Sa fim cu atentie ! Lupta anti-cip risca sa fie compromisa si sa cada in banalitate, datorita unor personaje ce nu au tangente cu Biserica, mai mult, se folosesc de numele manastirii Petru Voda si al parintelui Iustin. Acestia sunt membri MISA, cei mai spurcati dintre yoghini, apoi diferiti membri ai unor grupari extremiste, al caror numar la mitinguri se imputineaza tot mai mult, aratand “convingerea” lor anti-cip. Ei sustin si o varianta neoficiala a tabelului pentru referendum, de fapt si o alta idee de referedum, provocand neclaritati si piedici in actiunea de strangere de semnaturi pentru organizarea referendumului. Trebuie apoi observate motivele pentru care se opun ei acestor acte biometrice, motive ce au legatura mai putin cu perspectiva mantuirii sufletelor lor si mai mult cu bunastarea si libertinajul ce vor sa nu le piarda in aceasta lume. E bine sa nu facem pact cu asemenea grupari, dar nici sa ne lasam rusinati ca doar astfel de persoane se intalnesc pentru a protesta. Lansam ideea unui miting majoritar ortodox, ce va fi anuntat din timp si pregatit asa cum trebuie. Preotii ortodocsi sunt chemati in fruntea credinciosilor. Cu cat le vor interzice acest lucru vandutii din Patriarhie, cu atat mai mult sa fie pornirea lor spre marturisire si spre apararea vietii duhovnicesti a turmei ce o pastoresc.

Inca o data, atentie cu cine va insotiti la drum. Folositi materiale doar de pe site-urile ortodoxe. Nu putem lupta impotriva unui drac, cu ajutorul altui drac. Anatema celor ce propun cipurile, anatema yoghinilor ! Inapoia noastra, satana cu mai multe feţe.

Aceasta este varianta oficiala a tabelului pentru organizarea referedumului : tabel_oficial_referendum

Pentru comenzi contactati editura Bonifaciu la tel. : 0755 276 934, 0747 110 212

O nouă carte de excepţie, îngrijită de Mănăstirea Diaconeşti a trecut din stadiul de manuscris în pangarele şi librăriile cu adevărat ortodoxe. Cartea se numeşte “Deţinutul profetic” şi este scrisă de Ioan Ianolide, autorul binecunoscutei  opere “Întoarcerea la Hristos”. În carte sunt cuprinse “referiri la vremurile apocaliptice , la dezastrul erei tehnologice, precum şi la misiunea Bisericii în aceste timpuri.” Mai jos vă redăm câteva extrase din carte spre a vă trezi interesul de a o citi în întregime :

Confruntarea apocaliptică nu trebuie văzută ca un război propriu zis, deşi are acest aspect, ci ca tentativă de a stăpâni lumea din toate punctele de vedere : spiritual, politic, economic, cultural, social, ştiinţific şi militar. Fiara vrea integral omul şi omenirea, cu toate cele spirituale ale ei, cât şi cu cele materiale, pentru toată viaţa şi pentru eternitate.
Există deci o încleştare apocaliptică pe plan politic, pe plan economic, pe plan artistic, în gândirea filozofică, în formele ştiinţifice, în orânduirile sociale, cât şi în conflictele militare.
Biruinţa lui Hristos şi deci a creştinătăţii trebuie să fie deplină în toate laturile şi domeniile vieţii omeneşti.

Omenirea se materializează, se mecanizează. Creştinii au pierdut dimensiunea mesianică, în timp ce evreii pompează ateismul pentru a dizolva toată cultura creştină.
Nu mai avem Dumnezeu, nu mai avem spernţa vieţii eterne, nu mai avem nădejdea vieţii veşnice.
Lumea e în mâinile lui Dumnezeu, dar ne întrebăm, cutremuraţi de răspunderi, ce fac oamenii ? Vin ei în întâmpinarea lui Hristos ? Mântuirea lumii trece prin credinţa oamenilor. În această perspectivă credem în misiunea noului Israel şi respingem iudaismul ca ateism antihristic. Fiara apocaliptică ucide pe cei care spun adevărul. Cu toată gravitatea situaţiei, cu toate riscurile vom mărturisi adevărul, chiar de vom fi ucişi, căci răstigniţi suntem de multă vreme.

Când forţele satanice ajung să cucerească puterea în lume, ele îşi fac oştiri ca să le apere, legi care să le orgnizeze, ideologii care să le justifice şi chiar religii care să-i înşele pe oameni. Creştinii nu trebuie să lase forţele satanice să cucerească puterea; iar dacă au cucerit-o, ei trebuie să-şi organizeze forţele şi să o învingă în numele lui Hristos.

Creştinismul e veghea şi puterea sfântă care răspunde de mântuirea lumii. Şi vai de creştinii ce nu corespund sfintei misiuni ce le este încredinţată, căci Dumnezeu va ridica şi din pietre pe alţi aleşi ai Săi, care să-I zidească Împărăţia.

Antihrist este un om, şi anume un om politic ce va stăpâni lumea descreştinând-o, satanizând-o şi pierzând-o.

Creştinii participă cu Hristos la mântuirea lumii, după cum antihrist participă cu fiii întunericului la pierzania lumii. Creştinii să nu uite că adesea fiii întunericului sunt mai înţelepţi, mai viguroşi şi mai puternici decât fiii luminii. Creştinii să înţeleagă că neprihănirea lor, energia şi puterea lor trebuie să depăşească şi să învingă şi pe a fiilor întunericului.

Creştinătatea va triumfa prin Hristos. El vine să desăvârşească şi să facă posibilă mântuirea lumii căzută în păcat.

Antihrist va fi biruit de Hristos.

Dintre forţele antihritice se distinge atitudinea evreilor, care poartă pe conştiinţă vărsarea sângelui nevinovat şi care în mod evident, printr-o îndrăcită patimă, luptă împotriva lui Hristos. Istoria ultimilor două mii de ani a poporului evreu este o concentrare antihristică.
Poporul evreu trăieşte în Hristos printr-o rămăşiţă. Apostolul Pavel crede că se va mântui întreg poporul evreu. Acesta este un eveniment pe care omenirea îl aşteaptă, dar care nu se poate produce decât prin sinceră pocăinţă şi smerită slujire.

A spune adevărul despre evrei nu este antisemitism, ci noi, creştinii, plini de iubirea ce L-a mistuit pe Hristos şi repetând-o în aceste vremuri tulburi, noi iubim cu adevărat poporul evreu şi ştim că numai prin Hristos este mântuirea lor. Tragedia evreilor este catastrofală prin solidaritatea întregului popor evreu cu Ana şi Caiafa. Strigăm deci tuturor evreilor în care mijeşte lumina credinţei, să părăsească satanismul, minciuna şi materialismul iudaic, să se încreştineze şi să se împace cu oamenii. Aşa după cum este evident din toată istoria antică şi modernă că neamurile nu pot tolera să fie stăpânite de evrei, aşa le spunem şi noi : să se integreze în omenire. Dacă râvna şi energiile antologice de care dispun vor fi orientate în sensul sacru al revelaţiilor divine, atunci poporul evreu ar fi fericit, cerurile se vor bucura şi oamenii îi vor iubi. Rasismul lor este absolut, materialismul lor le este în fire, minciuna este centrul gândirii lor pocite şi cu cât vor insista mai mult pe aceste coordonate, pe atât dezastrul lor va fi mai crud. Omenirea nu poate accepta nici tirania rasială a iudeilor, nici materialismul grosolan şi nici răstălmăcirea mentală a iudaismului. Prin decizia divină şi prin voinţa oamenilor, ei sunt sortiţi eşecului. Pieirea ta prin tine, Israele !

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată.Şi totuşi el e trist şi îngrijorat.Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.
Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.
De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Ioan Ianolide, 1985

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=LuJKfb0daiA]

PROHODUL a fost CENZURAT pe ascuns de catre Patriarhie. Au fost eliminate din el 13 strofe pe motiv ca sunt “antisemite”…

– PASAJELE CENZURATE –

Din STAREA ÎNTÂI au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din STAREA A DOUA au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă – esenţial pentru manipulatori – a fost schimbat “O,iudeilor !” cu “Fariseilor” !!!).

61. Cel făr de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

Din STAREA A TREIA au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
“Groap-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

Asa arata Prohodul inainte sa il cenzureze Patriarhia :

PROHODUL NECENZURAT !

Va recomandam aceasta carticica cu Prohodul intreg si neschimbat :

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=HN_H5l4XeqE]

Vizionati toata predica aici.

DOWNLOAD INTREAGA PREDICA

“Hotararea sinodului de la Bucuresti a fost o hotarare apostata in ceea ce priveste microcipurile. A fost un sinod talharesc prin care crestinii sunt dusi in ratacire (…) Preotul care tace nu este preot, sihastrul care tace nu este sihastru si mireanul care tace nu este crestin. Crestinul care se teme de diavol mai mult decat de Dumnezeu, nu este crestin. Ba mai mult, episcopul care se teme de mai marii lumii acesteia, mai mult de ei decat de Hristos, nu este episcop. Patriarhul care in loc sa cerceteze invatatura Sfintilor Parinti si invataturile cuviosilor despre sfarsitul lumii, ascultand mai mult decat de ministerul de interne decat de Hristos, nu este patriarh(…) Si Dumnezeu prin acest semn a aratat ca este nevoie ca preotii, episcopii, crestinii sa iasa la marturisire jertfelnica !“

extras din predica la Duminica Sfintei Cruci,
22 martie, manastirea Petru Voda

Mai jos sunt imagini cu minunea de la Iasi :

Mai multe imagini video si detalii pe blogul Saccsiv.

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

La recomandarea unui drag parinte al nostru, publicam acest articol ce-i apartine filosofului român Mircea Vulcănescu, mucenic in temnitele comuniste. Articolul face referire la nevalabilitatea si nerespectarea hotararilor sinodale, ce nu au ca fundament invataturile Sfintilor Parinti.

Cu inima se crede spre dreptate,
iar cu gura se mărturiseşte
spre mântuire (Romani X, 10)

Din noianul de erori ce văzură lumina tiparului, cu prilejul scandalului provocat de fixarea sărbătoririi Sf. Paşti, este una care, atacând nodul problemei, ne oferă prilejul restabilirii unor principii esenţiale structurii ortodoxismului. S-a scris anume că trebuie să ne supunem hotărârii Sf. Sinod, oricare ar fi ea, deoarece Sf. Sinod este alcătuit din arhierei, care nici în materie de credinţă dogmatică, nici în legiferarea canonică nu sunt supuşi erorilor. Afirmaţie ce închide o masivă ignoranţă în materie de teologie ortodoxă; este vorba, aci, de principiul infailibilităţii hotărârilor sinodale…

Cu drept cuvânt, spune Homiakov că Biserica nu cunoaşte altă autoritate decât ,,autoritatea Duhului”. Dar, atunci, care este criteriul recunoaşterii infailibilităţii? Răspundem:

– ecumenicitatea.(n.n., nu ecumenismul)

Biserica nu recunoaşte hotărârea unei autorităţi ce ar putea să rupă ecumenicitatea ei.

