Anti-sionism

Turnurile Gemene produc o epidemie de cancer. Ipoteza: au fost demolate prin explozii nucleare

Potrivit New York Post, preluat de zf.ro, numărul bolnavilor s-a dublat faţă de anul trecut, când publicaţia identificase 1.140 de cazuri de cancer în rândul pompierilor, medicilor şi poliţiştilor care au participat la operaţiunile de salvare a supravieţuitorilor atentatului din 11 septembrie 2001.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a explicat că majoritatea celor ce au făcut parte din echipele de salvare din septembrie 2001 au fost mai predispuşi apariţiei de cancer (de prostată, tiroidă sau leucemie) faţă de restul populaţiei.

Explicaţia oficială ar fi că praful toxic ce a rezultat ca urmare a prăbuşirii turnurilor gemene, precum şi numeroşi contaminanţi, inclusiv substanţe cancerigene conţinute în resturile toxice ale clădirilor, debarasate de echipele de salvare, au condus la îmbolnăviri grave în rândul celor ce au lucrat în Ground Zero.

O altă explicaţie a fenomenului poate fi dată cu o teorie şocantă, dar care ar explica multe alte fenomene neexplicate, legate de prăbuşirea turnurilor. Un fost expert KGB în domeniul armelor nucleare, retras de mai mulţi ani în Marea Britanie, susţine că turnurile au fost demolate controlat, cu ajutorul unei explozii nucleare subterane, de către autorităţile americane.

Teoria, deşi sună halucinant, este bazată pe normele de construcţie a zgârie-norilor din New York şi Chicago din anii ’60, pe fizica exploziilor nucleare subterane şi pe informaţii deţinute de numeroase servicii secrete.

Teoria demolării nucleare ar explica motivul pentru care locuitorii din apropierea zonei de impact au fost strămutaţi mai multe luni, ar explica cenuşa fină care acoperea zona de impact – fenomen ce nu a putut fi explicat până în prezent, detaliile prăbuşirii turnurilor, şi, mai important, motivul pentru care la câteva luni după 9 septembrie, asfaltul din zonă era atât de fierbinte încât topea bocancii speciali ai pompierilor.

În tribunale încă se mai dispută chestiuni legale privind costurile bolilor celor ce au lucrat printre ruinele turnurilor.

Mai mult, nu doar cei ce au lucrat direct la salvarea supravieţuitorilor şi degajarea dărâmăturilor ar fi fost afectaţi de evenimentul din 11 septembrie. Există speculaţii ştiinţifice cum că expunerea la diverşi produşi toxici din aer ar putea avea efecte negative asupra dezvoltării fetale. Din cauza acestui potenţial pericol, un centru de sănătate pentru copii cercetează copiii ale căror mame erau gravide în timpul prăbuşirii WTC şi locuiau sau lucrau în apropierea turnurilor World Trade Center.

| epochtimes

Homosexualitatea – o boală a cărui diagnostic a fost eliminat. Tratamentul încă există, pentru cine vrea…

Eliminarea politică a pederastiei din tratatele de psihiatrie

anti-gay-marriage-036E musai să răspund unui om care îmi scrie o unică şi irepetabilă „scrisoare de dragoste”. Cum iubesc nespus adevărul nu-i pot răspunde decât public. Iată scrisoarea domnului cu pricina: „Stimata Maria Diana Popescu, Homofobia dvs ma uluieste si ma irita. In secolul 21 nu sunteti in stare sa va informati despre orientarea sexuala! Uluitor! Eu sunt homosexual si stiam asta de la 6 ani. Asa m-am nascut. Aveti posibilitatea de a va informa despre stiinta orientarii sexuale si nu o faceti. Sunteti la nivelul secolelor trecute! Homofobia dvs excesiva nu va face cinste!” (AC).

Să o luăm metodic, domnule AC. Nu sunt homofobă, adică nu urăsc homosexualii, ci homosexualitatea, nu detest persoana, ci fapta – pederastia. Sper să înţelegeţi nuanţa: una fină, dar fundamentală în ceea ce priveşte raportarea mea la homosexuali şi la homosexualitate. Nu fac aceste afirmaţii pentru a mă scuza în vreun fel, nici nu am motiv, ci ca să înţelegeţi corect, să nu vă „irite” concepţiile mele sănătoase şi să acţionaţi în consecinţa, scriindu-mi dispreţuitor şi mândru. Capacitatea dumneavoastră cognitivă mă uimeşte cu adevărat! La vârsta de 6 ani, la care majoritatea copiilor se gândesc la jucării, dumneavoastră aţi fost în stare sa vă auto-diagnosticaţi boala de care suferiţi şi pe care o mărturisiţi fără nicio jenă. Sunt sigură că o să va „irite” cuvântul „boală”, însa acesta este adevărul.

Eliminarea diagnosticului a dus la dispariţia tratamentului

Până în anii ’70, tratatele de psihiatrie şi codificarea internaţională a bolilor (I.C.D.) conţinea diagnosticul de boală numit „homosexualitate”, fiind trecut la capitolul „deviaţii sexuale”. în medicina modernă, bazată pe argumente solide, un diagnostic sau o noţiune se schimbă numai dacă apar dovezi ştiinţifice, adică studii clinice, care să fie apoi confirmate şi răs-confirmate. Homosexualii americani însă, care sunt cu grămada, pentru că din America au plecat astfel de nenorociri în toată lumea, prin lobby politic şi presiuni non-ştiinţifice, au determinat Asociaţia Psihiatrilor din S.U.A. să elimine diagnosticul „homosexualitate” din tratatele de psihiatrie. E ca şi cum, la presiunea străzii, am decide acum că nu mai există tuberculoză, cei care tuşesc cu sânge aşa s-au născut. Odată cu eliminarea politică a diagnosticului de „homosexualitate” a dispărut şi tratamentul.

Nu există orientarea sexuală, ci o propagandă pseudo-ştiinţifică

Îndrăznesc să vă contrazic domnul AC. Nu v-aţi născut homosexual. în ciuda acuzaţiilor dumneavoastră, sunt foarte informată în legătura cu „orientarea sexuală”. Orientarea sexuală nu există de fapt, este o propagandă pseudo-ştiinţifică, orice individ normal tinde biologic către reproducere şi psihic către completare, iar orice deviere de la acest comportament este patologică. Homosexualitatea este un comportament dobândit, este un rezultat complex între mediul psihic intern şi factorii de mediu favorabili, ca orice boală. Chiar admiţând că printr-o ciudăţenie biologică v-aţi născut homosexual, acest lucru nu înseamnă decât că aveţi un un anume tip de malformaţie congenitală, ca oricare alta. Malformaţiile congenitale, anatomice sau psihice, beneficiază de tratament. Ceea ce îmi face cinste este adevărul. Daca aţi fi aşa de „iritabil” şi în ceea ce priveşte introspecţia sufletească, aţi putea constata şi singur acest adevăr biologic, psihic, medical. Cu ce se ocupă colegii dumneavoastră sub plapumă e anormalitatea lor, sunt liber s-o acceseze cum vor, dar în spaţii închise, nu să ceară drepturi şi demonstraţii publice, într-o ţară eminamente creştină, unei comunităţi normale! Este necesar un tratament eficient pentru vindecarea comportamentelor sexuale deviante ale reconstituitorilor Sodomei şi Gomorei, prezenţi, din păcate şi la noi, chiar în rândul celor responsabili cu educaţia şi morala tinerei generaţii, iar din partea Guvernului sunt necesare măsuri drastice de stopare a infestării populaţiei creştine şi normale cu microbii Lesbian, Gay, Bisexual şi Transgender (L.G.B.T.). Descrierile Bibliei despre Sodoma şi Gomora sunt perimate comparativ cu ceea ce se petrece în zilele noastre în statele aşa-zis civilizate. Legalizarea căsătoriei între „bipezi” de acelaşi sex, vorba doamnei propusă şi refuzată la Cultură, e o sinucidere a rasei umane, iar adopţia de copii de către un asemenea cuplu este un act criminal comis asupra viitorului acestor copii! Un grav atentat la morala creştină şi socială!

