† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

13 septembrie 1940: Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului la Casa Verde, sediul central al Miscarii Legionare

Doctrina national-crestina presupune o viziunea asupra societatii axata pe trei piloni fundamentali: Dumnezeu, Neam si Tara. Nationalism sincer si crestinism pur.

Conceptia national-crestina afirma simbioza dintre ortodoxie si natiune, fiind un curent care considera ortodoxia elementul central al romanismului, adeptii acestui curent militand pentru o societate si un stat fundamentate pe valori crestine. Sa fie clar pentru toti ca valori crestine nu este totuna cu stat teocratic!

Nationalismul, mai ales in forma sa etnicista, este singura ideologie care are anumite similitudini cu doctrina crestinismului rasaritean: o conceptie organica asupra societatii, preeminenta comunitatii asupra indivizilor, rol important acordat traditiei. continuare »

Ziua: 27 noiembrie
09:3o-11:oo – Participare la Sf. Liturghie. Com. Saftica, Ilfov.
11:30 – 13:oo – Mars memorial. Punctul de plecare DN1 com. Saftica.
13:oo-14:oo – Slujba de pomenire a Capitanului. Liziera padurii Tancabesti (DN1 – km. 31).

Cititi si:

1. Minunea prin care a luat nastere Miscarea Legionara
2. Sfintenia vietii si lucrarii lui Corneliu Zelea Codreanu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=fIpfEZRSvqg]

Cantecul legionarilor cazuti

de Simion Lefter

Plange printre ramuri luna,
Noptile-s pustii,
Caci te-ai dus pe totdeauna,
Si n-ai sa mai vii. bis
Pe cararile umblate
De noi te-am catat,
Te-au uitat pan-astazi toate,
Si ai tai te-au uitat. bis
Numai vantul mai suspina,
Dulcele tau cant,
Peste florile ce-alina,
Tristul tau mormant. bis
Ca o lacrima de sange,
A cazut o stea,
Drum de foc si biruinta
Pentru Garda ta. bis
Bate vantul peste ape,
Trece timpul greu,
Noi mereu te plangem, frate,
Iar tu dormi mereu. bis

Corneliu se ruga lui Dumnezeu pentru neamul romanesc, in speranta „invierii lui”. Ce viata crestina poti avea cand spui aceste cuvinte?!

„Telul final, sensul ultim al neamului este invierea. Invierea in numele Mantuitorului Iisus Hristos. Creatia, cultura, sunt doar mijloacele pentru aceasta, nu scop in sine. Sunt mijloace pentru aceasta inviere. Dar cultura este rodul capacitatilor si dispozitiilor pe care Dumnezeu le-a pus neamului nostru. Pentru aceasta purtam toata  raspunderea. Va veni o vreme in care neamurile pamantului se vor intrece pentru aceasta ultima inviere; toate neamurile, cu toti regii pe care i-au avut. Atunci se va da fiecarui popor locul hotarat lui inaintea Tronului lui Dumnezeu. Aceasta clipa covarsitoare, aceasta inviere din morti, este cel mai inalt si mai stralucit tel spre care se poate pregati o natiune” („Pentru Legionari”).

In „Carticica sefului de cuib” el scrie:

– Legiunea apara altarele Bisericii pe care dusmanii vor sa ni le darame.
– Legiunea ingenunche inaintea crucilor vitejilor si mucenicilor Neamului.
– Legionarul crede in Dumnezeu si se roaga pentru biruinta Legiunii. Sa nu se uite ca noi, poporul roman, stam aici, pe acest pamant prin voia lui Dumnezeu si binecuvantarea Bisericii Crestine. In jurul altarelor bisericilor, s-a aflat adunata de mii de ori in vremuri de bejenie si restriste, intreaga suflare romaneasca de pe acest pamant, cu femei, copii si batrani, cu constiinta perfecta a ultimului refugiu posibil. Si astazi stam gata sa ne adunam, poporul roman, in jurul altarelor, ca-n vremuri de mari primejdii, pentru ca ingenuncheati, sa capatam binecuvantarea lui Dumnezeu…

Patronul nostru este Sfantul Arhanghel Mihail. Icoana lui trebuieste sa o avem in casele noastre, si in vremuri grele sa cerem ajutorul lui si El nu ne va lasa niciodata. continuare »

[slideshow]In prezenta a 30 de clerici ortodocsi, in data de 25 octombrie 2011 a avut loc schimbarea vesmintelor Sfantului Ioan Maximovici. O minune a avut loc pentru preotii, o parte din ei batrani, care au slujit pana la 20 de ore, postind, si care nu au simtit nici cea mai mica stare de oboseala, prin aceasta vazandu-se mijlocirea Sf. Ioan Maximovici.
Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai!

