Author Archives: admin

Vineri, ora 19, poetul Marius Ianuș lansează 2 volume de poezii, la librăria Predania

lansare_marius_ianus_flori_duhovnicesti_webVineri, 4. 04. 2014, de la ora 19.00, la Librăria/Ceainăria Predania vor fi lansate volumele de poezie „Vino, Măicuță!- Flori duhovnicești pentru Măicuța Domnului” (ediția a II-a) și „Flori de foc, de gând și de lumină”, ale scriitorului Marius Ianuș, ce poposește în București din expediția sa duhovnicească, pe care a numit-o “Drumul Crucii”.

Vorbesc: Daniela Șontică, Daniel-Cristea Enache, Daniel Focșa. Recită: Cerasela Popescu (Constantin). Moderator: Ciprian Voicilă.

Vă recomandăm spre citire o poezie din volumul „Flori de foc, de gând și de lumină”:

Floarea de Gând

Tot împletind cununi de spini,
și flori de gând,
și flori de ceară
călugărul zicea plângând
în mintea sa a mia oară :
”O, Doamne, nu lăsa în mine
nimic din ceea ce-o să piară!” continuare »

Ruşii caută şi ei gaze de şist

Gigantul petrolier francez Total SA intenţionează să colaboreze cu grupul energetic rus Lukoil la explorarea zăcămintelor de şisturi bituminoase (n.r. – shale oil) din Rusia, deoarece ţara încearcă să apeleze la resursele neconvenţionale pentru a compensa declinul producţiei în Siberia, potrivit informaţiilor publicate într-un articol apărut în Financial Times (FT), transmite RTTNews preluat de Agerpres.

Lukoil explorează zăcământul Bazhenov, unde se află majoritatea rezervelor de şisturi bituminoase din Rusia. Departamentul energiei din SUA estimează că zăcământul Bazhenov este cel mai mare din lume.

Citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, Financial Times susţine că Total şi Lukoil discută înfiinţarea unei societăţi mixte pentru a coopera în vederea exploatării zăcămintelor de şisturi bituminoase din Rusia.

Total deja este prezent în Rusia, unde deţine o participaţie de 16% în Novatek, cel mai mare producător de gaze naturale după Gazprom. Discuţiile dintre Total şi Lukoil au început înaintea anexării Crimeii de către Rusia, susţine FT. continuare »

IPS Justinian Chira a fost supus unei intervenţii chirurgicale de hernie

ips Iustinian ChiraArhiepiscopul ortodox al Maramuresului si Satmarului, IPS Justinian Chira a fost supus in aceasta dimineata, 2 aprilie, unei interventii chirurgicale. Medicii baimareni au ajuns la concluzia ca, din cauza starii precare de sanatate, se impune o operatie in acest caz.

Arhiepiscopul ortodox al Maramuresului si Satmarului, IPS Justinian Chira, a fost adus ieri, 1 aprilie, la Spitalul Judetean de Urgenta “Dr. Constantin Opris” Baia Mare pentru investigatii medicale. In urma analizelor s-a constatat ca s-ar impune efectuarea unei interventii chirurgicale, dupa ce ierarhul maramuresean a fost diagnosticat cu hernie inghinala.

„Din cele spuse de medicii Spitalui Judetean se pare ca starea este buna. Noi ne-am ingrijorat putin zilele trecute, deoarece a recidivat o problema veche a dansului, e vorba de o hernie inghinala pentru care a mai fost operat in urma cu 16 ani. Medicii au stabilit ca este bine sa fie internat, sa i se faca investigatii. Ieri a fost internat la spital, iar astazi s-a luat hotararea ca cea mai buna solutie e operatia pentru a nu da nastere la complicatii”, a declarat purtatorul de cuvant al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, preotul Cristian Stefan.

Conform unor surse medicale, in jurul orei 11:00, IPS Justinian Chira a intrat in sala de operatie pentru a fi supus unei interventii chirurgicale. Operatia s-a incheiat in jurul orei 12:40, iar interventia chirurgicala a decurs fara probleme.Ierarhul se afla acum pe Sectia de Terapie Intensiva.

„Operatia a durat aproximativ o ora si jumatate. Ni s-a transmis ca totul a decurs bine si acum vedem pe mai departe cum decurge starea dansului postoperatorie”, a mai spus preotul Cristian Stefan.

IPS Justinian Chira implineste in acest an 93 de ani, fiind nascut in 28 mai 1921 in satul Plopis din judetul Maramures. Dragostea de a-l sluji cat mai bine pe Dumnezeu l-a determinat sa ia drumul Manastirii. Astfel in 12 martie 1941 intra in Manastirea „Sf. Ana” din Rohia, fiind tuns in monahism sub numele de Justinian (in 1942).

La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Manastirea Rohia de catre P.S. Nicolae Colan Episcopul Vadului, Feleacului si Clujului. Pentru meritele sale in conducerea manastirii, la propunerea P.S. Teofil al Clujului, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane i-a conferit, in anul 1967, rangul de arhimandrit, iar in anul 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu, fiind ales episcop-vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului.

In septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, fiind instalat la 11 noiembrie 1990. In aceasta calitate initiaza reorganizarea de curand reinfiintatei Episcopii a Maramuresului si Satmarului.

| emaramures

Să ne rugăm pentru PS Mihail Longhin Jar

episcopul_longhin_mihail_jar“Va rog sa spuneti tuturor sa se roage pt PS Longhin de la Banceni. E in stare f grava (posibil sa fi avut infarct sau o agravare a bolilor sale, nenumarate). Azi ar fi trebui sa fie transferat cu elicopterul sau avionul in strainatate dupa 2 saptamani de spitalizare la Cernauti. Si-a luat ramas bun de la toti ca inaintea plecarii celei din urma, era senin si impacat, trist doar pt ca nu va vedea toate lucrarile terminate in manastire, si mai ales din mila pt. oameni. Toti il jelesc deja la Banceni. Sa ne rugam Domnului pt. sanatatea sa! “

Vă rog pe cei care aveţi mai multe detalii să ne scrieţi la comentariile acestui articol.

| primit pe email

Anglia şi Ţara Galilor au legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex

Primele căsătorii între persoane de acelaşi sex au fost oficiate imediat după miezul nopţii în Ţara Galilor şi Anglia, unde steaguri în culorile curcubeului au fluturat la Londra pe clădirile ministeriale, după intrarea în vigoare a unei „legi privind egalitatea”, foarte aşteptată.

O lege istorică ce legalizează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex a intrat în vigoare sâmbătă, la scurt timp după ora locală 00.00 (02.00 ora României), în Anglia şi Ţara Galilor, ultima etapă dintr-o luptă îndelungată dusă de apărătorii drepturilor homosexualilor.

Primele căsătorii între gay sau lesbiene au fost oficiate imediat, în speranţa de a fi primul cuplu care spune „da”, un moment calificat drept „important pentru ţară” de către premierul britanic David Cameron.

„Pentru a explica lucrurile mai simplu, în Marea Britanie nu are importanţă dacă eşti heterosexual sau homosexual – statul îţi va recunoaşte relaţia în acelaşi fel”, a declarat Cameron.

Această reformă, pentru care apărătorii drepturilor homosexualilor au luptat îndelung, este înainte de toate simbolică, deoarece cuplurile homosexuale beneficiau deja de aceleaşi drepturi parentale ca cele heterosexuale: ele puteau adopta sau puteau recurge la procreare medicală asistată şi la o mamă purtătoare. Ele puteau, de asemenea, să îşi unească destinele, începând din 2005, în cadrul unui parteneriat civil. continuare »

Părintele Iulian Lazăr de la Prodromu: “Dacă omul s-ar întoarce la post şi la rugăciune, viaţa pe acest pământ s-ar schimba pentru toţi”

rp_avva-julian-4.jpgPărintele Iulian Lazăr este duhovnicul Schitului Prodromu de la Muntele Athos. La Sfinţia sa se spovedesc şi părinţi români de la alte chilii. Privesc fotografia părintelui, la chipul lui blând, luminos, ochii albaştri, barba albă, mâinile strânse pe Sfânta Cruce şi desluşesc un om al lui Dumnezeu, împăcat cu Creatorul Său. Cu ajutorul harului, împacă de o viaţă pe mulţi cu Dumnezeu.

Părinte Iulian, vă rugăm, să ne daţi câteva date biografice pentru cititorii care nu vă cunosc.

– M-am născut în comuna Vorona, în anul 1926, în judeţul Botoşani. Când am avut 1 an şi jumătate, părinţii au fost împroprietăriţi şi au plecat la 50-60 de km. în comuna Mănăstireni, la Vorona fiind numai pădure. Au primit cinci hectare de pământ şi s-au înstărit acolo. Am trăit cu părinţii până când am fost chemat de Domnul şi am intrat în obştea mănăstirii Sihăstria. În ianuarie 1977, am venit în Sfântul Munte Athos, chiar după sărbătorile de iarnă. Acum au trecut anii şi văd că tare-i frumoasă viaţa de mănăstire.

Care a fost cea mai mare bucurie din viaţa dumneavoastră?

– Bucuria mare am avut când am venit la mănăstire şi a ea fost continuă, înnoind în fiecare zi făgăduinţele şi dragostea din ziua intrării în mănăstire şi a călugăriei. Acum bucuria mea este aceeaşi, că a dat Dumnezeu să vin la mănăstire şi că m-a ajutat să port crucea voturilor monahale întreaga viaţă şi că sunt călugăr.

Aţi avut şi dezamăgiri, supărări mari în viaţă?

– Au fost şi necazuri şi ispite, ca la orice om, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste toate. De aceea suntem şi lăsaţi pe pământ pentru a avea supărări şi ispite, fără ele nu ne hotărâm să iubim cu toată tăria binele şi pe Dumnezeu. De ispite şi de încercări nu trebuie să ne temem, căci vântul şi viforul când lovesc copacii le întăresc mai mult rădăcinile. Să le primim pe toate cu calm şi bucurie, doar astfel rămânem înrădăcinaţi de-a pururi în stânca credinţei, în liniştea lăuntrică de dincolo. continuare »

(ANALIZĂ) Republica Moldova poate scăpa de invazia rusă prin unirea cu România

rp_465x0_1.jpgExpansiunea Rusiei nu poate fi oprită prin niciun artificiu diplomatic al Occidentului. Nici cel militar nu ar avea succes. Rusia vrea acum graniţă cu UE şi acces la Marea Neagră şi gurile Dunării. Ar face orice în numele apărării ruşilor din fostele teritorii URSS, oriunde s-ar afla ei. Europei îi rămân doar glasul tribunelor politice şi gângurelile diplomaţilor. România are, însă, oportunitatea de a-şi întregi teritoriul. Republica Moldova poate deveni parte a României! Aderarea Moldovei la UE nu este fezabilă, câtă vreme procedura, chiar şi accelerată, poate dura luni sau chiar ani. Singura şansă de a salva Moldova în acest moment este alipirea la România, pentru ca în acest fel, să beneficieze de protecţia NATO.

