CINE-I INFRACTORUL LA PUNGEȘTI? "Punga asupritorilor sau Pungeştiul apărătorilor"?

infractorul de la Pungesti-1

Domnul Ponta spune că legalitatea trebuie apărată. Suntem cu totul de acord! Şi că ceea ce se întâmplă la Pungeşti, Vaslui, este ilegal şi trebuie să se revină la normalitate. Suntem cu totul de acord! Şi, pentru a lămuri lucrurile, punem această întrebare fundamentală: cine este infractorul la Pungeşti?
Conform proiectului de lege privind cumpărarea şi vânzarea de pământ de şi către persoane fizice, există ceea ce se numeşte drept de preempţiune. Localnicii au dreptul de a cumpăra un teren înaintea celor din alte localităţi şi cu atât mai mult în faţa străinilor. Acest drept de bun-simţ este completat în Uniunea Europeană şi de alte prevederi ce asigură comunităţilor o bună dezvoltare şi protecţie împotriva imixtiunilor distructive. De pildă, în ţări ca Austria sau Marea Britanie nu poţi construi pe pământul cumpărat ce fel de casă vrei tu, decât în anumite zone. În toate locurile în care există o comunitate rurală sau orăşenească nu poţi construi decât acele tipuri de casă care se încadrează în standardele comunităţii. În acest fel se apără specificul local, se păstrează tradiţiile şi istoria, se păstrează sufletul şi viaţa comunităţii şi, prin acestea, sufletul şi viaţa naţiunii.
La Pungeşti nu s-a respectat dreptul de preempţiune. Actul de vânzare-cumpărare între fostul proprietar şi Chevron este contestat. Câtă vreme această dispută nu a fost tranşată juridic nu se puteau da autorizaţii de construire şi de activitate industrială – sau de orice fel – pe acel teren. Totuşi s-au dat. Cu o uşurinţă extraordinară un teren agricol a fost deschis construcţiilor şi exploatării industriale. Doar un om total ignorant sau total lipsit de gândire ar putea crede că aici nu este vorba de corupţie. Cine ştie cât durează şi cum se fac actele cele mai banale în România – şi în judeţul Vaslui în particular – nu poate să nu fie uimit de felul în care au decurs lucrurile la Pungeşti. Dreptul comunităţii de a-şi apăra specificul, modul de viaţă, a fost grosolan încălcat – încălcându-se astfel şi prevederile UE în domeniu.
Oamenii au protestat şi au folosit căile legale de atac. Există proces pe rol în privinţa autorizaţiei de explorare primită de Chevron. Legal vorbind, explorarea nu poate începe înainte de finalizarea acestui proces. Ilegal, Chevron s-a hotărât să o înceapă deja. În acest moment, dincolo de orice alte aspecte, Chevron săvârşeşte, evident, o infracţiune. Datoria cetăţenilor ţării este, legal, de a raporta o infracţiune în curs şi, dacă au cum, de a i se opune. Cetăţenii din Pungeşti şi din alte părţi ale ţării care s-au opus activităţii ilegale desfăşurate de Chevron sunt în perfectă legalitate. Totuşi, în numele legii, Ponta şi alţi nomenclaturişti au apelat la Jandarmeria Română spre a apăra activităţile infracţionale ale Chevron. Ca urmare, s-au săvârşit nenumărate percheziţii, reţineri şi arestări abuzive. Au avut loc acţiuni de intimidare şi şantajare împotriva cetăţenilor români, au fost presaţi şi ameninţaţi minorii şi prin intermediul lor au fost