Dar ce este, pentru Biserica Ortodoxă, această ecumenicitate ?

Chestiunea merită discuţie, cu atât mai mult cu cât unele manuale, inspirate de-a dreptul din cărţile catolice, cuprind, în această privinţă, erori incompatibile cu fiinţa Ortodoxiei. Într-adevăr, dacă biserica romano-catolică recunoaşte, în vicarul lui Iisus Hristos, pe deţinătorul infailibilităţii în materie de învăţătură, atunci când se rosteşte ex cathedra, o face întemeiată pe o concepţie despre biserică potrivit căreia fiinţa ei văzută, deşi de aceeaşi esenţă, este substanţial deosebită de cea nevăzută, fiecare necesitând o unitate proprie de conducere. În vreme ce dreapta credinţă, cunoscând în biserică două firi (văzută şi nevăzută), unite într-o singură fiinţă, nu cunoaşte decât unul singur şi acelaşi Cap nevăzut: Iisus Hristos; iar unitatea ei nu poate veni de la un organ văzut, ci numai de la legătura ei tainică în Duhul Sfânt, cu Ocârmuitorul ei, veşnic de faţă în viaţa tainică a Bisericii, cu Capul ei cel nevăzut, unitate care este însăşi unitatea Duhului, [din care] izvorăşte şi infailibilitatea în materie de învăţătură. Biserica, în întregul ei, este „stâlp neclintit şi îndreptar adevărului”. Rolul preoţiei, în ceea ce priveşte infailibilitatea în materie de învăţătură, nu poate fi, în nici un caz, asemuit cu cel izvorând din concepţia catolică. Scrisoarea patriarhilor se rosteşte, cum nu se poate mai limpede, în această privinţă:

„…iar nestricarea dogmei şi curăţia rânduielii nu sunt date în paza unei ierarhii oarecare, ci în paza întregului cler şi popor bisericesc, strâns unit în dragostea unora faţă de alţii, care este, cu alt nume, însuşi trupul Domnului Hristos, adică Biserica credincioşilor.”

În lumina acestora, cum se lămureşte ideea ortodoxă a ecumenicităţii?

Ecumenicitatea nu poate fi o unitate politico-juridică formală, ci constatarea identităţii de fapt, a afirmaţiilor Bisericii întregi, în timp şi spaţiu.

Dar acesta nu este decât un alt fel de a exprima invariabilitatea învăţăturii — această invariabilitate rămânând, în ultimă analiză, singurul criteriu de recunoaştere a ecumenicităţii. Spre deosebire de catolici, la care papa şi sinodul se socotesc pe ei înşişi judecătorul şi măsurătorul adevărului cuprins în tradiţie, în ortodoxie, tradiţia este cea care mărturiseşte de ecumenicitatea unui sinod; Sf. Sinod însuşi nefiind decât mărturisitorul a ,,ceea ce pretutindenea s-a păzit, de toţi, totdeauna” (Sf. Vincent de Lerins, Canon 84, Sind. VI ecum.; Mărturisirea ortodoxă, Petru Movilă).

Prin urmare, pentru ca un Sinod general să se învrednicească de atributul ecumenicităţii, nu ajunge participarea la el a tuturor episcopilor ortodocşi în viaţă, ci mai trebuie ca mărturisirea acestui Sinod, în fapt, să nu fie întru nimic deosebită de ceea ce s-a mărturisit de către Biserică, totdeauna, de toţi şi pretutindenea…

Care este, acum, situaţia Sf. Sinod al Bisericii noastre?… Despre a cărui alcătuire, spune mitropolitul Gurie astfel:

,,nu toţi chiriarhii erau la şedinţă; unii din cei prezenţi cereau amânarea, iar o parte a fost de părere să se sărbătorească la 5 mai. Şi la şedinţă n-a fost patriarhul”…

Întrebăm: în această situaţie, mai poate fi vorba de ,,duh de răzvrătire”, de ,,conservatism idiot” din partea poporului şi de ameninţări din partea Sf. Sinod? Cine sunt nesocotitorii credinţei ortodoxe? Şi cine străjerii ei?…

Încă o dată minunata îndărătnicie a credincioşilor ortodocşi întru păstrarea „comorii de mult preţ” se dovedeşte a fi un formidabil răspuns lumescului ,,duh al înnoirilor”. Căci: „chiar dacă noi înşine sau înger din cer ar binevesti peste ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie!” (Galateni, I, 8).

de Mircea Vulcănescu

Referitor la aceste innoiri in randuiala Bisericii (Ortodoxe) va recomandam alte doua articole ce arata duhul neortodox al celor ce au indraznirea de a schimba cele ale Sfintilor Parinti :

1.Cenzurarea cultului – Despre Prohod şi Sinodiconul Ortodoxiei

2. RÎNDUIALA DUMINICII BIRUINŢEI ORTODOXIEI

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6ad-s0YcNkY]

NO COMMENT !

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Danion Vasile

O alta provoacare pentru Ortodoxie este zilele acestea, Saptamana ecumenista de rugaciune “in comuniune” cu celelalte culte. Este de fapt cea mai GRAVA problema,  daca o sa asistam iarasi la incalcari ale sfintelor Canoane de catre clerul nostru.

Spre o informare asupra acestui fenomen, va invitam sa ascultati emisiunea difuzata de Radio Romania Actualitati. La emisiunea din seara de 18 dec. 2009 au participat pr. prof. universitar Daniel Benga – preot ortodox, Danion – teolog si pr. Vicentiu Balint – preot catolic. Ne bucuram ca fratele nostru Danion a participat la aceasta emisiune si cu aceasta ocazie il felicitam pentru marturia dreapta pe care a dat-o in fata celor doi invitati si nu numai.
Ideea principala desprinsa din aceasta emisiune este faptul ca nu poate fi unitate intre catolocism si ortodoxie pentru ca tot timpul fiecare tine la conceptele, canoanele propriei credinte si nu se ezita de a-l face pe celalalt eretic. Ori nu e posibil ca amandoi sa fie in adevar si e clar ca cineva greseste si ar trebui sa plece capul cel care greseste. Asta chiar daca ar trebui sa se intample  si din partea pr. Daniel Benga, preot ortodox care facea publicitate ecumenismului.
Concluzia ca ne pastram fiecare gandirea hotarata  ” credinta si gandirea mea e mai corecta” duce la intrebarea firesca care s-a pus si la care nu s-a dat raspuns : pentru ce sa ne intalnim, de ce sa pierdem vremea din moment ce celelalte confesiuni din lume nu vor cunoaste autenticitatea si unicitatea ortodoxiei?
Va invitam sa ascultati intreaga emisiune…

ASCULTA MP3

DOWNLOAD MP3

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Cuţitul parcă se apropie tot mai mult de osul românilor. Biserica s-a întemeiat pe Sângele lui Hristos ! Sfinţii Mucenici au avut curajul şi puterea să urmeze exemplul, să primească inclusiv “botezul sângelui”. Ceea ce se întemeiază pe jertfă, rezistă ! Ca răspuns pentru toţi cei care sunt nedumeriţi de ce nu se face nimic organizat împotriva noilor paşapoarte, îi invit să urmărim această emisiune şi să ne punem întrebarea dacă suntem dispuşi de a-l mărturisi pe Hristos prin mucenicie ?! Apoi ne întâlnim pe baricade !!!

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=9076643377984765043&hl=en]

Mucenicul dintâi
Sfântul mare mucenic arhidiacon Ştefan, prăznuit pe 27 decembrie, este cel dintâi martir creştin. Ales de Sfinţii Apostoli între cei 7 diaconi care rosteau rugăciunile si care frângeau pâinea la Sfânta Împărtăşanie, cade victimă unui proces mincinos şi este ucis cu pietre, situaţie provocată de climatul politic şi religios frământat de numeroase crize, al Ierusalimului din primul secol creştin. Documentarul propune telespectatorului portretul acestui mărturisitor, făcător de minuni cu chip de înger, cum îl descriu sinaxarele, al cărui sacrificiu fundamentează mistic şi semnifică teologic jertfa creştină în numele lui Hristos.

Secvenţe din filmul Podul (MOST -The Bridge) – Prin Cruce a venit Invierea

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=CKr3bRLGDWU]

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta!

Se apropie, đându-ne fiori, săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştină (18-25 ianuarie 2009), la care vor participa pe lângă Biserica Ortodoxă, toate bisericile apuse : catolică, greco-catolică, lutherană, reformată şi cea armeană. A devenit o tradiţie de la an la an această întâlnire cu scop social-filantropic (conform comunicatului Patriarhiei Române), o tradiţie respectată mai ceva decât sfintele Canoane. Astfel într-un comunicat al Patriarhiei, care la început descrie rolul binefăcător (sâc!) al acestei manifestaţii, aflăm pe lângă programul întâlnirilor şi de o nouă regulă : “asistarea celorlalte culte la slujba ortodoxă (de obicei, Vecernia), fără implicare liturgică” şi “ortodocşii români vor asista la rugăciunea acestora, fără implicare liturgică“. Acesta să fie oare efectul Comunicatului emis de Sinodul BOR la data de 9 iulie 2008, născut prin revizuirea canoanelor Sfinţilor Părinţi ?

Se mai scrie în comunicat că “această organizare de program … poate fi folosită ca orientare şi în alte localităţi din ţară şi din străinătate în care românii ortodocşi sunt obişnuiţi cu dialogul şi cooperarea ecumenică”. Pe lângă respectarea poate a organizării stabilite pentru capitală, poate se va respecta şi regula de aur a ecumenştilor, de a nu liturghisi în comun, deşi rugăciunea cu ereticii oprită de Canoanele Apostolice şi de către Sfinţii Părinţi (“Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit -scos din comuniune- acela să se afurisească” – Canonul 10 Apostolic) se va rosti fără pic de credinţă, de frică şi de dragoste faţă de Adevăr.

Atenţionăm de pe acum asupra faptului că nici de această dată nu se va ţine cont de comunicatul BOR şi vom asista din nou la slujiri împreună. Totul este relativ şi la cheremul fiecăruia de a-şi atinge propriile interese. Vă îndemnăm să faceţi public orice fel de abatere a preoţilor şi ierarhilor care nu vor respecta măcar decizia Sinodului, dacă de Sfintele Canoane au uitat. Nu trebuie să mai riscăm pierderea comuniunii cu celelalte Biserici Ortodoxe, din cauza unor trădători de credinţă şi tâlhari ai Celor Sfinte.