Planul Rusiei, graniţă la Nistru

Vladimir Putin încearcă să recupereze cât mai multe dintre teritoriile care au aparţinut Rusiei la un moment dat. Planul lui Putin este o cât mai mare expansiune înspre România, însă ţara noastră este membră a Uniunii Europene şi a NATO, ceea ce îl pune pe preşedintele Rusiei într-o mare dificultate, deoarece o luptă pentru România ar însemna o luptă cu toate statele membre NATO. Ca atare, Putin s-ar mulţumi, cel puţin deocamdată, cu alipirea Transnistriei, a părţii de jos din Ucraina, astfel încât să aibă graniţa pe Nistru, cu acces la Marea Neagră. Acest acces i-ar permite lui Putin să domine Europa şi, implicit, România, din punct de vedere al resurselor economice. Astfel, exploatarea resurselor de petrol din Marea Neagră ar fi controlată de Rusia, având o poziţie dominantă inclusiv pentru transportul pe Marea Neagră. continuare »

Propaganda gay cu sprijinul Radio România Cultural și Hotnews la Timișoara, finanțată de masonul George Soroș

Afis-C2O-dezbatere-publica-LGBTAsociaţia Română de Dezbateri Oratorie şi Retorică va organiza joi, 3 aprilie, în Timişoara o discuţie pe tema paradelor publice de propagandă ale minorităţilor sexuale. Evenimentul va avea loc cu începere de la ora 18.00 la Librăria Cartea de Nisip de pe strada Alba Iulia şi este finanţat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă, condusă de miliardarul George Soroş. Printre partenerii media se numără Radio România Cultural şi portalul de ştiri HotNews.

Dezbatera pe tema paradelor LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali și transexuali) face parte din programul “educaţional” Closer to Oxford.

În cadrul evenimentului de joi, sarcina de a aduce “argumente pro” temei îi revine echipei afirmatoare formată din: Iulia Vladu, studentă a Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, şi Silviu Iacob, reprezentant LGBTeam – organizaţia a cărei misiune este promovarea homosexualilor. De partea cealaltă a moţiunii, responsabili de a combate echipa afirmatoare şi de a susţine că paradele gay nu mai sunt necesare se află echipa negatoare format din: Dragoş Nistor, student al Facultăţii de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara, şi Oana Barbu – specialist în comunicare de brand şi PR. Participanţii vor fi invitaţi să voteze la începutul şi la finalulul întâlnirii care este poziţia lor asupra subiectului, aminteşte VoceaTimişului. Discuţiile vor fi moderate de sociologul Bogdan Nadolu.

Paradele “Mândriei homosexuale” sunt organizate în majoritatea oraşelor mari din Occident, prima paradă din România fiind organizată în 2005 la Bucureşti, ca parte a festivalului Gay Fest. De-a lungul anilor, manifestaţia a atras nu doar critici din partea organizaţiilor religioase, conservatoare şi naţionaliste, contra-demonstraţii stradale (precum “Marşul pentru viaţă” organizat de Noua Dreaptă), cât şi contestări în instanţă, pe motivul aducerii de „afront la moralitate şi de pericol în educarea celor tineri”.

În Timişoara, singurii care au luat o poziţie publică intransigentă împotriva propagandei minorităţilor sexuale şi în favoarea familiei tradiţionale au fost tot naţionaliştii de la Noua Dreaptă. În 2010 a fost organizat în oraşul de pe Bega primul “Marş al normalităţii”, desfăşurat simultan cu acţiunea militanţilor bucureşteni şi concomitent cu parada gay din capitală.

| FrontPress.ro

CNN: UE și SUA au avut în vedere conflictul cu Rusia, când au început presiunile pentru exploatarea gazelor de șist în întreaga Europa

shale-gas-europe-620xa

Europa, căutând să-și reducă dependența de gazele naturale rusești, încurajează liderii politici să-și intensifice eforturile pentru a exploata depozitele de gaze de șist din regiune.

Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, organul executiv al UE, a declarat că tensiunea în creștere cu Rusia din cauza acțiunilor sale în Ucraina va servi ca un “foarte puternic apel de trezire pentru Europa”, cu privire la aspectele legate de energie. “Europa lucrează foarte activ pentru a reduce dependența de energie”, a declarat săptămâna trecută, la Summit-ul UE-SUA de la Bruxelles.

Europa poate urmări mai multe opțiuni pe termen lung, cum ar fi creșterea ritmului producției de energie din surse regenerabile și importul de gaze naturale lichefiate, ambele propuneri scumpe. Dar gazele de șist continuă să fie în primul rând în atenția miniștrilor energiei și factorilor de decizie. Accesarea resurselor de gaze de șist din regiune ar fi mai ieftină decât alte opțiuni și ar putea crea până la un milion de locuri de muncă în următorii ani, potrivit unui studiu comandat de Asociația Internațională a Producătorilor de Petrol si Gaze.