şantajaţi părinţii. Oamenii au fost bruscaţi, insultaţi, bătuţi. Li s-a încălcat proprietatea repetat şi agresiv, inclusiv prin efracţie – prin ruperea zăvoarelor sau balamalelor de la porţi. Li s-a încălcat dreptul la liberă circulaţie, li s-a interzis să meargă să îşi cumpere alimente, fiind supuşi unui regim de înfometare şi teroare. La un preţ de circa 200.000 de euro pe zi jandarmii plătiţi de popor luptă împotriva poporului la cererea aleşilor poporului. Din 2 decembrie până pe 8 decembrie s-au cheltuit peste un milion de euro din banii noştri pentru ca Chevron să îşi continue activitatea ilegală! Însuşi primul-ministru recunoaşte că nu există cadrul legal necesar pentru explorările şi exploatările de gaze de şist, dar le susţine cu jandarmii împotriva poporului! Mai mult, au fost flagrant încălcate reglementările UE, care au prioritate faţă de cele româneşti conform Constituţiei lui Năstase şi Iorgovan. Cei care apără legalitatea sunt reţinuţi, arestaţi, hărţuiţi, primesc în luna cadourilor procese, amenzi, dosare penale din partea autorităţilor care apără infracţiunea. Este un adevărat genocid desfăşurat împotriva localităţii Pungeşti.
De către cine? Cine săvârşeşte aceste infracţiuni? „Statul român”! Cel care, în numele interesului public, bate, arestează, insultă, amendează, sechestrează, abuzează publicul! Cel care, în numele poporului, terorizează poporul, îi încalcă drepturile şi libertăţile, îi distruge viitorul. Acesta este autorul faptelor incalificabile care s-au petrecut – şi încă se întâmplă – la Pungeşti.
Ghinionul autorităţilor este că, în locul unor moţi resemnaţi şi apatici, ca la Roşia Montană, la Pungeşti au dat de moldovenii aprigi ai lui Ştefan cel Mare. Oameni săraci şi dispreţuiţi, dar care au dat peste cap imperii întregi de-a lungul istoriei. Şi care nu au lăsat infracţiunile împotriva Neamului şi a Ţării să decurgă liniştit. Ciudat, nu? Doar nu s-au răsculat, atâta vreme, pentru infracţiunile „comune” ale vremii noastre: corupţia, furtul generalizat, dispreţuirea sistematică a Românilor de către nomenclatură. S-au răsculat însă atunci când au ştiut că ceea ce se întâmplă le distruge tot ceea ce le-a mai rămas: apa şi pământul. E dreptul şi datoria lor. Atât din punct de vedere moral cât şi legal.
Şi atunci, cine este infractorul?
Din punctul nostru de vedere, infractorul este aşa numitul „stat român”, infractorii sunt Ponta, Antonescu, Băsescu şi ceilalţi autori şi complici ai înăbuşirii glasului poporului, autori şi complici ai explorărilor şi exploatărilor ilegale din România. Şi nădăjduim din suflet că va veni şi clipa – dă, Doamne, să fie cât mai repede! – în care îi vom vedea acolo unde le este locul: în puşcărie. Şi pe ei, şi pe toţi cei care au colaborat la aceste acţiuni monstruoase.
Roşia Montană şi Pungeşti sunt de acum, pentru toată istoria Românilor, simbolurile rezistenţei româneşti la începutul secolului XXI împotriva mafiilor politice şi economice care conduc regimul de ocupaţie pe nedrept numit „statul român”. Iar conducătorii actualei Republici România sunt, pentru toată istoria Românilor, trădători şi duşmani ai propriei ţări.