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Arhim. Sarantis Sarantou, preot slujitor la Sfânta Biserică a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Amarousios

Citez ultima jumătate de pagină din critica foarte simplă, dar şi consistentă pe care o face textului de la Ravenna respectabilul profesor universitar din Atena, domnul Ioannis Kornarakis, critică ce are ca titlu: „Textul de la Ravenna – masca Dialogului Teologic”.

„Textul de la Ravenna este scris de o mână romano-catolică (lit. papală – n. tr)! Reprezentanţii ortodocşi înseamnă că au semnat cu ochii închişi!  Cum poate cineva să fie de acord, când se pretinde aşa ceva?

1. Este caracteristică deasa folosire în text a cuvântului „document”, pe care noi în diferitele noastre texte nu îl folosim.
2. Ortodocşii care au semnat textul de la Ravenna au semnat şi acceptarea adaosului „Filioque”! În paragraful 13 se menţionează: „Autoritatea în Biserică aparţine lui Iisus Hristos Însuşi, Unicul Cap al ei. Prin Sfântul Lui Duh, Biserica, ca Trup al Lui, participă la autoritatea Lui” (Ioan 20: 22-23). Domnul are propriul Lui „Sfânt Duh”, deoarece conform kakodoxiei (relei-credinţe) papale, ca al Lui, (propriu Lui), „purcede” de la Acelaşi!
3. În paragraful 45 al textului, se hotărăşte dinainte ca rolul episcopului Romei să fie studiat  (într-o discuţie viitoare) pe baza învăţăturilor Conciliilor I şi II de la Vatican!

Textul arată că prin „buna” intenţie (dispoziţie) şi a reprezentanţilor ortodocşi, primatul papei funcţionează deja în greul Ortodoxiei sau – mai bine zis – a ortodocşilor cu „deficienţă” ortodoxă „eclesiologică”!

Din puţinele rânduri pe care le-am citat din eminentul profesor, domnul Kornarakis, ne dăm seama deja că Comisia Mixtă Internaţională de Dialog dintre catolici şi ortodocşi a semnat în octombrie 2007 la Ravenna acest text pe care l-au numit „document”.

Aşadar, dintru început, devine sesizabil că şi ortodocşii au semnat în acord cu catolicii kakodoxia papalului „filioque”. De asemenea, se hotărăsc dinainte să studieze rolul episcopului Romei în baza învăţăturilor catolicilor de la Conciliile I şi II Vatican.  L-au botezat pe papă Episcop al Romei şi ai noştri şi înaintează având ca instrument ultimele două Concilii de la Vatican  ca să-l accepte ca „protos” – primul.

Desigur, domnul profesor Kornarakis face şi alte observaţii, pe care le vom include în cadrul cuvântului nostru, ca binevenite pentru un asemenea text ameninţător, care a fost deja aruncat la bazele viitorului text de la Elounta. Se aşteaptă ca ambele texte de la Ravenna şi de la Elounta să dea în 2009, la întrunirea în Cipru a Comisiei Mixte Internaţionale, textul definitiv în care, după cum se speculează de către unii, Comisia să accepte primatul papei ca primat Diaconal (al Diaconiei, de slujire).

Astfel se va adeveri ceea ce a spus teologul romano-catolic Pierre Dipre cu 40 de ani în urmă conferenţiarului pe atunci al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Atena şi acum egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte Athos, Părintele Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, şi anume că: primatul papal vi-l vom formula în aşa fel încât credincioşii voştri să nu se scandalizeze.

Problema este: Vom înghiţi această terminologie (serologie) sau o vom voma?

Să vedem drumul dialogului puţin mai analitic.

Preludiu cu eşec pentru dialogul între catolici şi ortodocşi, numeşte domnul Ioannis Kornarakis textul catolic cu semnătura papei care a circulat în iunie 2007 cu titlul: „Răspunsuri la întrebări referitoare la puncte de vedere  (teze) în jurul învăţăturii despre biserică”.

Se presupune că poporul întreabă, iar răspunsurile le dă papa Benedict după cum urmează:

1. Singura biserică adevărată este cea Catolică, una şi unică.
2. Biserica Catolică este condusă de papă ca succesor direct al Apostolului Petru şi de Episcopii care se află în comuniune cu el.
3. Celelalte biserici au o deficienţă (lipsă) eclesiologică. Mai exact, papa consideră „Bisericile” protestante cu deficienţe mari, iar pe cea Ortodoxă cu deficienţe mai puţine, pentru că nu acceptă primatul şi infailibilitatea.

Pe pagina sa personală de internet, papa Benedict al 16-lea, printr-un comunicat scurt, dar clar, vrea să arate că nu dă o aşa mare importanţă „documentului” de la Ravenna, alcătuit între 8 şi 14 octombrie 2007, ci că doar se bazează pe problematica textelor de la Monaco 1982, Bari 1987 şi Noul Valaam  1988. Benedict al 16-lea confirmă deschis faţa new-age-istă a papismului prin strălucitul său bilingvism.

Ca ortodocşi putem să ne împotrivim papilor în bilingvism sau plurilingvism, având o atât de bogată Tradiţie cristalizată sinodal-democratic? Prin acest comunicat al său, Benedict al 16-lea desfiinţează în principal paragraful al 46-lea al proclamaţiei comune de la Ravenna, în care toţi participanţii catolici şi ortodocşi nu-şi ascund bucuria pentru viitorul favorabil al acestui text  şi al perspectivelor sale.

Din iunie 2007 până în octombrie 2007 au trecut patru luni, în timpul cărora partea ortodoxă putea să se împotrivească oportun declaraţiilor provocatoare ale papei Benedict. Cel mai bine ar fi fost, desigur, dacă ar fi avut generozitate, chiar şi din raţiuni de politeţe lumească, însuşi papa să facă nişte noi declaraţii, după cum fac întotdeauna şefii de stat şi să tempereze anterioarele declaraţii ale sale –  provocatoare pentru  ortodocşi, în vederea apropiatului dialog de la Ravenna. Ori, aşa ceva nu s-a întâmplat.

După aceste Răspunsuri – declaraţii papale, Sfântul Sinod al Bisericii Eladei a trimis un act cu data 8 octombrie 2007 Copreşedintelui Comisiei Mixte de Dialog între Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică, IPS Ioan, Mitropolit de Pergam şi l-a însărcinat să ceară explicaţii părţii catolice în cadrul dialogului de la Ravenna pentru poziţiile şi vederile eclesiologice din textul Răspunsurilor, pentru că acestea problematizează Biserica Ortodoxă.

Din citirea „documentului” de la Ravenna însă, ne dăm seama uşor ori că nu s-a atins deloc acest subiect de către ÎPS Copreşedinte, ori că nu i s-a permis, pentru că Răspunsurile papei ca infailibile nu pot fi contestate..

Logica ortodoxă comună, simplă şi sănătoasă spune: De vreme ce dialogul teologic nu se exercită de pe picior de egalitate de către ambele părţi, cum este posibil să înainteze? Cum este posibil să rămână membrii părţii ortodoxe într-un dialog atât de important, când cunosc dintru început, de dinainte, că participă la dialog ca membrii ai unei biserici care a fost deja caracterizată deficitară, graţie insistenţei papale cunoscută tuturor?

Aşadar, dată fiind trimiterea actului Sfântului Sinod al Bisericii Eladei Copreşedintelui Comisiei Mixte şi dat fiind şi faptul că a fost ignorat conţinutul său şi de către Copreşedinte şi de către Comisie – după cum se pare – avem tot dreptul ca membrii egali ai Bisericii Ortodoxe să protestăm împreună nu doar pentru soarta actului, ci şi pentru conţinutul „documentului” şi pentru valoarea sa. După cum se termină, şi acest „document” de la Ravenna  va avea soarta născocitelor texte papale, ca cea a Dispoziţiilor Pseudo-Isidoriene care la un moment dat istoric au fost folosite la jumătatea secolului al 9-lea pentru susţinerea ideilor teocratice ale papilor împotriva ideilor teocratice ale împăraţilor. Atunci, s-a susţinut că papa este capul lumii. Astăzi ce valoare poate să aibă „documentul” de la Ravenna? Poate cel mai bine să concureze născocitele texte ev-medievale. (Va urma)

(traducere din limba greacă de monahul Leontie din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1761 din 5 decembrie 2008, pp. 1 şi 5)

sursa : Lumea Credintei

Veti putea viziona o conferinta  cu dezvaluiri cutremuratoare pentru unii, care nu au aflat inca de realitatile ce ne inconjoara. E bine de stiut, de luat aminte si de a ne INTĂRI NĂDEJDEA în Hristos, Singurul care ne poate izbăvi din orice nevoie si necaz, pentru rugaciunile Maicii Sale si a tuturor Sfinţilor Săi.

Prima parte

Partea a II-a

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

E vremea colindelor… orasul e impodobit ca un pom de iarna… instalatii luminoase ce concureaza cu cele din orasele mari ale Europei Unite, anunta ca un eveniment se va intampla destul de curand…  oare ce sa fie ? cine va veni anul acesta ? Raspunsul il putem gasi in doua variante : cel purtat din cuget in cuget de catre binevestitorii Nasterii Domnului prin colindele traditionale ale neamului stramosesc si cel AFISAT cu grandomanie si nonsalanta de catre slujitorii imparatului acestei lumi, Satana. Si lumea trece nepasatoare, prinsa in grijele acestei societati, afectata de crize si  de febra mega-cumparaturilor ce au loc in fiecare an in preajma Craciunului… Se intampla in Iasi, la numai 200 de metri de Catedrala Mitropolitana, unde Sfanta Ocrotitoare a Moldovei si a intregii Romanii, PreaCuvioasa Maica noastra, Sfanta Parascheva, vegheaza si se roaga pentru iertarea faradelegilor noastre. E groaznic sa-ti dai seama cum ne sfideaza acesti vrajmasi ai lui Dumnezeu si cum ne calca in picioare simtamintele cele mai de pret ce dainuiesc doar in cadrul Ortodoxiei, ultima reduta ce-si imagineaza ei ca va fi desfiintata conform planurilor lor.