Galerie de imagini: continuare »

S-a nascut la 25 martie 1922 la Ramniceni, com. Maicanesti, Vrancea, intr-o familie de razesi. Dupa ce a urmat clasele primare in comuna natala, a plecat la Scoala Nor­mala din Buzau sa devina invatator. A fost mereu primul la invatatura. A intrat in Fratiile de Cruce din scoala si le-a condus pana in momentul arestarii.

In primavara lui 1942 clasa lui Marin Naidim absolvea. Elevii din FDC facusera o excursie pe muntele Penteleu prin august. In acelasi an, la 20 ani a fost con­damnat de regimul Antonescu la 25 ani munca silnica pentru „Sfanta-i lege din strabuni”, alaturi de Virgil Maxim si alti colegi. Era prieten apropiat cu Valeriu Gafencu cu care se asemana temperamental. „Naidim era cel mai apropiat ca structura de Valeriu. Sfios ca o domnisoara, ascultator, un om pur, de o mare curatie sufleteasca.” (Sfantul inchisorilor, 2007, p.61)

A executat 23 ani de temnita cumplita, suferind si indurand cu rabdare profund crestina toate caznele la care a fost supus de catre ucigatorii de suflete. In inchisoare avea o traire profund crestina, cu multe cunostinte teologice. Stia pe de rost Sf. Liturghie si pagini intregi din Vietile Sfintilor si Filocalii. Stia foarte bine Vechiul si Noul Testament.

„Marin e cel mai simplu dintre toti prietenii mei. Curat, iubire multa, caldura sufleteasca, copil curat la suflet, foarte bine format”, spunea Valeriu Gafencu.

A iesit cu fruntea sus, dar calea spre invatamant i-a fost interzisa. Totusi a urmat la „fara frecventa” facultatea de Limba si Literatura romana, luandu-si licenta. A ramas constant un profund prac­ticant al credintei ortodoxe. «A fost un profund traitor al credintei ortodoxe», asa il caracter­izeaza parintele Arsenie Papacioc, pri­etenul si camaradul sau de suferinta. Un suflet mare si cald. Credem ca nu facem o greseala spunand ca adevarata lui vocatie era calugaria. Poate dintr-o modestie rara, n-a imbracat rasa calugareasca. I-a fost scris sa se implineasca ascultandu-ne rugaciunile adresate celor din lumea de dincolo, cand avem nevoie de ajutorul lor. (amanunte biografice: Permanente, dec. 1999)

Va trece la cele vesnice la 1999, 25 noiembrie. continuare »

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=4086382910346847831] [googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=-547234823161548742]

P. Gh. Calciu: Din cand in cand, ne vin vesti din tara. Altfel decat cele politice. Altele decat scandalurile dintre cutare formatiune politica si cutare personaj; sau calomniile despre persoane, ori grupuri, toate de natura sa strice imaginea unui popor in fata strainilor care nu sunt mai buni decat noi, dar au fost mai favorizati de destin, pentru ca sunt natiuni mari, sau au fost asezate de Dumnezeu la alte rascruci geografice si istorice decat neamul nostru.

Vestea care mi-a parvenit foarte de curand este una duhovniceasca. Ea porneste de la Sfanta Manastire Bistrita si, dincolo de reprosul care imi este adresat cu blandetea monahala de catre Parintele Ieromonah Ioanichie Balan, contine mesajul unei iubiri fratesti si convingerea ca Dumnezeu nu abandoneaza un popor care se apropie de El tot mai mult, nu numai cu buzele. Redau scrisoarea integral:

„Mult iubite Parinte Gheorghe, de ce taceti tocmai acum cand este mai multa nevoie sa vorbiti? Atata lume va cunoaste si va doreste. V-am asteptat in tara si nu stiu (desi stiu) de ce nu reveniti acasa. Aici avem atat de mult de lucru! continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=H_Tt-S_N9Rw#!]

urmariti de la 1:23:00 o confruntare teologica interesanta dintre prof. Ioan Vladuca si o persoana care, asemeni multora, face confuzii grave, new-ageiste.