“Perspectivele [de șist] sunt, fără îndoială, mai optimiste acum decât erau în urmă cu un an”, au declarat analiștii de la Eurasia Group.

Conform cifrelor de la US Energy Information Administration, țările europene stau pe aproximativ 470 bilioane de metri cubi de resurse de gaze de șist recuperabile – o sumă uriașă având în vedere că cererea de gaz în Europa este de aproximativ 18 bilioane de metri cubi pe an. Dar nu va fi un proces ușor : producția de gaze de șist din Europa este, în esență zero, în acest moment, și va lua un efort coordonat pentru a o pune în mișcare. Pavel Molchanov, un analist de energie la Raymond James, spune că întregul proces va dura ani de zile. continuare »

73 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă

Masacrul-de-la-Fantana-AlbaAstăzi se împlinesc 73 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, una din cele mai mari tragedii din istoria poporului român.

La 1 aprilie 1941, Armata Roşie a împuşcat aproape 3.000 de români bucovineni, care încercau să se refugieze în România, după ce Bucureştiul a fost obligat să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia și Nordul Bucovinei. Victimele au fost aruncate în gropi comune.

În memoria victimelor de atunci, 1 aprilie a fost decretată “Ziua Naţională în memoria românilor victime ale masacrelor, deportărilor, foametei şi altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în Bucovina, Ţinutul Herţei şi Basarabia”. Acest tragic eveniment din istoria românilor va fi rememorat într-un documentar cu titlul “Prinşi în plasa istoriei”, realizat de Sorina Man şi care va fi difuzat, în această seară, la 21:30, la Radio România Actualităţi.

Despre masacrul de la Fântâna Albă s-a putut vorbi abia în anul 2000. Până atunci acest subiect a fost considerat tabu, iar orice referire la acest eveniment a fost interzisă de către autorităţile sovietice şi mai apoi, de cele ucrainene.

AVERTIZARE asupra noilor cărți de identitate cu cip. Paşii pentru refuzul acestora. Protest în Piața Universității: ”Impunerea actelor cu cip reprezintă o încălcare a libertăţii de conştiinţă”

carte-electronica-de-identitate_refuzAVERTIZARE

Azi, 1 aprilie 2014, intra in vigoare Legea care prevede cartea de identitate electronica biometrica si asa numita carte de identitate simpla care va contine suportul de memorie – cip – de identificare pentru cardul de sanatate. Este evidenta, asadar ca nu avem nici o alternativa pentru a obtine o carte de identitate – fara cip!

Singurul lucru pozitiv in cazul acestei Legi este ca nu ne mai obliga pe toti- chiar si pe cei cu documentele in termenul de valabilitate – sa le schimbam!!

Revoltator este ca apelurile, memoriile adresate Ministerului de resort, prim ministrului Romaniei, fiecarui parlamentar in parte, precum si prezenta societatii civile – 46 de ONG-uri – prin Asociatia pentru Libertatea Romanilor al carei invitat in comisiile de specialitate ale Parlamentului am fost si eu, au ramas fara nici un ecou, ca si cum noi nici nu existam!

Ce se poate face acum:

La nivelul Serviciilor comunitare de evidenta persoanei se recomanda sa stam linistiti intrucat nu au primit aparatura si instructiunile pentru noile carti de identitate. Astfel de asigurari am primit si la introducerea noilor premise de conducere care au plasat cod de bare pe numele nostrum – si s-a dovedit cu totul altceva ulterior!

Mare atentie, Hotararea de Guvern publicata pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne in data de 26 martie 2014, prevede ca acestea se vor emite la nivel centralizat. Aceasta presupune ca datele si preluarea imaginilor se vor face cu aceeasi aparatura care exista si in prezent, la sediul Serviciilor locale dar, cartea de identitate va veni de la Bucuresti, ca si in cazul permiselor si pasapoartelor biometrice.

Avem toate motivele sa fim vigilenti si sa nu credem ceea ce ni se prezinta oficial. Sfatul meu este ca cei care sunt obligati sa isi preschimbe buletinul si nu doresc noul tip de carte de identitate – nici asa zisa carte simpla, c suport de memorie pentru cardul de sanantate – sa fie atenti la formatul documentului care li se va inmana dupa depunerea cererii de preschimbare/eliberare pentru minorii de 14 ani.

In cazul in care va fi de alt tip decat in prezent sa il refuze, adica sa nu semneze de primire si sa depuna cererea denumita plangere prelabila pe care o va adapta fiecare la situatia personala.

Dupa un termen de 30 de zile in care nu se va primi nici un raspuns sau va fi un raspuns negativ, persoana interesata va actiona in instanta de contencios administrativ.