Oameni buni, trebuie sa luam ATITUDINE !!! Nu ne putem lasa la nesfarsit in mainile acestor papusari care ne dicteaza ce sa vedem, ce sa cumparam, ce sa FIM !!! Nu este posibil, ca stiind ca acest insemn odios este simbol satanist si sfidator afisat la cea mai mare inaltime din Iasi, noi sa ne vedem mai departe de amarul trai la care suntem adusi, dar nu din lipsa celor lumesti, ci prin lasitatea de a nu marturisi DREAPTA CREDINTA. Aceasta lancezeala si sforaitoare traire chiar in sanul Bisericii este dezgustatoare pentru Dumnezeu. “O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea”(Apoc.3,15-16). Biserica inseamna fiecare dintre noi. Toti cei botezati suntem madulare, active sau amortite,  ale aceluiasi trup, Biserica. Oare vrem sa mergem asa fara nici o opunere pana la a ni se pune pecetea lui antihrist pe frunte si pe mana ?!!? Suntem anihilati chiar de tot ? Ne este frica sau rusine ca vom fi considerati nebuni, ne este rusine cu Hristos ?!  Trebuie sa tinem si la drepturile noastre si ale copiilor nostri !!! Nu mai putem accepta atat de usor tot ce ni se serveste pe tava de catre intunecatii acestui secol apocaliptic.

Unde este verticalitatea noastra de crestin-dreptslavitor ? In acest sens suntem datori ca fiecare, acolo unde se afla in viata de zi cu zi, sa fim mai cu bagare de seama, caci aceste lucruri nu sunt atat de banale precum ni se par noua. Asta si datorita imaginii si formei in care ne sunt servite si cu ocazii folosite drept paravan (gen Nasterea Domnului, Sfintele Paste)… Aceste simboluri, forme si reprezentari poarta cu ele si duhul celui ce ii sunt inchinate… Pe unele dintre ele le regasim si in istoria si religia noastra. Dar ni le-au FURAT, le-au DENATURAT, le-au PERVERTIT spre a crea o confuzie totala si a pacali lumea, ori cu gandul ca de fapt sunt de bine, o data ce apar si in bisericile noastre ori cu gandul de a obisnui cu ele, incetul cu incetul, spre a le fi mai usor lucrarea lor finala, PECETLUIREA cu cipul  lui antihrist.

Imaginile vorbesc de la sine si se intampla sub ochii nostri si prin lucrul mainilor noastre. Ori nu stim, ori nu dam importanta, dar noi suntem cei care montam aceste monstruozitati, animati uneori de sentimente alese nestiind ca facem planul satanic al celor ce-l urasc pe Hristos. Sa citim ce ne spun Sfintii Parinti in proorociile lor despre vremurile din urma, sa ne insotim cu exemplul lor de atitutine, cand a fost momentul de a marturisi pe Hristos. Avem dreptul de a refuza tot ce vor ei sa ne oblige a face : sa refuzam noile permise de conducere, securizate prin coduri  ce dau acces la date personale, legate si de sanatate (proiect deja pilot in judetul Teleorman), sa refuzam a face, chiar la serviciu, lucrari ce suntem constienti ca sunt blasfemiatoare la adresa credintei noastre. AVEM aceste drepturi, inca asigurate prin legile statului. DIN CONSIDERENTE RELIGIOASE putem refuza fara nici o problema, ceea ce nu este in acord cu predania Sfintilor Parinti. Sa nu ne temem, caci Dumnezeu nu ne va lasa, ci dimpotriva va randui astfel, ca noi sa ne putem asigura traiul fara a ne face partasi la batjocorirea celor Sfinte. CURAJ !!! “Indrazniti, Eu am biruit lumea” (Ioan,16;33). NADEJDEA in Domnul si in acoperamantul Maicii Sale, cea grabnic ajutatoare. Avem Sfintii de partea noastra oameni buni. Toti vrajmasii potrivnici se vor sfarama de zidul Ortodoxiei, dar ramaneti in ea, incununati-va cu fapte bune si prindeti curaj in a-L marturisi pe Hristos, caci aceasta a fost porunca Sa : “Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tătălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei, 28, 19)

Sa revenim la datinile satului romanesc, ale preabunilor nostri stramosi si sa dam Slava ce i se cuvine Sfintei Treimi, preacinstirea Maicii Domnului si cinstirea Sfintilor ai lui Dumnezeu in aceste momente de Sarbatoare Crestina, de bucurie a toata lumea caci Mantuitorul neamului omenesc a luat chip de om si ne-a dat noua viata cea vesnica, in vecii vecilor. AMIN.

Hotel Unirea, Piata Unirii din Iasi

Simbol satanist in vazul tuturor

Simbol satanist

NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR !!! SA LUAM AMINTE !

(ideologiile şi practicile Noilor Mişcări Religioase sunt şarlatanii demonice şi teroare fatală)

Astăzi ca nici odată, din cauza vidului duhovnicesc şi a lipsei educaţiei morale, omul a devenit foarte vulnerabil în faţa avalanşei forţelor devastatoarea ale răului, care iau noi şi noi forme. Îşi desfăşoară nestingherit activitatea (susţinute de către organizaţii străine şi chiar din interiorul ţării), diverse mişcări oculte, ezoterice, „terapeutice” şi chiar satanice. Mass media abundă de informaţii despre „vrăciuitori”, extrasenşi, astrologi (horoscoape), ghicitori, care îmbie oamenii despiritualizaţi şi confuzi să muşte din nada „miracolului” ocultismului modern. Omul de azi nu vede pericolul acestora, crezând că sunt un hobbi inofensiv sau că îşi vor rezolva uşor şi eficient, cu o „pastilă miraculoasă”, problemele spirituale, crizele morale şi de identitate. Dar realitatea arată că aceste practici păgâne au drept consecinţă pustiirea sufletului, suferinţe morale şi fizice, pierderea sensului vieţii, chiar îndrăcire şi osândă veşnică.

Nu doreşte omul de azi să înţeleagă că Biserica are toate cele necesare penrtu satisfacerea necesităţilor duhovniceşti şi sufleteşti ale omului şi pentru desăvârşirea lui moral-duhovnicească. Chiar uneori aceştia se comportă „ca duşmani ai crucii lui Hristos” (Flp.3,18) şi ai Bisericii Lui. „Căci va veni o vreme – ne spune Sf.Ap. Pavel – când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme” (II Tim.4,3-4), ascultând de „duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor” (I Tim.4,1)

Practica şi Ideologia religiosă sau pseudo-religioasă a acestor noi mişcări religioase (NMR) sincretiste este terorismul spiritual contemporan, care ucide anual milioane de oameni. Omul este liber să-şi piardă sufletul, adică mântuirea (posibilitatea înveşnicirii fericite alături de Dumnezeu), prin modul de vieţuire contrar legilor fireşti ale naturii umane şi ale poruncilor dumnezeieşti, adică prin păcate, vicii şi perversiuni personale şi sociale. Şi toate acestea au ca substrat ideologii filosofice sau religioase, născocite de mintea umană virusată de microbii necredinţei şi ai păcatului, „necesare” pentru amorţirea conştiinţei, căci conştiinţa (pusă de Dumnezeu în om) condamnă nemilos orice abatere şi aberaţie umană…

Îmi aduc aminte de un coleg de facultate (la USM, fac.de fizică), care învăţa foarte bine, dar care era pătruns de un vid spiritual pronunţat, ca rezulat al ateizării forţate a părinţilor lui încă de regimul dictatorial comunist din trecut. Acesta, la un moment dat, probabil în disperare de cauză sau poate şi din dorinţă de slavă deşartă, a rezolvat „nodul gordian” al necredinţei lui în felul următor: a „elaborat” un sistem filozofic propriu, în care încerca să dezlege problema apariţiei Universului şi a omului (evident, fără Dumnezeu), după care a întrebat satisfăcut: „Ei, cum vă pare teoria mea?!”…

Dacă acest coleg ingenios (dar văduvit de bucuria de a fi creştin adevărat) ar mai fi avut şi putere mare de convingere, cine ştie, poate ar fi ajuns acum vreun guru sau lider „harismatic” a vreunei NMR sau sectă modernă.

Alt coleg, la fel de capabil ca şi primul, n-a mai aşteptat să-şi elaboreze propria concepţie religioasă, ci din prima a înghiţit nada sectelor de factură orientală, căzând în plasa krişnaiţilor…

Dar câţi oameni capabili, chiar cu studii superioare, se molipsesc de mitul supraomului lui Nietziche (omul pus în locul lui Dumnezeu – sic!), de lumea virtuală şi agresivă a calculatorului (unde totul şi toţi sunt de prisos în afară de mine) sau de conştiinţa acumulării (sociologia sec.XXI), etc., care sunt „pseudo-religii” fatale pentru om. Majoritatea, însă, pur şi simplu rămân pe mai departe indifirenţi din punct de vedere religios – „reci” şi „căldicei”, cum spune Hristos în cartea Apocalipsei (3,12?), care vor fi vărsaţi din Împărăţie. Din când în când mai cade câte unul în plasa NMR, în dependenţă de turnura vieţii fiecăruia: necaz, decepţie, deznădejde sau chiar se „vinde” pentru 30 de arginţi diverselor concepţii şi pseudo-religii la comanda şefului de la serviciu, aşa cum s-a întâmplat la şcoala-orfelinat „Orfeu” din Chişinău, ameţiţi de ideologia societăţii antropozofice, etc.

Omul a pierdut controlul asupra sa; milioane de oameni au început să caute limanul sau liniştirea (din cauza sentimentelor de nelinişte şi frică). Dar în loc să vină la Hristos, care a spus: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt.11,28), unii se încred în psihanaliză, alţii în şamanism, alţii merg în sectă, alţii în ufologie (credinţa în extratereştri), alţii în spiritism, vrăjitorie sau satanism, alţii se sinucid…

Ultimul grad de depravare umană ar fi ca fiecare om să-şi aibă noua sa mişcare religioasă (NMR, „SRL-ul religios” propriu) sau secta totalitară proprie. Fiecare s-ar strădui să-şi convertească vecinul, „asigurându-l” că numai la el este unica posibilitate de salvare… Aşa grozăvie este posibilă, dacă ne gândim că fiecare om este ispitit de către un diavol vilean şi dezbinător/sectar (deviza diavolului: „dezbină şi domină”). Acest frig egocentric este expresia Iadului cel mai de jos, adică înstrăinarea (individualizarea) totală a omului –  ruperea legăturii totale între oameni şi a omului de Dumnezeu.

Opusul acestei stări catastrofale este comuniunea tuturor în Biserica întemeiată de Hristos-Dumnezeu (pe care porţile iadului, adică sectele şi NMR, nu o vor birui; vezi Matei 16,18); legătura iubirii agapice a tuturor cu Dumnezeu şi a oamenilor între ei prin intermediul harului divin. „Este un Domn, o credinţă, un botez” (Ef.4,5), o unică şansă de salvare înainte de Judecata de Apoi, anunţată demult în Sfintele Evanghelii. Umanitatea va pieri nu în rezultatul unei catastrofe universale, ci catastrofa universală va fi provocată de fărădelegile umanităţii.