Alo!, se mai ocupă cineva de securitatea României?

Dacă azi s-a legalizat căsătoria între doi indivizi de acelaşi sex în Franţa, S.U.A. şi alte ţări cu legislaţii potrivnice firii dumnezeieşti, poate că într-un viitor nu prea îndepărtat, violul, crima, hoţia şi tâlhăria vor ieşi de sub incidenţa legilor. Conform logicii anormalităţii – pe care o practică adepţii LGBT, nu va dura mult şi se vor oficializa căsătoriile între oameni şi animale, între cei vii şi cei care şi-au dat duhul. Urmare a acestor aberaţii, totul e posibil! Până mai ieri, la condiţiile de angajare se adăuga: permisul de conducere categoria B constituie un avantaj! Mâine-poimâine vom auzi că homosexualitatea constituie obligativitate eliminatorie! în Rusia, ţară creştină, s-a aprobat o lege cu amenzi uriaşe pentru cei care fac propagandă homosexuală printre minori. Conform Reuters, legea prevede amenzi de 1.300 de euro pentru persoanele fizice care transmit mesaje propagandistice în favoarea minorităţilor sexuale şi până la 13.000 de euro pentru organizaţiile care desfăşoară acţiuni de acest tip, motivând că prin efectul acestora, sănătatea, dezvoltarea morală şi spirituală a minorilor sunt periclitate. Legea a dat semnalul corect că Rusia nu va tolera dezmăţurile sexuale occidentale. Iată unde am ajuns după 24 de ani de capitalism! Specialiştii globalismului administrează periodic câte un vaccin otrăvitor educaţiei, credinţei noastre creştine şi fiinţei naţionale. Se mai ocupă cineva de securitatea României? Dacă da, înseamnă că în curând nu vom mai avea nici cetăţeni prea mulţi. Vivat N.W.O.!

Iată valorile democraţiei! Fatalitate după fatalitate şi servilism politic cu caracter antiromânesc. România a devenit o jucărie în mâinile organismelor mondiale, iar U.E., un for incapabil să apere continentul de fulgere, o magazie de maşini şi unelte de manevră, un aparat de radio gâjâind între frecvenţele Washington, Moscova, Bruxelles, Berlin, Tel Aviv, Atena, Londra, Deveselu, Paris, Kogălniceanu, Ottawa… până se va găsi un curajos să mute scala, să închidă butonul sau să lase tunnerul fără curent. Un curajos care să întoarcă omenirea cu faţa spre Dumnezeu.

Maria Diana Popescu | Buciumul

Ebola – virusul invizibil sau cum își plătesc africanii propriul genocid

Aveti chef de un mic exercitiu de gandire si de niste bucati de puzzle asezate frumos, ca sa intelegeti mai bine noua “pandemie” care ne ameninta din Africa si datorita careia din cifrele oficiale ni se spune ca au murit aproape 1000 de oameni? Pentru a pastra proportiile, trebuie sa va reamintesc ca anual mor intre 250.000-500.000 de oameni in urma complicatiilor unei gripe.
Conform dictionarului medical online, avem urmatoarea definitie:

Ebola = Virus A.R.N. aparţinând familiei filovirusurilor, răspunzător de o gravă febră hemoragică (febră, diaree, deshidratare, hemoragii nazale, purpură, vărsături cu sânge)

Photo EPA/Mediafax

Si ia uitati-va ce poza frumos colorata avem noi aici. O vehiculeaza toate ziarele online la greu ca sa vedem si ce urechiuse interesante are “virusul” Ebola. Apropo, in caz ca nu stiati, forma asta de carnacior a fost inventata special pentru “virusul” Ebola, probabil dupa ce s-a constatat ca celelalte fotografii care aratau doar niste banale pete informe nu reuseau sa bage spaima suficient in oasele oamenilor…

Pe Wikipedia in germana diagnosticul se pune asa:

Din punct de vedere clinic, infectia cu Ebola nu poate fi categoric deosebita de infectia cu virusul Marburg. Virusul poate fi dovedit doar in laborator, in sange, urina sau saliva. Ca si standard de aur s-a STABILIT metoda PCR (reverse transcriptase), cu care sunt suficiente cateva copii ale virusului pentru o dovada sigura. Si o dovada a anticorpilor speciali este posibila, dar acestia apar de regula abia mai tarziu in decursul bolii, deci absenta lor nu poate fi considerata criteriu de excludere a unei infectii acute“.

Dar, dragii mei, noi stim prea bine de la biologul Stefan Lanka si chiar de la Kary Mullis, inventatorul metodei PCR, ca aceasta metoda NU este standardizata si nu are cum sa “identifice” vreun “virus”.

continuare »

Părintele Justin Pârvu: Scopul UE este desființarea neamului românesc

Din păcate, tot mai multe biserici de parohie, mănăstiri, episcopii și alte lăcașe de cult ortodoxe au arborate steagul Uniunii Europene (Evreopene). Dacă ne-au ocupat ca țară, pentru că asta înseamnă arborarea de toate instituțiile românești a steagului UE, se pare că ușor-ușor vor să ne prade și biserica națională. De aceea tot mai puține voci se aud din biserică, când țara e în primejdie. S-a dus Părintele Justin, dar duhul său a rămas printre cei ce i se roagă ca unui mare sfânt, printre cei ce-l citesc și ascultă! Să nu lăsăm mama neamului românesc – biserica – să cadă pradă întru-totul masoneriei și păgânilor de la Bruxelles și de pretutindeni. Să luăm aminte la ce ne spune Părintele:
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ViwTYSb_6-Q]

În atenția DNA: Ioachim Băcăuanu a cerut mită de 3500 euro unui preot

Preot român: “M-am săturat de această mizerie care se face în biserică. Totul este pe bani. Mi s-au cerut 3.500 de euro ca să rămân în parohie“

Un preot paroh din localitatea băcăuană Cerbu a declanşat un scandal uriaş în sânul Bisericii Ortodoxe Române după ce l-a acuzat de luare de mită pe Ioachim Băcăuanul, şeful Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Peste 100 de credincioşi din satul băcăuan Cernu au fost implicaţi pe 6 august, într-un conflict spontan, generat de tentativa autorităţilor bisericeşti de a-l îndepărta din funcţie pe preotul paroh local.