Un model de cerere de chemare in judecata, la acel moment va circula pe internet, conceput de avocati, cu indicatiile necesare, costul este taxa judiciara de timbru de 50 de lei si fiecare se poate reprezenta singur daca nu isi permite un avocat. continuare »

Eșuează proiectul de la Roșia Montana? RMGC disponibilizează 80% din angajați începând cu 1 aprilie

Rosia Montana nu e de vanzareRosia Montana Gold Corporation (RMGC) informeaza luni, intr-un comunicat remis HotNews.ro, ca, din intarzierilor in evaluarea si avizarea de catre autoritati a proiectului minier de la Rosia Montana, compania este nevoita sa-si reduca foarte mult activitatea, masura care va duce la disponibilizarea a circa 80% dintre angajati. Astfel, potrivit companiei, 373 dintre cei 481 de salariati ai RMGC isi vor pierde locul de munca incepand cu luna aprilie.RMGC precizeaza ca “este nevoita sa ia aceasta masura din motive obiective – intarzierile nejustificat de mari in procedurile de autorizare a proiectului minier de la Rosia Montana si incertitudinea cu privire la finalizarea acestor proceduri au facut ca decizia privind restructurarea sa nu poata fi evitata”.

Astfel, mai arata sursa citata, “incepand cu luna aprilie, circa 1000 de familii isi vor pierde o sursa esentiala de venituri prin reducerea activitatii companiei, care a dus la disponibilizea colectiva a majoritatii angajatilor si sistarea tuturor programelor sociale si de investitii in zona”.

RMGC mai sustine ca, in ciuda faptului ca este nevoita sa desfiinteze peste 80% dintre posturi, compania “isi mentine disponibilitatea de a investi resurse financiare importante pentru a dezvolta cea mai moderna mina aurifera din Romania. Astfel, RMGC spera ca restructurarea sa fie doar o masura temporara, pana cand guvernul va aviza proiectul minier, ceea ce va permite companiei sa angajeze mii de oameni”. continuare »

Partidul Mişcarea Populară va susţine exploatarea gazelor de şist

rp_pmp-gaze-de-sist.jpg
 Deşi au existat în Partidul Mişcarea Populară declaraţii împotriva fracturării hidraulice, într-un document oficial al partidului scrie negru pe alb că România ar trebui să-şi caute independenţa energetică în gazele de şist. În urmă cu două zile, europarlamentarul Cristian Preda publica pe blogul personal Platforma PMP pentru alegerile europene din 25 mai 2014, intitulată „POPULARI ÎN EUROPA: 100 de idei”. Printre cele 100 de idei ale PMP se numără și patru puncte referitoare la probleme din domeniul energetic din România, conform StiriPeSurse.ro (sublinierile nu sunt aceleași cu cele din textul original):

48. România are nevoie de independență energetică prin conectarea la rețele energetice trans-europene și creșterea producției interne de energie. Țara noastră beneficiază de unul dintre mix-urile de energie cele mai bune din Uniune: 30% gaz, 26% petrol, 20% combustibili solizi, 16% energie regenerabilă și 8% nuclear. Însă producția autohtonă de energie e în scădere, ceea ce ne face vulnerabili în situațiile de criză. La fel ca alte state fost-comuniste nu suntem însă suficient de conectați la rețelele energetice europene. Susținem adoptarea și aplicarea directivei referitoare la eficacitatea energetică.

49. Independența energetică a României se poate realiza prin prospectarea rezervelor de petrol şi de gaz din Marea Neagră, dar și a surselor alternative de energie, precum gazele de șist. La nivel european trebuie susținută Sinergia la Marea Neagră, una dintre inițiativele de succes ale României la Bruxelles.

50. Subiectul gazelor de șist este unul sensibil, care naște temeri, deoarece este o sursă nouă de energie. Comisia Europeană a publicat la sfârșitul lunii ianuarie 2014 o recomandare care vizează instituirea unor garanții corespunzătoare pentru mediu și climă în ceea ce privește „fracturarea”. Dacă acestea sunt respectate, avem premisele unei exploatări sigure.

51. În termeni largi, trebuie sprijinite sursele regenerabile de energie, însă acestea nu pot acoperi întreaga nevoie de energie a României la prețuri acceptabile. Deja la nivel european avem prețuri la energie mult mai ridicate decât pe alte continente. Dacă ne dorim ca industria europeană să rămână competitivă trebuie să găsim un echilibru între folosirea surselor regenerabile de energie şi celelalte surse.

| stareanatiunii.com

Secarea Eufratului – semn că al treilea război mondial e aproape

eufratesEufratul seaca, Irakul sufera. Debitul Eufratului este considerabil mai mic fata de alti ani, din cauza politicilor privind apa ale Turciei si Siriei, a secetei din ultimii doi ani, dar si din cauza folosirii necorespunzatoare a resurselor de catre Irak. Oficialii cred ca, in viitorul apropiat, acesta s-ar putea reduce chiar la jumatate. Scaderea debitului acestuia a dus la naruirea a numeroase ferme aflate de-a lungul lui, a saracit pescari si a dus la abandonarea oraselor de pe malurile sale, fermierii mutandu-se la oras pentru a cauta de lucru. Seceta a cuprins tot Irakul insa. Astfel, in zona nordica, de obicei scaldata de precipitatii bogate, culturile de grau si orz sunt cu 95% mai reduse decat de obicei iar palmierii si livezile de citrice din est au fost deja distruse de arsita. Nivelul precipitatiilor a fost scazut pe parcursul ultimilor doi ani, lasand rezervoarele goale, iar oficiali americani au prezis ca productia de grau si orz va fi cu putin peste jumatate fata de cea de acum doi ani, in contextul in care Irakul era odata cel mai mare exportator de cereale din lume, scrie Campbell Robertson intr-un reportaj pentru The New York Times, citat de HotNews.

