De aş avea lacrimi de sânge, cu ele aş scrie rândurile acestea, ca să fie mai bine pricepută durerea pe care o am pentru urgisirea neamului nostru de astăzi şi pentru urâciunea şi turburarea care domneşte între noi!

Cu trei veacuri in urma, mitropolitul Dosoftei al Moldovei, in volumul 4 din Vietile Sfintilor, facea urmatoarea insemnare: ca “… si din romani sunt multi sfinti, numai ca nu sunt cunoscuti…”
De atunci si pana astazi, pe cerul Ortodoxiei romanesti s-au aprins multe stele prealuminoase de marturisitori, ierarhi, cuviosi si drepti, precum vedem si in vremea noastra rasarind chipul luminos al ieroschimonahului Ioan Iacob, despre care ne va fi vorba in randurile de fata.
Parintele Ioan este contemporan cu noi. Semnatarul acestor randuri l-a cunoscut personal in manastirea Neamtu, unde a trait si s-a calugarit, intre anii 1933-1936, si unde traiesc inca destui monahi care au vietuit cu dansul. De aceea, este o datorie sa nu dam uitarii cele de cuviinta despre acest fiu al Bisericii noastre stramosesti, care prin viata sa sfanta s-a invrednicit de mari daruri dumnezeiesti. In randurile de fata, nu voi consemna decat in treacat cateva date din viata sa, necesare pentru intelegerea mai deplina a celor ce urmeaza.

Dupa ucenicia duhovniceasca in obstea manastirii Neamtu, intre anii 1933-1936, parintele Ioan merge in pelerinaj la Locurile Sfinte din Palestina, unde va ramane pana la sfarsitul vietii: zece ani in marea Lavra a Sfantului Sava, intre 1947-1953, ieroschimonah si egumen al schitului romanesc de la Iordan si, in fine, restul vietii si-l petrece in pustia Ruva, din preajma manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, din Valea Iordanului, in pestera Sfintilor Ioachim si Ana, ducand viata sihastreasca, de aspra nevointa, in rugaciune, post si cugetare duhovniceasca.
In anul 1960, parintele Ioan trece la cele vesnice si este ingropat in pestera in care s-a nevoit. Timp de 20 de ani, parintele Ioan s-a odihnit in pace in pestera sa din pustia Ruva. Doar din cand in cand un pelerin roman mai trecea sa se inchine la mormantul lui si sa-i aprinda o lumanare la capatai. Dar iata, din toamna anului 1980, vesti minunate despre parintele Ioan au fost aduse de pelerinii la Sfintele Locuri si raspandite peste tot. Ca, adica, s-ar fi descoperit in chip minunat trupul sau, ramas neatins de stricaciune dupa 20 de ani de sedere in mormant si ca din el se revarsa buna mireasma. continuare »

Postul este pregătire pentru o inimă smerită. Sfinţii Părinţi spun: „Acela care nu face ascultare, în zadar posteşte şi se roagă la Dumnezeu. Ascultarea este mai mare decât postul şi rugăciunea. Când eram tânăr nu înţelegeam învăţăturile (poveţele, sfaturile) Sfinţilor Părinţi, dar mai târziu am văzut că este întocmai cum spun ei. Cine nu-şi smereşte inima şi nu şi-o curăţă de gânduri rele, în zadar posteşte.”

Părintele Tadei de la Vitovnița

Care e rostul şi folosul postului?

Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul. Păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea, Legea Veche îl recomandă şi îl impune de atâtea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9;18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2,15). „Nu fi nesăţios întru toată desfătarea şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţiu,mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va înmulţi viaţa”, zice Înţeleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-
34). Mântuitorul însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 şi Luca 4, 2): El ne învaţă cum să postim (Matei 6,16-18) şi ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au şi rânduit postul pentru toţi creştinii601. Sfinţii Părinţi laudă şi recomandă postul cu stăruinţă: Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur: «Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl uşurează. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=MZPdNLzKlRM]

montaj realizat de ziartarguneamt.ro, cărora le mulțumim, dar nu ne asumăm coloana sonoră ce nu ne reprezintă site-ul.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=M9-nuHIbHek]

