Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin la Naşterea Domnului

ând primăvara soseşte şi stihiile trupurilor se întorc iarăşi către înnoire, atunci toţi oamenii, simţind buna adiere a aerului, primesc sănătate trupului. Atunci şi pământul înflorind cu frumuseţea semănăturilor şi înfrumuseţându-se cu tot felul de flori ale ierburilor, îşi face pregătirea roadelor sale. Atunci şi vitele aflând pajişte verde de pădure, se arată bine întremate cu trupurile. Atunci şi neamul păsărilor, ce zboară la înălţime, ciripesc cu veselie. Priveghetoarea şi rândunica deschizându-şi ciucuşoarele dau glas, răsunând munţii, văile şi copacii; şi astfel fac veselă primăvara dulce prin glasurile lor. […] 1

Aşa şi când s-a născut Domnul nostru din Fecioara Maria, ca o primăvară veselitoare a răsărit la toată lumea şi către înnoire s-a întors. Căci a venit Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, raza măririi Tatălui, prin Care şi veacurile s-au făcut, atât cele văzute cât şi cele nevăzute. Cuvântul cel preasfânt al Tatălui s-a făcut trup fără schimbare din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. A fost mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Cel singur iubitor de oameni, Care nu din voie sau din dorinţă bărbătească s-a zămislit în preacuratul pântece al Fecioarei, ci de la Duhul Sfânt. S-a făcut ascultător Părintelui Său, ca prin trupul cel luat de la noi, să vindece neascultarea noastră. Pentru că Duhul Sfânt a venit peste dânsa şi a curăţit-o, dându-i puterea primitoare a Cuvântului, făcând-o şi născătoare. […] continuare »

Suntem iarăşi în preajma Crăciunului.

Ne-am apropiat oare noi sufleteşte de el?

Asemenea măsurători de distanţe sufleteşti nu ne pot fi indiferente, dacă avem o cât de mică credinţă în Dumnezeu şi în adevărul că rosturile şi bucuriile vieţii nu pot fi temeinic împlinite decât în măsura în care procesul de asimilare cerească a făcut ceva spor înlăuntrul fiinţei noastre omeneşti.

Să ne întrebăm, cum bogatul din Evanghelie întreba pe Mântuitorul: ce trebuie să fi făcut noi pentru a putea zice azi că de Crăciunul acesta ne-am apropiat nu numai prin epuizarea foilor calendarului din anul acesta şi prin isprăvile gastronomice de care ne pregătim, ci şi printr-o orânduire nouă a sufletului, a adevăratei noastre vieţi?

Iar răspunsul nu poate fi numai un interogatoriu asupra formelor şi legilor respectate, un examen tehnic asupra conformării la ceea ce e mai mult exteriorul doctrinei creştine: ai furat, ai nedreptăţit, ai respectat poruncile în ceea ce au ele oarecum formal, normativ, de reglementare a raporturilor cu semenii? Ci vom fi întrebaţi dacă a fost ceva viu sufleteşte în noi, vom fi întrebaţi ce disoluţii sufleteşti adânci s-au întâmplat în noi şi ce reconstrucţii interioare pe un alt plan, de jertfă, de prefacere vie. Cineva care ar cerceta apropierea noastră sufletească de Mântuitorul, ne-ar coborî în acele adâncuri de rană vie în care a fost coborât bogatul căruia Mântuitorul îi cerea o totală disoluţie a structurii lui lăuntrice, vinderea tuturor bogăţiilor, arătându-i că simpla conformare oarecum contractuală faţă de porunci, simpla atitudine aparent corectă dar lipsită de prefacerea vie interioară, nu-l pot apropia pe om de cer şi de mântuire. continuare »

[youtube=https://youtu.be/OIrrxGniGNk]

Echipa În Premieră vă prezintă un material despre obiceiurile și viața oamenilor care trăiesc pentru a sluji numele Domnului. Patru surori, patru iconare. Este singura familie din România şi poate chiar din lume, care îşi dedică viaţa pictării de icoane. Ele sunt Anca Hariga Nică, Liliana Damaschin, Maria Kornelia Schinteie şi Ecaterina Nică. Tinerele spun că pentru ele Dumnezeu înseamnă căldură, iubire, iar Îl consideră “un prieten” şi Îl introduc în viaţa lor în tot ceea ce fac.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos.