NOTA:
Probabil că mulţi dintre voi aţi citit cartea Apocalipsei şi profeţiile cu privire la râul Eufrat şi viitorul război mondial numit “Armaghedon”. În afară de aceasta există mai mulţi părinţi înduhovniciţi care luminaţi de harul lui Dumnezeu au făcut tâlcuiri la Apocalipsă descoperind multe dintre tainele cuprinse în versetele din “Apocalipsă”. Unul dintre aceşti minunaţi părinţi este Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul un monah aghiorit cu viaţă sfântă care a vieţuit în Sfântul Munte Athos. Mulţi pelerini care l-au vizitat pe Părintele Paisie l-au întrebat despre ce va fi în vremurile de pe urmă dacă noi trăim acele vremuri, cele scrise la Apocalipsă, cerându-i sfatul şi în multe alte probleme cu care se confruntau. Părintele fiind un adevărat trăitor întru Hristos, nu odată, a răspuns nedumeririlor celor cel căutau pentru sfat. Aceste îndrumări ale părintelui fiind descoperite de la Duhul Sfânt sunt de un real folos duhovnicesc. Unele dintre acestea s-au tipărit în cărţi care apoi au fost publicate iar altele s-au transmis de la un credincios la altul prin viu grai.
În cele ce urmează vom reda câteva profeţii ale părintelui Paisie, dar înainte de aceasta vom încerca se dezbatem un alt eveniment care este strâns legat de ceea ce a profeţit părintele.
Mai exact despre ce este vorba….În Turcia de mai mulţi ani a fost pus în aplicare proiectul Anatoliei de Sud-Est(GAP). Acest proiect îşi propune să transforme radical conditiile în aceasta regiune, prin crearea unui vast sistem de irigare. Este printre cele mai mari proiecte din Europa si unul dintre cele mai importante din lume. GAP acopera 13 proiecte incluzand 22 de baraje, 19 hidro centrale electrice de-a lungul Eufratului dar si de-a lungul Tigrului plus un canal de irigare lung de 630 de kilometri. În afară de asta, proiectul mai cuprinde investiţii în infrastructura rurală şi urbană, agricultură, transporturi, industrie, educaţie, sănătate, locuinţe şi turism. continuare »

Români sclavi peste hotare. Visul muncii bine plătite, transformat în coşmar

Mirajul muncii bine plătite peste hotare poate, câteodată, sfârşi prost. Profitând de disperarea românilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, angajatorii împing relaţia cu angajaţii până în pragul sclaviei. Sute de persoane au picat în plasa grupărilor care conduc ilegal muncitori în străinătate.

După ce luna trecută procurorii DIICOT au identificat peste 50 de români care au fost duşi în Germania de o reţea de traficanţi de personae din Bacău şi i-au forţat să muncească fără să fie plătiţi sau hrăniţi corespunzător, anchetatorii au identificat recent încă 20 de victime ale aceleiaşi reţele. Potrivit ziaruldebacau.ro, inginerul băcăuan Ionel Dura, aflat în prezent în arest preventiv, împreună cu tatăl său şi cu alţi complici, ar fi înşelat şi exploatat pe parcursul a doi ani sute de persoane. El racola oameni disperaţi, fără venituri sau cu situaţii materiale precare, neinstruiţi şi dispuşi să accepte să plece la muncă în străinătate, le promitea un loc de muncă în construcţii foarte bine plătit (1500 de euro pe lună), dar odată ce ajungeau în Berlin, oamenii erau forţati să muncească fără plată, agresaţi să hrăniţi necorespunzător. Pentru a împiedica plecarea muncitorilor, traficanții le confiscau actele de identitate sub pretextul că le vor face contracte de muncă.

Îşelaţi în Germania

Un grup de 20 români, care a emigrat la mijlocul lunii martie 2013, ajunşi în Germania, au semnat un set de hârtii în germană, iar cum nu ştiau limba nu au ştiut ce semnează. Au crezut ce li s-a spus – că este vorba despre documentaţia necesară obţinerii dreptului de muncă. În primele luni au fost plătiţi pentru ceea ce munceau. Mult mai puţin decât ar câştiga un angajat german, dar au primit, la fiecare două săptămâni, câte 650 de euro. Până prin iulie, când li s-a spus că vor fi plătiţi o dată pe lună. Aşa au început amânările şi tot de atunci au pornit ameninţările – că dacă vine poliţia sau fiscul, să nu pomenească de numele angajatorilor sau al şefilor, să nu spună nimănui că muncesc 12 ore pe zi ci opt, să nu se plângă nimănui de condiţiile de muncă sau de amânarea plăţilor. În caz contrar, li s-a spus, vor fi trimişi înapoi acasă. Între timp, muncitorii români au luat legătura şi cu Ambasada României din Berlin, care încearcă să medieze între angajatori şi angajaţi. continuare »

Monitorizare video și recunoaștere facială pe străzile din România. Dragnea vrea implementarea acestui sistem

camera de supraveghereRomania ar putea fi supravegheata de un sistem de monitorizare adus din China, sistem care va contine si un program de recunoastere faciala, asa cum vedem prin filme. Vice-premierul Liviu Dragnea se afla in China, unde a discutat cu giganti in domeniu despre implementarea unui proiect-pilot intr-un oras din Romania.