Pr. Mihai-Andrei Aldea | Foaie Națională

27 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ponta si Basescu sa stiti ca voi care ati adus acesta stare de necesitate, va fii invinsa de rugaciunea saracilor oameni, Numele voastre Domnule Ponta si Domnule Basescu sunt in fata Lui Dumnezeu, scrise cu lacrimile saracilor si Dumnezeu nu lasa pe cel sarac in veci vecilor.Amin

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cu un singur cuvant al unui ierarh roman, poporul ar iesi in strada.

    Mai avem si noi ierarhi ?

    Bun e somnul la caldurica.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      majoritatea au pistolul la tampla sau sunt santajabili, pentru ca au facut compromisuri

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Somnoroase păsărele
    Pe la "sfânt sinod" se-adună.
    Ţara arde în flăcări, ARDEE!
    Pentru voi e noapte bună.

    Hai ierarhe, lasă gluma
    Ieşi acuma, paşte turma.
    Dar nu ieşi din carapace
    Dormi în pace.

    Vor ar trebui să fiţi păstorii
    Şi nu laşi ca trădătorii.
    Ţara ARDE şi se duce
    La sinod, somnu-i dulce.

    Se coboară HRISTOS din ceruri
    Din nou să se răstignească.
    Voi dormiţi, când lupul e-n stână
    Noapte bună!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      "trezvitor", multumim pentru versuri. Mai lucreaza putin la ele, in special la rima. Sunt convinsa ca va iesi ceva minunat. O sa reusesti. Felicitari!

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nici cea mai mica rugaciune nu este in zadar.

  5. Legionarulortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Haideti, gata, s a vazut totul, deja ii cunoastem dupa roadele lor.......s a vazut si cu ierarhii....ne-am lamurit si cu ei.
    Marturisitorii adevarati ii gasim in manastiri, uscati de post si intariti de rugaciune!

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    FRATILOR , EU ZIC CA AR TREBUI SA FACEM CU TOTII PSALTIREA SI SA TINEM POST ASPRU CA NUMAI ASA LI SE VOR DISTRUGE MASINILE SI TEHNOLOGIA

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Stim deja cine. Din pacate nu este unul singur, ci mai multi. Exact cum scrie in Sfanta Biblie si in alte marturii ale Sfintilor, care il intreaba pe diavol, "Cine esti?", iar el raspunde "Suntem legiunea". Aici pe pamant se da lupta cea grea intre Legiunea crestina si cea a diavolului. Acum este doar inceputul luptei.
    Sa tinem strans de Sfanta Cruce, care este arma noastra si vom invinge! Sa nu ii blestemati pe preoti! Rugati-va la Dumnezeu pentru ei si sa facem totul pentru a nu-i lasa in ghearele diavolului. Sa-i ajutam sa se ridice din pacat, pentru ca sufletele lor sa nu se piarda.

    Doamne ajuta!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mai mulţi locuitori ai oraşului Mizil ne-au sesizat, zilele acestea, pe adresa redacţiei o prezenţă destul de ciudată în oraş, în contextul scandalului exploatării gazelor de şist din Moldova. Mai multe maşini ale firmei Prospecţiuni S.A., societate cunoscută prin prisma prospecţiunilor geologice executate pentru compania Chevron, au fost văzute pe străzile din localitate.

    ”Echipe ale firmei Prospecţiuni sunt văzute de câteva zile în şi pe raza oraşului Mizil, judeţul Prahova. Se pare că Mizilul este următoarea ţintă a seismelor pentru gazele de sist. Ceva e în neregulă. Pur şi simplu ne-am trezit cu maşinile de prospecţiuni în oraş. Publicaţi să putem interzice intrarea abuzivă pe terenurile noastre”, ne-a povestit un cititor din Mizil care doreşte să-şi păstreze anonimatul.
    Reprezentanţii Primăriei cunosc problema şi se declară împotriva unei eventuale exploatări a gazelor de şist în zonă. Contactat de reporterii Observatorulph.ro, Emil Proşcan, primarul Mizilului, ne-a declarat: ”Într-adevăr, un institut de prospecţiuni ne-a anunţat că vine în zonă, însă nu ne-a cerut voie sau părerea în acest sens. Au o lege specială care îi apără. Intenţionăm să ne opunem unei eventuale exploatări a gazelor de şist, dacă va fi cazul. Voi consulta consilierii pe marginea acestui subiect şi vom lua atitudine”, ne-a declarat Emil Proşcan.
    Reporterii Observatorulph.ro au stat de vorbă şi cu reprezentanţii companiei Prospecţiuni S.A., care ne-au explicat că ce se petrece la Mizil sunt prospecţiuni convenţionale, comandate de Romgaz pentru o eventuală extindere a zonei de exploatare.
    ”Aceste lucrări sunt efectuate la comanda SNGN Romgaz SA – va rugam să accesaţi site-ul Romgaz pentru detalii despre proiect. Efectuăm achiziţie de date geofizice în vederea descifrării şi detalierii structurilor purtătoare de hidrocarburi convenţionale. Suprafaţa proiectului este de aproximativ 160 km2. Sursa undelor elastice este materialul exploziv cu un design specific metodei noastre, plasat la o adancime de mai puţin de 10m. Cantitatea de exploziv este foarte mică, de circa un kg, iar impactul simţit la 10 m de locaţia detonării este comparabil cu trântitul unei uşi în camera alăturată. Nu vor exista neajunsuri cauzate mediului sau populaţiei locale. Achizitia de date geofizice este clasificată, atat în România, cât şi în Uniunea Europeană (conform legislaţiei europene) ca având impact nesemnificativ asupra mediului. Trebuie menţionat că încadrarea “impact nesemnificativ asupra mediului” este cel mai de jos nivel de clasificare a impactului unei activităţi economice asupra mediului înconjurator.”, susţin reprezentanţii Prospecţiuni S.A. în răspunsul remis redacţiei.