Un grup de clerici din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, condus de Costel Mareş, protopopul din oraşul Moineşti, s-a deplasat în localitatea cu 1.500 de locuitori şi a forţat spargerea lacătului pus pe uşa bisericii. Acţiunea violentă a fost necesară, potrivit iniţiatorilor, pentru a face un inventar al bunurilor bisericii în vederea concedierii preotului paroh Irinel Andronache. În jur de 100 de săteni, susţinători ai actualului preot paroh, s-au îmbrâncit cu un grup de 20 de săteni, contestatari. Incidentele au avut loc dimineaţa, dar n-au degenerat pentru că în localitate au fost convocaţi preventiv în jur de 20 de jandarmi.

 

Preotul Irinel Andronache, care slujeşte la Cernu de 13 ani, se află într-un conflict mai vechi cu şeful Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Parohul din Cernu l-a acuzat pe clericul de la Roman că-i împovărează că preoţii din arhiepiscopie cu taxe nejustificate. Declaraţiile preotului au făcut ca, pe 29 mai, vicarul Ioachim să se deplaseze personal la Cernu, împreună cu mai mulţi subordonaţi, în maşini Audi A8, cu geamuri fumurii. Motivul a fost că doreşte să slujească la căpătâiul unei localnice decedate. Apariţia înaltelor feţe bisericeşti a stârnit revolta localnicilor, care i-au alungat din sat acuzându-i că fac paradă de bogăţie. Între timp, preotul Andronache a dat în judecată Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, motivând că nu i-au fost aduse la cunoştinţă motivele pentru care este îndepărtat din funcţie.

Tot în cursul zilei de ieri, 6 august, vicarul Ioachim a venit să slujească, cu ocazia sărbătorii Schimbării la Faţă, la o mănăstire aflată la doar 5 kilometri de Cernu. Preotul Andronache a plecat înspre lăcaşul de cult cu 5.000 de euro, pe care susţine că i-a împrumutat de la săteni, declarând că are de gând să-i arunce în faţă episcopului.

Mai jos, declaraţia preotului legată de şpaga de 5.000 de euro:

„În 2002 mi s-au cerut 7.000 de dolari şpagă pentru parohie. I-am dat Presfinţitului Ioachim 5.000 de dolari. Acum avem un proces pe rol, ei nu respectă nici asta şi vor să mă alunge. Dacă vor continua cu abuzurile, vreau cei 10.000 de dolari daţi şpagă la primirea parohiei, 7.000 cu tot cu dobânda plătită, dar şi aproape 7.000 de euro pe care i-am investit în casa parohială. M-am săturat de această mizerie care se face în biserică. Totul este pe bani. Mi s-au cerut 3.500 de euro ca să rămân în parohie“, a spus preotul Irinel Andronache. În replică, şefii de la Roman au stabilit că parohul nu va fi schimbat, deocamdată. „Părintele poate să vină în audienţe, la Arhiepiscopie, în fiecare miercuri. Nu trebuie să facă afirmaţii de neadevărate“, a spus Ciprian Ignat, arhidiacon al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Enoriaşii ce îl susţin pe preot, care le este duhovnic de 13 ani, vor să strângă bani pentru Arhiepiscopie şi Protopopiat. „

Noi echipa noastră, care suntem cu dumneavoastră (n.r. preotul) vrem să dăm cotizaţie. Ceilalţi să-şi aducă popă. Toţi suntem de acord să dăm din pensia noastră“, a spus Elena Otânjac. „Lasă părinte, că vă dau eu bani, cât trăiesc, plătesc în rate“, a zis râzând şi Aneta Lazăr. Mai mult, de când a izbucnit scandalul, în întreg satul au fost împânzite fel de fel de zvonuri referitoare la preot. „Se spune că va fi arestat, că este poliţia pe urmele lui“, a spus o altă femeie, revoltată.

sursa: adevarul.ro

Atac bolşevic la Mişcarea Legionară: RîC, ce-şi arogă cuvântul ortodox, aseamănă doctrina legionară cu dictatura băsesciană

Condamnarea lui Voiculescu – știrea dezbătută zilele acestea la maxim în mass-media nu putea să nu fie exploatată după interese politice și de manipulatorii de serviciu, cunoscuți în mediul ortodox, ca rîcari. Pornim de la următoarea lor declarația:

Altfel, intrasigenta scelerata a unora nu e ceva nou in istoria noastra recenta. Discursul vituperant impotriva “politicianismului” si a coruptiei a fost marota legionarilor (dar si a lui Carol al II-lea) care, la fel ca “intransigentii” de astazi, erau dispusi sa bulverseze structurile sociale ale Romaniei si sa bage multi oameni in puscarie, cerand pedeapsa cu moartea.

Câtă perversitate și atac direct la Sfinții Închisorilor, dați de Mișcarea Legionară!!! Îi numește scelerați!!! Adică Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Justin Pârvu, Valeriu Gafencu, Părintele Gheorghe Calciu au fost extremiști și scelerați și sunt asemănați cu Băsescu. Cât de parșiv se folosesc de un scandal politic pentru a împușca doi iepuri: Băsescu și obsesia lor dimpreună cu sioniștii – Mișcarea Legionară. Oare, în plin post, un site, auto-intitulat ortodox, se poate preta la un atac atât de mizer la elita duhovnicească și naționalistă a României sec. XX? Cum poți asemăna atât de răutăcios dorința legionarilor pentru o Românie ortodoxă, de sine stătătoare, fără trădători și vânzători de țară, cu lupta exclusiv politică a regimului băsescian, plin de trădători de țară, ce jefuiesc tot ce-a mai rămas după jaful bolșevicilor lui Ilici Iliescu??? Acești nefârtați se folosesc de multe ori de știrile bombă pentru a le deturna într-un atac furibund la Mișcarea Legionară. Probabil i-ar ataca și pe voievozii Ștefan cel Mare și Sfânt, Mihai Viteazu sau Vlad Țepeș pentru că au fost prea duri cu hoții și tâlharii, cu boierii asupritori și vânzători de țară!!!

Și nu este prima dată, acest episod făcând parte dintr-un întreg serial de blasfemiere subversivă a Sfinților Închisorilor, pus la cale de administratorii site-ului cuvântul-ortodox – varianta tristului de amintire razbointrucuvant. Aceasta preocupare a lor de a distruge orice atitudine ortodoxă și naționalistă spune totul despre cine se află în spatele “pălăvrăgelii ortodoxe” – ce s-a reinventat în cuvantul-ortodox.ro. Să ne ferească Dumnezeu de așa cuvinte “ortodoxe”, ce propagă atacuri și idei greșite, cu scop politic, despre ce-a avut mai bun și mai frumos România în ultimile sute de ani. Atenție mare când îi citiți, dar mai bine nu-i mai citiți, căci: Manipularea este politica după care-și conduc activitatea online rîcarii de la “cuvântul ortodox”. Dumnezeu să vă certe, nefârtaților! Sfinții pe care-i batjocoriți vă vor judeca!