Omul a vrut să stăpânească pământul şi chiar întregul univers, să ajungă în vârful piramidei creaţiei. A urcat cât a putut; soarta omenirii ni s-a dat în mâinile noastre. Dar de ce ne ascundem, de ce uităm că această poziţie are două direcţii: sau în sus, spre cer, sau în jos, în prăpastie…

sursa : Curierul ortodox

După disparitia dictaturii comuniste, Biserica si neamul au de înfruntat alti doi dusmani, mult mai vicleni si mai periculosi pentru sufletul nostru:
– societatea civila de import (inspirată si finantată din exterior, ca si comunismul) si
– ecumenismul inchizitional, dar cu fată umană (deci tot ca si comunismul).
Când Engels a trimis la tipar cartea „Manifestul Partidului Comunist” (scrisă împreună cu Marx), a avut un dialog cu prietenii si atunci a concluzionat cam asa: tendinta omului este de a fi egoist si de aceea realizarea proprietătii comune va duce la un dezastru. A intuit deci utopia si dezastrul (numai în ultima clipă), însă orgoliul, teama de a nu-si strica imaginea care deja se formase despre el, nu l-a lăsat să mai dea înapoi. Asa este si cu ecumenismul: toate sectele si bisericile crestine au interesele lor, egoismele lor, care nu se vor împăca niciodată cu o teologie comună, care nu mai e a lor, ele pierzându-si astfel identitatea. În plus, au si interese (egoisme) materiale la care nu vor să renunte. Bisericile neortodoxe nu vor cere niciodată „restitutio in integrum” a credintei si dragostei dintâi, ci restituirea doar a clădirilor, a patrimoniului material.
Dragostea pentru interes este mult mai mare decât interesul pentru dragoste! Si asa a fost de-a cursul întregii istorii. Oare n-am învătat nimic din istorie?! Apoi, dacă ecumenismul a ajuns să-i dezbine pe ortodocsi, pe cei dreptcredinciosi, de ce mai continuati?! Oare până când veti mai mângâia obrazul lui Arie!? Căci nu faceti decât să grăbiti împlinirea proorociilor privind răcirea credintei. Dacă-i iubim pe sectanti, atunci să le spunem adevărul, căci adevărul îi va face liberi, iar iubirea fără adevăr este falsă.
Se spune că se discută cu celelalte biserici crestine doar cele ce ne unesc, nu si cele ce ne despart. Or, dacă avem ceva ce ne uneste, aceea e temelia Hristos. Biserica ce s-a construit pe aceasta Temelie de către alte minorităti crestine sau secte este din paie si nu trece proba focului (Duhului Sfânt). De aceea nu avem ce dialoga (negocia!) cu alte biserici. Iar dacă temelia comună e Hristos, să dialogăm (negociem!) cu Hristos, să ne rugăm la Hristos pentru ei. Nu-i judecăm noi, nu-i trimitem în iad, nu facem jihad, ci, din contra, ne rugăm la Domnul Hristos să-i mântuiască si pe ei.
Se fac multe lucruri bune în Biserică, dar dacă nu se fac si cele ce ne mentin credinta curată, ci ecumenicizăm totul… În acest sens, noi, ortodocsii de rând, oile, ne simtim părăsiti de păstori. Facultătile scot pe bandă rulantă sute si mii de teologi (ecumenisti), dar nu există o preocupare serioasă pentru a forma duhovnici, de care avem atâta nevoie. Intelectualii crestini, asociatiile ortodoxe, marii duhovnici chiar, si toti cei care-si înmultesc talantii, simt că, desi există bunăvointă, nu există timp pentru noi. Nu ne bagă nimeni în seamă. Numai când gresim! Sau când suntem prea critici! Atunci toti îsi fac timp pentru noi! Când vedem că păstorii nostri dialoghează permanent cu toti ereticii si politicienii, dar de noi nu se interesează decât când gresim, devenim gelosi, asemenea fratelui rămas acasă (fratele fiului risipitor). Si n-ar fi nimic dacă fii risipitori (ereticii) s-ar întoarce acasă. Dar nici vorbă de asa ceva. Ei preferă roscovele spirituale din UE si SUA. În majoritatea cazurilor, revenirea unora la ortodoxie se datorează sfintilor, bunilor duhovnici si oilor cuvântătoare, nu ecumenistilor. Dacă dialogul ecumenic trebuie continuat (Ortodoxia fiind o sansă pentru viitorul Europei, dar si pentru a forma un front comun în fata globalizării), atunci să o facă preotii si ierarhii români aflati peste granite si o comisie specializată din tară. Nu toti ierarhii, nu tot clerul, nu toti credinciosii. Suntem toleranti, ospitalieri, dar nu ne amestecăm, nu slujim împreună până nu avem aceeasi credintă, cea dreaptă.
Si sfintii închisorilor se simt părăsiti sub ecumenism, cum au fost si sub comunism. Sunt ignorati pentru că, multi dintre ei, au fost legionari (patrioti, iubitori de neam)! Pentru ei nu se fac pogorăminte cum se fac pentru eretici. Căci ecumenismul respectă corectitudinea politică, transformând-o în corectitudine teologică, în ideologie teologică, dacă se poate spune asa ceva. Cu alte cuvinte, Biserica nu face politica sa, dar face politica altora.

Ecumenismul este deci o ideologie utopică, are si un limbaj de lemn (nu este ierarh numit în ultimii 15ani care să nu declare în cuvântul de înscăunare că va face totul pentru întărirea ecumenismului!), îi adună ca un magnet pe toti yesmanii (oportunistii, caprele) si îi manipulează pe putincredinciosi într-o directie evident (!) nefirească. Hotărârii Sf. Sinod de a urma calea ecumenismului îi lipseste ecumenicitatea (sic!), adică nu are consensul întregii Biserici – Trupul lui Hristos (sinod, cler si popor dreptcredincios). Putem repeta cuvintele lui Mircea Vulcănescu (cel ce a spus “Să nu ne răzbunati”) de acum 60 de ani: „Încă o dată minunata îndărătnicie a credinciosilor ortodocsi întru păstrarea „comorii de mult pret” se dovedeste a fi un formidabil răspuns lumescului ,,duh al înnoirilor”. Căci: „chiar dacă noi însine sau înger din cer ar binevesti peste ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie!”” (Gal. I, 8 )”.
Când papa s-a convins că ecumenismul a luat-o pe un drum fără întoarcere (chiar făcut cu forta, inchizitional), a numit biserica catolică ca fiind singura biserică adevărată, dând astfel drumului înfundat al ecumenismului si un punct final: papa de la Roma! Apoi trimite Opus Dei în România (oficial, căci practic era aici de mult). Probabil vor un papă ortodox! Nu slav, nu grec, ci latin, adică român si… controlat de Opus Dei (Apropo… cei care iau măsuri împotriva antiecumenistilor sunt posibili colaboratori ai Opus Dei sau… membri). Se crede probabil că un papă ortodox infailibil ar revigora credinta în Occident si, în acelasi timp, Biserica Catolică ar câstiga o parte din Ortodoxie (eficient, nu?). Desigur, vor promite că vor renunta apoi la erezia infailibilitătii, la Filioque si la celelalte, dar “traditia” lor este de a nu-si tine promisiunile în întregime. Dacă iubeste Ortodoxia, atunci orice papă poate schimba macazul fără probleme, că este infailibil! [În Biserica Catolică papa este vicarul (înlocuitorul) pe pământ al Fiului (Hristos) din cer. Iar dacă Duhul Adevărului purcede si de la Fiul (Filioque), adică purcede si de la papa (!) – înlocuitorul Fiului, atunci papa este infailibil, tot ce spune el este adevărat, căci este de la Duhul Adevărului. Erezia Filioque a erodat fundamentele Bisericii Catolice timp de un mileniu si jumătate de la formularea ei si până la proclamarea infailibilitătii papei (1870), indulgentele, inchizitia, primatul papal si multe alte erori fiind urmarea materializării aceluiasi Filioque. Asa cum Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut Trup, prin Nasterea lui Hristos, tot asa Eroarea s-a făcut trup, s-a materializat deplin în 1870, prin papa – infailibilul, vicarul lui Hristos].
Se mai poate face totusi ceva? De curând Părintele Iustin Pârvu s-a întâlnit cu PF Daniel. Poate se vor mai întâlni si alti mari duhovnici cu Patriarhul nostru. Speranta noastră este ca aceste întâlniri să nu fie asemenea celei dintre Moise si Faraon, ci aceleia dintre Sfântul Francisc de Assisi si papa (poate nu întâmplător Părintele Arsenie a pictat si un sfânt catolic – Francisc de Assisi – la Biserica Drăgănescu!), adică sperăm să fie ascultati si duhovnicii nostri asa cum sunt ascultati reprezentantii altor culte si cum sunt ascultati politicienii. Cum ne vom da seama dacă au fost ascultati? Simplu. Biserica Ortodoxă Română (ierarhii în primul rând, dar si cler, mireni) va renunta la ecumenismul agresiv si îsi va asuma trecutul său colaborationist. Poporul îi va ierta deoarece Biserica a fost victimă, nu călău. Dacă nu, politicienii vor controla permanent viata eclezială prin dosarele CNSAS si prin mass media, urmarea fiind persecutia antiecumenistilor, subminarea valorilor traditionale (Sfânta Traditie, învătăturile Sfintilor Părinti) si relativizarea credintei, pentru ca România să corespundă cerintelor iluministe ale UE si ale globalizării. Adică: răcirea credintei si, într-un final, apostazia. Cine îsi asumă acest risc (pentru el si pentru păstoritii lui), de fapt, nici nu este credincios, ci doar un ideolog teolog care-si doreste scaunul mai mult decât crucea si decât mântuirea, asemenea lui Lucifer!

( de Ioan Cismileanu, extras din revista

“Porunca Iubirii”, nr.1/2008 )

Părintele Serafim Badila

Readucem în actualitate, cuvântul ţinut pelerinilor de părintele Serafim Badila de la Mănăstirea Căşiel, jud. Cluj, pe data de 25 august 2007, alături de îndemnul părintelui Seraphim Rose: “Nu trebuie să aşteptăm nimic altceva decât să fim răstigniţi”.

“Dracul, cu Antihrist si cu slugile lui sunt aproape de punctul final de activitate in tara aceasta.

Si culmea, acuma, in Sibiu, in prima perioada din septembrie(nn. anul 2007), va fi o adunare ecumenista si parintele Arsenie de la Prislop (Boca) spunea ca Sibiul va fi ultima reduta si si aceea va fi cucerita.