    Romgaz, autorul comenzii
    O explicaţie plauzibilă pentru prospecţiunile de la Mizil ar fi faptul că, în această perioadă, Compania Romgaz are deja comandate o serie de prospecţiuni, prin intermediul firmei Prospecţiuni S.A., în Mizil dar şi în localităţile Ciorani, Fulga, Sălciile şi Baba Ana. Potrivit unui comunicat al companiei, postat pe site-ul Romgaz, ”în scopul cercetării în detaliu a condiţiilor de acumulare şi localizare a zăcămintelor de hidrocarburi din Platforma Moesică - Muntenia, începând din luna noiembrie 2013 se derulează contractele de lucrări nr. 1667/13.08.2013 şi 294/05.03.2012 încheiate în urma unei proceduri de licitaţie publică cu compania S.C. Prospecţiuni S.A. în baza căruia se înregistrează date seismice 2D şi 3D.
    Lucrările de suprafaţă necesare pentru înregistrarea datelor seismice se desfăşoară pe o suprafaţă extinsă care include următoarele localităţi: Pogoanele, Căldăreşti, Arcanu, Brădeanu, Mitropolia, Smârdan, Florica, Scutelnici, Brăgăreasa, Cotorca, Glodeanu – Siliştea, Cârligu, Văcăreasca, Căldăruşanca, Glodeanu Sărat, Ciocârlia, Gârbovi, Baba – Ana, Conduratu, Mizil, Fulga, Sălciile, Ciorani, Adâncata, Slătioarele, Patru Fraţi.
    Obiectivul lucrărilor este reprezentat de localizarea în cadrul perimetrului investigat a zonelor de la suprafaţa solului corespunzătoare unor noi posibile acumulări de hidrocarburi convenţionale exploatabile.
    S.C. Prospecţiuni S.A. în calitate de executant al lucrărilor seismice are responsabilitatea conform prevederilor contractului de a respecta în totalitate toate normele în vigoare referitoare la protecţia mediului şi de acces în zonele de lucru cu acordul proprietarilor.
    Romgaz urmareşte şi se asigură că toate clauzele contractului cu S.C. Prospecţiuni S.A. sunt şi vor fi respectate cu stricteţe.”, se arată în comunicatul Romgaz.

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    https://www.youtube.com/watch?v=VVMM_mPMb8g#t=182

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Dinu, multumim pentru material. Am fost vanduti. Ne-au vandut pamanturile, apele, pe noi, totul. De-acum fac ce vor. In Bucuresti, in aceasta saptamana, nici un miting, nici un protest. Este o liniste mormantala, parca prevestitoare pentru ce va urma.
      Dumnezeu ne va pedepsi pentru tacerea noastra.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://gandeste.org/general/un-jandarm-care-bate-taranii-de-la-pungesti-castiga-peste-7000-de-lei-pe-luna/35737

  11. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ai MARE DREPTATE lupii in haini in chiei de oaie nu se dezmint niciodata
    uite ce vor a face cu Acest SFANT , Parintele Calciu
    " IPS Teofan, mitropolitul Moldovei s-a deplasat la Petru Vodă pentru a analiza situatia. Concluzia a fost aceea ca părintele Calciu să fie reînhumat în cimitirul mănăstirii, lîngă mormîntul părintelui Iustin. "
    SA NU INDRAZNITI sa-l Ingropati din nou pe Acest SFANT ...ca vom plati tot ce misca pe acest pamint CA MORMANTUL NEAMULUI SE VA CLATINA
    ....
    acuma inteleg de ce am vazut un Mormant MARE si cineva mi-a spus “in curand se va clatina Mormantul Neamului “si incepuse a se clatina , Acel Mormant MARE ca asa vedeam cum incepuse a se Clatina
    Ingropati-l voi pe Acest Sfant Al Neamului si veti vedea cum se CLATINA MORMANTUL Neamului ca masoneria sau antihrist vorbeste prin acesti ” ierarhi ”
    Intelegeti ca SUNT VANDUTI , SUNT VANDUTI la antihrist acesti masoni cu nume de “ierarhi “din BISERICA ORTODOXA
    intelegeti asta odata si pentru totdeauna
    … tot ce sta pe pamintul acesta va avea de suferit ca V-ati Ridicat Impotriva SFINTILOR Care Au Platit Cu JERTFA SFANTA pentru acest Pamint de la Nistru pin’la Tisa
    TREZITI-VA
    TREZITI-VA
    TREZITI-VA din somnul de moarte si nu in al 12 lea cea
    amin.