Se pune insa intrebarea daca acest sistem nu incalca dreptul la intimitate al cetatenilor filmati pe strada cu camere inteligente.

Daca fotografia unei persoane a fost deja introdusa in baza de date, este o chestiune de minute pana cand dispecerul unui asemenea sistem de recunoastere faciala poate sa o depisteze in trafic prin intermediul camerelor de supraveghere, folosind bineinteles tehnologia de ultima ora.

Sistemul poate recunoaste fetele trecatorilor si poate accesa baza de date cu criminali cunoscuti. Poate preveni astfel o crima inainte sa se intample. Inca din 2013, chinezii ii prezentau premierului roman, aflat in vizita oficiala in China, sistemul de supraveghere, iar Victor Ponta se arata interesat.

“As vrea sa implementez un asemenea sistem in Romania, dar mai inainte trebuie sa intreb presa daca e de acord si sa ii conving ca Guvernul va supraveghea totul”, spunea Ponta, in 2013. Acum vicepremierul Liviu Dragnea se afla in China si a discutat despre instalarea acestui sistem cu cele doua mari companii de telecomunicatii chineze.

“Am propus sa identifice un oras unde sa dezvolte un proiect-pilot pentru un sistem de supraveghere pentru siguranta cetateanului”, a spus Dragnea. Ce nu stie vicepremierul este ca ZTE e pe cale sa instaleze un astfel de sistem intr-un oras din sudul Romaniei, proiect tinut deocamdata secret.

“42 de camere sunt aduse pentru acel oras – camere de luat vederi, exista un software cu sistem de recunoastere achipului si un centru de virtualizare a imaginii si un centru de stocare si un dispecerat de interventie care notifica politia locala sau alte unitati”, a spus Lorian Vintila, directorul ZTE Romania. Pretul unei astfel de camere de supraveghere ajunge la 500 de euro.

Acum, atat ZTE, cat si Huawei, vor instala sisteme de supraveghere intr-un alt oras din Romania, pe care il vor stabili dupa discutii si cu premierul.

“Ne referim la un pilot de monitorizare video si supraveghere. Softul care sa poata faca monitorizarea poate sa aiba aplicatie de tip plate recognition, sa ai identificarea numerelor de inmatriculare a automobilelor, daca se intampla infractiuni sau trebuie aplicate amenzi. Pot sa aiba diverse softuri care sa faca recunoastere de perimetru, inclusiv de face recognition”, a spus Vlad Doicaru, directorul Huawei Romania.

| infolegal.ro

Guvernul antiromânesc al României

Cosmin-Sabina-_Elena-Armata-Romana„Trezeşte-te, popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ţi-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.”

Aţi distrus Armata României! Aţi compromis Jandarmeria Română, transformând-o în instrument de pază al scaunelelor oficiale

De 24 de ani, Ţara a devenit arena de circ a trădătorilor şi neisprăviţilor hămesiţi după averi şi putere. Ce-aţi făcut domnilor membri ai guvernelor postdecembriste şi ai Parlamentului României pentru poporul român? Nimic bun! Între două reprize de somn în fotolii, între două recepţii pe la ambasade, între două băi de mulţime şi între două delegaţii aiurea, pe banii statului român, aţi vândut economia „ceauşistă”, românească, pe care nu doar Ceauşescu a ridicat-o la nivelul la care era în ʼ89. Părinţii şi bunicii noştri, vârstnicii de azi au clădit-o, cu sânge, trudă şi sudoare. Ce-aţi făcut voi cu ea? Aţi denumit-o „grămadă de fiare vechi”, aţi etichetat-o energofagă, nerentabilă… aţi distrus-o, aţi demolat-o şi aţi vândut-o en gros şi en detail, ca să vă umpleţi propriile buzunare, să vă faceţi vile în ţări exotice, să vă petreceţi concediile la Monte Carlo, la Las Vegas sau „unde a-nţărcat mutu iapa”. Mass-media abundă de cazuri ale căror protagonişti sunt bişniţarii de ieri – barosanii de azi, „baronii”, „talibanii”, „mogulii”, fiecare după numele de botez. O serie de asemenea orătănii, agăţaţi de pârghiile puterii au jumulit, în timp record, toate bunurile naţionale la care au avut acces. Dacă furi un ou, un bou sau o fabrică, tot furt se cheamă, în orice legislaţie a lumii, dar la noi, cine fură un ou, primeşte „cadou” câţiva ani de puşcărie – „cu executare”. Cine fură un combinat sau o fabrică, primeşte… „cu suspendare”, adică, „mai poftiţi pe la noi!”. Halal dreptate! Bogăţiile Ţării le-aţi vândut străinilor, iar episoadele Pungeşi, Roşia Montană – şi multe altele pe care le acoperiţi cu „inginerii” şi minciuni – le-aţi „temperat” cu forţa jandarmilor.