În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii. Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Datoria episcopului este să învețe drept Cuvântul Adevărului, iar sfințenia este legată organic de Adevăr („Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău, iar Cuvântul Tău este Adevărul”– Ioan 17, 17). Hristos e calea adevarul si viata. Erezia este minciună și blasfemie la adresa Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Ea se naște ca înșelare duhovnicească, devenind o ideologie contrară Adevărului, tăind posibilitatea sfințeniei și a mântuirii.

La fel cum o boală nu afectează numai organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia, otrăvind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenința Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice și Locale care au anatematizat erezia și pe ereticii ce o susțineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învățătura eretică și pe cei ce o promovau. continuare »

Cartea este ilustrată cu desene realizate la Mănăstirea Paltin – Petru Vodă.
Preț: 6 lei. Pentru comenzi, accesați această pagină

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=tW4URYwMx18]

Creştinii ortodocşi o prăznuiesc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

A murit foarte tânără, în jurul vârstei de 27 de ani, fără ca nimeni să ştie de sfinţenia ei. S-a întâmplat, însă după ani mulţi, ca aproape de ea să fie îngropat un marinar, iar în felul acesta, să-i fie descoperite sfintele moaşte neputrezite.

De atunci, moaştele Cuvioasei Parascheva au făcut un veritabil pelerinaj prin toţi Balcanii, oprindu-se, în cele din urmă, în Moldova, în anul 1641, când domnitorul Vasile Lupu le-a adus la Iaşi.

De atunci, Cuvioasa Parascheva se află în România şi a dat naştere uneia dintre cele mai importante pelerinaje din întreaga Europă.

Zeci de mii de credincioşi din toate colţurile ţării se află, în aceste zile, la Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram este sărbătorit marți.

Rândul credincioşilor veniţi să se închine la Sfanta Cuvioasă Parascheva are lungimea de un kilometru. Zeci de mii de pelerini aşteaptă la acest rând.

Timpul de aşteptare a scăzut cu mult faţă de alţi ani, când nevoinţa dura şi câte 12 ore.

Zilele acestea au fost suficiente trei, patru ore de stat la rând.

În cele cinci zile de când a început pelerinajul la Cuvioasa Parascheva se preconizează o prezenţă de 150.000 de pelerini.

Special pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva de anul acesta, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi au aduse şi moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

PREDICĂ LA NAŞTEREA MAICII DOMNULUI (II) – Mitropolitul Augustin
NAŞTEREA PRESFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU ŞI POMENIREA SFINŢILOR IOACHIM ŞI ANA

UNICA FIICĂ

Pe 8 septembrie, iubiţilor, avem sărbătoare şi praznic. Pe 9 septembrie avem din nou sărbătoare şi praznic. Sfânta noastră Biserică pe 8 septembrie sărbătoreşte şi prăznuieşte Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe 9 septembrie sărbătoreşte pomenirea părinţilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a lui Ioachim şi a Anei. Ca să înţelegem şi să simţim măreţia acestor două sărbători, trebuie să ne aruncăm o privire în Lumea Antică, de dinainte ca evlavioşii părinţi Ioachim şi Ana să o nască pe Născătoarea de Dumnezeu.

***

Toţi ştim istoria lui Adam şi a Evei. Au fost primii oameni pe care i-a zidit Dumnezeu. I-a pus într-un loc cu totul minunat, care avea toate bunurile. Se numea rai. Adam şi Eva trăiau acolo fericiţi. Nici foame, nici sete, nici boală, nici moarte nu existau acolo. Răul, care în mii de forme bate astăzi lumea, nu exista. Din păcate, întâii-zidiţi nu au păzit porunca pe care le-a dat-o Dumnezeu. Porunca era: Să nu mâncaţi din rodul doar al unui copac. Era grea porunca asta? Nu. Pentru că alte mii de copaci fructiferi, plini de roade dulci, erau la dispoziţia lor. Dacă Dumnezeu le spunea că doar dintr-un copac aveau dreptul să mănânce roade şi din toţi ceilalţi nu, atunci o astfel de poruncă ar fi părut grea. Dar diavolul a invidiat fericirea celor întâi zidiţi şi a început să-L acuze şi să-L calomnieze pe Dumnezeu pentru această poruncă. A venit şi i-a spus Evei că nu respectarea poruncii, ci încălcarea poruncii îi va face fericiţi. Din păcate, Eva a dat atenţie cuvintelor diavolului, a fost biruită de ispită, a mâncat din fructul oprit şi l-a făcut şi pe bărbatul ei să mănânce şi el. continuare »