Spre luare aminte:
În cartea sa “Cărticica şefului de cuib”, autorul în persoana Căpitanului afirma că Mişcarea categoric nu este şovina, nu are nimic cu nimeni de bună credinţă ci are împotriva trădătorilor de neam şi de ţară, a vânzătorilor de ţară, care sunt adevăraţii duşmani ai ţării, credinţei şi implicit ai lui Dumnezeu. Tot el spune: “Legionarul trebuie sa fie un om de fapta. Prin fapta lui, prin munca lui, el va cladi din temelii Romania cea noua.” Sau: “Viața legionară este frumoasă. Dar nu e frumoasa prin bogăţie, prin viaţă de petreceri şi lux, ci e frumoasă prin mulţimea primejdiilor pe care le oferă legionarului, frumoasă prin nobila camaraderie care leaga pe toţi legionarii din ţară într-o sfânta frăţie de luptă; înălţător de frumoasă prin atitudinea în faţa suferintei sau: “Legionarul să vorbeasca puţin. Oratoria lui să fie oratoria faptei ” și nu în ultimul rând: ”Ajută-ți fratele cazut în nenorocire. Nu-l lăsa”.

AUTONOMIA ŢINUTULUI SECUIESC va intra în DEZBATERE PUBLICĂ

AUTONOMIA ŢINUTULUI SECUIESC va intra în DEZBATERE PUBLICĂProiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc va fi lansat, în august, într-o dezbatere publică “bine gândită şi foarte profundă”, atât cu societatea românească, cât şi cu cea maghiară, susţine Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.

“În ceea ce priveşte proiectul de autonomie, suntem în discuţii cu colegii de la PCM. Există o formă care a fost dată la tradus din limba română în cea maghiară, fiindcă proiectul a fost scris în limba română”, a declarat, sâmbătă, la Chiuruş, judeţul Covasna, Kelemen Hunor, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, va urma o discuţie în interiorul UDMR, după care proiectul va fi lansat în dezbatere publică, pe parcursul lunii august.

“Dezbaterea publică va dura, deoarece nu este un proiect care poate fi explicat într-o săptămână sau într-o zi, şi nici nu trebuie. Trebuie o dezbatere publică foarte bine gândită şi foarte profundă, atât cu societatea românească în ansamblul ei, cât şi cu cea maghiară. Nu pot să spun când se va termina această dezbatere, vorbim totuşi despre un proiect foarte important”, a afirmat preşedintele UDMR.

El a adăugat că nu trebuie creată impresia că proiectul este foarte uşor de acceptat, mai ales că este cunoscută percepţia societăţii româneşti cu privire la această iniţiativă.

“Nu trebuie să creăm impresia că este ceva foarte simplu, ceva uşor de acceptat, deoarece ştim care este percepţia societăţii despre o astfel de iniţiativă, care sunt reţinerile, dar şi motivele pentru o astfel de iniţiativă din partea comunităţii maghiare, iar aceste aspecte trebuie explicate”, a spus Kelemen Hunor, precizând că nu a discutat cu partenerii de guvernare despre acest subiect.

| active news

La Sfântu Gheorghe s-a adoptat petiţia pentru autonomia Ținutului Secuiesc

map of counties in great hungary szekely landConsiliul local Sfântu Gheorghe, reunit marţi în şedinţă extraordinară, a adoptat o petiţie pentru autonomia „ţinutului secuiesc”, respectiv a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, ce va fi adresată Guvernului şi Parlamentului României, precum şi forurilor internaţionale. Proiectul, introdus pe ordinea de zi de consilierul Balint Jozsef (Partidul Civic Maghiar) la propunerea Consiliului Naţional Secuiesc, a trecut cu majoritatea de voturi a consilierilor maghiari, toţi cei patru consilieri români refuzând să voteze pe considerentul că este anticonstituţional. Balint Jozsef a declarat în plenul şedinţei că „trăim într-o epocă modernă în care legislaţia, inclusiv Constituţia, trebuie să se adapteze cerinţelor şi nevoilor oamenilor şi nu invers”.

Noi provocari iredentiste. Liderul JOBBIK a ajuns în Romania. Băsescu și Ponta TAC complice!

vonaLiderul partidului iredentist Jobbik, al treilea ca mărime din Parlamentul de la Budapesta, a ajuns la Tabăra de Vară a tineretului maghiar din Ardeal (EMI). Vona Gabor a mai venit în trecut în România şi este cunoscut pentru declaraţiile sale provocatoare referitoare la statalitatea României. Vizita acestuia are loc la nici jumătate de an de când premierul Victor Ponta şi ministrul de Interne discutau posibilitatea de a-l declara persoană indezirabilă din această cauză. Una din declaraţiile cele mai controversate ale acestuia, făcute la ediţia de anul trecut a taberei, făcea aluzie la un “conflict deschis cu România” pentru apărarea “drepturilor maghiarilor” şi pentru “obţinerea autonomiei”. Între timp, Victor Ponta şi-a reconsiderat atitudinea vis a vis de extremismul unguresc, participând recent în aşa zisul “Ţinut Secuiesc” la o comemorare dedicată revoluţionarilor şovini maghiari morţi în anul 1849, alături de liderii UDMR, partenerii de guvernare ai PSD-ului. Premierul nu a mai ţinut însă să fie prezent şi la o ceremonie dedicată eroilor români de la Mărăşeşti, căzuţi în una din cele mai cumplite lupte din istoria modernă a Armatei Române.

Conform Digi 24, liderul Jobbik, Vona Gabor, a ajuns în localitatea harghiteană Borzont în jurul orei 12.00. Tabăra extremistă a început în 5 august şi se va termina duminica aceasta.

Problema interzicerii accesului unor extremişti din Ungaria în România a fost readusă în discuţie în urma unui miting al secuilor organizat în luna martie la Târgu Mureş, când membrii partidului Jobbik şi ai altor formaţiuni radicale s-au îmbrâncit cu forţele de ordine şi au scandat în favoarea destrămării ţării.

Ministrul de Interne a făcut un raport privind activitatea lui Vona Gabor, documentul a ajuns la preşedinte, care în calitate de şef al Consiliului Suprem al Apărării Ţării (CSAT) trebuia să-şi dea acordul pentru ca liderul Jobbik sa fie declarat persoană indezirabilă pe teritoriul tării noastre pe perioadă determinată. Demersul a fost anunţat de premier după ce preşedintele a cerut ca Parlamentul şi Guvernul să ia măsuri faţă de membrii Jobbik prezenţi pe teritoriul României.

continuare »

“Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos”… dar nu doar în campania electorală

Ce frumos sună “Mândru că sunt ortodox!” și cât de bine plăcut este acest lucru lui Dumnezeu! Este singura laudă permisă omului și în totală conformitate cu Sf. Scriptură. Dar spusă cu interes electoral, pentru a păcăli poporul, se transformă în hulă, în blasfemie și trebuie sancționată de Biserică. Asistăm deja la circul electoral, ce amestecă cu micii și manelele, până și credința ortodoxă. Într-adevăr, România trebuie să aibă un președinte ortodox și român, dar unul nu doar cu numele și doar când vine vorba de “smuls” voturi de la oameni. Un președinte ortodox respinge legile anti-creștine, nu închide spitale, asigură un învățământ moral și după adevărul istoric etc., lăsând faptele să vorbească despre ortodoxia lui. Așa ceva nu am mai avut de la voievozi încoace și slabe șanse să mai avem în viitor.

