Mișcarea Legionară

Reportaj: Sfinţii închisorilor şi moaştele lor

conferinta sfintii inchisorilorSerile de sfinţenie pe care Danion Vasile şi Ciprian Voicilă, împreună cu preotul Vasile Fodoruţ,  au continuat marţi seara, 19 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, în organizarea Asociaţiei Filantropice “Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare (pr. Vasile Fodoruţ) şi Gazeta de Maramureş (Ioana Lucăcel şi Mircea Crişan). Alături de simpozionul de duminică, de la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime”, şi de conferinţa de la Sighetu Marmaţiei, de luni după-amiază, şi seara de marţi din Baia Mare a fost una de excepţie. Cei prezenţi au aflat despre sfinţii şi mărturisitorii din închisorile comuniste, despre Sfântul maramureşean Iov din Uglea, au vizionat un film despre moaştele de la Aiud, în care explicaţiile despre cumplitele chinuri la care au fost supuşi deţinuţii le-a dat părintele Augustin de la schitul din Aiud. Cei prezenţi au avut ocazia să îl urmărească, prin intermediul unei filmări, pe ÎPS Arhiepiscop Justinian al Maramureşului vorbind despre sfinţenia pe care cei curaţi din închisorile comuniste au obţinut-o prin martirajul lor. Credincioşii au avut ocazia să se închine la sfintele moaşte ale acestor mari sfinţi făcători de minuni. La întâlnirea cu Sfinţii Închisorilor, reprezentaţi marţi seara, prin sfintele lor moaşte, izvorâtoare de mir, au venit mulţi credincioşi, care, cu răsuflarea tăiată, au ascultat despre mărturiile pe care aceşti români adevăraţi le-au dat prin jertfa lor. Ei au devenit sfinţi prin iubirea faţă de prigonitorii lor, prin jertfirea lor întru Hristos Domnul, prin moartea mucenicească sosită în cele mai cumplite prigoniri, schingiuri şi batjocuri, îndurate până la limita suportabilităţii. Rugăciunile lor continue de zi şi noapte, Rugăciunea lui Iisus, au fost sprijinul lor continuu. Rugile lor către Iisus Hristos Domnul au fost neîncetate, prin aceasta ei transformând camerele închisorilor în adevărate chilii.
Deţinuţii închisorilor comuniste au fost nişte mărturisitori, a spus Ciprian Voicilă, psihosociolog la Muzeul Ţăranului Român. Plaga din cei 70 de ani de teroare comunistă a fost mai ales duhovnicească. Moaştele lor izvorăsc mir, ceea ce înseamnă că valorile în care au crezut sunt valabile. Ei au făcut parte dintr-o generaţie care a gândit şi a trăit româneşte. S-a vorbit de părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, de specialistul în fizică nucleară George Manu. Principala lor virtute a fost puterea extraordinară primită de la Dumnezeu şi cultivată de ei de a înfrunta răul din lume, puterea de a fi în permanentă comuniune cu Dumnezeu şi de a lua atitudine.
Vremea sfinţeniei şi a mărturisirii nu a trecut încă. Mulţi dintre prigonitori au rămas la locurile lor. Prigoniţii strigă la noi să mergem pe urmele lor. Noi nu suntem aici să facem spectacol. Măcar unul dintre cei din sală să îşi schimbe viaţa şi nu am venit degeaba, a spus teologul Danion Vasile, care a oferit apoi un superb recital din poezia mai puţin cunoscută a închisorilor. Toţi cei prezenţi au trăit bucuria închinării la sfintele moaşte, două dintre ele fiind izvorâtoare de mir şi frumos mirositoare chiar în momentul în care credincioşii se aflau în sală.

Legea anti-legionară în dezbatere publică! IMPLICĂ-TE!

Traiasca Legiunea si CapitanulA P E L

Dragi prieteni,

Ne adresăm tuturor celor care au cunoscut Mişcarea Legionară şi au respect pentru jertfele date de legionari pentru dreptatea şi libertatea neamului românesc; tuturor celor indignaţi de abuzivul proiect de lege iniţiat de Crin Antonescu, prin care urmează să fie interzise prin lege manifestările şi organizaţiile cu caracter legionar; tuturor celor ce cred în democratie, în libertatea de exprimare şi în drepturile fundamentale ale omului.