Deci, dragii mei, nu-i gluma, dragii mei. Din Sfantul Munte Athos ni s-a transmis sa zicem fiecare dintre noi de 40 de ori „Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.” Ca sa ne ajute Maica Domnului, ca suntem in mare primejdie, ne pierdem ortodoxia, dragii mei. Dintre ierarhi mai sunt de-ai lui Dumnezeu, care vor sa se mantuiasca, dar sunt tot mai putinei, dragii mei. O fost persecutia impotriva Bisericii, cea ateista, comunista, si avem (ama avut atunci) vreo sapte mitropoliti, vreo doisprezece episcopi (marturisitori, n. mea) si cateva sute de preoti (chiar mai multi, n.mea). Acum nu stiu cati suntem gata sa stam in fata pustii si a gloantelor, pentru dreapta credinta, dragii mei.

E dezastru, dragii mei! Canoanele Sfintilor Parinti nu dau voie sa te duci la sectari sa stai cu ei, la adunarea lor. Sase ani este oprirea de la impartasanie daca tu te-ai dus acolo. „Pai da, parinte, dar acolo s-a cantat la Dumnezeu“. Nu-i voie! E preacurvie sufleteasca, dragii mei. Opresc sa te aduni cu ei, sa te rogi cu ei, canoanele Sfintilor Parinti! Si uite, acuma se aduna la Sibiu. Toti ecumenistii… Parintele Dumitru Staniloae spune ca „ecumenismul este produsul masoneriei“. Iar parintele Arsenie Boca zice ca „ecumenismul este erezia ereziilor, cozile de topor ale Apusului. Nimic nu cade din Biserica, numai putregaiul! Inapoi la canoanele Sfintilor Parinti, la Sinoadele Ecumenice. Altfel, la iad cu arheirei, cu preoti cu tot.” Fereasca Dumnezeu! Acesta-i cuvantul pr. Arsenie Boca. Si Sf. Ioan Iacob scrie acolo, undeva ca: „sustin, cei care sunt ecumenisti, ca is ruginite canoanele de vechimea lor, nu mai sunt bune acuma, la vremurile noastre si la oamenii din timpurile noastre“. E nebunie, dragii mei. Pai ce au hotarat Sfintii Parinti este valabil pana la sfarsitul veacurilor.

Sfantul Ioan Maximovici spune ca „anatema sa fie pe cel care vorbeste si sustine teoria ramurilor!” Ce-i cu teoria ramurilor? Ecumenistii astia care zic ca toti avem un Dumnezeu, toti ne rugam la acelasi Dumnezeu, acesti eretici sustin ca, asa cum un copac are mai multe ramuri, asa si toate credintele care sunt pe pamant trebuie sa se uneasca, ca sa fie una. Pe una din cartile pr. Babut am vazut desenat copacul, iar pe prima ramura scrie 1054, cand s-a despartit de la Biserica Una catolicii. Si ramura aceasta este…USCATA! Alta, si alta, si alta, toate sunt uscate. Nu poti sa ai mantuire in aceste alte credinte. Singura este ortodoxia, care este dreapta credinta si al carui varf e verde. Asa este reprezentat copacul, dragii mei. Deci atunci ce trebuie sa facem noi? Noi nu trebuie sa ne unim cu ei! Noi nu avem nimic de scos din dogmele Sfintilor Parinti si din canoanele lor. Avem tot ce ne trebuie pentru mantuire! Ei trebuie sa recunoasca ca sunt eretici, si nu pot avea mantuire, numai daca se leapada de ereziile lor si trec la credinta ortodoxa. Doresc sa o cunoasca? Sa primeasca botezul crestin-ortodox, sa invete tot si in felul asta ne putem noi uni. Deci nu exista unire din partea noastra. Unirea nu o fac ierarhii ecumenisti care sunt eretici. Unirea este lucrarea Duhului Sfant, dragii mei, nu a ierarhilor eretici. Si acuma la Sibiu se strang.

Si poate ca va fi, asa cum se zice de catre unii, o scindare. Adica unii tin cu traditia Bisericii ortodoxe si vor sa se mantuiasca, si cred ca sunt, are Dumnezeu destui, si altii vor sa placa oamenilor vremurilor noastre, masonilor, sa fie in prietenie cu ei, in pace cu ei, ca sa stea linistit in scaun. Si atunci va fi scindare.

Si dupa aceasta – spun unii eu transmit ce am auzit – va urma persecutia. Nu vreau sa fac panica, dar spun ce am auzit. Va urma persecutie. Ca au mai fost persecutii impotriva crestinilor. Persecutia romana, in consta ea? Cine era crestin in Imperiul Roman nu avea dreptul sa aiba functie in aparatul de stat. Unu – jos din functie daca esti crestin; doi – i se lua averea daca mai insista in credinta lui; trei – era pus la munca fortata, in mina sau alte locuri; patru – nu putea sa faca fata la norma, la inchisoare, in foame, in sete, in chinuri; cinci – mucenicia. La sarbatorile paganesti mari erau adunati toti ca sa vada cum era dat drumul la fiarele salbatice si cum ii omoara pe crestini. Deci aceasta era persecutia romana in primele veacuri. Si va urma persecutie. Asadar, nu este suficient sa credem in Dumnezeu, sa ne rugam la Dumnezeu, sa mergem la Biserica, sa ne spovedim, sa ne impartasim, sa facem milostenie. E bine, dar nu numai aceasta este necesar. Nu este totul. Sa ne pregatim pentru mucenicie, dragii mei. Caci cu moartea oricum suntem datori.

Nu vreau sa fac panica prin acest cuvant, dar sa stiti ca sunt tare aproape acele vremuri, cred si marturisesc. Si nu stiu cati dintre noi avem puterea aceea de a zice: Domnule mason, sunt crestin-ortodox! Si vreau sa mor in credinta aceasta! Accept moartea, dar de Dumnezeu nu ma lepad, ca sa nu intru vesnic la Iad. Asa ca sa luam in serios, dragii mei, sa luam in serios…”

(Fragment dintr-o predică rostită la Mânăstirea Căşiel pe 30 august 2007).

Părintele Serafim Badila de la

Mănăstirea Căşiel, jud. Cluj.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=0xY-yzH4-Jo]

Extras din conferinţa “Curăţirea inimii”, ce a avut ca invitaţi pe ierodiacon Cleopa Paraschiv şi protosinghel Elefterie Păduraru, de pe data de 13 nov. 2008

UN MEMORIU AL PĂRINŢILOR ÎNGRIJORAŢI 

În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV-a într-o şcoală americană, la întrebarea: “Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?”, 80% au răspuns: “Aş vrea să omor pe cineva…”. Acesta este impactul sărbătorii. Ar putea zice cineva: “Noi n-am ajuns până aici…”, dar, dacă nu ne responsabilizăm, vom ajunge…

FUNDAŢIA “SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI”

Constanţa, str. Mihăileanu nr. 21, cod poştal 900699,

Memoriu privitor la fenomenul Halloween,
adresat tuturor cadrelor didactice,
dar în special directorilor de instituţii şcolare

Înregistrare din data de 11 Octombrie 2008

Părintele Proclu – Despre arătările demonice

Episcopul Oradei - Sofronie Drincec

În urma deschiderii ecumenice a PS Sofronie al Oradei, fata de greco-catolicism au crescut procesele de revendicare si retrocedare a lacasurilor de cult din Bihor. Dupa cedarea Episcopiei Ortodoxe a doua biserici din zona Beiusului (Valani si Prisaca), impotriva vointei credinciosilor, urmand a se mai ceda inca in cateva sate, procesele au crescut simtitor.
Catolicii spera ca in timpul cat PS Sofronie va fi la Oradea sa poata obtine cat mai multe biserici din Bihor chiar daca in satele respective inca nu au reusit sa adune macar 5 – 7 credinciosi. Pe langa aceasta au actionat in instanta Manastirea de la Stana de Vale ridicata cu binecuvntarea PS Ioan Mihaltan si au redeschis proces schitului Huta care in urma cu cateva luni a obtinut castig de cauza printr-o hotarare definitiva si irevocabila.
PS Sofronie Drincec nu vrea sa dea detalii despre aceste procese iar sub pretextul autoritatii episcopale a dat ASCULTARE preotilor subalterni sa nu faca nici o declaratie cu referinta la acestea astfel incat procesele sa isi urmeze cursul “firesc” fara nici o opozitie din partea preotilor si credinciosilor ortodocsi din satele respective.
Despre toate acestea Sinodul BOR tace cu aceeasi “demnitate” cu care a actionat si in cazul Tanacu, anume: “Sfanta ascultare” de…

Părintele Teofil Părăian

P.S. Pentru cine nu stia, Parintele Teofil Paraian este duhovnicul Episcopului Sofronie de la Oradea si al IPS Nicolae Corneanu din Banat.

Rătăcirea duhovnicului

Rătăcirea episcopului

Poate ca nu intamplator Sinodul BOR promoveaza si sustine insistent imginea parintelui Teofil Paraian.

Miscarea Ortodoxa de Reinviere Monahala

IPS Serafim Joantă, Mitropolit pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord

1.   V-aş ruga să ne spuneţi două cuvinte despre Mişcarea Focolarelor. Anul acesta Patriarhia noastră are ca reprezentant la întâlnirea episcopilor prieteni ai Mişcării Focolarelor, care are loc în aceste zile la Beirut, în Liban,  pe PS Sofronie, episcop al Oradei. În aceste întâlniri, episcopii au obiceiul să „reînnoiască între ei, în fiecare an, ceea ce numesc Pactul de Unitate, prin care fiecare episcop promite fratelui său episcop să fie gata să-şi dea viaţa pentru el, iubind Biserica celuilalt ca pe a sa proprie”. „Această nouă concepţie, după imaginea idealului primelor comunităţi creştine – notează aceiaşi episcopii libanezi – este purtătoarea unei mari speranţe pentru unitatea creştinilor dar şi pentru prietenia între popoare”. (sursă: focolare.org)

Răspuns al IPS Serafim Joantă : Download

2. Cum comentaţi afirmaţia următoare, ce aparţine părintelui Arsenie Papacioc :
Adevăratul creştin este un ascultător desăvârşit faţă de cele spuse de Hristos, iar Hristos este ortodox, pentru că Îl cinsteşte drept pe Tatăl Său. Ortodox înseamnă a fi dreptslăvitor, dreptcinstitor. Aceasta e părerea mea.

Părintele Arsenie Papacioc
Mănăstirea Sfânta Maria
Techirghiol mai 2008

Răspuns al IPS Serafim Joantă : Download

ÎNREGISTRĂRILE AU FOST FĂCUTE LA BISERICA SFÂNTA PARASCHEVA DIN TORINO, ITALIA, ÎN DATA DE 21 SEPTEMBRIE 2008. IPS SERAFIM S-A AFLAT ÎN ITALIA, CU OCAZIA ÎNTÂLNIRII ECUMENISTE ANUALE DE LA BOSE.