Sarbatoare mare astazi, iubitii mei, sarbatoare mariana; adica o sarbatoare in cinstea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care potrivit credintei noastre cuvine-se sa fie cinstita. Si este cinstita Preasfanta noastra. Pentru ca nu este doar o femeie, doar o sfanta; este mai presus de profeti, de patriarhi, de apostoli, de cinstitul Inaintemergator, de ingeri si de arhangheli, mai presus de orice creatura rationala. Dupa Hristos, dupa Sfanta Treime, vine Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cea mai minunata si mai frumoasa creatura si lauda neamului omenesc. „Presfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, roaga-te pentru noi pacatosii”! (Pavecernita Mare). Trebuie sa avem o mare evlavie catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu.
Astazi sunt Intrarile ei. Ce inseamna „Intrari”? Trebuie sa explicam asta.

***

Nimeni, iubitii mei, nu s-a nascut din stanca. Dumnezeu ar fi putut sa porunceasca ca omul sa iasa din stanca. Si oare nu din stanca iese o floare sau un copac? Dar atotintelepciunea Lui a hotarat ca omul sa se nasca din barbat si din femeie, din unirea lor, din sfantul asezamant al Nuntii. Asadar, dupa cum toti oamenii au parinti, asa si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Iar parintii ei cine au fost? Tatal ei se numea Ioachim, iar mama Ana. Acestia au fost parintii. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=j3R9w12X2PM] 2010 2009

Cititi si:

• Parintele Gheorghe Calciu la 5 ani de la nasterea in Ceruri. Cuvantul Parintelui Justin la inmormantarea acestui mare marturisitor
• Parintele Gh. Calciu – Marturisirea neinfricata a dreptei credinte in fata oricarei amenintari, indiferent daca atrage moartea sau exilul, inchisoarea sau alte suplicii
• Glasul Parintelui Gheorghe Calciu striga din vesnicie: Canonizati Sfintii Inchisorilor!

Parintele Ilie Cleopa despre ecumenism

Ucenicul Parintelui Ilie Cleopa, Parintele Iachint, ne spune: Par­in­tele Cleopa pas­tra neabatut invatatura orto­doxa despre unic­i­tatea si uni­tatea Bis­ericii. Bis­er­ica este Una, adica este unica si uni­tara. Iata, am aici cartea Par­in­telui, Calauza in Cred­inta Orto­doxa, edi­tia a patra, ingri­jita de Par­in­tele Ioanichie Balan. Uite ce scrie Par­in­tele Cleopa in aceasta lucrare, la pag­ina 111: „Bis­er­ica lui Hris­tos este una, deoarece Man­tu­itorul a inte­meiat o sin­gura Bis­er­ica (Matei 16: 18), nu mai multe, pen­tru ca Bis­er­ica are un sin­gur cap, pe Iisus Hris­tos, ea fiind infati­sata ca o sin­gura Mireasa a lui Hris­tos (Efe­seni 5: 27 )”. Aceasta despre unic­i­tatea Bisericii.

In ceea ce priveste uni­tatea Bis­ericii, Par­in­tele Cleopa spunea foarte clar ca aceasta uni­tate nu se poate rupe, fiindca Bis­er­ica este Trupul lui Hris­tos. Ereticii se desprind de Bis­er­ica, se despart, dar Bis­er­ica ramane uni­tara. Iata aici, la pag­ina 118, cum zice Parin­tele: „Despar­tirea n-a atins uni­tatea Bis­ericii; pen­tru ca aceasta uni­tate nu se poate destrama nicio­data, ori­care ar fi numarul si cal­i­tatea ereti­cilor care se smulg de la sanul Bis­ericii. Erezi­ile si schis­mele, ori­cat de multe si de mari ar fi ele, nu pot imparti Bis­er­ica cea Una, pen­tru ca ea sta strans unita cu Capul ei, care este Iisus Hris­tos. Uni­tatea Bis­ericii este mai pre­sus de fire si ea nu poate fi zdrun­ci­nata de nimeni”. continuare »

SPUNE MULTE FURIA PATRIARHULUI ECUMENIC
LA MAREA LAVRA A SFANTULUI MUNTE

• Dupa esecul Dialogurilor teologice interconfesionale acum se promoveaza unirea „Bisericilor” de jos in sus, incepand de la turma credinciosilor care sunt tinuti in ignoranta dogmatica.
• Cuvintele Patriarhului Ecumenic despre ascultare.
• Deplina indreptatire a „Marturisirii de credinta impotriva Ecumenismului”.