Mărturia pr. Matei Vulcănescu

| orthodoxiacatolica

Părintele Justin ne încredinţează de sfinţenia şi ocrotirea să cerească

Ieri seară, în jurul orelor 23, aproape de ora la care Părintele a trecut la Domnul, chiar la împlinirea a 40 de zile de la adormirea sa, Părintele Justin ne-a mângâiat cu o minune, în chilia sfinţiei sale din mănăstirea de maici, unde a petrecut ultimii 3 ani din viaţă şi unde şi-a dat obştescul sfârşit. Chilia memorială a Părintelui a fost deschisă spre vizitare începând cu ziua de ieri, 25 iulie. Pe fotoliul Părintelui de unde obişnuia să miruiască pelerinii în ultimii ani de viaţă, este aşezat un tablou cu imaginea Părintelui Justin, în mărime naturală, binecuvântând credincioşii. Aseară, în timp ce un ieromonah şi câţiva credincioşi mireni se rugau în chilia părintelui, tabloul părintelui a izvorât mir din mână cu care binecuvânta credincioşii.

Minunea s-a repetat şi a doua, zi, dimineaţa, în timp ce pelerinii vizitau chilia şi muzeul memorial închinat Părintelui Justin Pârvu. Aceştia nu doar că vizitau, ci zăboveau câteva minute rugându-se în genunchi în fața fotoliului unde părintele obişnuia să petreacă cea mai mare parte din zi, ascultând necazurile şi durerile oamenilor. Iar Părintele, parcă să ne încredinţeze că şi acum ne ascultă şi ne poate ajuta, ne-a trimis acest semn minunat spre credinţă şi mângâiere.

Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi, păcătoşii!

| Mănăstirea Paltin – Petru Vodă

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=Puof27ClJvY]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=XdH62L87BsU#at=16]

30 de ani de la trecerea în lumina Celui Nepătruns

Citiți și:

• Acatistul Noului Marturisitor Ilie Lacatusu, facatorul de minuni († 22 iulie)
• Noi minuni ale Sfântului Sfinţit Ilie Lăcătuşu
• VIDEO: Marturie despre sfintenia Parintelui Ilie Lacatusu
• Minuni ale Sfantului ILIE Lacatusu
• 22 iulie: Pomenirea Sfantului Ilie Lacatusu, sfantul cu moaste intregi si facator de minuni inca din timpul vietii
• Prima carte dedicata Sfantului Ilie Lacatusu. Cartea cuprinde si acatistul sfantului cu moaste intregi
• 22 iulie: Praznuirea Sfantului sfintit Ilie Lacatusu. La cimitirul “Adormirea Maicii Domnului”, duminica, ora 13
• Stiati ca patriarhul Teoctist s-a opus canonizarii Sfantului Ilie Lacatusu? Ba chiar regreta si canonizarea Sfantului Ioan Iacob
• Sfantul Ilie Lacatusu – 27 de ani de la trecerea la Domnul. Minunile sfantului, povestite de Parintele Justin Parvu si Parintele Ioan de la Rarau
• Despre canonizare: Cum se face trecerea in randul sfintilor
• Sfinţii din Aiud nu dorm – Noi minuni ale sfinţilor martiri de la Aiud

[divide style=”3″]

Sfântul Părinte Justin Pârvu: „Părintele Ilie Lăcătușu trebuie cinstit ca un sfânt, pentru că este un argument puternic împotriva materialismului și a rătăcirii idolatre. I se pot înălţa rugăciuni oricând, pentru că sfinţii sunt adevăratele mărturii ale vieţii noastre ortodoxe, chiar în vremurile în care trăim. I se pot picta icoane, i se poate face o raclă cum este la Sfântul Ioan de la Suceava, la Sfânta Paraschiva. Pentru noi și pentru toată creștinătatea trebuie să îi sărbătorim ziua de adormire. Suntem într-o aleasă mândrie în faţa popoarelor, a protestanţilor, a catolicilor pentru aceste descoperiri: a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și a Sfântului părinte Ilie Lăcătușu”.