Peste toate acestea, mai grav este că în sensul de mai sus nu avem nici din partea Bisericii Instituționale Române o atitudine categorică, ci doar la nivel declarativ, iar prin spate interesele se satisfac reciproc. Și interese doar la nivel lumesc, căci conducerea din Deal nu are curajul să deranjeze și să sancționeze politicul când se iau decizii contrare Evangheliei, blasfemiatoare și altele din tacâmul de pe filiera UE-SUA-Jidanistan. Nu, patriarhul Ciobotea negociază la sânge sponsorizarea cu orice preț a obsedantei Catedrale a Mânuirii Banului, la fel cum Ceaușescu și-a dorit Casa Poporului, și asigură pe pontaci și politruci că poporul va vota conform indicațiilor.

Iată, singura cauză pentru toate nenorocirile din România: pactizarea bisericii cu politicul – cu compromisul, din care rezultă nemândria de a fi ortodocși. Așa că fiți atenți pe cine votați, că primiți și binecuvântari.

Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) dă speranță femeilor ce doresc să intre în Muntele Athos

UPDATE: Muntele Athos rămâne INTERZIS femeilor

Colegiul care administrează regiunea din Grecia în care trăiesc numai monahi a reconfirmat  decizia veche de aproape 2000  de ani, ca persoanele de sex feminin să nu  aibă acces pe acest teritoriu sacru al ortodoxiei.

Colegiul de monahi și guvernatorul Republicii Monastice de la Muntele Athos, Aristos Kasmiroglou, au decis să nu revoce decretul din 1046 care interzicea intrarea femeilor sau animalelor femele (cu excepția pisicilor) în Sfântul Munte.

Conform site-ului italian ilpost.it. cererea de anulare a acestei interdicții, considerată de unele voci drept discriminare, a fost înaintată oficial de către Consiliul Ecumenic al Bisericilor (World Council of Churches, WCC) care reunește diferite Biserici creștine din lume, în timpul Adunării Generale care a avut loc în Coreea de Sud, anul trecut, în noiembrie, dar informația a fost publicată de “Orthodox Typos”, ziar al Bisericii Ortodoxe din Grecia, abia la 2 august.

“Muntele Athos are o tradiție de 1200 de ani, mulțumită unui decret al Bizanțului. Acest statut trebuie păstrat pentru totdeauna” , a declarat, tranșant, părintele Nikodimos, secretarul Sfintei comunități care administrează Republica Monastica.

Republica Monastică de la Muntele Athos este administrată de către o Sfântă comunitate, formată din 20 de mănăstiri. Din 1045, când s-a decretat înlăturarea din acele locuri a femeilor, biserica și statul grec – care sunt inseparabile – au rămas pe aceeași poziție. În 2002 și în 2003, Parlamentul European a cerut Greciei, în numele principiului egalității sexuale, să suspende această interdicție, a cărei încălcare este încă pasibilă de închisoare de la două la douăsprezece luni.

 

orthodox-typos

Unul din cele 16 acorduri semnate în Consiliul Mondial al Bisericilor face referire la accesul liber în toate lăcașurile de cult, dând femeilor speranțe.

Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), o asociație internațională a bisericilor doritoare de unitate, a semnat 16 acorduri în timpul ultimei întruniri la Busan, Coreea de Sud. Conform publicației ortodoxe grecești ”Presa Ortodoxă”, trei dintre acestea fac referire la Muntele Athos din Peninsula Halkidiki, nordul Greciei. Guvernatorul Sfântului Munte, Dl. Aristide Kasmiroglou neagă faptul că interdicția de o mie de ani a femeilor va fi ridicată, indiferent de faptul că una dintre clauzele acordului CMB vizează abolirea ”Avatonului” ( însemnând ”necălcat” și ”neumblat”) care interzice intrarea femeilor în oaza spirituală a Muntelui Athos.

oikoumeneDl. Kasmiroglou a spus că avatonul este în vigoare de secole și este garantat de tratate internaționale, adăugând că regulile sfinte ale Muntelui Athos, chiar și legile uzuale, sunt garantate în tratatul de aderare a Greciei la UE.

De mai bine de 1000 de ani, femeile au fost excluse din locul care face parte din Patrimoniul Mondial. Femeile se pot apropia de locație, doar 500 de metri, cu vaporul. În ultimii ani, multe femei au protestat împotriva interdicției susținând că este dreptul lor să viziteze mănăstirile și să împărtășească bunul spriritual.

O Rezoluție a Parlamentului European din 2003 a criticat interdicția, ca fiind o încălcare a egalității între sexe și a libertății religioase a cetățeanului, cu toate acestea, interdicția, ratificată la 1926, continuă să rămână în vigoare.

CMB a fost înființat în 1948 numărînd ca membri- 349 de biserici globale, regionale și sub-regionale, naționale și locale – ce caută unitatea de credință creștină. Printre membri se numără confesiuni ce reprezintă 590 de milioane de oameni din 150 de țări, cu toate acestea însă, Biserica Catolică nu este membră.

Traducere pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu. | Mt. Athos, a small step for women

 

Victor Ponta a dat-o pe bozgorește, din foame de voturi

Premierul Victor Ponta Ponta a fost prezent, duminică după-amiază, la manifestările comemorative prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la bătălia din Pasul Nyerges, în care aproximativ 200 de secui au fost ucişi de trupele ţariste şi austriece.

 Ponta a venit  împreună cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi a fost întâmpinat de primarul comunei Cozmeni, Bodo David, şi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.

La începutul manifestării, fanfara din comuna Cozmeni a intonat imnul Ungariei, iar apoi a fost pusă o înregistrare cu imnul de stat al României.

Ponta a declarat că atât el, cât şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care i-a făcut invitaţia de a participa la acest eveniment, “sigur” vor fi criticaţi amândoi pentru acest lucru.

Premierul Ponta a salutat audienţa în limba română, dar şi în limba maghiară, spunând ”bună ziua” şi mulţumind pentru invitaţia căreia i-a dat curs, precizând că ştie că va fi criticat.

“Vreau să îi mulţumesc preşedintelui UDMR, domnul Hunor Kelemen, care mi-a făcut invitaţia de a fi azi alături de dumneavoastră. Sigur că vom fi criticaţi amândoi pentru asta, dar e mai bine să fii criticat că faci ceva decât că nu faci”, a spus premierul.

La final, Ponta a mulţumit în română şi în maghiară preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, precizând că va veni de fiecare dată, dacă va fi invitat.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a mulţumit lui Victor Ponta pentru că a răspuns invitaţiei şi a spus că este este pentru prima oară când un premier al României vine în Pasul Nyerges, adăugând că apreciază deschiderea către dialog a premierului şi că în Covasna şi Harghita are posibilitatea să îi cunoască mai bine pe maghiari şi dezideratele lor.

“Domnule prim-ministru, vă mulţumesc că aţi accepat invitaţia mea, invitaţia noastră şi aţi venit la Pasul Nyerges, un loc simbolic pentru secui şi pentru maghiari, pentru lupta noastră pentru libertate din 1848-1849. Este prima dată când vine un prim-ministru al României în acest loc, trebuie să avem curaj de foarte multe ori şi să fim deschişi la dialog. Mă bucur că aţi venit să ne cunoaşteţi aici, în Harghita, Covasna, că ieri şi astăzi aţi fost în Covasna, să ne cunoaşteţi aşa cum suntem noi, fiindcă dacă ne cunoaşteţi aşa cum suntem noi, ne veţi înţelege mai bine. Şi dacă ne veţi înţelege mai bine, sunt convins că şi dezideratele noastre, pe de o parte dezideratele comunităţii maghiare, pe de altă parte dezideratele României vor fi duse la îndeplinire mult mai uşor”, a declarat Kelemen.