Pe 17 octombrie a avut loc Adunarea Clericilor si Monahilor Ortodocsi, care a abordat in primul rand problematica vizitei Patriarhului Ecumenic in Sfantul Munte si cuvantarea acestuia de la Sfanta Manastire a Marii Lavre. Adunarea a constatat urmatoarele:

„Inca o dovada nedezmintita a faptului ca erezia Ecumenismului a vatamat grav gandirea teologica a Intai-statatorilor ortodocsi a constituit-o raspunsul Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, la alocutiunea Staretului Pródromos al Sfintei Manastiri a Marii Lavre de sambata, 8 octombrie 2011. In acelasi timp, cuvantul Patriarhului vadeste, o data in plus, ca „Marturisirea de credinta impotriva Ecumenismului” – care s-a aflat, nedeclarat, in tinta cuvantarii patriarhale – a reprezentat o actiune bisericeasca pe deplin indreptatita. continuare »

Poate ca, in cea mai mare masura, Parintele Calciu se defineste prin curaj, prin teama invinsa, printr-o indrazneala ce frizeaza nebunia, nebunia pentru Hristos. Dar curajul sau, de atitea ori uluitor, n-avea nimic epatant, nimic exterior, demonstrativ: nu aparea decit pentru lucrurile pe care le socotea esentiale: apararea Bisericii, a credintei, a demnitatii si libertatii umane. Acest curaj nu poate fi inteles decit in originea lui, in izvorul lui: dragostea hristica, iubirea aproapelui pina la sacrificiu, pina la moarte. Iar aceasta iubire, la rindul ei, este aprinsa de credinta lui in Hristos, de dorinta de a aduce la mintuire cit mai multi oameni, neamul lui romanesc mai ales. De aceea, de cite ori iei cunostinta de vreo fapta de-a Parintelui, nu stii ce e mai mare in ea: curajul, dragostea, credinta, daruirea dintr-o data a intregii vieti, iluminarea gindului jertfei, libertatea duhului. Si, contemplindu-i viata de la inceput pina la sfirsit, iti dai seama ca suferinta, truda, jertfa lui continua nu sunt intimplatoare, ci consecinte directe ale iubirii, credintei si demnitatii sale hristice. continuare »

DAR SA CITIM mai departe din aceeasi lucrare, urmind sa dam mai multe lamuriri dupa aceea: „Unitatea spatiului european catolic – zice – aflat sub autoritatea spirituala a papalitatii, se realizeaza pentru prima oara in jurul anului 800 in formula imperiala a lui Carol cel Mare, care – prin includerea in imperiul sau a teritoriilor situate intre Pirinei, Oder, Tisa si Marea Adriatica – isi cistiga din partea contemporanilor titlul de «parinte al Europei». Creatia sa, realizata prin cucerire, [a fost] innobilata prin virtutile a ceea ce s-a numit «renastere spirituala carolingiana» si printr-o politica de toleranta a alteritatii (iudaice sau islamice) [!!].”

In aceasta fraza avem numarate – precum se vede – toate trasaturile imparatiei europene: „spatiului european” este „catolic, aflat sub autoritatea spirituala a papalitatii”; el este locul „renasterii spirituale”, adica al reinvierii (pentru rau-credinciosi) a duhului inselaciunii paginesti, omorit prin propovaduirea bunei-vestiri a lui Hristos-Dumnezeu si prin lucrarea Sfintelor Sale Taine in Biserica; in sfirsit, „Europa” este locul „tolerantei” curat „crestine” fata de vrajmasii lui Hristos (acum, aceasta se mai numeste si „ecumenism”, despre care vom vorbi pe larg mai departe).

Ce s-a petrecut cu adevarat cu imparatia (crestina) romana de Apus ne lamureste o foarte intemeiata carte ortodoxa, Noul catehism catolic contra Sfintilor Parinti (Ed. Deisis, 1994, notata in continuare NCS). Pentru inceput, sa vedem cum si de ce a fost nevoie ca Romanii crestini din Rasarit sa fie numiti „Bizantini” sau „Greci”, impotriva adevarului istoric si teologic: continuare »

Prin numirea la conducerea Greciei si a Italiei a doi membri ai grupului Bilderberg, organizatia exclusivista formata din cei mai puternici oameni de pe planeta incepe sa iasa la suprafata.