Va anunţăm că, după primirea avizului favorabil al Consiliului Legislativ, propunerea legislativă iniţiată de Crin Antonescu şi alţi doi parlamentari PNL, de interzicere a manifestărilor şi organizaţiilor cu caracter legionar a intrat în faza de dezbatere publică la Senatul României, până pe data de 8 decembrie a.c..

Această etapă a procesului legislativ presupune posibilitatea oricărei persoane fizice sau juridice de a trimite Parlamentului propuneri de amendamente la textul proiectului de lege. În cazul de faţă, un proiect nu doar nedrept, dar şi profund neconstituţional şi nedemocratic.

Aşa cum reiese din textul proiectului (îl puteţi citi aici integral), în baza acestei legi, vor fi demolate toate troiţele şi monumentele în memoria celor care au luptat pentru libertatea şi demnitatea neamului românesc şi au făcut parte din Mişcarea Legionară (Aiudul, Târgul Ocna, Tâncăbeştii şi multe altele), vor fi prohibite cea mai mare parte a cărţilor al cărui conţinut ar putea fi interpetat ca legionar, organizaţiile care se revendică în vreun fel de la doctrina legionară vor fi dizolvate, iar conducătorii lor vor fi condamnaţi penal. Chiar istoricii şi oamenii de cultură vor avea o problemă, deoarece proiectul prevede inclusiv modul în care aceştia vor trebui să-şi realizeze operele atunci cînd vor face referiri la Mişcarea Legionară. continuare »

Moastele Sfintilor Inchisorilor au izvorat mir in bratele unui copil bolnav din Maramures

craniu-aiud-400x250Un craniu apartinand unui anonim care a murit pentru credinta in inchisoarea de la Aiud (Alba), in timpul regimului comunist, a izvorat mir in casa unei familii din apropiere de Baia Mare, la inceputul acestei saptamani.

Craniul a fost dus spre inchinare respectivei familii, in ziua de miercuri, iar intamplarea s-a petrecut cand copilul bolnav al maramuresenilor l-a luat in brate. Moastele au izvorat atat de mult mir incat copilul a avut doua pete de mir pe haine.

Marturia a fost facuta de scriitorul ortodox Danion Vasile, care timp de trei zile a vorbit in Baia Mare despre cei care (cunoscuti in popor ca “Sfintii Inchisorilor”) s-au jertfit pentru credinta si neam in timpul regimului comunist.

De altfel, nu este pentru prima data cand acest craniu izvoraste mir, o alta intamplare asemanatoare avand loc in octombrie, la Palatul Mogosaia.

Craniul a fost pus intr-un vesmant dupa ce a fost descoperit in gropile comune de la Aiud.

Vlad HERMAN | ziarMM

21 nov. – Prăznuirea Sfințitului Mărturisitor, Părintele Gheorghe Calciu: 7 ani de la intrarea în Biserica biruitoare

7 ani Parintele Gheorghe Calciu

Imagini de la parastasul din America, fosta sa parohie.

Imagini de la parastasul de la Mănăstirea Petru Vodă

Predici video ale Părintelui Gheorghe Calciu

VIDEO: Parastasul de 7 ani pentru Părintele Gheorghe Calciu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=UnYJ3fiyP1o]

Eroismul tinerilor de ieri si ispitele tinerilor de azi

– Vorbiţi-ne despre perioada în care aţi fost profesor. După experienţa ce-aţi avut-o cu tinerii, cum priviţi tineretul de azi?

– Perioada pe care am avut-o înainte de a doua arestare, pentru că am stat de două ori în închisoare, a fost perioada rostirii celor şapte Cuvinte către tineri. Spuneam tinerilor, în aceste Cuvinte, ceea ce şi preoţii şi profesorii de la Teologie le spuneau, dar într-o formă nouă. Nu am pus nimic de la mine, am avut întotdeauna un text din Evanghelie sau din Scriptură, pe care îl puneam la baza cuvintelor mele. Dar le vorbeam tinerilor într-un mod cu totul nou, le vorbeam cu curaj, fără să mă tem. Era ca şi cum aş fi fost într-o lume liberă. Şi aşa mi-am fixat în mine ideea că sunt într-o lume liberă, într-un moment în care „cuvintele pe care vi le-am spus la ureche trebuie să le strigaţi de pe acoperişurile caselor”, cum zice Mântuitorul. continuare »

Despre legionari se minte cum se respiră nu de ieri de azi, ci de 80 de ani

harta-romaniei-legionare-romania-mare

Ipse dixit (este vorba despre Ponta, acest păcălici al politicii româneşti), mai alaltăieri:

”Vreau să daţi un semnal foarte clar de respectare a legii. Există o linie roşie peste care nu accept să se treacă. Colegul nostru, domnul Barbu, a fost agresat. Nu e vorba de domnia sa, că e bărbat, rezistă, e vorba de faptul că nu ne întoarcem la anii ’30, când îşi făceau legionarii de cap pe străzile Bucureştiului.