[divide style=”3″]

Sfântul Părinte Arsenie Papacioc: „Eu am fost cercetat dacă să îl canonizeze pe Ștefan cel Mare. A venit un arhiereu la mine. N-am fost de aceeași părere. Mai repede sunt pentru părintele Ilie Lăcătușu pentru că sunt niște semne de la Dumnezeu: are mireasmă și este neputrezit… Trebuie să atrageţi atenţia Patriarhatului. Trebuie să miște cineva, dar este mai greu să îl sanctifice. Pentru că cel mai evident lucru, de nediscutat, este că nu a putrezit și că are mireasmă… A rămas toată lumea cu această credinţă (că părintele este sfânt). Dispuneţi, eventual, o canonizare…”. [divide style=”3″]

Sfințitul Mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa: „Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române nu au curaj să declare că rămășiţele pământești ale foștilor deţinuţi politici, uciși pentru Hristos în temniţă, sunt moaște. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al părintelui Ilie Lăcătușu, despre care eu cred cu tărie că este sfânt, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Și Sinodul nu s-a pronunţat. În majoritate, foștii deţinuţi politici au fost legionari, și ierarhii se tem ca gestul lor să nu fie interpretat politic. Trebuie să ne raportăm cu înţelepciune și cu atenţie. Dacă Dumnezeu vrea, prin sfinţi, chiar necunoscuţi sau nerecunoscuţi de noi, ne poate face bine”.[divide style=”3″]
Sfântul Părinte Ioanichie Bălan: „Începând cu închisoarea de la Pitești, care a practicat cea mai cumplită tortură fizică și morală, și continuând cu celelalte închisori și lagăre de concentrare din ţară, care urmăreau distrugerea credinţei și a fiinţei umane, România a dat una din cele mai mari jertfe pentru apărarea dreptei credinţe și a neamului nostru. (…) Un slujitor devotat pentru Hristos a fost preotul Ilie Lăcătușu, de loc din judeţul Vâlcea, care a petrecut mai mulţi ani în închisori și a pătimit ca un martir. În toamna anului 1998, la 15 ani de la moartea sa, a fost găsit întreg și neputred în mormânt, ca semn că Dumnezeu a primit jertfa lui și l-a numărat în ceata celor drepţi”.[divide style=”3″]
Sfântul Părinte Dionisie de la Colciu: – Despre noii martiri în Biserica noastră nu se mai spune nimic. Știţi că au fost atâţia în închisorile comuniste; acum au descoperit un părinte cu corpul neputrezit.
– Ia uite!
– Da, părintele Ilie Lăcătușu. Și nu se spune nimic.
Acum noi ce trebuie să facem?
– Vedeţi? Lucrarea ispititorului. Vedeţi cum a progresat răutatea? Pe acela învederat l-a arătat Dumnezeu și după moartea lui sfânt, și, uite, conducătorii nu iau măsuri ca să-l sfinţească și să propovăduiască că nevoile și chinurile pe care le-a suferit, l-au sfinţit pe el, că ăsta-i adevărul. Da, dar n-au îndrăzneală. Vedeţi unde am ajuns?

[divide style=”3″]

Notă: Din anul descoperirii sfintelor sale moaște și până în ziua de astăzi Sfântul Mărturisitor Ilie Lăcătușu a săvârșit și săvârșește neîncetat nenumărate minuni, mărturisite și consemnate de credincioși, iar sfintele sale moaște, ușoare, întregi și frumos mirositoare au rămas la fel de neputrezite ca și în ziua în care l-au dezgropat. De atunci și până astăzi s-au făcut multe cereri de canonizare cu mărturii incontestabile, și cu toate acestea Sfântul Ilie așteaptă la rând să intre pe ordinea de zi a sinodului BOR, care este prea preocupat cu dialogurile ecumeniste și cu alte probleme mondene și în 14 ani de la aflarea sfintelor sale moaște, nu s-a găsit încă timp pentru deschiderea unui dosar de canonizare. Toate celelalte Biserici ortodoxe surori și-au canonizat martirii din temnițele comuniste, numai Biserica Română așteaptă… poate să pice comunismul totalitarist.