Mai jos redăm transcrierea răspunsurilor IPS Serafim:

1.   V-aş ruga să ne spuneţi două cuvinte despre Mişcarea Focolarelor. Anul acesta Patriarhia noastră are ca reprezentant la întâlnirea episcopilor prieteni ai Mişcării Focolarelor, care are loc în aceste zile la Beirut, în Liban,  pe PS Sofronie, episcop al Oradei. În aceste întâlniri, episcopii au obiceiul să „reînnoiască între ei, în fiecare an, ceea ce numesc Pactul de Unitate, prin care fiecare episcop promite fratelui său episcop să fie gata să-şi dea viaţa pentru el, iubind Biserica celuilalt ca pe a sa proprie”. „Această nouă concepţie, după imaginea idealului primelor comunităţi creştine – notează aceiaşi episcopii libanezi – este purtătoarea unei mari speranţe pentru unitatea creştinilor dar şi pentru prietenia între popoare”. (sursă: focolare.org)

Răspunsul IPS Serafim Joantă :

“Deci eu cunosc indeaproape Miscarea aceasta a Focolarelor, care a luat nastere in 1943-1944, spre sfarsitul si in timpul celui de al doilea razboi mondial, printr-o tanara italianca, Chiara Lubich, care era originara din Trento. Ea era o fata foarte inteligenta, foarte dotata, tanara, avea vreo 18 ani, facuse o scoala, devenise invatatoare si a simtit ca ar dori sa-si traiasca viata in feciorie, in curatie, lui Hristos. Ea avea cateva prietene cu care a zis: “Haideti sa traim impreuna, intr-o casuta a noastra si toata ziua sa ne rugam, sa ne ducem la biserica, sa facem cat mai mult bine” si in momentele acelea, ca erau bombardamente, saracie multa in timpul razboiului, aceste tinere, erau vreo 3-4 la inceput, in frunte cu Chiara Lubich, traiau o viata de simplitate evanghelica, mergeau in fiecare zi la biserica, se rugau, posteau si incercau sa-i ajute pe oamenii care sufereau in fel si chip. Si idealul lor a fost acesta: iubirea de care ne vorbeste si pe care ne-o porunceste Mantuitorul Iisus Hristos, sa iubim pe semenii nostri ca pe noi insine si sa fim capabili sa ne jertfim pentru semenii nostri, sa ne dam chiar viata pentru ei. Atunci ele, desi erau sarace, ele insele nu aveau nimic, dar se rugau lui Dumnezeu in chipul cel mai simplu, vedeti, cum ar trebui si noi sa ne rugam.

Un parinte Roman Braga, daca ati auzit de dansul, care a facut multi ani in inchisorile din Romania si in anii 67-68, dupa ce a iesit din inchisoare, a fost expulzat din Romania, de fapt a fost trimis cu ceva treburi in Venezuela si din Venezuela s-a dus in Statele Unite si in Statele Unite a venit si sora dansului maica Benedictina, si impreuna cu maica Benedictina si cu Principesa Ileana a Romaniei, care a devenit intre timp maica Alexandra. Deci printesa Ileana, si ea plecata din Romania cu regele Mihai, a devenit in SUA calugarita, si impreuna cu parintele Roman Braga, cu sora dansului, maica Benedictina de la Man. Varatec, au facut aceasta manastire care exista si azi; mai tarziu, dupa 10-15 ani au mai facut o manastire, iar par. Roman traieste pana in ziua de azi, are 87 ani.

Eu l-am vizitat anul trecut in decembrie si parintele Roman Braga, va spun eu, e un om sfant, un om sfant, il imbratisezi cand il vezi, chipuri blande, luminate, extraordinar. Zicea el: “eu de cativa ani le spun credinciosilor mei: dragii mei, iubiti-L pe Hristos si vorbiti cu Hristos cum vorbiti cu cel din fata ta, cu prietenul, vorbeste cu Hristos, cere de le Hristos cele mai concrete lucruri: << Doamne, cum sa fac eu lucrul asta?>>, <<Doamne, calauzeste-ma, Doamne, fereste-ma, uite, ma duc la lucru, poate acolo cineva sau patronul e mai rau si Doamne imblanzeste-l…>> si in orice caz, fa-ti cruce asa deschis, chiar cu limba in gura si Dumnezeu te aude. Strigă catre Dumnezeu si Dumnezeu te aude! Fii singur cu Dumnezeu, fii sincer cu Dumnezeu, cere-i lui Dumnezeu si Dumnezeu face numai minuni cu tine.

Dumnezeu chiar aude, asa cum a auzit-o pe Chiara Lubich de nu stiu cate ori. Si zicea: ne rugam lui Dumnezeu: <<Doamne, e atata razboi, necaz, familii sarace, nu au cu ce sa se incalte..> si se ducea duminica la liturghie, la mesa si ii spunea lui Dumnezeu: <<Doamne, lui x ii lipsesc pantofi nr. 36>>. Si uneori, povesteste, ca atunci cand iesea din biserica, gasea pantofi exact numarul ala si altadata tot asa, nenumarate astfel de semne dumnezeiesti, ca ele erau simple, se rugau lui Dumnezeu din toata inima, ele credeau in puterea lui Dumnezeu, ele voiau sa faca bine si pentru altii, cine le mai dadea ce le dadea, ele dadeau mai departe, ca sa aiba altii care erau mai necajiti, cu copii. Deci, asa a luat fiinta aceasta miscare, a focolarelor, focolar vine de la foc, focul iubirii, caminul, sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa traiesti iubirea lui Dumnezeu, in familie, sot, sotie, copii, sa fie Dumnezeu prezent in noi si intre noi. Sa ne raportam mereu la Dumnezeu, s-o traim iubirea lui Dumnezeu, in mod concret, intre noi si s-o aratam si semenilor nostri, dupa aceea sa traim unitatea pe care o cere Dumnezeu de la noi, ca toti sa fie una.

Mantuitorul inainte de moartea Sa, in Evanghelia de la Ioan, cap.17, spune ca Mantuitorul s-a rugat in noaptea dinspre joi spre vineri, dupa Cina cea de Taina, ca toti care cred in el, sa fie una. Uite ca crestinii nu suntem una, suntem impartiti in atatea confesiuni, in atatea biserici, in atatea secte, ori trebuie sa tindem si sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa fim cu totii una. Iar fetele astea au zis asa, ca ele nu erau teoloage, sa-L traim pe Dumnezeu cu dragostea Lui, intre noi cu noi si sa ne rugam cu toti oamenii si toti crestinii sa fie una. Si mai mult decat atat, este interesant ca ele au citit acolo, cum Mantuitorul pe cruce si inainte, in gradina Ghetsimani, se ruga cu sudori de sange, cu atat intensitate, tarie, incat a transpirat sange. Va dati seama ce inseamna asta, de multe ori noi ne rugam asa din buze, numai asa cu mintea poate si nu simtim mai nimic; pai Mantuitorul a transpirat sange si pe cruce a zis Mantuitorul, cand era in chinurile cele mai groaznice, ca om: <<Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m-ai parasit?>> a simtit asa durerea, culmea durerii, s-a simtit parasit chiar si de Dumnezeu. Si atunci ele, au zis asa: “mare taina este aceasta a Mantuitorului Iisus Hristos, mort pe cruce, caci noi oamenii, in viata noastra, de multe ori ne simtim parasiti de Dumnezeu, suntem parasiti de oameni, parca nu mai avem nici un ajutor, nici o nadejde de la nimeni.” Si apoi, sa stiti, lucrul asta il vom face, cand murim cu totii, ne vom da seama, bine ar fi sa tineti minte ce va spun eu acuma, cand trecem din lumea asta ne vom da seama ca nu ne mai ajuta absolut nimeni si parca in clipa aceea, te simti parasit si de Dumnezeu, ca trebuie sa lasi viata aceasta cu care te-ai obisnuit o viata intreaga, si atunci Hristos care a trecut si el prin aceste momente ale despartirii de viata asta pamanteasca si trecem la cealalta viata, Hristos este cu noi, ne identificam atunci cu Hristos, dragii mei. Si ele au spus asa: “uite, asta sa fie idealul nostru: Hristos in mijlocul nostru, Hristos pe care sa-l traim concret in toate zilele, dragostea lui Hristos, unitatea intre noi si ne rugam pentru unitatea tuturor crestinilor si in necazurile si suferintele vietii sa ne gandim la Hristos abandonat pe cruce.”

Astea era principiile pe care ele le-au trait si de la 3 capete cate au fost la inceput, s-au facut 10, 20, 30, 50, 100, s-au inmultit in toata lumea si de vreo 30 de ani incoace sunt si multi episcopi din toate confesiunile si ortodocsi si catolici impreuna, catolici pentru ca ele erau catolice, bineinteles, si reformati si anglicani.

La initiativa unui episcop din Germania, Klaus […], cred ca a murit, acum cativa ani de zile, au zis, hai sa invitam din toata lumea pe episcopii care vor sa se apropie de miscarea asta, sa cunoasca si sa o propavaduiasca si ei in bisericile lor. Si asa s-a intamplat ca eu, in 1994, cand am venit in Germania, n-aveam absolut nici un sediu, n-aveam nimic, cum suntem cei mai multi care am venit aici si m-au primit catolicii in casa lor. Si interesant ca asa a randuit Dumnezeu, cei care tineau casa, institutul, ca era un institut, erau focolari. Prin ei am cunoscut Miscarea Focolara. Si ei mi-au zis de prima oara, din ‘94 deja, haideti la intalnirea episcopilor din toata lumea apropiati ai miscarii focolare. Si m-am dus cu dragoste, atunci am cunoscut-o pe Chiara Lubich, am cunoscut ceea ce ea spune, am citit ceva din ce scris ea si mi-am dat seama ca nu e nimic neortodox aici, sa-L iubesti pe Dumnezeu, sa traiesti in Hristos in toate zilele, sa te rogi pentru unitatea tuturor, sa faci numai bine, ca si noi invatam acelasi lucru. Si din ‘94 pana in anul acesta, ca sunt 13 ani, am fost in fiecare an la intrunirea aceasta. Anul asta nu m-am putut duce, ca-i chiar acum, la Beirut in Liban, pentru ca a trebuit sa vin aici, altfel m-as fi dus acolo, s-a creat intre acesti episcopi o fraternitate extraordinara, si noi acuma, stiti, la catolici, la protestanti, exista asa ceva, la noi nu exista, exista o simplitate, asa ceva mai copilaresc, ne fagaduim unii altora dragoste si ne dam multa dragoste si apoi se citeste cap. 17 din Evanghelia dupa Ioan si se canta la acest capitol si apoi noi in pactul asta de unitate, se spune asa: “noi, slujitorii lui Hristos, ne fagaduim unii altora sa-L iubim pe Hristos, sa ne apropiem de Hristos, sa ne iubim unii pe altii, sa iubim biserica celuilat cum iubim biserica noastra proprie“ si mie atunci mi se pare ca ce fac acesti acesti focolari este un lucru extraordinar, nu avem timp sa va spun acuma, ca ei au un proiect asa mare, o economie, asa se cheama, economia de comuniune. Au in toata Italia si nu numai in Italia, multi patroni, care la ideea lui Chiara Lubich, care a murit anul trecut, la 87 de ani, la ideea ei, patronii acestia, oameni credinciosi, din castigul pe care il realizeaza fabrica, intreprinderea lor, o parte il dau pentru saraci, pentru ajutorarea altora ca sa isi gaseasca un loc de munca, ceea ce este o idee extraordinara, nu este totul numai pentru tine, banul sa se intoarca in buzunarul tau, si alte lucruri extraordinare.