De fapt, de o bună perioada de timp, mai exact de când poporul nu prea mai stă cuminte la ”locurile lui”, ambii păcălici ai politicii româneşti, Ponta şi Antonescu, văd în faţa ochilor numai legionari! Unde se strigă o lozincă anti-sistem, unde se sparge un geam, unde se organizează un cordon uman de protejare a bogăţiilor ţării, acolo sunt, în concepţia lor, exclusiv legionari.

Minţiţi cu neruşinare, impotenţilor în ale politicii şi administrării ţării! Voi ştiţi foarte bine care sunt şi unde sunt legionarii (că de n-aţi şti ar însemna să fiţi extrem de ignoranţi), şi cu toate astea continuaţi mârşăvia ce i-a caracterizat şi pe înaintaşii voştri de a cataloga legionarismul ca fiind o atitudine extremistă, precum de a pune în cârca legionarilor şi ce au făcut dar cu mult mai mult ceea ce nu au făcut.

Da, de câteva luni sunt şi legionarii pe străzile României, dar uitaţi-vă bine după ei şi constataţi cu câtă eleganţă, chiar dacă fermă, se manifestă aceştia! continuare »

Comemorarea martirilor legionari – Râșnov, 3.11.2013

comemorare RasnovDuminica 3 noiembrie 2013, ora 13, va avea loc comemorarea anuala de la Rasnov. Parastasul se va oficia ca in fiecare an in fata Monumenului ridicat in cimitirul Rasnov.
La Rasnov au fost asasinati si inmormantati 7 eroi legionari. Acestia se aflau internati in stare destul de grava la Spitalul Militar Brasov. Sanatatea lor se subrezise in lagarele de la Miercurea Ciuc si Vaslui si in temnita Ramnicul Sarat unde autoritatile ii tinusera internati fara nici o baza legala. In noaptea de 21/22 septembrie 1939 au fost ridicati din Spital, incarcati intr-o duba cu care au fost dusi la Rasnov unde s-a petrecut asasinatul.

Legionarii ucisi la Rasnov – scurta prezentare:
Traian Cotiga – comandant legionar, avocat, presedinte al Uniunii Nationale a Studentilor Crestini din Romania (1935), parlamentar (1937)
Emil Siancu – comandant legionar, capitan, cunoscut aparator al motilor, seful Garzilor Nationale din Alba Iulia (1918), parlamentar (1937)
Grigore Pihu – comandant legionar, seful judetului Durostor, economist al BNR (pana in 1938), parlamentar (1937)
Eugen Ionica – comandant legionar, inginer-chimist si doctor in stiinte al Universitatii din Paris, conferentiar universitar, organizatorul Laboratorului de chimie al Monetariei Statului, seful Asociatiei Prietenii Legiunii
Iuliu Susman – functionar, in timpul comunismului majoritatea membrilor familiei sale au fost executati sau au facut temnita ca participanti activi in rezistenta anticomunista
Gheorghe Proca – functionar
Ion Herghelegiu – comandant legionar, avocat

Va asteptam duminica la Rasnov ca impreuna sa putem rosti in numele lor PREZENT!

Cezarina Condurache

Despre Avva Justin Pârvu şi Noii Mucenici – Conferinţă la Târgovişte, 21 octombrie

sfintii inchisorilor_conferinta_targoviste

SFINŢII ÎNCHISORILOR: DESPRE AVVA JUSTIN PÂRVU ŞI NOII MUCENICI
LUNI, 21.10.2013, ORA 18.00
Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” (Târgovişte)
Amfiteatrul „George Enescu”

Vor vorbi: Danion Vasile, Sergiu Ciocârlan, Ciprian Voicilă şi alţi invitaţi

Se vor lansa volumele:

  • MĂRTURISITORII DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE
  • DIN ÎNVĂŢĂTURILE ŞI MINUNILE PĂRINTELUI JUSTIN
  • JERTFA UNUI PREOT MUCENIC (Autor: Sergiu Ciocârlan)