Sfinţii martiri din închisorile comuniste din România sunt însă cinstiţi peste hotare, atât în sânul Bisericii Greciei, cât și în Biserica Ierusalimului, a Rusiei – cărora le-au întocmit icoane de cinstire și acatiste de rugăciuni. Acești martiri sunt încă vii și ei săvârșesc minuni peste tot în lume, unde sunt chemaţi în rugăciuni. Ei și-au iubit neamul mai mult decât propria lor viaţa iar dragostea și darurile cu care i-a încununat Dumnezeu, depășesc hotarele lumești și se revarsă popoarelor ortodoxe de pretutindeni care cinstesc nevoinţele lor. Iubiţi mai mult de străini decât de cei din patria lor, sfinţii aceștia au cucerit lumea prin dragostea și minunile lor.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=jTKamXn8LIs] continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=enpdyl-tV5I] continuare »

“Ale Tale dintru ale Tale…” continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=dYYnn8KwnYg]

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi,

Printre faptele măreţe ale Sfântului Ştefan cel Mare se numără şi una mai puţin însemnată în conştiinţa poporenilor noştri. El a înfiinţat multe mănăstiri şi schituri, a ridicat multe biserici, dar a întemeiat şi o episcopie. Şi poate că din punctul meu de vedere este fapta lui cea mai însemnată.

În timpul domniei sale, după ce a rânduit pace cu Matei Corvin, regele Ungariei, pe care de altfel îl învinsese în bătălia de la Baia, acesta, în semn de respect şi de prietenie, i-a dăruit lui Ştefan cel Mare o moşie în părţile Ciceului, o moşie mare cu 40 de sate, să o stăpânească. Iar Ştefan cel Mare n-a găsit că are ceva mai bun de făcut pe această moşie, pe acest pământ românesc aflat sub stăpânire străină, decât să zidescă două biserici şi să întemeieze o Eparhie. Aşa a luat fiinţă, sub domnia lui, Episcopia Vadului, pe care a aşezat-o sub jurisdicţia Mitropoliei de la Suceava.

Când vorbim de conştiinţa unităţii româneşti înainte de 1918, noi obişnuim să-l pomenim pe Mihai Viteazul. Şi pe drept! Dar înaintea lui, cel care a avut această conştiinţă a neamului românesc de pretutindeni, a fost Sfântul Ştefan cel Mare. El ştia că românii majoritari din Transilvania subjugată sunt români, vorbesc româneşte şi că sunt de credinţă ortodoxă. Şi a vrut să-i ajute să-şi menţină acestă credinţă şi conştiinţa de neam. Aşa se explică faptul că a întemeiat acolo, în inima Ardealului subjugat, o eparhie, o episcopie. continuare »

Când sfinţii se ceartă, se lămureşte credinţa noastră şi se curăţă de toate influenţele omeneşti. Apar “neînţelegeri” între sfinţi, şi se lărgeşte şi mai mult câmpul misionar al Bisericii. Pentru că “cearta” lor este una productivă, purtată din dragoste curată de Dumnezeu şi din râvnă sfântă, iar roadele ei nu pot fi decât bune.