Dupa ce George Papandreou si-a dat demisia din functia de premier al Greciei, acuzat de faptul ca a dus statul elen la distrugere, cel numit in locul sau, Lucas Papademos, fost vicepresedinte al Bancii Centrale Europene, e vazut ca un salvator. Putina lume stie insa ca Papademos este membru al Comisiei Trilaterale (sectiunea europeana) inrudite cu grupul Bilderberg datorita membrilor comuni.
Acelasi lucru s-a intamplat deunazi si in Italia, unde premierul Silvio Berlusconi a fost inlocuit dupa demisie cu Mario Monti. Acesta este presedintele sectiunii europene a Comisiei Trilaterale, membru de ani buni in grupul Bilderberg. E considerat o minte sclipitoare in ceea ce priveste economia si un om de o seriozitate rar intalnita.

O retea mai putin vizibila ii leaga pe noii lideri veniti la putere in UE – premierul elen Lucas Papademos, premierul italian Mario Monti si seful Bancii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi. Toti trei au avut relatii cu banca americana de investitii Goldman Sachs, cunoscuta peste Ocean si ca “Guvernul Sachs”, datorita numarului mare de fosti membri ai administratiei SUA pe care ii angajeaza. continuare »

Nasterea papismului
Biserica, in decursul primului mileniu al existentei sale, si-a pastrat unitatea in Rasarit si in apus cu toate tangajele conjuncturale pe care le-au creat ereziile, schismele si feluritele neantelegeri. Ruperea Crestinatatii apusene din trupul Bisericii lui Hristos, cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, asa cum ea s-a definitivat in 1054, a constituit sfarsitul tragic al unor lungi procese de alterare in spatiul Europei Apusene, pe trei planuri strans legate intre ele: a) teologic, b) bisericesc si c) politic.

A.In plan teologic

Germenii diferentierii teologice a Apusului se afla in scrierile fericitului Augustin (354 – 430), episcopul Ipponiei din Nordul Africii. Fericitul Augustin a ignorat limba greaca si Parintii greci, pe care s-a sprijinit teologia primelor Sinoade Ecumenice (Sfantul Atanasie, Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigore Teologul, Sfantul Grigore de Nyssa s.a.). Influentat de neoplatonism si de principiile Dreptului roman, el a formulat in operele sale teologice unele puncte de vedere straine de trairea Bisericii din primele veacuri, cum ar fi, de pilda, indentificarea fiintei cu energiile in Dumnezeu, purcederea Sfantului Duh si de la Fiul (Filioque) s.a. continuare »

“Cand nevoia celuilalt este nevoia mea,
cand bucuria celuilalt este bucuria mea,
cand celalalt este eu si toti intru toate Hristos.
Asta socotesc eu ca inseamna sa fim una”.
Ieromonah Savatie Bastovoi

– V-a adus calugaria vreo satisfactie deosebita?
– Calugaria iti descopera viata dintr-un unghi la care un om obisnuit nu are acces. Am vazut si am trait lucruri pe care sunt convins ca nu le-as fi cunoscut niciodata daca ramaneam „in lume”. Cu toate acestea, calugaria nu este un culcus si nici macar un turn in care te stabilesti. Este o continua stradanie de a escalada un munte. Si daca Sisif, in chinul sau de a urca muntele, cadea de fiecare data sub greutatea pietrei pe care era condamnat sa o care, eu cad neincetat sub propria greutate. Aceasta insa ma face constient de greutatea pe care o port. Credinta ca intr-o zi voi invinge si voi ajunge acolo, sus, ma insufleteste. Ma bucur ca nu am ramas un simplu bolovan la poalele muntelui. Chiar daca sunt un bolovan, vreau sa fiu un bolovan care se rostogoleste.

– Este greu sa fii calugar?
– Foarte greu, dar merita.