SE VOR ADUCE SFINTE MOAŞTE DE LA AIUD
În deschidere: Grupul vocal Sfântul Ştefan cel Mare
INTRAREA LIBERĂ
Detalii pe sfintii-inchisorilor.ro

Mănăstirea Sf. Herman din Alaska cinsteşte Sfinţii închisorilor din România, închinându-le calendarul pe 2014

Sfintii inchisorilor_calendar_sf. herman_alaska

CALENDARUL Mănăstirii ST. HERMAN pe 2014 este închinat Noilor Mărturisitori (n.n. Sfinţii închisorilor) din România. Acesta include articole alese despre istoria persecuţiei regimului comunist în România, arătând cum aceşti mari oameni de credinţă au supravieţuit brutalităţilor din închisorile ateiste şi devenind mari luminători pentru renaşterea spirituală  a României. Deasemeni sunt incluse biografii detaliate şi portrete iconografice a 12 dintre aceşti sfinţi mărturisitori.

Calendarul are 120 de pagini, format mare, incude forografii,  copertă color, preţ 10.00$.

| stherman.com

Cuvioasa Parascheva şi Sfânta tinereţe…

Cuvioasa Parascheva si Sfinii Inchisorilor

An de an, pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni o sărbătoreşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Întrucât de 365 de ani moaştele acesteia se află la laşi, sărbătoarea Sfintei Parascheva are o însemnătate cu totul aparte pentru români, sute de mii de credincioşi venind să se închine la racla celei pe care o ştiu „mult folositoare”. Cum a devenit tânăra Parascheva o sfântă cinstită de milioane de credincioşi? Unde s-a născut, cum a trăit şi cum au ajuns sfintele sale moaşte în ţara noastră?

Din ştirile pe care le avem cu privire la viaţa Sfintei Parascheva, aflăm că ea s-a născut în localitatea Epivata (astăzi Selim Paşa), în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul), fosta capitală a Imperiului Bizantin.

Numele mamei Sfintei Parascheva nu este cunoscut, însă ştim că pe tatăl ei îl chema Nichita. De asemenea, Parascheva a mai avut şi un frate care a ales şi el foarte de tânăr să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu, călugărindu-se şi primind numele de Eftimie. Foarte apreciat de cârmuitorii bisericeşti ai vremurilor de atunci pentru învăţătura şi vieţuirea sa sfântă, Eftimie a ajuns chiar episcop, în localitatea Madite. continuare »

Fundaţia George Manu despre proiectul de lege anti-legionar: Arestarea demnităţii

comunismul nu a muritCu toate că legea românească actuală pedepseşte extremismul, rasismul, fascismul sau incitarea la ură de orice fel, se pare că unora nu le este îndeajuns. Adevărul e că în România nu au existat până acum cazuri semnificative ale încălcării ei. Nu au existat condamnări răsunătoare sau în număr mare, numărul lor tinzând practic către zero (dacă nu cumva este chiar zero). Au existat ce-i drept câteva procese în acest sens, toate soldându-se în cele din urmă cu achitarea inculpaţilor – fie că e vorba de persoane, fie de organizaţii. Un fapt care ar trebui în fond să ne bucure: în privinţa delictelor mai devreme amintite, România se află la un standard de moralitate net superior altor ţări europene, unde ele sunt săvârşite în mod curent, pe o scară relativ largă, anume de persoane sau grupări „de extrema dreaptă“. Mai mult, faptul că procesele judecate s-au soldat cu achitări nu face decât să denote că justiţia îşi face datoria în mod corect, de la înălţimea unor standarde europene de probitate şi corectitudine.

Pe unii însă, această stare de fapt în loc să-i bucure -cum s-ar cuveni- nu face decât să-i irite şi să-i încrânceneze şi mai tare. Realitatea este că până în ziua de azi legionarismul, căci acesta este termenul cheie care deranjează, nu a putut fi încadrat în legea existentă. Substanţa sa morală i-a permis să nu cadă pradă unor ispite facile care să ducă la încălcarea unei legi care se află practic la acelaşi nivel cu legislaţia internaţională.

Prin urmare, îşi zic aceştia, legea trebuie completată, incluzând termenul de „legionarism“ sau folosirea de „simboluri legionare“ prin definiţie în categoria delictelor. O încadrare apodictică, practic fără nicio bază în realităţile României de ieri şi cu atât mai puţin de azi. Autorul moral al acestui demers este institutul (care a devenit între timp „guvernamental“) „Elie Wiesel“, care l-a determinat pe Crin Antonescu, preşedintele PNL şi al Senatului, să anunţe pregătirea unui proiect de lege în acest sens.