Duminica ce urmează este numită în calendar “a Tuturor Sfinţilor”. Iar despre sfinţi, cred că nu este nimeni care să-i descrie altfel decât: smeriţi, evlavioşi, blânzi, de neclintit în credinţă, încununaţi de virtuţi, pururea cugetând la cele dumnezeieşti etc. Este o tendinţă – probabil firească – de a idealiza la modul absolut persoana unui sfânt, trecând cu totul sub tăcere sau, în cel mai bun caz, vorbind mai în şoaptă despre eventualele scăpări pe care, ca nişte oameni, le vor fi avut. Şi când vorbim despre cei doi stâlpi ai Bisericii, Petru şi Pavel, pe care-i prăznuim azi, avem tendinţa de a prezenta doar faptele şi învăţăturilor lor pline de sfinţenie. Mai rar se vorbeşte despre căderile, ezitările şi greşelile lor. De întreita lepădare a lui Petru sau de mulţimea de creştini care a suferit în persecuţiile la care s-a făcut părtaş Saul (Pavel), începând cu primul martir al Bisericii, Sfântul Arhidiacon Ştefan. Sigur că toate aceste “scăpări” îi umanizează, îi apropie mult de condiţia noastră de oameni plini de păcate şi neputinţe, dar cred că nu le ştirbeşte cu nimic aura sfinţeniei. Credeţi că ucenicii Domnului nu ştiau că Petru s-a lepădat în noaptea aceea cutremurătoare de dinainte de răstignire? Evident, au ştiut, el însuşi le-a mărturisit-o. Dar l-a transformat această cădere a sa într-o persona non grata? Nicidecum. Petru a stat împreună cu ceilalţi ucenici şi, când au fost vestiţi de mironosiţe, a fost primul care a intrat şi a văzut mormântul şi giulgiurile rămase după Învierea Domnului. Iar Mântuitorul nu numai că nu l-a certat, ba chiar l-a repus în postura de “verhovnic”, fiind cel care a ţinut prima cuvântare publică în Biserică, după Pogorârea Duhului Sfânt. De fapt, un soi de “mustrare” totuşi a fost, atunci când l-a întrebat: “Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?”. Dar asta nu a fost propriu-zis o ceartă, ci o şansă care i s-a dat de a-şi reafirma iubirea sinceră şi înflăcărată faţă de Hristos. continuare »

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt pomeniti de Biserica noastra in fiecare an, la 29 iunie, dupa o perioada de pregatire, prin post, care variaza ca durata, in functie de data Pastilor. Sunt praznuiti in aceeasi zi, deoarece, potrivit traditiei, amandoi si-ar fi incheiat viata muceniceste, la Roma, in acelasi an.

Sfantul Petru, numit la nastere Simon sau Simeon, era din orasul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astazi localitatea El Aradsch in Siria), fiind fratele mai mic al Apostolului Andrei. Tatal lui se numea Iona. La vremea in care a fost chemat de Hristos la apostolat locuia in Capernaum, impreuna cu sotia si soacra sa. Se ocupa cu pescuitul, prin urmare, era un om simplu, neinvatat.

Din pescar, Apostol
Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca Andrei a fost cel care l-a adus la Hristos, dupa ce se convinsese ca L-a aflat pe Mesia. Cu acest prilej, Mantuitorul i-a schimbat numele din Simon in Chefa („piatra“ in aramaica), de unde numele de Petru in greaca si latina.

Potrivit Evanghelistului Luca, Sfantul Petru a devenit efectiv ucenicul Mantuitorului dupa ce a fost martorul unei minuni: intr-o dimineata, Hristos a vorbit multimii la tarmul lacului Ghenizaret. Pentru a fi mai bine auzit, s-a urcat in corabia lui Simon Petru, pe care l-a rugat sa o departeze putin de la tarm. Dupa ce a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon sa pescuiasca. Acesta, neincrezator, intrucat se ostenise in zadar toata noaptea, asculta de Invatator si arunca mrejele. Multimea pestilor prinsi il va infricosa: „Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos“, va spune el. Hristos i-a raspuns insa: „Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni“. Petru, impreuna cu ceilalti tovarasi de pescuit ai lui, va lasa totul si va urma Mantuitorului. continuare »

Apostolul Pavel nu s-a temut de moarte. Pavel a scris: „Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, zicând:«Spune-voi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda». şi iarăşi: «Eu voi fi încrezător în El»; şi iarăşi: «Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu». Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adicăpe diavolul” (Evr. 2, 11-14). Sfântul Ioan Gurăde Aur observă că, aici, Pavel „înfăţişează cauza iconomiei. Aici Pavel arată minunea: ea este în ceea ce a fost înghiţit de diavol, în ceea ce el a cucerit. Într-adevăr, prin acel ceva care era cea mai puternică armă a diavolului împotriva lumii, adică moartea; prin ea îl zdrobeşte Hristos. Astfel, Pavel arată marea putere copleşitoare a Biruitorului”[1]. Prin cele de mai sus, Adam este slobozit din legăturile robiei. Aşadar, Hristos S-a arătat pe Sine a fi „Domnul celor morţi şi al celor vii” (Rom. 14,9). Mai mult, „Iar aceea că «S-a suit» – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple” (Ef. 4,9-10).