  12. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    TREZITI-VA
    TREZITI-VA
    TREZITI-VA din somnul de moarte si nu in al 12 lea ceas
    amin.

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    cu motorul de cautare yandex nu se blocheaza calculatorul cand dau clic pe APOLOGETICUM dar cu mozila de fiecare data se blocheaza si trebuie repornit calculatorul.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Si cu google crome se blocheaza. Si asta doar cand incerc sa intru pe apologeticum. Pe un alt site nu patesc acest lucru.

      Luigi, tu zici de yandex.ru? Cum se comporta? Ma intereseaza la modul general. Stiu de mult acest motor de cautare, dar nu am incercat pana acum sa il folosesc. Multam.

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt !?! ierarh

    Sunt ierarh dar nu îmi pasă
    De turma ce Dumnezeu mi-o lasă.
    Eu nu apăr Ortodoxia
    Că, Ponta e „noua” Eudoxia.

    Sunt ierarh şi stau cuminte
    Ascult doar de preşedinte.
    Pe Hristos l-aş apăra
    Dar mi-e frică de ce-ar urma.

    Ponta este suveran
    Eu doar un supus oştean.
    În armata cea lumească
    Nu în cea duhovnicească.

    Sunt ierarh ce vă miraţi
    Că nu am grijă de fraţi.
    Eu tac mâlc, nu spun nimic
    Altfel pierd lozul din plic.

    Cum să ies eu înainte ?
    Să mă iau de preşedinte.
    Că îmi vinde ţara mea
    Şi o dă la nimenea.

    Eu nu mai simt româneşte
    Eu sunt slab duhovniceşte.
    Nu acum mucenicie!
    Îi prea cald la episcopie.

    Fraţi creştini eu îmi doresc
    Să stau într-un jilţ ceresc.
    Pentru că m-am ostenit
    Ecumenism am zidit.

    Am fost pus administrator
    Să-L slujesc pe Pantocrator.
    Plinind Tainele divine
    Dar acuma mi-e ruşine.

    Că am bani mulţi pe tipsie
    Primiţi de la patriarhie.
    Iar acolo au venit
    Dintr-un eurocredit.

    Steagul meu este albastru
    Pe el, astru lângă astru.
    Este noua împărăţie
    O slujesc în credincioşie.

    E uniunea europeană
    Ce inspiră numai teamă.
    Bani de acolo au venit.
    Catedrală am zidit.

    Una mare în capitală
    Făcută cu multă fală.
    Cărămizi lui faraon
    Din banii lui Chevron.

    Că pe Sfântul Epitaf
    Se află numai praf.
    Noul steag este albastru
    Pe el, astru lângă astru.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Bine "trezvitor"!! Felicitari! Strange-le intr-un caiet, de preferat scrise cu creionul. In felul acesta vei putea reveni usor pe versuri atunci cand vei dori sa le modifici. Si cu siguranta vei dori.
      Astept versuri noi "trezvitor".

      Doamne ajuta!