Rămâne de văzut dacă parlamentarii noştri vor dezbate în mod onest acest proiect şi dacă vor vota după cum le dictează conştiinţa, sau după cum le impun … „dictatorii“ zilelor noastre.

Vom asista la un test fără precedent al capacităţii de onestitate a aleşilor noştri, care iau în considerare să aresteze legionarismul. continuare »

SFÂRȘITUL DEMOCRAȚIEI! Iată proiectul de lege introdus de Crin Antonescu pe agenda legislativă a Parlamentului României

binecuvantata inchisoare

Pentru legionari, simpatizanți și familiile acestora, punem la dispoziție conținutul proiectului legii de modificare a OUG 31/2002, prin care manifestările cu caracter legionar urmează să fie interzise sub pedeapsa cu închisoarea.

_________________________________

Parlamentul României

Camera Deputaţilor

Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal

fax: (021)414 10 72; telefon: (021)414 10 70

 Către,

Biroul Permanent al Senatului,

În temeiul art. 88 din Regulamentul Senatului şi al art. 74 alin. 4 din Constituţia României, republicată, vă înaintez, în vederea dezbaterii şi adoptării, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, însoţită de expunerea de motive.

Initiatori:

Crin Antonescu, senator PNL, Andrei Gerea, deputat PNL, George Scutaru, deputat PNL

EXPUNERE DE MOTIVE

1.      Descrierea situatiei actuale

În anul 2002, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infraţiuni contra păcii şi omenirii.

Aşa cum se menţiona la acel moment în Nota de fundamentare a ordonanţei, “împiedicarea proliferării manifestărilor extremiste de tip fascist, rasist sau xenofob a constituit şi constituie o preocupare constantă a comunităţii internaţionale, atât la nivelul organismelor europene şi internaţionale, cât şi la nivelul legislaţiilor naţionale. Prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă corespund cerinţelor Uniunii Europene în domeniu, constituind, în acelaşi timp, un semnal pozitiv dat de statul român pentru combaterea rasismului, antisemitismului şi xenofobiei continuare »

În România nu a fost Holocaust! Pogromul de la Iași este un fals, dovedit istoric. Masacrul de la abatorul din București – o escrocherie a ocultei sioniste

Mascarada Abatorului

Totul a început după anul 1945, cînd în România ocupată de trupele sovietice s-au răspîndit o sumedenie de relatări despre presupuse crime săvîrşite de membrii Gărzii de Fier în timpul aşa-zisei “rebeliuni legionare”, practic o lovitură de stat a lui Ion Antonescu împotriva foştilor parteneri de guvernare. Scopul a fost denigrarea uneia dintre cele mai anticomuniste organizaţii din România interbelică şi începerea unei adevărate “vînători de vrăjitoare”. Una din cele mai răspîndite şi îngrozitoare poveşti despre acea perioadă a fost cea legată de “progromul de la abatorul din Bucureşti”. Prin diverse articole apărute în presa comunistă, luări de poziţie, cărţi (Marin Preda) sau filme (Sergiu Nicolaescu) s-a sedimentat în conştiinţa publică faptul că zeci de evrei au fost ucişi şi agăţaţi ca animalele în cîrlige de măcelărie în timpul violenţelor din ianuarie 1941. Mişcarea Legionară a negat întotdeauna acest lucru, aducînd drept argument lipsa probelor concrete şi de necontestat.

În 1946 procurorii comunişti au deschis dosarul “Abator” pe baza zvonurilor lansate de propagandiştii sovietici. Au fost anchetaţi atunci muncitorii şi medicii angajaţi ai abatorului în 1941. Nu au fost găsite probe referitoare la existenţa masacrului, dosarul fiind în cele din urmă închis. Pînă şi angajaţii evrei, precum tinichigiul Segal, au declarat că nu a existat nici o crimă şi nici un cadavru nu a fost atîrnat în cîrlige.

Dintre toţi cei audiaţi, doar măcelarul Horwat a afirmat că el crede în versiunea pogromului, dar acesta nu era angajat al abatorului în 1941. Cu toate acestea, el a fost răsplătit de autorităţile vremii pentru declaraţia sa cu funcţia de director al instituţiei. continuare »

Momentul adevărului: Care dintre cei cu evlavie la Sfintii închisorilor este gata să intre în închisoare pentru mărturisirea crezului lor naţionalist-creştin, adică LEGIONAR?

