După o jertfă de trei zile…
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ZVEktKQw5OA]
…a venit și VICTORIA! RESPECT PENTRU ROMÂNII ADEVĂRAȚI DIN PUNGEȘTI
Reprezentanţii companiei Chevron au anunţat, joi, că suspendă activitatea privind explorarea gazelor de şist în localitatea vasluiană Siliştea, în urma protestelor din ultimele zile. Potrivit unui comunicat transmis, joi, de reprezentanţii Chevron, prioritatea companiei este de a desfăşura o activitate “într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător”.
Chevron suspendă activitatea privind explorarea gazelor de şist în Siliştea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
“Chevron poate confirma astăzi (n.r. – joi) suspendarea activităţii în Siliştea, comuna Pungeşti. Prioritatea este să desfăşurăm activităţi într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm. Chevron îşi reiterează angajamentul de a avea relaţii constructive şi pozitive cu comunităţile unde îşi desfăşoară activitatea”, se arată în comunicatul citat.
Peste o sută de persoane din Siliştea (Vaslui) protestează, joi, pentru a patra zi consecutiv, în perimetrul unde Chevron ar urma să amplaseze o sondă de explorare a gazelor de şist.
În cursul dimineţii de joi, societatea angajată de Chevron pentru amenajarea platformei pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist şi-a retras din zonă cele două utilaje – un excavator şi un buldozer -, în huiduielile manifestanţilor.
Aproximativ 500 de persoane din Siliştea, judeţul Vaslui, au protestat, miercuri, în perimetrul unde compania Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist, iar în timpul manifestaţiei cinci localnici au leşinat, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde au rămas internaţi.
Miercuri dimineaţă, în localitatea Siliştea au ajuns două utilaje ale societăţii care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care ar urma să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist.
În timpul protestului de miercuri, aproximativ 50 de persoane au blocat drumul judeţean Vaslui – Gârceni, formând un cordon, pentru a împiedica accesul utilajelor în zona de explorare, iar la faţa locului a venit şi protopopul de Bârlad care le-a transmis oamenilor mesaje de încurajare şi a cântat “Cu noi este Dumnezeu”.
În aceste condiţii, jandarmii au intervenit în rândul protestatarilor din localitatea Siliştea, pentru a elibera şoseaua pe care aceştia o blocaseră, mulţi dintre manifestanţi fiind bruscaţi şi luaţi pe sus de forţele de ordine.
În zonă au fost trimişi peste 200 de jandarmi, inclusiv de la Gruparea Mobilă din Bacău, aceştia fiind retraşi din dispozitiv miercuri seară.
Miercuri seară, la Siliştea s-au aflat prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga, şi şeful Inspectoratului General de Jandarmi, Mircea Olaru, care au stat de vorbă cu reprezentanţii locali ai forţelor de ordine.
Protestele localniclor din Siliştea au început luni, când aproximativ 150 de persoane au blocat, parţial, drumul judeţean ce tranzitează comuna Pungeşti de care aparţine satul Siliştea. Marţi, la proteste au fost prezenţi şi patru preoţi de la bisericile din comuna Pungeşti, toţi îmbrăcaţi în straie bisericeşti, iar în imediata vecinătate a parcelei deţinute de Chevron, oamenii au instalat un cort sub care au dormit pe timpul nopţii.
În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Chevron si-a retras utilajele de la Pungesti. Pana in comuna urmatoare
http://www.realitatea.net/chevron-si-a-retras-utilajele-de-la-pungesti–pana-in-comuna-urmatoare_1295252.html
Chevron se pregăteşte să înceapă explorarea gazelor de şist în Dobrogea
http://www.realitatea.net/chevron-se-pregateste-sa-inceapa-explorarea-gazelor-de-sist-in-dobrogea_1294828.html