Sâmbătă, 6 septembrie 2014:

• Întâmpinarea la aeroportul Henri Coandă – Otopeni.
• Deplasare către Constanţa.
• Cazare şi prânz la Hotel Insula din Neptun.
• Ora 19³⁰ – îmbarcare pe şalupă pentru destinaţia Portul Turistic Mangalia.
• Ora 20⁰⁰ – sosire în Portul Turistic Mangalia.
• Ora 20³⁰ – procesiune către biserica „ M.Mc. Mina” din Mangalia.
• Ora 21⁴⁵ – cină la Hotel Insula din Neptun.

continuare »

   În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?

Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele aces­tea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici…

Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dum­nezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombarda­mente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor casă nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gân­desc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distrează încă o dată decât să cugete la moarte.Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând.Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană.

De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spoved­im, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Continuarea pe site-ul ATITUDINI.

Citiți și: Părintele Justin Pârvu: „Nu cred că unirea Basarabiei cu România e posibilă prin UE”

Atacul la adresa Sfinților Închisorilor al celor de la “cuvântul minus ortodox”, fost rîc, continuă, aducând în actualitate un atac la declarația Părintelui Arsenie Papacioc din 2010, catalogând-o amenintarea halucinanta, care spunea următoarele: N-avem timp să mai discutăm! Scoatem sabia! Dacă nu se înțelepțesc prin ce le spunem, scoatem sabia și le spunem că e ascuțită!, referindu-se la ierarhia ecumenistă din BOR! Părintele explică apoi ce înseamnă sabia și cum vor cădea capetele. Ca și atunci, suntem nevoiți să ne precizăm poziția clară, de ortodocși, din cadrul BOR, fără legături cu schismaticii stiliști, următori ai liniei Părintelui Justin, linie a Sfinților Părinți! Dar pentru faptul, că războitorii cu proprii lor frați de credință, s-au făcut de cacao la propriu prin atacul mizer la adresa legionarilor (și pentru cine nu știe, 80% din Sfinții închisorilor au fost și au rămas legionari) și pentru că au luat apărarea unui infractor comunist – fapt semnalat de blogul Apologeticum, nu știau cum să ne mai atace și și-au adus aminte de un articol mai vechi al lor plin de minciuni. Mai jos le dăm același răspuns ca și atunci, cu precizarea că sabia pe care o tot atârnă pe site va fi și pentru ei, când le va vădi Hristos minciuna pe care au urlat-o de pe case:

CALEA CEA STRÂMTĂ A SFÂNTULUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – DE LA PRINȚUL AURULUI LA MARTIR AL NEAMULUI ROMÂNESC

De la naștere și până la moarte, viața lui Constantin Brâncoveanu stă sub semnul excepției. Viitorul domn al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, se naște în anul 1654  într-o nobilă familie de boieri, cu rădăcini istorice vechi, atât românești, cât și bizantine. După tată, Papa (Pavel) Brâncoveanu provenea din vechiul neam al Basarabilor, iar după mamă, din neamul strălucit al Cantacuzinilor, viță veche de împărați.Așa cum în Noul Testament, în Evanghelia după Matei, găsim de la început genealogia Domnului nostru Iisus Hristos pentru a se arăta originea sa împărătească din nemul lui David, tot la fel și în ctitoriile lui Brâncoveanu, atât în biserica de la Mănăstirea Hurezi, cât și în cea de la Bistrița, se pot vedea figuri devoievozi și de boieri zugrăviți în pronaos pentru a demonstra ascendența domnească a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Constantin Brâncoveanu a fost chemat să conducă țara imediat după moartea neașteptată adomnitorului Șerban Cantacuzino (de numele căruia se leagă Biblia de la București, 1688), unchiul său din partea mamei, într-un moment în care ajunsese mare demnitar – vel logofăt – având o avere însemnată și deosebit de mulțumit de situația sa materială, socială și familială; de aceea probabil și-a permis să refuze inițial cererea boierilor de a conduce țara. La baza alegerii sale ca domn al Țării Românești au stat: vița nobilă a neamului său, calitățile umane pe care le dovedise în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, dorința majorității boierilor, acceptul unui mare demnitar turc aflat la București, și chiar dorința testamentară a fostului domnitor, care apreciind istețimea logofătului spusese încă din timpul vieții că ,,dacă ar fi să moară într-o vreme în care fiul său ar fi minor, l-ar dori urmaș pe Constantin”. continuare »