Anti-românul Antonescu a propus urmatorul proiect de lege: Minimalizarea Holocaustului se va pedepsi cu închisoarea, vor fi interzise simbolurile şi organizaţiile cu caracter legionar

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat că va depune o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob prin care „minimalizarea Holocaustului” se va pedepsi cu închisoarea. De asemenea, vor fi interzise simbolurile şi organizaţiile cu caracter legionar. Antonescu a ales să facă acest anunţ astăzi, deoarece mâine se comemorează ziua Holocaustului în România.

„Între faptele, simbolurile şi organizaţiile interzise vor fi introduse şi acelea cu caracter legionar pentru a ţine cont de o realitate istorică. Această referire este perfect justificată de politica rasială promovată între septembrie 1940 şi ianuarie 1941 de guvernarea legionară, de atrocităţile comise la adresa cetăţenilor de origine iudaică şi nu numai. Totodată se introduce în lege şi o definiţie dată Holocaustului pe teritoriul României astfel încât această să introducă şi persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român pe teritoriile administrate de acestea în perioada 1940 – 1944”, a declarat deputatul PNL, George Scutaru, co-iniţiator al proiectului de lege, care a adăugat că proiectul este realizat în colaborare cu Institutul „Elie Wiesel”.Crin Antonescu a precizat că va cere o procedură de urgenţă în Parlament pentru această iniţiativă.

Întrebat dacă afirmaţiile ministrului delegat Dan Şova, care a declarat că evreii nu au avut de suferit în România, afirmaţie asupra căreia a revenit ulterior, ar intra sub incidenţa noii legi, Antonescu a răspuns că da.
Liderul PNL a subliniat că recitarea unor poezii ale unor autori cu afinităţi legionare sau legionari nu intră sub incidenţa legii.

sfintii_inchisorilor

Se ştie din statistici că 80% dintre cei întemniţaţi în închisorile comuniste au fost LEGIONARI, din Mişcarea Legionară făcând parte elita ţării din acea perioadă. Ne dorim cu toţii cinstirea lor cum se cuvine, canonizarea lor şi aflarea adevărului despre sioniştii ce au pus la cale toată teroarea din închisorile de atunci. Sioniştii actuali simt această presiune, că acest moment se apropie şi prin puterea Mântuitorului Hristos se va întâmpla. Conducătorii ţării de după ’89 încoace s-au făcut slugi netrebnice în favoarea duşmanilor ţării şi au curajul să înfrunte o istorie întreagă, care stă la temelia demnităţii noastre naţionale. continuare »

Arheologii au finalizat raportul asupra gropii comune de la Periprava

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a făcut public  raportul arheologic privind investigațiile de teren de la fosta colonie de muncă de la Periprava. Diagnosticul arheologic confirmă existența unei gropi comune cu rămășițe umane aparținând unor victime de la colonia de muncă.
“În urma investigațiilor întreprinse în septembrie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) la Periprava (jud. Tulcea) a identificat un loc de înhumare a deținuților decedați în perioada 1958-1963 în colonia de muncă Periprava. Locul de înhumare se află în perimetrul actualului cimitir al localității, într-o zonă lipsită de morminte ale comunității locale de ruși lipoveni. Săpăturile arheologice au acoperit un areal circa 700 mp, fiind identificate rămășițe umane aparținând unor defuncți depuși în modalități diferite, înhumați în mai multe perioade. continuare »

28 septembrie – Prăznuirea sfințitului mărturisitor Ștefan Marcu

Simbol al rezistenţei anticomuniste din Vrancea, părintele Marcu s-a născut la 28 noiembrie 1906 în localitatea vrânceană Poiana, într-o familie cu tradiţie preoţească. A suferit martiriul închisorilor comuniste timp de 15 ani şi a plecat la Domnul printr-o moarte violentă. Mare trăitor al Ortodoxiei şi iubitor de neam, este încă unul dintre numeroşii preoţi ortodocşi care s-au jertfit pentru credinţă, putând fi trecut în rândul martirilor.

