Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost trimis în judecată

Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost trimis în judecată de Parchetul General fiind acuzat de crimele comise în perioada când a condus penitenciarul de la Râmnicu Sărat unde a instituit un regim de teroare căruia i-au căzut victime deţinuţii politici, au declarat pentru Gândul surse judiciare, informaţia fiind ulterior confirmată de Ministerul Public. Fostul călău comunist este acuzat şi va ajunge în faţa instanţei pentru crime împotriva umanităţii. Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc(IICCMER), instituţia care a sesizat Parchetul, a descoperit că Vişinescu s-ar face vinovat de moartea a 12 deţinuţi politici. În premieră în România, Gândul a prezentat anul trecut, profilul complet al fostului comandant al închisorii comuniste de la Râmnicu Sărat, în cadrul campaniei derulate în parteneriat cu IICCMER. Alexandru Vişinescu a fost comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, şi liderul ţărănist Ion Mihalache.

Gândul a publicat,anul trecut, pe 30 iulie, în cadrul unui proiectmedia în premieră pentru România, derulat în parteneriat cu IICCMER, profilul complet al torţionarului Alexandru Vişinescu, fost comandant al închisorii comuniste de la Râmnicu Sărat. La aceeaşi dată, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a cerut Parchetului începerea urmăririi penale împotriva torţionarului, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

În cei şapte ani în care a condus penitenciarul, Vişinescu a instaurat un regim de tortură şi teroare. Despre închisoarea unde şi-a pierdut viaţa fostul lider ţărănist Ion Mihalache, a vorbit şi Ion Diaconescu care a sintetizat condiţiile de detenţie: „Bătăi şi terorizări fizice, care – la fel frigul şi foamea – au fost generale. Bătăile erau pe categorii, pă… şi nu permanente, să-nţelege. Apoi, izolarea. Izolarea fantastică – să trăieşti ca-ntr-un mormânt. Şi mai a fost şi promiscuitatea, care… mă rog, este reprezentată prin acele tinete care stăteau în mijlocul celulelor şi-aşa mai departe.”

 După 50 de ani de uitare,Gândul l-a găsit pe Vişinescu trăind liniştit într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună, şi a obţinut primele imagini filmate cu temutul fost comandant de la Râmnicu Sărat. După mediatizarea cazului său, Vişinescu a reacţionat violent la încercările reporterilor Gândul de a vorbi cu el, înjurându-i şi încercând să-i lovească. Ulterior, fostul torţionar a răspuns întrebărilor, într-un interviu luat în faţa casei sale.

Gândul i-a găsit şi pe ultimii doi supravieţuitori ai lagărului de la Râmnicu Sărat care au povestit despre condiţiile inumane şi teroarea instituită de Vişinescu în închisoare.

Investigaţia istorică a dosarului Vişinescu a fost coordonată de către Andrei Muraru, fostul director al IICCMER, Dan Ţălnaru, director general al institutului, Adelina Ţânţariu, director în cadrul IICCMER.

După ce Gândul a prezentat, cazul lui Alexandru Vişinescu acesta a fost preluat de întreaga presă din România, fiind de asemenea prezentat pe larg şi în presa din internaţională, Washington Post şi Associated Press alocând spaţii largi subiectului.

Campania gândul a pornit de la un comunicat al Institutului de Investigare a  Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului din aprilie care anunţa operaţiunea de depistare şi cercetare a torţionarilor comunişti. O temă care în ultimii 10 ani a dispărut din spaţiul public.

Pe data de 3 septembrie, Alexandru Vişinescu a fost audiat la Parchetul General, ocazie cu care i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia de genocid. Ca urmare a deschideri dosarului torţionarilor, Ministerul Justiţiei a promovat un proiect de lege potrivit căruia aceştia ar urma să plătească despăgubiri victimelor din închisorile comuniste.

| gandul.info

One comment

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cuvânt de folos
    "Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*