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    BA NU ! Marturisitor adevarat este tot cel care pune pe Hristos deasupra propriei sale fiinte! Sunt si la Pungesti Marturisitori si in orice loc al tarii, nu numai la manastiri!
    Trebuie sa ii invingem pe toti cei care fac faradelegea. CEVA VA FI SI PANA DE CRACIUN ROMANIA VA REVENI LA NORMAL! CONTRAR CURSULUI ISTORIEI !
    Vom fi iarasi ce-am fost si mai mult decat atat!
    Petru RARES

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De ce acest sait sta pe loc si s-a oprit? nevoia nu este intodeauna invatatorul nostru. CEL MAI BUN INVATATOR AL CRESTINILOR ESTE PLANSUL SI MARTIRAJUL asa se defineste ortodoxismul. Invingatorul si biruitorul celor ce ai uitat Radacina strabuna.

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Iar cei ce nu au uitat sunt indatorati sa poarte celelalte neputinte.SUNT INDATORATIII!!!!

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Poem pentru un caracter mărunţel

    Te-ai Pontat cam mult pe ştate
    Fără ca să ai dreptate.
    Tu ţara mea n-o slujeşti
    Ci mai mult o păgubeşti.

    Cu minciuna şi amăgirea
    Ai prostit omenirea,
    Pe ierarhi i-ai cumpărat
    Ca pe carnea de mânzat.

    Fost-ai pus de nea Băsescu
    Cirac al lui Iliescu.
    Care au pozat creştini
    Însă ne-au dat cu venin.

    Vei face istorie
    Fără să ai glorie.
    Că ţi-ai prigonit poporul
    Şi le-ai otrăvit izvorul.

    Pedepseşti nişte copii
    Le iei apa din glii.
    Le otrăveşti apele
    Şi le distrugi satele.

    Asta este TIRANIE
    Despotism, nemernicie
    Să te duci TU! la Pungeşti
    Şi acolo să trăieşti.

    Să bei apă din fântână
    Cu cianuri şi cu benzină.
    Naftalină, tetrasodiu
    Solvenţi, crimă pentru mediu.

    Ponta „curajosule”
    Ponta nemilosule.
    De ce ne nesocoteşti
    Şi natura otrăveşti.

    Unde e democraţia
    În Vaslui, în România.
    Când tu faci ce-au făcut
    Dictatorii din trecut.

    Demos-Cratos zice grecul
    Poporul deţine dreptul.
    Însă la noi nu e aşa
    Kratos e de fapt Ponta.

    Demosul e peste Kratos
    Şi NU tu, om necredincios.
    Nu eşti tu peste popor
    Un puştan pe nume Victor.

    Acest mesaj nu-i politic
    Ci e unul foarte critic.
    Este crunta realitate
    Despre marea nedreptate.

    Nu te ponta ca român
    Deşi te închini, eşti păgân.
    Cu faptele dovedeşti
    Că de fapt creştin nu eşti.

    Un creştin nu poate fi
    Rece, rău ca Gaddafi.
    Pentru aproapele său plânge
    Când se vede că se stinge.

    Ai ordonat la Pungeşti
    Hoardelor păgâneşti.
    Să lovească, să-umilească
    În bătaie să snopească.

    Ai dat în nişte bătrâni
    Ce pot fi ai tăi străbuni
    Ai bruscat femeile
    Şi le-ai rănit inimile.

    Tu eşti făptaşul moral
    Pentru ordinul criminal.
    Să te vadă Dumnezeu
    Că te porţi ca un ateu.

    Ponta, Ponta lasă-ne
    Pleacă băi străinule.
    Ne-ai lăsat un gust amar
    Pentru toţi eşti un coşmar.

    Ai luat apa la copii
    Tu nu vrei să-i mai vezi vii.
    Vrei doar la putere
    Unde-i lapte, miere.

    Cred că te-ai documentat
    Cum Chevron a devastat.
    Pe internet poţi găsi
    Cazuri multe, sute, mii.

    Ecuador Kazakhstan, Bangladesh Nigeria
    Iată numai câteva, unde Chevron polua
    Au distrus Amazonul, natura, oceanul, OMUL
    Cancer şi leucemii, malformaţii la copii.

    Nu mi-aş dori să te văd
    Ştiind că faci prăpăd.
    Furând sănătatea,
    Viaţa, libertatea.

    Ponta trădătorule
    De oameni negustorule.
    Tu n-ai întrebat poporul
    Ci le-ai decis viitorul.

    Tu eşti făptaşul moral
    Pentru ordinul criminal.