[youtube=https://youtu.be/fadAHyrr2YA]

Înălţarea Fecioarei cu trupul la cer

Biserica Ortodoxă crede în înălţarea Fecioarei cu trupul la cer, dar din motivele principiale pe care le-am arătat, ea n-a purces nici la formularea acestei învăţături, precum catolicismul, tot din motivele principiale pe care le-am văzut, a făcut aceasta. Din considerarea acestor motive, rezultă uşor atitudinea ce o poate avea Biserica Ortodoxă faţă de această nouă dogmă. Ea nu va contesta în principiu adevărul afirmat prin ea. Dar va vedea în ea o simplificare raţionalistă a unei învă­ţaturi a cărei tainică complexitate e apărată mai bine prin afirmarea ei generală, nedefinită într-o formulare, care în mod nece­sar trebuie să fie unilaterală. Aceasta în general. Iar în special, teologia ortodoxă se va vedea obligată, în faţa acestei dogme catolice, la o nouă sarcină: să accentueze din această învăţătură elementele pe care dogma catolică, prin definiţia ei simplifica­toare, de bună seamă că le-a nesocotit.

Iar în cazul de faţă, aceste elemente nesocotite de dogma catolică, indică, în rezumat caracterul acoperit al acestei învă­ţături, motivele pentru care ea e cinstită cu o respectuoasă dis­creţie. Pe lângă faptul că această învăţătură e o taină în sensul în care toate învăţăturile creştine sunt taine, ea e şi în sensul de învăţătură care se vrea păstrată în sfiala tăcerii.

Până acum nu cunoaştem textul decretului papal de for­mulare a nouii dogme. Nu ştim deci pe ce temeiuri o sprijină şi nici cum o înţelege. Dar în lipsa acestui text, putem deduce din propunerea de dogmatizare de la Vatican şi din expunerile acestei învăţături în Dogmaticele catolice, cam pe ce temeiuri şi în ce sens trebuie să fi fost formulată noua dogmă.

Deşi teologii catolici recunosc că în Sf. Scriptură nu există niciun temei pentru această învăţătură şi nici în primele şase veacuri creştine, totuşi ei afirmă că ea se întemeiază pe o revelaţiune făcută Apostolilor, pentru că altfel admit că n-ar mai puntea fi proclamată ca dogmă. Cei 197 de episcopi, care au propus la conciliul din Vatican decretarea acestei dogme, au afirmat că ea e o tradiţie apostolică bazată pe o revelaţie 1a). continuare »

Și ce catehizare este aceea dacă taci? Pe mine nu trebuie să mă îngrijoreze faptul că mă va schimba și va trimite alt preot în locul meu, cu mult mai slab și care să corespundă baremului. Dacă pătimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce nației. Jertfa naște viața. Nu este suficient să mărturisești un adevăr numai celui de sub epitrahilul tău, ci trebuie să îl propovăduiești în auzul tuturor, avem datoria să scoatem adevărul la lumină.

Părintele Justin Pârvu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ycJUx5RiMMA]

Acatistul Noului Mărturisitor Ilie Lăcătuşu, făcătorul de minuni († 22 iulie)

Troparul, glasul al 8-lea:

Îndelung pătimitorule, de Dumnezeu purtătorule Părinte Ilie, văpaia muncilor cu focul lucrător ai înrourat-o, ruşinând pe vrăjmaşi. Pentru aceasta, părinte, cu hlamida lui Hristos îmbrăcându-te, pe Acesta roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1:

Veniţi, iubitorilor de mucenici, să-l lăudăm cu mare glas pe Părintele Ilie, care, prin pătimirile sale, a luat de la Dumnezeu cununa biruinţei. Căci, iubind Biserica lui Hristos şi neamul românesc, a ales calea cea strâmtă şi cu chinuri, stând fără teamă împotriva duşmanilor dreptei credinţe. Şi pentru aceasta să-i cântăm: Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Icosul 1:

La tine alergăm, sfinte, la vreme de ispită, având nădejde în mijlocirile tale. Ştim că pe mulţi i-ai chemat în chip minunat la sfintele tale moaşte. Am auzit de femeia pe care ai îndemnat-o, zicându-i în vis: „Vino la mine şi roagă-te ori de câte ori ai nevoie de ajutor”. Şi credem că şi pe noi ne poţi ajuta, căci iubirea ta se revarsă peste toţi cei care se roagă ţie cu credinţă, şi pentru aceasta îţi zicem: continuare »

UPDATE: FOTO: Decernarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, Cuviosului Părinte Justin Pârvu

Părintele Justin Pârvu a devenit, cum era şi de aşteptat, cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ, oraş în care numele Părintelui Justin a rezonat în inimile multor români, care l-au iubit şi îndrăgit pe bunul Duhovnic încă din anii’70 şi până la sfârşitul vieţii sale pământeşti. În acest timp fiecare primar, mulţi consilieri, medici şi profesori, oameni obişnuiţi treceau pragul smeritei chilii a Duhovnicului din munţii Neamţului, pentru a cere sfat, putere şi binecuvântare.

Părintele Justin spunea că românii ortodocşi din Piatra Neamţ au o dăruire aparte faţă de Biserică şi se dedică cu mult spirit de jertfă şi entuziasm slujirii aproapelui. Aceşti „inimoşi” ai ortodoxiei, cum îi numea Părintele Justin, au dovedit astăzi, prin acordarea titlului de cetăţean care le onorează oraşul, că dragostea lor faţă de Părintele Justin merge până dincolo de hotarele morţii, către Dumnezeu, acolo unde în veşnicie Părintele lor Duhovnic veghează şi se roagă pentru mântuirea sufletelor lor.

Anunţăm pe această cale că, prin mărinimia cetăţenilor vrednici ai oraşului Piatra Neamţ, ucenici ai Marelui Duhovnic, duminică, 20 iulie, de prăznuirea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, va avea loc o slujbă de pomenire în cinstea părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, susținută la strană de maicile de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă. Slujba de pomenire se va săvârşi, împreună cu Sf. Liturghie, la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, unde preot paroh este Părintele Prof. Vasile Păvăleanu. Tot în această biserică se va decerna şi titlul de cetăţean de onoare, după care invitaţii sunt rugaţi să participe la o agapă frăţească, organizată de familia Ouatu George, un fidel ucenic al Părintelui Justin.

Toţi cei care doresc să ţină aprinsă făclia credinţei ortodoxe, aşa cum ne-a predat-o Părintele nostru Justin, sunt invitaţi să participe la acest eveniment comemorativ în memoria Părintelui Justin. Pentru noi Părintele Justin este un rug aprins al ortodoxiei nemţene.

Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” – Mărăţei 1 din Piatra Neamţ se află pe Strada Privighetorii 1.

| atitudini.com

În apropiere de Sankt Petersburg, la 19 mai 1868, s-a născut ţarul Nicolae al II-lea, în ziua de prăznuire a Sfântului şi Dreptului Iov. Din acest motiv, ţarul obişnuia să spună:

„M-am născut în ziua de prăznuire a Sfântului Iov, mult pătimitorul, şi sunt sortit să sufăr”. După 23 de ani de domnie, în ziua de 17 iulie 1918, bolşevicii l-au executat pe ultimul ţar al Rusiei, împreună cu ţarina şi cei cinci copii ai săi.

Era nepotul favorit al lui Alexandru al II-lea, care îl numea „raza lui de soare”. Când era mic, era trimis zilnic să-şi viziteze bunicul.

„Părinţii mei lipseau, iar eu, împreună cu bunicul, eram la slujba Miezonopticii. În timpul slujbei, se dezlănţui o furtună puternică, fulgerele luminau unul după altul, bubuiturile ca de tun zguduiau biserica şi parcă întreaga lume, până la temelii. Deodată, o răbufnire de vânt intrată pe uşă stinse flacăra lumânărilor aprinse în faţa iconostasului. Se făcu întuneric beznă. Se auzi o bubuitură prelungă de tunet, mai puternică decât cele precedente, şi deodată, am văzut o minge de foc, zburând de la geam chiar spre capul Împăratului. Mingea (n.r. un fulger globular) se roti pe podea, apoi ocoli candelabrul şi ieşi pe uşă în zbor, spre parc. Inima mea înmărmurise, i-am aruncat o privire bunicului: faţa îi era complet liniştită. Îşi făcu cruce cu acelaşi calm ca şi atunci când mingea de foc zburase în jurul nostru şi am simţit că nu este bărbăteşte, nici demn să mă sperii aşa de tare, cum mă speriasem. Am simţit că trebuie numai să priveşti înainte la ceea ce se va întâmpla şi să te încrezi în milostivirea lui Dumnezeu, la fel cum făcuse bunicul meu. După ce mingea înconjură întreaga biserică şi ieşi brusc pe uşă, l-am privit din nou pe bunicul. Un uşor zâmbet trona pe faţa lui şi îmi făcu semn cu capul. Frica îmi dispăru şi, din acest moment, nu mi-a mai fost niciodată frică de furtună”, îşi amintea, mai târziu, ţarul Nicolae extraordinara întâmplare din copilărie.