Premierul Victor Ponta Ponta a fost prezent, duminică după-amiază, la manifestările comemorative prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la bătălia din Pasul Nyerges, în care aproximativ 200 de secui au fost ucişi de trupele ţariste şi austriece.

 Ponta a venit  împreună cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi a fost întâmpinat de primarul comunei Cozmeni, Bodo David, şi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.

La începutul manifestării, fanfara din comuna Cozmeni a intonat imnul Ungariei, iar apoi a fost pusă o înregistrare cu imnul de stat al României.

Ponta a declarat că atât el, cât şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care i-a făcut invitaţia de a participa la acest eveniment, “sigur” vor fi criticaţi amândoi pentru acest lucru.

Premierul Ponta a salutat audienţa în limba română, dar şi în limba maghiară, spunând ”bună ziua” şi mulţumind pentru invitaţia căreia i-a dat curs, precizând că ştie că va fi criticat.

“Vreau să îi mulţumesc preşedintelui UDMR, domnul Hunor Kelemen, care mi-a făcut invitaţia de a fi azi alături de dumneavoastră. Sigur că vom fi criticaţi amândoi pentru asta, dar e mai bine să fii criticat că faci ceva decât că nu faci”, a spus premierul.

La final, Ponta a mulţumit în română şi în maghiară preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, precizând că va veni de fiecare dată, dacă va fi invitat.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a mulţumit lui Victor Ponta pentru că a răspuns invitaţiei şi a spus că este este pentru prima oară când un premier al României vine în Pasul Nyerges, adăugând că apreciază deschiderea către dialog a premierului şi că în Covasna şi Harghita are posibilitatea să îi cunoască mai bine pe maghiari şi dezideratele lor.

“Domnule prim-ministru, vă mulţumesc că aţi accepat invitaţia mea, invitaţia noastră şi aţi venit la Pasul Nyerges, un loc simbolic pentru secui şi pentru maghiari, pentru lupta noastră pentru libertate din 1848-1849. Este prima dată când vine un prim-ministru al României în acest loc, trebuie să avem curaj de foarte multe ori şi să fim deschişi la dialog. Mă bucur că aţi venit să ne cunoaşteţi aici, în Harghita, Covasna, că ieri şi astăzi aţi fost în Covasna, să ne cunoaşteţi aşa cum suntem noi, fiindcă dacă ne cunoaşteţi aşa cum suntem noi, ne veţi înţelege mai bine. Şi dacă ne veţi înţelege mai bine, sunt convins că şi dezideratele noastre, pe de o parte dezideratele comunităţii maghiare, pe de altă parte dezideratele României vor fi duse la îndeplinire mult mai uşor”, a declarat Kelemen.

Ierarh român mărturisitor: PS Longhin Jar. Predică împotriva ecumenismului, a actelor cu cip și a războiului fratricid dintre Rusia și Ucraina

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=qRb-xIWCKhw]

”Toate ale tale sunt ale Mele si ale Mele sunt ale tale, da-mi pacatele tale si Eu iti dau iertarea Mea. Oare nu va cutremurati auzind cuvintele acestea. Vrea Dumnezeu  cei mai murdar de la noi, cei mai rau. Ce am strans o viata, gunoaiele acestea Dumnezeu  le cere. Nu-ti  cere nici casa ta, nici  banii tai, nici aur. Da-mi pacatele tale și eu iti dau iertarea Mea.”

: Prea Sfinţitul Longhin de la Bănceni, după rânduiala lui Dumnezeu, încă îi păstoreşte pe românii din Ţinutul Herţa şi are CUVÂNT CU PUTERE MULTĂ

Presfinţitul Longhin Jar, episcop vicar al Cernăuţiului, este ctitorul mânăstirii Bănceni din Bucovina de Nord (de fapt Ţinutul Herţa), actualmente în Ucraina. Tot el a înfiinţat şi un orfelinat de copii, ajungând sa fie efectiv tatăl adoptiv a catorva zeci dintre ei. În total mănăstirile Bănceni şi Boian pe care le păstoreşte Prea Sfinţitul, au grijă de peste 400 de copii orfani.

Reamintesc ca în luna aprilie Prea Sfinţitul a fost internat in Germania din cauza unui preinfarct. După cum se poate vedea este întreg şi slujeşte. Mulţumim lui Dumnezeu ca l-a însănătoşit! Să ne rugăm să-l ţină mult timp de aici înainte in viaţă, sănătos şi cu putere, căci românii din Ucraina au nevoie de el. continuare »

Blasfemierea Sfântului Ștefan cel Mare la Constanța, mâine – 2 august, cu binecuvântarea IPS Teodosie?

Am primit la comentarii urmatoarea analiză:

ips teodosie -radu mazareOfftopic dar FOARTE URGENT!!! M-aş bucura ca toate cele scrise mai jos să fie cuprinse într-un nou subiect, cu DOVEZI clare ce vădesc adevărata faţă a IPS Teodosie, de care va trebui să vă apropiaţi cu mare atenţie:
CINE ESTE DE FAPT IPS TEODOSIE??
IMAGINEA SF ŞTEFAN CEL MARE, apărătorul ortodoxiei va fi călcată în picioare mâine 2 August 2014, de vrăjmaşii ortodoxiei, Radu Mazăre şi IPS Teodosie, şi vă voi arăta două probe incontestabile care denotă făţărnicia şi viclenia de care dau dovadă aceştia:
1. IPS Teodosie pe 26 Iulie 2014 întrebat de mulţime intrigată, de frică spune RÂZÂND că ştie de intenţia de batjocorire a Sf Ştefan Cel Mare pe 2 Aug la carnavalul de la Mamaia al lui Mazăre… şi minte că nu ar vrea interpretarea Sf Stefan cel Mare de către Mazăre, zicând că nu binecuvântează să se facă. [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=BtaTP_iE7-0]

2. În acest interviu, pe 1 August, IPS Teodosie îşi arată adevărata faţă, justificând şi binecuvântând acest spectacol blasfemiator în care va apărea şi Sf Daniil Sihastru printre femei de moravuri uşoare…Carnavalul din Mamaia are binecuvântarea Arhiepiscopului Tomisului: “Este de fapt o propovăduire”!?!? https://www.replicaonline.ro/carnavalul-din-mamaia-are-binecuvantarea-arhiepiscopului-tomisului-este-de-fapt-o-propovaduire-182777/
3, Sunt mână în mână aceşti oameni: Teodosie prietenul lu Mazare ii imprumuta acestuia un toiag de arhiereu pentru paradele sale https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/cum-mai-seamana-intre-ele-ce-spun-reprezentantii-arhiepiscopiei-despre-bastonul-imprumutat-lui-mazare-galerie-foto-94826-377901.html