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Motivul principal al exploatării gazelor de șis
    Oameni buni, nu e o aiureala! In jurul anului 1980 in revista Tomis din Constanta aparea un serial despre fluviul subteran ce traverseaza Baraganul si merge spre M. Naeagra. Nu stiu daca autorul serialului, prietenul Radu Suiu, mai are textul, care era pur si simplu captivant.
    Mai mult chiar, un cunoscut (preot) imi relata recent o dovada concreta ca exista un astfel de fluviu; undeva langa satul Voetin din Jud. Vrancea, nu departe de Rm. Sarat, exista o "balta" cu o groapa fara fund, care se presupune ca este un "ochi" al unei ape curgatoare subterane, un alt astfel de "ochi" fiind identificat la multi kilometri mai spre sud - unde au iesit la suprafata animale inecate in "ochiul" de la Voetin, dar si alte obiecte scufundate acolo.
    De ce, oameni buni, sa nu ne luptam pentru energia verde, pentru sursele regenerabile, de ce sa acceptam o agresiune atat de fatisa la resursa de baza care este apa - nu numai a Romaniei, ci a intregii zone a M. Negre. Zau ca-m i vine sa cer ajutor de la rusi, de la turci, de la Papa de la Roma...

    Otrăvirea apelor subterane ale României – Motivul principal al exploatării gazelor de șist

    Incredibil ce se pune la cale în aceste zile în România, cu acordul Guvernului! Se știe că apa este elementul cel mai vital pentru om și pentru societate. Dacă izvoarele de apă minerală au fost cumpărate deja de firmele străine, în special de Coca-Cola Company, au mai rămas resursele subterane care la nevoie ne-ar fi ajutat să supraviețuim. Se vrea prin orice mijloace să depindem total de sistem, încât nici apă să nu avem fără voia lor. Și normal că apa va fi “tratată” de cei ce ne voiesc dispariția.
    În zona Moldovei s-a descoperit la 700 m sub pământ un FLUVIU subteran ce depășește debitul DUNĂRII
    Descoperire incredibilă a decanului Facultății de Geologie din Iași, care spune că motivul pentru care Chevron a ales aceste zone din Vaslui pentru exploatarea gazelor de șist, este existența unui fluviu subteran de o lătime de 70 de metri, aflat la 700 m adâncime, cu un debit de curgere mai mare decît al Dunării. Compania Chevron vrea să folosească această apă în fracturarea hidraulică! O sondă folosește pe zi 60 milioane de litri de apă în amestec cu 16 substanțe cancerigene, de ex. 86 000 kg sodă caustică pentru fiecare sondă! Unde se va deversa această cantitate imensă de soluție toxică?! Este clar că în doar câteva zile de exploatare toată apă potabilă din zonă va fi contaminată, toxică. Chevron minimalizează această zonă, numind-o aquasferă, și spun că o vor străbate cu sondele fără să o afecteze! Câtă minciună sfruntată, când toate cazurile din lumea arată că acolo unde au fost exploatate gazele de șist, apa a fost contaminată!
    FLUVIUL gigant ce pornește din zona Putnei străbate întreaga Moldovă și formează un lac de acumulare sub Dobrogea
    O sursă gigantă de apă potabilă, care ar putea fi folosită pentru irigații, pentru alimentarea orașelor, etc. străbate întreaga Moldovă, acumulându-se într-un lac imens sub Dobrogea.
    Resursele Romaniei, vandute agentilor care l-au spionat pe Ceausescu (enational.ro)
    Geologii din vremea lui Ceausescu descoperisera imensele lacuri de apa subterana din subsolul dobrogean, din care deja au inceput a se alimenta cateva localitati. Si din care s-ar putea alimenta in viitor intreaga populatie a Dobrogei, poate si o parte a Capitalei. Lacuri care risca sa fie contaminate de exploatarea gazelor de sist, care, cica, ar asigura o oarecare autonomie energetica Romaniei pentru vreo 15 ani. Mare strategie, mare e gradina lui Dumnezeu! Dat fiind ultimele rapoarte despre penuria de apa potabila pe glob, apa din lacurile alea subterane va costa infinit mai mult decat „castigurile” obtinute din exploatarea gazului de sist.
    Pentru ca fostii securisti au fost implicati in actiuni din cele pe care vi le prezentam in continuare, un extras dintr-o scrisoare a lui Marian Rizea catre un prieten, referitor la naucitoarele „privatizari” ghidonate de Mihai Razvan Ungureanu.
    „Romania si Polonia detin cele mai mari zacaminte de gaze de sist din Europa. Prin anii 1980, Institutul de Cercetari Petrol-Gaze din Campina, numarul 1 mondial, a avut niste teme de cercetare catalogate „000”. Adica strict secret! De doua dintre acestea, m-am ocupat personal. In arhive se gasesc dovezi despre rezultate, specialistii implicati, actiuni ale esticilor si vesticilor etc. Dar si decizii ale mai marilor vremii care intelegeau riscurile pentru Romania daca se utilizeaza metoda de exploatare prin fracturare hidraulica in apropierea rezervoarelor de apa subterana descoperite sau a altor zone protejate. Prin 1983-1985, un dr. ing. geolog, de mare talie stiintifica, de la Centrala Gazului Metan Medias, a abordat in teza sa de doctorat, intr-un capitol secret, problematica exploatarii gazelor de sist. Acesta atragea atentia asupra pericolului pe care-l reprezinta fisurarea hidraulica! Spunea ca in Transilvania si in Dobrogea (in Marea Neagra se descoperisera deja zacaminte de gaz de sist) sunt cateva rezervoare de apa potabila subterana!”
    Comoara din “seiful” Terrei
    71 la sută din suprafața pământului este acoperită de apă, corpul uman este format în proporție de până la 60 la sută din apă, iar de-a lungul vieții consumăm cel puțin 35 de tone din lichidul vieții. Pe scurt apa are drept sinonim viața. Mergem pe pamant, dar tot atat de bine am putea spune ca “mergem” si pe apa. Volumul apelor subterane se masoara, la nivelul intregii planete, in milioane de kilometri cubi. Am descoperit cateva date intr-un material intitulat “Prolog la hidrogeologia generala”, intocmit de profesorul doctor inginer Daniel Scradeanu, de la Departamentul de Inginerie Geologica al Universitatii din Bucuresti. La adancimea de 2.000 de metri, de pilda, volumul estimat este de 24 de milioane de kilometri cubi. Putem sa coboram si la 5.000 de metri adancime, unde cantitatea totala de apa atinge 60 de milioane de kilometri cubi. Oamenii de pe intreaga planeta folosesc insa numai 0,63% din tot acest volum, conform datelor UNESCO. Terra pastreaza astfel, ca intr-un seif, o adevarata comoara. Pentru generatiile viitoare…