Sfântul Pavel a scris: „Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii” (Rom. 8,2). Sfântul Vasile tâlcuieşte: „Hristos a luat trupul nostru cu neputinţele sale fireşti, «în afarăde păcat» [I Pt. 2,22]”. Aşa precum moartea, care se află în trup, ne-a fost transmisă nouă prin Adam, a fost înghiţită de Dumnezeire, tot aşa a fost păcatul alungat de dreptatea care este în Iisus Hristos; pentru că la înviere noi primim înapoi trupul care nu mai este supus morţii şi nici nu mai este subiect al păcatului”[2]. continuare »

Biserica a intrat astazi in Postul Sampetrului, care precede sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel din 29 iunie. Despre vechimea acestui post marturisesc in secolul al IV-lea Constitutiile Apostolice, iar Leon cel Mare numeste acest post: “postul de vara” sau al Cincizecimii. Au mai consemnat despre acest post Sfantul Atanasie cel Mare si Teodoret, Episcopul Cirului. La inceput, se tinea numai in randul monahilor, iar mai tarziu s-a generalizat, in amintirea faptului ca Sfintii Petru si Pavel erau postitori.

Spre deosebire de celelalte posturi care au o durata fixa acest post are o durata variabila de la an la an, deoarece inceputul lui este in functie de sarbatorirea la data variabila a Pastilor. Postul inchinat Sfintilor Apostoli Petru si Pavel incepe in ziua de luni, dupa Duminica Tuturor Sfintilor, si tine pana in ziua de 29 iunie, inclusiv, daca acesta cade miercurea sau vinerea, in acea zi fiind dezlegare la peste. In cazul in care data de inceput a postului, luni dupa Duminica Tuturor Sfintilor, cade dupa 29 iunie postul se pune simbolic doua sau trei zile, cum este de exemplu in acest an de 3 zlie, miercuri, joi si vineri, altfel el s-ar desfiinta.

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel ne ofera prilejul de a medita la misiunea pe care acesti mari Apostoli ai Bisericii, precum si toti ceilalti Apostoli au facut-o pentru propovaduirea Evangheliei. Este momentul in care trebuie sa ne aducem aminte de nenumaratele jertfe pe care Apostolii le-au facut dintru inceput si care au urmat chemarii Mantuitorului. Lucrarea lor misionara a fost continuata de ceilalti Apostoli si de episcopii si preotii din toate locurile si vremurile si a insemnat zidirea piatra pe piatra a unei Biserici vii pe care portile iadului nu o vor birui.

Postul este o jertfa din partea omului, inchinata lui Dumnezeu. De asemenea, postul este un examen pe care trebuie sa il trecem. Postul presupune abstinenta, sporirea rugaciunii, pentru ca astfel sa inmultim fapta cea buna, sa ne gandim si la suferintele aproapelui, iar Biserica sa inmulteasca lucrarea ei misionara, urmand zelului misionar al celor doi Apostoli care sunt praznuiti in aceasta perioada. Prin tinerea acestui post se cinstesc darurile Sfantului Duh, care s-au pogorat peste Apostoli la Cincizecime, de aceea in vechime acest post se numea Postul Cincizecimii.