În 1928 a absolvit Seminarul Sf. Gheorghe din Roman, apoi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Iaşi, pe care o va termina mai târziu, din cauza greutăţilor. La 1 noiembrie 1929 este numit profesor la Şcoala Normală de învăţători din Focşani, unde a stat până la 1 decembrie 1931. La 11 ianuarie 1931 se căsătoreşte cu Elena Chifulescu, cununat fiind de liderul Mişcării Legionare, Corneliu Z. Codreanu. A avut trei copii: Gabriela, Mihaela şi Corneliu.

Este hirotonit pe seama parohiei Nistoreşti, 1931. A intrat în organizaţia legionară încă din 1929, devenind şef legionar de plasă, apoi şef pe judeţul Putna, până în 1938, când s-au desfiinţat partidele politice. În timpul represiunii din decembrie 1933, după uciderea lui I. Gh. Duca, este arestat şi dus la penitenciarul Focşani timp de peste o lună, fără mandat de arestare şi fără explicaţii. Ridicarea şi sfinţirea unei troiţe, în mai 1936, din iniţiativa sa şi cu participarea preotului Vasile Boldeanu şi altor lideri legionari, va constitui cap de acuzare ca „acţiune legionară”. continuare »

21 septembrie – Prăznuirea Sfințitului Mărturisitor, Sfântul Părinte Dimitrie Bejan. VIDEO: Amintiri din trecut

Sf. marturisitor Dimitrie Bejan icoana

Părintele Justin Pârvu: Părintele Dimitrie Bejan – un mare erou al vieții noastre creștine și naționale

Un alt mare erou al vieții noastre creștine și naționale este Părintele Dimitrie Bejan, care a dus apostolatul până în inima Siberiei. Acolo a făcut el cunoscută Ortodoxia noastră, menținând viața spirituală a tuturor celor din lagăr, ortodocși și catolici. În sărbători liturghisea cu o găleată mare de zece kilograme de Sfânta Împărtășanie, iar rusoaicele veneau și băteau la poarta lagărului să-l cheme pe ”batiușca Bejan” să le facă aghiazmă, Sfântul Maslu și alte servicii religioase…

Acolo, în Rusia, Părintele Bejan fusese condamnat la moarte, dar a găsit, ca și Apostolul Pavel, o formulă de a fi judecat în țară.

Trimis acasă din lagărul siberian, a intrat în pușcăriile grele din România. A fost un stâlp al vieții noastre spirituale. Și după eliberare a căutat să mențină viața duhovnicească, însă, ca și pe Părintele Gheorghe Calciu, chiar frații lui l-au trădat. Condamnat și eliminat de ceilalți, a fost scos la pensie și dus ca bolnav în satul lui, la Hârlău.

Pe amândoi acești părinți, Calciu și Bejan, eu îi pun împreună, pentru gândirea lor frumoasă și viața lor de jertfă.

Ioan Ianolide: Părintele Dimitrie Bejan – ”Un erou, un vulcan de credinţă, un munte de caracter”

Un erou, un vulcan de credinţă, un munte de caracter. A fost preot militar pe frontul de Răsărit. Şi-a început lupta cu ateismul în lagărele de soldaţi români din U.R.S.S., când a refuzat să intre în divizia Tudor Vladimirescu, formată din românii care acceptaseră reeducarea cu scopul de a reveni în ţară. În 1948 a fost trimis spre judecare la Bucureşti. A trecut prin mai multe închisori din ţară. După eliberare, a continuat să fie urmărit, persecutat şi torturat. continuare »

A apărut revista ATITUDINI, nr. 30 și o nouă carte „Din învăţăturile și minunile Părintelui Justin”, editată de Fundația Justin Pârvu”

Atitudini 30 _ Coperta1

sumar_atitudini_30

coperta_invataturi_minuni_Parintele_JustinAceastă carte, editată prin osârdia maicilor mănăstirii Paltin Petru-Vodă, conţine în prima parte sfaturi esenţiale din învăţătura Părintelui Justin ce privesc următoarele teme: Dreapta Credinţă, Neamul românesc, Dictatura biometrică, Cinstirea Sfinţilor Mucenici din temniţele comuniste, Viaţa în familie, Cuvinte către tineri, Sfaturi duhovnicești. În partea a doua a cărţii sunt incluse minuni săvârșite de Preacuviosul Părinte Justin Pârvu, atât din timpul vieţii cât și după adormirea sa întru Domnul, minuni adunate din relatările credincioșilor.

Nr. pagini: 160 | Preț: 8 lei.
Pentru comenzi accesați această pagină.