Petrecea multă vreme studiind, remarcându-se printr-o memorie ieşită din comun şi capacităţi intelectuale deosebite. A făcut studii în domeniul ştiinţelor economice, al dreptului, şi studii cu caracter militar. Şi-a făcut serviciul militar la infanterie, cavalerie, artilerie şi în cadrul marinei militare. continuare »

Cu cât oamenii resping viața cea firească, simplă, și înaintează spre lux, se mărește neliniștea omenească. Și cu cât înaintează în politețea lumească, cu atât se pierde simplitatea, bucuria și zâmbetul firesc al omului.

• Lumea vrea să păcătuiască, dar Îl vrea şi pe Dumnezeu să fie bun. El să ne ierte, iar noi să păcătuim. Noi adică să facem orice vrem, iar Acela să ne ierte. Să ne ierte mereu, iar noi să ne vedem de treaba noastră.
• Dacă oamenii nu se vor pocăi, dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu, vor pierde viaţa cea veşnică. Omul trebuie ajutat să priceapă sensul cel mai profund al vieţii, să-şi revină, ca să simtă mângâierea dumnezeiască. Scopul omului este şi să urce duhovniceşte, nu numai să nu păcătuiască.
• Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântările Sale cele bogate. Să nu fim nemulţumitori şi să-L întărâtăm, pentru că vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Dacă nu slăvim pe Dumnezeu, atunci El îngăduie să vină o încercare, ca să preţuim lucrurile. Iar dacă le preţuim, atunci Dumnezeu nu îngăduie să se întâmple.
• Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în modul cel mai bun, dar este trebuință de multă răbdare și atenție, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâlcească ițele, mai mult le încâlcesc. Dumnezeu le descâlcește cu răbdare. Aceasta situație nu va dura mult. Dumnezeu va lua mătura…
• Dumnezeu este bun, El vrea ca toți să ne mântuim. Dacă ar fi fost să se mântuiasca numai puțini, atunci de ce S-ar mai fi răstignit Hristos? Poarta Raiului nu este strâmtă. Îi încape pe toți oamenii care se pleacă cu smerenie și nu sunt umflați de mândrie. Numai să se pocăiască, adică să-I dea lui Hristos povara păcatelor lor, după care vor putea trece ușor prin poartă. După aceea avem și îndreptățirea că suntem făcuți din pământ, nu suntem numai duh, ca Îngerii. Dar suntem fără de răspuns atunci când nu ne pocăim și nu ne apropiem cu smerenie de Mântuitorul nostru. Tâlharul de pe Cruce numai un iarta-mă a spus și s-a mântuit.
• Mântuirea omului depinde de secundă, nu de minut. Omul se mântuiește chiar și cu un singur gând smerit, în timp ce, dacă aduce un gând de mândrie, le pierde pe toate.
• Trebuie să ne mântuim numai din mărinimie. Nu există durere mai mare pentru Dumnezeu decât aceea de a-l vedea pe om în iad. Cred că de vom avea recunoștință față de multele binecuvântări ale lui Dumnezeu și o purtare smerită și cu dragoste față de chipurile Lui, care sunt semenii noștri, împreună cu puțina nevoință făcută cu mărime de suflet, este îndeajuns ca să avem sufletul odihnit atât în viața aceasta, cât și în cealaltă.
• Chiar dacă suntem răniți, nu trebuie să ne pierdem sângele rece, ci să cerem ajutorul lui Dumnezeu și să continuăm nevoința cu bărbăție. Păstorul Cel Bun va auzi și se va grăbi îndată spre ajutor, precum ciobanul atunci când va auzi vreun miel că zbiară disperat din pricina vreunei răniri sau a vreunei mușcături de lup sau de câine.