Menţionez că nu demult Sf Paisie Aghioritul bolnav de cancer a ieşit din Sf Munte împreuna cu alţi părinţi pentru a lua ATITUDINE împotriva denigrării unui sfânt grec … Dacă nu mărturisim, nu avem nicio părtăşie cu ortodoxie, şi merităm tot ce e mai rău! Voi merge la faţa locului cu un enorm BANNER !!! Iubesc din tot sufletul meu sfânta Românie ortodoxă, însă detest cu toată fiinţa mea actuala rrromânie. Rugaţi-vă ptr mine! continuare »

România ortodoxă și războiul psihologic purtat împotriva poporului român

România ortodox nationalistă - Sfinții închisorilor

ROMÂNIA CREȘTINĂ ȘI RĂZBOIUL PSIHOLOGIC PURTAT ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN

    În lumea contemporană, este bine cunoscut faptul, că astăzi războaiele din toate zonele de conflict tind tot mai mult să folosească războiul psihologic, ca parte componentă activă a acestora. Dar acest război psihologic este purtat în același timp și separat împotriva statelor lumii neangajate în conflicte regionale, în încercarea de a le slăbi până la desființare. Prin el, se urmărește distrugerea identității naționale, valorilor naționale și creștine pentru a pregăti Noua Ordine Mondială prin care va apărea un singur stat atotputernic, un imperiu global, chipurile o republică universală.
Analizând doar succint starea actuală a națiunii române, observăm că poporul român este supus constant și în prezent unui război psihologic complex, prin care se caută cu orice preț aruncarea românilor în sărăcie și deznădejde, în paralel cu slăbirea în credință.
Pe lângă manipulare, intoxicare și reeducare, mass-media aservită în mare parte stăpânilor din umbră, contribuie din plin la crearea unei imagini deprimante asupra viitorului și la grefarea unui negativism și scepticism, menit să preîntâmpine luarea de atitudine, spiritul civic și gândirea critică. Democrația este golită de conținut dacă nu există opoziția față de putere. Mass-media este cea care practic anesteziază conștiințele și demonizează treptat valorile creștine și naționale. Evreii sioniști cunosc foarte bine puterea mass-mediei și de aceea au investit mult în ea. Până și cinematografia din divertisment a devenit o industrie dar și un mijloc de pervertire a gândirii și modului de viață.
Cu îngăduința lui Dumnezeu (drept pedeapsă pentru milioanele de avorturi făcute din 1990 încoace și alte păcate grele), putem spune că asemenea vechiului popor al lui Israel dus în robia egipteană, din ianuarie 2007 a început pentru poporul român ,,robia babiloniană”. De altfel, sediul de la Bruxelles este conceput ca o replică la Turnul Babel din vechime. Dar robia aceasta ne este dată și pentru ca suferința să ne deschidă ochii sufletului. Se va trezi oare poporul român, conștientizând păcatele sale pentru a dobândi iertarea înaintea lui Dumnezeu? Avem nevoie fraților de o ROMÂNIE CREȘTINĂ! România are nevoie în ceasul acesta critic al existenței sale de foarte multă rugăciune și pocăință adevărată. Este timpul mărturisirii Adevărului! continuare »

Parlamentar român: Ucraina vrea să extermine românii din Bucovina

armata-ucraina

Autorităţile din Kiev au fost acuzate de un parlamentar din Bucureşti că au găsit “soluţia exterminării românilor” din regiunea Cernăuţi prin trimiterea lor în prima linie a frontului din războiul contra separatiştilor pro-ruşi din estul ţării.

“Ucraina face un joc periculos încercând să diminueze numărul românilor din regiunea Cernăuţi prin transformarea lor în carne de tun în zona de conflict din estul ţării. În timp ce tinerii ucraineni sunt retrași din zona fierbinte și li se acordă statut de refugiaţi, tinerii români au primit ordin de recrutare în masă”, susţine parlamentarul Bogdan Diaconu prin intermediul unui comunicat de presă primit la redacţie.

“Românii nu au obligaţia să apere statul ucrainean care le-a închis școlile și a făcut tot posibilul să-i asimileze, negându-le drepturile și identitatea, pentru ca acum să descopere că românii sunt totuși buni pentru ceva: pentru a fi uciși într-un război care nu le aparţine. Faptul că etnicii români din Ucraina sunt singurii care au primit ordin de încorporare, în timp ce alte minorităţi sunt protejate, arată că statul ucrainean are și alte scopuri decât cel de a umple frontul: acela de a sparge majoritatea românească din regiunea Cernăuţi și a continua astfel mai ușor ulterior opera de asimilare și de negare a identităţii românești. Prin acest procedeu, Kievul egalează Rusia în cruzime și dovedește că nu e cu nimic mai bună decât Moscova”, a mai spus deputatul PSD, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Acesta a mai cerut intervenţia imediată şi fermă a României, “pe canale diplomatică”, pentru stoparea “exterminării românilor”.

“Prin acest comportament, Kievul ne arată că nu merită sprijinit în eforturile sale de a-și conserva integritatea teritorială. România a avut toată bunăvoinţa faţă de problemele prin care trece statul ucrainean, în ciuda experienţelor negative anterioare cu acest stat, și și-a oferit sprijinul în acest sens, dar, ca întotdeauna în relaţiile cu ţările vecine, nu este tratată cu aceeași monedă. România nu va sta cu mâinile în sân în timp ce se pregătește exterminarea etnicilor români sub pretextul războiului și de aceea relaţia cu Ucraina trebuie să sufere o modificare radicală”, concluzionează parlamentarul român.

| mesager.net

Raluca Zenga își dorește “ștergerea Israelului de pe fața pământului”: “Ce caută la noi în țară turiștii israelieni, acești monștri care votează bombardarea civililor?”

dsAflată în concediu la Marea Neagră, Raluca Zenga, soţia fostului portar al clubului Inter Milano şi fost antrenor al Stelei, s-a arătat indignată de comportamentul turiştilor evrei de pe Litoralul românesc, în contextul atrocităţilor comise de armata israeliană în timpul operaţiunilor din Fâşia Gaza, care au făcut deja peste 1000 de morţi, printre care foarte mulţi copii.

Aceasta a postat luni pe pagina personală de Facebook o imagine cu un tată palestinian care îşi duce pe braţe unul dintre copiii ucişi de rachetele israeliene. În comentariul postat alături de fotografia impresionantă, Raluca Zenga se întreabă cum de au devenit românii atât de ospitalieri cu nişte “monştri”.

raluca si walter“Pe plan personal, daca ati vazut astazi o postare a sotului meu, familia noastra se afla acum la un hotel la Marea Neagra... Am avut neplacuta surpriza sa constat ca hotelul este plin de israelieni… obezi, galagiosi, vulgari. Spre dezgustul meu ma intreb ce naiba cauta la noi in tara?! Am devenit asa ospitalieri cu monstrii astia care voteaza pentru bombardarea civililor si se distreaza postand pe Instagram “selfie” de pe colinele din Sderot cu distrugerea apocaliptica din Gaza?!?!”, a scris românca pe site-ul de socializare.