– Nu ati crezut dintotdeauna in Dumnezeu: ati crescut in casa unui propagandist al ateismului stiintific. Pe cand erati copil, la ce argumente apela tatal dvs. pentru a va convinge ca Dumnezeu nu exista?
– Facea uz de niste argumente tipice. Mai intai: Dumnezeu nu poate sta pe nori, deoarece norii nu sunt decat niste vapori. Pe urma: pe proorocul Iona n-ar fi putut sa-l inghita o balena, deoarece gura acesteia nu este mai larga decat un pahar de doua sute de grame. Pe urma, faptul ca in corabia lui Noe n-ar fi putut sa incapa toate vietatile din lume. Cam atat, in mare. Dar cred ca, inainte de toate, m-a convins autoritatea tatalui, ca pe orice copil. El credea ca Dumnezeu nu exista si aceasta credinta a lui se baza pe astfel de argumente. continuare »

Au ereticii sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc.[..] Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului”, iar despre uniati: “Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire. […]

Unia (uniatismul) este o aschie desprinsa de la Sfanta Biserica a Rasaritului si unire cu necredincioasa, ca sa nu-i zic biserica ramleneasca. Unia este inselaciunea diavolului, ce-i vaneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie. Unia este un lup rapitor de suflete in piele de oaie. Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mladita inainte-mergatoare a antihristului, ce ademeneste cu magulire pe cei mai nestiutori intru pierzanie. Unia este prapastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sarut a vandut Credinta Pravoslavnica . Unia este ca si ramlenii (catolicii) eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt ramleni, cand toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au calcat in picioare si pe cele ramlenesti le-au adoptat, zicand cu nerusinare, precum ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul? Si papei de la Roma, adevaratului eretic, aceluia i se inchina si, in loc de Hristos, pe el de capetenia bisericii il au. […]

Un asemenea juramant, adica anatema, asupra celor ce se impotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusa de patriarhii Rasaritului soborniceste, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pana la sfarsitul lumii va ramane tare si neclatita si nedezlegata cu darul lui Hristos.”

(Cuvinte si scrisori duhovnicesti, vol. II, Chisinau, 1999, p.49)

Este una dintre cele mai insemnate personalitati ale monahismului ortodox care au vietuit pe meleagurile noastre, innoitor al vietii duhovnicesti din manastirile din Moldova (dar si din Oltenia si Muntenia prin ucenicii sai), iscusit traducator al scrierilor Sfintilor Parinti din limba greaca in limbile slavona si romana, adept fervent al metodei isihaste a „rugaciunii lui Iisus”, cunoscut si sub numele de Paisie Velicicovski.

Se naste la 21 decembrie 1722, ca al 11-lea copil din cei 12 ai protoiereului Ioan din Poltava si ai presbiterei Irina, si va primi la nastere numele de Petru. La frageda varsta de 4 ani va ramane orfan, iar din tinerete va simti o puternica atractie spre viata monahala, caci tanarul Petru era tacut si cu blandete in purtari, ca unul ce zabovea adesea asupra paginilor din Vietile Sfintilor. Insa va urma cativa ani la Scoala manastireasca Bratska, ca elev extern, si cu aceasta ocazie va cerceta bisericile din imprejurimi, cu deosebire Lavra Pecerska. De mult folos ii va fi si intalnirea cu mitropolitul Antonie al Moldovei, care probabil ca a fost decisiva in hotararea tanarului de a imbratisa viata monahala.

Astfel, la varsta de 12 ani, el va fi tuns rasofor, sub numele de Platon, insa nu se cunoaste numele schitului in care el a fost tuns rasofor. De-a lungul catorva ani, plin de nazuinta pentru desavarsirea evanghelica, Platon va trece prin cateva manastiri ucrainiene, si va poposi in cele din urma, impreuna cu alti 3 calugari, la schitul Dalhauti (jud. Vrancea), unde acolo se aflau cativa nevoitori care aveau si preocupari carturaresti. De aici, Platon va ajunge la alt schit, Traisteni, unde a auzit, pentru prima data, de pravila si rugaciunile facute la Sfantul Munte.

Venind la schit staretul Vasile, de la Poiana Marului, si vazandu-l pe Platon, il va lua cu el la Poiana, unde Platon va primi ascultarea de a copia intr-un manuscris lucrarea Desiderie. De la Poiana Marului, Platon va fi trimis la schitul Carnu. Astfel, in decurs de 4 ani, cat a umblat pe la schiturile romanesti, Platon a putut culege destule invataturi duhovnicesti de la stareti, duhovnici si sihastri. De aceea, dornic de desavarsire, va lua hotararea de a merge la Muntele Athos, astfel ca in data de 4 iulie 1746, la varsta de 24 de ani, va intra in manastirea Pantocrator din Sfantul Munte, unde se aflau si cativa calugari slavi. Negasind un parinte duhovnicesc s-a hotarat sa locuiasca singur. continuare »