• I-am iubit și m-a durut mai mult pentru cei care au avut cândva o viață vrednică de plâns, dar acum se nevoiesc, decât pe cei care nu sunt chinuiți de patimi. Pe unii ca aceștia îi am mereu în minte. Pe cioban îl doare mai mult de mielul rănit sau bolnav și-l îngrijește în mod deosebit, până ce se va însănătoși și el.
• Iar dacă ne nevoim cum trebuie, dar nu vedem nici o sporire, de multe ori se întâmplă aceasta: demonul, fiindcă i-am declarat război, a cerut întăriri de la Satana. Astfel, dacă anul trecut ne-am luptat cu un demon, anul acesta ne luptăm cu 50, la anul ne vom lupta cu mai mulți etc. Lucrul acesta nu ne îngăduie ca să vedem sporirea, ca să nu ne mândrim.
• Vom vedea evenimente înfricoşătoare. Se vor da lupte duhovniceşti. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai rău. Cu toate acestea, înlăuntrul meu simt o mângâiere. Aceasta este o furtună şi numai nevoinţa are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaş pe Ali-Paşa sau pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea şi răsplată cerească. Fie ca Bunul Dumnezeu să pună în valoare răul, prefăcându-l în bine! Amin.
• O, de am înţelege îndelunga răbdare a lui Dumnezeu! O sută de ani a trebuit să treacă până să se facă corabia lui Noe. Oare nu putea Dumnezeu să facă repede o corabie? Putea, dar l-a lăsat pe Noe să se ostenească o sută de ani ca să înţeleagă şi ceilalţi şi să se pocăiască.
• Să ne rugăm lui Dumnezeu să dea pocăinţă lumii, ca să scăpăm de urgia cea dreaptă a Lui. Urgia viitoare a lui Dumnezeu nu se poate înfrunta altfel decât numai prin pocăinţă şi prin păzirea poruncilor Lui.
• Trec anii, și ce ani grei sunt! Nu s-au terminat problemele. Cazanul fierbe. Dacă cineva nu este puțin întărit, cum va putea, oare, înfrunta o situație grea? Dumnezeu nu i-a făcut pe oameni nepricopsiți. Trebuie să cultivăm mărinimia.
• Cel ce este cu luare-aminte și ia în serios problema mântuirii sufletului său, se nevoiește, sporește, rodește, se hrănește duhovnicește și se bucură îngerește.
• Cu cât se depărtează cineva de Dumnezeu, cu atât lucrurile se complică mai mult. Se poate ca cineva să nu aibă nimic, dar dacă Îl are pe Dumnezeu, nu mai doreşte nimic. Acesta este adevărul! Iar dacă le are pe toate şi nu Îl are pe Dumnezeu, este chinuit înlăuntrul său. De aceea, fiecare pe cât poate să se apropie de Dumnezeu. Numai lângă Dumnezeu află omul bucuria cea adevărată şi veşnică. Otravă gustăm atunci când trăim departe de dulcele Iisus.
• Cel care este depărtat de Dumnezeu primeşte înrâurirea diavolească, în timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primeşte Harul dumnezeiesc. Cine are Harul lui Dumnezeu, i se va mai adăuga. Iar cel ce are puţin şi-l dispreţuieşte, i se va lua şi acesta. Harul lui Dumnezeu lipseşte de la oamenii contemporani, pentru că prin păcat alungă şi puţinul pe care îl au. Iar când pleacă Harul dumnezeiesc, atunci toţi diavolii se năpustesc în lăuntrul omului.
• Potrivit cu îndepărtarea lor de Dumnezeu oamenii simt mâhnire şi în această viaţă, iar în cealaltă vor trăi mâhnirea cea veşnică. Pentru că încă din viaţa aceasta gustă cineva, într-o oarecare măsură, potrivit cu cât trăieşte el după voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria Raiului. Fie că vom trăi o parte a bucuriei Raiului încă de aici şi vom merge şi noi în Rai, fie vom trăi o parte a iadului şi – Doamne fereşte! – vom merge în iad. Raiul este acelaşi lucru cu bunătatea, iar iadul este totuna cu răutatea.

Sfinte Părinte Paisie, roagă-te pentru întărirea noastră în Hristos pentru vremurile ce vor veni.