“Ca sa intelegeti ce fel de oameni sunt israelienii (majoritatea) 86,5% NU sunt de acord cu incetarea focului in Gaza… Adica sunt in continuare insetati de sange palestinian… fie el si de prunc… Sunteti niste psihopati dezgustatori, niste calai care pozati in victime… Ceea ce isi doresc aceste bestii este exterminarea poporului palestinian, cu orice pret!”, a continuat aceasta.

Acestea nu sunt primele postări ale Ralucăi Zenga în ceea ce priveşte războiul din Gaza dintre miliţiile Hamas şi Armata Israeliană.

9 copy copy
“Am tacut cu amaraciune mai multe zile… Cateodata stau departe de Facebook ca sa nu mai vad astfel de orori intamplandu-se sub ochii nostri, neputinciosi… Dar astazi s-a intamplat din nou ceva atat de absurd, de sinistru, de monstruos… incat nu poate fi ignorat! Israelul infernal a bombardat un teren de joaca… 10 copilasi ucisi pe loc… si apoi si-a continuat raidul catre spitalul Al Shifa! DE CE BESTII SPURCATE ISRAELIENE?! Nu va ajunge cat sange de copil ati varsat?! Va detesta o lume intreaga! Eu personal va doresc o moarte crunta si v-as sterge de pe fata pamantului!”, a mai scris zilele trecute Raluca Zenga.

Acestea sunt doar câteva din luările de poziţie de la începerea ostilităţilor ale româncei stabilite în Dubai. Majoritatea postărilor sunt însoţite de fotografii cu civili palestinieni omorâţi de soldaţii israelieni şi de rachetele lansate de pe mare sau din aer.

salmaDeasemenea Raluca Zenga mai mărturiseşte că rosteşte zilnic câte o rugăciune pentru palestinienii nevinovaţi ucişi în război.

“De cand a inceput sangeroasa si imorala ofensiva israeliana impotriva populatiei din Gaza, mai spun o rugaciune in fiecare seara pentru copiii si oamenii nevinovati din aceasta biata fasie de pamant…“Doamne, fereste copilasii din calea bombelor si rachetelor. Doamne, ajuta-i sa gaseasca adapost din calea macelului si sa scape. Doamne, fa o minune si opreste crimele de razboi si atrocitatile!”  Spre tristetea mea Dumnezeu nu pare sa ma asculte, in fiecare zi pier alti copii… Odihneste-te in pace micuta Salma si iarta-ne ca nu am putut face nimic pentru a opri aceste bestii!”, a scris aceasta săpzămâna trecută cu ocazia morţii unei fetiţe din Fâşia Gaza.

În cele 21 de zile de conflict au murit în total 1.088 de palestinieni, marea lor majoritate fiind civili, informează un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza. Dintre aceştia 251 sunt copii şi 50 persoane în vârstă. Alte 6.470 de persoane au fost rănite, printre ele numărându-se şi 1.980 de copii şi 259 de bătrâni.

Pe de altă parte, în conflict au murit şi 53 de soldaţi israelieni, cu toate că Hamas susţine că a făcut peste 100 de victime în rândul militarilor, după invazia Fâşiei Gaza.

| frontpress

Ticăloși fără glorie, trădători fără principii – Părinții degenerați ai PSD-ului!

Conducatorii de astazi ai Romaniei nu au nici o legitimitate pentru ca in 1989 a fost de fapt o lovitura de stat. Cei care conduc astazi Romania sunt copiii si nepotii tortionarilor comunisti, ai sovieticilor sau alogenilor veniti calare pe tancurile sovietice. Priviti parintii degenerati, fondatorii FSN-ului, numai tradatori de tara, unul mai mare decat celalalt.

Nu va puteti explica dezastrul in care se gaseste astazi Romania? Priviti atent la imaginea de mai sus si veti gasi raspunsuri la cateva dintre cauzele care au dus la distrugerea sistematica si intitutionalizata a Romaniei! Partidele care isi au originea in FSN (un avatar al fostului PCR), PSD-ul si PDL-ul, nu sunt de condamnat doar pentru ca sunt continuatorii comunismului ci si ca isi au originile intr-o entitate conceputa de catre niste tradatori de tara!

Indiferent cat de mult l-ai fi urat pe mafiotul de Traian Basescu, fiind justificata de altfel aceasta ura, cum poti insa sa-l suporti pe un tradator de tara ca Ion Marcel Ilici liescu Ivanovici, pe un Petre Roman Neulander sau un Saul Bruckner alias Silviu Brucan? Oare nu este timpul sa spunem ca trebuie indepartati din viata politica si nu numai, toti tradatorii neamului romanesc?

1) Nicolae Militaru – a fost trecut in rezerva de catre Ceausescu, suspectat fiind de a fi membru GRU. Pana si lui Nicolae Ceausescu i-a fost frica sa faca ceva mai mult impotriva lui Nicolae Militaru decat trecerea acestuia in rezerva si supravegherea stricta de catre serviciile de securitate.

Nicolae Militaru se face vinovat de diversiunile in care au murit destui de multi oameni la asa zisa revolutie din decembrie 1989, diversiuni care seamana suspect de mult cu ceea ce s-a intamplat de curand in Ucraina.

2) Dumitru Mazilu – un nume care a devenit cunoscut romanilor mai cu seama in zilele loviturii de stat din 1989. El este printre cei care au fost prezenti la asa numita “Declaratie de la Budapesta” si este suspectat ca fiind colaborator al serviciilor secrete maghiare (AVO).

De altfel, in primavara anului 1990, Dumitru Mazilu este prezent la inmormantarea unor agenti maghiari din trupele speciale, ucisi in timpul evenimentelor din 1989 de la Timisoara.

3) Ion Macel Ilici Iliescu (fost IVANOVICI) – tradatorul principal si autorul moral al loviturii de stat din decembrie 1989, agentul rusilor, vanzator si tradator de tara din a carui cauza Romania a cunoscut o distrugere si un jaf atat de mari incat nu cunoscuse nici macar in timpul invaziilor cele mai aprige ale popoarelor migratoare, ale turcilor, rusilor, ungurilor,etc

Ion Iliescu, impreuna cu George Soros, sunt artizanii impunerii folosirii fortate a termenului de rrom in loc de tigan, cu scopul clar de a se face confuzia pana la identitate dintre termenii rrom si roman.

4) Petre Roman ( fost Neulander) – a recunoscut ca a fost spion pentru KGB, livrand pentru sovietici planurile unui baraj construit de francezi in Franta cu ajutorul americanilor

5) Silviu Brucan ( fost Saul Bruckner) – asa zisa eminenta cenusie din spatele tuturor actelor de tradare si de deznationalizare a poporului roman. Silviu Brucan a actionat mai mult pe partea ideologica, pe partea de manipulare, indobitocire si deznationalizare a poporului roman.

Silviu Brucan este unul dintre cei care au planuit impreuna cu George Soros diferite scenarii de deznationalizare, indobitocire si stirbire a identitatii nationale romanesti, prin finantarea masiva a unor trusturi de presa controlate, pentru a difuza si promova incutlura, non-valorile, decadenta si pentru a subrezi identitatea nationala si adevaratele valoril culturale si spirituale romanesti.

Treziti-va romani! Nu mai votati Basesti, nu mai votati Pontaci, nu mai votati PSD, nu mai votati PDL(PMP), nu mai votati tradatori si antiromani!

| Glasul Moldovei