În timp ce steagurile străine flutură lejer, arborarea drapelului naţional a devenit un act temerar

După cum puteţi constata, în România anului 2014 se rescrie istoria, şi nu oricum. Menirea jandarmilor este să apere Ordinea, să protejeze cetăţenii ţării şi interesele lor, nu să-i molesteze şi să-i transforme în infirmi. Voi aţi făcut din Jandarmeria Română un instrument de pază pentru propriile scaune, aţi compromis-o iremediabil în ochii poporului. Aţi distrus Armata României. La graniţa Ţării, Ivan şi Unchiul Sam îşi arată muşchii. Cine ne va apăra în caz de război? N.A.T.O., veţi spune. Aşa au zis şi „aliaţii tradiţionali” ai României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, până i-au înghesuit nemţii. Apoi, „Scapă cine poate!”. Voi, profitorii, vă veţi lua catrafusele şi „Radu” vă va chema. Vor rămâne proştii să se descurce cum or putea! continuare »

IPS Serafim de Pireu condamnă declarațiile apostate ale arhiepiscopului Nifon, al Târgoviștei

Intervenția Mitropolitului Serafim de Pireu în Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe a Eladei în problema declarațiilor de la întrunirea “Consiliului Mondial al Bisericilor” de la Busan (noiembrie 2013) unde se referă în mod expres la declarațiile eretice ale Mitropolitului Nifon al Târgoviștei.

IPS Serafim de PireuPreafericite Părinte Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, domnule Ieronim, Preşedinte al Sfântului Sinod,
Iubiţi frati arhierei ai Bisericii Ortodoxe a Eladei,

Cuvântarea Arhiepiscopului Târgoviștei, domnul Nifon,

Dureroasă a fost și prezența ortodoxă la Adunarea de la Busan prin cuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop al Târgoviștei, domnul Nifon, reprezentant al Bisericii României, care a constatat că unitatea Bisericii a fost pierdută și că Biserica existentă, fiind divizată, este și sacramental incompletă, și că nu știm care grupare creștină este urmașă a Bisericii Vechi de la Ierusalim, şi că toți oamenii sunt frați in Hristos, și că Botezul creștin nu este altceva decât un grad sacramental mai înalt, în familia spirituală a umanității.
Înaltpreasfințitul domn Nifon a tăcut și a tăinuit faptul că se alterează ecleziologia ortodoxă în “Consiliul Mondial al Bisericilor” pretextând că în CMB “se apară valorile noastre morale tradiționale” cum ar fi “valorile familiei creștine”.

Sfântul Ciprian (sec. III) subliniază Unitatea Bisericii în episcopi, în Sfânta Euharistie şi în ortodoxia credinţei. Spune Sfântul Părinte: “Dumnezeu, Unul Este, Hristos unul este şi Biserica Una este, credinţa una este, şi turma de credincioşi, una este, lipită prin conglăsuire în puternica unire a Trupului Liber de Unitate. Ecclesiæ 23, PL 4, 517B: «Deus unus est, et Christus unus, et una Ecclesia ejus, et fides una, et plebs una in solidam corporis unitatem concordiæ glutino copulata».
Eclesiologia Sfântului Ciprian este, aşa cum spune şi profesorul Fidas, acceptată de conştiinta Bisericii, ortodoxă. continuare »

Avocatul Poporului avertizează MAI că nu sunt respectate drepturilor cetăţeneşti la Pungeşti

rp_Pungesti_7_dec_31-300x1991.jpgAvocatul Poporului a trimis Ministrului Afacerilor Interne (MAI) o recomandare privind respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, în contextul instituirii în zona comunei Pungeşti, judeţul Vaslui, a “zonei speciale de siguranţă publică”.

Avocatul Poporului arată, miercuri, într-un comunicat de presă, că în urma mai multor solicitări transmise MAI i s-a comunicat că la Pungeşti există în continuare o stare tensionată, localnicii fiind nemulţumiţi de activităţile de explorare a gazelor de şist în comună.

“În prezent, potrivit informaţiilor care ne-au fost transmise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), pe raza comunei Pungeşti, judeţul Vaslui, acţionează efective de poliţie în cooperare cu cele ale jandarmeriei, în vederea asigurării unei stări de normalitate şi prevenirii eventualelor situaţii de risc, în planul ordinii şi siguranţei publice. Funcţie de evoluţia situaţiei operative, forţele de ordine vor fi redimensionate şi vor acţiona pe raza comunei Pungeşti, judeţul Vaslui, până la asigurarea climatului corespunzător de ordine şi siguranţă publică, potrivit competenţelor conferite acestora prin actele normative în materie”, arată Avocatul Poporului, în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, în localitatea Pungeşti există intenţii pentru continuare protestelor, astfel de manifestări desfăşurându-se şi în alte localităţi din judeţul Vaslui, la unele dintre ele participând şi iniţiatorii protestelor de la Pungeşti.

În acest context, Avocatul Poporului a trimis MAI o recomandare privind respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. continuare »

RUȘINE NAȚIONALĂ: Jandarmeria Română, firma de pază a Chevron la Pungești

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=c5wbuCkYnw0]

La Pungești, la plimbare în jurul sondei, la pas cu jandarmii, paznici ai unui obiectiv de siguranță națională, sonda Chevron. Jandarmeria Română este oficial firma de pază a companiei Chevron, multinaționala americană care exploatează gaze de șist la Pungești pe terenul primarului PSD Mircia Vlasă.