Astăzi suntem martorii împlinirii unei profeţii, cea făcută de stareţul mănăstirii Tismana, părintele Gherasim Iscu, care a spus că aici va fi loc de pelerinaj. Şi venirea dumneavoastră în număr atât de mare arată că se împlineşte această profeţie. Încă şi încă o dată, din ce în ce mai mulţi oameni vin aici în pelerinaj pentru că aici se află moaştele sfinţilor mucenici, aici se află şi moaştele noului mărturisitor Valeriu Gafencu.
Preasfinţitul Iustinian Chira, Episcopul Maramureşului, spunea nu cu multă vreme în urmă că el crede că se vor găsi moaştele lui Valeriu Gafencu. Din rânduiala lui Dumnezeu i-a fost pusă cruce în gură tocmai pentru ca aceste sfinte moaşte să se găsească. Şi pe măsura evlaviei noastre, pe măsura iubirii pe care o avem faţă de aceşti mărturisitori va veni şi ajutorul dumnezeiesc. Dacă nu-i vom crede, dacă nu vom avea nădejde că ajutorul acestor noi mărturisitori ne poate schimba viaţa, Dumnezeu va scoate la lumină moaştele noului mărturisitor Valeriu Gafencu şi ale celor care au pătimit împreună cu el sau care au pătimit în alte închisori, numai Dumnezeu ştiind suferinţa lor. Spunea părintele că Valeriu Gafencu este într-un fel fiul al lui Dumnezeu aşa cum noi toţi ar trebui să ajungem fii ai lui Dumnezeu.
Pentru noi, ideea de jertfelnicie, ideea de mărturisire a lui Hristos este o idee străină pentru că ducem o viaţă comodă. Dar sfinţii închisorilor ne îndeamnă să ducem o viaţă de jertfă şi să devenim dumnezei după har lăsându-L pe Dumnezeu să fie viu în inimile noastre. Anul trecut, fiind în chilia părintelui Justin vorbeam despre parastasele care se fac înaintea canonizării sfinţilor, pentru că în rânduiala canonizării există şi această menţiune că şi pentru un sfânt mare făcător de minuni şi pentru un mare mucenic se mai poate face un ultim parastas chiar înainte de canonizare. Şi pentru sfântul Valeriu Gafencu, şi pentru ceilalţi sfinţi ai închisorilor se pot face parastase până ce vor fi canonizaţi. La primul mare parastas care s-a făcut la Aiud pentru stareţul Daniil Sandu Tudor s-a adus şi o icoană care se află în altarul monumentului şi această icoană îi reprezintă pe cei trei sfinţi mărturisitori: pe Valeriu Gafencu, pe părintele Daniil de la Rarău şi pe părintele Ilarion Felea. Această icoană îi reprezintă în sfinţi cu aure deşi încă nu au fost canonizaţi. Şi unii oameni s-au smintit. Chiar şi puţini din cei care au văzut icoana au întrebat cum de au fost pictaţi astfel. continuare »