci până le umpleau gurile de sânge, îmbrânceli, snopeli [ în bătaie] până cădeau şi atunci jandarmii şi soldaţii jucau pe ei [...] La intervenţiile mele, se spunea: ”
După 1989 s-a încercat o minimalizare a răscoalei din 1907, punând-o în seama unor agitatori, membri ai unor organizaţii oculte din România şi ai serviciilor secrete din Rusia şi Austro-Ungaria, care urmăreau să destabilizeze România şi să ofere astfel guvernelor de la Sankt Petersburg şi Viena pretextul pentru a interveni şi a ocupa această ţară. Unii pseudoistorici au căutat să acrediteze ideea că ţăranii o duceau foarte bine, în anul 1906 a fost o recoltă bogată, astfel că nu aveau nici un motiv să se răscoale. Numărul morţilor ar fi fost de ordinul zecilor, cel mult al sutelor, şi aceasta pentru că ţăranii au atacat armata, care a fost nevoită să riposteze.
Concluzia unor asemenea pseudoistorici şi politicieni este una singură: guvernul liberal a dat dovadă de curaj şi patriotism, salvând ţara de la ocupaţia străină.!!! Acestora li se pot cita următoarele cuvinte scrise de Radu Rosetti în cartea Pentru ce s-au răsculat ţăranii, publicată la sfârşitul anului 1907: „Adevăraţii instigatori ai acestei mişcări sunt egoismul, lăcomia, lipsa de scrupule şi lipsa de prevedere a clasei stăpânitoare, a celei vechi, cât şi a celei noi. Asupra lor cade toată greutatea răspunderii pentru groaznica primejdie în care răscoalele au pus ţara”.
La rândul său, Spiru C. Haret, fruntaş al PNL, aprecia în 1905: „Oricine are dreptul să trăiască, şi când unei clase întregi de oameni i se taie mijloacele de existenţă, ei ajung la disperare şi nu mai ştiu să aleagă între ceea ce legea permite sau nu permite”. Economistul G.D. Creangă scria – în cartea sa Proprietatea rurală în România, apărută în 1907 – că 24% din gospodăriile ţărăneşti erau complet lipsite de pământ, iar 34% aveau mai puţin de 3 ha, ceea ce însemna că 58% dintre ţăranii României nu-şi puteau asigura existenţa zilnică.
11.000 de morţi şi 34 de dosare dispărute După înăbuşirea răscoalei, a continuat lupta pe cifrele care se refereau la numărul de morţi. Aici s-a instaurat o ceaţă totală. Din datele comunicate de primul ministru D.A.Sturza, rezultatele represiunii pentru perioada 28 martie – 5 aprilie 1907 au fost următoarele: 421 de morţi, circa 112 răniţi şi 1.751 de reţinuţi. Istoricul Markus Bauer crede că cifra oficială era de 419 persoane. În dezbaterile parlamentului cifrele variau de la câteva sute la câteva mii. Generalul Alexandru Averescu estima circa 2.000 – 2.500 de morţi, pe baza unei cercetări făcută de şeful Biroului de Statistică, Zamfir Arbore. Cifrele raportate de diplomaţii aflaţi în România atunci sunt la fel de ambigue: între 3.000 şi 5.000 (diplomaţii austrieci), între 10.000 şi 20.000 (diplomaţii francezi). Armata a avut parte de pierderi modeste: 10 morţi, 4 răniţi, 75 de soldaţi aduşi în faţa instanţelor militare, dintre care 61 au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă şi 14 la 5 ani de închisoare pentru revoltă. Cea mai frecventă cifră citată este însă aceea de 11.000 de victime. ”Adeverul” a fost cel care, pe de o parte a lansat-o şi, pe de altă parte, cel care a oferit publicului cauzele ambiguităţii ei. Iată ce scria Mille în ”Adeverul” din 4 martie 1909, comentând sacrificarea generalului Averescu:” E parcă o dreptate mai înaltă deaspura tuturor faptelor omeneşti. Acela care nu numai a prezidat la potolirea răscoalelor, dar le-a potolit în chip sălbatic, acela care a ordonat măcelărirea celor 11.000 de români, azi îşi ia răsplata bine-meritată”. ”Adeverul” aduce permanent noi dovezi în dosarul ororilor. Aşa încât şi alte ziare dezbat şi calculează cifra cu pricina, ajungând la acelaşi rezultat. Mai mult, alăturându-se la propunerea revistei ”Facla”, ”Adeverul” cere să se facă o anchetă a întregii prese, ca realitatea cifrelor să iasă la iveală. Ziarele de partid nu acceptă, deci ancheta eşuează. Dar curând ”Adeverul” este cel care dezvălui faptul că 34 de dosare care se referă la răscoale lipsesc din arhiva guvernului. În locul lor, putea fi găsită o simplă chitanţă, semnată de N.N. Săveanu, fostul secretar general care, înaintea plecării din guvern, luase dosarele, spre a le oferi custodiei lui Brătianu. Somat de ”Adeverul” să le restituie, Brătianu refuză categoric. În urma presiunilor publicistice, acesta susţine că le-a dat, la rândul său, în păstrarea regelui. Acestea sunt pricinile pentru care numărul românilor ucişi de români în 1907 va rămâne întotdeauna pentru propria lor istorie o mare necunoscută.
UCIGASII STRABUNICILOR NOSTRII AU SCAPAT NEPEDEPSITI IN CEA MAI MARE PARTE,MA CONSOLEAZA DOAR O SPERANTA BAZATA PE CREDINTA IN EXISTENTA JUDECATII DIVINE CARE II VA FACE SA PLATEASCA PENTRU CRIMELE LOR!!!!! SPER CA NU E ILUZIE!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Iluzie nu e, poti fi sigur.