Asta vreau sa va spun ca Miscarea a Focolarelor e raspandita in toata lumea, chiar si aici in oras, sunt niste oameni draguti, saritori, generosi, respectuosi, ca unii poate cred ca daca ma duc la ei, ma convertesc, ma atrag la ei, ei nu vor sa te convertesti la catolicism, ei vor sa ramai la ceea ce esti, ortodox, dar fii ortodox convins, adevarat si traieste dragostea lui Hristos in biserica ta si fa bine in jurul tau. Asta cer ei. Este un lucru extraordinar. Deci aceasta este Miscarea Focolara”.

2. Cum comentaţi afirmaţia următoare, ce aparţine părintelui Arsenie Papacioc :
“Adevăratul creştin este un ascultător desăvârşit faţă de cele spuse de Hristos, iar Hristos este ortodox, pentru că Îl cinsteşte drept pe Tatăl Său. Ortodox înseamnă a fi dreptslăvitor, dreptcinstitor. Aceasta e părerea mea”. (Părintele Arsenie Papacioc, Mănăstirea Sfânta Maria, Techirghiol mai 2008)

Răspunsul IPS Serafim Joantă :

Vreau sa va spun ca pe Parintele Arsenie Papacioc eu il cunosc personal din 1968, va dati seama, de 40 de ani. Parintele Arsenie a stat in inchisoare 14 ani, cand a iesit din inchisoare in 1964 a fost primit de Arhieepicopia Clujului, de episcopul Teofil  Herineanu si i s-a dat o parohioara acolo, pe langa Cluj si in 1967-68 a venit la manastirea Cheia, deci eu l-am cunoscut la Manastirea Cheia.

Parintele Arsenie este un sfant in carne si oase, cu atata dragoste, cu atata bunatate, cine se duce la el, pentru ca se duc oameni in pelerinaj cu sutele, are acuma 95 de ani, nu mai poate primi pentru ca e slabit acum la varsta asta, dar la usa dansului la manastirea Sf. Maria de la Techirghiol e plin de lume acolo, nu poti sa intri, numai sa astepti ceasuri intregi ca sa poti intra la Parintele Arsenie.

Si P. Arsenie care e un om al lui Dumnezeu, un sfant in carne si oase, cica ar fi afirmat aici ca cica “adevaratul crestin este un ascultator desavarsit fata de cele spuse de Hristos“. Clar, daca nu asculti de Hristos din toata inima ca nu esti adevarat crestin. Dar zice iar ca “Hristos este ortodox“, n-am mai auzit expresia asta, “pentru ca il cinsteste drept pe Tatal sau, ortodox inseamna a fi drept-slavitor, drept-cinstitor. Aceasta este parerea mea“. Deci, mie mi se pare acuma ca am numit ca Hristos este ortodox, un pic parca nepotrivit, dar, inca o data, el explica, pentru ca Hristos il cinsteste drept pe Tatal sau, caci Hristos a spus mereu “n-am venit sa fac voia Mea ci voia Tatalui Meu care M-a trimis“, “nu Eu spun aceasta de la Mine, ci Tatal cel ce M-a trimis Mi-a spus sa va spun“, deci Mantuitorul ca om, a fost ascultator desavarsit fata de Tatal si l-a cinstit drept pe Tatal. Si cum cuvantul “ortodox” inseamna drept-cinstitor, drept-maritor, ai putea sa spui ca Hristos a fost ortodox, in sensul acesta, dar nu in sensul ca Hristos e numai al ortodocsilor, el este al tuturor.

Iar P. Arsenie, sa stiti ca era asa un om larg la inima, sigur ca daca se ducea cineva si-i spunea parintelui Arsenie: “Parinte, vedeti, ca miscarea asta ecumenica, si asa, dialogul asta, duce la relativizarea credintei”, atuncea parintele sarea dintr-o data in sus. Nu se poate sa relativizam, nu se poate sa diminuam Ortodoxia, ortodoxia e adevarul lui Dumnezeu noi trebuie sa o pastram asa cum este, dar trebuie sa stim noi aici, ca in aceasta miscare ecumenica, dialog ecumenic, nu se pune problema targului credintei, nu se pune problema sa renuntam noi la ceva, sa primim de la altul ceva, nu se pune asa problema. Se pune problema ca toti sa avem aceeasi credinta pe care a avut-o biserica dintotdeauna de la inceput, iar Biserica noastra Ortodoxa a pastrat cu sfintenie, cu fidelitate adevarul de la inceput, de 2000 de ani. Biserica Ortodoxa este cea mai fidela Adevarului de la Sf. Apostoli, adevarului lui Hristos, a Sf.Parinti, intr-o continuitate absoluta pana in ziua de azi.

Si toata lumea recunoaste si protestantii recunosc asta si catolicii recunosc, si anume ca Ortodoxia este biserica cu continuitatea desavarsita. In Biserica Ortodoxa n-au fost reforme, nu au fost bulversari cum au fost aici in apus, aici in sec.16 a venit protestantismul si a dat totul peste cap, razboaiele religioase si asa mai departe. Istoria crestina in occident a fost mai tumultuoasa, cu razboaie cu reforme. In Ortodoxie nu au existat astfel de reforme si de aceea Ortodoxia pentru toate celelalte confesiuni este un punct de reper, de referinta: “Cum au pastrat ortodocsii acestia intr-o continuitate neintrerupta pana astazi Adevarul evanghelic? Inseamna ca noi putem sa ne inspiram si sa invatam ceva de la ortodocsi”. Iar noi, ortodocsii, cand suntem in discutii cu catolicii, cu protestantii, vedem ca si eu au niste parti pozitive, foarte frumoase pe care noi nu le avem. Iata, de pilda nu vedeti ca ei cand se aduna la biserica, cat sunt de disciplinati, cat sunt de atenti, cum vin de la inceputul slujbei pana la sfarsit, cum participa toti, canta toti, sunt toti prezenti in trup si suflet; noi vedeti, unu’ vine altu’ pleaca, unu’ face asa, si asa mai departe; daca am fi si noi ca ei, cu disciplina lor, Doamne, ce s-ar intampla in lumea aceasta, intelegeti?

Deci si noi putem sa invatam foarte mult de la catolici, foarte multe chiar de la protestanti si atunci in miscarea asta ecumenica, inca o data, fiecare vine si pune inainte ceea ce are el, identitatea lui, dar nu ca pierdem noi identitatea sau mai stiu eu ce, dar unii asa inteleg si atunci daca tu ii spui parintelui Arsenie, care nu stie, ca n-a fost aici in Occident, sa vada ce discuta ortodocsii cu catolicii si cu protestantii, daca tu ii spui parintelui Arsenie, pai vezi ca daca ortodocsii se duc si stau de vorba cu catolicii isi pierd identitatea lor ortodoxa, o sa-ti zica Parintele Arsenie ca nu se poate asa ceva, nu putem sa ne pierdem identitatea noastra, sa devenim altceva decat ceea ce suntem noi, prin traditia noastra de 2000 de ani. Dar suntem deschisi ca sa vorbim, sa transmitem din bogatia noastra, ii invatam si noi ce putem sa invatam pe altii si acesta este sa zicem asa duhul ecumenic din zilele noastre, deci nimeni sa nu se teama sau sa creada ca a te apropia de catolici sau de protestanti inseamna sa devii si tu catolic sau protestant, azi esti ortodox, maine esti catolic si asa…. Fiecare ramane… Focolarii spun aceasta foarte frumos: “draga, nu trebuie sa ne convertim unii pe altii, tu sa devii catolic pentru ca eu is catolic, sau tu sa devii ortodox ca sunt eu ortodox“. Nu, fiecare ne pastram identitatea noastra dar sa incercam sa-l traim pe Hristos asa cum trebuie, fiecare in propria sa confesiune.

Deci cred c-ati inteles, iar daca n-ati inteles spuneti, ca eu n-am nici un secret, sunt un om prin fire, parca asa m-a lasat Dumnezeu, sa fiu deschis si sa nu ma tem, ma duc in mijlocul catolicilor si aud si vad si-mi plac foarte multe din ceea ce au ei si cand vin catolicii la noi, le spun cu inima deschisa: “Fratiile voastre, biserica dvs. a suferit un punct istoric(?)” si ei primesc, ca nu le spun cu rautate, cu critica, intelegeti? Si daca le spun, mai cu seama la protestanti, de Luther-ul lor si cutare si cutare, incep sa rada ca eu le spun asa cu dragoste, zambesc, uite asa, ca ortodoxia a pastra unitatea, bogatia mistica, liturghia, s.a..m.d., la dvs.totul s-a imputinat, iar ce sa zica: “dar noi ne-am nascut in traditia asta, ce sa facem noi acuma??”, “am vrea sa devenim ortodocsi, dar dvs va rugati numai in romaneste si noi nu stim romaneste”.

Uitati, am face misiune buna daca ne-am ruga si noi in limbile lor, dar ei vin asa, stau putin, le place in biserica frumoasa, e cu icoane si cand incepem slujbele nu mai inteleg nimic. Si atunci ce sa ne facem, nu prea facem misiune, dar ma rog, poate Dumnezeu nici nu atsepta sa facem noi prozeletism, noi suntem deschisi, noi suntem aicea, poate ne-a adus Dumnezeu, ca noi ortodocsii, aici in Occident, cu timpul, cine stie ce s-ar putea intampla, Dumnezeu stie, daca noi suntem cu adevarat, ne manifestam cu adevarat ca ortodocsi, dar daca ne vad ei ca suntem asa o masa de oameni care n-au randuiala, n-au disciplina, ce sa invete saracii de la noi, vedeti, ar trebui sa fim si noi, sa invatam de la toti cate ceva si cand ii vedem pe altii disciplinati aranjati si ordonati, asa, n-o sa fim niciodata ca ei, dar macar sa tindem sa fim ca ei…”.