Sfantul Pavel arata in urmatoarele cuvinte puterea inaltarii Domnului: ”S-a suit la inaltime, a robit robime si a dat daruri oamenilor” (Efes. 4, 8). impacand dreptatea lui Dumnezeu, Domnul a deschis pentru noi toate vistieriile bunatatii dumnezeiesti. Aceasta este robimea sau prada dobandita in urma biruintei, incepatura impartirii acestor daruri oamenilor este Pogorarea Sfantului Duh, Care S-a pogorat o singura data, ramane in Biserica si da fiecaruia cele de trebuinta, luand totul din aceeasi robime o singura data robita. Oricine ai fi, vino si ia: dar pregateste-ti vistierie pentru comori – inima curata, maini cu care sa iei, credinta neindoita – si te apropie cu cautare plina de nadejde si pururea rugatoare.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Sfântul Iustin Popovici: Cununa nevoinței lui Hristos

Astazi se incheie Pastele, astazi ia sfarsit nevointa mantuirii, astazi se incheie intreaga cale a intruparii lui Dumnezeu, de la nasterea pe pamant, de la Craciun, si toate pana la infaptuirea mantuirii neamului omenesc. Astazi, acest minunat praznic ne dezvaluie intreaga taina a Domnului si Dumnezeu-Omului Hristos. De ce a luat asupra Sa trup, de ce S-a intrupat, de ce a devenit om? A luat asupra-I trup pentru ca acest trup sa-l izbaveasca de pacat, de moarte, de diavol, si sa-l ridice, sa-l inalte mai presus de toate Cerurile si sa-l aseze pe insusi tronul Domnului Slavei (Marcu 16,19). Acesta este intreaga cale a Dumnezeului-Om, a Domnului Hristos, intreaga Sa cale in aceasta lume si in aceasta viata, pentru ca aceasta sa fie calea fiecaruia dintre noi, a fiecarui trup omenesc.

Si marele sfant praznic de astazi chiar aceasta arata: Cat de lunga este calatoria trupului nostru in aceasta lume, de unde incepe si unde se termina. Incepem de la nasterea pe pamant, ca sa incheiem deasupra tuturor Cerurilor, deasupra ingerilor si Arhanghelilor, Heruvimilor si Serafimilor. Lucruri minunate se petrec cu omul, cu neamul omenesc, pentru aceea ca Dumnezeu a devenit om si a intrat in matca vietii noastre omenesti. Lucruri minunate si neobisnuite si miraculoase, se petrec de la Pasti pana in ziua de astazi, si in timpul intregii vieti a Mantuitorului pe pamant. In minunatele cantari de astazi se canta si se slaveste inaltarea trupului omenesc mai presus de toate Cerurile, mai presus de ingeri si Arhangheli. Se graieste in ele cum ingerii se minuneaza ca se intampla aceasta: de unde trupul, omul, sa fie deasupra noastra, a Heruvimilor si Serafimilor? Aceasta este maretia omului, maretia dumnezeiasca a omului! continuare »

COMUNICAT DE PRESA

Noi, membrii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in cadrul sedintei de lucru din data de 12 iunie 2013, care a avut loc la Manastirea Neamt, lavra istorica a isihasmului romanesc, am luat act cu bucurie fata de demersul Patriarhiei Romane, care a inaintat o serie de propuneri catre comisia de revizuire a Constitutiei, intre care si cea privind definirea familiei ca intemeindu-se pe casatoria liber consimtita „intre un barbat si o femeie”. In acest context, ne declaram ingrijorati de respingerea, de catre aceasta comisie, a unei astfel de clarificari, absolut necesare in contextul lumii de azi, cu atat mai mult cu cat, anterior, aceeasi membri votasera pentru o astfel de definitie. Acceptand actuala formula din Constitutie, aceasta ar putea deschide perspectiva legiferarii „casatoriilor” intre persoanele de acelasi sex. Notiunea de „soti” care apare acum in definirea constitutionala a casatoriei, lasa deschisa, din pacate, aceasta posibilitate.

In slujirea noastra de pastori ai poporului lui Dumnezeu din Moldova, nu putem tacea si ramane indiferenti fata de perspectiva unei mari decaderi, aceea de a strica rostul fiintial al omului de a se uni, barbat si femeie, in sfanta taina a casatoriei. Totodata, indemnam la veghe, in duh de rugaciune si de marturisire, fata de un proces mereu crescand de paganizare a societatii, avand ca reper valori zis a fi moderne, superioare. continuare »