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cine ?

    Cine este infractorul?
    Cere titul din articol.
    Este premierul ţării
    UTC-ist, de mic discipol.

    Care e infracţiunea ?
    Că îmi apăr naţiunea.
    Apele şi pământul
    Patria şi legământul.

    Legământul mi-e Botezul
    Rugăciunea-mi este Crezul.
    Portul cel evlavios
    Este viaţa în Hristos.

    Eu îmi apăr sărăcia
    Şi nevoile şi neamul.
    Tu vrei numai la putere
    Şi mobilizezi jandarmul.

    Acum ai telecomanda
    Pe numele ei diicot.
    Când apeşi pe ea butonul
    Ea veghează peste tot.

    Despotismul, tirania
    Sunt din nou în România.
    Amintiri de mult trecute
    De pungeşteni retrăite.

    Ai învăţat bine lecţia
    Ca să suprimi „insurecţia”.
    Să baţi, să intimidezi
    Pe bătrâni să îi bruschezi.

    Dacă mergem în trecut
    Vom vedea ce-au făcut.
    În Bucureşti, ortacii
    Prăpăd, morţi în sarcofagii.

    Istoria se repetă
    Un proverb ce se respectă.
    Ai învăţat bine lecţia
    Cum să zdrobeşti „insurecţia”.

    Nu mai este de mirare
    Când câte unul, mai moare.
    O pastilă sub birou
    Cancer! Gata. La cavou.

    Pentru c-Adevărul doare
    Doare, doare foarte tare.
    Adevărul e HRISTOS
    MESIA CEL LUMINOS.

    Amin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*